Se afișează postările cu eticheta Pressone. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Pressone. Afișați toate postările

marți, 9 iunie 2020

Pandemioșii

Cum ieșim din primul stadiu al pandemiei?

La începutul acestui an, cu toții am fost aruncați în ring și puși să ne confruntăm cu un fenomen aparte și complex. În România, în mod oficial, prima rundă s-a încheiat. Suntem infinit mai pregătiți și informați decât eram în urmă cu cinci sau șase luni.

Recunosc că titlul este prudent și ambiguu. Stadiul al doilea poate fi dispariția lentă a COVID-19 sau o resuscitare a pandemiei pe coordonate noi din felurite motive. De primul stadiu însă am trecut.

Ieșim din acest stadiu de debut mai nervoși.

Suntem mamifere – socializarea limitată contravine modului nostru de a fi. Fiecare om care poartă mască ne readuce în minte existența pandemiei, la nivel conștient au ba. Amenințarea difuză și neclară a virusului – una împotriva căreia nu se poate riposta – a mărit de asemenea tensiunea.

Revederea cu prietenii sau cunoștințele ignorate în ultimele luni furnizează, în contrapartidă, o doză zdravănă de endorfină. Recuperarea ritualurilor și a normalității este o evoluție necesară. Se pare că, spre deosebire de alte locuri, în România putem face tranziția între stări fără șocuri violente.

Foto: Lucian Muntean

Ieșim din prima rundă scârbiți de statistici. Supraconsumul inițial a lăsat loc, în mod natural, silei. Avem deci în minte că New York City și Lombardia au avut o situație gravă, pentru că atunci eram atenți la cifre.

Dar pentru că acum am lăsat cifrele la o parte, nu mai suntem conștienți de ce se întâmplă în Brazilia sau în Rusia, unde epidemia este în toi.

Ieșim din primul stadiu al virusului ciudat de neinformați privind suferința provocată de virus (accesul extrem de limitat al echipelor de filmare în spitalele cu pacienți ne-a etanșeizat pe toți). Acest aspect a eliminat instaurarea unei panici nejustificate prin amploarea pe care ar fi luat-o.

Ieșim din primul stadiu artificial și nemeritat de siguri de noi înșine. Oameni fără nicio calificare în vreun domeniu măcar conex epidemiologiei au emis teorii, au găsit soluții, au identificat greșeli în reacția unei națiuni (de obicei a lor).

Fără cea mai mică rușine sau ezitare au înflorit instant pe toată pajiștea Internetului experți în virusologie, premianți Nobel într-ale statisticii, fini epidemiologi. Îi vei găsi și în săptămânile următoare extrem de convinși de justețea propriilor afirmații.

Respect majoritatea tăcută care e prudentă. Și totuși există un dureros, vizibil și imens deficit între cât știm și cât credem că știm. Multe sisteme educaționale și-au dovedit în aceste zile limitele, arătând că au produs milioane de nulități fudule.

Slăvit drept consumator, respectat drept votant, admirat drept producător, omul modern crede că în el zace și un Einstein, Karpov sau Descartes doar ușor ațipit. Acest gen de exuberanță optimistă și egocentrică a dus, acum un secol, la un val de nenorociri.

Ieșim din primele luni mai sceptici vizavi de China. Poveștile foarte mediatizate privind măștile defecte produse cu milioanele în statul comunist și achiziționate degeaba de vestici se suprapun cu o reputație deja existentă a mărfurilor chinezești ca fiind ieftine dar de foarte slabă calitate.

În țările și spațiile sociale care-și permit acest lucru, un accent mai mare pe calitate în dauna prețului mai mic ar putea fi o evoluție interesantă a perioadei următoare.

De asemenea, investițiile Chinei în propagandă se vor mări geometric. Ani buni de acum înainte, cuvântul „China" va aduce în minte boli aparte și nesuferite. (COVID-19 nu e prima..).

Ieșim din prima rundă cu o generație care și-a găsit vocea. În prima rundă a pandemiei, tonul și preocupărilor celor cu vârsta între 40 și 55 de ani au fost, în genere, diferite de cele ale tinerilor sau vârstnicilor.

Foto: Lucian Muntean

Această generație, crescută în anii ’80 și maturizată în anii ’90, privește cu un scepticism acerb statul, cam orice autoritate și mai ales orice îngrădire a libertății sale. În cazul în care ipoteza mea se confirmă, implicațiile sunt interesante – mai ales că peste 10-20 de ani ei vor fi definitorii pentru grupul social al pensionarilor.

Dinamici, îndrăzneți și obiectiv mai educați decât generațiile precedente, ei vor da de o hurducătură majoră odată cu clătinarea sistemului de pensii, clătinare provocată tocmai de ajungerea lor la vârsta a treia.

Nu va fi cea mai dificilă hurducătură din existența lor: e generația care l-a dat jos pe Ceaușescu. Prin comparație cu provocarea de atunci sau prin comparație cu provocarea viitoare, COVID e doar atingerea unei pene de porumbel. Dar cu această ocazie ei și-au demonstrat combativitatea, încăpățânarea și sofisticarea. Vor mai ieși la rampă.

Ieșim din prima rundă cu o garnitură de populiști răspândiți de-a lungul traseului de curse. După ezitări îndelungi, Trump a luat criza în serios. Viktor Orban n-a ezitat niciodată.

Bolsonaro și Lukashenko sunt bonomi, deși țările lor suferă. Farage, Le Pen și alte figuri similare au dispărut. Boris Johnson a părut depășit de situație. De Putin nu mai aude nimeni nimic. Unii dintre ei își vor continua cariera politică și în lunile următoare, chiar câștigând alegeri – dar pare greu de crezut că vor face acest lucru ca bloc.

Ieșim un pic mai conștienți de divizările socio-economice din interiorul societăților noastre. În funcție de gradul de răspândire al virusului în țări cu o scenă politică fragilă, putem ajunge la o vară a revoluțiilor – mă gândesc în special la țări africane, și nu la puține.

Dezastrele și evenimentele grave au rolul de a sfâșia contractele sociale în țările în care, oricum, ele erau subțiri ca firul de păr – dispar iluziile, continuitățile, metodele artificiale de calmare a maselor largi precum entertainment-ul ce nu depinde de tehnologii.

Ieșim din prima rundă cu o revelație privind problemele Bisericii Ortodoxe Române, a cărei identitate este răpită de te miri cine. Grupulețe pe Facebook cu zeci de mii de cititori avizi utilizează limbajul și elementele de identitate vizuală ale credinței pentru a propaga grozăvii.

Un arhiepiscop a reluat Învierea (!), eveniment care va face mulți ani de acum înainte deliciul concursurilor de trivia de-a lungul și de-a latul Europei („În ce an a înviat Iisus de două ori?" sau, alternativ, „care este numele orașului în care Iisus a înviat repetat?„).

Foto: Lucian Muntean

În tot acest timp instituția terfelită se luptă cu… ateii, cu progresiștii și alte segmente infinit mai blânde sau mai puțin influente decât impostorii săi. Există un deficit cantitativ de creștini moderați sau măcar sănătoși la cap care să formuleze reacții la probleme de un fel sau altul în linii ortodoxe.

BOR are nevoie să-și recupereze brand-ul și să demareze procese de copyright – evident, la nivel metaforic. A reușit în bună parte acest lucru în competiția subtilă cu fanii Legiunii lui Codreanu din primele două decenii de după Revoluție. Să vedem dacă va reuși din nou.

Ieșim din prima rundă a pandemiei cu o atitudine sceptică față de știință. Instituții și oameni s-au contrazis. Măștile au fost ba inutile, ba relevante.

Nu știm cu certitudine cât de ușor se răspândește virusul atunci când vorbești cu o persoană infectată, când atingi aceeași clanță ca ea sau dacă pășești prin același loc zece minute după ea.

Aceste incidente au fost însă puține. În pandemiile precedente ele nu au existat – pentru că nu era disponibilă nici măcar fărâma de la care să se poată porni. Unii dintre noi își mai amintesc faptul că Milan a pierdut o finală a Ligii Campionilor după ce, la pauză, conducea cu 3-0. Dar știm de acest eșec colosal pentru că el a avut loc în finala Ligii. Iar Milan a ajuns în finala Ligii după ce învinsese extrem de multe echipe.

Prin comparație cu fenomene similare, lumea științifică s-a mișcat fenomenal de rapid. Primii pași în orice domeniu sunt presați, făcuți cu pulsul la maxim și de obicei greșiți.

Utilizarea tancului în război este de obicei asociată cu invazii impresionante și rapide. Dar tancul a debutat cu adevărat în 1917 într-o bătălie haotică, cea de la Passchendaele, care a fost un eșec pentru promotorii noului vehicul. În mod identic, peste zece ani ne vom aminti numele inventatorilor vaccinului, nu și erorile de înțelegere a virusului care au survenit în primele luni.

Pe termen scurt însă, știința suferă – datorită cacofoniei și grabei.

În final, ieșim din prima rundă mai atenți la Elon Musk. Politicienii au părut în genere sub vremuri, vedetele din domenii altă dată interesante s-au dovedit a fi inutile, profeții noi au rămas în spațiul potențialului. Razele de speranță și motivele de bucurie autentică au fost puține.

Reușita lui Musk din domeniul explorării spațiului nu ar fi atras atât de mult atenția într-o perioadă obișnuită, năclăită de seriale noi, videoclipuri virale și zvonuri despre actori. În contextul actual e o boare de aer cosmic foarte proaspăt.

luni, 8 iunie 2020

Visul american

„Lebăda de cristal”: Chicago dreamin’ în postcomunism

Pictată peste decorul șters al tranziției est-europene, silueta Velyei urlă. Paltonul roșu, pulovărul galben, fularul albastru, asortat cu culoarea de pe pleoape și peruca pe care-o poartă când mixează muzică house într-un club din Minsk îți intră în ochi. „Ce ești tu, clovn?", o iau la mișto doi tipi în autobuz. Așa e Belarusul anilor 1990. Pare fără scăpare și se agață de cei care vor să-l părăsească precum cârligul ascuțit de buza peștelui.

Pentru Velya, biletul de scăpare e visul american, care atârnă și el tot de un fir, de firul roșu al unui telefon cu disc, care urmează să-i hotărască viitorul. Pentru că, după ce și-a trecut un număr fals în dosarul pentru viză, fata trebuie să cerșească bunăvoința unei familii din orașul Cristal, prea ocupată să organizeze o nuntă ca să mai și accepte, binevoitoare, fițele unei DJ-ițe aspirante din capitală.

Chiar dacă are zonele ei cenușii și nu evită repetate descrieri ale unor abuzuri în lanț, perspectiva regizoarei Darya Zhuk asupra anilor ’90 e mult mai plină de lumină și de culoare decât a altor cineaști, în special a celor care, profesional, au stat o perioadă la umbra marelui urs.

Velya e dezamăgită, dar nu disperată, încearcă să rezolve fiecare situație cât poate de calm și scoate din buzunar deseori șarmul indiscutabil. Nu zgârie și nu mușcă lumea care-o înconjoară. Își pune căștile pe urechi și merge mai departe; toate sunt obstacole mici în calea Chicagoului la care visează.

Hotărârea ei e fermecătoare până în punctul în care prețul pe care trebuie să-l plătească e prea mare, până când lumea din jurul ei se dezumanizează total. Vă mai aduceți aminte de abuzurile din timpul stagiului militar obligatoriu, care-și creaseră propriul folclor? Poate că unii, nu. Dar de imaginea de talcioc constant a unora din orașele de provincie în anii ’90? Dar de dramele privatizărilor și eșecurile schimbărilor de regim?

Autoarea „Lebedei de cristal" trece prin toate, le recreează migălos, iar absurdul și umorul ies din realitatea surprinsă ca uleiul din apă. Scena nunții, de un teribil kitsch est-european, e spectaculoasă, dar grotescă prin felul în care e montată după cel mai dur moment al filmului. Totuși, deschiderea aproape optimistă din final scoate filmul dintr-un mizerabilism prăfuit.

În rolul Velyei, Alina Nasibullina pare că plutește, nu că joacă. Figura ei răzvrătit-senzuală ajunge să aibă o relație aparte cu camera Carolinei Costa, care o caută în zeci de prim-planuri și o vânează în unghiuri premonitorii: „strivită" de imaginea unui soldat, pierdută în oglinda vitrinei cu cristaluri sau dincolo de ferestre prăfuite.

Cunoști lumea pe care o vezi, ai trăit în ea, dincoace de cortină. E lumea-purgatoriu, din care poți doar să privești și să speri la lumea-rai care, totuși, nu te vrea. E traumatizantul vis american al Estului, plăcut surprins în cele mai puternice culori.

Mubi: „Lebăda de cristal" (2018). Regia: Darya Zhuk; Scenariul: Helga Landauer și Darya Zhuk; Imaginea: Carolina Costa; Cu: Alina Nasibullina, Ivan Mulin, Yuriy Borisov, Svetlana Anikey.

Premii și distincții: Propunerea Belarusului pentru premiile Oscar; Premiul criticii la Festivalul Internațional de la Bratislava, Premiul Asociației Criticilor de Film Ruși pentru cel mai bun debut.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

Sunt câteva secvențe care-ți dau fiori pe șira spinării în acest documentar produs de Ryan Murphy („Pose", „Glee") despre Terry Donahue și Pat Henschel, două femei care au fost nevoite să ascundă timp de mai bine de 60 de ani faptul că sunt un cuplu.

Semnat de unul dintre nepoții de soră ai lui Terry, Christopher Bolan, „O dragoste ascunsă" împinge povestea spre trecutul celor două femei care s-au întâlnit după al Doilea Război Mondial și care au fost despărțite doar după 72 de ani, timp în care, în fața familiilor, cunoscuților sau necunoscuților, s-au dat drept colege de apartament, prietene la cataramă sau verișoare.

De cealaltă parte, tânărul regizor urmează drumul pe care-l mai au de făcut cele două odată ce anii nu mai pot fi trecuți cu vederea, iar Donahue cade pradă Parkinsonului. Posibilitatea vinderii casei, a mutării în Canada și chiar a unei căsătorii scot la suprafață un material mult mai interesant decât fotografiile și filmările de arhivă, care nu fac altceva decât să apese pe emoții mici și informații doar câteodată interesante.

Un tânăr răzvrătit și un tată închis în el pleacă pentru cinci zile din Statele Unite, ca să împrăștie cenușa celei care le-a fost mamă și soție, deasupra unui anumit lac din nordul Irlandei. Rețeta e predictibilă: iei două firi în mare parte opuse, le pui împreună și fiecare va ieși mai puternic la capătul drumului.

Însă regizorul islandez Elfar Adalstein reușește să-și condimenteze puțin diferit filmul, să aducă mici răsturnări de situație și surprize, ca să-ți deturneze atenția de la rezolvarea la care te aștepți chiar de la începutul călătoriei.

„Sfârșit de propoziție" merită chiar și pentru minuscula discreție din final și pentru inocența cu care își asumă ceea ce este: un film-călătorie lejer printr-o Irlandă verde-trifoi, unde lumea cântă din senin la un pahar de stout, peste care se revarsă lacrimi și inopinate lecții de viață.

Până la cei 56 de ani ai săi, Eddie a învățat pe pielea lui cam toate relele din lume – înșelăciune, jafuri, omoruri -, dar pierderea unei persoane iubite îl face să încerce să cârpească greșelile trecutului. Numai că, la ieșirea din închisoare nu-l așteaptă șansa schimbării la față, ci un frate toxicoman, care a pus pe butuci barul pe care-l au împreună și mai e și dator vândut unor interlopi locali… deci elegant-violenți, că-s britanici.

Chiar dacă povestea nu are bomba pe care o aștepți, realizatorii te momesc cu reconfortante băi de sânge și culori suprasaturate.

Academia de Poliție

Urgia la Academia de Poliție (VIII): Numire ilegală girată de miniștrii Vela și Bode. Noul rector al Academiei este cercetat și disciplinar, și penal

  • Într-o instituție zguduită de scandaluri de plagiat din 2016 încoace, ministrul de Interne Marcel Vela l-a numit în funcția de rector pe protectorul plagiatorilor din Academia de Poliție.
  • Marius Florin Mihăilă este cercetat disciplinar la nivelul Academiei de Poliție, demers care face ilegală numirea sa, deoarece Statutul Polițiștilor interzice în mod explicit împuternicirea în funcție a unui polițist anchetat disciplinar.
  • În plus, proaspăt numitul rector este cercetat pentru patru infracțiuni și de procurori, într-un dosar deschis anul trecut, după ce Corpul de Control trimis la Academie de fostul ministru Carmen Dan a constatat multiple nereguli în activitatea acestuia la șefia Comisiei de Etică.
  • Ca șef al Comisiei de Etică, Marius Florin Mihăilă a dat – din 2017 încoace – doar verdicte de neplagiat; cel mai recent dintre ele, care privește teza fostului rector Adrian Iacob, a fost invalidat la scurt timp de CNATDCU, care i-a retras acestuia titlul de doctor. 
  • Toate aceste nereguli nu au contat pentru ministrul de Interne Marcel Vela, care l-a numit pe Mihăilă la cererea ministrului Transporturilor, Lucian Bode, cu care Mihăilă a fost coleg de liceu. 
  • Înainte să fie desemnat oficial rector, Mihăilă a fost împuternicit  timp de 5 luni la conducerea IJP Sălaj, fiind recomandat ministrului Vela tot de Lucian Bode; în această funcție a stârnit mai multe controverse, reclamate de polițiști, dar și de Sindicatul Europol. 
  • De ce l-a desemnat totuși Vela pe Mihăilă la șefia Academiei de Poliție? În articolul de azi, o privire în culisele celei mai controversate decizii pe care a luat-o ministrul de Interne privind învățământul superior de Poliție din România.  

La 23 ianuarie 2020, când a fost întrebat la finalul unei declarații de presă despre scandalurile de plagiat din Academia de Poliție, ministrul de Interne Marcel Vela a fugit pur și simplu din fața jurnaliștilor, refuzând să dea un răspuns. 

Răspunsul lui Vela a venit cu o întârziere de patru luni, la 28 mai, când acesta l-a împuternicit în funcția de rector – pe postul rămas vacant prin expirarea mandatului Veronicăi Stoica – pe Marius Florin Mihăilă, comisar-șef și lector la Academia de Poliție.

Vinerea trecută, când ordinul de ministru a intrat în vigoare, Mihăilă își încheiase de doar o zi mandatul de șef interimar al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Sălaj – unde fusese împuternicit de două ori succesiv, pentru câte trei luni, de același Marcel Vela. 

Deși vorbim despre Academia de Poliție – instituție măcinată, din 2016 încoace, de o serie de scandaluri de plagiat în teze de doctorat – numirea lui Mihăilă nu a fost anunțată oficial, printr-un comunicat de presă, de Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Nici pe site-ul Ministerului, nici pe cel al Academiei nu se găsește niciun anunț referitor la această schimbare. 

La patru zile de la instalarea oficială a lui Florin Mihăilă, pe site-ul Academiei încă figurează ca rector Veronica Stoica. FOTO: Academia de Poliție, captură de ecran

Tăcerea din jurul acestei împuterniciri întărește senzația că conducerea Ministerului de Interne a dorit ca evenimentul să treacă cât mai neobservat posibil, lucru de înțeles având în vedere atât jocurile politice care i-au stat în spate, cât și potențialul scandal care îl poate declanșa. 

Totuși, o confirmare oficială a faptului că Marius Florin Mihăilă ocupă într-adevăr funcția de rector din data de 28 mai am obținut în urma unei solicitări adresate purtătorului de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. 

Domnul Marius Florin Mihăilă ocupă provizoriu, prin împuternicire, funcția de rector al Academiei de Poliție pentru o perioadă de 3 luni, urmând ca în acest interval să fie demarate procedurile organizatorice pentru ocuparea, prin concurs, a funcției respective", a confirmat Dajbog.

Miercurea trecută, în ultima sa zi petrecută în Zalău în calitate de șef al IPJ Sălaj, Mihăilă își anunța în presa locală întoarcerea la Academia de Poliție – acolo unde este angajat în funcția de lector universitar –, dar în calitate de șef al acesteia. 

Sunt comandantul Academiei de Poliție, care îndeplinește și atribuțiile de rector. Academia de Poliție este reorganizată complet și a fost transformată într-o școală de ofițeri. Sunt onorat pentru faptul că cei din conducerea MAI, îndeosebi ministrul Marcel Vela, mi-a acordat această încredere", declara acesta pentru site-ul Sportul Sălăjean

În cursul zilei de mâine, 28 mai, voi fi prezent la București pentru a prelua oficial funcția", mai afirma Mihăilă pentru respectiva publicație. 

La momentul la care făcea această declarație, Mihăilă nu avea ordinul de numire în funcție, însă avea certitudinea preluării funcției tocmai pentru că știa foarte bine culisele luării deciziei. 

Totuși, între declarația care dădea ca sigură numirea lui în funcție și semnarea efectivă de către Marcel Vela a ordinului de ministru pentru împuternicire s-au petrecut o serie de evenimente care l-au făcut pe ministrul de Interne să ezite. 

Joi dimineață, la o zi după ce Mihăilă dădea declarații de presă în Sălaj, în Ministerul de Interne se punea problema ca acesta să nu mai fie girat în funcția de rector al Academiei de Poliție. 

Surse din minister susțin că ordinul de ministru privind desemnarea lui Mihăilă ca rector a fost semnat joi de către Marcel Vela, dar că a fost oprit, pentru câteva ore, de la punerea în aplicare:

Ieri (joi – n.m.) a fost balamuc mare la minister până când a fost efectiv dat drumul ordinului", spune un angajat MAI care cunoaște procesul de decizie. 

Marcel Vela a ezitat, totuși, în privința numirii lui Mihăilă la Academie, susțin aceleași surse din Ministerul de Interne, în condițiile în care ministrul discutase deja cu Mihăilă și îi ceruse acordul pentru împuternicire. Acest lucru indică faptul că Vela luase decizia de a-l numi la Academie chiar înainte de a i-o propune formal lui Mihăilă. 

Îndoielile au apărut miercuri seara, după ce ministrul Vela a citit declarațiile de presă făcute de Mihăilă în presa din Sălaj despre numirea sa la Academie, în care anunța și că „Academia de Poliție este reorganizată complet și a fost transformată într-o școală de ofițeri".

Deși Mihăilă anunța public că Academia „a fost transformată într-o școală de ofițeri" – ceea ce ar fi trebuit să însemne deja o decizie de reorganizare semnată a ministrului de Interne –, acest lucru nu s-a întâmplat încă efectiv. 

Totuși, încă de la sfârșitul lunii decembrie 2019, la nivelul Ministerului de Interne se lucrează la un proiect care vizează transformarea Academiei de Poliție în școală de ofițeri cu scopul de a reforma radical instituția, care de ani de zile e țintă a suspiciunilor de plagiat în tezele de doctorat, dar nu numai.   

Surse din Ministerul de Interne susțin, de asemenea, că Mihăilă ar fi discutat despre această intenție cu secretarul de stat Bogdan Despescu – și el suspectat de plagiat în teza de doctorat – după ce ministrul Vela i-a propus funcția de rector. 

Ce l-a iritat pe ministrul Vela cel mai tare a fost faptul că informația referitoare la transformarea Academiei în școală de ofițeri era una secretă, de care aveau cunoștință  foarte puține persoane, și ar fi trebui să rămână secretă până la aplicarea efectivă a deciziei de reorganizare. 

Un alt motiv de îndoială avut de Vela a apărut după ce acesta a aflat despre faptul că Marius Florin Mihăilă a girat mai multe verdicte de neplagiat teze de doctorat ale unor șefi din Ministerul de Interne din poziția de președinte al Comisiei de Etică, pe care o ocupă începând din septembrie 2017.

De exemplu, în cazul tezei de doctorat a lui Adrian Iacob, fost rector al Academiei de Poliție – teză declarată neplagiată de Comisia de Etică a Academiei – Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a emis verdict definitiv de plagiat la 1 aprilie 2020. 

Ca urmare a acestui verdict, lui Adrian Iacob i-a fost retras titlul de doctor de către Ministrul Educației prin ordinul nr. 4262/15.05.2020, acesta fiind primul profesor universitar din România care își pierde titlul de doctor pentru plagiat, o consecință a acestei decizii fiind faptul că nu va mai putea fi profesor universitar.  

Ce l-a determinat, totuși, pe ministrul Vela să îl numească în cele din urmă pe Mihăilă în poziția de rector al Academiei de Poliție? 

Surse multiple din Academie și din Ministerul de Interne spun că Marius Florin Mihăilă i-a fost recomandat lui Vela de către Lucian Bode, ministrul Transporturilor, care a fost coleg de clasă cu Mihăilă la Grupul Școlar „Iuliu Maniu" din Șimleul-Silvaniei, județul Sălaj. 

Tot Bode este cel care l-ar fi girat pe Mihăilă pentru funcția de șef al IPJ Sălaj, pentru care a fost împuternicit în data de 24 decembrie 2019, susțin aceleași surse.  

Într-o discuție avută cu ministrul Bode – redată mai jos – acesta a negat că a intervenit pentru Mihăilă, dar a recunoscut că se cunosc foarte bine pentru că au fost colegi de liceu. 

– Domnule Bode, în ce relație sunteți cu domnul Marius Mihăilă? 

– Ohoo, e fostul meu coleg de liceu din urmă cu 30 de ani. Asta e relația pe care o am, fost coleg de liceu în urmă cu 30 de ani. 

– Dumneavoastră l-ați recomandat pentru postul de șef la IPJ Sălaj? 

– Eu aș putea să îl recomand pentru postul de la CFR Marfă sau CFR Călători. Nu am eu în responsabilitate așa ceva, să îl recomand inspector-șef. Dar mă bucur când un tânăr reușește în viață și am văzut că a reușit o carieră frumoasă și mă bucur că am fost coleg cu el. În rest, nu am nicio responsabilitate în cariera lui. 

– Insist, pentru funcția de împuternicit la IPJ Sălaj, l-ați recomandat ministrului Vela? 

– Insist și eu cu răspunsul și vă spun că nu. 

– Dar pentru funcția de rector de la Academia de Poliție? 

– La fel, la fel, pentru că am auzit discuții, am văzut declarații prin presă, nu am eu în responsabilitate așa ceva, nici în preocupări, am ce face la Ministerul Transporturilor, nicidecum nu mă preocupă această zonă. 

– Deci nu ați avut nicio discuție cu domnul Vela referitoare la domnul Mihăilă. 

– Pe acest subiect nu am ce discuții să am pentru că domnul Vela își alege singur colaboratorii. Nici eu nu-l întreb pe cine să pun director, dacă trebuie să pun pe cineva la vreo companie sau dacă susțin pe cineva pentru vreo companie, pentru că nu îi numesc eu, îi numește consiliul de administrație. 

– Informațiile mele spun că dumneavoastră v-ați dus la domnul Vela ca să îl recomandați, nu că a venit domnul Vela la dumneavoastră ca să vă întrebe dacă e în regulă să îl numească pe Mihăilă. 

– Nici nu m-am dus, nici nu m-a întrebat, pentru că nu avea de ce să mă întrebe. 

– Știți despre activitatea domnului Mihăilă de la Comisia de Etică a Academiei de Poliție, unde a girat mai multe verdicte de neplagiat pe niște teze de doctorat care ulterior au fost confirmate ca fiind plagiate? 

– Asta nu știu. Știu că la un moment dat a fost coordonatorul poligrafului pe tot ceea ce înseamnă Poliția Română, din câte știu. Și că a fost șef la Sălaj unde am văzut că a avut activitate foarte bună dacă ne uităm pe rapoartele de activitate. 

– Ziceați că nu îi cunoașteți cariera dar văd că știți ce a făcut la Sălaj. 

– Ceea ce mă interesează, știu, ceea ce nu mă interesează, nu știu. Nu mă interesează nici cum a ajuns la Sălaj, nici cum a ajuns la Academie. 

După un schimb de mesaje text cu ministrul de Interne Marcel Vela, acesta nu a dorit să comenteze informațiile referitoare la faptul că l-a împuternicit pe Marius Florin Mihăilă la conducerea Academiei de Poliție la recomandarea ministrului Transporturilor Lucian Bode.  

Academia de Poliție se află la un pas de implozie din cauza titlurilor de doctorat acordate de-a lungul anilor, dar și pentru că corpul didactic este format, în majoritate covârșitoare, din profesori care și-au construit cariera prin plagiat, autoplagiat, fraudă și corupție academică.

Deși avea șansa de a declanșa procesul de reformă a Academiei de Poliție prin numirea unui rector capabil să facă acest lucru, ministrul Vela a ales „cea mai proastă soluție posibilă", potrivit unor multiple surse din instituție. 

De altfel, numirea lui Marius Florin Mihăilă este puternic contestată de o parte însemnată a cadrelor didactice din Academia de Poliție, care îi reproșează lui Mihăilă, în principal, activitatea de președinte al Comisiei de Etică, poziție din care a girat verdicte de neplagiat cu argumentări ridicole în tezele de doctorat ale unor chestori de poliție, precum Adrian Iacob, fost rector al Academiei, și Cătălin Alexandru Ioniță, șeful Direcției Generale Anticorupție din Ministerul de Interne. 

Marius Florin Mihăilă în biroul de șef al IPJ Sălaj, pe care l-a ocupat din decembrie până săptămâna trecută. FOTO: MAGAZIN SĂLĂJEAN

Relația de prietenie dintre ministrul Bode și Mihăilă este de notorietate în Academia de Poliție. 

Oricât de mari ar fi interesele politice la mijloc, că Vela îi este obligat lui Bode, trebuie să fi fost ceva foarte serios ca să ajungă să facă astfel de numire. 

Indiferent cât de obligat ești față de o persoană îi spui: «Nu acolo!» și îl pui undeva unde să nu iasă în evidență, nu într-o funcție de conducere așa de importantă, în condițiile în care are atâtea bube în cap", susține o sursă din Academia de Poliție care a dorit să rămână anonimă. 

Nemulțumirea arătată de oamenii cu care am stat de vorbă în ultimele patru zile este dată de faptul că atât ministrul de Interne Marcel Vela, cât și secretarul de stat Bogdan Despescu au primit referințe „foarte proaste" despre Mihăilă atât înainte de numirea ca șef al IPJ Sălaj, cât și pentru cea de rector al Academiei de Poliție, susțin surse din Ministerul de Interne. 

„A fost presiunea politică mult prea mare. Nu au avut ce să facă. Probabil că atunci s-a dus Bode peste ei și le-a cerut să îl pună. Dar cât de obligat să fii, mă refer la Vela, ca să te compromiți, pentru că până la urmă el se compromite cu această numire?", se întreabă retoric una dintre surse. 

„Bubele în cap" ale lui Mihăilă, la care a făcut referire un angajat al Academiei de Poliție, au fost enumerate și de alte persoane cu care am discutat, atât din Academie și Ministerul de Interne, cât și din cadrul Sindicatului Polițiștilor Europeni Europol. 

El [Mihăilă] este dubios. Este atât de dubios încât de multe ori mi-am pus semne de întrebare dacă este sănătos la cap. Am rămas șocat de ceea ce a făcut la Sălaj", susține o sursă, care face referire la faptul că Marius Florin Mihăilă trăgea șoferi pe dreapta pentru a-i amenda, deși în atribuțiile lui de șef al inspectoratului nu intră astfel de acțiuni. 

De altfel, Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol a atras atenția asupra faptului că Mihăilă „vâna" șoferi care depășeau viteza legală pe străzile din Zalău, le poza numerele de la mașină și apoi le cerea agenților de la circulație să le ridice permisele, fapt reclamat de polițiști deoarece permisele nu pot fi suspendate pentru viteză dacă nu există o filmare cu un aparat RADAR. 

A avut conflicte cu oameni de pe plan local, cu ofițerii și agenții din subordine, i-a pus să facă lucruri ilegale, ei nu au vrut și i-a băgat în cercetare. A cerut documente cu caracter secret, însă el nu avea dreptul să aibă acces la documente secrete pentru că nu avea certificat ORNISS", susține o altă sursă, referindu-se la certificatul care permite acces la informaţii clasificate.

Aceste informații sunt susținute și de Sindicatul Europol: 

„La scurt timp de la împuternicirea sa, am constatat că Marius Mihăilă nu îndeplinea cerințele de ocupare ale postului de inspector-șef. Astfel, nu avea vechimea necesară în specialitate, nu avea experiența profesională, nu deținea accesul la informații clasificate și nici nu știm să fi parcurs vreodată testarea psihologică necesară ocupării unor posturi de conducere în zona operativă".

Mai mult, tot Sindicatul Europol susține că a adunat 10 sesizări împotriva sa după cele 5 luni de mandat ale lui Mihăilă la IPJ Sălaj, sesizări care au fost înaintate la Poliția Română și la Corpului de Control al ministrului, „fără ca vreuna dintre acestea să se soluționeze până în prezent". 

Alți polițiști, dacă ar fi comis doar 10% din abaterile lui Mihăilă, erau demult demiși din funcție. [Mihăilă] este dovada vie că relațiile politice (ministrul Transporturilor Bode a fost coleg de liceu cu Mihăilă și a fost deseori invocat), polițele și compromisurile, l-au ajutat pe Mihăilă să ocupe o funcție pe care nu avea cum să o ocupe în condiții de normalitate și legalitate", mai spune Sindicatul Europol.

Atât surse din Ministerul de Interne, cât și din Academia de Poliție susțin că împuternicirea lui Marius Florin Mihăilă de două ori în funcția de șef al IPS Sălaj, dar și în cea de rector al Academie de Poliție s-a făcut cu încălcarea legii, deoarece acesta este cercetat disciplinar. 

  • Prima împuternicire obținută de Mihăilă după preluarea guvernării de către PNL a fost semnată pe 24 decembrie 2019, când acesta a fost numit pentru trei luni la comanda IPJ Sălaj. 
  • A doua împuternicire a fost făcută în data de 24 martie 2020, atunci când funcția de șef al IPJ Sălaj i-a fost prelungită cu alte trei luni, până în 24 iunie 2020.
  • A treia împuternicire a fost făcută joia trecută, pe 28 mai 2020, pentru funcția de rector al Academie de Poliție.

Din mai multe documente oficiale pe care le-am consultat reiese în mod clar faptul că Marius Mihăilă este cercetat disciplinar, în acest moment, de o comisie din Academia de Poliție. 

Cercetarea a fost dispusă în urma unei solicitări a Corpului de Control al fostului ministru de Interne Carmen Dan, care a constat în urma unui control efectuat în lunile aprilie și mai 2019 mai multe abateri săvârșite de Mihăilă din poziția de șef al Comisiei de Etică.   

Cercetarea a plecat de la modul în care Mihăilă a dispus întocmirea rapoartelor de evaluare a tezelor de doctorat ale lui Victor Constantin Drăghici, un apropiat al fostului rector Adrian Iacob, care locuiește într-un apartament deținut de acesta, și Cristian Eduard Ștefan, decanul Facultății de Poliție. 

Corpul de Control a constatat că analizarea celor două teze a fost făcută cu scopul de a mușamaliza „realitatea științifică în ceea ce privește originalitatea tezelor de doctorat", potrivit raportului Corpului de Control, și nu pentru a constata existența plagiatului.  

Mai mult, Corpul de Control atrăgea atenția, în raportul întocmit, că „prin această manoperă frauduloasă s-au iniţiat premisele producerii unei pagube materiale Ministerului Afacerilor Interne". 

Mai exact, prin faptul că Mihăilă nu a anchetat în mod serios tezele de doctorat ale lui Victor Constantin Drăghici și Cristian Eduard Ștefan, „fără a fi luată o decizie finală cu privire la cele două teze de doctorat", cei doi au încasat de la Ministerul de Interne spor doctoral. Despre acest episod am mai scris aici.

Măsura cerută de Corpul de Control al ministrului de Interne în urma acestor constatări a fost declanșarea cercetării disciplinare împotriva lui Marius Mihăilă și a lui Remus Tamaș, secretarul Școlii Doctorale, acuzele fiind că au încercat să inducă în eroare comisia de verificare din cadrul Corpului de Control şi nu au furnizat date și informații pentru lămurirea situaţiei de fapt și stabilirea adevărului. 

Atunci când un polițist este cercetat disciplinar, acesta nu poate fi împuternicit într-o funcție de conducere.  

Legislația în vigoare – art. 27 indice 2, alin. 2 din Legea 360/2002 privind statutul polițistului – spune că „Poate fi împuternicit polițistul care îndeplinește condițiile de studii prevăzute în fișa postului, nu este cercetat disciplinar sau nu se află sub efectul unei sancțiuni disciplinare". 

Dacă cele două împuterniciri la Sălaj au fost făcute când Mihăilă era cercetat disciplinar, atunci e foarte grav", a declarat o sursă din MAI, care s-a referit la faptul că Mihăilă a fost împuternicit, în primă fază, la conducerea IPJ Sălaj pentru trei luni, după care a beneficiat de o nouă împuternicire pentru alte trei luni, care ar fi expirat de drept în luna iunie. 

Surse din Ministerul de Interne susțin că Marius Florin Mihăilă ar fi dat o declarație pe propria răspundere prin care ar fi afirmat că nu are cunoștință despre faptul că este cercetat disciplinar. Completarea unei astfel de declarații face parte din procedura standard atunci când o persoană este împuternicită pe o funcție de conducere. 

A făcut fals în declarații cu bună-știință, dacă a spus că nu e cercetat. Declarația asta este la dosarul lui de personal", susține o sursă din MAI.  

Cercetarea disciplinară prealabilă a lui Marius Mihăilă a fost dispusă în data de 16 iulie 2019, printr-o dispoziție a rectorului Veronica Stoica, ca urmare a solicitării Corpului de Control al ministrului de Interne. 

Printr-o decizie a Consiliului de Administrație al Academiei de Poliție, ofițerul responsabil cu cercetarea lui Mihăilă a fost desemnat Marin-Claudiu Țupulan, directorul Departamentului de Poliție din cadrul Facultății de Poliție. 

Desemnarea lui Marin-Claudiu Țupulan încalcă grav principiul conflictului de interese și pe cel al incompatibilității, având în vedere că Mihăilă l-a exonerat pe Țupulan de acuzația de plagiat în 5 articole științifice și, în plus, a refuzat să-i verifice teza de doctorat, reclamată și ea pentru plagiat.

Verdictul primit de Țupulan din partea Comisiei de Etică conduse de Mihăilă a fost emis cu doar o lună înainte ca Țupulan să fie desemnat pentru a efectua cercetarea lui Mihăilă.

Din documentele oficiale pe care le-am consultat, datate 27 mai 2020, reiese, fără niciun dubiu, faptul că în momentul de față Marius Mihăilă este cercetat disciplinar, iar procedura nu este încă finalizată. 

Deși au trecut 10 luni de la declanșarea cercetării penale, Marin-Claudiu Țupulan nu a stabilit încă dacă Mihăilă este sau nu vinovat.

Este o practică în Academie ca aceste cercetări să fie lungite până trece termenul de prescripție„, susține un angajat al instituției.

E o întreagă nebunie. În condițiile astea toți oamenii ăștia – Vela, Despescu – nu s-au consultat, nu au cerut un raport de la «Doi și-un sfert» (Direcția Generală de Protecție Internă, serviciul secret al MAI – n.m.), cum de l-au pus [în funcție] până la urmă? Ai descoperit chestia aia din urmă, iar tu îl pui rector în continuare? Depășește puterea oricui de a înțelege", susține o sursă. 

O altă sursă susține că dacă iese la iveală în mod public chestiunea cercetării disciplinare a lui Mihăilă va fi „un tsunami". 

Nu pot să cred că la nivel de Minister de Interne, cu structuri de verificare a cadrelor nu se știau de toate lucrurile astea. Iar dacă se știau e mai grav! Să ai toate informațiile pe birou și să iei decizia asta? Mi se pare o iresponsabilitate crasă", completează o sursă din MAI.

Întrebat în cursul zilei de duminică, printr-un mesaj text, ce are de declarat referitor la faptul că Marius Florin Mihăilă este cercetat disciplinar, fapt care face ilegală împuternicirea sa la Academia de Poliție, ministrul Marcel Vela mi-a transmis că a dat spre verificare informația, „așa cum am dispus de fiecare dată ca să se verifice orice sesizare". 

Cinci minute mai târziu, ministrul Vela mi-a trimis o succesiune de mesaje pe care i le-a trimis  un angajat al Ministerului de Interne despre a cărui identitate nu a dat detalii. 

„Din verificările noastre, făcute până vineri seara, nu am găsit nicio informație în acest sens. Cele două propuneri venite pentru împuternicirea domnului ca inspector-șef la SJ au cuprins expres informația că nu se află în curs de cercetare disciplinară. În acest sens sunt și înregistrările în baza de date a resurselor umane, nu este introdusă nicio asemenea informație.

Vom continua verificările, până avem un răspuns final.

Soluția la aceasta problema este în interiorul Academiei de Poliție, unde, dacă o asemenea procedură este declanșată, a fost ținută acolo, fără a fi îndeplinite obligațiile de introducere a în baza de date.

Vom continua și vă vom propune chiar măsuri împotriva celor care se fac vinovați dacă există în realitate această situație".

În încheiere, ministrul Vela a transmis următorul mesaj-text: „Vor verifica (angajații ministerului – n.m.) în continuare și săptămâna viitoare".

Pe lângă cercetarea disciplinară, Marius Florin Mihăilă este vizat și în două dosare deschise la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 tot în legătură cu activitatea avută în calitate de președinte la Comisia de Etică.  

  • Prima plângere penală care îl vizează pe Mihăilă a fost făcută în luna iulie 2019 de Corpul de Control al ministrului de Interne la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 pentru patru infracțiuni constatate la Academia de Poliție: abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals și neglijență în serviciu. Aceeași plângere îi mai vizează pe Remus Tamaș, secretarul Școlii Doctorale, și pe Cătălin Doroș, șeful structurii informatice din Academia de Poliție. Despre această plângere am scris aici
  • O a doua plângere a fost înregistrată tot la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 în luna august 2019 sub suspiciunea de divulgare de date nedestinate publicității. În acest dosar cercetat in rem până la acest moment, Mihăilă este bănuit că a obținut în mod ilegal un raport al Corpului de Control al ministrului Educației, făcut în iulie 2019, care ulterior a fost scurs în presă. 

Surse din Ministerul de Interne susțin că la nivelul Direcției Generale de Protecție Internă, serviciul secret al Ministerului de Interne, există date potrivit cărora Marius Mihăilă i-ar fi dat respectivul raport fostului rector al Academiei de Poliție, Adrian Iacob. 

Mai departe, pagini din raport au apărut în ziarul Național, unghiul de abordare al articolului fiind pus pe faptul că fostul rector Adrian Iacob a fost „executat" printr-un „fake raport"

În realitate, Adrian Iacob a fost demis de la conducerea Academiei de Poliție de ministrul de Interne Carmen Dan la o zi după ce a fost pus sub acuzare de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru instigare la șantaj în dosarul în care am fost amenințată cu moartea. 

Marius Florin Mihăilă nu a răspuns la telefon și nici la mesajul text pe care i l-am trimis și prin care i-am solicitat o declarație despre cercetarea disciplinară care este derulată împotriva sa, dar și despre relația cu ministrul Transporturilor Lucian Bode.

Marius Florin Mihăilă este absolvent al Facultății de Sociologie și Psihologie, specializarea Psihologie, din cadrul Universității de Vest din Timișoara. 

La un an după terminarea facultății, adică în 1999, se angajează ca specialist în tehnica poligraf (detectorul de minciuni – n.m.) la Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara, poziție în care rămâne până în 2002, când se mută pe o poziție similară la Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș. 

După alți trei ani, în 2005, ajunge coordonatorul rețelei poligraf din cadrul Poliției Române, funcție pe care o păstrează până în 2009, când este încadrat ca ofițer și este transferat la Institutul de Prevenire și Psihologie. 

Un an mai târziu, în 2010, se transferă în poziția de ofițer psiholog la Oficiul Național pentru Protecția Martorilor, unde rămâne până în 2017. 

Între timp, Mihăilă obține diploma de doctor în psihologie la Facultatea de Psihologie a Universității din București la capătul a opt ani de studii doctorale (2004–2008). 

Potrivit propriului CV, din 2009, când a fost încadrat în Ministerul de Interne ca ofițer, Mihăilă nu a deținut niciodată nici funcție de conducere până în data de 23 decembrie 2019, când a fost împuternicit șef al IPJ Sălaj. 

Mihăilă a fost angajat în Academia de Poliție începând cu anul 2017 în calitate de instructor de predare, iar în luna februarie 2019 a câștigat un concurs pentru un post de lector universitar pentru disciplinele psihologie judiciară și etică și integritate.   

Concursul, în sine, a fost un simulacru: comisia care l-a evaluat nu avea competențe de specialitate pentru postul scos la concurs. 

Probele pe care Mihăilă a trebuit să le susțină în fața unei comisii au conținut următoarele tematici: psihologie judiciară; personalitatea infractorului; particularitățile personalităților diferitelor tipuri de infractori; psihologia victimei; psihologia martorului și a martorului protejat; proba vinovăției prin diferite probe psihologice; erotetică judiciară; tăcerea voită în anchetă; considerații generale privind integritatea și faptele de corupție; integritatea în exercitarea profesiei de polițist; forme de manifestare a corupției în cadrul poliției; avertizorul de integritate și atitudinea polițistului în fața faptelor de corupție; testarea integrității profesionale.   

Problema este că niciunul dintre cei cinci membri ai comisiei de concurs nu este specialist în psihologie judiciară sau în etică și integritate. 

Conferențiarul Ioan Cosmin Mihai este specialist în cybersecurity și cybercrime, profesorul Laurențiu Giurea predă activitate informativă, conferențiarul Georgică Panfil – tehnică și tactică criminalistică, lectorul Cătălin Enuță – pregătire militară generală și tactica Jandarmeriei, iar lectorul Robert Ungureanu – tactica poliției de frontieră.  

Într-un articol viitor voi prezenta informații despre activitatea de președinte al Comisiei de Etică a lui Marius Mihăilă, despre modul în care acesta a emis mai multe decizii scandaloase de neplagiat, dar și detalii despre cele două investigații paralele al căror subiect este: cercetarea disciplinară în curs la Academia de Poliție și cele două dosare de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. 

Autosegregarea



Alte perspective privind violențele din SUA

1. La finele anilor ’90 am studiat timp de mai multe luni la un liceu american cu internat. Printre elevi se numărau și trei negri din Bronx, care primiseră burse – singurii trei negri din tot liceul.

Erau atât hazoși, cât și cu mult bun simț. Mi-au fost prieteni destul de apropiați. La un moment dat, i-am întrebat cum e să fii negru în SUA – se simt discriminați? Unul dintre ei mi-a răspuns în timp ce ceilalți îl aprobau: „De fiecare dată când ies din cameră."

Pe cât puteam să măsor, liceul nu avea o cultură rasistă sau tradiții rasiste. Era vorba de lucruri mai subtile – dacă existau. Evident, nici nu puteam să știu cum era experiența de a aparține unei minorități din acest punct de vedere.

De altfel, nici nu contează care e adevărul. Contează care e percepția. Percepția cu privire la adevăr produce consecințe – adevărul în sine nu produce consecințe întotdeauna.

2. La facultate – precum în imensa majoritate a comunităților din SUA – auto-segregarea era rege și regină. Unul din cele 16 cămine era rezervat neoficial pentru negri. Nimic nu te împiedica, alb fiind, să locuiești în acel cămin. Nimic nu te împiedica, dacă erai negru, să locuiești în alt cămin. Dar în practică lucrurile așa stăteau.

Nu exista auto-segregare locativă pentru americanii de origine asiatică. Sau pentru străini. Sau pentru minoritatea LGBTQ. Hispanicii erau puntea întregii comunități – unii locuiau în acel cămin, unii nu. La cantină, cu ocazia prânzurilor sau cinelor, ei de asemenea puteau fi găsiți alături de oricine.

La cantină însă subgrupurile menționate mai sus se auto-segregrau cu o strictețe marcantă. Nu numai ei, ci și studenții creștini, cei republicani (eram pe coasta de Est – cele două grupuri nu se suprapuneau) etc etc.

Fiecare stătea alături de oamenii ca ea/el, în insulița sa de campus – zi după zi, an după an, patru ani! Și nu numai la masă – ci și la petreceri, evenimente, meciuri etc. Ce se întâmpla deci cu negrii în plan locativ era doar un exemplu extrem a ceea ce avea loc deja, oricum, la nivel social cu cam toate grupurile posibile și imposibile.

Poți extrage de aici ideea că auto-segregarea era un imbold major pe care-l avea toată lumea. Sau, dimpotrivă, că experiența, cultura sau identitatea negrilor avea ceva aparte iar, atunci când venea vorba de cămine, trebuia făcut un pas în plus, o auto-segregare adițională față de cele uzuale.

3. Rămânând în cadrul anilor de facultate, fac trecerea spre orașul în care se afla instituția de învățământ: Philadelphia – un București dur, arțăgos și plin de viață.

După așteptări îndelungi, adică trei semifinale pierdute, echipa locală de fotbal american a ajuns la un moment dat în finala campionatului național. Am prins pe viu semifinala câștigată. În clipa când partida s-a încheiat, în barul în care mă aflam am văzut pompieri (albi) sărutând cu foc prostituate (de culoare), polițiști de toate etniile îmbrățișându-se, un oraș întreg ieșind în stradă în clipocit de artificii.

Era un moment de unitate, dar nu exista sentimentul depășirii unui obstacol. Nimeni nu se bucura alături de ceilalți „deși" erau de altă rasă. Pur și simplu, experiența de a fi locuitor al orașului și de a fi suferit trei sezoane consecutive de suferință n-avea nimic de-a face cu rasa.

Eram toți împreună, dincolo de orice altă trăsătură. Astfel de experiențe sunt fragmentate, făcute arșice, negate ca valoare de scandaluri precum cele care au dus la protestele recente.

4. În SUA există o droaie de canale locale. Fiecare oraș are propriile sale posturi de televiziune, corelate cu cele naționale, dar care posedă un (considerabil) conținut propriu.

În fiecare seară, o știre printre altele menționa câte crime au fost comise în oraș – minim 2, maxim 6. Întotdeauna împușcături, întotdeauna trafic de droguri (cel puțin conform afirmațiilor poliției), întotdeauna aceleași cartiere cu o populație majoritar sau unanim non-albă.

Informația era tratată de parcă era inevitabilă și implacabilă, precum faptul că e iarnă și tocmai a nins. Absolut nicio autoritate sau entitate nu părea a-și da silința pentru a schimba lucrurile sau pentru a încerca să le schimbe.

5. Subiectul licenței mele a fost ascensiunea electorală a național-socialiștilor germani, adică succesele politice ale lui Hitler. O colegă de facultate a fost semnificativ mai inspirată: și-a făcut licența despre validarea constantă a puterii în găștile de traficanți de droguri.

Albă precum înghețata de vanilie și blondă ca spicul de grâu, născută și crescută în Alabama, dar cu zero complexe, s-a integrat perfect într-un grup de răufăcători (negri, vei vedea de ce precizez asta) din West Philadelphia.

A fost arestată de două ori, laolaltă cu ei – și mi-a arătat documentul emis de facultatea de sociologie cu care să dovedească polițiștilor că e studentă, și nu traficantă.

Am întrebat-o, printre altele, dacă îi e frică de bărbații din gașcă.

– Deloc: oamenii ăștia sunt ca niște frățiori mai mici.

Și deodată a făcut ochii mari:

– Stai, Barbu, nu înțelegi. Niciunul n-are peste 25 de ani. În domeniul traficului de droguri până să împlinești 25 de ani ești împușcat sau ajungi la închisoare.

6. Am văzut ghetourile mai multor orașe americane. Imaginează-ți zone gri, lipsite de speranță sau ieșire, dar – spre deosebire de zonele similare din Franța sau București – cu arme de foc.

Imaginează-ți sute de mii de oameni care joacă baschet, din care doar câțiva vor avea șansa unui minut în NBA și a veniturilor aferente.

Imaginează-ți cum e să mergi o oră, da, o oră printr-un cartier extrem de tăcut, în care asfaltul și caldarâmul nu se văd pentru că sunt acoperite integral cu ambalaje de fast food, ziare, prezervative folosite și zeci de alte feluri de deșeuri.

Și singurul om care este pe stradă în miezul zilei e un drogat benevolent.

Eram foarte libertarian – mult mai libertarian decât acum – dar chiar și așa toate aceste priveliști m-au impresionat. Te lovești, indiferent de credințe sau percepții, de întrebarea „cum de poate face umanitatea asta umanității?"

7. Iadul este impotența conștientizată. Nu impotența erotică, ci incapacitatea generală de a-ți putea schimba viața. De ani buni mă gândeam că din globalizare câștigă oamenii cu educație tehnologică din țările bogate (evident) și din țările sărace (mai puțin evident dar și ei se descurcă).

Chiar dacă n-ai cunoștințe de niciun fel într-ale lumii informaționale dar locuiești într-o țară săracă, poți găsi un loc de muncă, pentru că vei găsi măcar oarecum acceptabil un salariu care este obiectiv mic.

Ce se întâmplă însă cu oamenii lăsați pe dinafară de revoluția post-industrială și care locuiesc în țări bogate, unde prețurile sunt înalte și așteptările vizavi de propriul standard de viață sunt înalte de asemenea?

Ce se întâmplă cu britanicii lăsați pe dinafară? Fac Brexit.

Ce se întâmplă cu francezii lăsați pe dinafară? Votează Le Pen.

Albii americani din „centura de rugină", din fostele metropole ale industriei devenite ruine? Votează Trump.

Iar negrii americani? Ei ce fac?

Adaugă la această traumă economică cheia de lectură a propriului trecut. Sutele de ani de sclavie sunt cărați în minte de fiecare, sunt o suferință căreia ei nu-i pot găsi rezolvare.

Am întrebat în State de mai multe ori când se va încheia affirmative action, când se va putea spune: „Gata, putem trata oamenii pe baza meritului, nu mai există handicapuri de recuperat și avantaje de creat„?

Nu mi s-a răspuns niciodată.

Probabil pentru că răspunsul este „niciodată".

În practică există semnale numeroase că de măsurile de promovare a negrilor beneficiază o semnificativă, dar nu decisivă clasă de mijloc. Până jos, la terenurile de baschet, nu mai ajunge nimic. Universitățile de elită se mândresc cu diversitatea etnică sau rasială a absolvenților, iar ghetourile continuă să se scufunde.

Multe din lucrurile pe care le povesteam mai sus s-au petrecut în urmă cu o eternitate – adică un deceniu și jumătate. Pe atunci violența poliției față de negri era cvasi-inexistentă – sau cel puțin deloc mediatizată.

Între timp au avut loc două crize economice, dintre care una în desfășurare; PIB-ul SUA a crescut considerabil dar veniturile medii sau mediane bat pasul pe loc; organizarea comunităților a făcut salturi mari.

În 1967, în Detroit, un conflict între locuitorii negri ai unui cartier și poliție s-a concretizat (doar) în jafuri, violențe și crime. La începutul anilor ’90 în Los Angeles a fost la fel.

Nu existau marșuri, lozinci, organizare. Acestea – și nu jafurile – sunt noutatea.

Ideologizarea tinerilor albi din mediul universitar era de asemenea mult mai mică. În planul relațiilor dintre americani cu diferite culori ale pielii, problemele s-au acutizat și singurul lucru care s-a schimbat în ritm cu ele este volumul protestelor.

Barbu

Iată bogăția mea!