Seară cu liniște deplină. Eram în camera Comandantului. Îmi puneam gândurile în ordine. Ziua a fost extrem de fierbinte. Sfârâiau pietrele dacă aruncai apă pe ele. Îmi aduc aminte de orele amiezii în deșertul dintre Iordania și Irak, 1994.
Era pe vremea lui Saddam. De groază. Aerul condiționat al mașinii era rudimentar. Ne-a făcut mari probleme. Era un sistem cu apă. O zi întreagă am alergat pe autostrada din deșert. Seara am fost primiți de repreprezentanții armatei. Ei ne invitaseră. Am căzut morți de oboseală. Noaptea mi s-a declanșat o toxiinfecție alimentară. La granița dintre cele două state am mâncat o friptură de miel deși fusesem avertizat de colegii militari sa mă abțin. Ce mi-au dat irakienii, nu știu. Am scăpat într-o zi.
Am mai povestit. Eram cazați la hotelul Al Rashid. Temperatura diurnă era de aproape 40° C, la umbră. La soare fierbeai fasolea și prăjeai ouăle.
Oare vine deșertul și la noi? Azi îmi era imposibil să stau la soare. Temperaturi similare cu cele suportate în zonele arabe.
Noroc cu ariciul care ne-a vizitat în cursul serii. A venit pe înserate când vipia trecuse. Un oaspete de seamă. Am uitat despre căldura din cursul zilei.
A fost un spectacol regal pentru noi. Am surprins câteva imagini.
Noapte bună!
P.S.
Stătui și gândii:
Cele două articole dinainte sunt bine legate între ele. Autistului nostru îi sfârâie popoul. Neamțul i-a sărit în ajutor. Rușii, rușii.
Americanii demonstrează contrariul în SUA când Trump câștigase alegerile în 2016.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu