Adrian Asoltanie, expert în educație financiară: „Suntem în prag de iarnă”. Ce să faci cu banii când jobul nu mai e sigur și toate se scumpesc

 Trendurile pe piețele noastre, imobiliară, financiară, creditare, investiții de tot felul nu sunt cele mai favorabile. Citiți ce spune un specialist!

Ce faci cu banii într-o perioadă în care prețurile cresc, jobul nu mai pare atât de sigur, iar salariul se termină înainte de sfârșitul lunii? Adrian Asoltanie, expert în educație financiară, explică de ce este important să ne uităm mai atent atât la veniturile pe care ne bazăm, cât și la cheltuielile care ne golesc conturile. De la un al doilea venit și bugetul familiei până la credite, mașină și fondul de siguranță, specialistul a vorbit, la Interviurile Adevărul, despre deciziile pe care le putem lua într-o perioadă economică dificilă.

Irina Petraru și Adrian Asoltanie Foto: Interviurile Adevărul

Adevărul: E o perioadă în care să facem ce? Ținem banii la saltea, îi investim sau încercăm să găsim un alt job pentru că cel pe care îl avem nu e sigur?

Adrian Asoltanie: A, B și C simultan. Este ca la testul de permis, în care e posibil să bifezi mai multe răspunsuri.

Cam așa stau lucrurile în perioadele de contracție economică și eu mi-aș dori ca toată lumea să înțeleagă că economia funcționează ca anotimpurile, adică avem primăvară, vară, toamnă și iarnă și noi suntem, după părerea mea, cam în prag de iarnă, la cum arată lucrurile.

Evident că nimeni nu știe viitorul, dar poți să citești așa, câte niște semne. O multitudine de provocări din mai multe direcții, de la inflație, dobânzi mari, probleme în piața muncii și altele, nu mai vorbesc de instabilitate și pe la noi, și la nivel mai macro. E un cumul de factori, practic, și de riscuri.

Atunci, o persoană sau o familie, apropo de „unde-s banii?", în primul rând ar trebui să gestioneze mult mai bine banii pe care îi are deja, veniturile pe care le are deja și, după aceea, evident, ar fi de mare folos să genereze venituri suplimentare, să mai construiască niște surse de venit. Și asta este, evident, o luptă pe care o duci pe mai multe fronturi simultan.

Poate fi frustrant, mai ales că de multe ori nu prea simți că ai spor și că te lupți cu morile de vânt. Cei din zona de IT, care acum șase luni sau un an erau asaltați de oferte, acum se trezesc că trimit ei 50-100 de CV-uri și nu-i caută nimeni. Și asta este foarte frustrant, să vezi că a secat balta, cum se zice, de unde erai la mare căutare.

Cum ne dăm seama cât de sigur mai este, de fapt, venitul pe care îl avem?

Eu, când mă duc în companii pe unde țin cursuri de educație financiară pentru angajați, pun această întrebare: indiferent de momentul economic, gândiți-vă, din când în când, dacă s-ar întâmpla ceva cu jobul sau cu venitul vostru, cam în cât timp v-ați găsi ceva similar ca poziție, ca venituri, cam pe acolo?

În anumite perioade, răspunsul era, mai ales în zona de IT de care ziceam: „Până mâine îmi găsesc altceva, că e plin inboxul de oferte". Zilele astea și de câteva luni, de fapt, răspunsul este: „Adriane, nu știu, două luni, șase luni, nu prea se mai caută. Poate mă gândesc să plec din țară, să lucrez, să caut clienți până în Germania, să fac ceva, că nu merge treaba".

Și înțelegerea asta a ciclului economic, practic, te ajută foarte mult să iei niște decizii mai înțelepte un picuț, să eviți niște greșeli fatale. Mă refer aici la decizii financiare mari, cum este când îmi cumpăr un apartament, îmi schimb jobul sau nu, mă apuc să investesc pe bursă sau fac o achiziție imobiliară sau lucruri de genul ăsta, consistente. Ele ar trebui gândite mult mai bine în perioada asta.

Dar nu doar deciziile financiare mari ne pot crea probleme. Unde se pierd banii pe care nici măcar nu ne dăm seama că îi cheltuim?

Eu am o vorbă că românul are două tipuri de probleme cu banii: cheltuielile mari și cheltuielile mici. Cheltuielile mici și dese, mă refer în primul rând.

De aceea, exercițiul pe care l-am pus și în carte și pe care îi invit pe toți să-l facă este: de curiozitate, faceți-vă un buget personal sau un buget al familiei. În România doar vreo 20% dintre oameni își urmăresc, de fapt, banii, fie că folosesc vreo aplicație de telefon, vreun Excel, vreo agendă, ceva. Restul merg: „Lasă că mă descurc eu cumva, trebuie să rezist până pe întâi, când intră iarăși salariul".

În contextul actual nu mai poți funcționa așa: „Lasă că o să fie bine, lasă că mă descurc eu, lasă că trece și luna asta". Și atunci bugetul ăsta este absolut esențial.

Ce ar trebui să urmărim prima dată atunci când ne facem bugetul?

Sunt câteva lucruri pe care le vei descoperi. Pe câte picioare financiare stai, cât de sigure și de stabile mai sunt ele în perioada asta, pentru că sunt domenii care sunt foarte afectate. Vorbeam de IT, să nu uităm de automotive, să nu uităm de domeniile mai puțin esențiale sau pe care oamenii le tratează: „Am bani, mă duc". Servicii de înfrumusețare, restaurante, HoReCa, vacanțe, haine.

Deci sunt zone la care oamenii, atunci când încep să țină de bani, renunță mai ușor. Și e foarte important să înțelegi dacă ești cumva într-un astfel de domeniu, fie din scădere economică, fie din alte forțe, cum este IT-ul, cum este digitalizarea, de exemplu, în zona bancară, unde se închid multe sucursale, lumea trece pe online.

Dacă ești angajat la stat, poți să îți permiți să fii mai sigur pe jobul tău? Inclusiv la stat se discută, nu se face încă, dar se discută de disponibilizări, de comasări, de reduceri, de închideri de primării și așa mai departe. Deci e o perioadă în care pot veni provocări din direcții la care nici măcar nu te gândești.

Ce poate face cineva care se teme că venitul principal nu mai este suficient sau că și-ar putea pierde jobul?

O retezare sau chiar și o reducere a veniturilor, faptul că a mai scăzut un comision, firma nu mai dă nu știu ce bonus, chiar și o reducere a veniturilor poate să fie o provocare foarte serioasă.

Și asta e partea de venituri: pe câte picioare financiare stau, cât de bine sunt ele în momentul ăsta și, foarte important, ce aș putea eu să fac, ce depinde de mine, ca să le înmulțesc.

Eu m-am gândit la cinci pași. Unul ar fi: vezi ce poți să faci la jobul pe care îl ai deja. Că s-ar putea pe acolo să fie niște oportunități, fie de a face ore suplimentare, de a te implica în proiecte, de a îmbunătăți câte ceva pe acolo. Că oricum ești acolo vreo șase, șapte, opt, nouă, zece ore pe zi.

Și s-ar putea să fie ceva cașcaval pe lângă tine, dar pe care încă nu l-ai mirosit și nu l-ai valorificat. Și ăsta ar fi primul pas. Vezi la jobul tău ce se poate face.

Doi. Dacă am ceva resurse materiale pe care nu le-am valorificat, ori că nu-mi mai trebuie, pot să le vând, le pun, le închiriez. Internetul e disponibil să pui pe acolo telefoane vechi pe care le ai, laptopuri, lumea își pune haine pe tot felul de site-uri. Adică se pot transforma obiecte care zac pur și simplu și își pierd din valoare și adună praful. Pot să le valorific ca să îmi fac niște surse de bani totuși pe acolo.

Mergând până la ce ziceam mai devreme: mă urc pe bicicletă, livrez chiftele. Am o mașină care ruginește în fața blocului, mă apuc de ride-sharing sau de ceva. Și, în felul ăsta, transform un pasiv care stă și mă costă, încerc să-l transform într-un activ care începe cât de cât să producă câte ceva.

Pasul trei l-am gândit eu: dacă poți să folosești ceva ce știi sau ceva ce-ți place, fie că ai niște abilități profesionale, ești în IT, lucrezi într-o companie, cauți să câștigi suplimentar sau ceva, folosește-ți skillurile și extra. Te ajută inteligența artificială să fii eficient, să fii mai productiv, să-ți găsești clienți pe afară.

Poate ai vreun hobby sau vreo pasiune, poate îți place, nu știu, make-up-ul, poate îți place să tunezi mașini, poate, habar n-am. Fiecare om are anumite puncte de interes, că e fotografia, dezvoltarea personală, chestii artistice, îți place să faci mărgele, să faci mărțișoare, habar n-am. Dar folosește-ți aceste abilități, că le ai deja, te cam pricepi la lucrurile respective și sunt mai ușor de valorificat.

Pasul numărul patru l-am gândit eu, acela de intermediere, cel în care folosești resursele altora. Și sunt din ce în ce mai mulți oameni care merg către broker de asigurări, broker imobiliar, broker de credit. Adică nu mai vorbesc de sisteme de tip network marketing, în care practic vând produsele altuia, vând cosmeticele altuia, vând ce folosesc eu, niște sisteme, niște produse și ceva din timpul meu.

Și ultimul pas? Să ne deschidem propria afacere?

Pasul numărul cinci, care este complicat mai ales în momentul actual, este cel în care te gândești să începi un business pe cont propriu, care nu este eventual vreo chestie profesională sau nu e vreo pasiune, ci de obicei apare această tentație.

„Am niște bănuți puși deoparte, hai să-mi deschid o cafenea" sau „hai să-mi deschid un coafor" sau „hai să-mi deschid un business secundar". Și omul se gândește, pleacă de la premisa că își mai construiește un picior financiar, cum zic eu, dar de fapt mai sapă la o groapă neagră financiară.

Pentru că riscul atunci când te duci într-un domeniu nou, pe care nu-l cunoști, este evident să pierzi banii, businessul să nu meargă așa cum te gândeai, pentru că nu ai toate datele probleme. Și, în contextul în care oamenii taie consumul, tu să vii cu o inițiativă antreprenorială, timingul nu e cel mai potrivit și s-ar putea, de unde te gândeai că faci niște bani, să-i pierzi și pe ăia pe care îi ai.

Deci, din punct de vedere al unei inițiative antreprenoriale, în momentul ăsta, precauția trebuie să fie cu atât mai mare.

Unde se risipesc, de fapt, banii de zi cu zi? Care sunt acele găuri din buget la care ar trebui să fim atenți?

Un buget are câteva tipuri de cheltuieli. În primul rând are cheltuieli vitale: mâncare, sănătate, locuință, transport și datorii. Astea sunt musai, le ai că ești om.

Și după aceea are cheltuielile opționale, cele care sunt drăguțe, sunt frumoase, îți permiți să le faci, nu îți permiți să le mai amâni sau nu le are toată lumea. Animale de companie, hăinuțe, vacanțe, mers la sală și așa mai departe. Cadouri, petreceri, aniversări și toată zona.

Tot la opționale mai este o categorie în bugetul meu care se numește „bani risipiți". Din păcate, România stă foarte bine, în sensul că dăm o grămadă de bani în această zonă.

Mă refer aici la fumat, alcool și, din păcate, și a treia categorie, jocuri de noroc, pariuri sportive. Toate trei le vei regăsi cel mai des în zona persoanelor sau familiilor cu venituri mici.

Deci acolo, cu cât ai mai puțini bani, cu atât risipești mai mult. Asta este un paradox și un pericol foarte mare.

Din cheltuielile obișnuite, unde putem face economii care chiar să se simtă?

Dacă ne uităm la cheltuielile vitale, sunt, de exemplu, rate la credite pe care pot să le renegociez sau să le refinanțez. Pentru că încă mai întâlnesc destul de mulți care au dobânzi variabile la credite ipotecare. Plătesc oamenii 8, 9, 10% dobândă.

În condițiile în care în piață există 4,55, 4,7, dacă și-ar renegocia creditul cu propria bancă sau l-ar refinanța la o altă bancă, le-ar cădea rata cu 500, 600, 700, 800 de lei. Păi 600 de lei reduși pe lună înseamnă 7.200 de lei pe an.

Uită-te la furnizorii pe care îi folosești. De curent, de internet, de gaze, de apă. Și aici ai opțiunea să-ți schimbi furnizorul. Și există oferte concurente unde sunt chiar cu 20-30% mai mici.

O zonă unde se duc banii grămadă este obiceiul mâncării. Este o diferență uriașă financiară între o persoană care gătește în casă, eventual își ia și pachet la serviciu, și o persoană care comandă, care merge la o terasă sau la o cantină. Diferența este absolut imensă. Uneori de două sau de trei ori este mai scump acest lucru.

Dar mașina? Cât ne costă în realitate să avem una?

Transportul reprezintă o categorie foarte consistentă, mai ales dacă e mașina ta. Pentru că ce costuri presupune mașina personală? O dată, achiziția mașinii, după aceea cauciucuri, rovinietă, benzină din ce în ce mai scumpă, motorină, plus taxe, impozite.

Mi-a venit acum reînnoirea asigurării RCA la mașina soției. Anul trecut era 1.800 de lei, acum este 3.500. RCA, nu CASCO. Cred că acum patru ani era 500 de lei sau 600 de lei. Adică sunt niște creșteri absolut fulminante.

La astea, care se adună și nu ai cum să scapi de ele pentru că sunt obligatorii, se mai adaugă o cheltuială perversă, aproape invizibilă, care este deprecierea mașinii. Faptul că ai dat pe ea 20.000, după un an mai valorează 16.000, după un an mai valorează 13.000 și așa mai departe. Este o pierdere nevăzută, nebănuită, care se acumulează și ea la situația financiară personală.

Câți bani ar trebui să avem în casă pentru situații neprevăzute?

Zona de economie este împărțită pe niște niveluri, după părerea mea. Avem, pe de-o parte, zona de protecție, care înseamnă un fond de urgență. Ăștia sunt niște bani pe care ar trebui să întinzi mâna să poți să pui mâna pe ei.

Fondul de urgență înseamnă între 1.000 și 2.000 de lei cash în casă, pentru mici neprevăzute, mici urgențe: se sparge o țeavă, cel mic a pățit ceva, sună mama că are nevoie urgentă. Deci întotdeauna ajută să ai o sumă de bani cash în casă, am zis eu, între 1.000 și 2.000 de lei. Ăsta e fondul de urgență.

După aceea, evident că viața, mai ales în contextul ăsta, îți dă niște provocări și mai consistente, unde 1.000 de lei nu sunt suficienți și aici avem nevoie de ceea ce eu numesc fondul de siguranță. Ăsta ar trebui să-ți acopere măcar vreo trei luni de zile de cheltuieli, pentru că rolul lui e să te protejeze de lovituri serioase, cum ar fi probleme cu jobul sau cu venitul, pierderea jobului sau scăderea lui, nu mai merge businessul, soțul sau soția și-a pierdut jobul.

Ce rol au asigurările într-un astfel de plan de protecție financiară?

Anumite evenimente majore pot fi asigurate. Adică pot să și, nu că pot, din punctul meu de vedere trebuie să-mi protejez apartamentul sau locuința personală.

Ăsta e un lucru unde noi stăm foarte prost. Românii sunt disperați să cumpere apartamente, dar nu-i interesează deloc să-și protejeze aceste apartamente. Iar statistica confirmă lucrul ăsta.

De foarte multe ori, ei descoperă că locuința personală, apartamentul în care stau, reprezintă 80-90% din averea lor. Toți banii sunt băgați acolo. Și, evident, următoarea întrebare este: „Ți-ai făcut asigurare?"

La 100.000 de euro, un apartament de 100.000 de euro, asigurarea este 100 de euro pe an. Adică 0,1%. Și zice: „Na, nu m-am gândit". Păi dacă ai plătit la el 20 de ani și acum este achitat și este al tău, că până acum ziceai că e al băncii, și acum, în final, este al tău și este achitat, îl lași în dorul lelii și îl lași în bătaia vântului? Îți permiți, cu alte cuvinte, pentru 100 de euro, să pierzi 90% din averea ta și să te trezești pe drumuri sau să te muți înapoi la soacra ta sau să-ți iei viața de la început la 45-50 de ani?

Deci partea asta de protecție este extrem de importantă. Protecția activelor, protecția vieții, protecția sănătății.

Ce ar trebui să asigurăm cu prioritate?

Asigurarea bunurilor scumpe. Pe mine mai puțin mă interesează să mă asigur dacă am spart o țeavă și l-am inundat pe vecinul de jos. Cu două, trei, patru mii de lei am rezolvat problema, i-am zugrăvit omului, mi-am cerut scuze, da, o rezolvăm.

Rolul asigurării este să te protejeze de evenimente care îți transformă viața iremediabil. Adică eu vreau să, dacă scap, desigur, vreau să pot să-mi cumpăr altceva, să-mi cumpăr o locuință, să nu mă mut sub Podul Băneasa.

Dar să nu uităm că România este într-o zonă seismică. Am avut marele cutremur din '77 și am mai avut unul mai micuț prin '86. Avem ciclicitatea cutremurelor, adică e un eveniment care se repetă. Nu știm când și nimeni nu poate să ne zică: „Vezi că la anul, vezi că miercuri se întâmplă".

Și atunci, obligatoriu trebuie să asigurăm activele mari.

Dar CASCO? Este o asigurare de care avem neapărat nevoie?

Eu, de exemplu, nu-mi fac asigurare CASCO la mașină. CASCO este facultativă, RCA-ul este obligatoriu. Nu-mi fac CASCO. De ce? Valoarea mașinii mele am gândit-o modest, raportat la situația mea financiară.

Adică eu, dacă, Doamne ferește, mașina mea ia foc, nu-mi schimbă viața atât de mult și n-am considerat că are rost să plătesc 1.500 de euro pentru un astfel de risc, la stilul meu de condus sau la riscurile pe care mi le asum.

Dar dacă mașina e singurul bun pe care îl ai, pentru că ai 23 de ani și primul lucru pe care l-ai cumpărat în viața ta e o mașină de 40.000 de euro, păi aia trebuie să o protejezi. Dormi lângă ea, eventual. De ce? Că reprezintă aproape toată averea ta.

Ce altceva este important să asigurăm?

Alte lucruri importante, dacă nu chiar mai importante de asigurat: viața.

Și aici, evident că nu-ți asiguri, de fapt, viața. Că viața ți-o asigură numai bunul Dumnezeu. De fapt, ce încerci să faci este să protejezi venitul care ar putea să dispară.

Și aici regula este: orice adult care generează un venit de care mai depinde altcineva. Ai copii, ai partener de cuplu, ai părinți în vârstă, ai mai știu eu ce. Deci, dacă tu generezi un venit de care mai depinde altcineva, fă-ți o asigurare de viață.

Și există asigurări de viață de la 10 lei, de la 20 de lei, de la 30 de lei pe lună. Adică nu trebuie să pui toate clauzele complicate acolo, dar măcar pentru un deces din accident, măcar pentru chestiile de bază, să zic așa. Banii merg și compensează cel puțin pierderea venitului, astfel încât cine rămâne în urmă să nu intre într-o situație absolut copleșitoare.

Asigurările de sănătate, iarăși, sunt foarte importante. De bine, de rău, le avem pe cele de la stat. E un minim de acces la servicii medicale, care, din punctul meu de vedere, s-au mai îmbunătățit.

Dar dacă vrei servicii superioare sau premium sau protecție superioară, atunci ar fi bine să îți faci asigurări de sănătate. Pentru că sănătatea e din ce în ce mai scumpă în România și o operație sau o boală grea sau ceva încep să sară miile de euro din buzunar ca popcorn.

Românii își doresc în continuare să aibă propria locuință. Mai merită în 2026 să te îndatorezi pentru un apartament?

Interesul pentru imobiliare va fi întotdeauna mare în România. Comportamentul însă se mai schimbă. Adică piața imobiliară, în momentul ăsta, s-a mai temperat puțin, s-a mai răcit puțin.

Lumea zice: „Mă uit, mi-ar plăcea, mă gândesc", dar nu se mai decide nimeni de pe o zi pe alta, pentru că „e ultimul apartament și, dacă nu-l iei până diseară, mai sunt trei care așteaptă să-l cumpere". S-a schimbat complet. Ca și în piața muncii, s-a schimbat destul de mult raportul cerere-ofertă în piața imobiliară.

De ce lucrurile ieftine te pot costa, de fapt, mai mult. Capcana în care cădem când vrem să economisim

Și atunci cumpărătorii sunt mai precauți, o dată pentru că sunt și niște factori economici. Dobânzile sunt mari. Dacă intrai în bancă acum patru ani de zile, la dobânzi de trei și ceva la sută, banca îți dădea 150.000. Dacă intri acum în bancă, la dobânzi de 8%, banca îți zice: „Nu vă mai încadrați, vă dăm 60.000-80.000". Adică ăsta este un factor de temperare a cererii.

După aceea, e această nișă de clienți cu venituri mari, care sunt în situația în care zic: „Am venituri mari acum, dar știu ce-o fi luna viitoare sau peste trei luni?". Nu știe nimeni ce ar putea să vină.

Și atunci, iarăși, precauția e pe masă, să zic așa.

Ca regulă generală, în principiu, eu sunt de acord cu ideea de achiziție de proprietate imobiliară. Cred că este o formă de acumulare de capital.

Din punctul meu de vedere, chiria, pe termen lung, este o hemoragie financiară. Adică poți să stai în chirie un an, doi, trei, până îți rezolvi alte elemente ale vieții. Dar, în momentul în care te-ai dumirit cât de cât și te-ai cam așezat într-o anumită zonă, atunci probabil cel mai bine ar fi să faci pasul către achiziția imobiliară.

Cât de mult ne putem împrumuta fără să ajungem să muncim numai pentru casă?

Evident, fiind sume destul de mari, o parte din aceste achiziții sunt făcute cu credit. Aici apare provocarea. Cât de mult te împrumuți, astfel încât să nu îți rupi gâtul peste doi, peste trei ani, când se mai schimbă datele probleme?

Regulile pe care eu le folosesc și le predau la curs sunt următoarele. În primul rând, valoarea locuinței ar trebui să se încadreze aproximativ pe la venitul pe patru ani. Adică îți faci totuși o socoteală: cam ce venituri ai înmulțite în patru ani, cam pe acolo totuși uită-te.

Pentru că, în zona locuinței, oamenii tind să tragă un pic de elasticul ăsta din ce în ce mai mult. Și oamenii zic: „Măi, o dată o iau. Sunt singur, aș putea să stau într-un studio. Dar hai să iau două camere. Și diferența nu-i așa de mare, hai să iau trei camere. Că poate mă însor sau mă mărit, mai apare un copil, nu-mi trebuie un birouaș să lucrez?".

Adică găsești foarte ușor argumente să treci de la 40 de metri pătrați la 80 de metri pătrați. Ceea ce, evident, înseamnă bani în plus. Și „o dată o cumpăr".

Problema aici apare în supraîndatorare. Faptul că tragi prea mult de tine. Când apar oscilații pe dobânzi, dacă nu te-ai gândit să le faci fixe, sau pe venituri, că veniturile oscilează, evident că te pune în cap.

După aceea muncești toată viața numai pentru locuința respectivă. Adică trebuie să tai de pe la viață, de pe la experiențe, de pe la alte chestii. Nu cred că ăsta e rolul vieții, să muncești numai pentru cărămizi și termopane.

După aceea, dacă te supraîndatorezi, nu mai poți să faci plăți anticipate cu reducerea perioadei, ca să scurtezi creditul. Și iată cum te bagi singur, de fapt, într-o provocare pe care, mort-copt, trebuie să o duci 30 de ani.

Și atunci recomandarea mea este: aproximativ venitul pe patru ani. Rata creditului să nu depășească 20-25% din venituri, ca să ai bufferul ăsta de siguranță.

Contează mai mult să cumpărăm într-un bloc nou sau într-o zonă bună?

Într-o locație bună, adică într-un oraș mare cu potențial economic, da.

Zona bate blocul, dacă e nou sau vechi.

Deci o zonă bună compensează faptul că apartamentul e din '80 sau din '90. Eu, personal, toate proprietățile pe care le am sunt în blocuri vechi, ca investitor și inclusiv locuința unde stau eu.

Zona bate dacă e nou sau dacă e vechi. Evident, există preferințe. Corporatiștii, IT-iștii preferă să fie nou, complex, cu facilități, cu un pic de piscină, cu un părculeț. Să fie și aproape de Pipera, să fie aproape de birou sau mai știu eu ce.

Dar, overall, ca experiență pe termen lung, dacă nu se întâmplă șocuri catastrofice, încă o dată, pentru că astea doboară piața, orice piață ar fi, oriunde, cred că va fi o oportunitate în continuare.

Credeți că ne paște o criză în imobiliare? Se poate ajunge, de exemplu, ca un apartament de 100.000 de euro să coste 50.000?

E posibil. Piața imobiliară nu cred că va cunoaște scăderi de genul celor care au fost în 2010, 2011, 2012, 2013.

Atunci au fost scăderi de 30, 40, 50, 60% în anumite zone. Lucrurile stau ceva mai bine, după părerea mea. Adică veniturile au mai crescut, în primul rând.

Nu-i bai că și prețurile imobiliare au crescut. Dar nu mai avem gradul de îndatorare recomandat sau permis de BNR care atunci era 70%. Acum, de bine, de rău, este 40%.

Oamenii nu-l respectau nici măcar pe acel 70%. Eu știu situații în care omul cu salariul de 2.000 de lei se ducea la șef și îi spunea: „Fă-mi și mie pe cartea de muncă 4.000 de lei să-mi iau casă. Și după aceea, după șase luni de zile, îl dăm înapoi". Nicio problemă. Ceea ce, din start, este o greșeală fatală.

Deci cred că, totuși, e o piață ceva mai educată.

E posibil să existe, din diverse blocaje, e posibil să apară niște oferte speciale, niște discounturi, niște dezvoltatori care sunt presați financiar și atunci vor trebui, ușor-ușor, dacă te uiți în piață, și eu asta fac de 30 de ani, începi să vezi niște semnale.

Dezvoltatori care: mai un discount, mai reducem din TVA, adică compensăm noi creșterea de TVA, mobilăm bucătăria, dăm un loc de parcare gratis.

Adică mici semnale că se schimbă lucrurile și ar putea să apară niște oferte speciale. Dar pentru asta trebuie să fii în piață, adică trebuie să fii într-o căutare permanentă și să fii pregătit financiar.

Nu cred însă că vor mai fi oscilații de tipul minus 30%, minus 40%, minus 50%.

Credeți că vom asista la un dezastru și mai mare pe piața muncii?

Așa cum văd eu ciclul economic, cred sincer că provocarea adevărată va fi în 2027, de fapt.

Deci ce s-a întâmplat până acum e doar un fel de aperitiv?

Eu cred că suntem, cumva, în zona de început al iernii economice, cum îi spun eu. 2027 va suporta, de fapt, toate consecințele acestor blocaje și acestor frâne, și acestor complicații care sunt și economice, și politice, și inflație.

Și inflația nu scade. Adică oamenii să nu-și facă greșita impresie că, dacă inflația nu mai e 10 și e 7, prețurile scad. Nu. Prețurile nu mai cresc cu 10%, ci cresc numai cu 7%, în condițiile în care BNR-ul vrea 2,5%.

Deci trendul ăsta de inflație și de prețuri mari continuă.

După aceea avem o grămadă de provocări la nivel social. Vedem, sindicatele ies pe afară, oamenii nu se mai descurcă financiar, pensionarii zic: „Nu ne-ați mai crescut pensiile de doi ani".

Adică sunt mulți factori de risc, inclusiv știrile de toată ziua de la televizor: haos, groază, panică, dezastru. Mai apar punctual și aceste informații cu firma X dă afară 500 de oameni, firma Y dă afară 300 de oameni, firma pleacă din România, închide fabrica, pleacă de aici. Astea nu ajută deloc.

Pentru că ce se întâmplă în ciclul economic? Cu cât auzi mai multe știri negative și mediul devine complicat, oamenii tind să țină de bani și mai mult. Iar când ții de bani și mai mult, de fapt scazi consumul și mai mult. Este ca un bulgăre de zăpadă.

Cu cât suntem mai precauți toți, cu atât scădem consumul, cheltuim mai puțin, sunt mai atent, cer discount, ceea ce, de fapt, nu face bine deloc economiei.

La fel se întâmplă și la deal. Când suntem optimiști, exuberanți, ieșim, cheltuim, ne aranjăm, ne gătim, cumpărăm, plecăm.

Și, mai departe, cheltuielile mele reprezintă veniturile altuia. Va avea venituri mai mari, va cheltui și el mai mult. Și atunci, iată cum înflorește economia.

Și noi suntem în această etapă de pesimism.

Să mai cumpărăm euro?

Euro cred că ajunge spre 5,40.

Ne sfătuiți să cumpărăm euro?

Bine, una e să ai 100 de euro în casă. Ce face românul când n-are bani? Schimbă 100 de euro, nu?

Mă bucur că ai spus acest banc sau această vorbă românească. Pentru că, din punctul meu de vedere, trebuie să avem și o continuare la el. Și anume: dacă schimbi 100 de euro când nu ai bani, în momentul în care ai totuși niște bani, cumpără 100 de euro ca să ai ce să schimbi când nu o să mai ai.

Deci, din punctul de vedere al „mai cumpărăm euro?", părerea mea este că, în mod echilibrat și constant, da, o persoană ar trebui.

Ziceam de fondul de siguranță. Să-ți acopere măcar trei luni de cheltuieli. Eu, personal, recomand și folosesc să-l ții în euro.

Pe de-o parte că nu umbli la ei, sau umbli mai greu la ei, ai și această minimă protecție valutară care, în timp, contează. Pentru că, uite, acum un an de zile euro era la o sumă, acum e la alta. Și, dacă mai continuă dansul ăsta și provocările astea, o să vedem probabil alte sume.

Nu șocuri, adică nu ne repezim cu toții grămadă, pentru că atunci efectul este să se ducă și mai sus. Dar, în mod constant, la nivel de „mi-a intrat salariul, mă opresc la o casă de schimb valutar și cumpăr 100 de euro", ăsta este un comportament pe care eu l-aș recomanda.

Mai merită să ne facem și un cont în euro?

Pentru această sumă, care nu va fi zeci de mii de euro, să zicem că ai un cont de rezervă cu 5.000 de euro. Din punctul meu de vedere, da.

Apropo de fondul de siguranță, care să stea undeva, că nu stai totuși în casă cu 5.000 de euro sau ce sumă ai. Să-i ai protejați undeva, e absolut OK.

Ni se spune foarte des că „banii trebuie să circule" și că nu ar trebui să-i ținem în cont. În ce îi investim dacă nu ne pricepem?

Îmi place foarte mult asta cu „banii trebuie să circule". Din păcate, unii înțeleg că trebuie să-i cheltuie. Când doar cheltuie banii, într-adevăr, ei circulă, dar unidirecțional. Adică circulă de la mine la magazin, la mall, la supermarket, la restaurant.

Mie îmi plac mai degrabă sistemele în care banii circulă, dar să se mai întoarcă și la mine înapoi. Și, dacă reușesc să se întoarcă și să aducă și niște prieteni, e cu atât mai bine.

Aici nu mai vorbim de „banii trebuie să circule", banii trebuie să fie investiți.

Care ar fi primul pas pentru cineva care vrea să înceapă să investească?

Eu am început de ceva ani să le recomand oamenilor, pentru că m-am întâlnit, efectiv, cu sute de mii de angajați, am început să le recomand: „Ia activați-vă voi Pilonul III de pensie".

De ce? Pensie privată.

În primul rând, sunt zece piloane, performanțele sunt cam pe acolo. Mă uitam de curând, în ultimii cinci ani, performanța acumulată a majorității lor este undeva în jur de 60%.

60%, în cinci ani, nu e rău deloc. Știu că și inflație, știu că și alte chestii, dar e mai bine decât mă duceam și îmi cumpăram ceva frumos și nu foloseam.

Suma nu e atât de mare, 165 de lei pe lună.

După aceea, este o investiție recurentă, automatizată, adică firma trage banii respectivi și plătește în fiecare lună. Și este o formă de economisire. Ce se întâmplă? Suma asta, la momentul de azi, nu-ți schimbă viața. Adică 160 de lei, sincer.

Dacă ai strănutat în direcția greșită într-un supermarket, ți-au sărit din buzunar, așa, sau în mall, la popcorn. Dar, pe termen lung, pe 20, pe 30 de ani, poate însemna o acumulare care-ți schimbă complet situația de la pensie.

Este Pilonul II o „țeapă", așa cum mai auzim în spațiul public?

Nu, nu, nu. Din postura asta nu poți să spui, din postura de politician, de lider, de orice, nu poți să spui că acumularea omului în mod privat, contribuția asta în mod privat, este o țeapă.

De ce ne prinde bine să ne murdărim pe mâini. Ce au descoperit cercetătorii în Finlanda

Din când în când, politicienii salivează la banii care se duc către Pilonul II, dar e o formă de protecție extrem de importantă în condițiile în care Pilonul I este gol.

Acolo avem deficit de ani de zile, miliarde care, dacă n-ar mai veni de la buget, sistemul ar fi în colaps. Și atunci oamenii trebuie încurajați și stimulați, nu descurajați, să își facă și plase suplimentare de siguranță, cum ar fi Pilonul II, că e obligatoriu.

Atenție și cei care se uită la noi să-și verifice, că sunt unii care nu au contribuții la Pilonul II. Fie că vârsta era, la momentul respectiv, și nu erai obligat să contribui, poate firma nu a plătit.

Sau, cum sunt antreprenorii care merg mai degrabă pe „scot dividende, nu fac contract de muncă", sunt antreprenori care nu au contribuit niciodată la Pilonul II de pensie și se pun în risc.

Deci Pilonul III e la îndemână, e o sumă mică, se automatizează, dați-i drumul și lăsați-l în pace. Și după aceea, evident că avem și alte instrumente.

Fondurile mutuale sunt o variantă pentru cineva care nu știe foarte multe despre investiții?

Cele mai simple, după părerea mea, sunt cele de care spuneai, fonduri mutuale, la banca cu care lucrezi deja. Mai toate băncile mari.

Vom găsi în România aproape 270-280 de fonduri mutuale. Ce e un fond mutual? Ca Pilonul III de pensie.

Multă lume pune câte 100-200 de lei pe lună, administratorul îi strânge și, cu acei bani, cumpără acțiuni pe Bursa românească, Bursa internațională, titluri de stat.

Asta este o formă de investire la îndemâna oricui. Pentru că o faci într-o instituție în care ai încredere, e autorizată, reglementată și așa mai departe.

Deci banii tăi sunt în siguranță. Pot să oscileze? Da, pentru că sunt investiți pe bursă și bursa are creșteri și scăderi. Dar baza, fundamentul produsului este bun.

Poți să contribui cu 50 de lei pe lună, 100 de lei, 200 de lei. Există și în lei, există și în euro. Există și fonduri mutuale mai agresive, cu investiții pe acțiuni.

Există și fonduri mutuale mai defensive. Cumpărăm titluri de stat și cu mai puține riscuri.

Există și fonduri mixte, care jumătate din bani se duc către acțiuni, jumătate către titluri de stat. Acolo ai deja un portofoliu gata făcut.

Merită să cumpărăm titluri de stat?

Bunătatea oricărui instrument este dată de bunătatea emitentului.

Titlurile de stat sunt considerate printre cele mai sigure instrumente de investiții. Pentru că se spune: „Statul nu poate să dea faliment". Statul poate intra și în dificultăți.

Adică te poți trezi și într-un scenariu de haircut, cum a fost Grecia sau Cipru, în care cei care au avut investiții s-au trezit că mai primesc înapoi doar 70 de euro din 100. Te poți trezi, ferească Dumnezeu, sper să nu ajungem pe acolo, într-un scenariu de inflație accelerată, în care îți dau înapoi 100 de lei, dar nu mai valorează cât valorau acum un an de zile. Adică sunt și situații.

Dar, overall, titlurile de stat sunt instrumente cu un grad mare de siguranță.

O parte din economii ar putea să stea pe acolo. O parte, insist, pe principiul diversificării, în care e bine să combin și titluri de stat, poate cu maturități diferite, pe un an, pe trei, pe cinci, poate o diversificare și valutară, ceva titluri de stat în euro, ceva în lei, și combinat cu depozite bancare.

Iar aici vorbim, practic, de instrumente de economisire pe termen scurt sau mediu. Adică pun acolo niște bani, ori avansul pentru o casă, ori am niște economii și nu știu încă ce fac cu ei. Pentru asta sunt bune aceste instrumente.

Dar dacă vrem să investim pe termen lung?

Pe termen lung, banii ar trebui să meargă către investiții mai dinamice, cum sunt fondurile astea mutuale sau, mai bine chiar, un portofoliu de două-trei ETF-uri.

Sper că din ce în ce mai multă lume aude de aceste instrumente. ETF-urile sunt tot niște fonduri mutuale, dar sunt foarte ieftine. Adică au niște costuri de administrare foarte mici.

Cum le accesăm?

Îți faci un cont la un broker. Au început și băncile să deschidă conturi de investiții.

Și acolo, practic, poți să-ți alegi unul-două ETF-uri. Unul pe Statele Unite, unul pe România sau un instrument, un ETF diversificat la nivel global.

Și, practic, atunci vei investi în 100 de companii deodată, în 500 de companii deodată.

Și când faci lucrul ăsta recurent, lună de lună, acum mai am un amendament: investiți-le pe termen lung, peste cinci, șase, șapte ani, deci orizont lung de timp.

Astea ar trebui făcute în valută. Nu investim pe 20 de ani în lei, pentru că... nu știi ce se întâmplă. Și atunci, ca o minimă, iarăși, protecție pe un termen atât de lung, investim într-o valută.

Cu ce afacere nu dai niciodată greș?

Cam greu. În primul rând, succesul unei afaceri depinde foarte mult de antreprenor. Dacă e într-un domeniu în care se pricepe, cât de mare este impactul unui business, are foarte mulți factori de stres sau de risc.

Poate să fie: antreprenorul nu se pricepe. Ăsta e un factor de risc. Mă bag într-un domeniu, dar nu știu cu ce se mănâncă.

Doi, probleme financiare. Ori n-am resursele să construiesc businessul respectiv, ori nu administrez bine cash-flow-ul, sau mă îndatorez, sau firma merge, dar eu scot banii ca să-mi iau ceasuri scumpe sau Bentley sau mai știu eu ce.

Și atunci ce fac? Decapitalizez firma. O vacă care muncea, eu, de fapt, o sacrific pe termen scurt.

Sau mai sunt alți factori. Schimbări legislative. Vine statul și zice: „Nu mai aveți voie să închiriați apartamente pe termen scurt. Nu mai aveți voie să produceți furculițe de plastic și lingurițe de plastic. Trebuie să treceți pe hârtie".

Modificări de genul ăsta legislative. Sau cadrul fiscal. Cresc taxele și impozitele.

După aceea avem angajații, piața muncii. Nu găsesc angajați, nu se descurcă, pleacă.

Furnizori care nu livrează ce trebuie sau cum trebuie. Clienți care îți dau țeapă sau te întârzie nejustificat cu încasările și te pun în dificultăți.

N-aș putea să zic, Irina, businessul ăsta...

Pot să spun două și îmi spuneți dacă e adevărat sau nu? Toate de la experți auzite: afacerile cu gunoi și pompele funebre nu vor da greș niciodată. E adevărat?

Uite, aș putea să zic că da. Am întâlnit și aici situații de... Poate să apară factorul concurență, evident. Dar lumea moare oricum, gunoiul se face oricum. E vorba aia că de taxe și de moarte nu scapă nimeni.

Acum, businessul cu gunoiul e un business complicat. Adică nu este... Nu vorbim aici de „hai să fac curățenie în casă la oameni" dacă vrei să scalezi.

Ai putea să spui sănătate. Deci un business în domeniul sănătății. Oamenii se îmbolnăvesc, sunt din ce în ce mai atenți, sunt dispuși să plătească din ce în ce mai mult.

Căminele pentru bătrâni, asistența la domiciliu. Uite, facem un brainstorming acum pe loc și iată că, ușor-ușor, ne vin idei și sper să fie utile pentru cei care se uită.

Dar, iarăși, un business de azile pentru bătrâni. Uită-te ce se întâmplă în jurul nostru și vedem că cererea este. Populația îmbătrânește. O parte din tineri sunt plecați pe afară, bătrânii sunt pe aici. Nu vrei să-l știi căzut, prins pe acasă. Parcă ai vrea să-l știi că se uită cineva la el.

Dar nu e așa de ușor de început. Și iată că și unele care sunt nu sunt chiar OK.

Puiul de mierlă

O zi frumoasă  de octombrie. 03.10.2026. Ieri a poposit în  curtea noastră  sub un măr un pui de mierlă. Cornelia l-a văzut. L-a lăsat în  pace. Griuța, pisica noastră, nu a avut aceleasi sentimente. A prins-o. Norocul ei că prin apropiere era soția care o vazuse cu ceva timp mai înainte.  A salvat-o din ghiarele pisicii. Puiul de mierlă a avut parte de îngrijire și o noapte liniștită.  Azi a fost eliberată  pe un câmp din apropiere.

In curtea noastră  vin multe vietăți, arici, șerpi, păsări de tot felul etc.

Iată câteva diferențe utile între puii pe care îi puteți întâlni în curte:

Pasăre	Cum arată juvenilul	Indiciu caracteristic
Mierlă	Brună, cu multe pete/desene deschise pe piept și gât	Corp destul de robust, coadă relativ lungă
Sturz cântător	Brun-deschis, cu pete întunecate bine conturate pe piept	Petele sunt mai evidente și au formă de „săgeată”
Graur	Brun-cenușiu la juvenil	Corp mai compact, cioc ascuțit și coadă mai scurtă
Codobatură	Mică și suplă, gri/albă	Coada foarte lungă, pe care o mișcă frecvent în sus și în jos

În ordinea mentionata mai sus:

și puiul nostru:

Constanta lui Planck

Urmărea în  Fisierele grupului meu:

https://www.facebook.com/share/g/1DQuyQ6zTd/

Exercițiul

The best drug for your happiness is exercise. It ranks near the top of every mental health study, meaning it reduces anxiety, improves sleep, and lifts your mood better than almost anything else. The endorphins it releases target the same pathways as antidepressants without the side effects. Exercise is the best medicine.

Find the time.

Harpalete, Văzduhistul, va fi suspendat pe mâna lui.

 

Analistul Cristian Roșu: „E posibil să vedem PNL și USR radicalizându-se și semnând demersul AUR pentru suspendarea președintelui”

Cristian Roșu - analist politic - FOTO: Facebook Cristian Roșu

Criza politică și guvernamentală se acutizează de cinci luni, iar președintele Nicușor Dan discută constant cu partidele și încearcă formule de premieri care nu au 233 de voturi de parlamentari. După trei desemnări eșuate, vor fi din nou consultări cu formațiunile politice parlamentare, dar crizele nu pot fi rezolvate doar prin schimbarea numelui candidatului la funcția de premier.

Analistul politic și expertul în comunicare Cristian Roșu explică, într-o analiză pentru Ziare.com, de ce președintele continuă procesul de desemnare a premierilor și ce se află, în opinia sa, în spatele acestei strategii.

Analistul politic este de părere că raționamentul pentru succesiunea desemnărilor trebuie căutată în modul în care Nicușor Dan își gestionează mandatul prezidențial. În interpretarea lui Cristian Roșu, președintele încearcă să evite scenarii politice pe care le percepe drept riscante.

„Cred că explicația trebuie căutată mai puțin în aritmetica parlamentară și mai mult în felul în care Nicușor Dan gestionează mandatul său de președinte. În lectura mea, președintele este mânat în aproape toate deciziile importante pe care le ia în acest moment de frică: frica de eșec, frica de suspendare, frica de alegeri anticipate și, mai ales, frica de a mai da ochii cu propriul electorat, pe care, în forul lui interior, știe că l-a trădat.

De aceea, cred că Nicușor Dan se află într-o fază de negare politică. Încearcă să demonstreze că actuala formulă parlamentară mai poate produce un guvern stabil, deși realitatea ultimelor luni spune contrariul. Eugen Tomac și-a depus mandatul, Adrian Veștea a fost respins în Parlament, iar Siegfried Mureșan a obținut doar 182 dintre cele 233 de voturi necesare. Cu toate acestea, președintele anunță pentru luni o nouă rundă de consultări și o nouă desemnare", a argumentat Cristian Roșu în dialogul cu Ziare.com.

Cristian Roșu face o distincție între desemnarea unui premier și construirea unei majorități capabile să susțină Guvernul pe termen lung. Potrivit analistului, negocierile dintre PSD, PNL și USR sunt complicate și de perspectiva electorală a partidelor.

„Problema este că Nicușor Dan continuă să creadă că poate rezolva printr-un nume de premier ceea ce este, în realitate, o ruptură politică profundă. PSD, PNL și USR nu mai sunt doar partide care negociază greu. Sunt formațiuni cu interese electorale divergente, care se atacă public și care știu că orice guvern format acum va trebui să administreze o perioadă extrem de dificilă economic și social.

Eu cred că proiectul Cotroceniului rămâne construirea unui guvern favorabil președintelui pe un schelet parlamentar în care PSD să fie esențial, direct sau indirect. Din păcate, Nicușor Dan se înșală din nou. E greu să faci azi un guvern. E și mai greu să faci unul care să reziste până în 2028", a menționat Cristian Roșu pentru Ziare.com.

Cristian Roșu consideră că asumarea guvernării în actualul context vine cu un cost politic pe care partidele nu sunt dispuse să îl accepte. Deficitul, măsurile de austeritate și nemulțumirea socială pot afecta formațiunile care intră la Palatul Victoria, în timp ce opoziția poate capitaliza electoral efectele deciziilor nepopulare.

„Există și un lucru pe care partidele îl știu foarte bine, chiar dacă nu îl spun la microfon. Cine intră acum la guvernare, direct sau prin interpuși, intră cu factura crizei în buzunar: deficit, austeritate, nemulțumire socială. Iar AUR îi așteaptă la ieșire. Partidele care acceptă acest pachet au șanse mari ca în 2028 să obțină scoruri cu o singură cifră. De aceea consensul invocat de președinte nu există: nimeni nu vrea să moară politic pentru Cotroceni", a spus Cristian Roșu pentru Ziare.com.

Nicușor Dan, a convocat pentru luni, 5 octombrie, partidele parlamentare la consultări, după ce Guvernul propus de Siegfried Mureșan a picat la vot în Parlament. Președintele a anunțat că, după discuțiile cu politicienii, va prezenta o nouă propunere pentru funcția de premier. „Cer partidelor ca în acest răgaz să își organizeze ședințele interne și să vină de data aceasta cu soluții care să poată trece", a spus el.

Analistul politic și expertul în comunicare Cristian Roșu a analizat, pentru Ziare.com, cele trei nominalizări de până acum și profilul pe care l-ar putea avea al patrulea candidat. În opinia sa, numele persoanei desemnate contează mai puțin decât capacitatea acesteia de a construi o majoritate parlamentară.

Cristian Roșu a reamintit cele trei nominalizări făcute până acum și modul în care fiecare a influențat negocierile politice.

„Până acum am văzut trei desemnări, care de care mai ciudate. Mai întâi Eugen Tomac. Este un politician get-beget, europarlamentar ales pe listele PMP–USR, apoi consilier la Cotroceni, care ne-a fost vândut drept tehnocrat independent. Nu a ajuns nici măcar la votul din Parlament.

Apoi Adrian Veștea, o desemnare gândită ca mutare de șah. În loc să-l scoată din joc pe Bolojan, l-a întărit: PNL s-a strâns în jurul liderului său. Iar președintele și-a devoalat aliații, pentru că voturile strânse de Veștea au arătat clar cu cine lucrează, de fapt, Cotroceniul.

În fine, Siegfried Mureșan. A fost tot o lovitură împotriva lui Bolojan, de data aceasta mai fină: un premier PNL, dar nu Bolojan. Un liberal de la Bruxelles cu profil de alternativă internă, pus în fața partidului ca soluție de rezervă. Rezultatul a fost acutizarea crizei și un guvern căzut în Parlament", a expus Cristian Roșu pentru Ziare.com.

În perspectiva consultărilor de luni, Cristian Roșu consideră că următorul candidat ar putea avea un profil diferit de cele trei persoane nominalizate până acum, însă problema rămâne găsirea unei formule care să poată trece de Parlament.

„Dacă președintele rămâne fidel logicii sale din ultimele luni, profilul de luni va fi unul acceptabil pentru PSD, cu etichetă de independent. Dar în acest moment numele contează mai puțin. Întrebarea nu este pe cine desemnează Nicușor Dan, ci dacă omul respectiv va găsi o majoritate. Un decret semnat la Cotroceni nu produce 233 de voturi", a menționat Cristian Roșu pentru Ziare.com.

Singura variantă de majoritate parlamentară posibilă în acest moment este o nouă înțelegere între PNL și PSD, având în vedere că că președintele Nicușor Dan a exclus AUR dintr-o formulă guvernamentală, însă liberalii au stabilit că nu vor reveni într-o alianță cu social-democrații după ce social democrații au votat pentru demiterea propriului Guvern. În interiorul PNL sunt de așteptat presiuni asupra lui Ilie Bolojan pentru a accepta o nouă formulă de guvernare alături de PSD sau pentru a face un pas în spate din conducerea partidului.

Analistul politic și expertul în comunicare Cristian Roșu consideră că Ilie Bolojan se află într-o poziție dificilă: partidul are o parte importantă a structurilor locale interesate de revenirea la o formulă de guvernare alături de PSD, în timp ce actualul lider liberal își bazează autoritatea pe imaginea unui politician care nu renunță ușor la propriile condiții.

Potrivit lui Cristian Roșu, poziția lui Ilie Bolojan în PNL este legată în primul rând de imaginea sa publică, nu de o relație solidă cu toate structurile partidului. O eventuală revenire la guvernare alături de PSD ar putea reactiva tensiunile dintre conducere și organizațiile care depind într-o măsură importantă de resursele administrației publice.

„Sigur că în PNL sunt zbateri interne. Ilie Bolojan este liderul PNL pentru că a fost premier și stă mai bine decât partidul în sondaje, nu pentru că ar fi iubit. Bolojan nu este iubit în PNL, este tolerat, pentru că aduce voturi. Pentru o bună parte din structurile locale ale partidului a fost un premier incomod: tăieri, presiune pe administrație, pe exact rețelele care trăiesc din bugetul public.

Tabăra puciștilor, adică cei care ar vrea un PNL înapoi la masă cu PSD, cu ministere și resurse, va face presiuni. Vom vedea și cu ce rezultate", a punctat Cristian Roșu pentru Ziare.com.

Pentru liberali, revenirea într-o formulă cu PSD ar însemna o schimbare de direcție după perioada în care Bolojan a asociat partidul cu măsuri de reducere a cheltuielilor și reformarea administrației.

În această ecuație, potrivit lui Cristian Roșu, vulnerabilitatea lui Bolojan este chiar relația dintre imaginea sa publică și poziția pe care o adoptă în negocieri. Liderul PNL își construiește autoritatea politică pe ideea că nu renunță ușor la condițiile pe care le consideră necesare, iar o cedare în acest moment ar putea afecta tocmai acest capital.

„Numai că, în momentul de față, Bolojan nu mai are prea multe de pierdut. Singurul lui capital politic este imaginea omului care nu cedează. Dacă ar ceda acum în fața lui Grindeanu și a lui Nicușor Dan, și-ar anula cu mâna lui singurul atu. Este greu de crezut că va face asta", a spus Cristian Roșu pentru Ziare.com.

Anticipatele nu sunt dorite de Nicușor Dan, un guvern cu AUR este exclus de președinte, inclusiv formațiunea nu vrea să intre la guvernare înainte de eliberarea lui Călin Georgescu, iar PSD și PNL nu mai au țeluri comune după ce social-democrații au provocat criza actuală. În aceste condiții, Parlamentul rămâne fără o majoritate pentru o nouă formulă de guvernare, iar președintele le-a cerut partidelor să găsească o soluție după eșecul premierilor desemnați.

Analistul politic și expertul în comunicare Cristian Roșu explică pentru Ziare.com ce variante mai rămân valabile și în ce condiții actualul blocaj politic poate fi depășit.

Cristian Roșu consideră că fiecare dintre principalele formațiuni parlamentare urmărește în această criză un obiectiv diferit, iar interesele lor nu se suprapun suficient pentru formarea unei majorități.

„AUR este singurul partid parlamentar care are astăzi o strategie și se ține de ea. Obiectivul AUR sunt alegerile anticipate, și e firesc să fie așa: sunt pe val, iar fiecare lună de criză le mai adaugă câteva puncte. Acum capitalizează iar din criza legată de Georgescu.

Planul PSD este să ajungă la guvernare, deci la resurse, de preferat prin proxy. Vrea pârghiile fără să-și pună numele pe nota de plată", a opinat Cristian Roșu pentru Ziare.com.

Analistul indică un scenariu în care o nouă nominalizare apropiată de PSD poate determina PNL și USR să se apropie de demersul AUR pentru suspendarea președintelui.

Cristian Roșu consideră că momentul critic poate veni după următoarea desemnare de premier. Dacă Nicușor Dan va încerca să forțeze formarea unui guvern și va lega eșecul acestuia de declanșarea procedurii pentru alegeri anticipate, configurația politică s-ar putea modifica rapid.

„PNL și USR își doresc, cel mai probabil, anticipate, ca să capitalizeze votul anti-AUR, anti-PSD și, tot mai mult, anti-Nicușor Dan.

De aici rezultă scenariul de urmărit după desemnarea de săptămâna viitoare. Să presupunem că Nicușor Dan forțează un guvern: anunță că declanșează anticipate dacă premierul propus de el nu e votat, iar acel premier este apropiat de PSD. Atunci e posibil să vedem PNL și USR radicalizându-se și semnând demersul AUR pentru suspendare. Acela ar fi un reset politic.

Contraintuitiv, rezolvarea crizei este adâncirea ei pe una din cele două dimensiuni: anticipate sau suspendare. În forma în care arată azi, România nu poate fi guvernată", a mai spus Cristian Roșu pentru Ziare.com.

Buni și Bunu

Curviștina

Voi convoca partidele la Cotroceni luni pentru consultări, iar luni după-amiază voi nominaliza o propunere de prim-ministru. Cer partidelor ca în acest răgaz să își organizeze ședințele interne și să vină de data asta cu soluții care să poată să treacă. Din nou, pentru ca lucrul acesta să se întâmple, este nevoie de consens și este nevoie ca partidele să lase fiecare de la ele, astfel încât să se ajungă la acest consens", a spus șeful statului, la Praga, într-o scurtă declarație de presă.

Vezi apelul lui Șoșoacă pe contul meu de Tiktok!

Goguță, Harpalete:

https://www.facebook.com/share/v/1arvnGE6AS/

Numai nebunii și multinaționalele își doresc războiul. Să citim istoria!

🎙 Răspunsul Purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova, la întrebarea presei privind posibilitatea unei lovituri nucleare împotriva statelor NATO în cazul unei tentative de izolare a regiunii Kaliningrad (30 septembrie 2026)

❓ Întrebare: Declarația de ieri a Ambasadei Rusiei în Irlanda, în care se admite posibilitatea unei lovituri nucleare împotriva statelor NATO în cazul unei tentative de izolare a Kaliningradului, reprezintă poziția oficială a Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei? Ce anume a determinat o asemenea declarație tocmai acum, în septembrie 2026?

💬 Maria Zaharova: Isteria rusofobă a cercurilor revanșarde din Occident a atins apogeul. Unele „capete înfierbântate” împing în mod sistematic Europa spre un potențial conflict, pregătind terenul pentru escaladarea tensiunilor. Europenii de rând sunt intimidați cu scenarii apocaliptice și cu așa-zisele amenințări „hibride” care ar veni din partea țării noastre.

S-a adoptat un curs spre militarizare totală. Efectivele forțelor armate sunt majorate, iar cheltuielile de apărare ale statelor membre NATO care se învecinează cu Rusia ating niveluri fără precedent.

Infrastructura militară a Alianței este extinsă. Într-un ritm accelerat sunt construite noi obiective ale industriei militare, iar inovațiile civile și tehnologiile cu dublă utilizare sunt integrate în sectorul apărării. În Europa a fost pus rapid în funcțiune un adevărat „conveier” de producție a dronelor.

În imediata apropiere a frontierelor noastre au loc exerciții agresive ale aliaților, în cadrul cărora sunt exersate scenarii ofensive împotriva țării noastre, inclusiv o posibilă blocadă a regiunii Kaliningrad, izolarea porturilor rusești de la Marea Baltică, precum și transferul trupelor aliate prin coridorul Suwałki.

A fost instituită o cooperare strânsă cu Ucraina, în vederea preluării experienței acesteia în desfășurarea unor acțiuni reale de luptă împotriva Forțelor Armate ale Rusiei.

Unii lideri europeni își permit să vorbească public despre posibilitatea de a „rade de pe fața pământului bazele rusești de apărare antiaeriană și sistemele de rachete” din regiunea Kaliningrad.

Unele state ale UE care se învecinează cu Rusia se laudă cu disponibilitatea de a găzdui arme nucleare pe teritoriul lor și introduc modificările corespunzătoare în legislația națională.

O asemenea linie nechibzuită, pe de o parte, le permite unora să-și construiască rapid o carieră politică și să cheltuiască fondurile bugetare ale UE. În același timp, se pare că strategii europeni eșuați ajung la concluzia că urmările eșecurilor lor de proporții pot fi șterse doar prin război.

Ministrul polonez al afacerilor externe, R. Sikorski, visează la provocarea unei înfrângeri militare Rusiei. Ministrul estonian al apărării vorbește public despre avantajele unui război „preventiv” cu țara noastră. Mai mult, acești politicieni, și nu numai ei, au ajuns să creadă că războiul va fi purtat exclusiv cu acele mijloace în privința cărora NATO, în opinia lor, deține un avantaj.

Acești oameni trebuie readuși cu picioarele pe pământ.

❗️ Sperăm că avertismentele noastre vor fi auzite de cei cărora le sunt adresate.

Așa cum a declarat Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, țara noastră nu amenință și nu intenționează să amenințe statele europene.

Dar nimeni nu trebuie să aibă vreo îndoială că Rusia dispune de toate capacitățile necesare pentru a preveni orice agresiune și pentru a învinge orice agresor.

☝️ Dacă Europa va ataca Rusia, va fi deja un război cu totul diferit — și va fi unul foarte scurt.

Retragere cu coada între picioare = VICTORIE. A înnebunit URSUL!

Trump califică drept o „victorie” pentru SUA retragerea din Irak. Dar miliţiile pro-iraniene din această țară refuză să predea armele: „Avioanele americane continuă să zboare aici”

Donald Trump, la un eveniment din New York Foto: Profimedia

Preşedintele Donald Trump a calificat miercuri drept o „victorie" retragerea din Irak a ultimelor trupe ale coaliţiei antijihadiste conduse de Statele Unite, afirmând că „decizii greşite" din trecut, ale fostelor administraţii, au băgat SUA de la bun început într-un impas în această ţară.

„Astăzi, am plăcerea să anunţ că ultimele forţe americane părăsesc Irakul! A durat mult, după nişte decizii foarte proaste care ne-au făcut să ne împotmolim de la bun început în acest impas, dar în curând toate acestea vor ţine de istorie", a scris Donald Trump pe rețeaua sa Truth Social, relatează News.ro.

„Aceasta este o zi măreaţă pentru America şi, mai important, plecăm din Irak lăsând în urmă un nou prim-ministru minunat, Ali al-Zaidi, pe care l-am susţinut încă de la început. El a câştigat alegerile pe care nimeni nu se aştepta să le câştige şi a făcut-o cu o victorie zdrobitoare!", a continuat președintele american.

„Lansată în 2003 sub preşedinţia lui George W. Bush şi continuată sub administraţia lui Barack Hussein Obama în 2014, precum şi sub cea a lui Joe Biden cel Adormit, Operaţiunea „Inherent Resolve" se încheie în 2026 sub conducerea preşedintelui Donald J. Trump. Această zi reprezintă o victorie pentru Statele Unite, o victorie pentru Irak şi o victorie decisivă asupra ISIS, care a fost complet decimată de Administraţia Trump în primul său mandat, alături de alţi actori extrem de periculoşi", s-a lăudat Donald Trump.

El a ţinut să facă o comparaţie cu o altă retragere americană celebră, cea din Afganistan, decisă de administraţia sa şi gestionată de Administraţia Biden, care a stârnit numeroase controverse.

„Spre deosebire de Afganistan, unde o mare parte din echipamentul militar şi restul resurselor au fost lăsate în urmă, iar 13 soldaţi au pierit, mulţi alţii fiind grav răniţi, această retragere ordonată a forţelor coaliţiei şi a echipamentului de la baza aeriană din Erbil marchează sfârşitul unei expediţii extrem de costisitoare în Iad", a arătat Donald Trump.

„Am stabilit o misiune clară, le-am oferit comandanţilor noştri instrumentele necesare pentru a o duce la bun sfârşit şi am refuzat să permit ca o prezenţă temporară să devină una permanentă. Am avut de ales între a rămâne şi a pleca şi am simţit, fără nicio îndoială, că este timpul ca America să se întoarcă acasă!", spune Trump. „Prim-ministrul Al-Zaidi este remarcabil şi, sperăm, va reuşi să gestioneze foarte bine situaţia", adaugă şeful Casei Albe. „Am venit să luptăm împotriva unui califat. Califatul nu mai există. Ne întoarcem acasă!", proclamă el.

Experţii irakieni în domeniul securităţii afirmă că retragerea – convenită în 2024 sub preşedinţia lui Joe Biden şi pusă în aplicare de administraţia lui Donald Trump chiar în timp ce aceasta duce un război împotriva Iranului – ar putea oferi Teheranului şi puternicilor săi aliaţi mână liberă, permiţând totodată şi altor duşmani ai SUA să revină în forţă, inclusiv grupării Stat Islamic (ISIS).

Alianţa miliţiilor pro-iraniene „Rezistenţa Islamică" din Irak a refuzat miercuri să se supună unui termen pentru predarea armelor şi a denunţat faptul că avioanele americane continuă să opereze, în pofida faptului că miercuri se încheie misiunea coaliţiei internaţionale împotriva ISIS, scrie Agerpres.

„Rezistenţa Islamică declară că nu este supusă niciunui termen sau acord menţionat – sau care este discutat în prezent – de către vreun guvern sau vreo entitate politică. Armamentul Rezistenţei va rămâne un depozit sacru în mâinile mujahedinilor noştri", a indicat alianţa într-un comunicat citit în timpul festivităților organizate cu prilejul retragerii coaliţiei.

Alianţa, ale cărei facţiuni refuzaseră de facto să predea armele aşa cum cere guvernul irakian, a afirmat că „timp de peste 40 de zile a participat la negocieri privind reglementarea armamentului Rezistenţei în schimbul obţinerii suveranităţii complete şi integrale a Irakului".

„Aceasta presupune retragerea forţelor SUA şi NATO, precum şi a oricărei forme de prezenţă militară străină (pe uscat, în aer şi pe mare), în timp ce Rezistenţa Islamică îşi rezervă dreptul de a răspunde direct la orice încălcare a suveranităţii Irakului de către americani sau sionişti", se arată în comunicat.

Totuşi, alianţa a asigurat că „nu a primit niciun răspuns din partea guvernului irakian, în pofida semnării oficiale a documentului de acord de către comitetul format din patru membri (mandatat de Cadrul de coordonare) şi de către părţile Rezistenţei (reprezentate de cele patru facţiuni)".

Între timp, miliţia Kataib Hezbollah, cea mai puternică din alianţă, a denunţat într-un alt comunicat emis miercuri faptul că „avioane americane de supraveghere şi de luptă continuă să opereze în spaţiul aerian irakian până în acest moment", un fapt despre care a asigurat că l-a documentat.

„Există rapoarte privind mişcări ale forţelor de ocupaţie americane care se întind până pe 30 octombrie al acestui an; detaliile vor fi anunţate ulterior", a declarat Kataib Hezbollah, fără a oferi alte informaţii.

Forțele SUA se retrag miercuri din ultimele baze din Irak. „Cea mai importantă întrebare acum"

Ziua de 30 septembrie marchează încheierea definitivă a desfăşurării forţelor antijihadiste conduse de Statele Unite, prezente în ţară din 2014, la cererea Bagdadului, pentru a lupta împotriva ISIS, iar Irakul a declarat-o „Ziua Suveranităţii".

Încheierea a fost convenită de Washington şi Bagdad în 2024 şi pusă în aplicare treptat până în această miercuri.

Iniţial, guvernul irakian plănuise ca dezarmarea miliţiilor să înceapă pe 30 septembrie, coincizând cu retragerea coaliţiei, dar, în faţa refuzului mai multor facţiuni armate, Bagdadul a extins ulterior termenul până pe 30 iunie 2027, stabilind o perioadă iniţială de 90 de zile pentru ca miliţiile să predea armele sau să se integreze complet în armată.

Coaliţia formată din aproximativ 30 de ţări a jucat un rol esenţial în luptă, antrenament, consultanţă şi sprijin pentru forţele irakiene, kurde şi miliţiile şiite în lupta împotriva ISIS, a cărui înfrângere în Irak a fost proclamată în 2017.

Aşchimodiile

 

Prestația lui Nicușor Dan la ONU, aspru criticată de Ștefan Popescu: „Politicienii confundă alianța cu tutela”. Modelele de bune practici din UE INTERVIU

Ștefan Popescu, analist de politică externă / FOTO: captură Pe drept cuvânt, YouTube

Prestația la ONU din această lună a președintelui Nicușor Dan și a ministrului interimar de la Externe, Oana Țoiu, a generat diverse critici în spațiul public. Printre cei dezamăgiți se numără analistul de politică externă Ștefan Popescu.

În cadrul interviului acordat pentru Ziare.com, Ștefan Popescu a explicat motivele pentru care, în opinia sa, participarea României la reuniunea de la Organizația Națiunilor Unite, în New York, a fost mai degrabă un insucces. Din perspectiva lui Popescu, doctor în istoria relațiilor internaționale, politicienii români nu au capacitatea de a propune propriile proiecte strategice, de anvergură, în vederea atingerii obiectivelor de pe agenda națională.

Ștefan Popescu este de părere că în special din perioada „Iohannis", politica externă a României s-a deteriorat sever. Astfel, tot mai mulți politicieni români au căutat „tutelă", nu aliați, iar apartenența la NATO și UE a fost prea puțin fructificată pentru a genera prosperitate cetățenilor români.

În plus, analistul a mai prezentat modele de bune practici din Europa, din perspectiva stabilirii și urmării intereselor strategice. Printre acestea se numără inclusiv state vecine.

Ziare.com (Andi Miron): Care sunt concluziile dvs. după vizita președintelui Nicușor Dan și a ministrului interimar de Externe Oana Țoiu, la ONU?

Ștefan Popescu: Nu am nicio concluzie, din păcate. Nu pot decât să remarc agenda slabă, fără interlocutori de talie în marja adunării generale ONU. De fapt, nu discursul național era important, nu participarea la eveniment pentru ONU, cât ceea ce se întâmplă în marjă: se pot stabili canale de comunicare cu adversari, se pot stabili întâlniri importante cu lideri pe care altfel, stabilești mai greu întâlniri bilaterale.

Singurul aspect notabil este susținerea candidaturii domnului Cioloș pentru Organizația Internațională a Francofoniei. Dar oare, cu prim-ministrul Libanului, discuțiile nu puteau viza și situația din Orientul Mijlociu, situația din Liban? Comunicatul dat publicității nu face niciun fel de referință la acest lucru. Discursul președintelui, care a suferit grave carențe conceptuale, fără referiri la sudul global, fără a arăta că România poate pune un diagnostic de sus asupra problemelor sistemului internațional, un discurs făcut numai în optica publicului din România, un discurs care nu a reușit să treacă de cadrele regiunii, un discurs care nu a propus nicio soluție asupra problemelor, inclusiv pentru cele legate de regiunea noastră. De pildă, ar fi fost poate utilă propunerea unui mecanism de coordonare politică pentru ajutor umanitar în spațiile afectate de conflict - Marea Neagră, respectiv țările Golfului, care ar fi putut asocia celelalte țări, care sunt de cealaltă parte a baricadei, adică Iran și Rusia.

Polonia, care este pivotul intereselor americane în regiune și care se află într-o situație infinit mai inconfortabilă decât România, a înțeles orientările administrației americane. Domnul Sikorski a avut o întâlnire cu omologul său din Belarus, sesizând foarte repede schimbarea de ton a Washingtonului față de această țară. Ministrul de Externe al Germaniei a avut o bilaterală cu cel rus, oficial german care a amintit cât se poate de clar susținerea pentru Ucraina, faptul că Rusia trebuie să pună punct operațiunilor militare prin care agresează această țară, dar cu toate acestea, a arătat că diplomația poate chiar cu un adversar să mențină un canal de dialog și să se plaseze în perspectivă.

România, din păcate, în afară de câteva fotografii frumoase nu poate aduce ceva consistent. Aceasta este o chestiune structurală, pentru că oamenii politici români aleargă mai mult după fotografii și aproape deloc după substanță. Este regretabil, pentru că toate aceste deplasări le suportă cetățeanul român de rând, iar diplomația trebuia folosită pentru a atrage noi investiții, pentru a aduce prosperitate românilor, pentru a căuta elemente de compensare în domeniul investițiilor, în condițiile în care vom asista la un cutremur provocat de erodarea industriei auto germane. Știm foarte bine că România va fi puternic afectată. Două treimi din industria din țara noastră depinde de cea germană. În acest context, din păcate nu văd o sincronizare (n.r. - a diplomației române) cu aceste probleme reale ale economiei.

Ziare.com: Și atunci, pentru ce au făcut această deplasare oficialii din România?

Ștefan Popescu: Înțeleg că îmi fac un deserviciu spunând asta, dar realitatea este că s-au dus doar ca să bifeze. Și nu este numai vina lor, ci și a aparatelor din spate, a consilierilor care nu au curajul să le spună „așa nu!". Și asta, în condițiile în care o bună parte a oamenilor din această țară suferă de o comoditate cronică. Toată lumea are un anumit interes, toată lumea își dorește să aibă mașina la scară, să aibă consilier, cabinet cu secretară, să primească laude, să fie în centrul atenției. Acestea sunt prioritățile, din păcate. Prioritatea nu este fișa postului. Astfel, suntem într-un cerc vicios.

Dar acest lucru nu ține numai de agenda domnului Nicușor Dan sau a doamnei Țoiu. Sunt chestiuni vechi, care au fost și în timpul domnului Iohannis. Din păcate, sunt probleme care s-au acumulat în timp și va fi foarte greu pentru România, sper eu peste trei ani și opt luni, să fie corectate.

Ziare.com: În cadrul unui discurs recent ați evocat „sindromul" de care suferă politicianul român, „sindromul înaltei porți". La asta faceți referire?

Ștefan Popescu: Există și un „sindrom al tutelei". Din păcate, tot timpul, România a privit alianțele în care a intrat ca pe o tutelă. România a căutat tutelă, nu aliați. În momentul în care s-a luat o decizie, inclusiv în ecosistemul media și al liderilor de opinie s-a pus întrebarea „cum ne raportăm la partenerul strategic?", „cum ne raportăm la Bruxelles?", „cum ne raportăm la Washington?", nu „cum decizia pe care o ia România poate fi articulată cu interesele Bruxellesului și Washingtonului?". Asta e o mare diferență.

Cu alte cuvinte, am depersonalizat politica externă a României, crezând că interesul strategic al Washingtonului sau al Bruxellesului, ori al altor capitale europene coincide 100% cu interesul strategic românesc pe un anumit domeniu. Eu nu spun că nu pot exista suprapuneri. Dar în cele mai multe cazuri, nu se suprapun. Iar în momentul în care ești într-o alianță trebuie să vezi cum poți articula interesul tău mai bine cu interesul centrelor de decizie, astfel încât și o parte dintre interesele tale să se regăsească. Dar nu aliniere perfectă! Aliniere perfectă înseamnă supunere.

Este ironic: noi am intrat în Uniunea Europeană și în NATO tocmai pentru a scăpa de tutela Moscovei, de directive, de ingerințe, pentru că aceste alianțe, UE și NATO îți permit o libertate de mișcare, foarte mare. Există dispute extraordinar de mari între francezi și americani. Tot timpul au existat. Dar fără a exista frică de sancțiuni sau de presiuni. Nu. Pentru că există un anumit cadru democratic, pe care americanii l-au transpus din viața lor politică internă, în viața alianțelor și a ecosistemului pe care ei îl patronează. Și totuși, în condițiile în care ai această libertate de mișcare extraordinară, este nejustificat să ai asemenea atitudini.

Ziare.com: Ați vorbit despre politicieni, care manifestă o anumită atitudine neproductivă pentru România. În ce măsură credeți că atitudinile demnitarilor reflectă ideile cetățenilor?

Ștefan Popescu: Cetățenii au fost educați să gândească în spiritul „înaltei porți". Există un ecosistem media, iar în momentul în care se ia o decizie, toată lumea întreabă dacă se supără partenerul strategic sau capitala „x". Apoi, acele voci care ar dori să aducă o nuanță, imediat sunt etichetate. „Nu-ți pui aceleași întrebări, ești omul Moscovei", ori „ești omul chinezilor", ori „faci apologia lui Erdogan". Toate aceste lucruri sunt niște factori inhibitori. Sunt instrumente care nu aduc niciun fel de argument, prin intermediul cărora se inhibă orice dezbatere sănătoasă.

Orice decizie de politică externă are la bază opinia publică. În epoca modernă, opinia publică este un codecident. Iar cei care promovează asemenea factori inhibitori, cred că au o mare responsabilitate în degradarea politicii externe românești.

A discuta despre perspectivele războiului din Ucraina, a pune la îndoială anumite idei nu înseamnă că automat ești în slujba unei puteri străine. Înseamnă că printr-o dezbatere sănătoasă putem ajunge la soluțiile cele mai bune. Dezbaterea este cel mai important lucru. Dar din păcate, a fost ucisă ideea de dezbatere. Vedem cât de polarizate sunt principalele instituții media. Fiecare instituție media are invitații ei, nu prea migrează de la o instituție la alta. Deci din păcate, fiecare televiziune are „abonații" ei, care susțin o anumită linie. Și atunci, noi nu putem avea o dezbatere de politică serioasă.

Nu trebuie pusă problema de a fi sluga cuiva, ci trebuie să ne gândim la cum ne putem apăra interesele. Ce te faci când domnul Antonio Costa (n.r. - din Portugalia), președintele Consiliului European, a spus că trebuie să se pregătească un proces de negociere cu Federația Rusă? Acest proces de negociere a fost blocat de marile capitale europene, care voiau ca ele să păstreze controlul.

Agenda națională a României este profund occidentală - pro-americană, pro-europeană, întreaga arie euroatlantică. Prin urmare, numai având o agendă și idei clare, naționale, poți participa cu adevărat la jocul european. Consolidezi jocul european din perspectiva României. Arăți că România este un actor care are soluții, care își aduce aportul experienței propriei regiuni, experienței istorice proprii în raport cu Federația Rusă, a experiențelor traumatizante, a capacității de a observa un vecin de aproape - acestea sunt atuuri ale României, care sunt insuficient puse în valoare. Rămânem la stadiul de lozinci.

Ce te faci dacă aliații tăi se înțeleg cu rușii? Ori aliații fac înțelegeri care afectează regiunea, peste capul tău. Îmi aduc aminte de 1934 - stabilirea de relații diplomatice între România și Uniunea Sovietică. De ce? Pentru că Paris și Londra ne-au obligat să facem asta. Și pe noi, și pe polonezi. Asta a fost. S-a schimbat mediul strategic. În momentul în care în februarie, domnul Macron a spus că se află în contacte tehnice cu Federația Rusă, acestea sunt semnale că Europa dorește să stabilească un proces diplomatic. România trebuie să fie și ea acolo, pentru că este o constatare de copil: țările din vecinătate sunt cele mai expuse.

Mă mai uit și la faptul că măsurile asigurătorii se duc în zona de nord. Acordul SUA - Groenlanda - Danemarca reprezintă o deplasare a centrului de greutate al NATO și a priorităților americane către zona Arcticii. Intrarea în NATO a Finlandei și a Suediei este un demers pe care îl salutăm, dar în același timp marchează un dezechilibru în raport cu regiunea Mării Negre. Îmi pare rău, dar organizațiile internaționale au o disciplină numită geografie politică. Cu alte cuvinte, când o componentă intră, trebuie să te gândești la componentele pe care le schimbă în interior. Cu tot respectul, aici nu vorbim despre Muntenegru sau Albania. Vorbim despre Suedia și Finlanda, cu mare greutate militară, diplomatică, ce pot influența o anumită alianță. Să ne amintim și despre investițiile Google, de 13 miliarde de dolari în Finlanda, care înseamnă câteva baze de tip Mihail Kogălniceanu, cu baze de date. Înseamnă protecție pentru Finlanda, o măsură asigurătorie, o securizare a sistemului finlandez. Dacă voi vedea o investiție de un asemenea nivel în România, eu îmi cer scuze pentru tot ceea ce am afirmat și pentru tot scepticismul pe care îl pun înainte.

Ziare.com: Ați vorbit despre nevoia de „tutelă" și comoditatea politicienilor de vârf din România, din prezent. Cum s-a manifestat această atitudine în ultimii 36 de ani? Au fost momente în care a fost mai pregnantă sau chiar inexistentă?

Ștefan Popescu: De la preluarea președinției de către domnul Iohannis am rămas la lozinca „am ținut cârma și direcția euroatlantică". Și cu asta am acoperit orice dorință de a fi actori. I se pot reproșa multe lui Traian Băsescu, dar domnul Băsescu a avut o politică externă, a avut curajul să întindă o hartă cu Marea Neagră în Biroul Oval. Ne aducem aminte. A mers într-o direcție francofilă, da. Să ne amintim despre axa București - Londra - Washington. Deci a avut niște idei de politică externă. Dar din păcate, preluarea mandatului de către Klaus Iohannis a însemnat un regres semnificativ ascuns sub preșul că menține „cârma euroatlantică", de parcă România este în postura să decidă sistemul de alianțe căreia îi aparține.

Ziare.com: Unii sunt de părere că România nu poate avea greutate în relațiile internaționale, pentru că „oricum suntem mici". Ce părere aveți despre asta?

Ștefan Popescu: Oamenii care știu să se raporteze la tutelă sunt primii care trădează interesul național. Cred că este și ceva cultural, trebuie să o spunem. Înțeleg că este și o reacție la toată atitudinea naționalist-comunismului românesc. Toate acestea sunt de înțeles. Dar dacă vrem să generăm o dezbatere, trebuie să avem o critică constructivă. Trebuie să le punem pe tapet. Sunt niște realități. Întrebarea pe care noi trebuie să ne-o punem este „cum putem noi profita de pe urma alianțelor din care facem parte?", „cum putem găsi și căi care să favorizeze îndeplinirea obiectivelor naționale chiar într-un moment de criză și de ruptură?". Totul pleacă de la o gândire independentă.

Dacă noi a fi avut o gândire cu adevărat independentă și nu oameni care să capteze idei din afară și să le aducă în spațiul românesc, fiți siguri că nu am fi avut astăzi scandalul legat de posibilitatea, ipoteza că americanii ar fi fost implicați în dinamica politică internă. Problema este de ce o parte a populației nu exclude o astfel de ipoteză. Asta este o altă problemă.

Mie nu mi se pare că suntem mici. Mie mi se pare că suntem destul de mari. Ce să mai spună Georgia sau Armenia, state aflate în poziții mult mai dificile decât noi?

Notă: Din 27 de state ale UE, România este pe locul 6 la populație, pe 8 la suprafață și printre primele din Europa din punctul de vedere al resurselor naturale: locul 1 în UE la rezervele de petrol și de aur, locul 2 la gaze naturale, locul 10 la minerale naturale - la nivel global. Însă, din punctul de vedere al productivității resurselor naturale, România este pe locul 26 din 27 de state. De asemenea, România este pe locul 8 în UE la suprafața brută împădurită. În plus, țara noastră este cunoscută drept țara cea mai diversă din punct de vedere biogeografic, din UE. Pe teritoriul României se regăsesc cinci regiuni biogeografice distincte - alpină, continentală, panonică, pontică și stepică. Un alt aspect important demn de menționat, printre altele: Portul Constanța ocupă locul 10 în UE în clasamentul celor mai importante și aglomerate porturi maritime.

Ziare.com: Care este soluția pentru schimbarea acestei atitudini, pe care o criticați?

Ștefan Popescu: Sper ca toate aceste emoții din spațiul public românesc să permită și altor voci să iasă la suprafață, vocilor care caută să plece de la autonomia de gândire, care să pledeze în favoarea nuanțelor. Cred că de acolo poate pleca… De la a ne pune întrebări. De la a căuta să discutăm, indiferent de culorile politice… Oare mai este posibil un dialog între români sau nu mai este posibil? Suntem toți inamicii esențiali ai celorlalți?

Ziare.com: Dacă s-ar ieși din această optică, din perspectiva dvs. care ar fi efectele față de România?

Ștefan Popescu: Luciditate, în primul rând. De la luciditate poți repara foarte multe. Ca un medic ce-ți pune un diagnostic corect.

Ziare.com: Care sunt modelele de bune practici, dacă vorbim despre spațiul european?

Ștefan Popescu: Sunt multe. De exemplu, Franța, care pierzând imperiul a fost nevoită să se reinventeze, pentru a-și putea păstra o capacitate diplomatică non-neglijabilă, Polonia, țările baltice - atât de mici, dar atât de vocale. Deci vorbim despre marile puteri ale continentului, mergând până la dimensiunea țărilor baltice. Avem numeroase exemple de țări cu personalitate și cu orizont strategic. Există și în regiune. Toți vecinii noștri. Și bineînțeles, Ucraina, o țară cu suveranitate încălcată. Bineînțeles, Republica Moldova. Vorbim despre două țări cu suveranități încălcate și care au politici externe de foarte bună calitate și o imaginație extraordinară.

Ucraina a lansat această acțiune, C8, în condițiile în care România are cea mai mare deschidere a arcului carpatic, dar nu a avut inițiativa țărilor din arcul carpatic. Dar au avut alții și iată că s-a lăsat remorcată. Am apreciat imaginația, diplomația, viziunea regională a Kievului, în comparație cu Bucureștiul, care s-a lăsat efectiv remorcat.

Notă: Primul summit inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, cunoscut drept formatul Carpathian 8 (C8), a avut loc între 18 și 20 septembrie 2026 în regiunea Ivano-Frankivsk, Ucraina. Lanțul muntos al Carpaților traversează teritoriul a opt țări. România deține cea mai mare pondere, aproximativ 50% - 51% din întreaga suprafață. Urmează: Slovacia (17%), Ucraina (11%), Polonia (10%), Ungaria (4%), Serbia (4%), Cehia (3%).

Articol din Ziare.com