Mii de cehi ajung anual în satul Eibenthal, din Clisura Dunării, o așezare fondată de coloniștii cehi stabiliți aici în urmă cu două secole. În urmă cu două decenii, după închiderea minei, Eibenthal părea sortit dispariției, dar a fost revitalizat prin turism.
Tiberiu a reușit să valorifice potențialul turistic al satului Eibenthal. Foto Daniel Guță. ADEVĂRUL
Mai puțin de 200 de oameni locuiesc în satul Eibenthal, din comuna Dubova, județul Mehedinți, o așezare din Banatul Montan înființată în urmă cu două secole de familii de coloniști din Boemia, aduse aici de Imperiul Habsburgic.
La începutul secolului al XIX-lea, câteva sute de familii din împrejurimile orașelor Praga și Čáslav și din regiuni precum Sázava, Plzeň, Klatovy, Domažlice și Příbram s-au stabilit în Banat, după ce autoritățile le-au promis pământuri dacă vor defrișa pădurile seculare care acopereau munții de la Clisura Dunării.
Între anii 1826–1830, coloniștii cehi, numiți și „pemi" de localnici, au întemeiat satele Gârnic, Bigăr, Ravensca, Eibenthal, Frauendorf, Nový Županec, Șumița și Schöntal, de pe culmile Clisurii Dunării. Alte patru localități populate de oameni veniți din Boemia au fost înființate în aceeași perioadă în Banatul Montan, mai aproape de Caransebeș și Reșița: Lindenfeld, Gărâna, Brebu Nou și Wolfswiesen, ultima dispărută după doar câțiva ani.
În cele două secole de la înființarea primelor sate cehești, acestea au trecut prin numeroase transformări. Condițiile naturale vitrege i-au determinat pe mulți dintre urmașii coloniștilor boemi să părăsească satele din Clisura Dunării. Unele comunități au supraviețuit însă timpului și greutăților, reușind să-și păstreze identitatea.
La mijlocul anilor 2000, și Eibenthal, cunoscut din secolul al XIX-lea pentru exploatarea cărbunelui, părea sortit dispariției. În 6 august 2006, un accident tragic a grăbit închiderea minei de antracit de la Baia Nouă, o colonie minieră izolată, aflată la capătul drumului care urcă de la Dunăre prin valea îngustă a râului Tisovița, traversează Eibenthal și se oprește în munți.
În anii ’90, mina avea peste 600 de angajați. În ultimele sale zile de funcționare, aici mai lucrau puțin peste 200 de oameni: cehi din Eibenthal și din alte sate ale Clisurii Dunării, muncitori români veniți din Moldova și găzduiți în colonia Baia Nouă, dar și români și sârbi din zonă.
„Soțul meu a lucrat 44 de ani la Baia Nouă, până la închiderea minei, în 2006. Atunci, doi muncitori, Liviu Tomoiagă și Zdravko Ianculovici, care intraseră în mină pentru a consolida puțul, au fost prinși sub dărâmături. Intraseră într-o duminică în subteran, iar trupurile lor au fost scoase abia trei săptămâni mai târziu", își amintește Maria Fickel, văduva unui fost miner ceh din Eibenthal.
La scurt timp după tragedie, ultima mină din apropierea satului Eibenthal a fost închisă. Câteva zeci de localnici care mai lucrau aici au cerut să fie disponibilizați, împreună cu minerii care locuiau în colonia Baia Nouă.
Mina a rămas părăsită, la fel ca majoritatea locuințelor din Baia Nouă. Mai jos de colonie, satul Eibenthal părea să aibă aceeași soartă. Mulți localnici îl părăsiseră încă de la începutul anilor ’90, povestește pentru „Adevărul" Ioan Fighal, localnic ceh din Eibenthal.
„Am lucrat și eu, în ultima perioadă, la mina de antracit. După ce mina s-a închis, nu a mai rămas nimic de lucru. Oamenii au plecat care încotro și s-au împrăștiat, fie în orașe precum Timișoara, fie în străinătate. Copiii mei au plecat în Suedia. Înainte de 1990 era mai strict și mai greu să pleci, dar după Revoluție oamenii au început să plece mai ușor. Mulți cehi au plecat în Cehia, iar apoi au plecat și copiii lor. Unii au mers la liceu în Orșova, alții la Timișoara, și-au cunoscut acolo partenerii și au rămas în alte localități. De acolo, unii au plecat mai departe în străinătate.
După 2006, când s-au închis locurile de muncă și oamenii nu mai aveau unde să lucreze, au continuat să plece. În multe case au mai rămas câte două persoane. Populația rămasă aici este însă majoritar cehă", povestește Ioan Fighal, acum pensionar.
În Banatul Montan, unele sate locuite de „pemi", ca Lindenfeld, au dispărut aproape complet, iar în altele populația cehă s-a împuținat și a îmbătrânit. După aproape două secole în care mineritul a avut un rol important în viața comunității, Eibenthal a reușit să supraviețuiască prin turism.
Satul și-a păstrat identitatea istorică și culturală, este avantajat de apropierea de Clisura Dunării și a devenit tot mai popular printre turiștii cehi. Anual, mii de oameni vin din Cehia pentru a vizita Eibenthal. Unii sosesc în excursii organizate, cu trenul sau cu autocarele, în timp ce alții preferă să călătorească cu autoturismele personale ori cu autostopul.
Pe DN 57, șoseaua care însoțește Clisura Dunării între Orșova și Baziaș, pot fi văzuți adesea turiști cehi cu pancarte pe care scrie „Eibenthal", așteptând să fie luați la ocazie.
„Am călătorit prin Ungaria, România, Republica Moldova și din nou prin România, iar apoi urmează să ne continuăm drumul prin Serbia. Este o excursie cu autostopul, prin care ne-am dorit să vizităm mai multe zone din estul Europei. Scopul principal al călătoriei a fost însă să ajungem aici, la Eibenthal. Ne-a plăcut România, mai ales datorită mâncării și peisajelor. Am avut însă și unele probleme, pentru că noi voiam să călătorim gratuit, cu autostopul, iar mulți șoferi ne cereau bani", spune Peter, unul dintre turiștii cehi veniți la Eibenthal.
Tiberiu Pospíšil este unul dintre localnicii care au contribuit la transformarea Eibenthalului dintr-un fost sat minier aflat în declin într-o destinație turistică tot mai cunoscută. Născut aici, el a revenit acasă încă din timpul facultății și, împreună cu doi prieteni din Cehia, a cumpărat și a renovat o casă veche. În curtea acesteia a deschis, în 2009, barul U Medvěda, iar zece ani mai târziu, restaurantul Eibenthal.
Satele întemeiate de cehi în Banatul Montan împlinesc două secole. Secretele locurilor pitorești de pe Clisura DunăriiÎntre timp, inițiativele sale au atras tot mai mulți turiști cehi în satul din Clisura Dunării și au contribuit la revitalizarea comunității, afectată puternic de închiderea minei de la Baia Nouă și de plecarea localnicilor. De la câteva zeci de vizitatori pe an, Eibenthal a ajuns să atragă mii de turiști, în special din Cehia, dar tot mai mulți și din România.
Tiberiu Pospíšil a vorbit pentru „Adevărul" despre revenirea sa acasă, dezvoltarea turismului și viitorul uneia dintre cele mai izolate comunități cehești din România.
ADEVĂRUL: Cum ai început să te implici în dezvoltarea turistică a satului Eibenthal?
Tiberiu Pospíšil: Sunt născut în Eibenthal, iar în timpul facultății, împreună cu alți doi băieți din Cehia, am cumpărat această casă, U Medvěda, prima casă pe care am cumpărat-o în Eibenthal. În timpul renovării ei, am constatat că în curte putem amenaja un bar. Așa s-a născut barul U Medvěda, adică „La Urs".
Asta se întâmpla în 2009. Primul sezon la U Medvěda a fost tot în 2009 și așa am început activitatea turistică. În acea perioadă, în Eibenthal veneau în jur de 50–60 de turiști pe an.
În 2019 aveam deja în jur de 5.000 de turiști din Cehia. Organizăm excursii școlare cu autocarul, avem Festivalul Banat, la care vin aproximativ 1.500–2.000 de oameni, și mai organizăm evenimente care atrag vizitatori în Eibenthal.
Tot în 2019 am deschis restaurantul Eibenthal. După zece ani de U Medvěda, am deschis restaurantul, iar atunci s-a schimbat puțin și clientela, pentru că acesta atrage și turiști români.
De ce satul este vizitat și de români?
În primul rând, România are o populație mai mare decât Cehia, iar românii sunt mai aproape de Eibenthal decât cei care vin din Cehia. Vrem să-i atragem și pe români, să ne viziteze și să ne cunoască.
Pentru români este interesant faptul că suntem un sat cehesc, cu bucătărie cehească și tradiții cehești. Pentru cehi este interesant că parcurg o mie de kilometri și constată că noi încă vorbim limba cehă, că suntem, de fapt, un sat cehesc aflat la o mie de kilometri distanță.
Reușiți să-i aduceți aici și pe cehii care au plecat după 1990?
Ei vin oricum acasă, la părinți sau la rude. Dar nu ne adresăm doar celor plecați de aici, ci cehilor în general.
Cum vezi viitorul satului? Crezi că se va dezvolta turistic sau va avea soarta multor altor sate izolate?
Eibenthal a avut o cădere puternică în 2006, când s-a închis mina de la Baia Nouă. Atunci au plecat foarte mulți localnici. A fost o perioadă de declin și de depresie pentru sat, deoarece oamenii erau obișnuiți să lucreze la mină și nu aveau grija zilei de mâine, pentru că aveau un loc de muncă.
Când mina s-a închis, oamenii au intrat într-o stare de nesiguranță. Nu știau ce să facă, pentru că generații întregi fuseseră obișnuite să fie angajate, nu să devină antreprenori sau să aibă propriile afaceri.
Astăzi, oamenii s-au schimbat. Au învățat să-și valorifice și să-și vândă produsele. Fac gemuri, miere, căciuli, șosete și tot felul de alte lucruri care, în urmă cu 20 de ani, nu se vindeau în Eibenthal.
Turismul este exclusiv unul de vară?
Sezonul se extinde tot mai mult. Începe în jurul datei de 1 aprilie și se termină la 1 noiembrie. Cei mai mulți turiști sunt din Cehia.
Ce părere au turiștii cehi despre sat? Cum îl văd?
În primul rând, sunt plăcut surprinși când ajung în Eibenthal, coboară din mașină, ne salută în limba cehă, iar noi le răspundem tot în cehă. Sunt surprinși de faptul că noi chiar vorbim această limbă.
Pentru ei este, oarecum, ca o întoarcere acasă. Eibenthal arată așa cum arătau satele din Cehia în urmă cu 30 de ani.
Există vreo deosebire între cehi și cei numiți „pemi"? În Gărâna, de exemplu, localnicilor li se spune „pemi".
„Pemi" este o denumire folosită în această zonă pentru cehi. Este un fel de poreclă dată comunităților cehești de ceilalți localnici.
Denumirea ar putea veni de la Boemia?
Da, de la Boemia. Era o denumire folosită pentru cehi. În zona aceasta li se spunea „pemi".
Unii consideră că termenul ar putea avea un sens peiorativ.
Nu neapărat. Oamenii din Eibenthal nu își spun „pemi", dar în zona Clisurii Dunării așa sunt cunoscuți cehii.
Mai sunt tineri în sat?
Da, în Eibenthal mai sunt tineri. Astăzi sunt în jur de zece familii tinere cu copii.
Din ce trăiesc?
În general, din turism. Asta nu înseamnă că toți oferă cazare. Unii produc și vând diferite lucruri pentru turiști. Turismul nu înseamnă doar cazare și masă.
Imaginea 1/15: Satul Eibenthal Caras Severin Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (33) jpg
Numeroase localități din Banat s-au dezvoltat datorită coloniștilor veniți din diferite regiuni ale Imperiului Habsburgic. În prima parte a secolului al XIX-lea, mulți cehi s-au stabilit în Banat, după ce li s-au promis pământuri dacă vor defrișa pădurile seculare din Clisura Dunării.
„Satele cehe din sudul Banatului au fost întemeiate între anii 1823–1830. La început au fost aduși cehi din împrejurimile orașelor Praga și Čáslav și din regiunile Sázava, Plzeň, Klatovy, Domažlice și Příbram. Cei veniți în anii 1823–1824 au întemeiat colonia Elisabeta", arăta istoricul Teodora Alexandru Dobrițoiu.
Din cauza lipsei apei, coloniștilor din Elisabeta li s-a permis, în 1847, să se mute în satul Sfânta Elena.
Între anii 1826–1830 au fost întemeiate în sudul Banatului opt sate cehești: Gârnic, Bigăr, Ravensca, Eibenthal, Frauendorf, Nový Županec, Șumița și Schöntal.
Alte patru localități populate de oameni veniți din Boemia au fost înființate în aceeași perioadă, mai aproape de Caransebeș și Reșița: Lindenfeld, Gărâna, Brebu Nou și Wolfswiesen, ultima dispărută după doar câțiva ani.
Coloniștii boemi, numiți și „pemi", au fost aduși pentru popularea regiunilor montane din sudul Banatului. Li s-au promis pământuri, fânețe, scutiri de taxe, lemn și pășuni. În schimb, după zece ani de scutire, bărbații urmau să slujească drept grăniceri.
Cehii au continuat să vină, în grupuri mai mici, până în jurul anului 1860, fiind așezați și în Ravensca, Șumița și Ogradena.
„Așezarea cea mai izolată este Ravensca, situată într-o regiune greu accesibilă, ceea ce a dus la o mai bună conservare a graiului ceh", informa istoricul.
Imaginea 1/25: Satul Eibenthal Caras Severin Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (14) jpg
La mijlocul secolului al XIX-lea, câteva sute de cehi au ajuns și în localitățile Clopodia și Peregu Mare, însă comunitățile lor au fost asimilate în timp.
„Inițial, ocupația de bază a coloniștilor a fost aceea de tăietori de lemne. Mai târziu, au început să se ocupe cu agricultura, mineritul și fabricarea varului. Colonia cu cei mai mulți locuitori a fost Gârnic, iar cea mai mică, Ravensca", arăta cercetătoarea.
Condițiile naturale dificile i-au determinat pe mulți să părăsească satele din Clisura Dunării. Unii au emigrat în Statele Unite ori în fosta Iugoslavie. După Al Doilea Război Mondial, numeroși cehi au revenit în Cehoslovacia.
Migrația a continuat și după 1990, iar în prezent comunitățile cehe mai sunt păstrate în câteva localități din Clisura Dunării. Vara, vechile sate sunt vizitate de foști localnici și de urmașii lor, veniți în special din Cehia.
Articol din Adevărul.ro
