Satul de la Dunăre care a cucerit mii de cehi. „Vin de la o mie de kilometri, dar pentru ei este ca o întoarcere acasă”

Mii de cehi ajung anual în satul Eibenthal, din Clisura Dunării, o așezare fondată de coloniștii cehi stabiliți aici în urmă cu două secole. În urmă cu două decenii, după închiderea minei, Eibenthal părea sortit dispariției, dar a fost revitalizat prin turism.

Tiberiu a reușit să valorifice potențialul turistic al satului Eibenthal. Foto Daniel Guță. ADEVĂRUL

Mai puțin de 200 de oameni locuiesc în satul Eibenthal, din comuna Dubova, județul Mehedinți, o așezare din Banatul Montan înființată în urmă cu două secole de familii de coloniști din Boemia, aduse aici de Imperiul Habsburgic.

La începutul secolului al XIX-lea, câteva sute de familii din împrejurimile orașelor Praga și Čáslav și din regiuni precum Sázava, Plzeň, Klatovy, Domažlice și Příbram s-au stabilit în Banat, după ce autoritățile le-au promis pământuri dacă vor defrișa pădurile seculare care acopereau munții de la Clisura Dunării.

Între anii 1826–1830, coloniștii cehi, numiți și „pemi" de localnici, au întemeiat satele Gârnic, Bigăr, Ravensca, Eibenthal, Frauendorf, Nový Županec, Șumița și Schöntal, de pe culmile Clisurii Dunării. Alte patru localități populate de oameni veniți din Boemia au fost înființate în aceeași perioadă în Banatul Montan, mai aproape de Caransebeș și Reșița: Lindenfeld, Gărâna, Brebu Nou și Wolfswiesen, ultima dispărută după doar câțiva ani.

În cele două secole de la înființarea primelor sate cehești, acestea au trecut prin numeroase transformări. Condițiile naturale vitrege i-au determinat pe mulți dintre urmașii coloniștilor boemi să părăsească satele din Clisura Dunării. Unele comunități au supraviețuit însă timpului și greutăților, reușind să-și păstreze identitatea.

La mijlocul anilor 2000, și Eibenthal, cunoscut din secolul al XIX-lea pentru exploatarea cărbunelui, părea sortit dispariției. În 6 august 2006, un accident tragic a grăbit închiderea minei de antracit de la Baia Nouă, o colonie minieră izolată, aflată la capătul drumului care urcă de la Dunăre prin valea îngustă a râului Tisovița, traversează Eibenthal și se oprește în munți.

În anii ’90, mina avea peste 600 de angajați. În ultimele sale zile de funcționare, aici mai lucrau puțin peste 200 de oameni: cehi din Eibenthal și din alte sate ale Clisurii Dunării, muncitori români veniți din Moldova și găzduiți în colonia Baia Nouă, dar și români și sârbi din zonă.

„Soțul meu a lucrat 44 de ani la Baia Nouă, până la închiderea minei, în 2006. Atunci, doi muncitori, Liviu Tomoiagă și Zdravko Ianculovici, care intraseră în mină pentru a consolida puțul, au fost prinși sub dărâmături. Intraseră într-o duminică în subteran, iar trupurile lor au fost scoase abia trei săptămâni mai târziu", își amintește Maria Fickel, văduva unui fost miner ceh din Eibenthal.

La scurt timp după tragedie, ultima mină din apropierea satului Eibenthal a fost închisă. Câteva zeci de localnici care mai lucrau aici au cerut să fie disponibilizați, împreună cu minerii care locuiau în colonia Baia Nouă.

Mina a rămas părăsită, la fel ca majoritatea locuințelor din Baia Nouă. Mai jos de colonie, satul Eibenthal părea să aibă aceeași soartă. Mulți localnici îl părăsiseră încă de la începutul anilor ’90, povestește pentru „Adevărul" Ioan Fighal, localnic ceh din Eibenthal.

„Am lucrat și eu, în ultima perioadă, la mina de antracit. După ce mina s-a închis, nu a mai rămas nimic de lucru. Oamenii au plecat care încotro și s-au împrăștiat, fie în orașe precum Timișoara, fie în străinătate. Copiii mei au plecat în Suedia. Înainte de 1990 era mai strict și mai greu să pleci, dar după Revoluție oamenii au început să plece mai ușor. Mulți cehi au plecat în Cehia, iar apoi au plecat și copiii lor. Unii au mers la liceu în Orșova, alții la Timișoara, și-au cunoscut acolo partenerii și au rămas în alte localități. De acolo, unii au plecat mai departe în străinătate.

După 2006, când s-au închis locurile de muncă și oamenii nu mai aveau unde să lucreze, au continuat să plece. În multe case au mai rămas câte două persoane. Populația rămasă aici este însă majoritar cehă", povestește Ioan Fighal, acum pensionar.

În Banatul Montan, unele sate locuite de „pemi", ca Lindenfeld, au dispărut aproape complet, iar în altele populația cehă s-a împuținat și a îmbătrânit. După aproape două secole în care mineritul a avut un rol important în viața comunității, Eibenthal a reușit să supraviețuiască prin turism.

Satul și-a păstrat identitatea istorică și culturală, este avantajat de apropierea de Clisura Dunării și a devenit tot mai popular printre turiștii cehi. Anual, mii de oameni vin din Cehia pentru a vizita Eibenthal. Unii sosesc în excursii organizate, cu trenul sau cu autocarele, în timp ce alții preferă să călătorească cu autoturismele personale ori cu autostopul.

Pe DN 57, șoseaua care însoțește Clisura Dunării între Orșova și Baziaș, pot fi văzuți adesea turiști cehi cu pancarte pe care scrie „Eibenthal", așteptând să fie luați la ocazie.

„Am călătorit prin Ungaria, România, Republica Moldova și din nou prin România, iar apoi urmează să ne continuăm drumul prin Serbia. Este o excursie cu autostopul, prin care ne-am dorit să vizităm mai multe zone din estul Europei. Scopul principal al călătoriei a fost însă să ajungem aici, la Eibenthal. Ne-a plăcut România, mai ales datorită mâncării și peisajelor. Am avut însă și unele probleme, pentru că noi voiam să călătorim gratuit, cu autostopul, iar mulți șoferi ne cereau bani", spune Peter, unul dintre turiștii cehi veniți la Eibenthal.

Tiberiu Pospíšil este unul dintre localnicii care au contribuit la transformarea Eibenthalului dintr-un fost sat minier aflat în declin într-o destinație turistică tot mai cunoscută. Născut aici, el a revenit acasă încă din timpul facultății și, împreună cu doi prieteni din Cehia, a cumpărat și a renovat o casă veche. În curtea acesteia a deschis, în 2009, barul U Medvěda, iar zece ani mai târziu, restaurantul Eibenthal.

Satele întemeiate de cehi în Banatul Montan împlinesc două secole. Secretele locurilor pitorești de pe Clisura Dunării

Între timp, inițiativele sale au atras tot mai mulți turiști cehi în satul din Clisura Dunării și au contribuit la revitalizarea comunității, afectată puternic de închiderea minei de la Baia Nouă și de plecarea localnicilor. De la câteva zeci de vizitatori pe an, Eibenthal a ajuns să atragă mii de turiști, în special din Cehia, dar tot mai mulți și din România.

Tiberiu Pospíšil a vorbit pentru „Adevărul" despre revenirea sa acasă, dezvoltarea turismului și viitorul uneia dintre cele mai izolate comunități cehești din România.

ADEVĂRUL: Cum ai început să te implici în dezvoltarea turistică a satului Eibenthal?

Tiberiu Pospíšil: Sunt născut în Eibenthal, iar în timpul facultății, împreună cu alți doi băieți din Cehia, am cumpărat această casă, U Medvěda, prima casă pe care am cumpărat-o în Eibenthal. În timpul renovării ei, am constatat că în curte putem amenaja un bar. Așa s-a născut barul U Medvěda, adică „La Urs".

Asta se întâmpla în 2009. Primul sezon la U Medvěda a fost tot în 2009 și așa am început activitatea turistică. În acea perioadă, în Eibenthal veneau în jur de 50–60 de turiști pe an.

În 2019 aveam deja în jur de 5.000 de turiști din Cehia. Organizăm excursii școlare cu autocarul, avem Festivalul Banat, la care vin aproximativ 1.500–2.000 de oameni, și mai organizăm evenimente care atrag vizitatori în Eibenthal.

Tot în 2019 am deschis restaurantul Eibenthal. După zece ani de U Medvěda, am deschis restaurantul, iar atunci s-a schimbat puțin și clientela, pentru că acesta atrage și turiști români.

De ce satul este vizitat și de români?

În primul rând, România are o populație mai mare decât Cehia, iar românii sunt mai aproape de Eibenthal decât cei care vin din Cehia. Vrem să-i atragem și pe români, să ne viziteze și să ne cunoască.

Pentru români este interesant faptul că suntem un sat cehesc, cu bucătărie cehească și tradiții cehești. Pentru cehi este interesant că parcurg o mie de kilometri și constată că noi încă vorbim limba cehă, că suntem, de fapt, un sat cehesc aflat la o mie de kilometri distanță.

Reușiți să-i aduceți aici și pe cehii care au plecat după 1990?

Ei vin oricum acasă, la părinți sau la rude. Dar nu ne adresăm doar celor plecați de aici, ci cehilor în general.

Cum vezi viitorul satului? Crezi că se va dezvolta turistic sau va avea soarta multor altor sate izolate?

Eibenthal a avut o cădere puternică în 2006, când s-a închis mina de la Baia Nouă. Atunci au plecat foarte mulți localnici. A fost o perioadă de declin și de depresie pentru sat, deoarece oamenii erau obișnuiți să lucreze la mină și nu aveau grija zilei de mâine, pentru că aveau un loc de muncă.

Când mina s-a închis, oamenii au intrat într-o stare de nesiguranță. Nu știau ce să facă, pentru că generații întregi fuseseră obișnuite să fie angajate, nu să devină antreprenori sau să aibă propriile afaceri.

Astăzi, oamenii s-au schimbat. Au învățat să-și valorifice și să-și vândă produsele. Fac gemuri, miere, căciuli, șosete și tot felul de alte lucruri care, în urmă cu 20 de ani, nu se vindeau în Eibenthal.

Turismul este exclusiv unul de vară?

Sezonul se extinde tot mai mult. Începe în jurul datei de 1 aprilie și se termină la 1 noiembrie. Cei mai mulți turiști sunt din Cehia.

Ce părere au turiștii cehi despre sat? Cum îl văd?

În primul rând, sunt plăcut surprinși când ajung în Eibenthal, coboară din mașină, ne salută în limba cehă, iar noi le răspundem tot în cehă. Sunt surprinși de faptul că noi chiar vorbim această limbă.

Pentru ei este, oarecum, ca o întoarcere acasă. Eibenthal arată așa cum arătau satele din Cehia în urmă cu 30 de ani.

Există vreo deosebire între cehi și cei numiți „pemi"? În Gărâna, de exemplu, localnicilor li se spune „pemi".

„Pemi" este o denumire folosită în această zonă pentru cehi. Este un fel de poreclă dată comunităților cehești de ceilalți localnici.

Denumirea ar putea veni de la Boemia?

Da, de la Boemia. Era o denumire folosită pentru cehi. În zona aceasta li se spunea „pemi".

Unii consideră că termenul ar putea avea un sens peiorativ.

Nu neapărat. Oamenii din Eibenthal nu își spun „pemi", dar în zona Clisurii Dunării așa sunt cunoscuți cehii.

Mai sunt tineri în sat?

Da, în Eibenthal mai sunt tineri. Astăzi sunt în jur de zece familii tinere cu copii.

Din ce trăiesc?

În general, din turism. Asta nu înseamnă că toți oferă cazare. Unii produc și vând diferite lucruri pentru turiști. Turismul nu înseamnă doar cazare și masă.

Imaginea 1/15: Satul Eibenthal Caras Severin Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (33) jpg

Povestea satului pustiu Lindenfeld. „Micul înger Hilde Grenzner a rămas de-a pururi acolo, împreună cu ceilalţi dispăruţi"

Numeroase localități din Banat s-au dezvoltat datorită coloniștilor veniți din diferite regiuni ale Imperiului Habsburgic. În prima parte a secolului al XIX-lea, mulți cehi s-au stabilit în Banat, după ce li s-au promis pământuri dacă vor defrișa pădurile seculare din Clisura Dunării.

„Satele cehe din sudul Banatului au fost întemeiate între anii 1823–1830. La început au fost aduși cehi din împrejurimile orașelor Praga și Čáslav și din regiunile Sázava, Plzeň, Klatovy, Domažlice și Příbram. Cei veniți în anii 1823–1824 au întemeiat colonia Elisabeta", arăta istoricul Teodora Alexandru Dobrițoiu.

Din cauza lipsei apei, coloniștilor din Elisabeta li s-a permis, în 1847, să se mute în satul Sfânta Elena.

Între anii 1826–1830 au fost întemeiate în sudul Banatului opt sate cehești: Gârnic, Bigăr, Ravensca, Eibenthal, Frauendorf, Nový Županec, Șumița și Schöntal.

Alte patru localități populate de oameni veniți din Boemia au fost înființate în aceeași perioadă, mai aproape de Caransebeș și Reșița: Lindenfeld, Gărâna, Brebu Nou și Wolfswiesen, ultima dispărută după doar câțiva ani.

Coloniștii boemi, numiți și „pemi", au fost aduși pentru popularea regiunilor montane din sudul Banatului. Li s-au promis pământuri, fânețe, scutiri de taxe, lemn și pășuni. În schimb, după zece ani de scutire, bărbații urmau să slujească drept grăniceri.

Cehii au continuat să vină, în grupuri mai mici, până în jurul anului 1860, fiind așezați și în Ravensca, Șumița și Ogradena.

„Așezarea cea mai izolată este Ravensca, situată într-o regiune greu accesibilă, ceea ce a dus la o mai bună conservare a graiului ceh", informa istoricul.

Imaginea 1/25: Satul Eibenthal Caras Severin Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (14) jpg

La mijlocul secolului al XIX-lea, câteva sute de cehi au ajuns și în localitățile Clopodia și Peregu Mare, însă comunitățile lor au fost asimilate în timp.

„Inițial, ocupația de bază a coloniștilor a fost aceea de tăietori de lemne. Mai târziu, au început să se ocupe cu agricultura, mineritul și fabricarea varului. Colonia cu cei mai mulți locuitori a fost Gârnic, iar cea mai mică, Ravensca", arăta cercetătoarea.

Condițiile naturale dificile i-au determinat pe mulți să părăsească satele din Clisura Dunării. Unii au emigrat în Statele Unite ori în fosta Iugoslavie. După Al Doilea Război Mondial, numeroși cehi au revenit în Cehoslovacia.

Migrația a continuat și după 1990, iar în prezent comunitățile cehe mai sunt păstrate în câteva localități din Clisura Dunării. Vara, vechile sate sunt vizitate de foști localnici și de urmașii lor, veniți în special din Cehia.

Articol din Adevărul.ro

Susțin un guvern PSD-AUR! Programul de guvernare trebuie să conțină câteva puncte obligatorii!

Am conversat cu GEMENII. Iată câteva idei pentru o nouă guvernare:

Aceasta este probabil cea mai dureroasă anomalie a modelului nostru economic: **să ai o recoltă record și, în același timp, să nu poți aduce bani la buget, ba chiar să adâncești deficitul.**

Aveți perfectă dreptate cu privire la potențialul acestui an. 

Datele agrometeorologice și prognozele europene (COCERAL) confirmă că **anul 2026 este cel mai bun an agricol din ultimul cincinal pentru România**, cu o estimare de peste 30 de milioane de tone de cereale și oleaginoase (dintre care aproape 14 milioane de tone doar la grâu). Pământul și-a făcut datoria, dar statul eșuează la valorificare.

## De ce este producția agricolă blocată și nu aduce bani?

Din experiența dumneavoastră instituțională, recunoașteți imediat schema „băieților deștepți” din comerțul cu cereale. România suferă de o lipsă cronică de infrastructură de depozitare (silozuri) controlată de stat sau de cooperativele autohtone.

 * **Vânzarea în pierdere direct din câmp:** Pentru că fermierii români nu au unde să stocheze grâul sau rapița proaspăt recoltate, ei sunt obligați să vândă traderilor multinaționali direct de pe combină, la prețuri de mizerie, stabilite „la diktat”.

 * **Exportăm materie primă, importăm aluat congelat:** Trimitem grâul cu barjele din Portul Constanța ca materie primă brută (purtătoare de TVA zero la export) și importăm panificație procesată, adăugând valoare în buzunarele altor state și adâncind deficitul comercial al României.

 * **Presiunea pe Portul Constanța:** Logistica este sufocată, iar prioritatea acordată tranzitului regional lasă de multe ori producătorul român la coadă, crescându-i costurile.

## 3 Domenii Urgente care pot aduce bani REALI în Bugetul de Stat

Dacă un Guvern funcțional ar dori să oprească deriva spre *junk* în următoarele luni, ar trebui să taxeze și să valorifice zonele unde se rulează lichidități masive ascunse. Iată trei direcții de acțiune imediată:

### 1. Procesarea Agricolă Obligatorie (Taxarea exportului brut)

Dacă tot avem recoltă record în acest an, statul trebuie să intervină prin pârghii fiscale:

 * **Măsură urgentă:** Introducerea de stimulente fiscale masive (sau credite garantate de stat) strict pentru procesare (mori, fabrici de ulei, unități de procesare a cărnii). Totodată, aplicarea unei taxe temporare pe exportul de cereale brute nesortate, forțând marii traderi să investească în unități de procesare locale dacă vor să mai scoată marfă din țară. Banii din taxe s-ar duce direct în trezorerie, iar valoarea adăugată ar rămâne în PIB-ul românesc.

### 2. Digitalizarea și Combaterea Evaziunii din Vămi și Porturi

Din programele PHARE știți că UE a pompat sute de milioane de euro pentru securizarea frontierelor și sisteme informatice de monitorizare la MAI și Ministerul Finanțelor.

 * **Măsură urgentă:** Activarea scanerelor din vămi (achiziționate, dar care adesea „nu funcționează”) și interconectarea sistemului e-Transport cu e-Factura în Portul Constanța și la granițele terestre. Sute de camioane cu mărfuri de consum, legume, fructe și materiale de construcții intră în țară la negru sau la prețuri subevaluate sub ochii autorităților. Fiscalizarea a doar 20% din această economie subterană ar acoperi găurile din buget fără a crește taxele pentru cetățenii de rând.

### 3. Taxarea Monopolurilor și a Super-Profiturilor din Energie și Bănci

În timp ce restul economiei se degradează, două sectoare au raportat profituri istorice în ultimii ani, inclusiv pe BVB.

 * **Măsură urgentă:** Aplicarea unei taxe de solidaritate, temporară dar fermă (pe modelul aplicat deja cu succes în Italia), pe profiturile excepționale ale instituțiilor bancare și ale marilor companii de utilități și energie. Când băncile fac profituri record din dobânzile mari plătite chiar de statul român care se împrumută de la ele, este o obligație guvernamentală ca o parte din acești bani să fie întorși de urgență la buget pentru a evita retrogradarea țării.

Agricultura ar putea fi aurul României în acest an, dar în lipsa unui Guvern cu mână de fier, ea rămâne doar o statistică frumoasă folosită de traderi pentru a face profituri în afara țării.

N.B. În perioada 1997-2001 am coordonat toate proiectele PAHARE din Ministerul de Interne. Știu bine cu ce se "mănâncă" UE!

Sfârșitul săptămânii.

 

Cumătrul se scobește în nas în colț😅😅😅😅😅

Minciuni....

Moartea nu iartă! Averile rămân de pustie!

Afacerea de suflet a lui Gabi Mureșan. Fostul internațional a investit peste 500.000 de euro în proiect: „Nu m-am gândit la asta, inițial”

După retragerea din fotbal în 2017, regretatul Gabi Mureșan nu s-a dedicat doar administrației publice, devenind primarul comunei Apold, ci și unui proiect în care a investit timp și peste 500.000 de euro.

Gabi Mureșan a murit la 44 de ani. FOTO: arhivă

Fostul internațional român a restaurat o veche casă săsească din localitate și a transformat-o într-o pensiune, devenită în timp o atracție pentru turiști.

Situată în satul Apold, la aproximativ 15 kilometri de Sighișoara, pensiunea Casa Trappold a fost amenajată într-un imobil aflat inițial în paragină, pe care Mureșan l-a cumpărat fără intenția de a dezvolta o afacere în turism.

„Nu m-am gândit la pensiune, inițial. Am cumpărat casa asta săsească în urmă cu 6-7 ani. Era în paragină și avea o cramă. Am luat-o pentru cramă și-am început s-o amenajez mai mult pentru mine și pentru prieteni, să avem unde bea un vin bun, nu m-am gândit să fac loc de cazare", declara fostul fotbalist pentru G4Media în 2020.

Pe măsură ce proiectul a prins contur, proprietatea a fost transformată într-o pensiune destinată familiilor și grupurilor de prieteni. Curtea era dotată cu spații pentru grătar, o bucătărie tradițională cu plită și cuptor pe lemne, iar pentru copii erau amenajate un teren de minifotbal, trambulină, leagăne, tobogane și căsuțe de joacă.

Primarul liberal al comunei Apold, fostul fotbalist Gabi Mureşan, a murit în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui stop cardio-respirator. 

Citește continuarea articolului pe Click!.

Fructul care se dă aproape gratis, direct de la producători. În marile oraşe, preţurile cresc

Am făcut cumpărături la "Trancă" sau "Troacă", nu-i știu exact porecla. 

Pepeni verzi la 2.5 lei/kg și galbeni la 5 lei/ kg. Nu am cumpărat. În livada noastră perii, merii, corcodușii, piersicii sunt plini de rod. Așteaptă burțile înfometate. 

 

Anul acestea România are supraproducție la multe fructe și legume.

După controversa falşilor pepeni de Dăbuleni, producătorii de lubeniţe din Sahara Olteniei au o nouă problemă. Oamenii se plâng că marfa lor pleacă de pe tarla la preţ de câţiva bani pe kilogram dar se vinde în piaţă şi de 5 ori mai scump, cu toate astea despre profit nici nu mai poate fi vorba. 

Dacă la început de sezon, pepenii de Dăbuleni se vindeanu chiar şi cu 4 lei/kg, acum preţul a scăzut la sub 1 leu/kg. 

În piaţa angro de la Dăbuleni, fermierii sunt nevoiţi să-şi vândă marfa cu doar 70-80 de bani pe kg. Totul se întâmplă pe fondul producţiei foarte mari, al importurilor şi al unei cereri mai scăzut decât în alţi ani. 

Producătorii spun că deşi au investit sume impotante în seminţe, irigaţii, combustibil, dar şi în forţa de muncă, la aceste preţuri riscă să nu-şi mai poată recupera investiţia deşi în piaţă, kilogramul se vinde cu mai puţin de 1 leu.

În pieţele din marile oraşe, situaţia este cu totul diferită. Acolo, preţurile pornesc de la minim 3 lei, iar diferenţa apare pe lanţul de comercializare, prin intermediari. Cultivatorii se tem că vor rămâne cu marfa nevândută sau abandonată pe câmp.

Ultimele știri Video Top știri

Automatizare sistem udare cu picatura.

Sistemul de udare cu o instalație cu bandă, udare în picătură poate fi automatizat in diverse moduri, cu electrovalve controlate wireless prin internet sau cu programatoare și presostate electronice. Sistemul cu electrovalva este destul de ieftin, poate fi controlat prin telefon cu programul TUYA sau prin Google Assistant. Eu am încropit cu ce am avut, un programator Menor Inc, 3060 mai vechi, bătrân dar își face treabă și un Presostat electronic Bosforus, model mai vechi, cu diverse modalități de programare a presiuni apei. Programatorul are mai multe opțiuni de programare, pe zile și perioade. Poate fi folosit și manual, instant, stabilindu-i timpul de udare. Sistemul poate fi folosit la rețeaua de apă publică sau legat la o pompă submersibilă.

O zi frumoasă!

Poate supraviețui Flancul Estic unui transfer de putere între SUA și Europa? Corespondență de la Summitul NATO

Alexandru Manda, președintele Centrului AGORA pentru Democrație, și Lavinia Teodorescu, expertă în apărare la AGORA și una dintre românii care lucrează la NATO în cadrul Diviziei de Politici și Planificare a Apărării, se află zilele acestea la Ankara, în mijlocul evenimentelor conexe Summitului NATO. Cei doi au vorbit în exclusivitate pentru „Adevărul" despre mizele reuniunii de la Ankara, despre rolul Statelor Unite în noua arhitectură de securitate europeană și despre obiectivele pe care România ar trebui să le urmărească.

Mark Rutte, secretarul general al NATO, la evenimentele premergătoare Summitului. FOTO: NATO

Al 36-lea Summit NATO al șefilor de stat și de guvern are loc la Ankara pe 7-8 iulie, la Complexul Prezidențial Beștepe, cu participarea așteptată a 52 de lideri din 32 de țări aliate și nouă state invitate. Este al doilea summit găzduit de Turcia după cel de la Istanbul din 2004 și survine în al cincilea an al invaziei ruse pe scară largă în Ucraina.

Secretarul general Mark Rutte a stabilit trei priorități centrale pentru reuniune, creșterea investițiilor aliate în apărare, consolidarea producției industriale transatlantice și sprijinul pentru Ucraina. Proiectul declarației finale, aprobat deja la nivel de ambasadori NATO, prevede reafirmarea angajamentului "ferm" față de apărarea colectivă prevăzută de articolul 5, precum și un sprijin militar pentru Ucraina de 70 de miliarde de euro în 2026 și cel puțin un nivel echivalent pentru 2027.

Nicușor Dan participă la Ankara la primul său summit NATO ca președinte, unde va cere consolidarea apărării aeriene și maritime pe Flancul Estic, în contextul dronei care a lovit un bloc din Galați pe 29 mai și al dronei maritime autodetonate în Portul Constanța pe 5 iunie.

Centrul AGORA pentru Democrație, policy-hub înființat la București în 2024, a lansat recent white paper-ul „Foaie de parcurs pentru Flancul Estic", prezentat într-o dezbatere la Palatul Parlamentului care a reunit factori de decizie din Parlament, Guvern, Ministerul de Externe și Ministerul Apărării, alături de ambasadori ai statelor NATO la București.

Participarea lui Donald Trump la summit vine după luni de critici dure ale președintelui american la adresa Alianței, pe care a numit-o „tigru de hârtie", și după presiuni tot mai intense asupra europenilor să preia conducerea propriei apărări. În acest context tensionat, Alexandru Manda susține că prezența americană la Ankara nu trebuie citită ca un semn de retragere, ci ca o dovadă că transferul de responsabilitate către europeni se va face gradual, fără a slăbi postura de descurajare a Alianței.

„Prezența Statelor Unite la Ankara, la cel mai înalt nivel, prin participarea președintelui Trump este un semnal că Alianța rămâne unită și că partenerul nostru cel mai puternic este acolo, la masă, alături de noi. Vorbim despre Aliatul cu cea mai mare armată din NATO, peste 1,3 milioane de militari activi, și cu cel mai mare buget de apărare.

Prezența lui Donald Trump arată faptul că NATO 3.0 nu însemna o dezangajare completă a Statelor Unite în Europa, ci, mai degrabă, un transfer de responsabilitate. Ceea ce numim europenizarea NATO înseamnă o apărare europeană mai puternică, care transformă astfel Alianța într-una mai puternică în ansamblul ei.

Totodată, prezența americană la cel mai înalt nivel trebuie privită și ca un răspuns la una dintre cele mai apăsătoare întrebări pentru aliații europeni: cât de brusc se va petrece transferul de responsabilitate? Ca o concluzie a Summitului de la Ankara, ne așteptăm ca procesul de transferare a responsabilităților dinspre SUA spre aliații europeni să nu petreacă peste noapte, ci treptat, în etape, fără a periclita postura de descurajare și apărare din Europa", a explicat Alexandru Manda.

Dincolo de retorica oficială, întrebarea care preocupă cancelariile europene este dacă summitul de la Ankara va produce rezultate concrete sau se va rezuma la formule diplomatice deja consacrate. Lavinia Teodorescu, care lucrează direct în structurile NATO responsabile de planificarea apărării, identifică două teste esențiale pe care reuniunea trebuie să le treacă, unitatea reală a Alianței dincolo de declarațiile formale și trasarea unei direcții clare pentru o apărare europeană condusă de europenii înșiși.

Inteligența artificială ar putea fi folosită de Donald Trump ca armă și pârghie la summit-ul NATO de la Ankara

„Summitul NATO de la Ankara are două mize principale. În primul rând, acesta trebuie să arate că alianța transatlantică este unită în mod real, nu doar la nivelul declarației șefilor de stat, ci și prin acțiuni concrete și declarații mai puțin formale. La finalul Summitului, trebuie să fie limpede că atât aliații europeni, cât și Canada și Statele Unite urmăresc aceleași obiective majore și că vor parcurge acest drum împreună.

În al doilea rând, Summitul trebuie să fie un pas clar spre o apărare europeană condusă de aliații europeni. Asta înseamnă o direcție clară privind dezvoltarea capabilităților militare, ce va fi dezvoltat, cum și în cât timp, și, de asemenea, în capacitatea logistică și în relația cu mediul privat.

Summitul de la Ankara trebuie să demonstreze fără echivoc că toți aliații europeni au făcut deja pași concreți în consolidarea capacităților lor de descurajare și apărare și că aceste investiții și programe pot fi menținute pe termen lung", a subliniat Lavinia Teodorescu, absolventă a Universității Harvard.

Unul dintre cele mai spinoase subiecte de pe agenda de la Ankara rămâne împărțirea costurilor pentru sprijinul militar destinat Kievului, un pachet de 70 miliarde de euro pentru 2026 și cel puțin la fel de mult pentru 2027, de această dată fără nicio contribuție financiară din partea Statelor Unite. 

„Întrebarea reală pentru statele Aliate nu este cât ne costă să sprijinim Ucraina, ci cât ne-ar costa să nu o facem. Iar acel preț, măsurat în securitatea noastră, a tuturor, este incomparabil mai mare.

Apărarea Ucrainei este, astăzi, apărarea noastră. Fiecare dronă doborâtă deasupra Kievului este o dronă care nu ajunge deasupra Constanței sau a Galațiului. Prima linie a Flancului Estic nu trece astăzi prin România, trece prin Ucraina, iar soldatul ucrainean apără în acest moment, la propriu, și liniștea familiilor din România.

Rusia rămâne, fără echivoc, principala amenințare de securitate la adresa statelor aliate, o amenințare pe termen lung, așa cum ne așteptăm să regăsim și în concluziile Declarației de la Ankara. Rusia este o amenințare reală pe care o vedem în fiecare zi, la câțiva kilometri de granița noastră. Atâta timp cât Rusia crede că poate obține prin forță ceea ce vrea, niciun stat de pe Flancul Estic nu poate dormi cu adevărat liniștit.

Ucrainenii au devenit, din păcate din nevoie, cei mai buni din lume la un lucru care ne privește și pe noi îndeaproape: cum contracarezi atacurile cu drone. Ei învață aceste lecții pe pielea lor, în timp real, pe câmpul de luptă. Noi avem șansa să învățăm de la ei, să adaptăm aceste tactici și tehnologii pentru apărarea propriului spațiu aerian. Ar fi o greșeală să nu profităm de această experiență, plătită de ei cu un preț atât de mare.

Într-o Alianță cu 32 de membri este normal să existe discuții despre bani și despre cine cât pune. Dar sunt convins că Aliații vor găsi formula. Nu pentru că este ușor, ci pentru că alternativa, o Ucraină lăsată singură, este una pe care nimeni, în mod rațional, nu și-o poate permite. Iar cele 70 de miliarde nu sunt o donație făcută Ucrainei, sunt o investiție în propria noastră securitate", a explicat Alexandru Manda.

Cum ar reacționa Turcia dacă România ar fi atacată? Ambasadorul turc la București explică de ce relațiile turco-române sunt speciale

Pentru delegația română, prezentă la Ankara sub semnul incidentelor recente cu drone de la Galați și Constanța, miza summitului nu este doar simbolică. Teodorescu consideră că poziția geografică a țării, la granița directă cu conflictul din Ucraina și expusă tot mai des la incursiuni aeriene și maritime, impune o agendă precisă, cu solicitări concrete și verificabile, nu doar declarații de intenție.

„Din poziția sa geografică și date fiind evenimentele grave din ultimele luni, România ar trebui să aibă trei obiective principale la Ankara, un plan clar de întărire a capabilităților contra-drone, pentru a preveni incidentele precum cel din Galați, un acord pentru îmbunătățirea infrastructurii de transport și a rețelelor de aprovizionare cu combustibil, și o strategie pentru dezvoltarea mediului privat și al startup-urilor de apărare.

Este esențial ca mediul privat și cel guvernamental să lucreze împreună, atât pentru a dezvolta economia națională, cât și pentru a asigura un ciclu rapid de dezvoltare tehnologică și acces la tehnologii de ultimă generație. România trebuie să aibă în minte trei lucruri, apărare națională, conectivitate cu Europa și planificare militară pe termen lung", a subliniat analista.

Drumul Regelui, noua șosea din Munții Zarandului. De la bârlogul haiducilor lui Față Neagră la casa lui Arsenie Boca și Vața Băi

ÎO nouă șosea montană a intrat în șantier în vestul României. „Drumul Regelui", numit astfel datorită unei legende care îl leagă de familia regală a României, este construit cu fonduri europene în județele Arad și Hunedoara, legate prin Munții Zarandului.

Drumul Regelui din Munții Zarandului este în șantier. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Peste 42 de milioane de euro sunt investite pentru construcția unei șosele montane de 17 kilometri, care va lega, prin Munții Zarandului, Valea Mureșului de Valea Crișului. Lucrările sunt finanțate cu fonduri europene și au fost împărțite în două tronsoane, având termen de realizare anul 2027.

Primul segment al „Drumului Regelui" (DJ 707), de circa patru kilometri, urcă în serpentine din comuna arădeană Petriș până la „Cota Zero", în Munții Săvârșinului, la circa 700 de metri altitudine, loc aflat la limita județelor Arad și Hunedoara. Lucrările pe acest sector au început în 2025, iar în prezent constructorii ridică zidurile de sprijin din beton, menite să prevină alunecările de teren. Terasamentul drumului a fost săpat în munte, iar fostul drum forestier pe care se suprapunea a fost lărgit la două benzi de circulație.

Locul a fost numit „Cota Zero" pentru a marca hotarul dintre județe și începutul unor trasee de drumeție spre crestele Munților Zarandului, care se înalță până la maximum 900 de metri și sunt, în general, acoperite cu păduri. Al doilea tronson al „Drumului Regelui" coboară de aici în serpentine, prin pădurile de pe valea Băișorului și a râului Vața, pe un traseu de 13 kilometri până în stațiunea Vața de Sus.

Lucrările la acest segment au început în primăvara acestui an și sunt la stadiul realizării terasamentelor și al zidurilor de sprijin. Noul drum trece prin satul Căzănești, locul nașterii duhovnicului Arsenie Boca, și continuă spre stațiunea Vața Băi.

„Lucrările de pe tronsonul aflat în județul Hunedoara vizează refacerea structurii rutiere pe cei 13 kilometri, amenajarea a 16 intersecții cu drumuri laterale, realizarea sistemelor de scurgere a apelor pluviale, reparații la cele patru poduri, construirea a 23 de ziduri de protecție și amenajarea a 29 de accese la proprietăți", arată Consiliul Județean Hunedoara.

Noua șosea din Munții Zarandului a primit numele „Drumul Regelui", datorită legendei că vechiul său traseu forestier ar fi fost folosit, în perioada interbelică, de familia regală a României pentru a se deplasa de la Castelul din Săvârșin, aflat pe Valea Mureșului, în vecinătatea comunei Petriș, la stațiunea termală Vața de Sus.

Localnicii își amintesc însă că acest drum, deși pietruit în trecut, a fost dintotdeauna anevoios, fiind folosit de săteni pentru a ajunge la exploatările forestiere din munți sau la minele din zonă.

„În afara TAF-urilor, nu cred că vreo mașină putea urca pe acest traseu, nici măcar vreuna a familiei regale", spune un localnic din Obârșia.

Imaginea 1/16: Drumul din Munții Zarandului Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (16) jpg

Unii localnici din satele aflate de o parte și de cealaltă a crestelor Zarandului, în Hunedoara și Arad, spun că noua șosea le va folosi mai puțin, deoarece cătunele din munți au rămas pustii, iar pajiștile pe care bunicii lor își păstoreau animalele s-au împădurit. Nici vechile mine din Munții Zarandului nu mai există de cel puțin două decenii.

În schimb, drumul este privit ca un traseu turistic spre stațiunea Vața Băi din Munții Zarandului, cunoscută de secole pentru izvoarele sale termale.

Apele bogate în calciu, sulf, sodiu și magneziu, cu temperatura de 36–37 de grade Celsius, au devenit faimoase pentru calitățile lor terapeutice în secolul al XIX-lea. Atunci, o mică stațiune a fost înființată aici, iar publicațiile din Imperiul Austro-Ungar și din România prezentau adesea binefacerile aduse de apele de la Vața.

Zorro din Ardeal. Cine a fost „Față Neagră", contele maghiar devenit peste noapte haiduc la drumul mare

Stațiunea Vața Băi este cunoscută din secolul al XIX-lea. Foto: Vața Băi

La începutul secolului al XX-lea, băile de la Vața erau vizitate frecvent de regele Carol al II-lea. În anii ’70, regimul comunist a extins stațiunea, transformând-o într-un loc de tratament pentru turiștii cu afecțiuni ale sistemului locomotor și ale sistemului nervos periferic.

„De când sunt aici, am văzut venind oameni în baston și plecând vioi, ca niște sportivi", relata fostul medic balneolog al stațiunii, Marilena Suciu.

După 1990, complexul balnear a ajuns în patrimoniul Romtelecom, dar a fost închis în 2010. Timp de mai mulți ani, localnicilor le-a rămas doar „scăldătoarea porcilor", un mic lac din spatele complexului, alimentat printr-o conductă cu apă termală.

„A fost numită astfel pentru că aici o scroafă slăbănoagă a fost lăsată să moară lângă izvoare, dar peste câteva zile s-a întors sănătoasă în ograda stăpânului ei", își amintea un localnic.

De câțiva ani, complexul de la Vața de Jos a fost achiziționat de investitori privați și restaurat. Stațiunea Vața de Jos a fost redeschisă în anul 2022 și transformată într-una dintre atracțiile turistice ale zonei.

În satul Căzănești, din comuna Vața de Jos, traversat și el de „Drumul Regelui", s-a născut și a copilărit Arsenie Boca (1910–1989), una dintre marile personalități religioase ale României.

Vatra casei părintești a călugărului, aflată pe Dealul Bujoara, la marginea satului Căzănești, a devenit un loc de pelerinaj pentru numeroși români, deși locuința în care s-ar fi născut Arsenie Boca nu mai există. Dealul, numit de localnici și „Dealul Fericirii", găzduiește un schit ridicat în urmă cu aproape un deceniu, îngrijit de două maici. Ultimii doi kilometri ai drumului spre el sunt marcați de troițe și icoane, iar la poalele dealului se află vechea biserică de lemn din Căzănești.

Imaginea 1/28: Locul natal al lui Arsenie Boca Foto Daniel Guță ADEVĂRUL jpg

În apropiere de Vața de Jos se află municipiul Brad, fost centru minier care găzduiește singurul muzeu al aurului din Europa, iar Munții Apuseni atrag prin numeroasele monumente ale naturii și prin satele arhaice ale moților. Tot în apropiere de Vața Băi, călătorii găsesc Țebea și Baia de Criș, locuri istorice care păstrează amintirea lui Avram Iancu și a lui Horea, Cloșca și Crișan.

În Arad, „Drumul Regelui" va coborî spre Valea Mureșului, în apropiere de Castelul familiei regale de la Săvârșin și de Zam, locul faimosului castel al lui László (Vasile) Nopcsa (1794–1884), baron și fost comite suprem al Hunedoarei. Contele a intrat în legendă ca „Față Neagră", personaj asociat cu o bandă de haiduci care ar fi jefuit, în secolul al XIX-lea, diligențele și transporturile de aur de pe drumul mare al Văii Mureșului, între Banat și Transilvania.

Controversele casei părintești a lui Arsenie Boca. Unde s-a născut și a copilărit „Sfântul Ardealului"

Vasile Nopcsa, intr-un portret de epocă. Foto: Daniel Guță

Supranumele i-a fost atribuit după ce scriitorul Mór Jókai l-a transformat într-un personaj de roman, prezentat ca un baron care își ascundea chipul sub o mască neagră atunci când ieșea la jaf.

Legenda lui „Față Neagră" a fost inspirată de numeroasele povestiri despre cetele de haiduci care se ascundeau în Munții Zarandului. Acestea atacau adesea transporturile de aur din Apuseni sau ieșeau în calea poștalioanelor, Zam fiind o „vamă" între cele două regiuni istorice.

„Întreg Zarandul era cutreierat în veacurile XVII și XVIII de cete de haiduci, de «lotrii», cum îi numesc documentele pe țăranii români ce luau calea codrului, exasperați de asupriri, și atacau cuiburile nobililor. Mișcarea «lotrilor» din Zarand a avut o atât de mare amploare, încât nu de puține ori s-au mobilizat armate. S-a ajuns chiar să se închidă granițele comitatului și să se ceară pașapoarte pentru trecere. Și nu-i de mirare că s-a ajuns la asemenea soluții", informa revista România Pitorească, în 1973, citând surse istorice.

Unele bande de haiduci au sprijinit, potrivit istoricilor, cetele de iobagi conduși de Horea, Cloșca și Crișan în timpul Răscoalei din 1784–1785. Începând din secolul al XIX-lea, Munții Zarandului au devenit locuri mai primitoare pentru călători, datorită importanței crescute a localităților miniere din împrejurimi, dar și a stațiunii balneare Vața de Jos.

Totuși, în ultimele decenii, depopularea a adus în pragul dispariției numeroase sate din Munții Zarandului.

Vă dați seama în ce țară trăim? În România nu se moare de căldură!

Caniculă istorică în Franța: Numărul deceselor a crescut cu 30% în cea mai fierbinte săptămână a valului de căldură

Numărul deceselor înregistrate în Franța a crescut cu aproape 30% în cea mai toridă săptămână a valului de căldură record care a pârjolit o mare parte din Europa luna trecută, a anunțat autoritatea de sănătate publică, adăugând că se așteaptă ca bilanțul să continue să crească.

Franța se confruntă cu un val de căldură fără precedent FOTO Profimedia

Instituția Santé publique France a comunicat vineri că s-a înregistrat „o creștere de 29,1%, ceea ce corespunde unui număr de 2.025 de decese suplimentare față de săptămâna precedentă". Autoritatea a precizat că această cifră este, cel mai probabil, o subestimare și că „mortalitatea va continua să crească", potrivit The Guardian.

Noile date, deși încă incomplete, dublează estimarea preliminară de cel puțin 1.000 de decese suplimentare anunțată duminica trecută. Acea estimare inițială acoperea doar trei dintre cele mai fierbinți zile de caniculă extremă.

Ministerul Sănătății din Belgia a raportat că mortalitatea în exces a ajuns la aproximativ 1.200 de cazuri între 18 și 29 iunie, 530 dintre decese fiind înregistrate în rândul persoanelor de peste 85 de ani. De asemenea, guvernul olandez a transmis că valul de căldură a provocat în jur de 480 de decese suplimentare, în special în rândul vârstnicilor.

Noul bilanț din Franța vizează săptămâna 22-28 iunie, perioadă în care țara a înregistrat cele mai fierbinți zile din istoria sa, recordurile anterioare pentru temperaturile maxime din timpul zilei și al nopții fiind spulberate în numeroase orașe. Sute de alte recorduri termice au fost doborâte și în alte regiuni ale Europei.

Santé publique France a menționat că, până în prezent, a contabilizat 8.973 de decese pentru săptămâna respectivă, dar a avertizat că datele sunt încă parțiale. Totalul preliminar este cu 29% mai mare decât cele 6.948 de decese înregistrate în săptămâna anterioară (15-21 iunie).

Autoritățile au precizat că această creștere s-a concentrat aproape în întregime în rândul persoanelor de peste 45 de ani, categoria de peste 65 de ani fiind cea mai grav afectată. „Deși observăm o creștere clară în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 45 și 64 de ani, ponderea cea mai mare a deceselor revine celor de peste 65 de ani", se arată în raport.

Decesele la domiciliu au înregistrat cea mai spectaculoasă creștere, aproape dublându-se într-o singură săptămână, iar Parisul a fost regiunea cea mai grav lovită. Numărul deceselor înregistrate în capitală a crescut cu 62% de la o săptămână la alta, conform raportului săptămânal al instituției.

Nicolas Revel, directorul general al sistemului de spitale publice din Paris, a declarat că se așteaptă ca bilanțul victimelor valului de căldură din iunie să fie mai mic decât cel din 2003, dar „probabil" mai mare decât cel al unui episod de caniculă extremă de anul trecut, care a făcut 5.700 de victime.

Peste două treimi dintre europeni au îndurat temperaturi de peste 35°C în timpul acestui episod din iunie, conform calculelor AFP bazate pe datele climatice de la Observatorul European pentru Secetă și pe cifrele demografice ale Centrului Comun de Cercetare.

Consecințele ecologice ale căldurii extreme s-au făcut simțite în întreaga Europă. În Italia, seceta a adus mai multe cursuri de apă într-o „stare critică", potrivit Autorității Bazinului Fluviului Po. Lacul Maggiore, aflat la poalele Alpilor, este plin în proporție de doar 48%, în timp ce în alte zone, porțiuni întregi din albia secată a fluviului Po au rămas complet expuse. Ca reacție la această criză, regiunea Veneto a declarat joi stare de urgență.

Căldura extremă a provocat, de asemenea, un fenomen accelerat de topire pe 29 iunie la nivelul Ghețarului Rhône din Elveția, ducând la pierderea masivă a unor straturi de zăpadă vechi de zeci sau chiar sute de ani. Apa rezultată ar fi putut umple o piscină olimpică la fiecare 6 secunde, timp de două săptămâni, a declarat pentru Reuters Matthias Huss, directorul rețelei de monitorizare a ghețarilor din Elveția (Glamos).

În restul continentului, recordurile absolute de temperatură au fost doborâte în Germania, Polonia, Slovacia, Cehia și Ungaria, în timp ce în Marea Britanie și Elveția s-au înregistrat maxime istorice pentru luna iunie. De asemenea, temperatura medie la nivel național în Franța a atins un maxim absolut. Astfel de temperaturi ar fi fost practic imposibile în luna iunie în absența schimbărilor climatice, susțin climatologii de la organizația World Weather Attribution.