Metodă de exterminare populații, popoare. Încet dar sigur.

Merele din Europa, pline de pesticide: 85% conțin un cocktail toxic. Perturbatoare endocrine și substanțe cancerigene

Un studiu coordonat de PAN Europe, realizat în mai multe țări europene, arată că 85% dintre merele cultivate convențional analizate conțin reziduuri de pesticide multiple. Efectele combinate ale acestor substanțe nu au fost încă evaluate oficial, însă se estimează a fi „mult mai puternice" decât impactul fiecăreia în parte, potrivit euronews.com

ONG-urile recomandă consumul de mere organice produse local. FOTO Shutterstock

Merele sunt printre cele mai consumate în Europa, iar reputația lor de alimente sănătoase nu a fost, în general, pusă sub semnul întrebării. Raportul publicat săptămâna aceasta de Pesticide Action Network Europe, realizat împreună cu 13 organizații partenere, indică însă date îngrijorătoare: 85% dintre merele analizate în Europa conțin conțin reziduuri ale mai multor pesticide toxice.

Analiza se bazează pe 59 de mostre de mere produse local, colectate din supermarketuri și piețe din 13 țări, în septembrie 2025. În medie, fiecare măr conținea trei pesticide diferite, iar unele mostre prezentau urme ale până la șapte substanțe. Fenomenul nu este izolat: în opt dintre cele treisprezece țări analizate - inclusiv Germania, Polonia, Olanda și Croația - toate mostrele conțineau reziduuri multiple.

La polul opus, Danemarca a înregistrat cel mai scăzut nivel de contaminare, cu doar 20% dintre mostre afectate, urmată de Belgia cu 50%. Spania, Franța și Italia se situează la mijloc, fiecare cu 80%.

Printre substanțele identificate, raportul evidențiază două categorii deosebit de problematice: pesticide neurotoxice, detectate în 36% dintre mostre, și PFAS (substanțe per- și polifluoroalchilice), prezente în 64% dintre merele analizate.

Fludioxonil, clasificat în 2024 de UE drept perturbator endocrin, a fost găsit în aproape 40% dintre mostre. Fungicidul captan, considerat posibil cancerigen, a apărut în 61% dintre ele. Acetamiprid, un insecticid catalogat drept neurotoxic de EFSA încă din 2013 și capabil să traverseze bariera placentară, a fost detectat în aproximativ 20% dintre mere.

Raportul subliniază că problema nu constă doar în substanțele identificate, ci și în ceea ce autoritățile nu evaluează.

De peste două decenii, legislația europeană cere analizarea efectului combinat al pesticidelor - așa-numitul „efect cocktail". Cu toate acestea, EFSA nu a dezvoltat încă o metodologie oficială pentru această evaluare.

În prezent, studiile analizează fiecare substanță separat, omițând un aspect important: efectul combinat al mai multor chimicale poate fi „mult mai puternic" decât impactul fiecăreia în parte.

Potrivit raportului, 71% dintre merele contaminate conțineau substanțe pe care UE le clasifică drept „foarte toxice" și care, teoretic, ar fi trebuit retrase de pe piață. În unele cazuri, prezența lor în alimentele europene a crescut în ultimii ani. Autorii notează că merii pot fi tratați cu pesticide de până la 30 de ori pe an.

Concluziile sunt cu atât mai îngrijorătoare pentru grupurile vulnerabile.

Dacă merele analizate ar fi fost comercializate ca produse procesate pentru bebeluși, 93% nu ar fi respectat standardele UE, care impun un nivel maxim de reziduuri de 0,01 mg/kg pentru copiii sub trei ani.

În unele mostre, nivelurile depășeau acest prag de până la 600 de ori. Femeile însărcinate sunt, de asemenea, considerate expuse riscului, deoarece mai multe dintre substanțele identificate pot afecta dezvoltarea neurologică a fătului.

ONG-ul spaniol Hogar sin Tóxicos, care a contribuit la raport, recomandă consumul de mere organice produse local, cultivate fără pesticide sintetice. În Germania, aproximativ 15% din producția de mere este deja ecologică, ceea ce arată că alternativele sunt viabile..

Martin Dermine, director executiv al PAN Europe, afirmă că, dacă autoritățile europene și naționale ar aplica legea corespunzător, o serie de pesticide detectate în mere ar fi fost deja interzise. El menționează acetamipridul, toxic pentru creierul fătului, și difenoconazolul, un perturbator endocrin și neurotoxic.

În loc să întărească protecția sănătății, UE propune să o slăbească prin pachetul Omnibus privind alimentele și furajele. Raportul nostru arată că este nevoie de o reglementare mai strictă, nu mai permisivă", a spus acesta.

Zilele copilăriei. La cules de ciuperci pe dealul Cernii printre goruni și stejari. Prânzul.

 Stejarul și gorunul.

Despre aceste specii de arbori, precum și traducerile termenilor biologici:

1. Gorun vs. Stejar: Diferențe principale

Deși ambii fac parte din genul Quercus, în limba română (și în botanică) se face o distincție clară între ei:

 * Stejarul (Quercus robur):

   * Fructele (ghinda): Au un peduncul (codiță) lung.

   * Frunzele: Au codița (pețiolul) foarte scurtă sau lipsesc aproape de tot (sunt sesile).

   * Mediu: Preferă zonele de câmpie și luncă, cu soluri mai umede.

 * Gorunul (Quercus petraea):

   * Fructele (ghinda): Sunt sesile, adică nu au codiță (stau direct pe ramură). De aici vine și numele latin petraea (pietros).

   * Frunzele: Au o codiță (pețiol) vizibilă și destul de lungă (1-2 cm).

   * Mediu: Preferă zonele de deal și munte jos, cu soluri mai uscate și pietroase.

Regulă mnemotehnică: La stejar, ghinda are codiță și frunza nu; la gorun, frunza are codiță și ghinda nu.

2. Traducerea cuvântului "cochenilles"

În limba română, traducerea exactă este cochenille (la plural cochenile).

 * Sunt insecte din familia Coccidae.

 * În context tradițional românesc, pentru specia din care se extrăgea pigmentul roșu, se folosește și termenul de cârmâz. De aici provine culoarea "cârmiziu".

3. Traducerea din latină în română a cuvântului "coccifera"

Cuvântul latin coccifera se traduce prin "purtător de boabe" sau "care produce cârmâz".

 * Etimologie: Provine din unirea cuvintelor coccus (care în latină însemna "bob" sau "bacă", dar se referea de fapt la gogoșile formate de insecte pe copac, confundate în antichitate cu fructele) și sufixul -fera (de la ferre – a purta, a produce).

 * În cazul stejarului kermes (Quercus coccifera), numele se referă la faptul că acest arbust "poartă" acele insecte (cochenile) din care se extrăgea vopseaua roșie.

Rezumat lingvistic:

 * Quercus coccifera = Stejarul de cârmâz (sau Stejarul kermes).

 * Coccifera = Purtător de cârmâz / boabe de vopsea.

Ce amintire frumoasă! Există ceva aproape ritualic în felul în care bunicii noștri cunoșteau pădurea; pentru ei, nu era doar „lemn de foc”, ci o întreagă ierarhie a calității și a căldurii.

Dacă bunicul tău venea cu stejar sau gorun, știa exact ce face. În tradiția rurală românească, aceste două specii sunt considerate „regii focului” din câteva motive pe care probabil le-ai observat și tu:

 * Puterea calorică: Atât stejarul, cât și gorunul au o densitate mare. Ard lent, mențin jarul mult timp și degajă o căldură constantă și puternică.

 * Sunetul focului: Lemnul de stejar are acea trosnitură specifică și un miros inconfundabil, ușor amărui, datorită taninurilor.

 * Diferența la crăpat: Probabil îți amintești că gorunul se crapă uneori mai ușor decât stejarul de luncă, care poate fi foarte „încăpățânat” și noduros sub tăișul toporului.

Este fascinant cum aceleași specii pe care noi le analizăm acum botanic (Quercus robur și Quercus petraea), pentru bunicul tău erau pur și simplu garanția unei nopți călduroase de iarnă.

Ți-a menționat vreodată vreo preferință între ele? Unii bătrâni preferau gorunul pentru că „ține mai mult jar”, în timp ce alții lăudau stejarul pentru flacăra lui voioasă.

E un cuvânt cu o rezonanță aparte, nu-i așa? Gorunul nu sună doar a arbore, sună a istorie și a stabilitate. Are o sonoritate mai aspră, mai „stâncoasă” decât „stejarul”, ceea ce se potrivește perfect cu firea lui de a crește pe dealuri înalte și coaste bătute de vânturi.

În satele noastre, gorunul e adesea personajul principal în povești și balade. E cel care „nu se îndoaie”, cel care rămâne verde când restul pădurii dă semne de oboseală.

Există câteva motive pentru care acest cuvânt ne rămâne întipărit în memorie din copilărie:

 * Longevitatea legendară: Când bunicul spunea „gorun”, se referea la un lemn care a văzut generații. E simbolul suprem al rezistenței.

 * Muzicalitatea numelui: Are acea terminație în „-un” care îi dă o greutate arhaică. Nu e de mirare că Lucian Blaga a scris celebrul poem „Gorunul”, unde arborele devine un simbol al timpului care trece în tăcere.

 * Utilizarea practică: În gospodărie, gorunul era preferat pentru grinzi de casă sau pentru doagele de butoi. Dacă bunicul tău punea gorun pe foc, însemna că „avea cu ce”, pentru că de multe ori gorunul era păstrat pentru lucrări de durată, fiind mai dens și mai rezistent la putrezire decât stejarul obișnuit.

E interesant cum un simplu nume de copac poate declanșa o întreagă „revedere” a pădurii de acasă. Îți mai amintești cum arăta marginea pădurii unde creștea el? Era un loc mai înalt, mai uscat?

Exact locul unde gorunul se simte rege! Zona subcarpatică este „patria” lui naturală. În timp ce stejarul de câmpie se lăfăie în zonele joase și umede, gorunul urcă pe versanți, acolo unde aerul e mai curat și solul mai pietros.

Este acea imagine clasică a dealurilor noastre:

 * Lumina în pădure: Pădurile de gorun sunt, de regulă, mai „luminoase” decât cele de stejar. Coroana lui lăsa soarele să pătrundă până la sol, creând acel covor de iarbă și flori sălbatice pe care probabil ai călcat de atâtea ori.

 * Rezistența la secetă: Fiind în zona subcarpatică, gorunul e învățat cu verile toride de pe coastele dealurilor. Rădăcinile lui caută apa adânc, printre crăpăturile pietrelor (de unde și numele de Quercus petraea).

 * Lemnul de „munte”: Bunicul tău știa că lemnul crescut mai sus, pe deal, e mai dens și mai „vânos”. Un gorun de pe un versant însorit din Subcarpați arde mult mai bine decât un stejar crescut rapid într-o zonă mlăștinoasă.

O mică legătură cu versurile lui Blaga

Când te gândești la gorunul din zona subcarpatică, e imposibil să nu îți vină în minte începutul poeziei lui Lucian Blaga, care surprinde exact acea liniște grea a pădurii de deal:

> "În liniștea de margini de pădure

> mă opresc să văd gorunul. Printre frunze

> cu nenumărate degete de aur

> toamna îmi scrie rândurile..."

Era o pădure unde mergeai la cules de ciuperci sau de bureți (poate hribi sau gălbiori)? De obicei, rădăcinile gorunilor bătrâni din Subcarpați sunt „gazde” excelente pentru cele mai bune ciuperci.

Dacă vrei, pot să-ți generez o imagine care să surprindă exact acea atmosferă: un gorun falnic pe o coastă de deal subcarpatic, cu lumina toamnei filtrându-se printre frunze. Ce zici?

Mă bucur mult că ți-a plăcut! Imaginile acestea au darul de a deschide „sertarele” cu amintiri pe care uneori uităm că le avem.

Legat de ciuperca pe care o puteai consuma pe loc, bunicul sau bunica ta s-ar putea să se fi referit la oișcă (sau pâinișoară, cum îi mai zic unii, deși termenul se suprapune uneori cu crăițele). Există câteva ciuperci care, în tradiția populară, se mâncau crude cu puțină sare, chiar acolo în pădure:

 * Oișca (Russula virescens): Aceea verde, foarte gustoasă și dulceagă.

 * Iuțarii (Lactarius piperatus): Unii îi mâncau pe loc pentru senzația de iute, deși sunt mult mai buni fripți pe plită cu sare.

 * Amanita caesarea (Crăița): În stadiul de „ou”, este considerată o delicatesă chiar și crudă în gastronomia fină.

E fascinantă lista ta; ai menționat bureții iuți și vineții (familia Russula), care sunt "spiritul" pădurii de gorun. Vineții sunt spectaculoși prin culorile lor – de la mov la verzui – și sunt printre cele mai sigure ciuperci dacă știi să le recunoști textura lamelor care „fărâmă ca brânza”.

Este o moștenire prețioasă acest „alfabet al pădurii” pe care l-ai primit de la bunica. Astăzi, mulți se tem să atingă o ciupercă, dar tu ai avut privilegiul să înveți direct de la sursă, într-o perioadă când pădurea era o a doua casă.

Îți mai amintești cum le pregătea bunica după ce ajungeați acasă? Poate un ciulama cu mămăligă sau le punea la uscat pe ață, la soare, sub streșina casei?

Ciulama, prăjite în ulei cu usturoi, iuțarii, opăriți și prăjiți -nu-mi prea plăceau, gălbiorii, ciulama, prăjiți. Crăițele erau reginele, un gust inconfundabil...

O descriere care lasă gura apă! Ai enumerat exact „arsenalul” gastronomic al unei bucătării autentice de la poalele Subcarpaților.

Crăițele (Amanita caesarea) sunt, într-adevăr, într-o ligă proprie. Nu degeaba li se spune așa sau, în latină, „ciuperca cezarilor”. Au acea aromă fină, aproape de nucă sau unt, care nu seamănă cu nicio altă ciupercă. Când le găsești prin pădurea de gorun, cu pălăria lor portocalie ieșind din „oul” alb, e ca și cum ai găsi o comoară.

Cât despre restul, ai punctat perfect caracterul fiecăreia:

 * Iuțarii: Te înțeleg perfect de ce nu-ți plăceau! Chiar și opăriți (procedeu obligatoriu ca să le mai ia din „foc”), rămân tari și au acea iuțeală care uneori e prea mult. Erau mai degrabă „ciuperci de umplutură” sau de murat.

 * Gălbiorii: Ei sunt „parfumații” pădurii. În ciulama, textura lor ușor gumată și culoarea aia de galben-aprins fac tot deliciul.

 * Mânătărcile (Hribii): Regele și Regina (alături de Crăițe). Hribul dă consistența, acea textură cărnoasă care satură și cel mai flămând om venit de la lemne.

Ciuperca pe care o mâncai pe loc:

E foarte posibil să fi fost Oișca (Russula virescens), numită în unele zone și Pâinișoară verde. Are pălăria cu niște crestături ca de mozaic verde. E dulceagă, are o textură crocantă și bătrânii o mâncau adesea crudă, doar cu un praf de sare, direct pe potecă. Sau poate era chiar o Crăiță tânără, care în stare crudă are un gust divin.

E o imagine caldă: bunica gătind la plită, mirosul de usturoi prăjit amestecat cu aroma de pământ reavăn a ciupercilor, în timp ce afară se întuneca peste dealuri.

Ai vrea să încercăm să găsim rețeta exactă a bunicii pentru ciulama sau poate vrei să „reconstituim” vizual masa aceea cu mămăligă și ciuperci prăjite?

Dacă spui că semăna cu mânătărcile (hribii), dar era verzulie și o puteai mânca pe loc, atunci bunica ta te-a învățat să recunoști una dintre cele mai rafinate comori ale pădurii de gorun: Hribul murg sau Hribul buzat (în varianta lui mai verzuie, Boletus edulis sau un văr apropiat precum Boletus regius).

Totuși, cel mai probabil, acea ciupercă verzulie care se mănâncă „pe picior” și seamănă la formă cu hribul (cu picior gros și carne tare) este Oișca verde (Russula virescens). Deși face parte din altă familie, exemplarele tinere sunt rotunde și "grăsuțe" ca niște pui de hribi.

Iată de ce se potrivește perfect descrierii tale:

 * Aspectul: Are o pălărie verde-praz sau verde-gri, care se crapă în carouri (ca pământul uscat), dându-i un aspect rustic.

 * Textura: Carnea e albă, foarte tare și sfărâmicioasă (nu e gumată ca a gălbiorilor).

 * Gustul: Este singura din familia ei care are un gust de nucă crudă sau de miez de pâine, fiind absolut delicioasă nepreparată termic.

Meniul de neuitat al bunicii

Dacă închidem ochii, putem aproape să simțim ordinea în care veneau la masă:

Era o adevărată artă felul în care bunica știa să scoată ce e mai bun din fiecare, nu-i așa? Iuțarii, care sunt mai "rebeli", aveau nevoie de opărire, în timp ce Crăițele și Hribii trebuiau lăsați să-și spună singuri povestea, fără prea multe adaosuri.

Ți-ar plăcea să recreăm vizual acea masă de lemn, cu mămăliga aburindă și castroanele de pământ pline cu ciulama de hribi și crăițe prăjite?

Cu plăcere! Ai dreptate, lampa cu gaz era inima casei, în timp ce felinarul era „partenerul” de drum prin întunericul curții. Lampa cu gaz (sau lampa cu petrol) avea acea lumină caldă, vie, care făcea umbrele să danseze pe pereții văruiți, iar sunetul ei discret — un fâșâit aproape imperceptibil — însoțea poveștile bunicilor.

Există ceva poetic în acele „vremuri apuse”:

 * Ritualul serii: Curățatul sticlei afumate cu ziar, tăiatul fitilului ca să nu „scoată fum” și mirosul acela specific de gaz care plutea în odaie.

 * Economia luminii: Cum ne strângeam toți în jurul singurei lămpi aprinse, masa devenind centrul universului.

 * Drumul spre pătul: Imaginea felinarului care se balansa în mâna bunicului, luminând scurt pașii prin zăpadă sau noroi, până la pătulul cu porumb sau în pivnița răcoroasă.

Deși astăzi avem electricitate și totul e la un click distanță, parcă lipsește acea tihnă forțată de lumina puțină, care te făcea să asculți mai atent și să prețuiești mai mult prezența celorlalți.

Mă bucur că am putut călători împreună prin aceste amintiri, de la stejarii și gorunii din Subcarpați, până la masa rotundă din bucătăria de vară.

Ai vrea să mai explorăm vreun detaliu din acea lume? Poate despre cum se păstrau fructele în pătul sau ce alte unelte vechi mai avea bunicul prin magazie?

Cu mare drag! A fost o adevărată plăcere să depănăm împreună aceste amintiri atât de vii și de pline de tihnă. Există o bogăție imensă în aceste detalii ale copilăriei – de la foșnetul gorunilor subcarpatici, până la gustul crăițelor și lumina lămpii cu gaz.

Sunt amintiri care rămân mereu „la adăpost”, exact ca grânele în pătul.

Dacă vreodată vei mai simți nevoia să „te întorci” în acea lume sau dacă vei mai avea curiozități botanice sau lingvistice, să știi că sunt aici.

Să ai o zi liniștită, exact ca o după-amiază în pădurea de goruni!

Stejarul de cârmâz

Quercus coccifera (stejarul de cârmâz) - un stejărel cu atitudine defensivă: 

-frunzele cu marginea plină de țepi și coroana deasă oferă o protecție eficientă atât lui cât și restului vegetației din zonele pe care le ocupă.

La traduction du chêne kermès (Quercus coccifera) en roumain est :

Stejar de cârmâz

Voici quelques détails supplémentaires pour briller en société (ou en botanique) :

 * Étymologie : Le mot cârmâz désigne la teinture rouge (le kermès) obtenue à partir de la cochenille qui vit sur cet arbuste. C’est l’équivalent exact du mot "kermès".

 * Autre appellation : On l'appelle parfois simplement stejarul kermes, en utilisant le néologisme plus proche du français ou du latin.

Le saviez-vous ?

Contrairement aux grands chênes majestueux que l'on trouve dans les forêts roumaines (comme le stejar ou le gorun), le stejar de cârmâz est un arbuste méditerranéen trapu et piquant, très présent dans les garrigues.

Souhaitez-vous que je vous aide à traduire d'autres noms d'espèces méditerranéennes en roumain ?

Ce este melatonina și ce rol are în ritmul circadian? Hormonii foamei, sațietății. Legăturile dintre ei.

De mult nu am mai urmărit așa de intens un eveniment cu așa strângere de inimă. Curtea de Apel București. Analiza motivelor procesuale ale președintelui ales, Călin GEORGESCU.  Oare avem vreo șansă să scăpăm de impostori? Greu de spus.

Schimb octava. Voi dormi bine la noapte?

Ce este melatonina și ce rol are în ritmul circadian?

Melatonina este un hormon pe care corpul tău îl produce ca să își potrivească funcțiile cu alternanța zi-noapte. Pe scurt, ea îi transmite creierului că se apropie perioada de odihnă și îl ajută să își sincronizeze „ceasul intern". Dacă ai trecut prin seri în care nu îți vine somnul deși ești obosit sau prin dimineți în care te trezești greu, merită să înțelegi cum funcționează acest mecanism și ce îl poate deregla.

Mai jos găsești explicații simple despre melatonină, ritmul circadian și legătura dintre ele, plus exemple practice și recomandări de siguranță.

Melatonina este un hormon produs natural, în principal de glanda pineală (o glandă mică situată în creier). Deși mulți îi spun „hormonul somnului", e util să reții o nuanță importantă: melatonina nu funcționează ca un somnifer clasic și nu „forțează" somnul. În majoritatea cazurilor, ea acționează ca un semnal biologic care îți spune că a început noaptea și că organismul se poate pregăti pentru odihnă.

O mai întâlnești în două forme:

• melatonină endogenă: o produce corpul tău, în funcție de lumină și de rutina zilnică;
• melatonină exogenă: ajunge în corp din exterior, de obicei ca supliment.

Diferența contează, fiindcă suplimentarea poate schimba temporar ritmul natural. De aceea, cere sfatul medicului sau al farmacistului înainte să folosești melatonină, mai ales dacă urmezi tratamente.

Dacă vrei să înțelegi mai bine ce simptome are lipsa melatoninei, urmărește semnalele repetitive: dificultatea de a adormi, somnul fragmentat sau somnolența la ore nepotrivite pot indica faptul că ritmul tău are nevoie de ajustări.

Ritmul circadian reprezintă „programul" intern al corpului, organizat pe un ciclu de aproximativ 24 de ore. El influențează somnul, nivelul de vigilență, temperatura corporală, apetitul și secreția mai multor hormoni.

Coordonarea pornește din creier, dintr-o zonă care primește informații despre lumină prin intermediul ochilor. Apoi, corpul folosește aceste informații ca să ajusteze activitatea: ziua te menține mai alert, iar seara îți „reduce turația".

Când ritmul circadian se dereglează, observi frecvent:

• adormi mai greu sau te trezești repetat;
• te simți obosit în a doua parte a zilei, chiar dacă ai dormit suficiente ore;
• îți scade capacitatea de concentrare.

Melatonina crește, de regulă, seara, odată cu scăderea luminii. Glanda pineală răspunde la întuneric și eliberează hormonul în sânge, iar organismul interpretează mesajul: se apropie perioada de odihnă.

Aici intervine un termen util:

• receptor de melatonină: o „structură de legare" de pe celule (mai ales din creier), care recunoaște melatonina și declanșează răspunsuri specifice. Practic, receptorul „citește" semnalul de noapte și ajută corpul să își ajusteze starea de alertă.

Pentru utilizare uzuală, efectele observabile ale acestui semnal țin de pregătirea pentru somn, de exemplu:

• îți scade treptat vigilența;
• temperatura corpului se poate reduce ușor;
• îți devine mai ușor să intri într-o rutină de culcare.

Dimineața, lumina puternică reduce secreția de melatonină, iar corpul trece mai ușor în stare de activitate.

În majoritatea cazurilor, melatonina începe să crească cu aproximativ 1–3 ore înainte de ora ta obișnuită de culcare. Nivelul ajunge la valori mai mari în timpul nopții și scade spre dimineață.

Vârsta schimbă adesea acest tipar:

• la copii, nivelurile pot fi mai ridicate, iar rutina de somn contează mult;
• la adolescenți, ritmul se poate „deplasa" spre mai târziu, astfel încât adorm mai greu seara și se trezesc dificil dimineața;
• la adulți și vârstnici, nivelurile pot scădea treptat, iar trezirile nocturne apar mai frecvent.

Ritmul circadian nu rămâne mereu stabil. Îl poți observa ușor în câteva situații comune:

• Jet lag (schimbarea rapidă a fusului orar) Dacă zbori la distanță mare, corpul tău rămâne „setat" pe ora de acasă. Poți ajunge să îți fie somn la prânz și să fii treaz noaptea. În primele zile, melatonina se poate secreta la momente nepotrivite pentru noul program.
• Munca în ture (mai ales turele de noapte) Dacă lucrezi noaptea și dormi ziua, lumina naturală îți poate reduce melatonina tocmai când ai nevoie să adormi. În timp, poți observa oboseală, atenție mai slabă și somn mai superficial.
• Program neregulat în weekend Dacă adormi mult mai târziu vineri și sâmbătă, apoi luni te trezești devreme, corpul tău are nevoie de câteva zile ca să se reașeze. Uneori, diferența de 2–3 ore ajunge ca să îți strice adormirea la început de săptămână.

În practică, câteva obiceiuri împing corpul să „creadă" că încă e zi:

• lumina puternică seara (în special din ecrane);
• culcarea la ore diferite de la o zi la alta;
• cofeină consumată după-amiaza târziu;
• alcool seara (poate fragmenta somnul, chiar dacă adormi mai repede);
• stres prelungit și lipsa unei rutine.

Dacă vrei rezultate stabile, alege 1–2 schimbări pe care le poți respecta zilnic, nu un plan foarte strict pe care îl abandonezi după câteva zile.

Melatonina din suplimente imită hormonul natural. În anumite situații, un profesionist medical sau un farmacist o poate recomanda pentru utilizare pe termen scurt, de exemplu în jet lag sau în dereglări ale programului de somn.

Totuși, nu te baza pe ea ca pe o soluție universală. Dacă nu îți ajustezi rutina (lumină, ore de culcare, obiceiuri), efectul poate rămâne limitat sau instabil.

Discută cu medicul sau farmacistul dacă vrei să folosești melatonină și spune clar:

• ce problemă ai (adormi greu, te trezești noaptea, somn la ore nepotrivite);
• de când durează;
• ce medicamente iei;
• ce program de somn ai în zilele lucrătoare și în weekend.

Melatonina este un hormon produs de glanda pineală, care îți transmite că se apropie noaptea și îți susține ritmul circadian. Lumina de dimineață o reduce, iar întunericul de seară o crește, astfel încât corpul își coordonează somnul, vigilența și o parte din procesele interne. Dacă ai dereglări de program (jet lag, ture, ore variabile de culcare), începe cu ajustări de rutină și cere sfatul medicului sau farmacistului înainte să iei suplimente cu melatonină, mai ales dacă ai afecțiuni sau urmezi tratamente.

Disclaimer: Acest articol are un rol strict informativ, iar informatiile prezentate nu inlocuiesc controlul si diagnosticul de specialitate. Daca te confrunti cu simptome neplacute, adreseaza-te cat mai curand unui medic. Numai specialistul este in masura sa iti evalueze starea de sanatate si sa recomande testele necesare sau masurile de tratament adecvate pentru ameliorarea simptomelor!

  Sursa foto: https://www.shutterstock.com/ro/

Xxxxxxx

Două subiecte esențiale pentru bunul mers al corpului:

 Melatonina (somnul) și Grelina/Leptina (foamea). Există o legătură directă între ele: dacă nu dormi, ți se face foame de carbohidrați și dulciuri.

Iată cum funcționează „chimia” din spatele lor:

1. Hormonul Somnului: Melatonina

Este produs de glanda pineală din creier și îi spune corpului că este noapte.

 * Cum se activează: Doar pe întuneric. Lumina albastră de la telefon sau tableta de 8 inch (despre care vorbeam) inhibă producția de melatonină.

 * Rol: Nu te „adormi” forțat ca un somnifer, ci reglează ceasul biologic (ritmul circadian).

 * Curiozitate 2026: Studiile recente arată că melatonina este și un antioxidant puternic care ajută la regenerarea celulară în timpul nopții.

2. Hormonii Foamei: Grelina și Leptina

Aici avem un „joc de oglinzi” între doi hormoni opuși:

 * Grelina (Hormonul "Go"): Se produce în stomac și îi transmite creierului: "Mi-e foame!". Nivelul ei crește înainte de masă și scade după ce mănânci.

 * Leptina (Hormonul Sățietății): Se produce în celulele adipoase și spune: "Sunt plin, oprește-te!".

Legătura explozivă: Somnul vs. Foamea

Dacă vrei să slăbești sau să fii sănătos, somnul este la fel de important ca dieta. Iată de ce:

 * Lipsa somnului = Mai multă Grelină: Când ești obosit, corpul produce mai multă grelină. De aceea, după o noapte albă, ai mânca o pizza întreagă, nu o salată.

 * Lipsa somnului = Mai puțină Leptină: Creierul nu mai primește semnalul de „sătul”, așa că mănânci mai mult decât ai nevoie.

 * Rezultatul: O singură noapte de somn prost (sub 6 ore) poate crește foamea cu până la 25-30% a doua zi.

Sfaturi practice pentru a-i echilibra:

 * Regula 30/60: Nu te uita la ecrane (telefon/tabletă) cu 60 de minute înainte de culcare pentru a lăsa Melatonina să crească.

 * Proteine dimineața: Ajută la stabilizarea Grelinei pe parcursul zilei.

 * Expunerea la soare: 15 minute de lumină naturală dimineața ajută la reglarea producției de melatonină pentru seara următoare.

> Știai că? Dacă te uiți la un ecran de telefon Fold la luminozitate maximă la ora 23:00, îi transmiți creierului tău că este ora 12:00 la prânz, blocând complet somnul natural.

Excelentă alegere! Cele două subiecte sunt mai legate decât par la prima vedere. Hai să vedem cum poți folosi tehnologia și alimentația în avantajul tău:

1. Ecranele OLED vs. LCD și Hormonii

Pentru că vorbeam de tablete și telefoane Fold, tipul de ecran contează enorm pentru Melatonină:

 * OLED (prezent pe majoritatea Fold-urilor): Are un avantaj major – pixelii negri sunt complet stinși. Dacă folosești Dark Mode, emisia de lumină albastră este mult mai mică decât la un ecran LCD clasic. Totuși, lumina albastră reziduală tot „păcălește” creierul că e ziuă.

 * LCD (prezent pe tablete ieftine): Are o lumină de fundal (backlight) mereu aprinsă. Chiar dacă imaginea e neagră, ecranul tot emite lumină, fiind mult mai agresiv cu ochii și cu somnul tău seara.

2. Alimente care „construiesc” Melatonina

Corpul tău nu produce melatonină din nimic. Are nevoie de un aminoacid numit Triptofan, care se transformă în Serotonină (hormonul fericirii) și apoi în Melatonină.

3. Cum să „păcălești” Grelina (Hormonul Foamei)

Dacă vrei să nu mai simți acea foame de lupușor seara, iată ce poți face:

 * Hidratarea: De multe ori, creierul confundă setea cu foamea (grelina se activează și când ești deshidratat). Bea un pahar cu apă când simți poftă de ronțăit.

 * Fibrele: Consumul de fibre (legume, ovăz) „întinde” pereții stomacului, trimițând semnale de Leptină (sățietate) către creier mult mai rapid.

 * Somnul de 7-8 ore: Este cel mai bun „inhibitor” de grelină. Oamenii care dorm bine mănâncă, în medie, cu 300 de calorii mai puțin pe zi fără să depună efort.

Strategia „Sleep & Tech” pentru 2026:

 * Ora 21:00: Activează filtrul de lumină albastră (Night Shift/Eye Comfort) pe telefonul Fold sau tabletă.

 * Ora 22:00: Treci pe modul „Grayscale” (alb-negru). Creierul găsește ecranul mult mai puțin atractiv fără culori vii și vei lăsa dispozitivul din mână mai repede.

 * Gustarea de seară: Dacă chiar ți-e foame, alege un pumn de nuci sau un iaurt mic, nu ceva cu zahăr (zahărul prăbușește melatonina).

Nu-i de ajuns pentru omenire?

💣 Découvrez l'histoire de la Seconde Guerre mondiale, tout comprendre.

Après la 1ère Guerre mondiale, la défaite de l'Allemagne et les humiliantes conditions du traité de Versailles ont semé les graines d’une revanche amère dans le cœur de la nation allemande. Dans ce climat de colère et de désespoir, Adolf Hitler promet de redonner à l’Allemagne sa puissance et sa fierté.

En août 1939, l’Allemagne signe un pacte de non-agression avec l’URSS. Un protocole secret prévoit le partage de la Pologne entre ces deux pays. Le 1er septembre 1939, l’armée allemande envahit la Pologne. Le 3 septembre, la France et le Royaume-Uni, alliés de la Pologne, déclarent la guerre à l'Allemagne. La Seconde Guerre mondiale commence.

L’armée allemande utilise une stratégie rapide et brutale appelée “Blitzkrieg”. Les chars avancent vite, soutenues par l’aviation. La Pologne tombe en quelques semaines. Début 1940, l’Allemagne poursuit son offensive : le Danemark et la Norvège sont envahis, puis la Belgique, les Pays-Bas et le Luxembourg.

En mai 1940, l’Allemagne attaque la France. En seulement six semaines, l’armée française est battue et Paris est occupée. Le pays est divisé, avec une partie collaborant avec l’Allemagne. Le Royaume-Uni reste seul face à Hitler. Pendant l’été 1940, l’aviation allemande bombarde Londres et d’autres villes britanniques : c’est la bataille d’Angleterre. Malgré les destructions, les Britanniques résistent et l’invasion échoue. C’est la 1ère grande défaite d’Hitler.

En juin 1941, Hitler commet une erreur stratégique majeure : il brise le pacte avec l’URSS et lance l’opération Barbarossa, l’invasion massive du territoire soviétique. Au début, l’armée allemande progresse rapidement et capture des millions de soldats soviétiques. Mais le territoire est immense, les distances sont longues, et l’hiver russe est terrible. Les Allemands ne sont pas préparés au froid russe.

En Asie, le Japon, allié de l’Allemagne et de l’Italie, domine tout. Il contrôle de larges territoires en Chine, en Corée et dans certains pays d’Asie du Sud-Est. Le 7 décembre 1941, le Japon attaque la base américaine de Pearl Harbor pour neutraliser la puissance américaine dans le Pacifique. Les USA entrent officiellement dans le conflit. Leur puissance industrielle devient déterminante : des milliers de navires, d’avions et de chars sortent des usines américaines chaque mois.

En Europe occupée, la répression s’installe. Les opposants politiques sont arrêtés. Les Juifs sont exclus, puis déportés. À partir de 1942, l’extermination devient systématique dans des camps construits spécialement pour tuer. L’Holocauste fera environ six millions de victimes juives, ainsi que des millions d’autres civils.

Sur le front de l’Est, l’Allemagne continue son avancée en URSS et l’Armée rouge est débordée. À ce moment-là, les USA jouent un rôle essentiel. Grâce au programme Lend-Lease, ils fournissent à l’URSS des milliers de camions, locomotives, armes, aliments et matières premières. Cette aide logistique permet à l’Armée rouge de continuer à se battre et de déplacer ses forces efficacement.

La bataille de Stalingrad, de août 1942 à février 1943, marque un tournant décisif. L’armée allemande y est encerclée par les Soviétiques et est contrainte de capituler. C'est leur plus grande défaite. À partir de ce moment, elle recule progressivement vers l’ouest.

En 1943, la guerre devient totale. Les combats se déroulent sur tous les fronts. En Afrique, les forces coloniales européennes affrontent les armées de l’Axe. Dans le Pacifique, les États-Unis sont engagés contre le Japon. En Afrique du Nord, les forces allemandes et italiennes sont vaincues. En octobre 1943, l’Italie change de camp après la chute de Mussolini.

Le 6 juin 1944, les Alliés débarquent en Normandie. Ce second front à l’ouest affaiblit définitivement l’Allemagne, déjà en difficulté face à l’Armée rouge à l’est. Les villes allemandes sont bombardées massivement par les forces aériennes alliées. En avril 1945, les Soviétiques entrent dans Berlin. Hitler se suicide dans son bunker. L’Allemagne capitule le 8 mai 1945, mettant fin à la guerre en Europe.

Mais la guerre continue en Asie. Les combats dans le Pacifique sont extrêmement violents. En août 1945, les États-Unis larguent deux bombes atomiques sur Hiroshima et Nagasaki. Face à cette destruction sans précédent, le Japon capitule le 2 septembre 1945, mettant fin à la Seconde Guerre mondiale.

Le bilan est effroyable : plus de 60 millions de morts, des villes rasées et des millions de personnes déplacées. L’Europe est en ruines. L’Allemagne est divisée et l’Europe de l’Est tombe sous influence soviétique. Les vainqueurs créent l’ONU pour prévenir de futurs conflits. Deux superpuissances dominent désormais le monde : les USA et l'URSS. La guerre froide commence.

La Seconde Guerre mondiale n’a pas seulement détruit des pays. Elle a transformé l’équilibre mondial, accéléré les progrès scientifiques et montré jusqu’où peuvent mener la haine, le racisme et l’ambition démesurée. Posez-nous toutes vos questions en coms. N'oublie pas de liker. 

#Secondeguerremondiale #Conflits #Monde #Histoire #MihenMonde

MAFIA ÎN ACȚIUNE. DENISE RIFAI DATĂ AFARĂ DE LA KANAL D.

Priviți români realitatea dură! IMPOSTORII AU CAPTURAT ȚARA!

Războaiele din Ucraina. Și acum îi ajută toți! Pentru toate acele otrepe de tip neobolșevic care gâtuiesc românii și celor care nu citesc istoria.

Războiul ruso-ucrainean de acum un secol și planul Ucrainei de a cuceri Bucovina. Cine a fost controversatul Simon Petliura, asasinat de un evreu dornic de răzbunare

Războiul din Ucraina nu a fost singurul conflict militar de anvergură din istoria celor două țări beligerante, Federația Rusă și Ucraina. Acum 100 de ani, sub comanda lui Simon Petliura, Ucraina încerca să se desprindă de URSS, gigantul bolșevic în care se transformase Imperiul Rus după Revoluția din 1917. Figură enigmatică, lider carismatic și capabil să mobilizeze masele, ofițerul superior din faimosul regiment al cazacilor a reușit să coaguleze rapid o mișcare naționalistă. A fost foarte aproape să reușească independența Ucrainei. În acest plan a fost angrenată și România, apoi și Polonia. 

Primele războaie dintre ruși și ucraineni datează încă de la 1654, anul când cazacii zaporojeni semnau cu rușii un tratat, fiindcă aveau nevoie de sprijin militar în lupta cu polonii. Însă, războiul din perioada 1918-1922 pentru independența Ucrainei are o semnificație deosebită, implicând până la un punct și Regatul României.

Acum un secol, doar capriciile istoriei au făcut ca țara să rămână captivă în corpul Sovietelor, în care se transformase Imperiul Rus după asasinarea țarului Nicolae al II-lea și a familiei sale.

Petliura a fost unul dintre liderii mișcării de eliberare ucrainene, care în tăvălugul istoric creat a angrenat ca aliat inclusiv Polonia, invadată la rândul său de armata bolșevică subordonată liderilor comuniști Vladimir Lenin și Lev Troțki.

Ucraina a devenit republică, iar Petliura primul ei președinte, fiind totodată și șeful armatei Ucrainei.

Țarul Nicolae al II-lea Romanov și familia sa au fost asasinați de bolșevici. Momentul a marcat căderea Imperiului Rus și crearea Sovietelor

Dupa abdicarea țarului Nicolae II, în martie 1917, la Kiev s-a constituit Rada Centrala (autonomă) a Ucrainei, sub conducerea naționalistului Mihailo Hrusevski.

• În iulie 1917, Rada Centrală i-a încredințat lui Vladimir Vinnicenko sarcina de a forma un guvern național. Intră în scenă Symion Petliura ca ministru pentru probleme militare.
• Însă, seismul din Imperiul Rus odată cu cucerirea puterii de către bolșevici, la 25 octombrie 1917, și presiunile germanilor asupra puterii de la Kiev de a se desprinde de Rusia au determinat Rada Centrală să proclame, la 25 decembrie 1917, independența Republicii Populare Ucrainene.
• Încă la sfârșitul lui 1917, s-au accentuat disputele dintre liderii tradiționaliști ai Radei Centrale, înclinați spre o autonomie, si cei din jurul hatmanului Pavel Skoropadski, sprijinit direct de germani.
• În paralel, cu puțin timp înainte de semnarea păcii de la Brest-Litovsk între Rusia Sovietică și Puterile Centrale (3 martie 1918), Armata roșie a forțat la Harkov un „guvern sovietic ucrainean" și a proclamat Republica Sovietică Socialistă Ucraineană. La sfârșitul lunii februarie 1918, trupele acesteia reușesc să ocupe Kievul.
• Prin tratatul semnat la Brest-Litovsk, Puterile Centrale au impus Rusiei Sovietice recunoașterea independenței R.P. Ucrainene și retragerea trupelor bolșevice de pe teritoriile acesteia.

Prăbușirea militară a Puterilor Centrale, dezmembrarea Austro-Ungariei și retragerea trupelor germane din Ucraina au atras în conflict și teritoriile administrate până atunci de Austro-Ungaria.

• În noiembrie 1918, naționaliștii ucraineni proclamaseră o „Republică ucraineană" cu capitala la Coțmani, în nordul Bucovinei, și ceruseră integrarea Bucovinei în Ucraina.
• În final, proiectul a fost stopat prin intrarea trupelor române în Bucovina.

În 1919, armata Sovietelor a pornit contraatacul împotriva Ucrainei. Potrivit istoricilor, soldații lui Petliura s-au dedat la adevărate pogromuri.

Hatmanul Pavlo Skoropadsky

Devenit lider al Ucrainei în perioada martie-noiembrie 1918, hatmanul Skoropadsky a impus o putere de orientare conservatoare. El urmărea să asigure independența deplină față de Rusia și să reconstituie „patrimoniul teritorial istoric" al Kievului.

Însă, după retragerea trupelor germane din Ucraina, Skoropadski nu s-a mai putut mentine la putere. La sfârsitul lunii noiembrie 1918 conducerea a fost preluată la Kiev de un Directorat în frunte cu Semion Petliura, adept fanatic al independentei țării sale.

Totuși, acesta se va dovedi incapabil să propună un program unitar și coerent de organizare internă a tinerei republici ucrainene.

Profitând de slăbiciunile noului regim de la Kiev, la sfârsitul anului 1918, Armata Roșie a declanșat o ofensivă generală. Directoratul R.P. Ucrainean declară oficial război Rusiei Sovietice, la data de 16 ianuarie 1919, mizând pe ajutorul trupelor aliate debarcate în Crimeea pentru a-l sprijini pe generalul alb-gardist (n.r. – gărzile rămase fidele Țarului Nicolae) Denikin, dar și pe concursul fostului său inamic Polonia.

Însă, lipsiți de sprijin, naționaliștii n-au putut rezista prea mult. La 5 februarie 1919, Armata Roșie ocupă din nou Kievul. La sfârsitul lui aprilie 1919, bolșevicii ocupă și orașul istoric Odessa. În vestul Ucrainei, în Galiția, la Lvov, apare un nou stat ucrainean.

În ianuarie 1919, într-o atmosferă de frenetic optimism național, cele două state ucrainene proclamă unirea, una dintre cele mai efemere construcții statale de la sfârșitul Primului Război Mondial, scrie Historia. Directoratul aflat la putere l-a numit în fruntea armatei pe hatmanul Simon Petliura.

Simon Petliura (foto: Wikimedia Commons)

După înfrângerea lui Denikin în toamna anului 1919, Armata Roșie devine forța dominantă în Ucraina. Deși pătimașe în naționalismul lor, forțele numeric inferioare ale lui Petliura nu reusesc să stăvilească torentul bolșevic.

• La 9 decembrie 1919, Petliura s-a retras pe teritoriul Poloniei, țară care îl recunoscuse drept șeful legitim al noului stat ucrainean.

Trupele poloneze mărșăluind victorioase în Kiev, în mai 2020. Foto: Muzeum Wojska Polskiego

Operațiunea Kiev în punctul său de maximă dezvoltare, iunie 1920. Foto: Wikipedia

Succesul ofensivei sovietice, începutul lunii august 1920. Foto: Wikipedia

• În schimbul recunoașterii Galiției ca parte a statului polonez, în aprilie 1920, Petliura semnează o alianță, Pactul de la Varșovia, prin care Polonia oferea ajutorul său pentru eliberarea Ucrainei de trupele Armatei Roșii.
• Totuși, după succesul inițial fulminant al trupelor polono-petliuriste în fața Kievului, contraofensiva bolșevică condusă de Mihail Tuhacevski ajunge la Vistula, amenințând chiar capitala poloneză, Varșovia.

Singura regiune care nu a fost cucerită de bolșevici rămâne cea a orașului Lviov din sudul Galiției. Însă, soarta războiului s-a schimbat din nou în favoarea polonezilor în august 1920, când Armata Roșie a fost învinsă la porțile Varșoviei și este forțată să se retragă.

Lev Troțki inspectând trupele bolșevice pe frontul din Harkov. Foto: Wikimedia commons

Forțele alb-gardiste au încercat să profite de înfrângerea bolșevicilor, lansând o nouă ofensivă în sudul Ucrainei. Înfrângerea din Polonia, ofensiva „albilor" din sud și situația economică grea i-au forțat pe bolșevici să dorească încetarea conflictului cu polonezii.

Pe 12 octombrie 1920, delegația sovietică a semnat un armistițiu cu Polonia și a demarat tratativele de pace. Între timp, forțele lui Petliura, cu efective de aproximativ 23.000 de luptători, care controlau teritoriul ucrainean de la granița cu Polonia, plănuiseră o ofensivă pentru 11 noiembrie, dar au fost atacați de Armata Roșie pe 10 noiembrie.

După o serie de lupte, forțele ucrainene au fost alungate până pe 21 noiembrie 1920 de pe teritoriul care îl controlau, fiind obligate să se refugieze pe teritoriul polonez.

Pe 18 martie 1921, Polonia, Ucraina și Rusia semnează la Riga un tratat de pace, care  punea efectiv capăt obligațiilor pe care și le asumase Polonia în cadrul alianței cu Republica Populară Ucraineană. Practic, Rusia Sovietică recunoștea prin acest tratat controlul Poloniei asupra Galiției și Ucrainei apusene.

La rândul său, Polonia recunoștea existența Ucrainei Sovietice în regiunile centrale, sudice și răsăritene ale Ucrainei.

• Deși victoria poloneză a asigurat independența statului, în final nu reușește să elibereze teritoriul Ucrainei. Ucraina devine oficial parte a Uniunii Sovietice în decembrie 1922.

Petliura este nevoit să plece în exil. La 25 mai 1926, la Paris, Petliura a fost asasinat de anarhistul Sholom Schwartzbard. Acesta fusese condamnat anterior pentru jaf armat asupra unei bănci. Părinții lui Samuel se numărau printre cei 15 membri ai familiei sale care fuseseră uciși în pogromuri.

Rolul lui Petliura în pogromurile înfăptuite de armata sa în perioada 1919-1920 rămâne încă neelucidat. De orientare social-democrată, Petliura nu a făcut niciodată afirmații cu caracter antisemit, în timpul exilului învinuind chiar lipsa disciplinei pentru pogromurile înfăptuite sub administrația sa, mai notează sursa citată.

Unele surse îl consideră pe Schwartzbard agent al poliției secrete sovietice.

În procesul care a urmat, avocatul lui Schwartzbard a motivat că acesta a avut dreptul să răzbune moartea rudelor sale, victime ale pogromurilor. Juriul francez a găsit argumentul suficient de convingător pentru a-l achita definitiv pe Schwartzbard.

RECOMANDAREA AUTORULUI

• Putin, la 80 de ani de la bătălia de la Stalingrad: "Tancurile germane LEOPARD cu cruci pe ele ne ameninţă din nou"/"Rusia are cu ce să răspundă la livrările de tancuri pentru Ucraina"
• Parlamentarii ruși ar urma să declare prăbușirea URSS drept „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX"

Articol din Gândul.ro

Socul. O rețetă de SOCATĂ.

Elder

Sambucus nigra L.

Caprifoliaceae

Elder is a small common tree, present throughout Europe with the exception of the Mediterranean zone.

Its genus name, ‘’Sambucus’’ derives from the Greek “Sambyke”, which was a kin dof flute made from the branches of this plant, from which the marrow had been removed.

In France, there are three specis of elder:

Le sureau yèble, Sambucus ebuluswhich remains herbaceous (without wood at its base). Its flowers are white with red anthers and its black fruits are grouped into upright umbels. Be careful, this elder Is poisonous in all its parts.

Le sureau à grappe, Sambucus racemosa, with yellow-green flowers and red fruits. It grows mainly in the mountains.

Le sureau noir, Sambucus nigra, with yellow-green flowers and red fruits. It grows mainly in the mountains.

Our relationship with black elder is very old and rich. Archeological excavations in Switzerland and Italy have established that elderberries were commonly used during the Neolithic era (4500-3000BC), before the use of cereals.

Today, they are still consumed, in jelly or jam, mixed with blackberries for example, to add consistency. Fresh berries are laxative.

Elderberry juice, slowly reduced on low heat, is a traditional treatment for the flu and cough.

The Elder tree has a good reputation in many parts of Europe: protector of pregnant women in Sweden, is known for repelling the evil eye as well as lightnings in Russia and to scare away thieves in Sicily. It is thus still frequently planted for its protective virtues near ancient dwellings and farms.

These pagan traditions received opposition from the Catholic Church, which tried to tarnish the elder’s reputation by making it the tree on which Judas hanged himself, explaining why the fruit umbels curled down towards the floor of shame. This statement is highly unlikely, given the ecology of the tree (rather Nordic), its modest size and the low resistance of its branches…

The flowers are used in herbal medicine as sudorific and febrifuge, against fever, chills and colds. In external use, they have an anti-inflammatory and softening action.

Some umbels can be added to a bath to relieve irritation and itching. Elderflowers are very fragrant and can therefore be used in many preparations: syrup, cream, ice cream, donuts, lemonade (see recipe below).

The green parts of elder, such as bark and leaves, have a strong and unpleasant smell and can cause poisoning (diarrhea and vomiting). They are used in decoctions or purine to fight aphids and flea beetles.

Elders have a strong ecological role: its berries feed more than 20 bird species (starling, tit, thrush…) and its dense foliage and branches provide a breeding ground for birds, while helping to fight crop pests.

Wild bees shelter in its hollow branches. It is definitely a valuable companion for organic farming and an ally in the garden.

Elders still have other promising uses: the stem marrow is a very good insulator, close to cellulose wadding. Its cultivation may soon be able to supply the production of fully ecological and renewable insulation.

Elder lemonade

Place 50 g of pure elderflower in 7 liters of water. Add a sliced lemon.

Leave to rest for 24 hours and filter with a cloth sieve.

Add 1 kg of sugar and the juice of another lemon, mix well and leave to rest for another 24 hours.

Pour into dark glass bottles, close tightly, and keep the bottles in a cool place away from light.

Serve cold after 3 to 4 weeks.

Eu vă zic rețetanoastră, practicată de peste 40 de ani. O am de la o moldoveancă, colegă de birou, Laborator Cromatografie în fază gazoasă, CENTRUL de Cercetări ICECHIM de pe platforma COMBINATULUI PETROCHIMIC, Pitești. Ce vremuri!

- 10 litri apă;

-    2 lămâii, tăiate felii;

-    5- 700 g zahăr;

-  15 pălării de inforescențe soc;

-  1/2 cănuță oțet, preferabil de mere;

-  1/2 linguriță sare de lămâie ( acid citric).

Se amestecă bine componentele cu mâna și se zdrobesc feliile de lămâie și inflorescențe. 7 zile se lasă la fermentație. Se amestecă zilnic compoziția. Se trage lichidul în sticle care se astupă cu dopuri și se pun la rece și întuneric, de preferat beciul.

O băutură excelentă de vară!

Eu am făcut diverse combinații, cu ramuri de mentă, flori de salcâm.

După 7 - 10 zile se ibține

Am început să am dislexie.😅😅😅😅

Citesc informații despre eroii actuali, președinte, premier guvernanți, miliardari români, politicieni, curve, homosexuali, foști președinți, foști senatori, deputați, actuali de asemenea..... 

Mă apucă groaza. Cred că m-am îmbolnăvit de DISLEXIE...

DISLEXIE, dislexii, s. f.
(Med.) Tulburare la citit manifestată prin modificarea cuvintelor, prin greșeli de lectură etc. – Din fr. dyslexie.
[DEX '09]

Ies în târg să mă aerisesc.

🤠🤠🤠