Războiul din Iran evoluează imprevizibil, după eșecul negocierilor, cu toate că SUA au de partea lor forța militară. Iranienii, în schimb, compensează și aplică o lovitură cumplită, explică, pentru „Adevărul", Ioana Constantin-Bercean, astfel că nota de plată i-ar putea „răni" tocmai pe învingători.
Războiul din Iran afectează deja o lume întreagă. FOTO: AI
Negocierile de la Islamabad, de la finalul săptămânii trecute au eșuat, astfel că pacea în Orientul Mijlociu se lasă așteptată. Statele Unite ale Americii și Iranul sunt prinse într-o încleștare asimetrică, în care superioritatea celei dintâi este contracarată printr-o tactică puțin anticipată la Washington. Acest lucru face ca dinamica războiului să-i surprindă pe analiștii militari și politici din toată lumea, în condițiile în care lucrurile par să se schimbe uneori de la o oră la alta.
Așa au stat lucrurile și în cazul „ping-pongului" cu Strâmtoarea Hormuz, blocată și deblocată de mai multe ori pe zi, cel puțin pe hârtie. Nu întâmplător, tot mai mulți experți, inclusiv din Statele Unite ale Americii, încep să-și pună întrebări în privința deznodământului unui conflict pe care administrația Trump îl vedea câștigat în câteva zile, dar care pare că se va prelungi cu luni sau chiar cu ani. Experta în Orientul Mijlociu Ioana Constantin-Bercean este printre cei care cred că SUA vor obține o victorie a la Pirus, în pofida optimismului american.
Dacă un succes militar al Statele Unite ale Americii este într-adevăr previzibil pe termen scurt și mediu, urmările războiului nu sunt pe deplin anticipate. Însă vestea proastă pentru americani este că declanșarea acestui război va provoca un tsunami de evenimente, cu precădere în Orientul Mijlociu, iar multe dintre ele nu le vor fi favorabile.
Cea mai importantă observație a Ioanei Constantin Bercean este că, de fapt, chiar americanii, în momentul în care au declanșat operațiunea, au dat semnalul mobilizării pentru coaliția Beijing – Moscova – Teheran. Iar ultimele două nu au decât de câștigat din creșterea prețurilor energiei, în timp ce China este pe cai mari la tabla de șah unde se joacă marele meci global.
„China stă și ia notițe. Chinezii au înregistrat live războiul acesta, urmărind tehnologia și felul în care americanii și-au organizat strategia de atac. Apoi Iranul, înainte de război vindea petrolul cu 48 de dolari pe baril. Ce a urmat se știe. În momentele în care prețurile au urcat foarte mult, inclusiv Departamentul Trezoreriei a ridicat o serie de sancțiuni pentru vânzarea de petrol iranian aflat deja în tranzit, astfel că Iranul a vândut petrol cu 120 de dolari pe baril. Federația Rusă la fel, beneficiază de ceea ce se întâmplă. Rușii pot doar să se bucure că au fost ridicate anumite sancțiuni pentru 30 de zile și au început să vândă la prețuri mult mai mari decât o făcea înainte, inclusiv în China și India. Și iată că vedem o întărire a acestui bloc estic, așa-numita «axă revizionistă», care nu are decât avantaje din urma războiului din Iran", spune Ioana Constantin-Bercean.
Chiar dacă aparent SUA au încercat să blocheze o bună parte a resurselor energetice pentru China, în realitate vasele care transportă petrol spre această țară continuă să aibă liber acces prin Strâmtoarea Hormuz, dirijate chiar de către iranieni.
„Desigur, există și o școală de gândire, unii analiști, care consideră că inclusiv China a fost afectată de limitarea traficului prin deja faimoasa strâmtoare, însă dacă ne uităm mai atent pe hartă și la ce se întâmplă în realitate, o să observă că Hormuzul nu este de fapt închis, ci doar controlat, culmea, de către IRGC. Traficul prin strâmtoare este permis vaselor care transportă petrol și bunuri către China, Federația Rusă, Pakistan și alte state care nu s-au aliniat coaliției SUA&Israel. Iar în această situația nu face altceva decât să valideze aprecierea că, în pofida superiorității militare americane, SUA nu au reușit să securizeze Strâmtoarea Hormuz și să protejeze piața energetică în fața răspunsului militar asimetric iranian. Or această situație înseamnă o slăbiciune strategică a Americii", explică Ioana Constantin-Bercean.
Marea problemă a americanilor este însă că nu găsesc o soluție pentru a zdrobi rezistența Iranului.
„Problema cea mai mare pentru Statele Unite, în acest moment, este aceea a discrepanței între strategia gândită «pe hârtie» și realitatea factuală a războiului. Cum spunea și Mike Tyson, toată lumea are un plan până primește primul pumn în față sau, conform unui proverb african, nu arunca piper în aer dacă nu poți controla direcția vântului. Astfel, acest război, care poate fi interpretat și prin cheia dorinței administrației Trump de a reda Americii statutul de hegemon global incontestabil și de primus inter pares, aflat în declin de cel puțin un deceniu, ar putea avea drept consecințe neașteptate chiar validarea declinului american în regiunea Orientului Mijlociu. SUA nu doar că nu au reușit o victorie decisivă în timpul inițial gândit pentru acest război, dar au produs profunde perturbații ale pieței energetice, transportului de diverse materiale, îngrășăminte și bunuri zilnice prin Strâmtoarea Hormuz. Un eșec pe care lumea l-a urmărit aproape în direct. În plus, statele din Golful Persic, monarhiile arabe sunnite, partenere ale Washingtonului, au plătit un preț foarte mare pentru un război pe care nu l-au început ele", mai spune experta.
De asemenea, trebuie subliniat că și Israelul este foarte afectat de valurile de rachete și drone iraniene, iar victimele și pierderile materiale nu sunt deloc de neglijat, adaugă Ioana Constantin-Bercean.
Războiul va dura nu zile sau săptămâni, ci, cel mai probabil, câteva luni, este prognoza Ioanei Constantin-Bercean. Cu toate acestea, experta nu crede că acest conflict s-ar putea întinde pe durata unor ani, dintr-un motiv simplu.
În opinia ei, cele două combatante nu mai pot duce acest război mult timp. Statele Unite ale Americii, în particular, cheltuie sume colosale pentru asta, iar costurile devin tot mai greu sustenabile. În plus, Donald Trump va căuta o ieșire cât mai rapidă din acest război care, cel puțin în urma ultimelor declarații, și-a dovedit inutilitatea.
Ioana Constantin-Bercean. FOTO: Arhivă personală
„Chiar dacă unele voci insistă că regimul s-a schimbat, aceste comentarii nu sunt decât fie naivități ale celor care nu cunosc sistemul politico-militaro-religios al Iranului, fie discursuri politice care caută legitimitate și recâștigarea încrederii pierdute, mai ales în profunzimea electoratului MAGA. Din punct de vedere strategic, politic și financiar, America nu-și permite să ducă la nesfârșit un război din acesta de uzură. Adică, la nivelul acesta de intensitate, pe care l-am văzut până acum câteva zile, costurile sunt foarte mari. America pierde un miliard pe zi pentru a intercepta rachetele și dronele iraniene. Donald Trump a cerut Congresului American un buget suplimentar de 200 de miliarde de dolari pentru continuarea războiului din Iran. Iar aceste sume sunt colosale pentru un război împotriva unui stat izolat, aflat sub peste 7000 de sancțiuni unilaterale și internaționale, cu un regim considerat slăbit după repetatele valuri de proteste din ultimii zece ani. Să ne amintim că în Iran și în Afganistan, contribuabilii americani încă plătesc cei 8.000 de miliarde de dolari pentru cele două războaie, amintirea celor câteva mii de vieți pierdute - soldați și contractori civili americani - este încă prezență în memoria colectivă a electoratului de peste ocean. Or toate aceste sacrificii au fost anulate după 20 de ani, când talibanii au revenit la putere în Afghanistan, iar în Irak sunt șanse ca fostul prim ministru, Nouri al-Maliki, apropiat de Teheran, să redevină liderul guvernului din Irak", susține Ioana Constantin-Bercean.
Ce îi lipsește României ca să meargă în direcția bună? Un politolog din SUA pune degetul pe rană: „În Turcia, în 2004-2005, autostrăzile erau SF pentru România"Vorbind despre Irak, ea amintește că și acel război a avut un set de consecințe neașteptate care, pe termen lung, au generat mai multe dezavantaje decât câștiguri strategice pentru SUA.
„Irakul a fost un paradox strategic și al consecințelor neașteptate: deși pe teren americanii au câștigat și au ajuns să demanteleze armata irakiană în foarte scurt timp, Irakul a fost transformat într-un stat eșuat, armata s-a transformat în ISIS iar iranienii au ajuns să își creeze în interiorul Irakului o adevărată rețea de miliții șiite fidele. De asemenea, posibila revenire a lui Nouri al-Maliki, cel care în perioada regimului lui Saddam Hussein a căutat exil politic la Teheran, ne arată că dinamica regională depășește, în cele mai multe situații, previziunile și planurile politicienilor și strategilor americani. Mai mult decât atât, căderea lui Saddam Hussein în 2003 a fost o victorie strategică masivă pentru Iran, deoarece a fost înlăturat cel mai periculos inamic regional și a înlocuit un regim ostil condus de sunniți cu unul dominat de facțiuni șiite și kurde aliniate cu Teheranul. Iar printr-o ironie geopolitică, acum parcă suntem din nou într-un fel de déjà vu, deoarece este posibil ca Nouri al-Maliki, fostul premier post-Saddam, să revină în funcție. Maliki este un om politic șiit care, în timpul președinției lui Saddam Hussein, s-a refugiat chiar la Teheran, de unde a revenit după schimbarea de regim de la Bagdad", adaugă experta.
În ciuda unor pierderi reale, Teheranul a ridicat prețul războiului pentru Statele Unite și aliații săi. Atacurile Iranului asupra aliaților americani din Golf au ucis zeci de oameni, au deteriorat situri industriale și energetice majore și le-au afectat imaginea de oază de liniște și de investiții într-o regiune turbulentă. Pe termen lung, însă, atacurile ar putea afecta influența Iranului în regiune, consideră Ioana Constantin-Bercean.
„Unele state din Golf sunt furioase pe Teheran și, ca urmare, s-ar putea apropia, conform unor evaluări, de Statele Unite și Israel. Însă sunt și actori regionali, în afară de Irak, care și-ar putea reevalua politicile față de Washington. Omanul și Qatarul sunt doar două dintre acestea. Chiar și Arabia Saudită, care a rămas pe axa Washingtonului și chiar a făcut lobby pentru continuarea războiului, a ieșit puțin din peisaj și a semnat un acord de securitate cu Pakistanul. Or se știe că Islamabadul este foarte apropiat de Beijing, iar de aici calculele strategice pe termen mediu și lung pot deveni complicate pentru interesele americane din regiune. Poziționarea Riadului este una foarte pragmatică, întrucât acum se vede în situația de a-și vedea grandiosul proiect „Viziunea 2030" pus într-un real pericol de războiul SUA&Israel vs. Iran."
De asemenea, atacată de iranieni și punând la îndoială valoarea legăturilor de securitate cu Statele Unite, Arabia Saudită a contactat Ucraina, o națiune cu experiență în apărarea împotriva dronelor rusești, inspirate de cele iraniene, Emiratele Arabe Unite au primit ajutor din partea Franței și a Australiei, iar mai multe guverne din Golful Persic au cerut Italiei să le furnizeze sisteme anti-drone și antiaeriene.
Deși schimbarea de regim la Teheran și distrugerea programului nuclear iranian ar putea fi teoretic atractive pentru unele dintre țările din Golf, care consideră Republica Islamică o amenințare persistentă, atâta vreme cât aceste obiective nu au fost net realizate, iar senzația printre monarhiile sunnite este că Donald Trump caută o ieșire din acest război, starea de spirit a liderilor regionali este departe de a fi una optimistă, este părerea Ioanei Constantin-Bercean.
Viktor Orbán ar putea cere anularea alegerilor, în cazul unei victorii a opoziției. Analist român din Marea Britanie: „S-ar putea inspira de la noi"„Încă de la începutul războiului, oamenii de afaceri pro-guvernamentali și chiar unii oficiali din țările din Golf au pus sub semnul întrebării valoarea legăturilor lor cu Statele Unite. Iar acum, aceste întrebări revin. În special în fața unei realități dure: președintele Trump poate revendica victoria. Poate indica țintele lovite, inamicii uciși, pagubele provocate. Dar dincolo de retorică se află un adevăr mai simplu: obiectivele reale nu au fost îndeplinite. Așa arată în acest moment lucrurile. Acum, sigur că există mai multe scenarii, dar nu cred că Statele Unite sunt pregătite și nici nu cred că strategic le ajută foarte mult să transforme Iranul într-un alt forever war. Ar putea fi, probabil, o chestiune de câteva luni. La o săptămână de la declanșarea războiului, Pentagonul a înaintat luna septembrie ca dată finală. Sigur, este destul de departe dacă ne uităm la ce se întâmplă. Dar efortul financiar este unul foarte mare și să folosești o rachetă Patriot de un milion de dolari pentru a intercepta o dronă de 15.000 sau 50.000 de dolari nu poate fi o soluție mult timp. Desigur, există și varianta ca acest război să intre într-o stare de ‚adormire’, doar pentru a fi reluat peste câțiva ani. Tocmai de aceea iranienii nu vor negocia niciuna dintre cele 15 puncte propuse de Trump dacă nu se va agrea și un acord, chiar un tratat, de închidere a conflictului", consideră ea.
Iranul pare deocamdată că să mai aibă suficiente rachete pentru a riposta la atacurile americane și israeliene, ba chiar și pentru a-și lovi vecinii. Teheranul este în acest moment beneficiar al unui sprijin ce vine din direcția Chinei și a Rusiei, o replică, dacă o putem numi astfel, a ajutorului primit de Ucraina din partea Occidentului în războiul cu Rusia.
„Cel puțin, în momentul de față este evident că iranienii încă mai suficiente drone și rachete pentru a răspunde după fiec are atac americano-israelian. China și Rusia au oferit Iranului nu doar informații, ci și capabilități și tehnică militară. Asta înseamnă un război complicat, intens, care consumă multe resurse. Finalitatea lui am putea să o vedem înainte de trecerea în a doua jumătate anului, întrucât Trump va avea nevoie de timp pentru a justifica și prezenta situația ca pe un real succes. Pentru a o edulcora în fața publicului american care, în noiembrie, va vota pentru Congres, la alegerile de la jumătatea mandatului (midterms). Războiul de 100 de Ani a avut un câștigător. Franța și-a recuperat teritoriul, iar ambițiile continentale ale Angliei au fost încheiate. Cine câștigă acest nou război din Orientul Mijlociu? Nu Iranul, cu siguranță, dar nici Statele Unite. Redeschiderea Strâmtorii Hormuz - care, tehnic, nu a fost niciodată complet închisă - pare să fi fost moneda de schimb. Nu s-a schimbat nici regimul, ci s-a metamorfozat, nu au fost distruse complet nici stocurile de rachete și drone, nici nu știm dacă capabilitățile nucleare au fost «obliterate» din nou. Cu fiecare nou război, influența americană a mai scăzut puțin și a împins statele din Golf mai aproape de China", este concluzia Ioanei Constantin-Bercean.
Articol din Adevărul.ro
