Se afișează postările cu eticheta nepotii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nepotii. Afișați toate postările

duminică, 26 iunie 2022

O excursie la baraj.

Excursia a început cu o reamintire a principalelor plante medicinale, flori, arbuști, arbori, pomi fructiferi care cresc salbatic. Un popas la vâltoarea de la podul  de cale ferată de peste râul Ialomița ne- a prilejuit unele  amintiri mai vechi.

 Mathias a fost cel mai interesat să  revadă  apa bolborosind în vâltoare.

Am repetat întrecerea  la aruncarea cu pietre în  râu. 

Pescari mulți  de-a lungul firului de apă. În unele locuri se putea traversa apa cu piciorul. L-a minunat acest lucru pe nepotul Andrei, intelectuaul cirezii de iepuri. La un moment dat m- a ispitit dacă  este vreo diferență între închisoare și  pușcărie. Tot el s-a arătat  foarte afectat de o afirmație a mea și explicațiile de rigoare: nu se culeg plante medicinale din apropierea drumurilor, căilor  ferate. 

Cu calmul sau englezesc olimpicul nostru, Alex, stăpânea cireada celorlalti alergători cu un fluier, pregătit de acasă. Prințesa grupului era cea mai gânditoare.  Urmarea cu atenție  personajele grupului și  poveștile  bunicului.

Locul cel mai interesant pentru ceata mea a fost barajul. Ecluzele erau închise. Lacurile de la Scroviștea primeau printr-o poartă apă  proaspătă.  Regii, președinții români a trebuit și  trebuie desfătați cu luciu de apă,  cu pește, cu multă verdeață și  multă  liniște.

După amiază așteptăm ploaia.

Membrii cetei noastre s-au retras în  chilii și se roagă la Sfântul INTERNET.

Noi ne rugăm să înceapă ploaia. Binecuvântează-ne Doamne cu darurile tale!

O zi bună!


















Ce bine este sa faci verificări! Aceasta plantă este salvia sălbatică și  nu ceea ce credeam eu.















Iată bogăția mea!