miercuri, 16 iulie 2025

La cosit. Amintiri.

Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil pe parcursul zilei de miercuri, până la ora 22:00.  Astfel, în Transilvania, Moldova, local în Maramureș și nordul Munteniei, precum și în cea mai mare parte a zonei montane „vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50...70 km/h) și izolat grindină”. Meteorologii avertizează că „în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25...30 l/mp și izolat de peste 40...60 l/mp”. De asemenea, ANM precizează că perioade cu instabilitate atmosferică accentuată vor fi și în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse.



Coucou @tout le monde...nous sommes mercredi 16 juillet et il va faire très beau...je vous souhaite une très belle et heureuse journée...profitez bien...des bisous à vous tous 😘😘😘

Anii mi se scurg încet spre optzeci. Mulți  dintre prieteni și  colegi au trecut la cele sfinte. Arareori mai sună telefonul. Câțiva  din familie sau colegi. Dacă e să-i  număr nu sunt nici degetele de la o mână.

Numărul mare al prietenilor sunt virtuali, mii, din cele patru zări.  Îmi  cer acceptul pe rețelele sociale. Ma țin la curent cu evoluția evenimentelor pe mapamond. Cei mai apropiați au devenit unii americani, francezi sau sud-americani.

Singur într-o  mare de prieteni!

De ceva timp la primele ore ale dimineții mă  grăbesc în livadă,  la cosit fânul. La întoarcere în camera Comandantului tensiunea arterială  era de aviator fără capsulele și comprimatele distribuitorilor de medicamente. 

Luați  exemplu! Muncă fără  stres în aerul curat al dimineții! 

 O cioară  croncănea într-un  salcâm. "Domnul", un cotoi de pripas vine aproape zilnic la noi. L-am imblânzit. A venit la mine să-mi măsoare suprafață cosită. Apoi s-a dus către casa stăpânilor lui. Numai el știe de unde vine.

Eu și gândurile mele. O liniște  de mormânt! Îmi fug prin Elveția, Spania, Iordania, Irak, Israel, Siria, Olanda, Franța etc. De obicei, misiuni oficiale, uneori excursii. În America  nu am ajuns, nici în Asia, nici în America  de Sud. Mi-ar face plăcere dacă  mă mai țin curelele! 
Israel, zidul Plângerii-Ierusalim. Am scris și am lăsat  și eu dorințele  in zid, 1998. Se vor îndeplini?

Vineri, un nepot își  începe un curs de vară, online, la Universitatea Stanford,  SUA.  Au fost invitați și  părinții să fie prezenți video la deschiderea cursurilor. Dați Dracu americanii! Bravo, lor! 

Îmi râd în barbă. 
Duolingo zilnică mă gratulează cu diverse aprecieri. I-am dat peste cap standardele. Acum exersez spaniola. Când nu fac deloc greșeli mă întreabă dacă  nu sunt agent CIA. Nu sunt.

Nu am pus niciodată botul la bani, muieri, funcții etc. Aud că la SIE sau SRI va fi Dacian Cioloș. Mă voi ați  înnebunit?

Am lucrat cu diverși agenți, unii oficial, de exemplu, evrei-Mossad, sau spanioli. O plăcere! Am fost  plimbat prin diverse zone de securitate, frontiere, aeroporturi, școli, unități  militare, fabrici, uzine de tehnică  specială, etc. În Kosovo aș fi lucrat cu cei americani dacă nu refuzam să merg în misiunea ONU, 1997. N-a fost să  fie! Si bine am făcut! Bravo, soției,  care s-a opus total plecării mele. Acum pot sa vă  povestesc. Colegul meu, cel ce m-a determinat să fac niște cursuri speciale  de poliție ONU își doarme somnul de veci în Cimitirul Militar Ghencea I. 

 
Dumnezeu mi-indeplinit ruga din secolul trecut: - Dă Doamne să trădeze cineva să mă întorc acasă! Când s-a întâmplat am comentat fără cuvinte: - Da nu te-am rugat chiar așa!

Acum îmi  duc viața  ca și bunicii mei, țărani din tată în  fiu, generații  întregi.  Deunăzi o întrebai pe mama care in tinerețe căra  apa cu donița de pe un deal de la fântâna Popii. Am întrebat-o de ce se numea așa.  Nu știa.  Am continuat cu întrebările.

Donița, caucul și  garnița. Primele mele imagini în  casă bunicilor unde am crescut.

Iar vor fi 36° C.

O zi bună!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Jean- Henri Casimir Fabre

Acum la vremea senectuții  vorbesc de mentori.  Multă vreme am deslușit buchia cărților științelor naturii la Biblioteca Județeană a orașulu...