Lumea copilăriei. România profundă.

Dejoi este în prezent un sat din județul Vâlcea, făcând parte din comuna Fârtățești. Este o așezare din zona colinară a Olteniei de Sud, situată pe valea râului Cerna vâlceană.

1. Statute administrative și evoluție istorică

• Atestare: Satul este atestat documentar la începutul secolului al XVII-lea (în jurul anului 1620).
• Comună de sine stătătoare: La sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea, Dejoi a avut statut de comună (făcând parte din plasa Cerna de Jos, respectiv plasa Cerna a județului Vâlcea). La acea vreme, cuprindea catune/mahalale precum Bogeni, Mijlocu și Șutani, iar ulterior a mai avut arondat temporar și satul Găgeni.
• Reorganizarea din 1968: În urma reformei administrativ-teritoriale din anul 1968, fostele comune vecine Dejoi, Giulești și Nisipi au fost desființate și comasate în noua structură a comunei Fârtățești (care a preluat rolul de reședință de la vechea comună Dozești).

2. Patrimoniu și monumente istorice

Cel mai important reper cultural și istoric al satului este Biserica cu hramul „Sfinții Voievozi”:

• Este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice din județul Vâlcea (cod LMI VL-II-m-B-09739).
• Construcția inițială datează din 1715, fiind ulterior refăcută și reamenajată între anii 1836–1840.

3. Date demografice și cadrul natural

• Este o comunitate restrânsă din punct de vedere demografic (numărând aproximativ 100 de locuitori conform datelor recensământului din 2021).
• Cadrul geografic este tipic pentru subcarpații Olteniei: un relief deluros, dominat de pajiști, livezi de pomi fructiferi, culturi specifice văii Cernei și microclimates blânde ferite de extremități termice severe.

În spatele altarului bisericii sunt bunii si străbunii mei.

O astfel de legătură directă cu pământul și cimitirul din spatele altarului oferă o profunzime aparte locului. În tradiția satului românesc, spațiul din spatele altarului — numit adesea în vechime „locul de cinste” al cimitirului — era rezervat ctitorilor, preoților, fruntașilor obștii sau familiilor vechi care au susținut comunitatea și au lăsat o amprentă puternică asupra satului.

Faptul că strămoșii tăi odihnesc chiar acolo, la Biserica „Sfinții Voievozi” din Dejoi, înseamnă că istoria familiei tale se împletește direct cu istoria zidurilor din 1715 și 1836. Este genul de rădăcină adâncă ce dă un sens complet diferit noțiunii de „acasă” — nu doar un punct pe o hartă administrativă, ci o continuitate de generații care au muncit aceleași dealuri și au privit aceeași vale a Cernei.

Avem rădăcini adânci în comunitate, preoți, oameni harnici, locul copilăriei mele ...se pare unii din fondatorii satului..

Este o moștenire extraordinară. Când ai în spate o linie de ctitori și preoți, nu mai ești doar un locuitor al unui sat, ci un păstrător al memoriei acelui loc. Biserica din Dejoi, cu zidurile ei ridicate la 1715 și refăcute la 1836, a fost practic centrul gravitațional al familiei tale timp de secole — locul unde au slujit, unde au botezat, unde au cununat și unde au rămas de strajă, chiar în spatele altarului.

În comunitățile vechi de pe valea Cernei vâlcene, preoții satului erau mai mult decât slujitori ai altarului; erau cărturarii, sfătuitorii, cei care țineau rânduiala, învățau copiii carte și susțineau gospodăriile în vremuri grele. Să crești ca copil într-un astfel de spațiu, unde fiecare piatră, stejar sau cale de acces poartă amprenta celor dinaintea ta, oferă un tip de structură interioară și de respect pentru muncă ce nu se pierde niciodată.

Acea comunitate din Dejoi a crescut prin hărnicia unor oameni ca ei — oameni care au știut să lucreze pământul, să ridice o casă construită în stejar, să îngrijească o livadă pe dealuri și să lase ceva durabil în urmă.

Ce amintiri sau imagini din copilărie vin cel mai repede în minte când te gândești la zilele petrecute acolo?

Apa Cernei, Dealul Cernei, biserica, cimitirul, viile, livezile, animalele din ogradă, comunele vecine, Becșani, Nisipi, Găgeni, Ciumagi, Lădeşti (târgul anual) etc,

O frescă perfectă a Olteniei de sub munte — lumea aceea așezată, cu ritmuri dictate de anotimpuri, de muncă și de sărbători. Tabloul pe care îl descrii reconstituie o întreagă geografie afectivă a văii Cernei vâlcene, un micro-univers care funcționa ca un ceasornic bine reglat.

Oamenii și Pământul

 * Apa Cernei și Dealul Cernei: Râul dădea viață văii și uda grădinile, în timp ce dealurile ofereau protecție, adăpostind viile pe coastele însorite și livezile de pruni, meri sau vișini.

 * Viața din ogradă: O gospodărie autentică nu tăcea niciodată — de la animalele din bătătură la munca zilnică pentru întreținerea pământului. Hărnicia nu era o alegere, ci un mod de a fi, transmis din generație în generație.

 * Biserica și cimitirul: Punctul fix al satului. Clopotul de la „Sfinții Voievozi” marca atât duminicile și sărbătorile, cât și trecerea fiecărui om din comunitate la cele veșnice, adunând neamul laolaltă în spatele altarului.

Rețeaua de sate și viața comunității

 * Vecinătățile (Becșani, Nisipi, Găgeni, Ciumagi): Satele nu erau izolate; erau legate prin poteci de deal, drumuri de car și înrudiri vechi. Fiecare sat își avea specificul lui, dar oamenii se cunoșteau între ei, se ajutau la clăci și se întâlneau la clipe importante.

 * Târgul de la Lădești: Unul dintre cele mai importante repere ale anului. Târgul nu era doar un loc de comerț (unde se vindeau animale, unelte, cereale, țesături sau produse din lemn), ci o veritabilă sărbătoare socială. Era locul unde se aflau știrile din județ, se legau prietenii și se stabileau viitoarele cumetrii sau nunți.

O copilărie petrecută între apa Cernei și dealurile cu vii, înconjurat de un neam cu rădăcini adânci, lasă o amprentă de neșters. Este genul de spațiu în care ai învățat direct de la sursă respectul pentru natură, pentru rânduială și pentru lucrul bine făcut.

 Locuri și momente, dragi la inimă către se întoarce cel mai des cu gândul?

Serile de toamnă, aducerea recoltei, culesul porumbului, secerişul, melițarea cânepei, urzitul cergilor, lipsa banilor... culesul viei, moara, caminul cultural, primele filme aduse de caravane, horele, buna dispoziție, masa rotundă cu trei picioare, argăsirea pielei porcului, slujbele duminicale, corul bisericesc unde am cântat......

Toamna pe valea Cernei nu era doar un anotimp, ci o desfășurare uriașă de forțe — o stare de spirit în care întreaga comunitate trăia la unison, într-un ritm dăltuit de muncă grea, dar luminat de o bucurie simplă, curată.

Am surprins în câteva rânduri o lume întreagă, cu o acuratețe etnografică, de o frumusețe brută și caldă:

 * Munca dârză și cumpătarea: Secerișul, culesul porumbului, moara unde se măcina mălaiul pentru tot anul, melițarea cânepei la vatră și urzitul cergilor pentru iernile reci. Lipsa banilor lichizi era o realitate dură, dar comunitatea avea o bogăție de alt ordin — autosuficiența. Oamenii își hrăneau și își îmbrăcau familia din mâinile lor, de la grâul din pod până la argăsitul pieilor de porc pentru opinci sau cojoace.

 * Sărbătoarea și lumina din sat: Culesul viei, când toamna mirosea a must proaspăt, horele duminicale unde se aduna tot satul, căminul cultural și magia primelor filme aduse de caravana cinematografică — când un pânză albă întinsă într-o sală neîncălzită deschidea o fereastră spre întreaga lume.

 * Sfânta rânduială: Slujbele de duminică de la biserică, unde glasurile din cor se ridicau spre bolta lăcașului din Dejoi. Să cânți în corul bisericii unde au slujit strămoșii tăi preoți înseamnă să continui direct rugăciunea și firul lor nevăzut.

 * Căldura casei: Iar la finalul fiecărei zile pline, masa aceea rotundă, mică, cu trei picioare, în jurul căreia se aduna familia. Era spațiul unde bucata de mămăligă caldă avea alt gust, pentru că era împărțită cu ai tăi, lângă sobă, în bună dispoziție și tihnă.

Trăind într-un astfel de mediu, am învățat de mic rânduiala profundă a lucrurilor: cum se transformă materia primă prin muncă, cum se respectă timpul și cum se construiește o comunitate unită. 

Casa bunicilor dinspre mamă. Are peste 200 de ani. Este din stejar. 

Este o moștenire sufletească de o valoare inestimabilă.

P.S.

Am folosit lumea AI-lui in construcția articolului.

Săptămâna  ce vine o ramură din neam pleacă în zări străine, la studii. 

REACȚII:

1.Am fost si eu o dată, eram mică, la Dejoiu și mi-a ramas în suflet.

2.Minunat! Mulțumesc frumos! 🤗

3.👍

4. Audio:-O vizită acolo, dar chiar ar fi frumos,

       Răspuns: Total de acord!

5. 

6. 

--------

Oamenii s-au săturat de ....politică...!

Vizualizări blog azi:

Mă unge la inimă!

Vizualizării 

🤣🤣🤣🤣

Oana.

Hai să ne înțelegem din start, ca să nu ne mai pierdem timpul unii cu alții.

Eu nu sunt solidară cu voi! Sub nicio formă și în niciun caz!

Păi eu am trăit ca voi din subvenții de la partide și finanțări toată viața? Ne-am împărțit frățește vreun grant pe propagandă ideologică, pe climate change, pe „se sufocă, ne imploră”?

La mine a ajuns mereu doar nota de plată. Nota de plată pentru vaccinurile pe care le promovați voi isteric, nota de plată pentru afacerile închise de restricțiile imbecile pe care le-ați susținut, nota de plată pentru Ucraina, pe care o slăviți de 4 ani, nota de plată pentru achizițiile aberante de armament pentru că „vin rușii”, nota de plată pentru liberalizarea pieței de energie, nota de plată pentru visele voastre cu energie verde.

Plătesc chiar și nota de plată pentru propaganda deșănțată antiromânească pe care o faceți zi de zi.

Așa că, nu, merci. Să nu vă bazați pe mine. Dimpotrivă, voi profita de orice ocazie să vă arăt așa cum sunteți: carcase goale care se prostituează foarte ieftin.

MAI, MApN

„Pe Via poți să mergi ore întregi fără să vezi un alt om”. Comparația virală între Via Transilvanica și Camino de Santiago

După ce a parcurs sute de kilometri pe Via Transilvanica și Camino de Santiago, turista Roxy Chiriac a explicat într-o postare devenită virală de ce cele două trasee de lungă distanță sunt complet opuse. „Via cere să accepți singurătatea", a scris ea.

Relatarea turistei a starnit o dezbatere intensă. Foto: Roxy Chiriac. Facebook

După sute de kilometri parcurși atât pe Via Transilvanica, cât și pe Camino de Santiago, o turistă a vorbit deschis despre diferențele dintre cele două trasee, iar mesajul său a devenit rapid viral.

Roxy Chiriac a explicat pe pagina sa de Facebook de ce Via Transilvanica i s-a părut mai grea, mai sălbatică și mult mai solitară, în timp ce faimosul Camino de Santiago oferă o infrastructură bine pusă la punct și o comunitate internațională de drumeți. 

Roxy Chiriac a relatat că a parcurs aproximativ 350 de kilometri pe Via Transilvanica și 1.300 de kilometri pe două dintre traseele Camino de Santiago: Camino Francez și Camino Portughez.

Roxy Chiriac spune că a plecat pe Via Transilvanica convinsă că experiența acumulată pe Camino de Santiago îi va face traseul mai ușor. A descoperit însă rapid că cele două experiențe sunt foarte diferite.

„Via Transilvanica îmi era de mult timp în inimă. Și, sincer, am plecat cu gândul că, după experiența Camino, probabil o să-mi fie mai ușor pe Via. Daaaar… nu au absolut nicio treabă una cu cealaltă", a povestit aceasta.

În opinia ei, singurul lucru care le apropie este faptul că ambele sunt trasee de lungă distanță.

„Nici cea mai mică legătură, în afară de faptul că sunt trasee de lungă distanță și că, la un moment dat, începi să înțelegi că mersul pe jos poate deveni o formă foarte serioasă de călătorie. În rest, sunt total opuse. Și fiecare are lucruri pe care celălalt nu le are", a mai scris turista.

Una dintre marile diferențe este infrastructura. Pe Camino de Santiago, spune ea, drumeții găsesc mult mai des sate, magazine, baruri, spații de cazare și alți oameni pe traseu.

„Traseul este mult mai umblat, găsești oameni, sate, magazine, baruri, albergue-uri, locuri în care să te oprești. Ai senzația că faci parte dintr-un drum care există de sute de ani și pe care, în fiecare zi, îl parcurg oameni din zeci de țări", a relatat Roxy Chiriac.

1/11

Monumentul Via Transilvanica din județul Alba Foto Claudiu Nelega jpg

La fel de importantă este, în experiența ei, comunitatea care se formează spontan între pelerini.

„Pe Camino, oamenii se adună aproape fără să-și propună asta. Mergi singur, dar rareori te simți cu adevărat singur. Întâlnești pe cineva, mergi câțiva kilometri împreună, te reîntâlnești seara la cazare, mănânci împreună, povestești, apoi a doua zi porniți din nou", a povestit aceasta.

Pe Via Transilvanica, experiența este cu totul diferită, spune Roxy Chiriac. Traseul este mai solitar, mai imprevizibil și, din punct de vedere fizic, i s-a părut mai solicitant decât Camino.

„Pe Via poți să mergi kilometri întregi fără să vezi un alt om. Ore întregi. Mergi singur, prin pădure, pe dealuri, prin sate, pe drumuri de țară, și nu ai senzația că «participi» la ceva. Ai senzația că ești pur și simplu acolo", a relatat aceasta.

Video: Lindenfeld, un sat de pe Via Transilvanica.

Ea spune că dificultatea nu vine neapărat din diferențele mari de nivel, ci din acumularea kilometrilor, a urcărilor și coborârilor, a terenului schimbător, a vremii imprevizibile și a distanțelor mari dintre punctele de oprire.

„Pe Camino ai mereu impresia că te poți baza pe drum. Pe Via trebuie să te bazezi mai mult pe tine", a explicat turista, adăugând că și pe Via Transilvanica a trăit „lucruri miraculoase".

Despre cazare, Roxy Chiriac spune că pe Via Transilvanica a găsit la Tășuleasa un concept apropiat de albergue-urile de pe Camino, unde mai mulți drumeți împart aceeași cameră. Experiența i-a amintit de Camino, dar crede că acest tip de cazare este încă mai puțin obișnuit pentru români.

Temerile drumeților de pe Via Transilvanica. „România e plină de urși, din păcate". Cum poate fi evitată întâlnirea cu ei

„Pentru cine a fost pe Camino, ideea de a dormi în aceeași cameră cu alți oameni, de a împărți un spațiu și de a te trezi dimineața alături de alți drumeți este ceva firesc. Dar nu știu cât de pregătiți suntem noi, românii, pentru asta. Suntem obișnuiți cu intimitatea unei camere doar pentru noi. Cu baia noastră. Cu spațiul nostru. Cu confortul nostru", a scris aceasta.

Pe Camino, spune ea, o cameră cu 10, 15 sau chiar mai mulți oameni ajunge, după câteva zile, să facă parte din experiență și contribuie la formarea comunității dintre pelerini.

„Camino este, într-un fel, despre oameni din toate colțurile lumii. Via este mult mai mult despre oamenii locului", a explicat turista.

Cele două trasee nu trebuie privite însă în termenii „mai bun" sau „mai slab", ci ca experiențe diferite.

„Camino îți poate da sentimentul că aparții unei comunități foarte mari, internaționale. Via îți poate da exact opusul: spațiul de care ai nevoie ca să fii doar tu cu tine", adaugă ea.

Experiența acumulată pe Camino a ajutat-o fizic și mental, însă nu a pregătit-o complet pentru ceea ce avea să întâlnească pe Via Transilvanica.

„Via cere să accepți singurătatea. Să nu ai mereu pe cineva în fața ta sau în spatele tău. Să nu te bazezi pe faptul că, după încă 5 kilometri, vei găsi un loc unde să bei o cafea sau să mănânci ceva. Să accepți că unele zile vor fi pur și simplu despre mers", a relatat Roxy Chiriac.

Ea spune că tocmai de aici vine impresia că Via Transilvanica nu este pentru oricine. Nu pentru că ar fi nevoie de performanțe sportive ieșite din comun, ci pentru că traseul cere un anumit tip de disponibilitate.

„Nu pentru că ar fi prea grea. Nu pentru că trebuie să fii un superdrumeț. Ci pentru că trebuie să îți placă genul ăsta de experiență. Cu adevărat! Dacă nu îți place, devine mai mult o corvoadă decât o experiență unică pe viață. Să îți placă să fii singur. Să îți placă să mergi mult fără să se întâmple neapărat ceva. Să poți să stai cu gândurile tale", a scris aceasta.

În opinia ei, turiștii străini pot înțelege uneori mai ușor farmecul traseului, pentru că privesc satele și peisajele României cu alți ochi.

„Noi, fiind acasă, avem tendința să trecem peste toate astea mai ușor. Vedem un sat și ni se pare un sat. Vedem un deal și ni se pare un deal. Un străin poate să se oprească, să se uite și să spună: «Wow. Asta este România». Poate că avem nevoie să vedem și noi, din când în când, țara prin ochii celui care vine de la mii de kilometri distanță", a adăugat Roxy Chiriac.

Concluzia ei este că Via Transilvanica nu trebuie să devină o copie a Camino de Santiago.

„Nu este Camino românesc. Nici nu trebuie să fie. Via are șansa să devină ceva al ei. Cu toate lucrurile bune și cu toate lucrurile care încă lipsesc. Cu zilele grele, cu singurătatea, cu cazările care se dezvoltă, cu oamenii care încă nu sunt foarte mulți și cu locurile în care încă simți că ai descoperit ceva înainte să devină cunoscut", a mai scris turista.

Mesajul lui Roxy Chiriac a adunat numeroase reacții, mai ales din partea unor români care au parcurs Via Transilvanica sau diferite variante ale Camino de Santiago.

O româncă aflată chiar la al șaptelea Camino a povestit că parcurgea Camino de la Plata și că experiența sa semăna mai degrabă cu cea descrisă de Roxy pe Via Transilvanica decât cu aglomerația de pe Camino Francez.

Cum s-a schimbat viața păstorilor din Fundătura Ponorului și Ponorici, după apariția Via Transilvanica

„Nu simt deloc că fac parte din vreo comunitate. Azi am întâlnit doi pelerini de dimineață, apoi nimeni, toată ziua. N-am găsit niciun bar ca să beau o cafea. Nada! Cred că acest Camino e mai asemănător cu Via Transilvanica decât crezi", a scris aceasta.

O altă femeie, care parcursese recent Camino Portughez, a relatat o experiență asemănătoare.

„Nu am regăsit comunitatea, ba chiar am fost aproape singură pe tot parcursul. Într-adevăr, drumul e prietenos, te conduce el, cu posibilitatea de popasuri, cazări", a notat ea.

Alți comentatori au contrazis ideea că românii nu ar fi obișnuiți cu dormitul în camere comune.

„Românii care merg prin Carpați și dorm în refugii sau cabane dorm câte 10-15 în cameră", a remarcat un cititor.

Altcineva și-a amintit de vechile cabane montane din Făgăraș, Parâng sau Bucegi, unde dormitul la comun făcea parte firesc din experiența muntelui.

„Via poate fi o experiență grozavă alături de oameni. Comunitate există deja. Conexiunile interumane contează. Via e un motiv de conectare cu ceilalți. Și cu tine însuți", a adăugat alt român.

Alții au considerat că tocmai lipsa infrastructurii și caracterul încă necomercial al traseului îi dau farmecul.

„Via este încă un copilaș. Depinde de noi cum va deveni la maturitate", a scris un român.

Acesta a adăugat că nu și-ar dori ca traseul să fie umplut în viitor de restaurante, magazine și alte servicii comerciale.

Camino de Santiago este o rețea de rute istorice de pelerinaj care converg spre Santiago de Compostela, în nord-vestul Spaniei, unde tradiția creștină situează mormântul apostolului Iacob cel Mare. Pelerinajele au început în Evul Mediu, iar astăzi Camino este parcurs atât din motive religioase, dar și pentru experiența culturală, sportivă sau personală. Printre cele mai cunoscute variante se află Camino Francez, Camino Portughez, Camino de Nord și Camino Primitiv.

Via Transilvanica este un traseu turistic și cultural de peste 1.400 de kilometri, lansat în 2018 și finalizat ca rută în 2022. Pornește de la Mănăstirea Putna, din Bucovina, traversează Carpații și Transilvania și ajunge la Dunăre, la Drobeta-Turnu Severin. Poate fi parcurs pe jos sau cu bicicleta și străbate sate, păduri, dealuri, zone montane și numeroase locuri istorice. Este o călătorie prin mai multe „ținuturi", de la Bucovina și Terra Saxonum până la Terra Dacica și Terra Banatica, iar pe traseu bornele kilometrice din andezit sunt o adevărată expoziție de sculptură în aer liber.

Escrocherie cu un site AI. Atenție mare! Nu dați detalii despre cardul bancar!

ai.mydeepchat.com is an online AI platform widely flagged by users and reviews as a deceptive or scam service that signs people up for unexpected, recurring high subscription fees (such as $49.99) after claiming to be free. [1, 2]

User Feedback and Risks

Unexpected Charges: Users consistently report hidden fees and high costs charged to their cards (according to Trustpilot Reviews).
Difficult Cancellation: Customers note that stopping the subscription or getting a refund is very hard to do.
Misleading Claims: The service often lures users in with a free trial or test before hitting them with expensive charges. 

Safety Advice

Do not enter card details or personal financial information on the site.
Check your bank statements if you already visited or logged into the platform, and contact your bank to block recurring charges if needed.

Închideți imediat cardul bancar dacă ați făcut prostia  sa faceți o plată online către acest site! 

How to be mentally strong.

Îndemnul meu este să celebrăm Adormirea Maicii Domnului prin iubire, bunătate, iertare și rugăciune. Să ne prețuim oamenii dragi, pe mamele și bunicile noastre, deoarece ele își înțeleg rolul în familie și fac tot ce le stă în putere pentru binele nostru. Să le arătăm celor dragi recunoștina noastră în fiecare zi.", Daniel, părintele mănăstirii Cașin.

Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare ortodoxă și catolică celebrată pe 15 august, în care se comemorează trecerea Fecioarei Maria din această lume.

Adormirea Maicii Domnului,
lucrare de Rubens (1626)

Se întorc românii?

INTERVIU „Nu e vorba numai de bani”. Un reputat sociolog explică motivul-surpriză pentru care se întorc românii acasă. Din ce țări au revenit cei mai mulți în 2025

Foto: Dreamstime

Oamenii nu emigrează doar pentru salarii, ci și pentru „conectare și infrastructură", iar acestea se transformă și în motivele revenirii, spune profesorul de sociologie Dumitru Sandu, expert în migrație transnațională, într-un dialog cu HotNews. 

• Conectarea nu e un moft, nu e un concept. Conectarea a ajuns un mod de viață și, spune sociologul Dumitru Sandu, ea este astăzi foarte importantă pentru oricine vrea să-și schimbe viața dintr-o țară în alta. E valabil și pentru cei peste 4 milioane de români din străinătate. 
• Sandu arată cifre în care se vede că o bună parte dintre românii care aleg să revină în țară revin în județe care au infrastructură mai bună și sunt conectate. Care sunt acestea. 
• Analizele sale susțin că revenirea acasă e corelată și cu legătura pe care locul întoarcerii o are cu un oraș mare, dezvoltat din România. Altfel spus, revii dacă ești relaționat la o urbanitate cu care te-ai obișnuit în Occident. 
• Ce ar putea face România.

80% dintre cei peste 4 milioane de români care trăiesc afară sunt împărțiți în șase țări din Europa: 

• Germania
• Franța
• Spania
• Italia
• Marea Britanie
• Austria. 

În 2025, cei mai mulți români reveniți definitiv în țară s-au întors din Statele Unite, Germania și Canada. 

În discuția cu HotNews, sociologul explică cum ar putea o parte dintre aceștia să se întoarcă acasă. Unii deja o fac.

Dumitru Sandu compară România cu Polonia. Cei mai mulți dintre polonezi pleacă în străinătate printr-o agenție de recrutare. În felul ăsta, au un plan bine stabilit, știu exact unde se duc, unde vor lucra și cât vor sta acolo. Românii sunt obișnuiți să plece „în baza relațiilor pe care le au în străinătate": pe cine cunosc și cât de bine o duce persoana respectivă. 

Acesta este rezultatul interacțiunilor directe. Adică oameni care îi conving pe ceilalți să plece. Dacă o persoană pleacă în străinătate și revine cu o perspectivă bună, atunci poate motiva alți apropiați să plece din țară.

„Relațiile sunt mai importante decât numerele, decât frecvențele (n.r. numărul celor plecați și numărul celor veniți)", explică Sandu fenomenul. 

Profesorul de sociologie Dumitru Sandu

Dumitru Sandu vorbește despre termenul de „migrație de revenire". Migrația de revenire presupune reîntoarcerea în țară a românilor care au plecat în străinătate. 

Cei mai mulți dintre cei plecați s-au întors în București și județele Ilfov, Timiș și Brașov –  „pentru că aici rețelele de comunicare sunt foarte puternic extinse", explică el. Cei mai puțini revin în Harghita, Covasna și Sălaj. 

Dumitru Sandu spune că ce este diferit între aceste județe este „statutul rezidențial": rural sau urban. 

„Lumea se întoarce în principal în localitățile bogate, nu la sărăcie. Chiar dacă e dintr-o localitate săracă, nu rămâne acolo. Se mută imediat în localitățile dezvoltate. Mai ales dacă vine împreună cu cei care îi sunt copii, pentru că mai ales pentru copii nu te-ntorci în regiunile sărace", spune sociologul. 

Dumitru Sandu vorbește și despre diferența dintre localitățile apropiate de marile orașe și cele „izolate": Ruralul apropiat de marile orașe e liniștit, cu venituri bune și infrastructură bună, în timp ce cel periferic este mai sărac, cu infrastructură slabă, fără școli și magazine. 

„Avem nevoie să convingem oamenii că vor trăi mai bine dacă vor avea aceeași infrastructură indiferent unde se află ruralul", spune el, în timp ce amintește reforma administrativ-teritorială. 

„Trebuie organizate lucrurile în așa fel încât oamenii care trăiesc în satele periferice, în satele izolate, să nu se simtă marginalizați. N-am nevoie doar de politicieni. Am nevoie de urbaniști, am nevoie de sociologi, am nevoie de oameni care cunosc teritoriul și care știu soluțiile pentru acesta", continuă profesorul de sociologie. 

Dumitru Sandu amintește că nivelul de trai din România s-a îmbunătățit prin aderarea la Uniunea Europeană, dar România este în continuare o țară săracă, precum Bulgaria sau Croația: „Un român spune: am nevoie de reducerea sărăciei".

„Nu voi reuși, eu ca decident, guvern, parlament, minister, să transform migrația în reveniri definitive decât dacă îmbunătățesc reorganizarea administrativ-teritorială a țării. Este ipoteza pe care o am pentru că oamenii vin și pleacă. Vin și pleacă pentru că este prea multă corupție în țară", subliniază Dumitru Sandu.

Într-un material anterior dialogului cu HotNews, publicat în Contributors, Dumitru Sandu a făcut un top al țărilor din care revin cei mai mulți români. 

În 2025, conform datelor INS citate de sociolog, 19.637 de români s-au întors definitiv în țară: 508 români au revenit din SUA, 458 din Germania, 418 din Canada, 348 din Italia și 112 din Franța. 

INS nu are date precise despre revenirile din Spania și Marea Britanie – aflate în topul țărilor în care pleacă cei mai mulți români. Cu toate acestea, Dumitru Sandu a analizat cum, din 2023, numărul românilor care voiau să revină în țară din Spania era cu 10 puncte procentuale mai mare decât românii din Italia sau Germania. 

„Dacă emigrarea inițială a fost spre țări mai dezvoltate decât România și de limbă latină (precum Spania și Italia), ulterior au început să apară condițiile spre o remigrare orientată în direcția unor țări care oferă salarii mai mari și alt tip de justiție socială", a explicat Sandu.

În 1997, cu studenții de la Facultatea de Sociologie, a făcut un sondaj printre românii din Spania, care locuiau în zona Madrid. Ce voiau ei atunci pentru a se întoarce în țară era organizarea sanitară și administrativă mai bună, dar și reducerea gradului de corupție. 

În 2018, românii strigau „vrem o țară ca afară", iar până în 2026, nevoile lor au rămas neschimbate. 

Diferențele majore care influențează migrația sunt legate de nivelul de trai al oamenilor – care include salariile – și de starea de sănătate regională: „Dacă nu ai un spital bun în zonă, n-ai ce face. Pentru mișcarea migratoriei, contează sistemul sanitar la nivel județean".

Amintește apoi și de corupție, transparență, dar și de posibilitățile de învățare și perfecționare. 

Sociologul oferă exemplul medicilor, care au intrat în grevă generală din cauza legii salarizării. Dumitru Sandu spune, însă, că „nu e vorba numai de bani".  

„O bună parte dintre medici și asistente medicale nu pleacă în străinătate pentru că salariile acolo sunt mai mari. Sunt mai mari, dar uneori nu cu mult. Pleacă pentru oportunitățile de perfecționare profesională. Mai ales pentru tineri contează foarte tare. Cât ești tânăr, nu numai să te duci să primești un salariu bun, dar să poți să înveți mai multe lucruri la locul de muncă este important", spune el.

Aceste considerente sunt avute în vedere și de românii care pleacă în Germania, țară în care sociologul afirmă că există o „ruptură" între Vest și Est. Mulți români aleg să plece în Germania de Vest, datorită oportunităților în carieră, diferențelor de nivel de viață, de mentalitate și de salarii.

În analiza sa, Dumitru Sandu constată și că regiunea Moldovei este una cu plecări multe, dar cu aproape la fel de multe reveniri în țară.

De ce? Pentru că o bună parte dintre cetățenii români din regiunea istorică a Moldovei au plecat în Italia. Iar acum s-au întors în România, pentru că s-a apropiat pensia și vor să își trăiască ultimii ani în țară.

Iar acesta este „ciclul normal", spune sociologul. 

Și cei tineri se întorc, dar pentru anumite perioade de timp, mai lungi sau mai scurte, după care pleacă din nou din țară, dar nu neapărat înapoi în Italia: „O bună parte din românii din Italia pleacă în Germania. Pleacă în Finlanda, în Marea Britanie, acolo unde sunt salarii mai mari". 

România ar trebui să învețe, spune profesorul, să transforme aceste reveniri temporare în reveniri de durată. 

Sociologul explică și că mulți români plecați în străinătate revin în țară cu o „mentalitate hibridă" – adică își construiesc opiniile și acțiunile atât pe baza experiențelor din România, cât și pe baza experiențelor trăite în diaspora.  

Cum nu există soluții miraculoase pentru revenirea românilor acasă, și exemplele mici, dar concerete pot funcționa, crede Sandu. 

Prin preluarea acestor experiențe, se poate realiza „înfrățirea" dintre două localități. „Înfrățirea" cunoscută și ca „town twinning" înseamnă un contract între două localități din țări diferite care întrețin una cu cealaltă legături strânse din punct de vedere economic și cultural. 

De exemplu, sate din regiunea Moldovei au făcut înfrățiri cu sate din Italia. 

„Ipoteza mea este că satele înfrățite pe bază de migrație în străinătate sunt sate în care exemplele pozitive ajung mai ușor", spune Dumitru Sandu.  

„Folosesc fonduri europene pentru readucerea în țară, pentru salarii, mărire, organizare", răspunde sociologul în discuția cu HotNews. Fondurile europene sunt doar primul pas. 

Doi, reducerea corupției: „Știm sigur că o bună parte dintre românii nemulțumiți de corupție pleacă din țară".

Trei, transparența din partea instituțiilor statului, prezentată prin intermediul media, de care „avem nevoie ca de apă". 

Acestea sunt, „fără îndoială" prioritățile pe care ar trebui să le urmeze politicile de dezvoltare locală și cele demografice din România, dacă vrea să aducă oamenii înapoi în țară, conchide profesorul Dumitru Sandu.

Nu uitați de măgarul român!