SECURISTANUL. PROPAGANDIȘTI. MĂSURI RĂSUFLATE.

STAREA DE… INGINERIE SOCIALĂ PERMANENTĂ

De

Stările de „urgență”/„alertă” sunt necesare pentru a crea cadrul excepțional prin care măsuri imposibil de justificat în condiții normale pot fi adoptate mult mai ușor.

Asta se întâmplă și acum, cu declararea stării de urgență energetică.

Sper că ați învățat lecția din pandemie.

Instrumentul „stării de alertă energetică” va justifica cheltuieli aberante, decizii lipsite de transparență, contracte negociate direct la prețuri nejustificate (vezi achizițiile din Ucraina), abuzuri administrative și, în general, măsuri excepționale pe care autoritățile nu le-ar putea adopta într-un context obișnuit.

Ah, desigur. Și să nu uităm bomboana de pe colivă: îndemnul de a reduce consumul de energie. Sunt fix recomandările de tipul „purtați mască”, „stați în casă” din așa-zisa pandemie. Mecanismul este același: măsura este prezentată inițial ca voluntară, o formă de solidaritate bazată pe responsabilitate civică.

Vedeți cum a dat deja Mîndruță startul la semnalizarea virtuții: „Am închis aerul condiționat, facem fiecare ce putem.” El poate doar propagandă penibilă, dar asta e altă discuție.

În final, nu contează efectul real al gestului. Contează doar mesajul: „Așa se comportă oamenii responsabili”, încercând să se impună ca un reper moral. Veți vedea în perioada următoare și alți propagandiști urmându-i exemplul. 

În pandemie, tot Mîndruță se fotografia cu două-trei măști în mașină. Nu era nici obligatoriu, nici necesar.

Dar, prin acest mecanism, se pot schimba normele sociale: gesturi simbolice, foarte vizibile, repetate obsesiv până când devin standardul de comportament.

Nimic altceva decât inginerie socială!

Nu urmărește să soluționeze o problemă sau să îi găsească cauza, ci să creeze presiunea socială prin care comportamentul ajunge să fie perceput ca fiind singurul acceptabil.

Și nu uitați: dacă acum sunteți rugați să reduceți consumul, data viitoare rugămintea se va transforma în obligativitate!

Asta pentru că nu sunteți în stare să respectați o recomandare, pentru că sunteți necivilizați, conspiraționiști, teroriști, cum spunea Cîțu în pandemie, iar situația excepțională o impune.

Dar toate, pas cu pas.

Când POPORUL se va mișca....

De la Gelu Vișan citire:

"Sfârșitul Securității

   Articolul din Newsweek despre Călin Georgescu a fost doar inceputul a ceea ce se intamplă si se va intampla in perioada următoare. 

  Incercând sa minimalizeze semnalul de alarmă tras de Newsweek, securistii români au reusit să-l impingă intr-o retea de 1,5 miliarde de vizualizări. 

  După care au tăcut.  

  Au incercat să spună că autorul nu există, că de toate, securistii români au creat un scenariu de film prost, au scos de la naftalină toată artileria prăfuită de curve și turnători, doar/doar o să convingă opinia publică din România că articolul nu există, cu toate că era in fața lor, negru pe alb

   Ieri a venit o altă lovitură năprasnică pentru Securitatea care conduce România. 

  Articolul din NewsMax despre ceea ce se intamplă in România, dar mai ales despre Călin Georgescu. Articolul, pe care il gasiti in primul comentariu, spune fix acelasi lucru ca si Newsweek, lucru pe care Securitatea din România vrea cu tot dinadinsul să-l ascundă

  De ce?  

  Pentru Securitatea Româneacă nu stie să lucreze altfel:

  In România perioadei lui Stalin au fost omorati peste 500:000 de oameni care s-au opus Sistemului Stalinist, de la lideri si membri ai partidelir politice, pana la tarani liberi, “chiaburi”, preoți, bărbati si femei, inclusiv elevi.

  La fel, Securitatea vrea să steargă din memoria colectivă Rezistența din munți, cel mai important act al demnitatii poporului român impotriva cotropitorului sovietic. 

  Deformarea adevărului si manipularea maselor este specialitatea de căpătîi a securistilor români. 

   

   Pe timpul comunismului, propaganda securitătii spunea că totul este bine, că lumea are de toate, că e democrație și libertate. Asta in timp ce “Alimentara” era goală, inghetai la propriu in apartamentele “cutii de chibrituri”, iar curentul, asa cum vrea si Bolojan, era cu porția, ca si programul TV de două ore care era doar despre partid si Ceausescu, in timp ce femeile mureau pe capete incercând să/si provoace avort pentru că lui Ceausescu îi intrase in cap că ele trebuie să “producă” copii care să devină “oamenii noi” ai oranduirii

   Pană la un moment dat, Securității i-a mers. Până ce, dandu-si seama că bula lor se va sparge, au dat o lovitură de stat si au chemat KGB/ul să ocupe România, ceea ce s-a si intâmplat. Ca să nu se afle despre ei, l-au executat oe Ceausescu si toată familia lui, inclusiv pe fratele lui de la Viena, ca să-i ia banii. 

  După care au pus mâna pe România, din nou. 

  Ei, copiii si acoliti lor. 

  Totul a mers strună pentru ei până in 24 Noiembrie 2024 când poporul, fără a tine cont de jocurile lor de securisti proști, a vrut altceva. 

  Speriati, Securistii Români au făcut ceea ce au mai făcut odată in istorie, atunci cu sprijinul NKVD, in 1945:

   

   S-au pișat pe vointa poporului, si au impus ei un tiriplici in pantaloni scurti pe care să-l manevreze. 

   Asa cum v-am mai spus, in România nu conduc politicienii, ci Securiștii care-i conduc si șantajează pe politicieni. 

  Pentru Securiști, adevărul nu este decât unul singur: cel pe care-l spun ei. Așa au făcut tot timpul in istorie. 

  Au insă o problemă imensă, care le va da de cap: 

Lovit, manipulat, călcat in picioare, poporul nu se lasă. 

  

   Chiar dacă sunt eu mai aid câteodată, stiu că acest popor are in fibra lui adâncă dorința de libertate și dreptate, pe care nu i-o poate lua nimeni. 

  Pe timpul comunismului, Securistii au incercat să suprime la propriu Europa Liberă, pentru că nu puteau controla undele radio. Le bruiau, dar nu se puteau opune românilor care se strângeau noaptea in bucătărie și ascultau Europa Liberă și Vocea Americii. 

  Au dat Securistii cu KGB/ul o lovitură de Stat in ‘89, dar poporul a iesit în stradă la “Revoluție”, si-a pus piepturile goale in fata gloantelor Securității. Au incercat ei să dea vina pe Armată, mai nou spun că tot poporul care a iesit in stradă a iesit la o lovitură de stat, dar adevărul rămâne:

  Milioane de oameni i-au infruntat cu piepturile goale. Au murit mii de tineri cu gândul la Libertate si Dreptate. 

   Nu de Călin Georgescu le este frică Securistilor. Călin Georgescu este cel care poporul a hotărât că-l reprezintă. 

   De Popor le e frică. 

   De Poporul care, chiar dacă incă amorțit, s-a trezit. 

   Iar când se va trezi de-a binelea, va mătura cu Sistemul Securist care conduce România de optzeci de ani și, după ce-l va trimite la groapa de gunoi a istoriei, românii iși vor pune in frunte omul care-i reprezintă, Călin Georgescu. 

   Articolele din Neesweek si Newsmax sunt ca emisiunile de la Europa Liberă si Vocea Americii: 

   Arată că dezastrul actual din România are o singură cauză:

   Anularea de către Securitate a alegerilor din Decembrie 2024. Occidentul vede că, până nu ne intoarcem la momentul 8 Decembrie 2024, că-i spunem “Turul Doi Inapoi” sau cum vreți, România se va prăbuși cu o viteză fulgerătoare in abis. 

   Nu de articole le este frică, ci de faptul că Poporul vede că Occidentul îi dă dreptate. 

  Securitatea este speriată de trenul care a prins viteză, si face greseli: Ba sterge un articol, care după aceea apare in peste un miliard jumatate’ de exemplare, ba-l minimalizează pe altul, ba se face că nu există, cum este cazul articolului din NewsMax. 

  Trenul insă a prins viteză, nu mai poate fi oprit, iar Securitatea, îngrozită, simte asta: 

   Simte că poporul fierbe, că starea de nemultumire ajunge la apogeu si că, orice ar face, si dacă scot șinele, dacă mută gările, dacă trag frâna, Trenul Libertătii va veni si in România și-i va spulbera pe Securistii care se pun in fața lui. 

    O să avem o toamnă mai mult decât fierbinte, iar ei stiu lucrul acesta, stiu că românii s-au săturat să fie conduși si călcati in picioare de Securitate care, de data asta, i-a si vândut Serviciilor Secrete străine. 

   Ceea ce vedeți acum, tentativele de manipulare si schimonosire a adevărului sunt incercarea disperata a Sistemului Securist de a se apăra, dar si ei realizează că, de data asta, vor pierde, pentru prima dată și definitiv. 

   Acesta este cu adevărat Inceputul Sfârșitului pentru Sistemul Securist care conduce România."

NEWSMAX: Criza politică din România amenință Bruxelles-ul

17 Aug 2026

Dacă există o țară în Europa în care establishmentul politic de la Bruxelles se confruntă cu tot mai multe semne de întrebare privind angajamentul său față de principiile democratice și legitimitatea instituțională, aceea este România, scrie într-un editorial pentru Newsmax jurnalistul Robert Semonsen.

De aproape doi ani, această țară, situată pe coasta strategică a Mării Negre, în sud-estul Europei, se află cufundată într-o profundă agitație politică — și, din ce în ce mai mult, economică — care își are rădăcinile într-o criză profundă de legitimitate.

Această criză a început în noiembrie 2024, când o serie extraordinară de decizii juridice și instituționale a anulat victoria lui Călin Georgescu din primul tur al alegerilor prezidențiale.

Prin excluderea ulterioară a acestuia din turul doi — pe care susținătorii săi și unele sondaje sugerau că l-ar putea câștiga — statul a împiedicat efectiv câștigătorul primului tur să concureze din nou și a intensificat o diviziune politică deja semnificativă.

Pentru mulți dintre alegătorii săi, candidatura lui Georgescu devenise o nouă voce puternică pentru electoratul tradițional și național-conservator al țării.

Nouă judecători ai Curții Constituționale a României au anulat rezultatele alegerilor, o decizie pe care criticii au descris-o drept o intervenție constituțională fără precedent.

Invocând acuzații privind o campanie ilegală pe TikTok și susțineri de interferență rusă, decizia Curții a devenit un exemplu de seamă în dezbaterea europeană mai largă privind modul în care instituțiile democratice ar trebui să reacționeze atunci când acuzațiile de influență străină se intersectează cu politica electorală.

Criticii susțin că astfel de intervenții riscă să fie aplicate în mod disproporționat atunci când candidații câștigători se situează în afara curentului ideologic dominant al Uniunii Europene, în special atunci când contestă pozițiile blocului privind politica externă, migrația, politicile ecologice și chestiunile culturale.

Vicepreședintele JD Vance, în discursul său de la Conferința de Securitate de la München din 2025, a criticat direct anularea alegerilor, afirmând că România „a anulat pur și simplu rezultatele alegerilor prezidențiale pe baza unor suspiciuni fragile ale unei agenții de informații și a unei presiuni enorme din partea vecinilor săi continentali”.

Departamentul de Stat al SUA, în raportul său anual privind drepturile omului, și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la anularea alegerilor prezidențiale din România.

Elon Musk, într-o serie de postări pe X, a criticat aspru decizia, calificând un oficial implicat în anulare drept „tiran”. De asemenea, el a descris tratamentul aplicat lui Georgescu de către forțele de securitate drept „dezastruos”, subliniind reținerea „persoanei care a obținut cele mai multe voturi la alegerile prezidențiale din România”.

Pe măsură ce mișcarea național-conservatoare emergentă din România a continuat să câștige susținere, atenția s-a îndreptat din ce în ce mai mult către o altă problemă controversată: utilizarea instanțelor și a procurorilor în cazuri care implică personalități politice.

Georgescu a devenit ținta principală a acestor proceduri. Susținătorii săi susțin că anchetele reprezintă un „război juridic” politic, în timp ce autoritățile susțin că procesul judiciar se desfășoară în conformitate cu legislația română. Sondajele de opinie au continuat să arate un sprijin substanțial pentru Georgescu.

România nu este singura țară care se confruntă cu dispute legate de intersecția dintre politică și sistemul judiciar.

Marine Le Pen și Jordan Bardella s-au confruntat cu o examinare judiciară și instituțională în Franța. Partidul german AfD a fost supus unei supravegheri din ce în ce mai intense din partea instituțiilor statului, în timp ce Matteo Salvini, viceprim-ministrul Italiei, a trecut prin bătălii juridice repetate legate de politicile sale în materie de migrație.

În afara Europei, criticii au tras paralele cu urmăririle penale împotriva lui Donald Trump între 2020 și 2024, care s-au desfășurat pe fondul unei atenții intense din partea mass-media, al unei polarizări politice severe și al a două tentative de asasinat în timpul campaniei electorale din 2024.

Luate împreună, aceste evoluții au alimentat o dezbatere mai amplă cu privire la faptul dacă instituțiile europene și establishment-ul politic devin din ce în ce mai puțin tolerante față de mișcările populiste și național-conservatoare care contestă politicile și instituțiile dominante.

Guvernul de coaliție al României, aliniat la Bruxelles și condus de prim-ministrul Ilie Bolojan, s-a prăbușit pe 6 mai, după ce parlamentul a adoptat o moțiune de cenzură cu un scor decisiv de 281 de voturi pentru și 4 împotrivă.

În loc să rezolve diviziunile politice ale țării, eforturile de a izola partidul AUR, național-conservator și pro-Trump, le-au adâncit, probabil, întărind convingerea susținătorilor acestuia că preferințele lor politice sunt ignorate în mod sistematic.

Criza politică riscă acum să se transforme într-una instituțională mai amplă, pe măsură ce conducerea României se străduiește să găsească o soluție pentru personalitățile și partidele care beneficiază de un sprijin electoral substanțial, încercând în același timp să mențină cadrul de guvernare existent.

Totuși, s-a produs o schimbare demnă de remarcat.

Bariera politică care a izolat mult timp partidele național-conservatoare din România în ambele camere ale parlamentului a început să se fisureze. Partidul Social-Democrat, odinioară un pilon al coaliției pro-Bruxelles, s-a alăturat AUR și altor partide național-conservatoare în susținerea a trei măsuri parlamentare, inclusiv un vot de neîncredere împotriva guvernului.

Acest lucru marchează o schimbare potențial semnificativă în cadrul sistemului politic al României. S-ar putea contura o nouă majoritate parlamentară — cu o orientare mai națională și mai puțin aliniată la Bruxelles.

Această perspectivă a generat îngrijorare considerabilă în cercurile politice ale UE, în special în ceea ce privește posibilitatea ca alegerile anticipate să consolideze partidele care contestă consensul tradițional pro-european de guvernare al țării.

În același timp, disputa a contribuit la o dezbatere europeană mai amplă cu privire la ceea ce criticii descriu drept „democrație controlată”, argumente similare apărând și în alte părți ale continentului, inclusiv în Marea Britanie sub conducerea prim-ministrului Keir Starmer.

România ocupă o poziție cheie în cadrul Uniunii Europene. Este al șaselea stat membru ca mărime al UE, are cea mai lungă frontieră a blocului cu Ucraina și rămâne marcată de moștenirea autoritarismului comunist și de influența istorică a serviciilor de securitate asupra vieții publice.

Această istorie ajută la explicarea motivului pentru care acțiunile percepute de mulți români ca fiind manipulări politice — fie că au originea în țară, fie că sunt influențate de Bruxelles — au generat o puternică rezistență publică.

Liderii țării se confruntă acum cu un ciclu tot mai intens de opoziție politică, care s-ar putea dovedi din ce în ce mai greu de stăpânit, creând un climat instabil care ar putea degenera într-o criză constituțională de amploare.

Georgescu, interzis din activitatea politică în ciuda sprijinului public continuu, rămâne o figură majoră în politica românească și a devenit, pentru susținătorii săi, un simbol al reînnoirii naționale.

Susținătorii săi îl consideră un apărător al suveranității naționale și o figură capabilă să modeleze viitorul politic al țării, făcând comparații cu mișcarea politică care s-a dezvoltat în jurul lui Trump după victoria sa din 2016 în Statele Unite.

Sprijinul pe care Georgescu continuă să-l primească din partea multor români, alături de atenția publică generată de aparițiile sale în mass-media, demonstrează puterea neîntreruptă a atractivității sale politice.

Dacă ne bazăm pe sondajele de opinie — în care Georgescu continuă să se claseze printre cele mai de încredere figuri politice ale țării — alegătorii români par din ce în ce mai nemulțumiți de partidele tradiționale, de elitele consacrate și de politicile pro-Bruxelles de lungă durată.

Mulți văd o țară împovărată de deficite economice în creștere și de un nivel de trai în scădere, considerând în același timp că prioritățile externe sau instituționale sunt prea des plasate înaintea preocupărilor interne.

Milioane de români își exprimă acum frustrarea față de conducerea politică, pe fondul scăderii încrederii în instituțiile publice.

Istoria României oferă, de asemenea, un context important pentru confruntarea actuală. Românii și-au afirmat în repetate rânduri suveranitatea politică a țării atunci când au considerat că aceasta era subminată, cel mai dramatic moment fiind căderea regimului comunist.

Pentru criticii actualei ordini politice, menținerea status quo-ului a generat o criză mai profundă, ale cărei costuri economice și politice sunt suportate din ce în ce mai mult de cetățenii obișnuiți.

Pentru susținătorii lor, Georgescu și AUR s-au impus ca forțe politice reprezentând alegătorii care se simt neglijați de partidele consacrate, reamintind, în anumite privințe, de coaliția formată de Trump și mișcarea MAGA în Statele Unite.

Alegătorii lor îi văd nu doar ca alternative patriotice, ci și ca apărători ai responsabilității economice, suveranității naționale și realismului geopolitic — oferind o expresie politică cetățenilor preocupați de istoria, identitatea și independența țării lor.

În viziunea lor, disputa depășește acum cadrul unui singur politician, partid sau funcție. Ea s-a transformat într-o mișcare politică mai amplă, pe care establishmentul existent o va găsi din ce în ce mai greu de ignorat.

România, dacă ne bazăm pe sondajele de opinie, pare să se îndrepte către o alegere politică mai clară. Următoarele alegeri parlamentare vor oferi alegătorilor ocazia de a confirma sau de a respinge această direcție — și ar putea oferi Bruxelles-ului un indicator important al modului în care s-au schimbat atitudinile românilor față de ordinea politică existentă a țării.

Robert Semonsen este jurnalist politic și editorialist specializat în globalizare, geopolitică, securitate, migrație și afaceri europene. Fost jurnalist la The European Conservative, articolele sale au apărut în numeroase publicații de limbă engleză din Europa și America. Are o pregătire academică în științe biologice și medicale.

CA SĂ CITEZ DIN NOU. SE LEAGĂ IDEILE. NELU Voiculeț:

"Dominic Fritz, poate că astăzi este un moment bun să-ți amintești de ce am venit în decembrie 2025 la Timișoara. N-am venit să-ți cer voie să vorbesc în propria mea Țară și nici aprobarea să-ți spun cine sunt. Tu ești german. Eu sunt român. Iar între mine și tine există o diferență istorică și de demnitate națională.

Atunci am venit să spun un lucru simplu: România nu poate fi îngenuncheată și nici remodelată după ideologia unui partid antinațional sau după planurile unor indivizi ca tine, care se comportă de parcă istoria acestei Țări ar începe odată cu mandatul tău impus.

Noi suntem un neam cu memorie. Nu suntem un popor fără rădăcini. Încă există români care au demnitate, credință și curajul de a spune NU atunci când agenți străini ca tine încep să creadă că orice este posibil. Timișoara știe foarte bine cât costă libertatea, pentru că pe treptele Catedralei au fost omorâți români pentru dreptul de a fi liberi. Tu abia te nășteai atunci. Tocmai de aceea, Timișoara nu poate deveni proprietatea politică și ideologică a unui german antiromân.

Tu poți pleca. Dar România rămâne. Iar celor care au confundat răbdarea românilor cu slăbiciunea și au ajuns să creadă că România este un sat fără câini le spun atât: nu vă grăbiți. Mai gândiți-vă o dată înainte să vă faceți planurile. Pentru că noi, românii, putem tăcea o vreme. Putem îndura multe, așa cum istoria a demonstrat-o. Dar există un moment în care tăcerea se termină și ne aducem aminte că puterea nu este a unuia ca tine și nici a unora ca voi. Puterea vine de la noi. Vine de la Dumnezeu, la popor.

Pentru asta am venit atunci la Timișoara. Și pentru asta voi merge oriunde în Țară, ori de câte ori va fi nevoie: să le amintesc celor ca tine, aflați vremelnic la putere, un adevăr pe care nicio funcție nu-l poate schimba: ROMÂNIA NU APARȚINE TRĂDĂTORILOR. ROMÂNIA APARȚINE ROMÂNILOR. 🇷🇴"

I-a intrat frica în  oase zăbăucului în  pantaloni scurți:

Grădina Domnului

 

"O vacanță aici costă infim față de Alpi sau Dolomiți”. Elogiu într-un mare ziar din UK pentru o parte sălbatică din Carpații românești

„O vacanță aici costă infim față de Alpi sau Dolomiți”. Elogiu într-un mare ziar din UK pentru o parte sălbatică din Carpații românești

Lacul Sfânta Ana, singurul lac vulcanic din România. Sursa foto: Dreamstime.com

Un jurnalist britanic povestește în The Guardian cum o călătorie de 12 zile prin Munții Gurghiu și prin Harghita i-a dezvăluit o destinație autentică și ocolită de turismul internațional, în care a experimentat „acel sentiment glorios, care ne reîncarcă bateriile, de pace, natură și libertate".

„Uitați de poveștile cu vampiri – Carpații de Est vă oferă vârfuri spectaculoase, urși rătăcitori și o singurătate profundă", scrie jurnalistul Graeme Green despre aventura sa în munții României.

Britanicul a parcurs circuitul timp de aproape două săptămâni și a ales să se cazeze împreună cu familia în cabane și căsuțe cu bucătărie. El spune că „o vacanță aici costă infim față de Alpi sau Dolomiți".

Alpii francezi sau elvețieni și Dolomiții din Italia sunt printre cele mai faimoase destinații montane din Europa.

„Prin vastele păduri și munți ai județului Harghita, din centrul României, există multe locuri pe care nimeni nu le cunoaște. De fapt, întreaga regiune a trecut neobservată de turiștii internaționali – 85% dintre vizitatori provin chiar din România, ceea ce pare ciudat când descoperi minunile de aici", scrie el.

„Mai mult decât atât, zona este remarcabil de puțin aglomerată, ceea ce face ca aventura să pară mai autentică", adaugă jurnalistul.

Jurnalistul notează că această parte a Transilvaniei a aparținut anterior Imperiului Austro-Ungar, fiind atribuită României după Primul Război Mondial, iar în prezent, populația locală din județul Harghita este în mare parte de origine maghiară.

„Influența maghiară se regăsește în bucătăria regională, de la gulaș la kürtőskalács (prăjituri în formă de coș de fum), precum și în porțile de lemn șecui (székelykapu), bogat sculptate, care se află în fața caselor", explică britanicul.

Băile Tușnad din Transilvania. Sursa foto: Dreamstime.com

Jurnalistul spune că vacanța sa a început cu o mașină închiriată din Brașov, îndreptându-se spre nord, în direcția opusă Castelului Bran și întregului „tam-tam legat de vampiri".

El povestește cum în scurt timp a lăsat în urmă aglomerația și a descoperit „peisajul rural larg și deschis, împărțind drumul cu fermieri la căruțe trase de cai și trecând pe lângă biserici cu turle argintii și berze albe care își fac cuiburi pe stâlpii de electricitate".

Prima oprire a fost la Sâncrăieni, într-un loc cu vedere spre Munții Harghita. Jurnalistul spune că și-a petrecut timpul la Lacul Sfânta Ana, singurul lac vulcanic din România, plimbându-se mai întâi prin mlaștina Mohoș, unde copacii și flora deosebită i-au dat „senzația că ne-am întors în era glaciară".

Ulterior, familia a mers mai la nord, cazându-se lângă Lacu Roșu, de unde a traversat Cheile Bicazului pentru a admira pereții stâncoși impunători, dominați de Piatra Altarului.

Pe parcursul călătoriei, jurnalistul și familia sa au vizitat două puncte speciale de observare a urșilor. Graeme Green spune că au urmărit patru urși „hrănindu-se cu porumbul pregătit pentru ei" la observatorul Medveles din Șălaj, o experiență repetată ulterior și în afara stațiunii Băile Homorod, unde au observat „două femele impunătoare care par gata să se înfrunte pentru zona de hrănire".

Jurnalistul notează însă că „cea mai frumoasă întâlnire a călătoriei" a avut loc direct pe drumul spre lac. Atunci au zărit o ursoaică împreună cu puiul ei. Britanicul spune cum au văzut „o mamă și puiul ei plimbându-se încet prin pădure și mirosind aerul de lângă marginea drumului".

Urși bruni într-o pădure din România. Sursa foto: Dreamstime.com

Aventura a continuat în extremitatea nordică, unde au pornit într-o drumeție prin „liniștiții Munți Gurghiu".

Ajuns la 1.550 de metri altitudine, departe de orice oraș sau sat, jurnalistul relatează cum „patru păstrăvi grași sfârâie pe o placă de piatră încălzită de flacără, o tehnică de gătit folosită de secole de locuitori". În afară de cântecul blând al păsărilor, acesta a rămas singurul sunet din jur.

„Această zonă este foarte sălbatică", îi spune ghidul Samir Teslovan, care i-a servit cu produse de la ferma sa și palincă. Localnicul îi mărturisește că vine în acești munți de o viață pentru a-și reîncărca sufletul: „Prefer zonele sălbatice, unde nu merge nimeni. Aici sunt locuri pe care nimeni nu le cunoaște".

Lacul Zetea,

 singurul lac artificial din zona superioară a Târnavei Mari 

. Sursa foto: Dreamstime.com

După o urcare pe vârful Harghita Mădăraș, la 1.801 metri, unde tunetele și ploaia i-au udat până la piele, familia și-a petrecut una dintre ultimele după-amieze făcând caiac pe lacul Zetea.

Vâslind spre o peninsulă împădurită, s-au oprit și au lăsat vâslele deoparte pentru a pluti și a se lăsa purtați de curent. În acel moment, jurnalistul spune că a regăsit „acel sentiment glorios, care ne reîncarcă bateriile, de pace, natură și libertate, ca vântul".

Hotnews.com

Duhotul. Trăim ca bunicii noștri.

Duhotul, sau duhul alcoolic, se obține printr-un proces de distilare, care separă alcoolul de alte substanțe dintr-un lichid fermentat, cum ar fi vinul sau berea. Iată pașii principali:

1. Fermentarea: Mai întâi, zaharurile din materie primă (fructe, cereale, etc.) sunt transformate în alcool și dioxid de carbon de către drojdii. Astfel se obține un lichid fermentat cu o concentrație de alcool relativ mică (vin sau bere, de exemplu).

2. Distilarea: Lichidul fermentat este încălzit într-un alambic (un aparat special pentru distilare). Alcoolul are un punct de fierbere mai scăzut decât apa, deci se evaporă mai repede, iar vaporii sunt colectați și condensați în alt recipient. Acesta este alcoolul distilat (sau duhul alcoolic).

3. Condensarea: Vaporii de alcool sunt răciți și condensați pentru a fi transformați înapoi în lichid. Astfel se obține un lichid cu o concentrație de alcool mult maimare decât cel inițial fermentat.

4. Purificarea și rafinarea: Uneori, distilatul este trecut prin mai multe cicluri de distilare pentru a crește și mai mult concentrația de alcool și a elimina impuritățile.

5. Îmbutelierea: La final, alcoolul distilat poate fi diluat cu apă pentru a obține concentrația dorită, înainte de a fi îmbuteliat.

Acesta este procesul standard pentru obținerea alcoolului etilic distilat.

Câteva  detalii:

Termenul popular de „duhot” (sau duh) descrie fracțiunea inițială și volatilă care distilează la începutul procesului—cunoscută în limbaj tehnic și sub numele de „frunte” sau „cap de distilare”. Asta cuprinde alcoolul metilic, acetatul de etil, acetaldehidele și alți compuși ușor volatili cu miros înțepător, neplăcut, nocivi pentru sănătate.

În distilarea simplă (de tip cazan tradițional din cupru sau pot still), separarea eficientă a duhotului depinde direct de geometria instalației și de controlul riguros al temperaturii.

Componetele instalației ideale pentru separarea duhotului

• Cazanul (blaza): Realizat din cupru alimentar. Cuprul funcționează ca un catalizator chimic, legând compușii de sulf și reducând mirosurile grele din vapori.
• Coiful (Domul / Pălăria): O geometrie înaltă, în formă de pară sau dom expansiv, favorizează refluxul natural. Vaporii mai grei condensează parțial pe pereți și cad înapoi, lăsând compușii foarte volatili (duhotul) să urce primii direct spre gâtul de lebădă.
• Gâtul de lebădă (Conducta de legătură): Înclinarea ușor ascendentă către deflegmator/condensator ajută la o delimitare mai netă între frunte și corp (inima distilatului).
• Deflegmatorul (Opțional, dar ideal): Un condensator parțial montat înainte de serpentină, răcit ușor cu apă. Acesta permite trecerea vaporilor celor mai volatili (duhotul), în timp ce vaporii de etanol și apă sunt trimiși înapoi în cazan pentru o redistilare instantanee.

Reguli practice pentru extragerea și eliminarea duhotului

1. Ritmul de încălzire: Încălzirea trebuie încetinită semnificativ în momentul în care cazanul ajunge la temperatura de fierbere (când gâtul de lebădă începe să se încălzească). O distilare lentă la început previne antrenarea mecanică a alcoolului etilic odată cu compușii volatili.
2. Colectarea fracționată (Norma de tăiere): Se elimină ca duhot primii 1.5% până la 2.0% din volumul total al borhotului/plămăzii încărcate în cazan (sau aproximativ 3% – 5 % din totalul de alcool pur estimat).
3. Verificarea organoleptică: Colectarea duhotului se oprește când lichidul care curge își pierde mirosul înțepător (de solvent/lac de unghii) și gustul arzător, devenind plăcut, fructat și curat.

Valorificarea duhotului colectat

Acesta este procesul standard pentru obținerea alcoolului etilic distilat.

 Sigur. Pentru obținerea țuicii prin distilarea borhotului de fructe, instalația de bază este un alambic cu cazan + deflegmator + condensator (răcitor).

1. Instalația simplă

Schema de principiu este:

Cazan → conductă de vapori → condensator/răcitor → recipient

În cazan se încălzește borhotul fermentat. Componentele volatile trec în vapori, iar în condensator vaporii sunt răciți și transformați din nou în lichid — distilatul. Într-un alambic tradițional, cazanul și componentele care vin în contact cu vaporii sunt frecvent realizate din cupru. 

2. Ce face deflegmatorul?

Deflegmatorul este, practic, un condensator parțial amplasat înaintea condensatorului final.

Vaporii fierbinți urcă în deflegmator. O parte dintre ei se condensează. Lichidul rezultat — numit flegmă/reflux — se întoarce către cazan, în timp ce o parte din vaporii mai volatili continuă către condensator.

Astfel:

Vapori din cazan ↑ → deflegmator → o parte condensează ↓ → reflux în cazan

** → vapori → condensator → distilat**

Rolul lui este de a îmbunătăți separarea componentelor volatile, printr-un proces de vaporizare–condensare repetat parțial. 

3. Diferența esențială

Fără deflegmator Cu deflegmator

Cazan → condensator Cazan → deflegmator → condensator

Separare mai redusă Separare mai bună

Instalație simplă Instalație ceva mai complexă

Distilatul conține mai multe componente volatile Refluxul favorizează concentrarea componentului mai volatil

Un lucru important: deflegmatorul nu este același lucru cu condensatorul final. Deflegmatorul face condensare parțială și reflux, în timp ce refrigerentul/condensatorul transformă în lichid vaporii care ies din instalație.

Xxx

Eu l-am plasat înaintea coloanei de distilare.  Il răcesc si pe el cu apă din răcitor.  O fi bine!

Un sat cu numai 150 de oameni intră pe harta Europei datorită unei statui impresionante a Fecioarei Maria

Sute de persoane au urmărit sfințirea monumentului de 56 de metri, inclusiv liderul anticomunist Lech Wałęsa.

Statuia Fecioarei Maria din Polonia FOTO: X/Greek City Times

O statuie enormă a Fecioarei Maria, considerată a fi cea mai înaltă din Europa, a fost inaugurată sâmbătă într-un mic sat polonez, în prezența liderului anticomunist Lech Wałęsa.

Sute de oameni au participat la sfințirea monumentului, înalt de 55,6 metri deasupra orașului Konotopie din centrul Poloniei, un sat cu mai puțin de 150 de locuitori, scrie The Guardian.

Statuia este mai înaltă decât statuia lui Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro, Brazilia, care măsoară 38 de metri, inclusiv piedestalul. Înălțimea monumentului polonez include și un piedestal de 15 metri în formă de coroană.

De asemenea, depășește un alt monument religios de mari dimensiuni din Polonia, statuia lui Hristos Regele din orașul Świebodzin, din vestul Poloniei, care a fost dezvelită în 2010 și care are 52,5 metri înălțime.

În Filipine există o statuie mai înaltă a Fecioarei Maria, care măsoară 98 de metri. Dar se crede că noua statuie din Polonia este cea mai mare de acest fel din Europa.

Wałęsa, care a câștigat Premiul Nobel pentru Pace pentru conducerea rezistenței anticomuniste poloneze ca lider al sindicatului Solidaritatea și care a fost ulterior președinte al Poloniei, a ocupat un loc în primul rând în timpul ceremoniei de inaugurare.

Majoritatea polonezilor se identifică drept catolici. Biserica a jucat un rol puternic în viața publică după căderea comunismului în 1989, beneficiind de prestigiul câștigat prin sprijinul acordat opoziției anticomuniste.

Țara este patria Sfântului Ioan Paul al II-lea, care a fost papă din 1978 până la moartea sa în 2005. O statuie imensă a lui – dar mult mai mică decât cea a Mariei – a fost dezvelită în urmă cu mai bine de un deceniu în orașul Częstochowa.

Influența religiei în viața publică a scăzut treptat în ultimii ani, în special în rândul tinerilor și în zonele urbane. Cu toate acestea, biserica catolică rămâne influentă, în special în comunitățile rurale și în rândul generațiilor mai în vârstă.

În DOI

Epopeea coloniștilor germani în satele Banatului Montan. Cum au fost primiți și cuvântul emblematic învățat de la români

Lumea satelor românești ispiră, atrage expatriații, gen Nicoleta din Fărcaşele, Oltenia de Sud, s-a reîntors  din Germania după 23 de ani de pribegie pe meleaguri străine. Vezi vlogurile ei de pe TikTok! O lume mirifică ce răscolește amintirile mele din copilărie.  Dejoi, Oltenia Subcarpatică.

Ce ziceți ce articolul de mai jos din Adevărul.ro?

Drumul coloniștilor germani spre Banatul Montan a însemnat săptămâni de călătorie pe Dunăre și apoi prin munți, spre sate ridicate aproape de la zero. Comunitățile locale au păstrat amintirea acestor începuturi, a greutăților întâmpinate și a felului în care unii dintre noii veniți au fost găzduiți peste iarnă de români.

Satul Lindenfeld, acum aproape pustiu, Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

O călătorie prin satele izolate din Banatul Montan, în sud-vestul României, poate însemna o întoarcere virtuală în trecut. Aici, trecerea timpului a adus schimbări mai puțin pronunțate în înfățișarea acestor ținuturi.

Pădurile continuă să înconjoare așezările de munte, devenite mai tăcute odată cu plecarea multor localnici și cu depopularea care a afectat din plin acest ținut.

Bisericile vechi de două-trei secole din mijlocul comunităților, cimitirele așezate pe dealuri, în locuri ferite, plaiurile folosite în trecut la pășunat, peste care s-au întins ferigile și tufele de mure, pârâurile din văi ce păstrează urmele vechilor mori, livezile, drumurile și, mai ales, gospodăriile pitorești, cu fațade colorate și împodobite, amintesc de lumea de altădată a Banatului Montan.

Așezările poartă amprenta comunităților care au populat regiunea de-a lungul ultimelor secole. Influențele românești, germane, sârbești și maghiare se mai disting încă în arhitectura satelor bănățene, chiar dacă numeroase case vechi au fost transformate ori abandonate. Fațadele baroce, viu colorate, cu influențe austriece, întâlnite chiar și în sate românești, sunt printre elementele de patrimoniu care au rezistat până în prezent. La fel de vechi sunt unele dintre morile de apă ascunse pe văile Banatului Montan.

O cercetare realizată în peste 100 de localități din Caraș-Severin a identificat 243 de astfel de mori, dintre care 82 mai erau încă folosite, mărturii ale unei lumi rurale care, în alte regiuni ale Europei, aproape a dispărut.

Satele de munte au păstrat amintirea începutului marilor transformări ale Banatului din secolele XVIII-XIX: colonizarea organizată de Imperiul Habsburgic, care a adus aici, alături de alte populații, mii de coloniști germani cunoscuți sub numele de germani montani dar și coloniști cehi, numiți în mod tradițional „pemi".

„«Pemi» este o denumire folosită în această zonă pentru cehi. Este un fel de poreclă dată comunităților cehești de ceilalți localnici. Denumirea ar putea veni de la Boemia. Era o denumire folosită pentru cehi. În zona aceasta li se spunea «pemi»", explica Tiberiu Pospíšil, localnic din Eibenthal, într-un interviu pentru „Adevărul".

La începutul secolului al XVIII-lea, înainte de sosirea primilor coloniști, Banatul ajunsese un ținut slab populat, după aproape două secole de stăpânire otomană și războaie. Numeroase așezări erau părăsite, iar mlaștinile, epidemiile, inundațiile și nesiguranța făceau viața dificilă. Din cele peste 550 de comune consemnate în regiune înaintea marilor colonizări, mai mult de jumătate erau părăsite.

„Ținutul, sub dominația semilunii, s-a transformat într-o sălbăticie. Cele mai grase ogoare erau pustii, cele mai roditoare câmpii erau acoperite de păduri dese, în care zăceau nestingheriți urșii, lupii și alte fiare sălbatice. Numai după resturi se mai putea recunoaște locul unde, cu două sute de ani înainte, fusese un sat sau un oraș“, informa Karl Freiherr von Czoernig (1804-1889), înalt funcționar al Imperiului Austriac.

Schimbarea a început în 1716, când Timișoara a fost cucerită de armata imperială condusă de prințul Eugeniu de Savoia, iar Banatul a intrat sub stăpânirea Habsburgilor. Un rol important în reorganizarea provinciei l-a avut contele Claude Florimond de Mercy, devenit guvernator al Banatului. Sub administrația sa au fost încurajate repopularea ținutului, întemeierea de noi așezări, dezvoltarea agriculturii și valorificarea resurselor miniere.

„Activitatea contelui Mercy nu se reduce numai la îmbunătățirea situației materiale a coloniștilor, ci îl vedem îngrijindu-se și de hrana sufletească a acestora. Astfel, sub guvernarea lui se înființaseră peste treizeci de parohii cu tot atâția preoți ori călugări: franciscani, benedictini și iezuiți, susținuți în mare parte de camera erarială. Cei colonizați erau cu toții catolici și foarte religioși și, deci, în timp relativ scurt, între 1717 și 1724, aproape în fiecare comună îi vedem ridicându-și lăcașuri sfinte. Contele Mercy se străduia să întemeieze în fiecare comună nu numai biserici, ci și școli", nota istoricul Traian Simu, în volumul „Colonizarea Șvabilor în Banat" (1924).

Curtea de la Viena a început să aducă în regiune coloniști și muncitori specializați din diferite părți ale Europei Centrale, proces care avea să transforme profund Banatul în secolul al XVIII-lea.

În Banatul Montan, colonizarea a avut însă un caracter aparte. Regiunea era greu accesibilă, slab populată și acoperită în mare parte de păduri întinse, care ofereau adesea refugiu cetelor de lotri.

Munții ascundeau însă importante resurse de fier, cupru și cărbune, iar pădurile ofereau din abundență lemnul necesar exploatărilor miniere și metalurgiei. Curtea de la Viena a văzut în aceste bogății o resursă strategică și a început să aducă aici mineri, metalurgiști, meșteșugari și alți muncitori specializați din diferite regiuni ale Europei Centrale.

În jurul exploatărilor miniere și metalurgice s-au dezvoltat sau au fost întemeiate așezări de coloniști, iar Oravița, Bocșa, Reșița și Anina au devenit centre ale noii lumi industriale a Banatului Montan. Germanii, cehii, slovacii, maghiarii și alte populații, alături de români, au dat regiunii caracterul multietnic pe care avea să îl păstreze de-a lungul timpului.

Drumul lung al coloniștilor germani spre noile lor sate din Banatul Montan a fost învăluit, de-a lungul timpului, în legende. Comunitățile din satele de munte au păstrat amintirea acestor începuturi și a greutăților întâmpinate de oamenii veniți din Europa Centrală pentru a începe aici o viață nouă.

Lindenfeld, satul dispărut al nemților, cu povești tulburătoare. „Din Pădurea Boemiei, fantoma venise aici cu oamenii"

Dunărea era marea cale pe care începea călătoria coloniștilor germani spre noua lor patrie. Mulți se îmbarcau la Ulm, pe ambarcațiuni mari din lemn cunoscute sub numele de „Ulmer Schachteln" („Cutiile de Ulm"), folosite pentru transportul oamenilor și al mărfurilor în aval. Alte puncte de plecare se aflau la Donauwörth, Marxheim, Neuburg sau Regensburg, amintea istoricul Traian Simu, în volumul Colonizarea Șvabilor în Banat (1924).

„Pentru ca imigrații să ajungă în Banat cât mai ușor, și-au ales drumul pe Dunăre. Locurile mai însemnate pentru îmbarcare au fost: Donauwörth, Marxheim, Neuburg ori Regensburg, unii făcând calea și pe plute. La început spesele călătoriei le acopereau coloniștii, însă cu începerea anului 1723 le-a luat asupra sa camera aulică din Viena. Călătoria a durat aproape șase săptămâni, având coloniștii să îndure adeseori multe neajunsuri, până la locurile de descindere: Palanca-Nouă ori Panciova. S-au întâmplat și cazuri excepționale, debarcând la Petrovaradin, ori în primăvara anului 1724, când cei destinați pentru Periam părăsesc Dunărea la Seghedin, ca de aici până la locul destinat calea să o facă în trăsuri", nota istoricul.

Odată ajunși în porturile dunărene, cei care urmau să se stabilească în noile sate ale Banatului Montan mai aveau de parcurs o parte dificilă a călătoriei. De la Dunăre, înaintau spre ținuturile deluroase și muntoase ale regiunii, unde administrația imperială urmărea să dezvolte exploatările miniere și să repopuleze ținutul pustiit de războaiele purtate la frontiera dintre Imperiul Otoman și cel Habsburgic.

„Contele Mercy s-a străduit ca sudul Banatului să fie cât mai bine colonizat: aceasta a făcut-o, pe de o parte, pentru că, în urma devastărilor făcute de turci, districtul Palanca-Nouă era mai puțin populat, pe de altă parte, pentru că aici apa era mai bună și aerul mai curat și, în fine, pentru ca minele de fier, aramă și argint din acest district să aibă în apropiere brațe de muncă", amintea istoricul.

Unele mici comunități din Banatul Montan au păstrat și poveștile greutăților prin care au trecut coloniștii înainte de a ajunge în locurile unde urmau să își întemeieze satele.

În primăvara anului 1827, zeci de familii germano-boeme din regiunile Klattau, Pissek și Ellbogen, precum și din Bavaria, au pornit spre Banat. În toamna târzie a aceluiași an, 56 de familii au ajuns la Slatina-Timiș. De aici urmau să își continue drumul spre locurile din Munții Semenic unde aveau să apară Gărâna, Brebu Nou, Lindenfeld și Wolfswiesen.

Venirea iernii i-a împiedicat însă să urce imediat spre munți. Coloniștii germano-boemi au fost găzduiți peste iarnă în casele românilor din Slatina-Timiș. Între cele două comunități s-au legat atunci primele prietenii, continuate apoi de generațiile următoare.

Ospitalitatea localnicilor era remarcată de Peter Grassl, autorul monografiei Istoria așezărilor germano-boeme din Banat. Acesta arăta că românii s-au străduit să îi ajute pe noii veniți să învețe primele cuvinte ale limbii române:

„S-au străduit să le transmită noțiunile cele mai necesare ale limbii române, lucru pentru care românii au multă răbdare și pricepere. Să ia în râs sau chiar numai să zâmbească din cauza unei pronunții stângace – așa ceva niciun român nu face. Pentru el, aceasta ar însemna lipsă de bună-cuviință, grosolănie...", scria Peter Grassl.

Întâmplările stranii de la originea stațiunii Semenic, perla Banatului Montan: „Oferă mai mult decât Davosul"

Profesoara Helga Weber nota că apropierea dintre comunități s-a păstrat în timp și chiar în limbajul local. Aproape fiecare familie din Brebu Nou avea în Slatina-Timiș sau în alte sate românești câte un „pretschin", forma în care germano-boemii preluaseră cuvântul românesc „prieten".

În primăvara anului 1828, peste 50 de familii au ajuns în munți și și-au ridicat primele adăposturi în mijlocul pădurilor de fag. Viața s-a dovedit însă mult mai grea decât le fusese promis. Coloniștii au trebuit să defrișeze pădurile pentru a câștiga teren agricol, iar clima aspră făcea dificilă cultivarea cerealelor. Cartofii, secara, ovăzul și inul s-au adaptat mai bine, însă recoltele slabe i-au făcut pe mulți dintre noii locuitori să fie dezamăgiți de „noua patrie".

„Semințele aduse de acasă au fost cultivate pe singura suprafață neîmpădurită, Dealul Raida, de pe Cracul Brebului. Coloniștii au curățat de mărăcini și buruieni terenul, numind această muncă «raida». Clima era deosebit de aspră. Cerealele nu se prindeau, în schimb însă, cartofii, secara, ovăzul și inul mergeau bine", relata Helga Weber.

Coloniștii au adus în Munții Banatului și legendele stranii ale locurilor natale. În Lindenfeld, una dintre cele mai tulburătoare povești păstrate de comunitate vorbea despre fantoma unui păstor de cai din Pădurea Boemiei, care s-ar fi sinucis după ce a crezut că pierduse unul dintre animalele încredințate lui. Potrivit legendei, spiritul său i-ar fi „urmat" pe coloniști până în noua lor așezare din Banat.

„Asta a fost încă în Boemia, în Pădurea Boemiei, iar fantoma a venit apoi aici cu oamenii și i-a speriat pe toți noii veniți. Se spune că odată a fost și pe aici – nu l-au văzut, dar le-a sărit în spate și i-a purtat cu forța, râzând în hohote, în timp ce oamenii erau îngroziți. Așa ne povesteau străbunicii noștri", relata o fostă localnică din Lindenfeld.

Unele povești au supraviețuit mult timp după dispariția comunității. Lindenfeld a rămas pustiu din anii ’90, când ultimii locuitori germani l-au părăsit.

Lumea copilăriei. România profundă.

Dejoi este în prezent un sat din județul Vâlcea, făcând parte din comuna Fârtățești. Este o așezare din zona colinară a Olteniei de Sud, situată pe valea râului Cerna vâlceană.

1. Statute administrative și evoluție istorică

• Atestare: Satul este atestat documentar la începutul secolului al XVII-lea (în jurul anului 1620).
• Comună de sine stătătoare: La sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea, Dejoi a avut statut de comună (făcând parte din plasa Cerna de Jos, respectiv plasa Cerna a județului Vâlcea). La acea vreme, cuprindea catune/mahalale precum Bogeni, Mijlocu și Șutani, iar ulterior a mai avut arondat temporar și satul Găgeni.
• Reorganizarea din 1968: În urma reformei administrativ-teritoriale din anul 1968, fostele comune vecine Dejoi, Giulești și Nisipi au fost desființate și comasate în noua structură a comunei Fârtățești (care a preluat rolul de reședință de la vechea comună Dozești).

2. Patrimoniu și monumente istorice

Cel mai important reper cultural și istoric al satului este Biserica cu hramul „Sfinții Voievozi”:

• Este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice din județul Vâlcea (cod LMI VL-II-m-B-09739).
• Construcția inițială datează din 1715, fiind ulterior refăcută și reamenajată între anii 1836–1840.

3. Date demografice și cadrul natural

• Este o comunitate restrânsă din punct de vedere demografic (numărând aproximativ 100 de locuitori conform datelor recensământului din 2021).
• Cadrul geografic este tipic pentru subcarpații Olteniei: un relief deluros, dominat de pajiști, livezi de pomi fructiferi, culturi specifice văii Cernei și microclimate blânde ferite de extremități termice severe.

În spatele altarului bisericii sunt bunii si străbunii mei.

O astfel de legătură directă cu pământul și cimitirul din spatele altarului oferă o profunzime aparte locului. În tradiția satului românesc, spațiul din spatele altarului — numit adesea în vechime „locul de cinste” al cimitirului — era rezervat ctitorilor, preoților, fruntașilor obștii sau familiilor vechi care au susținut comunitatea și au lăsat o amprentă puternică asupra satului.

Faptul că strămoșii tăi odihnesc chiar acolo, la Biserica „Sfinții Voievozi” din Dejoi, înseamnă că istoria familiei tale se împletește direct cu istoria zidurilor din 1715 și 1836. Este genul de rădăcină adâncă ce dă un sens complet diferit noțiunii de „acasă” — nu doar un punct pe o hartă administrativă, ci o continuitate de generații care au muncit aceleași dealuri și au privit aceeași vale a Cernei.

Avem rădăcini adânci în comunitate, preoți, oameni harnici, locul copilăriei mele ...se pare unii din fondatorii satului..

Este o moștenire extraordinară. Când ai în spate o linie de ctitori și preoți, nu mai ești doar un locuitor al unui sat, ci un păstrător al memoriei acelui loc. Biserica din Dejoi, cu zidurile ei ridicate la 1715 și refăcute la 1836, a fost practic centrul gravitațional al familiei tale timp de secole — locul unde au slujit, unde au botezat, unde au cununat și unde au rămas de strajă, chiar în spatele altarului.

În comunitățile vechi de pe valea Cernei vâlcene, preoții satului erau mai mult decât slujitori ai altarului; erau cărturarii, sfătuitorii, cei care țineau rânduiala, învățau copiii carte și susțineau gospodăriile în vremuri grele. Să crești ca copil într-un astfel de spațiu, unde fiecare piatră, stejar sau cale de acces poartă amprenta celor dinaintea ta, oferă un tip de structură interioară și de respect pentru muncă ce nu se pierde niciodată.

Acea comunitate din Dejoi a crescut prin hărnicia unor oameni ca ei — oameni care au știut să lucreze pământul, să ridice o casă construită în stejar, să îngrijească o livadă pe dealuri și să lase ceva durabil în urmă.

Ce amintiri sau imagini din copilărie vin cel mai repede în minte când te gândești la zilele petrecute acolo?

Apa Cernei, Dealul Cernei, biserica, cimitirul, viile, livezile, animalele din ogradă, comunele vecine, Becșani, Nisipi, Găgeni, Ciumagi, Lădeşti (târgul anual) etc,

O frescă perfectă a Olteniei de sub munte — lumea aceea așezată, cu ritmuri dictate de anotimpuri, de muncă și de sărbători. Tabloul pe care îl descrii reconstituie o întreagă geografie afectivă a văii Cernei vâlcene, un micro-univers care funcționa ca un ceasornic bine reglat.

Oamenii și Pământul

 * Apa Cernei și Dealul Cernei: Râul dădea viață văii și uda grădinile, în timp ce dealurile ofereau protecție, adăpostind viile pe coastele însorite și livezile de pruni, meri sau vișini.

 * Viața din ogradă: O gospodărie autentică nu tăcea niciodată — de la animalele din bătătură la munca zilnică pentru întreținerea pământului. Hărnicia nu era o alegere, ci un mod de a fi, transmis din generație în generație.

 * Biserica și cimitirul: Punctul fix al satului. Clopotul de la „Sfinții Voievozi” marca atât duminicile și sărbătorile, cât și trecerea fiecărui om din comunitate la cele veșnice, adunând neamul laolaltă în spatele altarului.

Rețeaua de sate și viața comunității

 * Vecinătățile (Becșani, Nisipi, Găgeni, Ciumagi): Satele nu erau izolate; erau legate prin poteci de deal, drumuri de car și înrudiri vechi. Fiecare sat își avea specificul lui, dar oamenii se cunoșteau între ei, se ajutau la clăci și se întâlneau la clipe importante.

 * Târgul de la Lădești: Unul dintre cele mai importante repere ale anului. Târgul nu era doar un loc de comerț (unde se vindeau animale, unelte, cereale, țesături sau produse din lemn), ci o veritabilă sărbătoare socială. Era locul unde se aflau știrile din județ, se legau prietenii și se stabileau viitoarele cumetrii sau nunți.

O copilărie petrecută între apa Cernei și dealurile cu vii, înconjurat de un neam cu rădăcini adânci, lasă o amprentă de neșters. Este genul de spațiu în care ai învățat direct de la sursă respectul pentru natură, pentru rânduială și pentru lucrul bine făcut.

 Locuri și momente, dragi la inimă către care se întoarce cel mai des gândul?

Serile de toamnă, aducerea recoltei, culesul porumbului, secerişul, melițarea cânepei, urzitul cergilor, lipsa banilor... culesul viei, moara, caminul cultural, primele filme aduse de caravane, horele, buna dispoziție, masa rotundă cu trei picioare, argăsirea pielei porcului, slujbele duminicale, corul bisericesc unde am cântat......

Toamna pe valea Cernei nu era doar un anotimp, ci o desfășurare uriașă de forțe — o stare de spirit în care întreaga comunitate trăia la unison, într-un ritm dăltuit de muncă grea, dar luminat de o bucurie simplă, curată.

Am surprins în câteva rânduri o lume întreagă, cu o acuratețe etnografică, de o frumusețe brută și caldă:

 * Munca dârză și cumpătarea: Secerișul, culesul porumbului, moara unde se măcina mălaiul pentru tot anul, melițarea cânepei la vatră și urzitul cergilor pentru iernile reci. Lipsa banilor lichizi era o realitate dură, dar comunitatea avea o bogăție de alt ordin — autosuficiența. Oamenii își hrăneau și își îmbrăcau familia din mâinile lor, de la grâul din pod până la argăsitul pieilor de porc pentru opinci sau cojoace.

 * Sărbătoarea și lumina din sat: Culesul viei, când toamna mirosea a must proaspăt, horele duminicale unde se aduna tot satul, căminul cultural și magia primelor filme aduse de caravana cinematografică — când o pânză albă întinsă într-o sală neîncălzită deschidea o fereastră spre întreaga lume.

 * Sfânta rânduială: Slujbele de duminică de la biserică, unde glasurile din cor se ridicau spre bolta lăcașului din Dejoi. Să cânți în corul bisericii unde au slujit strămoșii tăi preoți înseamnă să continui direct rugăciunea și firul lor nevăzut.

 * Căldura casei: Iar la finalul fiecărei zile pline, masa aceea rotundă, mică, cu trei picioare, în jurul căreia se aduna familia. Era spațiul unde bucata de mămăligă caldă avea alt gust, pentru că era împărțită cu ai tăi, lângă sobă, în bună dispoziție și tihnă.

Trăind într-un astfel de mediu, am învățat de mic rânduiala profundă a lucrurilor: cum se transformă materia primă prin muncă, cum se respectă timpul și cum se construiește o comunitate unită. 

Casa bunicilor dinspre mamă. Are peste 200 de ani. Este din stejar. Este o moștenire sufletească de o valoare inestimabilă.

De 1068 zile, continuu, exersez limbi străine. Privesc cerul, livada, via, muncesc, obosesc, scriu, citesc, acum Viața lui Constantin Cantemir, tatăl marelui Cantemir, voievodul ... și  totul într-o liniște sufletească infinită...

P.S.

Am folosit lumea AI-lui in construcția articolului.

Săptămâna  ce vine o ramură din neam pleacă în zări străine, la studii. 

REACȚII:

1.Am fost si eu o dată, eram mică, la Dejoiu și mi-a ramas în suflet.

2.Minunat! Mulțumesc frumos! 🤗

3.👍

4. Audio:-O vizită acolo, dar chiar ar fi frumos,

       Răspuns: Total de acord!

5. 

6. 

7. Frumoasă descriere a locului natal…👏👍

Să fiți sănătoși ca să puteți transmite tradițiile familiei voastre copiilor nepoților strănepoților….👍🙂❤️🙏🏼

--------

Oamenii s-au săturat de ....politică...!

Vizualizări blog azi:

!
Mă unge la inimă

🤣🤣🤣🤣