România, între datorii, depopulare și revoluția inteligenței artificiale
Timp de aproape un deceniu am trăit din bani pe care nu i-am produs. Am importat mai mult decât am exportat, am consumat mai mult decât am muncit, am promis mai mult decât puteam plăti. În fiecare an, am avut un deficit comercial uriaș, ca o familie care câștigă 5.000 de lei și cheltuiește 6.000, apoi își felicită capul familiei pentru "creșterea nivelului de trai".
FOTO Shutterstock
Diferența nu a venit din performanță economică. Nu am inventat tehnologii revoluționare prin care să schimbe cursul Nilului, nu am construit industrii care să revoluționeze omenirea, nu am devenit o putere productivă.
Diferența a venit din împrumuturi, fonduri europene, investiții străine și banii trimiși acasă de cei care au fugit din România, la început în Israel, apoi în toată Europa, ca să poată avea o viață liniștită. Ironia sorții este că o parte din prosperitatea noastră a fost finanțată de oamenii care au plecat tocmai pentru că aici nu o găseau.
Prin urmare, noi am făcut grătarul, alții au cumpărat carnea, noi am băut prosecco, alții au plătit sticlele și pentru că petrecerea părea nesfârșită, am început să credem că suntem bogați. Nu eram. Eram doar îndatorați. Dar există o diferență între bogăție și datorie: bogăția îți aparține. Datoria aparține creditorului. Iar creditorul vine întotdeauna să și-o recupereze.
Și acum, partea amuzantă.
Lumea vorbește despre reforme, despre tăieri și mai toată lumea vorbește despre responsabilitate dar cu o singură condiție: să fie responsabil altcineva.
România este o țară în care fiecare român verde neaoș se consideră victima sistemului și beneficiarul legitim al tuturor privilegiilor statului în același timp.
Niciun român nu vrea să plătească, nimeni nu vrea să renunțe la nimic, nimeni nu vrea să accepte că atunci când ai trăit ani de zile peste posibilități, urmează inevitabil o perioadă sub posibilități. Toți cer austeritate pentru ceilalți, niciunul pentru sine.4
Cel mai trist este faptul că încă ne comportăm ca și cum am avea timp. Nu avem, fraților!
România nu se îndreaptă doar spre o criză fiscală, ci în trei transformări istorice care vor zdrobi orice economie nepregătită.
România se apropie de acest moment cu deficite uriașe, cu o productivitate încă modestă și cu o economie dependentă de consum. Zona euro un sistem construit pe disciplină fiscală, productivitate, competitivitate și predictibilitate. Statele care intră nepregătite nu devin mai bogate peste noapte. Din contră, își pierd unul dintre ultimele instrumente de apărare economică: controlul propriei monede.
Mulți încă își imaginează că adoptarea monedei euro este o ceremonie festivă cu steagulețe și discursuri. Și nu este așa. Este un examen la care noi ne prezentăm la examen după zece ani de copiat și chiulit.
Zona euro nu funcționează pe povești patriotice. În zona euro nu există mila piețelor. Nu există posibilitatea de a ascunde problemele sub preș. Există doar cifre. Iar cifrele României arată astăzi mai degrabă ca foaia unui elev care și-a trecut numele pe lucrare și apoi a predat-o aproape goală.
Aceasta este, probabil, cea mai mare problemă a României și, paradoxal, cea despre care se vorbește cel mai puțin. România pierde oameni într-un ritm care ar trebui să provoace panică națională. Dar nu provoacă...
Ani întregi am crezut că depopularea este problema satelor. Acum începe să lovească și marile orașe. Șocul cel Mare va veni în special în cele trei orașe universitare - Cluj, Timișoara și Iași (lovite și de căderea IT-ului).
Mai puțini tineri/studenți înseamnă, mai puțini angajați, mai puțini contribuabili, mai puțini cumpărători, mai puțini oameni care să țină în spate sistemele construite pentru o populație care.... nu mai există.
România îmbătrânește mai repede decât se "îmbogățește". Este o combinație aproape mortală.
Aici spectacolul va fi magnific. O țară care nu reușește să reformeze programele școlare va trebui să facă reconversie profesională pentru milioane de oameni. O administrație care încă cere dosar cu șină va trebui să concureze într-o economie automatizată. Mai grav, o societate care confundă competența cu vechimea va trebui să concureze cu algoritmi care nu obosesc, nu cer concediu și nu votează.
Contabili, funcționari, operatori, traducători, juriști, programatori, analiști și chiar profesii considerate până acum „sigure" vor intra într-o competiție directă cu algoritmi care lucrează 24 de ore din 24, nu greșesc din oboseală și nu cer măriri salariale.
Va fi un masacru economic pentru cei nepregătiți. Țineți minte, chiar mă puteți urâ pentru asta, dar este tristul adevăr.
Aceste trei crize - euro, demografia și inteligența artificială - nu vin una după alta. Vin simultan. Iar acesta este adevăratul pericol. România nu se pregătește pentru o singură rupere de nori, ci pentru întâlnirea a trei vijelii care se apropie din direcții diferite.
Simt că deja sunt repetitiv dar în speranța că veți înțelege - când realitatea va veni să încaseze anii de petrecere pe datorie, vom descoperi ceea ce toate generațiile de datornici au descoperit înaintea noastră: nu există falimente surprinzătoare, există doar falimente anunțate din timp și ignorate cu încăpățânare...
România de astăzi, băută bine la volan, apasă accelerația și îi înjură pe cei care îi spun că în față există un zid. Problema nu este că zidul există ci că continuăm să apăsăm accelerația, convinși că, de data aceasta, legile economiei se vor da la o parte din fața noastră. Nu se vor da. Realitatea nu negociază, nu votează și nu iartă. Realitatea doar vine, întotdeauna, să facă nota de plată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu