MILUŢĂ ...
- Ce mi-a plăcut mie sub comunişti, vorba vine, arde-i-ar focul Iadului în vecii-vecilor, a fost ordinea, mă, ordinea! Te trezeai frumuşel la ora trei, dar la trei, că dacă te lua cumva somnul şi te trezeai la patru, adio lapte! Dacă vroiai şi telemea şi unt, atunci era musai să te trezeşti de la unu, unu şi jumătate! Te rezemai frumuşel de zidul alimentarei până începeau să vină şi restul de pe scara blocului, după care, aşa ca omul deştept, deschideai frumuşel o listă a „ordinii de aşezare” şi gata, mă, gata, aşteptai frumuşel până venea maşina cu bunătăţi! Intrai, erai servit omeneşte, dacă nu apucai nu apucai, chiar dacă timpul de aşteptare era cel potrivit , după care, aşa ca omul civilizat, mergeai acasă cu ceea ce cumpărai!
Bă, eu de când mă ştiu am stat la cozi! Cozile, indiferent la ce, că la noi aşa s-a pomenit , dacă s-a dat ceva, s-a dat numai după ce s-a format o coadă, mă atrăgeau aşa cum atrage acuma domnul ăsta care se duse un pic la puşcărie, fecali ăsta, cum îi zice...
Bă, eu am avut mereu impresia că aparţin unei lumi cinstite, dar cinstite, nu aşa, doar prefăcută că e cinstită!
La mine, viaţa a fost doar coadă şi ordine, coadă şi cinste, coadă şi aşteptare, bă, aşteptare, că n-a dat dracu-n nimeni cu păcate, fără să fie chemat de cineva!
Acuma ce am?
Ce am eu acuma, după ce am fost la Revoluţie şi după ce, într-un moment de frumoasă nebunie, dar nebunie-nebunie, că altfel nu se explică, singur-sigurel mi-am tăiat ordinea, adică mi-am tăiat coada, cinstea şi aşteptarea?
Ce am eu, acuma?
Cine poate să-mi spuie mie, om cu mintea la el, că altfel nu-l mai bag în seamă, cu ce m-am pricocpsit eu după Revoluţie?
Ştiu placa! O să-mi spuneţi că acuma am libertate! Ce vorbeşti, domnule? Care libertate? Libertatea să mor de foame? Să mor de sete? Să mor de dor de muncă şi nimeni să n-aibă nevoie de mine? Despre ce libertate vorbim?
Unde este libertatea mea de a sta la o coadă-coadă, adică o coadă sănătoasă, şi într-un final, totuşi să primesc ceva?
Acuma dacă nu stau la coadă, ce primesc?
Aud?
Acuma trec toţi derbedeii pe lângă mine şi-mi flutură în ochi averile furate de la Stat, de la Statul pentru care mi-am riscat libertatea şi viaţa la Revoluţie, de la Statul acesta al nostru, al tuturor, pe care unul ca mine, unul prost de cinstit şi care a stat la coadă toată viaţa lui, l-a apărat, şi l-a cinstit, şi l-a iubit, şi a fost pe câmpurile de bătaie pentru integritatea lui...
Cine mai sunt eu în ziua de azi?
Un nenorocit, un prost fără nume, fără realizări, fără nimic! Un anonim al lumii, un gunoi în care scuipă orice bişniţar de rând, un vierme al pământului care-şi caută ultimul refugiu pentru a nu fi strivit de marii golani ai timpului!
Bă, fraţii mei, stau aşa ca prostul, singur-singurel şi mă uit la tot felul de „oameni cu avere”! Ce nenorociţi, ce derbedei, ce pramatii, ce golani, ce nimicuri...
Bă, nu găseşti zece oameni cu avere sănătoasă în toată ţara asta de golani!
Eu nu vă mint, că n-am motive, n-am ambiţii, nu mai am nici pentru ce trăi! Eu vă spun, aşa, ca la nişte fraţi mai buni ca mine şi mai deştepţi! Cu ăştia de-acuma, moare Ţara, mă, moare Ţara!
Băăăăăă, moare Ţara de dor de oameni, că fără oameni nu există Ţară şi nimeni nu vrea să-i asculte plânsul!
Unde am ajuns?
Cine ne-a adus aici?
O să mor, bă, o să mor şi n-am cui să-i mai spui ce mă doare, ce nevoi am, de ce sunt supărat... De ce nu mă ascultă, bă, lume, nimeni? De ce?
D-aia venii aici, la casa bătrânească de la ţară! Aici pot cel puţin să vorbesc singur, să urlu cu adevărat, dacă vreau, să plâng, dacă-mi trebuie şi să mă rog lui Dumnezeu, dacă o fi cazul!...
Aşa vorbea nenea Miluţă, cu ochii duşi aiurea peste gardul de la drum, gard de-o seamă cu el, ce sta să cadă, vara trecută.
Şi vorbea,vorbea singur, vorbea ore întregi, vorbea cu salcâmii de pe marginea şanţului, vorbea cu apa tulbure din pârâiaşul ce-i trecea pe la poartă, vorbea cu pietrele din mijlocul şoselei...
Când era în formă, devenea pătimaş şi înjura. Înjura de cristoşi, de dumnezei, de toţi sfinţii, înjura aşa cum îi veneau, toţi şi toate, la gură. Înjura şi vorbea la fel, cu întrebări şi cu răspunsuri pe care tot el le formula.
Când era melancolic, că avea şi astfel de stări, nenea Miluţă vorbea numai şi numai cu Ea...
Ea, Maria lui, „muierea lui cea sfântă”, cum îi tot spunea atunci când durerile îl „pridideau” , plecase de mult din curtea lui, dar din sufletul lui nu ieşise niciodată!
Când vorbea cu Ea, nenea Miluţă devenea alt om! Nu-i pronunţa numele fără să se închine şi nu deschidea gura până nu-şi ştergea prima lacrimă de pe obraz! Apoi, aşa, dintr-o dată, devenea vioi, întinerea cu câţiva ani, îşi dregea glasul cu o tuse măruntă şi seacă!
Niciodată n-am să mai văd un bărbat atât de legat sufleteşte de femeia lui, aşa cum era nenea Miluţă!
- Fă, Marie, mă, fata tatei, tu ce mai faci? Ia să-mi spui tu mie, ce mai faci pe acolo, că pe aici este tot aşa cum ştii! Minciuni şi mincinoşi, şnapani şi derbedei, hoţi care golesc Ţara de tot ce are mai frumos, şi ne golesc şi nouă sufletele şi ne ucid încet-încet în fiecare zi... Să nu uiţi să le spui ălora de-acolo, dacă te-or întreba, că şi eu vreau să vin la tine! Să le spui tu, tu care ai fost cea mai curată femeie de pe pământul ăsta nenorocit, că sunt plin de păcate, că sunt un om rău, că n-am fost niciodată în stare să-ţi spun cât de mult am ţinut la tine, cât de mult m-am luptat eu pentru sănătatea ta, şi cât de mult am vrut eu să trăieşti... Să le spui sub jurământ, că mă căiesc zi şi noapte, noapte şi zi, dar ce folos? Cine mi te mai aduce înapoi? Fă, Marie, mă, fata tatei, tu ştii ce fac eu acuma, aici, aici cu hoţii ăştia? Stau de-o parte, Marie, tată, stau de-o parte, că nimic din ce se întâmplă pe aici nu-mi place şi nu-mi aparţine...Tu ai plecat, ai plecat aşa, fără să-mi spui şi mie din timp, ai plecat supărată poate pe nemernicia mea, că n-am reuşit să fac nimic pentru tine, nimic pentru suferinţele tale, pe care, eu, nenorocitul, nu le-am crezut când trebuia şi nu le-am dat importanţa cuvenită! M-am crezut mereu bărbat important, m-am dat ceea ce nu eram, şi abia acuma când nu mai pot face nimic, dar absolut nimic să îndrept din greşelile unei vieţi, am rămas aici, ca un prost bătrân şi singur, să îndur singur nemernicia ăstora... Nu-mi vine să mai fac nimic. Tot ce-am făcut, am făcut degeaba! Tu ştii, fă Marie, fă, că de când ai plecat tu, eu n-am pus lingură cu ciorbă-n gură? La ce să mai mănânc degeaba? Pentru cine să mai trăiesc? Sunt un străin printre străini, asta sunt şi nu mai vreau, nu mai vreau! Abia aştept să vin la tine, abia aştept...
De ieri, nenea Miluţă n-o să mai vorbească nimănui de pe aici! L-a găsit Lina lui Toacă, întins pe gardul de la şosea, cu ochii duşi undeva spre Cer şi cu mâinile împreunate în jurul pieptului.
Mulţi, desigur neştiutori, se întreabă de ce o fi murit un astfel de om, că doar era singur, avea pensie bună, nu-i lipsea nimic şi nu avea grija nimănui...
Noi, noi, cei care-l cunoaştem de multă vreme pe domnul Miluţă ştim sigur că a plecat dincolo pentru că aşa a vrut, pentru că n-a vrut să mai stea alături de străini şi poate că acolo şi numai acolo, o să-şi găsească pe cineva care să-l asculte, să-l ia în seamă, şi de ce nu, chiar să-i dea dreptate!
Poate că ea, Maria lui, muierea lui şi sfânta lui, o să-l asculte, o să-i facă ciorbă şi o să-l facă să se simtă din nou un om important, că pe aici pe la noi, oameni singuri ca nenea Miluţă nu mai au cam de multă vreme, căutare...
- Alo, nene Miluţă, măi, nene Miluţă, nu vrei să mă chemi şi pe mine la dumneata?
George Rizescu, 17 iulie, 2013, Piteşti.
UN Adagio:
Vară anului 1989, Magazinul de Carne, Șoseaua Panduri, undeva lângă Spitalul de Urologie, BUCUREȘTI:
La ora 05. 00 m-am așezat la coadă în așteptarea mașinii cu CARNE. M-am trecut pe listă. Am așteptat peste 12 ore. Mi-a intrat os prin os toată ziua în așteptarea tainului. Nici apă n-am băut. Ardea soarele verii. Parcă prevestea LOVITURA DE STAT de la sfârșitul anului.
A venit mașina. Mulțimea era agitată și furioasă. Ultimul pachet cu spinări de pui "Petreuș" a fost prins de mine. Mulțimea înfometată era să mă strivească de tejgheaua VÂNZĂTORULUI. Clasa vânzătorilor din hrubele cu alimente, comuniste, au urmași astăzi, MARII CAPITALIȘTI, gen BECALI.
Acasă așteptau trei guri înfometate. Azi, acestea mă ironizează că aș fi comunist, putinist, trumpist, georgist. Ptiu, DRACE!
Nu vreau să mai adaug NIMIC.
Ironie: Rizescu este originar din comuna BOGAȚI, județul DÂMBOVIȚA. Eu din fosta comună DEJOI, județul VÂLCEA. Halal să ne fie!
Cuvântul Halal (în arabă: حلال) provine din limba arabă și înseamnă „permis”, „legal” sau „autorizat” conform legii islamice (Sharia).
Wikipedia
+1
Iată principalele aspecte legate de semnificația și utilizarea acestui termen:
Sens general: Halal se referă la orice acțiune, comportament sau produs care este permis musulmanilor să o facă sau să o consume.
Opusul (Haram): Termenul opus este Haram, care înseamnă „interzis” sau „păcătos”.
Context alimentar: Cea mai comună utilizare a termenului este legată de alimentație. Mâncarea halal este cea conformă cu regulile islamice, excluzând produse precum carnea de porc, alcoolul și produsele derivate de la acestea.
Sacrificarea rituală: Pentru carne, "halal" înseamnă că animalul a fost sacrificat conform unor proceduri specifice, prin tăierea venei jugulare și a arterei carotide, însoțită de o invocare a numelui lui Allah.
Aplicabilitate extinsă: Pe lângă mâncare, conceptul se aplică și în finanțe, îmbrăcăminte, cosmetică, farmaceutice și în stilul de viață, reprezentând un standard de etică și puritate.
Wikipedia
+6
În esență, un produs Halal este considerat sigur, igienic și conform cu normele religioase musulmane.
