I shall not have wasted my
time in writing this blog, and more importantly you will not have wasted your time in reading it. All Things Work Together for Good. Nu ceda, nu renunța. Viața este infinit mai prețioasă. Le temps ne respecte, dit-on, que les œuvres auxquelles il collabore. Ichigo Ichie is something like this: What we are experiencing right now will never happen again.
Actorul Tudor Chirilă a comentat reacția lui Nicușor Dan privind dezvăluirile Recorder și Snoop legate de activitatea șefului SPP Lucian Pahonțu ca ofițer al Securității. Chirilă susține că reacția președintelui este „o nouă probă de ticăloșie" și că românilor li se oferă „România funestă" în locul „României oneste" promise.
„Nicușor Dan a dat o nouă probă de ticăloșie. Nu credeam că poate ajunge atât de jos", își începe Tudor Chirilă postarea pe Facebook.
Actorul susține că Lucian Pahonțu trebuia înlocuit de la conducerea SPP încă de la preluarea mandatului de către Nicușor Dan, indiferent de trecutul său.
„Ți se pare normal ca într-un asemenea loc să ai șef de serviciu un individ timp de 21 de ani? Ce e asta, dictatura instituțiilor? Cât de democratic și transparent instituțional e ca un om să acumuleze informații pe care le poate folosi în fel și chip atâta timp? Așa că NORMAL era să îl demită pe Pahonțu ÎNAINTE de orice fel de discuție. Ca un vânt al schimbării. Dar a preferat liniștea mlaștinilor", crede actorul.
În al doilea rând, el impută președintelui faptul că nu luat în calcul ipoteza ca afirmațiile publicate de presă să fie adevărate.
„În ciuda faptului că tu nu l-ai evaluat în niciun fel, ba da, pardon, cu „propriile simțuri", dai verdictul că omul e „curat". Nu pui la îndoială nicio secundă convingerea ta și trimiți ancheta jurnalistică în derizoriu. Îl speli de securism și îl faci profesionist. Tare", scria Chirilă.
Apoi acesta amintește că SPP are inclusiv atribuții de strângere de informații, ceea ce contrazice afirmația lui Nicușor Dan potrivit căreia „SPP nu este un serviciu secret".
„Reducționism ticălos pentru că da, SPP nu e un serviciu secret ca SRI sau SIE, dar are atribuții în domeniul securității naționale și are prin lege inclusiv atribuții de culegere, verificare și valorificare a informațiilor, desfășurate inclusiv acoperit, în scopul protecției demnitarilor. Prin lege, da?", susține artistul.
„Să nu fii dispus să iei în calcul nici măcar o secundă calitatea de ofițer al aparatului represiv ceaușist, să insiști că nu se poate demonstra participarea la represiune, deși nici tu nu poți demonstra contrariul (în timp ce documentele nu-ți dau dreptate), înseamnă că deja ești de partea greșită a istoriei și jignești memoria celor care au luptat și au murit pentru libertatea și democrația confiscată ulterior de securiști ca Pahonțu și compania. Șase milioane de români au sperat la România onestă și primesc România funestă", conchide Tudor Chirilă.
În finalul postării, el postează prevederile legale care arată că SPP are atribuții clare de serviciu de informații.
Șeful statului a comentat de la Chișinău, unde a susținut o conferință de presă după reuniunea trilaterală cu Maia Sandu și Volodimir Zelenski, dezvăluirile privind trecutul generalului Lucian Pahonțu.
Nicușor Dan a spus că în investigația Recorder el a văzut un titlu care l-a îngrijorat, dar că acea afirmație nu a fost confirmată de conținutul articolului. În privința celorlalte dezvăluiri, făcute de Snoop, președintele a fost întrebat explicit de către Ziarul de Gardă din Chișinău dacă i se pare normal că Pahonțu nu a depus de 18 ani declarația pe proprie răspundere că nu a făcut poliție politică.
Nicușor Dan a spus că CSAT a făcut o verificare în privința generalului cu mulți ani în urmă.
„Am citit un titlu care m-a îngrijorat, am citit un articol și nu am găsit nimic. Asta e analiza la momentul ăsta", a fost comentariul scurt al lui Nicușor Dan despre investigația Recorder care a arătat că șeful SPP a participat la masacrul din 21 decembrie 1989 și la represiunea din Piața Universității, de dinainte de Mineriadă.
Întrebat despre promisiunea sa de la începutul mandatului potrivit căreia va face o evaluare a generalului Lucian Pahonțu, șeful statului a declarat:
„O evaluare a SPP am făcut-o cu propriile simțuri. Pare că funcționează, un serviciu profesionist. Și reacțiile serviciilor externe cu care tangențial m-am intersectat sunt în aceeași direcție. O evaluare managerială nu am făcut special pentru domnul Pahonțu, deoarece sunt multe multe alte restanțe mult mai importante. Eu am văzut un articol de presă cu un titlu care nu e justificat de conținut. Nu știu care e scandalul".
El a fost întrebat explicit și despre investigația Snoop, care a arătat că Lucian Pahonțu nu a depus de 18 ani declarația pe proprie răspundere că nu a făcut poliție politică. „Acceptați un șef de serviciu secret în România are îngreunează aplicarea legii în ceea ce-l privește?", a fost întrebarea pusă.
„Repet, SPP nu e un serviciu secret, e un serviciu de pază. Domnul Pahonțu, conform legii, când a fost numit de către CSAT acum 21 de ani, CSAT a făcut o verificare inclusiv la CNSAS cu privire la faptul dacă el a făcut sau nu poliție politică. Am citit un titlu care m-a îngrijorat, am citit un articol și nu am găsit nimic. Asta e analiza la momentul ăsta", a răspuns președintele Dan.
„Nu știu un alt caz de om politic în Europa postcomunistă care să-și fi făcut praf autoritatea cu o asemenea viteză", a afirmat despre președintele Nicușor Dan profesorul Vladimir Tismăneanu, care predă la Universitatea Maryland din Statele Unite, după comentariile făcute joi seara de șeful statului în legătură cu generalul Lucian Pahonțu, șeful Serviciului de Pază și Protecție.
„Iohannis era omul ‘băietilor’ prin protectorul său Felix. Nicușor Dan nu mai folosește intermediarii. Lucrează direct cu Tartorul Pădurii. Trasmisionistul Pahonțu. Ăla cu masacrul din 21 decembrie și cu Mineriada din 13-15 iunie", a scris Vladimir Tismăneanu într-un mesaj pe care l-a publicat pe pagina sa de Facebook.
„Profesionistul lui Pește Prăjit. Nu știu un alt caz de om politic în Europa postcomunistă care să-și fi făcut praf autoritatea cu o asemenea viteză. Om de nimic fiind, e fatal condus de instinctul neantului", a continuat acesta.
„Problema este că suntem în trenul pe care il conduce iresponsabil și ne poate arunca pe toți în prăpastie. Spunându-ne, enervat de țipetele noastre: ‘Aceasta e situația. Am analizat-o atent.’ Pentru că, să nu uităm, personajul se înfurie repede. E ranchiunos si poartă sâmbetele oricui scoate o vorbă critică despre el. Sincer spus, ne-a fraierit. Este un pehlivan", consideră Vladimir Tismăneanu.
Într-un amplu interviu acordat recent pentru publicul HotNews, profesorul de științe politice a atras atenția asupra pericolului reprezentat de influența exercitată de serviciile secrete asupra vieții politice și publice din România.
„Care este controlul politic, democratic, asupra serviciilor secrete, când şeful unui serviciu secret participă la alcătuirea guvernului?", a afirmat Tismăneanu, referindu-se la tentativa de a învesti un guvern condus de Adrian Veștea.
„Înainte de acest dialog, l-am ascultat pe preşedintele Nicuşor Dan, care spune despre ultimele evenimente că sunt complet disparate, că nu e nicio coordonare.
Cum să nu fie vorba de coordonare, când avem datele: domnul Veştea spune că a fost în contact cu preşedintele de miercurea trecută, SPP-ul l-a adus la Bucureşti… Păi, cine conduce România? Lucian Pahonţu sau Nicuşor Dan? Pentru mine e neliniştitor. Pentru că nu sunt semne bune către UE ceea ce se petrece în momentul de faţă în România", a afirmat el.
Nicușor Dan a spus că în investigația Recorder el a văzut un titlu care l-a îngrijorat, dar că acea afirmație nu a fost confirmată de conținutul articolului. În privința celorlalte dezvăluiri, făcute de Snoop, președintele a fost întrebat explicit de către Ziarul de Gardă din Chișinău dacă i se pare normal că Pahonțu nu a depus de 18 ani declarația pe proprie răspundere că nu a făcut poliție politică.
Nicușor Dan a spus că CSAT a făcut o verificare în privința generalului cu mulți ani în urmă. În România, verificările nu le face CSAT. Conform legii, le face CNSAS. Iar CNSAS a comunicat oficial la cererea Snoop că Pahonțu nu și-a depus de 18 ani declarația pe proprie răspundere. Și că verificarea durează de 18 ani și nu a fost încheiată.
„Am citit un titlu care m-a îngrijorat, am citit un articol și nu am găsit nimic. Asta e analiza la momentul ăsta", a fost comentariul scurt al lui Nicușor Dan despre investigația Recorder care a arătat că șeful SPP a participat la masacrul din 21 decembrie 1989 și la represiunea din Piața Universității, de dinainte de Mineriadă.
Întrebat de jurnaliști dacă intenționează să convoace o ședință a CSAT pentru a-l înlocui pe șeful SPP, președintele Dan a răspuns:
„Este o ședință CSAT pe 7 septembrie. Nu are legătură cu acest caz. Reprimarea manifestațiilor de la Revoluție și Mineriadă este o pată în istoria România. E regretabil că Parchetele nu au elucidat până acum. Orice persoană care a reprimat, participând la una din aceste acțiuni de reprimare, din punct de vedere moral nu are ce să caute într-o funcție din statul român. Domnul Pahonțu nu este în această situație".
Întrebat despre promisiunea sa de la începutul mandatului potrivit căreia va face o evaluare a generalului Lucian Pahonțu, șeful statului a declarat:
„O evaluare a SPP am făcut-o cu propriile simțuri. Pare că funcționează, un serviciu profesionist. Și reacțiile serviciilor externe cu care tangențial m-am intersectat sunt în aceeași direcție. O evaluare managerială nu am făcut special pentru domnul Pahonțu, deoarece sunt multe multe alte restanțe mult mai importante. Eu am văzut un articol de presă cu un titlu care nu e justificat de conținut. Nu știu care e scandalul".
El a fost întrebat explicit și despre investigația Snoop, care a arătat că Lucian Pahonțu nu a depus de 18 ani declarația pe proprie răspundere că nu a făcut poliție politică. „Acceptați un șef de serviciu secret în România are îngreunează aplicarea legii în ceea ce-l privește?", a fost întrebarea pusă.
„Repet, SPP nu e un serviciu secret, e un serviciu de pază. Domnul Pahonțu, conform legii, când a fost numit de către CSAT acum 21 de ani, CSAT a făcut o verificare inclusiv la CNSAS cu privire la faptul dacă el a făcut sau nu poliție politică. Am citit un titlu care m-a îngrijorat, am citit un articol și nu am găsit nimic. Asta e analiza la momentul ăsta", a răspuns președintele Dan.
Exact acest val de efecte adverse creează haos în administrația locală și provoacă mari tensiuni politice. Impactul actelor legislative recente afectează două paliere majore:
1. Administrația locală și consiliile locale (Legea 165/2026)
Mii de consilieri vizați: Extinderea regimului de incompatibilități la tot personalul contractual din instituțiile publice pune mii de consilieri locali și județeni din țară în situația de a alege între locul de muncă la stat și mandatul ales.
Risc de blocaj și lipsă de cvorum: În numeroase comune și orașe mici, valul de suspendări sau demisii amenință să lase consiliile locale fără cvorum de funcționare, forțând chiar alegeri parțiale.
2. Miza politică la nivel înalt („Amendamentul Fritz”)
Țintă directă: Modificările aduse Legii Integrității vizează în mod direct situații precum cea a primarului Timișoarei, Dominic Fritz, punând sub semnul întrebării continuitatea unor mandate în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare.
Tensiuni între partide: Adoptarea proiectului cu sprijinul PSD, PNL și AUR a rupt punțile dintre PNL și USR, liberalii încercând acum să găsească formule de corectare ulterioară a legii pentru a nu pierde fondurile din PNRR.
Da, banii vin, dar nu integral și nu fără costuri politice și financiare.
Tabloul plăților de la Bruxelles pe PNRR arată astfel:
Tranșa aprobată (Cererea 4): Comisia Europeană a deblocat de curând o tranșă majoră de aproximativ 2,62 miliarde de euro. Votul pe Legea integrității a fost unul dintre jaloanele critice care a permis închiderea dosarului.
Banii pierduți definitiv (Cererea 3): Deși la Cererea 3 s-au deblocat ulterior 350,7 milioane de euro, peste 450 de milioane de euro au fost tăiați definitiv de Comisie din cauza jaloanelor ratate sau întârziate de guvernele anterioare (numiri la companii de stat, proiecte de energie/electrolizoare).
Miza finală (Cererea 6): Pe masa Guvernului rămâne depunerea ultimei tranșe majore de circa 5,4 miliarde de euro. Aici vor fi deosebit de problematice cerințele legate de legea salarizării unitare și închiderea capacităților pe cărbune.
Banii europeni intră în conturi, însă negocierea s-a făcut „pe muchie de cuțit”, plătind prețul politic al unor amendamente introduse pe ultima sută de metri.
Guzganii rămân la butoane
Primarii și consilierii locali vizați de noile incompatibilități au la dispoziție o strategie juridică în trei pași consecutivi în instanțele de Contencios Administrativ.
Traseul procesual pentru blocarea și anularea efectelor legii se desfășoară astfel:
1. Cererea de suspendare a Ordinului de Prefect (Urgența)
Prefectul constată încetarea de drept a mandatului prin ordin.
În baza art. 14 și 15 din Legea 554/2004 (Legea contenciosului administrativ), alesul local acționează prefectul în instanță solicitând suspendarea executării ordinului până la judecarea pe fond.
Efectul imediat: Dacă instanța aprobă suspendarea, executarea ordinului se oprește, iar primarul sau consilierul rămâne în funcție și își exercită mandatul cu drepturi depline pe durata procesului.
2. Ridicarea Excepției de Neconstituționalitate (Atacul pe fond)
În cadrul procesului de anulare a ordinului, avocații pot ridica o excepție de neconstituționalitate privind articolele problematice din Legea integrității.
Se invocă încălcarea unor principii din Constituție:
Neretroactivitatea legii (art. 15 alin. 2): Aplicarea noilor rigori unor situații, contracte sau funcții stabilite anterior adoptării actului normativ.
Nerespectarea dreptului la muncă și alegere (art. 41): Restricționarea disproporționată a dreptului de a exercita o profesie sau un mandat reprezentativ.
Principiul securității raporturilor juridice: Modificarea intempestivă a normelor în timpul exercitării unui mandat ales.
3. Solicitarea de Trimitere la CJUE (Curtea de Justiție a Uniunii Europene)
Dacă instanța națională ezită, se poate cere formularea unei întrebări preliminare către CJUE (art. 267 TFUE).
Se poate invoca incompatibilitatea dintre textul legii naționale și Carta Drepturilor Fundamentale a UE (dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, precum și principiul proporționalității sancțiunilor).
Precedentul din justiție arată că instanțele suspendă frecvent ordinele de prefect pe perioada desfășurării litigiilor, ceea ce înseamnă că mandatele nu se pierd automat din prima zi, ci se mută într-o luptă de durată în sălile de judecată.
Proiectul Legii integrității a trecut de Senat cu 106 voturi „pentru” (susținut de PSD, PNL, AUR și UDMR) și 19 voturi „împotrivă” (reprezentate de USR).
Poziționarea celor două partide și implicațiile votului:
PNL: A votat în favoarea proiectului de lege pentru a asigura îndeplinirea jalonului din PNRR, deși conducerea partidului a admis că amendamentul controversat (care vizează incompatibilitățile și situația primarului Dominic Fritz) este discutabil. Premierul Ilie Bolojan nu a fost prezent la vot.
AUR: Deși inițial au existat mesaje contradictorii în spațiul public, grupul AUR din Senat a votat pentru adoptarea legii, susținând că proiectul era necesar.
Reacția lui Petrișor Peiu: Senatorul s-a opus ferm direcției adoptate de partidul său, a absentat de la vot și a anunțat că renunță la conducerea grupului senatorial AUR, invocând că decizia colegilor săi contravine angajamentelor asumate.
Miza lui Petrișor Peiu s-a învârtit în jurul unei încercări de a-și impune autoritatea în partid și de a evita o vulnerabilitate dăunătoare pentru imaginea AUR, însă calculul său politic s-a întors împotriva lui.
Principalele sale obiective și acuzații:
Să nu treacă drept inconsecvent: El susținuse anterior că AUR trebuie să aibă o poziție fermă pe Legea integrității. Când conducerea (în frunte cu europarlamentarul Gheorghe Piperea) s-a răzgândit brusc și a decis să voteze favorabil proiectul, Peiu s-a trezit izolat. A folosit amenințarea cu demisia din funcția de lider de grup pentru a bloca această schimbare de macaz.
Acuzații de înscenare internă: Ulterior votului, Peiu a acuzat o strategie internă menită să-i submineze poziția de numărul 2 în partid, declarând public că i s-a „înscenat” întreaga situație de către colegii din conducere.
Tactice de negociere repetitive: Nu este prima dată când Peiu folosește această strategie; a mai amenințat cu retragerea din funcții și la alte voturi controversate ale parlamentarilor AUR.
Rezultatul a fost o mutare eșuată: colegii au votat proiectul ignorându-i avertismentele, iar Peiu a rămas prins între declarația că va demisiona formal pe 1 septembrie și încercările ulterioare de a lăsa decizia pe umerii conducerii partidului.
Sursele publice sunt date, documente și informații pe care oricine le poate accesa gratuit sau legal, fără restricții de confidențialitate.
Exemple de surse publice în România
Registre economice și financiare: Date de la ANAF, Ministerul Finanțelor sau Registrul Comerțului. Poți căuta informații despre companii pe ListaFirme.Transparență și achiziții: Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) arată cum se cheltuiesc banii publici.
Ocuparea forței de muncă: Găsești posturi vacante la stat pe posturi.gov.ro. Documente legislative: Monitorul Oficial publică toate legile și hotărârile noi.
Mass-media și comunicate: Jurnaliștii și autoritățile folosesc știri sau comunicate oficiale.Dacă vrei să cauți ceva anume, spune-mi:Cauți date despre o firmă?Cauți un loc de muncă la stat?Ai nevoie de leg Legi sau documente oficiale?
AI detaliază:
Conceptul de surse publice (sau surse deschise) se referă la ansamblul de date, informații și documente care pot fi accesate, consultate și utiliate de către orice persoană, fără restricții de confidențialitate sau drepturi de acces rezervate.
Categorii principale de surse publice
Registre și baze de date de stat: Registrul Comerțului, Cartea Funciară, portalurile instanțelor de judecată, buletinele oficiale și jurnalele de stat (ex: Monitorul Oficial).
Documente instituționale: Bugete publice, rapoarte de activitate ale instituțiilor de stat, proiecte legislative aflate în consultare publică, declarații de avere și interese.
Presă și media: Articole de știri, publicații jurnalistice, interviuri, comunicate de presă, emisiuni radio și TV.
Publicații academice și cercetare: Lucrări științifice publicate în regim Open Access, jurnale academice, baze de date cu brevete de invenție și teze de doctorat.
Platforme digitale și OSINT (Open Source Intelligence): Rețele sociale publice, bloguri, forumuri, arhive digitale (ex: Internet Archive) și date de geolocație/hărți satelitare publice.
Statistici oficiale: Date demografice, economice și sociale agregate de institute naționale sau internaționale (ex: INS, Eurostat, Banca Mondială).
Domenii frecvente de aplicare
Jurnalism de investigație: Verificarea faptelor, urmărirea banilor publici și investigarea activității persoanelor publice.
Analiză de intelligence (OSINT): Colectarea și evaluarea informațiilor din surse deschise pentru analiză geopolitică, de securitate sau riscuri comerciale.
Verificare și conformitate (Due Diligence): Evaluarea istoricului juridic și financiar al unei firme sau al unui partener de afaceri înainte de semnarea unui contract.
Cercetare științifică și academică: Documentarea teoretică și analiza comparativă pe baza datelor istorice sau statistice publicate.
Principii de utilizare
Informațiile extrase din surse publice necesită verificare încrucișată (cross-referencing) pentru validarea acurateței. De asemenea, procesarea datelor cu caracter personal din surse publice trebuie să respecte cadrul legal aplicabil privind protecția datelor (cum ar fi GDPR).
......
Uite așa poți afla o grămadă de chestii. După revolta și lovitura de stat din '89 sursele publice erau o mană cerească pentru servicile secrete străine. Din verificari încrucișate puteai sa stai liniștit acasă si aveai totul pe tavă.
Acum este un pic mai greu. Fustanelele acoperă rahatul.
Când Recorder mai ridică cate o fustanelă, cazul Milea și puiuții, de exemplu, vezi in ce societate trăiești. Am detaliat un pic în blog. În trecut am vazut ce fel de oameni sunt prietenii sau unii colegi, folosindu-mă de sculele de mai sus.
Mi-a venit să borăsc. Hoți si bandiți la drumul mare! Pe unii îi cunoșteam de zeci și zeci de ani. Nu vă spun ce am putut vedea în conturile lor bancare si acțiunile la societățile românești.
Degeaba, degeaba, degeaba... Tot la doi metri sub pamânt sunt azi.
Cel mai bun exemplu este Mircea Lucescu, un cunoscut de demult....
Mâncasem la aceaşi cantină cu unii dintre ei.
Mă amuz. La un clic distantă poti să-ți cunoști trecutul și prezentul. Nu trebuie sa fi mare specialist!
Hai să vă dau o mostră ( monstră ) de politician, surse publice:
Matei-Viorel Ardeleanu este diplomat român de carieră.
A căsătorit-o pe una dintre fiicele fostului ministru al Apărării Naționale, generalul Vasile Milea (Daniela Milea).
Repere principale:
Carieră diplomatică: Este diplomat cu o lungă activitate în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, ocupând de-a lungul timpului funcții de ambasador al României (inclusiv în Danemarca, Islanda și Muntenegru), precum și de coordonator național al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD).
Domenii de expertiză: Este specializat în teme de securitate și control al armamentelor, deținând gradul diplomatic de ministru plenipotențiar.
Atenție mare! Nu va încredeți în niciun chat AI. Furnizează date mistificatoare. Ce citiți mai sus este de la un Chat AI.
Soția lui Viorel este Sorina si nu sora ei, Daniela!!!!!!! Vedeți si exprimarea... a căsătorit-o... Vroia să spună: ...este căsătorit...
# Familia păstrează încă tăcerea în jurul morţii generalului # La Lereşti, doar bătrânii îşi mai amintesc de înaltul ofiţer a cărui sinucidere a iscat numeroase controverse. Generalul Vasile Milea, unul dintre actorii principali ai Revoluției, își doarme de aproape un sfert de secol somnul de veci la Lerești. Pe piatra funerară din marmură neagră scrie cu litere aurii „erou” şi „ jertfa supremă pentru partid şi onoare militară“. Deși, pe 30 decembrie 1989, ultimul ministru comunist al Apărării Naţionale a fost îngropat cu onoruri militare şi un convoi impresionant de soldaţi şi generali, la Lereşti doar câţiva dintre bătrânii satului îşi mai amintesc acum de el. La poarta cimitirului stăm de vorbă cu unul dintre cei care l-au cunoscut îndeaproape pe generalul Milea şi, mai ales, care a făcut parte, ca ofiţer al Academiei Militare, din celula de criză din zilele revoluţiei, e vorba de colonelul Dumitru Matei. Acesta ar putea jura că ministrul a ordonat armatei să nu tragă în populaţie, motiv pentru care şi-a atras și moartea. Acum în rezervă, colonelul Matei spune că Milea era un ofiţer atât de bun şi un om curajos încât nu s-ar fi sinucis niciodată. „ Nu pot să zic că eu personal, dar sunt colegi de ai mei care l-au auzit în repetate rânduri, pentru că ne chema mereu în acele zile pentru a analiza situaţia şi a lua anumite decizii, cum Milea cerea să nu se tragă în popor. Apoi îl ştiam de aici, de acasă, de la Lereşti, era fiu de ţapinar, a lucrat ca muncitor forestier, era dârz şi trecut prin greutăţi, ştia să facă faţă oricărei situaţii. De aceea sunt sigur că nu şi-a pus capăt zilelor.”
Cumnatul lui Milea a fost șeful Gărzilor patriotice de la Aro
Soţia lui Milea, Nicoleta, a murit acum vreo şapte ani şi oamenii spun că ar fi îngropată tot acolo, sub monumentul ridicat în memoria soţului său, dar pe nicăieri nu scrie asta. Multe rude nu prea mai are generalul prin sat, în afara cumnatului, fratele doamnei Nicoleta, Ion Negru, fost şef al Gărzilor Patriotice la uzina ARO. Acesta ştie foarte exact cum cumnatul său a ordonat retragerea muniţiei Gărzilor patriotice conduse la Bucureşti de Corneliu Pârcălăbescu, fidel lui Nicolae Ceauşescu, care ar fi putut să tragă în manifestanţi fără ezitare pentru că erau forţele cel mai bine înarmate. Familia Negru locuieşte gard în gard cu casa ridicată de Vasile Milea cu câţiva ani înainte de a muri. O casă frumoasă, e drept, însă pentru o casă a unui nomenclaturist comunist poate fi considerată o decepţie pentru că nici măcar nu se apropie de dimensiunile palatelor potentaţilor din vremurile noastre. Obloanele trase, în curte iarba înaltă aşa cum sunt locuinţele în care bătrânii au murit de mult timp şi nimeni nu mai dă pe acolo… Odată era plină de veselie, cu nepoţii mici care se urcau pe spatele bunicului, ditamai generalul aşezat fără ezitare în patru labe, asta spre distracţia copiilor care se jucau de-a „ caii-calai”, un cunoscut joc al celor care au crescut în Muscel. Soţia lui Ion Negru îşi aduce aminte că în vara lui 1989, Vasile a venit pe acasă într-o mică vacanţă şi i-a cerut lumânări ca să aprindă la mormântul părinţilor. Când a ieşit din cimitir, preotul a ieşit repede din biserică să îşi ia la revedere de la generalul care l-a întrebat ”părinte, dar pe mine unde o să mă îngropi?!” Oarecum surprins, preotul a dat-o în glumă şi i-a spus: „uite aici, la locul eroilor”, adică exact locul unde, peste doar câteva luni, avea să se ridice monumentul funerar din marmură neagră.
O fată a lui Milea locuiește în capitală, iar alta e soție de ambasador
În urma lui Vasile Milea au rămas două fete, Daniela Milea, care locuieşte la Bucureşti şi Sorina Ardeleanu, nimeni alta decât soţia ambasadorului României în Danemarca şi Islanda. Este posibil ca cele două să ştie care este cauza morţii tatălui lor pentru că dosarul fostei Procuraturi Militare, precum şi investigaţiile ulterioare ale Parchetului Bucureşti, adică documentele care ar putea conduce la dezlegarea enigmei decesului lui Vasile Milea, se afla la mama lor. Dar cu certitudine se păstrează multă discreţie în jurul acestui subiect din partea familiei, fie din cauza eventualelor repercusiuni care ar putea afecta cariera ginerelui lui Vasile Milea, ambasadorul Matei Viorel Ardeleanu, diplomat cu funcţii importante încă din anii ’90 în Ministerul Afacerilor Externe, fie din cauza noroiului care a fost aruncat peste imaginea generalului, mai ales în 2010, când un ziar central a dus o adevărată campanie de schimbare a denumirii străzilor, care, în anii 90, au fost botezate Vasile Milea. Ziarul respectiv a susținut că generalul fusese, de fapt, trădător şi nu erou pentru că a acţionat împotriva revoluţionarilor. După cum se ştie, în acea perioadă a bătut acest vânt şi pe la Piteşti, autorităţile dorind să schimbe și numele Pieței din faţa Prefecturii. Doar faptul că s-ar pierde timp şi bani pentru schimbarea adreselor tuturor instituţiilor din zonă le-a făcut să bată în retragere.
La Lereşti, o fundătură a primit numele „Vasile Milea”
În schimb, la Lereşti, de câtva timp, la intrarea pe o uliţă care nu duce nicăieri, o fundătură plină de resturi de la construcţiile ridicate în zonă și care dă direct în Râul Târgului, a apărut un indicator nou-nouţ, albastru, pe care scrie „Strada Vasile Milea”. Nimănui nu îi este clar ce s-a întâmplat la sfârşitul lui 1989 şi poate că secretul acelor zile nu va ieşi niciodată la lumină, însă un lucru este cert: prin moartea sa, fie că s-a sinucis, fie că a fost împuşcat din ordinul Elenei Ceauşescu, generalul Milea a pus capăt a ceea ce ar fi putut fi un măcel. Alina Crângeanu
Cel mai influent și mai longeviv șef de serviciu secret din România rezistă de peste 20 de ani la vârful statului român, reușind să-și cosmetizeze CV-ul și să ascundă cea mai sensibilă parte a carierei sale militare.
Recorder a reconstituit din mărturii și documente biografia de tinerețe a șefului SPP:
Lucian Pahonțu și-a început cariera militară din postura de nepot al unui mare general comunist și a activat ca ofițer în Trupele de Securitate din 1987 până în 1990.
La Revoluție, Pahonțu a făcut parte din forțele de represiune trimise de Nicolae Ceaușescu să înăbușe protestele izbucnite în București, în după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989. Conform mai multor documente descoperite de Recorder, Lucian Pahonțu a fost prezent în acea noapte în zona baricadei de la Intercontinental, unde trupele armate au omorât 48 de oameni și au arestat sute de manifestanți.
Actualul șef al SPP a fost implicat și în evenimentele din 13 iunie 1990, când sute de persoane au fost bătute și arestate de forțele de ordine în Piața Universității din București.
Lucian Pahonțu a evitat să răspundă la întrebările pe care i le-am transmis cu privire la informațiile care privesc biografia sa și s-a rezumat să spună că „întreaga sa activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale și cu principiile solide care guvernează activitatea militarilor, precum loialitate și devotament față de țară, onoare, demnitate și integritate”.
Omul sinonim cu sistemul
Generalul Lucian Pahonțu conduce Serviciul de Protecție și Pază (SPP) din decembrie 2005, adică de peste două decenii. În 2024 a împlinit 60 de ani și a fost trecut în rezervă ca general cu patru stele, dar și-a păstrat funcția de șef al SPP. În 2025, la Cotroceni a ajuns un nou președinte, însă Pahonțu n-a fost înlocuit nici de această dată. În ultimii 20 de ani, România a schimbat 3 președinți și 15 guverne, dar Lucian Pahonțu a fost de neclintit.
Prin separeurile politicii românești se vorbește cu glas șoptit despre influența pe care acest general o exercită în tot mai multe zone ale statului român. Uneori aceste discuții ajung și în spațiul public. În 2018, Liviu Dragnea l-a acuzat pe Lucian Pahonțu că racolează oameni din PSD, iar Paul Stănescu a declarat că șeful SPP i-a propus printr-un emisar să-l susțină pentru a prelua șefia Partidului Social Democrat.
Anul acesta, în toiul tensiunilor politice pentru numirea unui nou premier, în presă a apărut o fotografie în care Lucian Pahonțu stătea la masă alături de președintele Nicușor Dan în timp ce acesta avea o întâlnire cu oameni din zona politică. Tot în aceeași perioadă, premierul desemnat Adrian Veștea a relatat într-o ședință a conducerii PNL că președintele Nicușor Dan a trimis un echipaj SPP să îl aducă, în cel mai mare secret, la București, cu toate că nu se număra printre demnitarii care aveau dreptul la dispozitiv SPP înainte de desemnare.
Astfel de momente au alimentat ideea că Pahonțu a devenit mult mai mult decât șeful serviciului secret responsabil cu protecția președintelui și a altor înalți demnitari și că se implică direct în jocurile politice.
De unde vine, însă, acest personaj atât de influent?
Lucian Pahonțu, la masă cu președintele Nicușor Dan și alți politicieni (SURSA. Digi 24)
În 2005, când a fost numit de președintele Traian Băsescu la conducerea SPP, se știa că Lucian Pahonțu avea o carieră în Jandarmerie și că fusese comandantul Brigăzii Speciale de Intervenție „Vlad Țepeș”.
Informațiile despre parcursul său profesional sunt prezentate sumar în CV-ul de pe site-ul SPP. Sunt menționate cele două brigăzi din Jandarmerie pe care le-a condus – Brigada 11 Mobilă București (1999-2002) și Brigada Specială de Intervenție „Vlad Țepeș” (2002-2005). În rest, informațiile sunt vagi: „A ocupat diverse funcții în cadrul Ministerului Afacerilor Interne” (1992-1999), iar anterior menționează doar că a fost comandant de companie (1990-1992) și comandant de pluton (1987-1990) în cadrul aceluiași minister.
În ianuarie 2007, colonelul SPP Mircea Găinușă l-a acuzat public pe Lucian Pahonțu că, după ce a preluat conducerea Serviciului de Protecție și Pază, a început să angajeze „cadre militare care au aparținut fostelor instituții represive comuniste ori participanți la acțiunile represive din timpul evenimentelor din decembrie 1989”. Mai mult, colonelul Găinușă spunea că însuși Lucian Pahonțu ar fi fost ofițer activ în Departamentul Securității Statului, dar fără să dea alte detalii.
Pahonțu a respins acuzațiile, dar nu a oferit prea multe informații. S-a rezumat la a spune doar că înainte de 1989 a fost comandant de pluton de militari în termen la transmisiuni și scandalul s-a stins.
Această eschivă – la fel ca și informația din CV-ul afișat pe site-ul SPP – este, însă, o minciună prin omisiune. Între 1987 și 1990, Lucian Pahonțu a fost, într-adevăr, comandant de pluton în cadrul Ministerului de Interne, iar specializarea sa era cea de transmisiuni. Însă aceasta este doar o jumătate de adevăr. Jumătatea convenabilă.
Versiunea completă este că, în ultimii trei ani ai regimului comunist, Lucian Pahonțu a fost comandant de pluton în cadrul Trupelor de Securitate, la UM 0305 de la Băneasa. Din 1986, Comandamentul Trupelor de Securitate se subordona direct Departamentului Securității Statului (DSS), cea mai temută structură din perioada ceaușistă. La rândul său, DSS făcea parte din Ministerul de Interne.
Trupele de Securitate au fost o structură militarizată a Ministerului de Interne, înființată în 1949 cu misiunea de a apăra „independența și suveranitatea națională”. A făcut parte din aparatul de represiune al regimului comunist. „Trupele de Securitate au fost implicate în reprimarea revoltelor țărănești, lichidarea rezistenţei din munţi, dar şi în asigurarea pazei în penitenciare şi colonii de muncă”, se arată într-un material explicativ al IICCMER.
În ultimii ani ai regimului comunist, principalele misiuni ale acestei structuri erau de pază și ordine publică. Trupele de Securitate colaborau însă și cu diverse direcții ale Securității, în special în culegerea de informații din zona unde efectuau serviciul de pază, se arată în volumul „Trupele de Securitate (1949-1989)”, publicat de CNSAS, în 2004.
Nepotul generalului Milea
Lucian Pahonțu a devenit ofițer în cadrul Trupelor de Securitate după ce a urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri Activi de Transmisiuni de la Sibiu. Și-a croit drum spre această carieră având ascendentul unei relații de rudenie cu generalul Vasile Milea, șef al Marelui Stat Major al Armatei (1980-1985) și Ministru al Apărării Naționale (1985-1989). Milea a fost practic unul dintre cei mai puternici oameni în stat în ultimul deceniu al dictaturii ceaușiste.
Generalul Vasile Milea (dreapta) a fost ultimul ministru al Apărării din epoca Ceaușescu
Surse din interiorul familiei ne-au confirmat că Nicolae Pahonțu, tatăl actualului șef SPP, a fost văr primar cu generalul Vasile Milea. Asta înseamnă că Lucian Pahonțu era nepotul ministrului Apărării. Cei doi sunt, de altfel, născuți în aceeași comună: Lerești, județul Argeș.
„Știți foarte bine cum erau vremurile atunci. Relațiile de rudenie contau enorm, iar influența generalului Milea era uriașă. Cine a trăit în acea perioadă știe că nu prea se putea ca un nepot al ministrului Apărării să dea admiterea la o școală militară și să fie respins. Milea ținea foarte mult la familia extinsă din Lerești, chiar dacă unii se foloseau de numele lui și el afla abia după ce faptul era consumat”, ne-a spus o sursă din cadrul familiei.
În apărarea dictatorului
Până în prezent, nu a existat nicio informație în presă sau în comunicări oficiale despre unitatea militară la care Lucian Pahonțu a activat înainte de decembrie 1989. Și, totuși, undeva într-un colț al internetului am reușit să găsim o mențiune de la care am putut începe să săpăm.
Pe un grup de Facebook dedicat foștilor militari în termen, unde aceștia publică poze și deapănă amintiri, am identificat câteva comentarii care menționează numele Lucian Pahonțu și unitatea unde acesta era comandant de pluton: UM 0305 Băneasa. Am discutat cu câțiva dintre cei care au postat comentariile și ne-au confirmat că l-au avut comandant de pluton pe actualul șef al SPP.
Apoi am găsit mențiuni despre UM 0305 Băneasa atât în rapoarte despre Revoluție, cât și în rechizitoriul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. După mai multe zile de căutări în arhive, am identificat mărturii și rapoarte care ne-au confirmat fără dubii că Lucian Pahonțu a fost ofițer în Trupele de Securitate și că motivele pentru care a ascuns acest lucru nu par să țină doar de reputația negativă a acestei structuri, ci și de activitatea pe care unitatea sa a avut-o în evenimentele dramatice din perioada 1989-1990.
Unitatea Militară 0305, din care făcea parte Lucian Pahonțu, a fost în stare de alarmă încă de pe 17 decembrie 1989, când a început revoluția de la Timișoara. Lucrurile s-au precipitat și la București începând cu 21 decembrie, când mitingul de susținere organizat de Nicolae Ceaușescu în fața Comitetului Central a scăpat de sub control și s-a transformat, pe parcursul zilei, într-o mișcare de contestare a regimului.
Toate forțele militare din București și din împrejurimi au fost mobilizate pentru a-l apăra pe dictator și pentru a-i dispersa pe manifestanții din centrul Capitalei. În ultimul rechizitoriu din Dosarul Revoluției se arată că, imediat după miting, „au fost organizate primele dispozitive de represiune alcătuite din forţe ale Ministerului de Interne, Trupelor de Securitate şi ale Ministerului Apărării Naţionale.”
Imagine din după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989, când revoluționarii au început să se adune în centrul Bucureștiului (FOTO: Agerpres)
Într-un raport aflat în Dosarul Revoluției și realizat de locotenent-colonelul Ion Alecu, din UM 0305 – Trupele de Securitate, acesta consemnează: „În jurul orelor 12:30, fiind la televizor și vizionând transmisia mitingului de la Sala Palatului CC, înțelegând că se întâmpla ceva deosebit, m-am dus la camera ofițerului de serviciu, unde am primit ordin de la comandantul MU Lt. Col. Cearapin Tudor să alarmez subunitățile de intervenție și să ne deplasăm în zona Palatului CC”.
În zona Comitetului Central, forțele de ordine au avut misiunea de a bloca toate străzile prin care se putea ajunge la clădirea unde se afla Ceaușescu. Din raportul locotenent-colonelului Ion Alecu, rezultă că acesta și-a instalat dispozitivul pe Strada 13 Decembrie (actuala Ion Câmpineanu), la intersecția cu Bulevardul 1848 (actual Nicolae Bălcescu). Este vorba de zona Universității, care avea să se transforme în cel mai fierbinte punct al zilei de 21 decembrie 1989.
Printre imaginile filmate în acea după-amiază se regăsesc și secvențe în care manifestanții se ciocnesc cu forțele de ordine chiar la intersecția dintre Ion Câmpineanu și Nicolae Bălcescu.
După lăsarea serii, în dispozitivul de la intersecția celor două străzi a ajuns și plutonul de Trupe de Securitate comandat de locotenentul Lucian Pahonțu. Acest lucru este menționat atât în raportul lui Ion Alecu, cât și în cel al unui alt ofițer care a participat direct la evenimente.
Este vorba de maiorul Gheorghe Rădulescu, care afirmă în raportul său: „Am primit ordin de la colonelul Pavelescu Dumitru, șeful de stat major al trupelor (n.r. – Trupele de Securitate), ca împreună cu un pluton comandat de cpt. Potinteu Emil și lt. Pahonțu Lucian să înlocuiesc o subunitate a UM 0396 comandată de cpt. Ivan Aurel care se afla în cordonul de ordine realizat pe strada 13 Decembrie la intersecția cu Bd. 1848. (…) Militarii erau echipați în ținută gri-bleu, cu căști și scuturi și bineînțeles cu armamentul și muniția de luptă”.
Chiar în această zonă au avut loc, în noaptea de 21 spre 22 decembrie, confruntări sângeroase între revoluționari și forțele de represiune. Manifestanții au ridicat o baricadă din mașini aflate în zonă și obiecte de mobilier de la câteva restaurante, în timp ce Armata și unitățile Ministerului de Interne au mobilizat efective impresionante: tancuri, transportoare blindate și sute de militari echipați ca pentru război.
Prezența lui Lucian Pahonțu în rândul forțelor de represiune care au acționat în acest punct fierbinte al Revoluției Române este confirmată și de propria declarație pe care am găsit-o în Dosarul Revoluției și pe care o redăm integral mai jos, păstrând ortografia și punctuația autorului:
Subsemnatul Lt. Pahonțu Lucian fiul lui Nicolae și Paraschiva declar că în perioada 17-22-12-1989 am executat următoarele.
În ziua de 17-12-1989 executam serviciul de ajutor al ofițerului de serviciu pe MU. În jurul orei 17:00 am primit ordin de la ofițerul de serviciu să alarmez agenții și șoferii să verific după care să le ordon să meargă pe traseele stabilite pentru a anunța cadrele să vină la unitate.
În perioada 17-21-12-1989 am executat programul de pregătire militară prevăzut.În ziua de 21-12-1989 în jurul orei 15:00 subunitatea a primit alarmă. După echipare și verificarea subunității am primit ordin să îmbarcăm militarii în camioane și să așteptăm noi ordine.
În jurul orei 20:00 am primit ordin să ne deplasăm la Piața Scîntei pentru a executa paza obiectivului Casa Scîntei. Ajunși aici am primit ordin să rămînem în camioane pe loc.În jurul orei 21:00 am primit ordin prin stația radio să ne deplasăm pe platou în fața restaurantului „Cina”.Ajunși aici comandantul companiei a luat legătura cu comandantul MU.
În jurul orei 22:00 am primit ordin să schimbăm o subunitate aflată în blocare pe Strada „13 Decembrie”. Eu împreună cu comandantul companiei ne-am deplasat cu camionul la locul ordonat și am intrat în dispozitiv. Aici am luat scuturile de la subunitatea pe care am înlocuito. În fața dispozitivului se aflau unități și blindate ale MApN care executau foc de avertizment.
Am rămas în dispozitiv pînă în jurul orei 2:00, după care am rămas în repauz la camion.În toată această perioadă nici eu și nici subunitatea nu am avut contact cu manifestanții.
Pe data de 22-12-1989 am primit ordin să intrăm din nou în dispozitiv.În jurul orei 9:00 pe Bl. Nicolae Bălcescu au venit din nou coloanele de manifestanți.În fața dispozitivului nostru se afla un cordon de subofițeri și ofițeri de miliție. În spatele dispozitivului nostru se aflau două blindate ale MApN.Noi nu am avut contact cu manifestanții și nici aceștia nu au luat atitudine împotriva noastră.
În jurul orei 10:00 am primit ordin de la comandantul dispozitivului Lt col Alecu Ion să ne retragem și să permitem accesul manifestanților în Piața Revoluției ceea ce am și făcut.Ajunși în Piața Revoluției manifestanții ne-a îmbrățișat a dat flori și mîncare militarilor. În continuare ne-am îmbarcat în camioane și ne-am întors în unitate.
Nici noi cadrele și nici militarii nu am avut muniție la el, muniția se afla în lăzi sigilate. La întoarcerea în unitate muniția a fost verificată și predată. Menționez că nu a fost lipsă nici un cartuș.
Aceasta este declarația pe care o dau și o semnez.
09-03-1989*
* Deși varianta olografă a declarației (care poate fi consultată mai jos) este datată martie 1989, acest lucru este în mod cert o greșeală, pentru că evenimentele la care se referă au avut loc în decembrie 1989. Data corectă este, cel mai probabil, martie 1990.
Această declarație este în primul rând o confirmare indubitabilă că Lucian Pahonțu a fost în zona Universitate. Nu este neapărat și o descriere fidelă a ceea ce a văzut și a făcut în noaptea de 21 decembrie 1989. Acest lucru rezultă cât se poate de clar dacă comparăm declarația sa cu datele istorice și cu declarațiile colegilor săi de dispozitiv.
În declarațiile lor, ofițerii Ion Alecu și Gheorghe Rădulescu vorbesc pe larg despre evenimentele grave din Piața Universității și despre ciocniri dure între forțele armate și manifestanți.
Redăm doar câteva fragmente din declarația maiorului Gheorghe Rădulescu:
„Când am ajuns în dispozitivul ordonat am văzut următoarele: în spațiul delimitat de hotelul Intercontinental și Teatrul Național și restaurantul Dunărea și Universitate era adunată o masă mare de oameni care strigau lozinci anticeaușiste, realizau baricade din autovehicule ce soseau dinspre Piața Unirii pe care apoi le ocupau.
(…) La puțin timp după ajungerea în dispozitivul la care mă refer am fost surprins de puternice rafale. Se executa foc de avertisment în plan vertical de către mitralierele de pe TAB-uri și de către șirurile de trăgători de infanterie dispuse pe bulevard înapoia TAB. Focul se executa în serii lungi cu gloanțe trasoare, unele lovind în balcoanele Hotelului Intercontinental.
(…) În jurul orelor 23, TAB-urile aflate la contact cu manifestanții au încercat să spargă baricadele realizate de aceștia, rezultând incendierea unei remorci cu saltele de buret pe strada Batiștei, a două basculante aflate pe bulevard spre balustrada parkingului și a unui TAB aflat cam pe axul bulevardului. După aceasta s-a realizat o repliere a rândurilor de trăgători de infanterie și a TAB-urilor și au fost aduse în față câteva mașini de pompieri care au stropit cu jeturi de apă baricadele incendiate și grupurile de manifestanți rămași în spațiul verde dinspre Hotel Intercontinental.
(…) Mitralierele de pe tancuri și infanteriștii dinapoia acestora au mai executat o repriză de foc de avertisment în plan vertical, după care tancurile au trecut la forțarea și ruperea baricadei”.
Despre seara de 21 decembrie 1989 există numeroase mărturii și date istorice care compun imaginea uneia dintre cele mai negre pagini din istoria recentă a României: trupele de represiune au omorât atunci 48 de oameni, în timp ce alți 150 au fost răniți și 1.245 au fost bătuți și arestați.
Unele dintre puținele imagini video filmate în acea noapte arată un adevărat măcel în zona Pieței Universității.
Tânărul locotenent Pahonțu a cuprins toate aceste evenimente dramatice într-o descriere evazivă, de numai câteva rânduri:
„În jurul orei 22:00 am primit ordin să schimbăm o subunitate aflată în blocare pe strada 13 Decembrie. Eu împreună cu comandantul companiei ne-am deplasat cu camionul la locul ordonat și am intrat în dispozitiv. Aici am luat scuturile de la subunitatea pe care am înlocuito. În fața dispozitivului se aflau unități și blindate ale MApN care executau foc de avertizment.”
Apoi mai adaugă două precizări scurte:
„Am rămas în dispozitiv până în jurul orei 2:00, după am rămas în repauz la camion. În toată această perioadă nici eu și nici subunitatea nu am avut contact cu manifestanții”.
Această remarcă prin care locotenentul Pahonțu are grijă să se disculpe este contrazisă de locotenent-colonelul Ion Alecu, despre care tot el spune că a fost comandantul său de dispozitiv. Alecu menționează în declarație că dispozitivul său a avut contact cu manifestanții:
„În ziua de 21.12.89 și 22.12.89 până la ora 11:00-11:30 am comandat subunitățile din blocarea str. 13 Decembrie spre hotel Intercontinental. Pe toată această perioadă am avut legătura radio permanent cu col. Pavelescu, care ne-a coordonat activitatea. Raportez că în mai multe rânduri am comunicat că rezist cu greu demonstranților”.
„Ce faci, Lucică, aici?”
Un alt ofițer de la UM 0305 care a participat alături de Lucian Pahonțu la evenimentele din zona hotelului Intercontinental este locotenentul Radu Grigoraș. Acesta ne-a confirmat, într-un dialog telefonic, că unitatea din care făceau parte a avut ciocniri cu revoluționarii: „Au fost, cum să nu?! Noi am fost prezenți chiar acolo, la baricadă, când au venit tancurile și au trecut peste ei, i-au călcat, i-a împușcat în cap… I-am luat, i-am urcat în camioane, am spălat străzile împreună cu pompierii. În noaptea aia s-a deschis foc în manifestanți, cum să nu? Asta e, asta s-a întâmplat. S-a tras în oameni, dar consumul nostru de muniție a fost zero”.
Grigoraș ne-a povestit și că Lucian Pahonțu s-a întâlnit în acea noapte cu unchiul său, generalul Vasile Milea. „Ce știu și pot să vă relatez e că se cunoștea personal cu Milea. În noaptea de 21-22 eu eram coleg cu el, cot la cot. Și a venit Milea și l-a întrebat: «Ce faci, Lucică, aici?» «Organizăm dispozitiv de blocare a pătrunderilor». «Aveți grijă, Lucică, de militari și de armament. Nu deschideți focul»”.
A doua zi dimineață, pe 22 decembrie, generalul Vasile Milea avea să fie găsit împușcat în biroul său. Versiunea oficială este că acesta s-a sinucis, dar există și interpretări conform cărora Milea a fost asasinat.
Ce a ascuns locotenentul Pahonțu?
O altă diferență între declarația lui Pahonțu și cele ale colegilor de dispozitiv o reprezintă participarea la acțiunile de arestare a revoluționarilor din noaptea respectivă. După cum se arată și în primul rechizitoriu al Dosarului Revoluției, întocmit în anii ‘90, forțele de represiune au trecut, după spargerea baricadei, la hăituirea manifestanților, care au fost arestați și bătuți cu brutalitate.
Locotenentul Pahonțu nu menționează nimic despre o asemenea acțiune. În schimb, ofițerii Alecu și Rădulescu, care au făcut parte din același dispozitiv, vorbesc despre faptul că, după spargerea baricadei, nu au staționat în camioane, așa cum afirmă Pahonțu, ci au primit misiunea de a bloca gurile de metrou din zonă:
„Conform misiunii noastre, am rămas în cordonul de ordine pe Strada 13 Decembrie până în jurul orelor 3:00, când din ordinul col. Pavelescu Dumitru am realizat blocarea cu grupuri de militari a gurilor de metrou de la Universitate, Muzeul de Istorie, Spitalul Colțea și Teatrul Național”, spune în declarația sa maiorul Gheorghe Rădulescu.
Există multiple mărturii ale celor care au scăpat cu viață din noaptea de 21 decembrie, mărturii adunate de procurori sau de comisia senatorială pentru cercetarea evenimentelor din 1989, care a funcționat în anii ‘90. În privința arestărilor, majoritatea celor audiați menționează că acestea erau efectuate în principal de „scutieri”.
Extras din raportul comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din 1989
La represiunea din 21 decembrie 1989 au existat două structuri din cadrul Ministerului de Interne care au avut în dotare scuturi: Forțele de Ordine și Intervenție (FOI), din cadrul Miliției, și Trupele de Securitate din care a făcut parte și Lucian Pahonțu.
Am consultat, în Dosarul Revoluției, declarații ale unor militari din ambele structuri și nimeni nu admite în mod direct că a participat la lovirea și arestarea manifestanților din acea noapte. Și, totuși, sute de oameni au fost bătuți și arestați.
Aceeași situație este și în cazurile, mult mai grave, ale celor uciși sau răniți prin împușcare. Mărturiile revoluționarilor au indicat militari din toate structurile atunci când a venit vorba de folosirea armelor de foc.
Extras din raportul comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din 1989
Majoritatea militarilor care au fost audiați de-a lungul anilor au declarat însă că nu au tras niciun foc sau că au executat doar foc de avertisment. Și, totuși, în acea noapte au fost 48 de morți și 150 de răniți.
Pentru acest masacru au fost anchetați și condamnați, în anii ‘90, doar câțiva șefi ai structurilor militare care au acționat, printre care Tudor Postelnicu (ministrul de Interne), Andruță Ceaușescu (comandantul Școlii de Securitate de la Băneasa) și Marin Bărbulescu (comandantul Miliției București).
Procurorii n-au reușit, însă, să ancheteze în detaliu evenimentele din noaptea de 21-22 decembrie 1989, pentru a stabili punctual dispozitivele și militarii care au tras în revoluționari sau care i-au bătut și arestat.
Iar unul dintre motivele pentru care n-au făcut-o este că majoritatea au ales să mintă în declarații. Așa reiese dintr-un raport al parchetelor militare din perioada 1990-1994: „Toate forțele implicate în represiune continuă să nege cu obstinație că ar fi tras asupra manifestanților, cu toate că este evident, ținând seama de numărul morților și răniților, că s-a executat foc asupra acestora. Chiar în situația în care s-ar regăsi în rândul acestora vreo persoană, care cuprinsă de remuşcări s-ar destăinui, (lucru care este foarte greu de crezut din perspectiva timpului care a trecut până în prezent), acesta nu ar fi în măsură să furnizeze relații în legătură cu cel asupra căruia a tras și pe care l-a rănit sau ucis. Legătura dintre autor și victimă sau invers, de la victimă la autor este foarte greu de făcut prin declarațiile uneia sau celeilalte părți (…). Cert este că în momentul de față, fără o colaborare corespunzătoare a instituțiilor care au avut forțe implicate în represiune (și care au fost, sau cel puțin se pretinde, restructurate fundamental sub aspectul conducerii, al factorilor cu atribuții de comandă, al cadrelor și al metodelor de lucru), – nu se va ajunge niciodată la stabilirea făptuitorului”.
Faptele lui Lucian Pahonțu, ca și ale altor militari care au participat la represiunea din 21 decembrie 1989, nu vor fi, probabil, niciodată complet elucidate. Conform propriei declarații date în fața procurorilor, Pahonțu spune că n-a făcut decât să asiste pasiv la tot ce s-a întâmplat în acea noapte sângeroasă: a venit, a intrat în dispozitiv, n-a avut contact cu manifestanții, apoi s-a urcat înapoi în camionul cu care venise.
Mulți ani mai târziu, într-o carte pe care a publicat-o la editura Bioterra („Terorism și destabilizare”, 2003) și în care amintește în treacăt și momentul Revoluției, Lucian Pahonțu renunță și la această versiune a spectatorului pasiv și nu mai menționează nimic despre ziua de 21 decembrie 1989. Se rezumă la câteva rânduri în care afirmă că a participat la paza unor obiective printre care „stații de alimentare cu carburanți și lubrifianți (PECO)”.
Nu știm cum se mai raportează Lucian Pahonțu în prezent la aceste evenimente, întrucât a evitat să ne răspundă la întrebările pe care i le-am transmis cu privire la misiunile desfășurate în timpul Revoluției. Puteți citi aici întrebările adresate de Recorder șefului SPP și răspunsul integral al acestuia.
Pahonțu, în prima linie și la Mineriada din 13-15 iunie 1990
După căderea regimului comunist, conducerea statului român a fost preluată interimar de Frontul Salvării Naționale (FSN), în frunte cu Ion Iliescu. Deși promisese că nu va participa la alegeri, la începutul lui 1990 Iliescu transformă FSN în partid politic și intră în cursa pentru scrutinul parlamentar și prezidențial din acel an.
Societatea reacționează rapid: zeci de mii de oameni protestează zilnic în stradă, începând cu luna aprilie, în ceea ce a devenit cea mai mare mișcare civică anticomunistă, cunoscută sub denumirea de Fenomenul Piața Universității.
După câștigarea alegerilor de către FSN și Ion Iliescu pe 20 mai 1990, în centrul Bucureștiului a rămas un grup mai restrâns de contestatari ai regimului nou instaurat. Unii dintre ei au instalat corturi în fața Teatrului Național și au intrat în greva foamei, militând pentru o societate în care foștii privilegiați ai sistemului comunist să nu mai aibă acces la putere.
Câteva imagini de la intervenția forțelor de ordine din dimineața de 13 iunie 1990 apar și în documentarul „Piața Universității”, regizat de Stere Gulea în 1991
În zorii zilei de 13 iunie 1990, conducerea statului a ordonat înăbușirea brutală a grupului de greviști și evacuarea Pieței Universității cu ajutorul forțelor de ordine, printre care și fostele Trupe de Securitate. La începutul anului 1990, acestea și-au schimbat denumirea în Trupe de Pază și Ordine (TPO), însă au rămas sub conducerea Ministerului de Interne, păstrându-și structura și personalul din perioada comunistă.
Unitatea din care făcea parte Lucian Pahonțu – UM 0305 Băneasa – a participat la evacuarea violentă a Pieței Universității, așa cum reiese din mai multe declarații de martor ale unor ofițeri și militari în termen. Acestea au fost luate de către procurorii militari în anii 2007-2008, când Pahonțu se afla deja la conducerea SPP. Nu am găsit în Dosarul Mineriadei și o declarație a acestuia.
Una dintre cele mai ample mărturii despre acțiunile pe care le-au întreprins Trupele de Pază și Ordine în prima parte a anului 1990 și mai ales pe 13 iunie – ziua descinderii în Piața Universității – îi aparține ofițerului Radu Grigoraș, colegul de unitate care fusese și la Revoluție alături de Lucian Pahonțu.
Până la intervenția în forță din 13 iunie, ofițerul povestește că a avut și alte misiuni de îndeplinit în perioada Fenomenului Piața Universității:
„În intervalul aprilie-iunie 1990 (…) aproape în fiecare zi, la 19:00-19:30, ne adunam în curtea Poliției Capitalei și, sub comanda lui Pop și Gudacu (n.r. – comandanți de batalioane), interveneam în Piața Universității, în mai multe direcții convergente: rond, pe strada Edgar Quinet, dinspre Piața Romană și pe strada Batiștei. De fiecare dată rețineam aproximativ 50-60 de persoane, pe care nu le loveam, dar le conduceam la sediul Poliției Capitalei, unde le predam lucrătorilor de poliție, care le identificau, le sancționau contravențional, după care le dădeau drumul. La plecarea acestora din curtea Poliției Capitalei, dinspre strada Eforie, formam un cordon și îi loveam pe manifestanți cu picioarele”, spune ofițerul în declarația dată procurorilor militari în anul 2007.
Ofițerul Grigoraș spune că aceste misiuni au continuat până pe 12 iunie 1990.
În noaptea de 12 spre 13 iunie, la ora 3:00-3:30, întreaga unitate 0305 a fost mobilizată și echipată cu „pistoale-mitralieră fără muniție, bastoane de cauciuc, scuturi de culoare albă PAFS și căști de război de culoare kaki”. S-a comunicat că „urmează să evacuăm persoanele de la corturile din Piața Universității și să le predăm organelor de anchetă. Nu ne-a specificat nimic cu privire la folosirea forței”, a relatat militarul în fața anchetatorilor.
Statul a mobilizat atunci 1.400 de militari ai Ministerului de Interne, 80 de militari din MApN, precum și militari în termen și studenți ai Școlii Militare Superioare de Ofițeri a Ministerului de Interne, conform rechizitoriului. Tot acest contingent avea misiunea de a evacua un grup de câteva zeci de persoane aflate în greva foamei.
„La ora 5:00, am intrat pe bulevardul 6 Martie (n.r. – azi, Bd. Regina Elisabeta) și am pătruns în zona corturilor, pe care am încercuit-o. Lucrători din cadrul Poliției au intrat în corturi, iar toate persoanele care se aflau acolo au fost reținute și îmbarcate în camioanele noastre tip FAM și transportate la UM 0575 Măgurele”, povestește Radu Grigoraș. „O parte din persoanele reținute au fost lovite la nivelul spatelui cu bastonul de cauciuc, deoarece se opuneau reținerii. Atât eu, cât și militarii mei i-am lovit pe cei care se aflau în zona corturilor.”
Ofițerul menționează explicit faptul că nu a participat singur la aceste activități: „Restul colegilor mei, cpt. Potinteu Emil și lt. Pahonțu Lucian, au acționat pe data de 13 și 14.06.1990 în zona Universității București”.
Radu Grigoraș a confirmat pentru Recorder mărturia depusă în Dosarul Mineriadei și relația de prietenie pe care o avea cu Lucian Pahonțu: „Eram colegi, 2-3 ani diferență de vârstă poate, eram apropiați. Am fost împreună la evacuarea Pieței Universității. Au fost arestări la corturi acolo… Nu exista o formă de dialog, adică să mergi, să stai… i-am luat la bastoane, îi loveam, îi încătușam, foloseam forța. Eram instituția statului, aveam dreptul să folosim forța”.
Pe lângă greviștii foamei, forțele de ordine au mai arestat și alți cetățeni care tranzitau zona. În acea dimineață, 260 de persoane au fost reținute ilegal și duse la cazarma UM 0575 Măgurele, ceea ce a provocat o revoltă a populației. În orele următoare, grupuri mari de oameni s-au strâns în Piața Universității pentru a-și exprima indignarea față de arestarea celor care făceau greva foamei și care protestau pașnic. Pe parcursul zilei au avut loc și alte confruntări între protestatari și forțele de ordine.
În zilele de 14 și 15 iunie 1990, mai multe unități TPO au fost păstrate în Piața Universității pentru a se asigura că cetățenii nu revin în zonă pentru a continua protestele. „În data de 14 și 15.06.1990 am fost angrenați în dispozitivele de pază constituite în Piața Universității, neavând incidente pe durata desfășurării misiunilor”, menționează, în declarația de la Parchet, militarul Cristian Gheorghe Ianțuc, care precizează că făcea parte din plutonul condus de locotenentul Pahonțu. Afirmațiile lui sunt confirmate și de un alt coleg din subordinea lui Pahonțu, Florian Neguț, care spune că, în cele două zile în care minerii din Valea Jiului au bătut oamenii pe străzile Bucureștiului, el și colegii lui au asistat pasivi la violențe: „În zilele următoare, alături de colegi, am fost în misiune în București, în Piața Universității, unde am format cordoane de ordine. Am observat că, în acele zile, minerii opreau persoane civile pe stradă, pe care le legitimau, iar pe unele dintre acestea le loveau și le conduceau într-o direcție necunoscută.”
Secretomania instituțională din jurul lui Pahonțu
Mineriada din 13-15 iunie 1990 a rămas în istorie drept unul dintre cele mai întunecate momente ale perioadei postcomuniste. Statul român și-a îndreptat atunci forțele de represiune împotriva cetățenilor și, ca și când n-ar fi fost suficient, a apelat și la gruparea „paramilitară” formată din 15.000 de mineri din Valea Jiului.
În timp ce lumea occidentală privea cu îngrijorare la forma pe care începea să o capete proaspăta democrație românească, la București se cimenta o nouă ordine socială, cu cariere clădite pe oportunism, abuz de putere și impunitate. O construcție atât de solidă încât a traversat deceniile și a rezistat tentativelor de reformă.
În iulie 1990, fostele Trupe de Securitate se transformă în Jandarmeria Română, în încercarea de a scăpa de renumele de tristă amintire din timpul comunismului și de amprenta represiunilor de la Revoluție și Mineriadă. Lucian Pahonțu rămâne în unitatea de la Băneasa și avansează rapid pe scara ierarhică. La finalul anilor ‘90 ajunge șef de stat major la Brigada 11 Mobilă de Jandarmi București și, mai apoi, comandantul Brigăzii Speciale de Intervenție din Jandarmerie.
Lucian Pahonțu, în 2002, când a fost numit în funcția de comandant al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. FOTO: Agerpres
În 2003 devine doctor în științe militare și, doi ani mai târziu, la începutul primului mandat prezidențial al lui Traian Băsescu, este numit șeful Serviciului de Protecție și Pază.
După ce își începuse cariera militară apărând regimurile Ceaușescu și Iliescu în fazele lor cele mai violente, Lucian Pahonțu avea să întoarcă istoria în favoarea sa, ajungând să vegheze la liniștea ultimilor trei șefi de stat: Traian Băsescu, Klaus Iohannis și Nicușor Dan. Acesta din urmă a promis, la începutul mandatului, că îl evalua pe șeful SPP. Astăzi, la mai mult de un an de la acel moment, Pahonțu este în continuare în funcție.
Lucian Pahonțu nu are nicio decizie din partea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu privire la relațiile sale cu fosta Securitate. Într-un răspuns pentru Recorder, instituția menționează că deși au existat solicitări pentru investigarea trecutului său, „procedurile de verificare și de identificare a documentelor sunt complexe, cronofage și multiple”.
Arhiva Comandamentului Trupelor de Securitate este deținută de Jandarmeria Română. Recorder a trimis o solicitare către MAI și către Jandarmerie pentru a consulta documentele emise de Comandamentul Trupelor de Securitate în timpul Revoluției din 1989 și pe cele ale Trupelor de Pază și Ordine din perioada 13-15 iunie 1990. Nu ni s-a acordat accesul, pe motiv că documentele sunt clasificate fie ca secret de serviciu, fie intră în categoria celor privind siguranța și integritatea națională și pot fi cercetate doar după 100 de ani, adică în 2089-2090.
Atașamentul față de Securitate și disprețul față de revoluționari
Dincolo de aceste lacune instituționale, rămânem totuși cu remarcile pe care însuși Lucian Pahonțu le face în cartea sa din 2003 cu privire la Securitatea comunistă:
(…) Un alt exemplu este disoluția securității și miliției comuniste din România, imediat după Revoluția din 1989, când datorită trecutului, dar mai ales propagandei, nu numai că nu mai avea nici o autoritate, dar a devenit și ținta unor acțiuni violente din partea unor grupuri de „revoluționari”. Lăsăm istoria să-și spună cuvântul…(Lucian Pahonțu, „Terorism și destabilizare”, Editura Bioterra, 2003).
Pahonțu deplânge, așadar, soarta Securității, pe care o prezintă ca pe o victimă a propagandei și a atacurilor nedrepte venite din partea unor grupuri de „revoluționari”. Ghilimelele îi aparțin autorului și sunt mai mult decât niște semne de punctuație. Lucian Pahonțu, ofițerul care a făcut parte din trupele de represiune ale regimului ceaușist și care a participat la masacrul din noaptea de 21 decembrie, a continuat să apere reputația structurilor represive din perioada comunistă și să pună între ghilimele curajul celor care au murit pentru libertate în decembrie 1989.
Astăzi, la aproape 37 de ani de la Revoluție, generalul Pahonțu conduce un serviciu secret, stă la masă cu președintele țării și este unul dintre cei mai influenți oameni din statul român.
Autor: Alexandra Șerban
Editori: Cristian Delcea și Mihai Voinea
SUSȚINE PROIECTUL RECORDER
DONEAZĂ PENTRU JURNALISM
Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Contribuie și tu!
Trei femei care l-au găsit pe medicul româno-italian Antonio Francesco Franco pe Instagram spun că, după ce au fost operate de el, au suferit complicații ori nu au obținut rezultatele promise. Franco se promova drept „chirurgul VIP-urilor”, deși nu are o specializare în chirurgie plastică, ci doar o diplomă de licență de la o facultate particulară de medicină din București. În Italia, zeci de foști pacienți au depus plângeri penale împotriva lui.
La trei luni de la trântirea guvernului Bolojan, singura certitudine e redefinirea conceptului de președinte-jucător, lăsat moștenire de Traian Băsescu. Nicușor Dan, deși s-a prezentat ca mediator într-o țară profund divizată, e primul șef de stat care s-a amestecat brutal în viața unui partid politic, din dorința de a instala „guvernul său”.
Trăim o vară politică de neuitat. Guvern n-avem. Interimatele miniștrilor au expirat. Parlamentarii au fugit în vacanță, iar președintele și-a demonstrat neputința în a impune un prim-ministru. Și în partide
Un fenomen extrem de grav se derulează în tăcere pe teritoriul României, afectându-i chiar pe cei mai vulnerabili dintre noi. România are milioane de bolnavi cronici, iar acești oameni sunt
În ultimele luni a apărut tot mai des comparația între Nicușor Dan și Traian Băsescu: de la soluția imorală până la formarea unui partid prezidențial și de la anticipate până la coabitarea cu PSD, toate dilemele noi din politica românească sunt de fapt vechi. Cum se va încheia lupta pentru putere? Ne răspunde politicianul care a brevetat sintagma de președinte-jucător: Traian Băsescu.
