Simion Bărnuțiu (n. , Bocșa, Imperiul Austriac – d. , Sânmihaiu Almașului, Imperiul Austriac) a fost preot greco-catolic, om politic, istoric, filozof, și profesor universitar, unul dintre principalii organizatori ai Revoluției de la 1848 în Transilvania. Bărnuțiu a fost un personaj politic important pe scena politică a Transilvaniei în perioada revoluției pașoptiste, reușind să își exprime public față de studenții săi conceptele poltice. A susținut în lucrările sale că fiecare popor trebuie să aibă dreptul la autodeterminare prin respectarea suveranității naționale. Expresia concentrată a gândirii sale politice o constituie discursul ținut la Blaj la 2/14 mai 1848.[2]
I shall not have wasted my time in writing this blog, and more importantly you will not have wasted your time in reading it. All Things Work Together for Good. Nu ceda, nu renunța. Viața este infinit mai prețioasă. Le temps ne respecte, dit-on, que les œuvres auxquelles il collabore. Ichigo Ichie is something like this: What we are experiencing right no we will never happen again. And therefore, we must value each moment like a beautiful treasure.
duminică, 31 mai 2026
Simion Bărnuțiu
Copiii lui Putin, crescuți „ca niște europeni educați”. Cât câștigă bonele occidentale și despre ce nu au voie să vorbească

Copiii președintelui rus Vladimir Putin sunt educaţi de guvernante şi profesori străini, care au obligaţia contractuală de a evita orice discuţie despre subiecte LGBT şi de a-i ajuta să vorbească limbi străine precum „nişte europeni educaţi", potrivit unei investigaţii publicate de Systema, unitatea de investigaţii a Radio Free Europe/Radio Liberty. Documentele analizate de jurnalişti arată că personalul care se ocupă de copiii liderului rus şi ai Alinei Kabaeva este atent monitorizat, plătit cu sume consistente şi supus unor reguli stricte privind activitatea şi comportamentul său, relatează Meduza.
În ianuarie 2026, cel puţin 3,5 milioane de ruble (aproximativ 37.000 de euro) au fost cheltuite pentru salariile a trei guvernante care se ocupau de cei mai mici copii ai lui Vladimir Putin. Jurnaliştii Systema au obţinut şi analizat documente şi corespondenţă referitoare la personalul care lucrează cu fiii lui Putin şi ai fostei campioane olimpice Alina Kabaeva.
La începutul anului 2026, cei mai mici copii ai lui Putin, Ivan (născut în 2015) şi Vladimir (născut în 2019), aveau cel puţin trei guvernante: Sofia B., cetăţeană a Bosniei şi Herţegovinei, Irene E., cetăţean german, şi Carol R., cetăţeană sud-africană. În mai 2026, Carol R. şi-a dat demisia din motive care rămân neclare.
Plăţile către personalul care lucrează cu copiii lui Putin sunt calculate individual, în funcţie de numărul de ore lucrate. Oficial, guvernantele figurează drept „traducători principali" la Institutul de Perfecţionare Profesională al Centrului Medical Internaţional Sogaz, instituţie conectată cu apropiatul lui Putin, Iuri Kovalciuk, şi cu fiica preşedintelui, Maria Voronţova. Acest aranjament le permite să obţină vize şi permise de muncă în Rusia în calitate de „specialişti înalt calificaţi".
Contractele personalului prevăd un salariu de bază de 167.000 de ruble (aproximativ 1.800 de euro), la care se adaugă bonusuri. Guvernantele ar putea primi, de asemenea, o parte din remuneraţie în numerar, astfel de practici fiind documentate în corespondenţa analizată.
Documentele consultate de Systema acoperă perioada 2017-2026. Majoritatea au fost trimise către o adresă de e-mail utilizată de verişoarele Alinei Kabaeva, Olesia Fedina şi Ekaterina Golovaciova. Nici Putin, nici Kabaeva nu sunt menţionaţi nominal în documente. Copiii lor sunt aproape întotdeauna identificaţi doar drept „beneficiari". Totuşi, într-un document din 2019 apare numele unui copil: Ivan Fedin. Fiul Olesiei Fedina poartă însă un alt nume.
În decursul a nouă ani, aproximativ 20 de profesori particulari au lucrat pentru familia Putin-Kabaeva. La un moment dat, între patru şi şase persoane se ocupau de educaţia unui singur copil, uneori simultan, alteori prin rotaţie. Printre atribuţiile lor se număra şi predarea limbilor străine. Programul lui Ivan, la vârsta de trei ani, includea lecţii de engleză şi germană.
Potrivit documentelor, Olesia Fedina le-a transmis guvernantelor în 2019 că, până la vârsta de patru ani, Ivan trebuie să fie permanent expus unui „mediu lingvistic complet". Ea a precizat că engleza vorbită de copil ar trebui să curgă la fel de natural precum „vorbirea unui european educat". Cerinţe similare existau şi pentru limba germană.
Systema citează şi o altă prevedere inclusă în contractele personalului:
„Nu impuneţi niciodată beneficiarului opiniile voastre religioase, politice sau ideologice. Nu abordaţi subiecte legate de relaţii sexuale sau educaţie sexuală fără consultarea prealabilă a angajatorului. În niciun caz nu trebuie discutate subiecte legate de LGBT."
Starea de sănătate a profesorilor era atent monitorizată. Înainte de angajare, aceştia erau obligaţi să efectueze controale medicale la clinica Sogaz şi să le repete după fiecare călătorie. O boală infecţioasă sau orice altă afecţiune care i-ar fi împiedicat să lucreze mai mult de trei săptămâni putea duce la concediere imediată.
Angajaţii trebuiau să completeze zilnic rapoarte detaliate de mai multe pagini. În multe situaţii, nu aveau voie să părăsească ceea ce documentele numesc „complexul familial", respectiv reşedinţa de la Valdai. În 2022, într-un schimb de corespondenţă cu o profesoară de limba engleză identificată drept Jane M., această restricţie era descrisă ca fiind impusă în „condiţii de carantină".
Majoritatea profesorilor şi guvernantelor menţionaţi în documente nu au răspuns întrebărilor adresate de Systema. O singură fostă guvernantă a confirmat că a lucrat timp de trei luni în Rusia, însă a declarat că nu i s-a spus niciodată cine era angajatorul său.
„Eram doar o persoană care făcea ceea ce i se spunea", a afirmat aceasta.
Numele şi datele de naştere ale copiilor lui Putin şi Kabaeva au fost identificate pentru prima dată de Centrul Dossier.
Potrivit investigaţiei realizate de această organizaţie, Ivan şi Vladimir locuiesc în principal la reşedinţa prezidenţială din Valdai, proprietate descrisă pe larg de publicaţia Proekt în 2023, unde beneficiază de serviciile unor guvernante, bone şi antrenori personali.
Centrul Dossier a relatat, de asemenea, despre mecanismul prin care personalul este angajat prin intermediul unei reţele de clinici asociate lui Iuri Kovalciuk şi a concluzionat că toate aspectele legate de recrutare şi administrarea personalului sunt gestionate de verişoara Alinei Kabaeva, Olesia Fedina.
Ș.A.joi, 28 mai 2026
Negociatorii din SUA și Iran s-au înțeles asupra unui acord. Președintele Donald Trump amână semnarea lui
Echipele de negociatori din SUA și Iran au ajuns la o înțelegere. Totuși, documentul nu a fost oficializat deoarece președintele american Donald Trump a amânat semnarea acordului.

Conflict Iran-SUA FOTO: Shutterstock
Echipele de negociatori din SUA și Iran au convenit asupra unei prelungiri cu 60 de zile a armistițiului.
De asemenea, părțile au convenit asupra unui cadru de negocieri privind domeniul nuclear. Totuși, înțelegerea nu a fost anunțată public deoarece Donald Trump nu a semnat documentul. Președintele american a amânat personal decizia și le-a cerut mediatorilor câteva zile pentru a se gândi, scrie Mediafax.
Americanii vor pune capăt blocadei maritime, iar Iranul va restabili transportul maritim în strâmtoare, conform proiectului de memorandum prezentat de televiziunea iraniană și citat de CNN.
Documentul negociat de Iran și Statele Unite impune forțelor militare americane să se retragă din vecinătatea Iranului și să ridice blocada porturilor iraniene. În schimb, Iranul se angajează să restabilească numărul navelor comerciale care tranzitează Strâmtoarea Ormuz la nivelul de dinainte de război în termen de o lună.
Gestionarea traficului prin strâmtoare, inclusiv stabilirea rutelor, va fi făcută de Iran în cooperare cu Oman, a transmis și postul de radio de stat iranian IRIB. Navele militare sunt excluse din acord. Informația poate fi importantă deoarece IRIB este condus de persoane cu viziuni radicale din regimul iranian.
În încercarea de a accelera negocierile, ministrul de externe al Pakistanului, Mohammad Ishaq Dar, va zbura vineri la Washington pentru a se întâlni cu omologul său american, Marco Rubio.
Teheranul a atacat joi o bază aeriană americană din Kuweit, după ce Washingtonul a lovit forţele iraniene după ceea ce a descris ca fiind o operaţiune cu drone iraniene în apropierea strâmtorii Ormuz, evenimentele evidenţiind situaţia fragilă, întrucât ambele părţi refuză să cedeze teren în privinţa punctelor finale de dezacord.
Proiectul pe care Trump l-a prezentat nu este foarte diferit de cel care circulă de câteva zile în Orientul Mijlociu, conform căruia strâmtoarea Ormuz va fi deschisă navigaţiei comerciale, blocada americană asupra porturilor iraniene va fi ridicată, iar Iranului i s-ar acorda acces la active îngheţate în valoare de până la 12 miliarde de dolari, scrie News.
Obiectivul ar fi ca transportul comercial maritim în strâmtoare să revină la nivelurile dinainte de război în termen de 30 de zile şi ca negocierile, prevăzute să dureze până la 60 de zile, să înceapă cu privire la viitorul programului nuclear al Iranului. Acestea ar include discuţii despre stocul său de uraniu puternic îmbogăţit, o suspendare limitată în timp a îmbogăţirii ulterioare şi supravegherea de către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), organismul de control nuclear al ONU.
China face presiuni pentru ca orice acord să fie ratificat de Consiliul de Securitate al ONU.
Domeniul de aplicare actual al acordului ar fi profund inacceptabil pentru Israel, deoarece amână asumarea de către Iran a unor angajamente nucleare ferme şi impune ca un armistiţiu permanent să includă şi Libanul, menţionează The Guardian.
Proiectul nu este foarte diferit de cel care circulă la Teheran, dar este mai puţin specific în ceea ce priveşte ridicarea sancţiunilor asupra exporturilor de petrol şi produse petrochimice ale Iranului. De asemenea, acesta prevede navigaţia fără taxă în strâmtoarea Ormuz.
Iranul încearcă să negocieze un acord cu Oman, separat de orice memorandum de înţelegere, care ar duce la impunerea de taxe pentru "servicii de navigaţie". În declaraţii care nu au primit niciun răspuns oficial din partea Muscatului, Trump a ameninţat miercuri că va "spulbera" Omanul dacă acesta va încerca să ajungă la un acord cu Teheranul care să includă impunerea de taxe.
Trump schimbă din nou strategia și le cere negociatorilor să încetinească discuțiile cu IranulMarina Gărzii Revoluţiei Islamice a emis o declaraţie prin care şi-a reafirmat controlul asupra strâmtorii, afirmând că 26 de nave comerciale şi petroliere au primit permisiunea de a traversa strâmtoarea în ultimele 24 de ore.
Garda a declarat că "solicitarea permisiunii este obligatorie, iar traversarea pe alte rute va fi considerată o încălcare".
Marina IRGC a intervenit miercuri seara pentru a împiedica patru nave să traverseze strâmtoarea cu transponderele oprite. Aceasta a precizat că două nave au fost oprite pe loc, iar celelalte două au fost forţate să se întoarcă.
Confruntările de până acum dintre SUA şi Iran nu au oprit contactul indirect dintre cele două părţi, mediat de Pakistan şi Qatar, dar dacă operatorii de petroliere îşi intensifică eforturile de a traversa strâmtoarea fără permisiunea Iranului, fragilul armistiţiu convenit pe 8 aprilie s-ar putea prăbuşi.
Preţurile petrolului au urcat cu 2% joi dimineaţă, dar au rămas sub 100 de dolari pe baril.
La Moscova, viceministrul de externe al Iranului, Ali Bagheri, a reiterat cererea ca activele îngheţate să fie eliberate în conturile bancare iraniene fără condiţii.
SUA au ripostat prin impunerea de sancţiuni asupra Autorităţii Strâmtorii Golfului Persic a Iranului, înfiinţată recent pentru a gestiona trecerea navelor prin această cale navigabilă. Teheranul a încercat să obţină acordul Omanului pentru coordonare.
Pe măsură ce tensiunile cresc în Iran cu privire la oportunitatea negocierilor cu Trump, liderul suprem al ţării, Mojtaba Khamenei, le-a spus oficialilor să nu transforme diferendele în diviziuni şi să se asigure că parlamentul, care este în prezent închis, se ocupă de preocupările economice ale publicului.
Analiză FT: Iranul negociază din poziție de forță, iar Trump caută o ieșire rapidă din conflictKhamenei a afirmat că SUA şi Israelul încearcă să "îngenuncheze ţara".
"Planul orb al inamicului... este de a crea diviziune şi distrugere pentru a compensa înfrângerile sale militare", a spus el.
Diplomaţi de rang înalt din Oman ar fi fost şocaţi şi furioşi în urma ameninţării lui Trump de miercuri.
Omanul, considerat un aliat al Occidentului angajat în medierea conflictelor din Orientul Mijlociu, a purtat discuţii cu Iranul privind viitorul strâmtorii, dar nu acceptă un acord care ar duce la taxarea trecerii sau la o interferenţă iraniană excesivă în libera navigaţie. Ziarele din Oman nu au relatat despre ameninţarea lui Trump.
Ca semn al represiunii continue din Iran, Amnesty International a anunţat că autorităţile au arestat peste 6.000 de persoane de când SUA şi Israelul şi-au lansat ofensiva pe 28 februarie, inclusiv protestatari, jurnalişti, avocaţi, apărători ai drepturilor omului, disidenţi şi membri ai minorităţilor etnice şi religioase.
Uraniu
miercuri, 27 mai 2026
Tilizana
marți, 26 mai 2026
De ce pierde America războaiele pe care le începe. Analiza dură a unui fost ambasador SUA la NATO

Statele Unite au cea mai puternică armată din istorie, însă nu au mai obținut o victorie militară clară de peste trei decenii. Concluzia îi aparține lui Ivo Daalder, care susține că problema Americii nu este lipsa forței militare, ci modul în care Washingtonul înțelege războiul.
Într-o analiză publicată de POLITICO, fostul ambasador al SUA la NATO afirmă că eșecurile repetate din Vietnam, Afganistan, Irak sau, mai recent, confruntarea cu Iranul reflectă „o problemă structurală profundă" a strategiei americane.
Potrivit lui Daalder, singurul conflict pe care SUA îl pot considera un succes clar după Al Doilea Război Mondial rămâne războiul din Golf din 1991. Chiar și acela însă a pregătit, indirect, terenul pentru viitoarele crize din Orientul Mijlociu.
În rest, bilanțul militar american este marcat de blocaje strategice; războaie fără final clar; retrageri umilitoare; destabilizarea unor regiuni întregi.
Fostul ambasador spune că Washingtonul a inversat complet logica clasică a războiului formulată de celebrul strateg prusac Carl von Clausewitz.
Clausewitz considera războiul „continuarea politicii prin alte mijloace", adică un instrument folosit pentru atingerea unor obiective politice precise.
În schimb, susține Daalder, America tratează războiul ca pe un substitut al politicii și recurge la forță militară înainte să definească exact ce urmărește să obțină.
„Washingtonul folosește armata și speră că soluția politică va apărea ulterior", afirmă analistul.
Autorul analizei susține că Statele Unite au căzut constant în aceeași capcană: credința că distrugerea masivă va forța adversarul să capituleze. Exemplele invocate sunt: operațiunea „Rolling Thunder" în Vietnam; doctrina „Shock and Awe" în Irak; bombardamentele recente asupra Iranului.
În fiecare caz, Washingtonul a mizat pe superioritatea militară absolută, fără să aibă însă o strategie clară pentru ceea ce urma după atac.
Daalder consideră că fostul președinte american George H. W. Bush a fost unul dintre puținii lideri americani care au înțeles limitele puterii militare.
În 1991, obiectivul SUA a fost strict definit: eliberarea Kuweitului după invazia irakiană.
Bush senior a refuzat să invadeze Bagdadul și să încerce schimbarea regimului lui Saddam Hussein, deși exista presiune politică uriașă pentru o ofensivă totală.
„Acea reținere a produs legitimitate internațională, o coaliție solidă și o victorie reală", spune fostul ambasador.
În schimb, fiul său, George W. Bush Jr a ales invazia Irakului și schimbarea regimului de la Bagdad. Iar rezultatul a fost un deceniu de război, destabilizarea Orientului Mijlociu, întărirea influenței Iranului și apariția unor noi mișcări insurgente.
Daalder amintește că armata irakiană a fost desființată complet după invazie, lăsând sute de mii de foști militari înarmați fără locuri de muncă și fără perspectivă — o decizie care a alimentat direct insurgența.
Cea mai mare eroare strategică a Washingtonului, afirmă autorul, este convingerea că forța militară poate compensa lipsa motivației politice.
„America are forța. Cealaltă parte are voința", rezumă Daalder. El amintește că Vietcong-ul nu a cedat în Vietnam, talibanii au revenit în Afganistan, regimul iranian a rezistat presiunilor externe, iar mișcările insurgente din Irak au continuat ani întregi.
În opinia sa, adversarii SUA luptă adesea pentru supraviețuire, în timp ce Washingtonul pierde treptat claritatea obiectivelor pentru care a intrat în conflict.
Analiza îl vizează direct și pe Donald Trump, descris drept „cea mai radicală expresie" a acestei strategii defectuoase.
Daalder susține că administrația Trump a combinat diplomația improvizată cu amenințările militare spectaculoase, mizând pe ideea că bombardamentele vor forța Iranul să accepte condițiile Washingtonului.
„Strategia a fost simplă: eliminăm liderul suprem și sperăm că va apărea un succesor mai moderat", notează autorul. Problema, spune diplomatul, este că nu exista niciun plan pentru gestionarea unui eventual eșec, pentru stabilizarea Iranului, pentru reacția Teheranului și nu în ultimul rând protejarea rutelor petroliere din Strâmtoarea Hormuz.
Fostul ambasador amintește de așa-numita doctrină Weinberger-Powell, formulată după trauma Vietnamului. Aceasta prevedea că SUA ar trebui să folosească forța militară doar dacă:
- există un interes vital clar;
- obiectivele sunt precise și realizabile;
- există susținere internă și internațională;
- strategia de ieșire este definită;
- războiul reprezintă ultima soluție.
Potrivit lui Daalder, exact aceste principii au lipsit din majoritatea intervențiilor americane din ultimele decenii. „Problema nu este armata, ci strategia".
America nu pierde pentru că armata sa ar fi slabă, ci pentru că liderii politici aleg mai întâi instrumentul militar și abia apoi încearcă să definească scopul conflictului. „Nu este surprinzător că cea mai puternică armată din istorie nu reușește să câștige războaiele pe care le începe", concluzionează fostul ambasador american.
Text preluat.
___________
În 1994 după consultări și o masă protocolară cu ambasadorul irakian la București, sediul ambasadei, din acea perioadă gri-verzuie pentru România am convenit întâlniri cu reprezentanți militari irakieni la Bagdad, Irak. Am fost însoțit de un coleg din ATLAS COMPUTERS Srl, azi trecut pe lumea cealaltă. Scopul era vânzarea unor matrițe pentru construcția de carcase de PC-uri desktop minitower, un proiect conceput și realizat în cadrul firmei noastre.
Perioada anilor '90 este cunoscută cu inflație galopantă, pregătirea legislației de privatizare prin metode neortodoxe, MEBO, vânzarea pe un dolar - ideea îmi aparține pe care am sugerat-o președintelui FPS cândva prin anul 1997 când participam la susținerea tezei de doctorat unui coleg la Academia de Poliție. Am mai scris pe blog despre acest eveniment.
Ce-am văzut în Irak m-a lăsat mut. Blocada americană nu permitea afaceri decât cu medicamente și alimente. Benzina avea prețuri infime. Două conducte duceau benzină în Iordania, gratis. Cerul era blocat. Avioanele nu ajungeau la Bagdad. Am făcut un ocol prin Aman, Iordania. Aici ne-am alăturat unei delegații militare românești, ca din întâmplare. Se pregătise minuțios deplasarea noastră în Irak. Și această delegație avea întâlniri la Ministerul Apărării Irakian.
Am amintiri superbe din Irak. Întâlniri cu generali irakieni, ofițeri superiori, vizite în locuri cu mare încărcătură istorică, shoping în centrul vechi al Bagdadului. Hotelul Al Rashid unde am fost cazati, cel mai mare din Bagdad, avea să fie centrul transmisiunilor de presă, în direct, în cel de-al doilea război declarat de americani, cel cunoscut cu prinderea lui Saddam HUSSEIN.
Dacă aș povesti mai mult aș produce valuri în bostănărie. După un timp de la angajarea mea la Ministerul de Interne, 1997, am dat cu subsemnatul pe mai multe pagini, din câte am înțeles la cererea americanilor. Deh, colonie în toată regula, de atunci!
Sunt de acord cu cel care a analizat, textul de mai sus, războaiele americane în Vietnam, Afganistan, Irak și mai nou Iran.
Americanii au plecat din acele zone cu coada între picioare!
Aș fi curios să văd textele negociatorilor americani și iranieni pentru acordul de pace americano-iranian.
luni, 25 mai 2026
mungiștii, familie comunistă, acum anti tradiții, antinațională, proieuropeană, superprogesistă, LGBT+-istă etc.
Guvernul grobienilor, trădătorilor de țară, antiromânesc. Unul care-și bagă P.... în interesul național.
Aromaterapie în camera Comandantului, camera de la stradă. La țară. Poienarii Rali, Prahova.
vineri, 22 mai 2026
Hector Garcia
joi, 21 mai 2026
Bulă, nevroticul, s-a coalizat și el în curentul hoților.
România pe buza prăpastiei
Ziare.com:
Grupul care gestionează Ikea și Intersport susține că România a devenit o adevărată „durere de cap”. „Piața amintește de criza din Grecia”
România devine principala problemă pentru grupul grecesc Fourlis, aflat în spatele rețelei IKEA, într-un an în care compania intră într-o fază critică de investiții și transformare organizațională.
Grupul susține că piața din România riscă să devină asemănătoare cu cea grecească din cauza problemelor politice și a deteriorării semnificative a încrederii consumatorilor, relatează capital.gr.
Cea mai mare problemă pentru grup este acum piața românească. Conducerea a vorbit despre condiții de incertitudine puternice din cauza crizei politice, a dificultății de a forma un guvern și a deteriorării semnificative a încrederii consumatorilor.
Performanța grupului în țară s-a înrăutățit vizibil în doar câteva luni. După ce în primul trimestru scăderea vânzărilor a fost de aproximativ 4%, în al doilea trimestru tendința negativă s-a accelerat, conducerea estimând o scădere cu aproape 28%-30%.
„Piața amintește de criza din Grecia", a declarat directorul executiv al grupului Fourlis, explicând că vânzările funcționează acum aproape exclusiv pe bază de promoții agresive și reduceri mari, ceea ce comprimă atât volumul, cât și marjele de profit.
Conform estimărilor conducerii, impactul negativ al pieței din România asupra rezultatelor operaționale ar putea ajunge la 3,5 milioane de euro față de bugetul inițial.
Din acest motiv, grupul prioritizează acum reducerea costurilor operaționale în țară și are în vedere o centralizare mai rapidă a operațiunilor.
În paralel, conducerea grupului Fourlis este nevoită să gestioneze creșterea costurilor operaționale și turbulențele geopolitice, într-unul dintre cei mai solicitanți ani din ultima perioadă.
Fourlis SA este un holding cu sediul în Grecia. Segmentul de vânzare cu amănuntul de mobilier și articole pentru casă include gestionarea magazinelor IKEA din Grecia, Cipru și Bulgaria, precum și punctele de ridicare și comandă a produselor IKEA din Grecia. Partea de vânzare cu amănuntul a articolelor sportive cuprinde activitățile a peste 100 de magazine Intersport din Grecia, România, Bulgaria și Cipru, precum și magazinele de comerț electronic.
Penalul Vlad VOICULESCU, vânzătorul de țară
miercuri, 20 mai 2026
Pălămida
Rugăciune copii – Înger îngerașul meu
Blogul și cititorii mei
Non bis in idem. NU, BOLOVAN! O părere.
Perseverare in errore diabolicum est!
O fost...

Este USR o creație a Securității? Marius Oprea: Cioloș, unul dintre fondatori, a supravegheat casa Doinei Cornea
Invitat al jurnalistului Ionuț Cristache în ediția de joi a emisiunii Ai Aflat!, istoricul Marius Oprea a explicat de ce consideră, după ce a studiat multe arhive și documente, că USR este o creație a fostei Securități comuniste. Principalul argument are legătură cu unul dintre fondatorii săi, fostul premier Dacian Cioloș, abonat la sinecuri politice de cel mai înalt nivel.
Cunoscutul istoric a dezvăluit că Dacian Cioloș, unul din principalii fondatori ai USR și mentor al doctrinei progresiste a partidului, a lucrat în filajul Securității. Lucru admis chiar de acesta, după ce a fost confruntat cu probele făcute publice de Marius Oprea.
,,Mă gândesc la unul dintre fondatori, mă gândesc la domnul Dacian Cioloș. El a făcut armata la Securitate și a fost în aparatul de filaj care supraveghea casa Doinei Cornea. Or ca să faci parte din aparatul de filaj, ca militar în termen redus, în mod evident că nu trimiteau orice soldat acolo. Se făcea un instructaj. Filajul este una dintre cele mai grele activități din interiorul Securității. Trebuie să observi fără a fi observat. El a fost în mod cert antrenat de Securitate. Nu știu dacă și ulterior, pentru că 2 ani, după terminarea facultății, lipsesc în mod ciudat din biografia sa.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2Fusr-referendum.jpg)
Istoricul a mai precizat că fostul premier a recunoscut filajul la Doina Cornea, după ce Oprea a scris despre asta. Cunoscutul istoric a clarificat și zvonurile referitoare la faptul că Cioloș ar fi nepotul fostului director SRI Virgil Ardelean, zis Vulpea.
Este nepot, dar pe o linie mai îndepărtată. Iar Virgil Ardelean lucra în cadrul Miliției, dar funcționa cu jumătate de normă și la Securitate.
Vizionați integral emisiunea:
AUTORUL RECOMANDĂ
marți, 19 mai 2026
Disciplined Mind
luni, 18 mai 2026
Să nu ai încredere în ungurul hapsân!
Principele maghiar care l-a umilit pe Mihai Viteazul. Culisele pactului care i-a legat complet mâinile voievodului
Pe 20 mai 1595, Mihai Viteazul ajungea vasalul lui Sigismund de Bathory, principele Transilvaniei. Practic, boierii trimiși să încheie o alianță necesară cu Transilvania, și-au dat țara și domnitorul pe mâinile principelui maghiar. Această alianță a fost o păcăleală pentru voievodul muntean.

Sigismund Bathory se autointitulase principe al Transilvaniei, Moldovei și Valahiei FOTO wikipedia
Mihai Viteazul este unul dintre cei mai importanți domnitori ai istoriei românilor. În primul rând, fiindcă a făcut ceea ce puțini reușiseră. Deși stăpân peste o țară mică, a dus război în teritoriile otomane și le-a provocat turcilor câteva înfrângeri rușinoase, a semănat panică în pașalâcuri, a dat foc la cetăți și a fost unul dintre ultimii mari cruciați din sud-estul Europei. Nu mai vorbim de faptul că a reușit să stăpânească, chiar și pentru câteva luni, peste Moldova, Țara Românească și Transilvania.
Deși nu era animat de sentimente naționale (nici nu era epoca de așa natură), așa cum și-ar fi dorit istoriografii naționaliști sau propaganda istorică comunistă, Mihai Viteazul a fost un mare cuceritor și un mare comandant de oști. A fost însă, de cele mai multe ori, blocat de ambițiile marilor feudali, care nu urmăreau decât propriile interese, dar și de planurile de mărire ale vecinilor. În acest context, Mihai Viteazul a ajuns să fie umilit de principele Transilvaniei, Sigismund Báthory. Cu largul concurs al boierilor munteni, principele maghiar a impus Valahiei și domnitorului său condiții mai draconice decât au pus vreodată otomanii. Iar libertatea țării și a domnitorului era mai îngrădită decât atunci când se afla sub suzeranitatea sultanului. Este vorba despre actul de vasalitate, încheiat de Mihai Viteazul la 20 mai 1595, față de Sigismund de Báthory, cea mai mare umilință îndurată de marele voievod.
Fără a insista asupra originii sale, Mihai, fiul unei negustorese și hangițe din Târgul de Floci, ajunge, cu ajutorul unchiului său, epirotul Iane, înalt dregător la Istanbul, cu importante legături în Imperiul Otoman, mare boier în Valahia și chiar Ban al Craiovei. În septembrie 1593, după ce a mituit înalții funcționari ai Porții Otomane, după obiceiul timpului, cu o sumă mare de bani, peste 400.000 de florini, și cu sprijinul patriarhului Constantinopolului, Mihai a devenit domn al Țării Românești.
Era o perioadă complicată pentru țările române, aflate sub suzeranitatea otomană de mai bine de un secol și jumătate, iar în ultimele decenii ale secolului al XVI-lea autonomia voievodatelor se reducea treptat. Nu mai vorbim de pretențiile tot mai mari, bănești, dar și în materii prime, ale otomanilor. Prezența tot mai pregnantă a Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, controlat de dinastia de Habsburg, în zonă, dar mai ales constituirea Ligii Sfinte, în 1594, la inițiativa Papei Clement al VIII-lea, a adus o rază de speranță în Valahia și Moldova. Practic, Liga Sfântă era o tentativă de cruciadă târzie, din care făceau parte Sfântul Imperiu Romano-German, Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova și Toscana. Ulterior, aderă și Transilvania.
Crezând că Liga Sfântă îi va ajuta să scuture jugul otoman, domnitorii Moldovei și Țării Românești, mai precis Aron Vodă și, respectiv, Mihai Viteazul, semnează tratate cu împăratul habsburgic în toamna lui 1594. A urmat imediat o serie de revolte antiotomane. Mihai Viteazul îi ucide pe levantinii care-i împrumutaseră bani ca să ajungă domn, dar decimează și garnizoana otomană staționată la București. Aron Vodă pornește o campanie similară, cu ajutorul cazacilor.
Mihai Viteazul face însă ceva neimaginabil pentru otomani și ceva ce nu se mai întâmplase în istoria românilor de la Mircea cel Bătrân. Adică atacă efectiv cetățile otomane de la Dunăre, declanșând o ofensivă generală împotriva Imperiului Otoman. Trece Dunărea în raialele otomane și trece prin foc și sabie Rusciuk (Ruse), Nicopole, Turtucaia și Silistra. Era o îndrăzneală de neconceput pentru sultan. Se anunțau represalii cumplite.
În primăvara lui 1595, otomanii se pregăteau de ofensivă. Sultanul strângea o armată puternică, cu aliați tătari, sârbi, dar și din alte zone ale Balcanilor, pentru a zdrobi rezistența valahilor. De cealaltă parte, Mihai nu primise ajutoarele promise de la Liga Sfântă. Papa și celelalte capete încoronate au preferat să privească doar admirativ și cu oarece doză de invidie aventurile lui Mihai la sud de Dunăre. În fața pericolului, voievodul valah era aproape singur. Doar cu câțiva haiduci albanezi și sârbi, cu un contingent secuiesc și trupele de care dispunea în țară. În acel moment s-a gândit că era cel mai potrivit să facă o alianță cu vecinul său, principele Transilvaniei, Sigismund Báthory.
„Chiar în primăvara anului 1595, turcii dădură semne de ofensivă. Tătarii așezați la Vidin, cu pașa de acolo și cu sârbii din ținutul Vidinului, recrutați de turci, atacară pe neașteptate Craiova și o arseră. Vestitul căpitan raguzan Deli Marcu apără orașul numai cu 160 de haiduci și fu rănit în luptă. În cele din urmă sosi și banul și, urmărind pe năvălitori, trecură Dunărea și prădară la Vidin. Furtuna se apropia și frumoasele făgăduieli ce se făcuseră lui Mihai nu erau împlinite; el rămânea singur în fața dușmanilor, cu gloatele prost înarmate, cu cetele de haiduci prădalnici și cu micul detașament al lui Albert Király. Singurul ajutor de nădejde era la Sigismund Báthory, care stătea liniștit, apărat de cununa munților Ardealului", preciza P.P. Panaitescu în lucrarea sa „Mihai Viteazul".
Mihai nu avea de unde să știe că principele Transilvaniei avea alte planuri cu Valahia și Moldova. Visa la întemeierea unei Dacii Mari, dar sub dinastie maghiară. Spera fie să poată cuceri, fie să supună prin alianțe avantajoase cele două voievodate extracarpatice. Evident, nu-și manifesta deschis pornirile, dar complota în taină. Era chiar bucuros că Mihai se vedea strâmtorat de o iminentă invazie otomană. Un domnitor la ananghie poate fi mai ușor forțat să facă lucruri pe care nu și le dorește.
De altfel, fără o armată suficient de puternică și fără acordul habsburgic, care nu tolera astfel de planuri egocentrice ale voievodului Transilvaniei, Sigismund a reușit, diplomatic, să obțină vasalitatea Moldovei. Venea și rândul lui Mihai.
Descoperire spectaculoasă la Alba Iulia. Arheologii au găsit poarta prin care Mihai Viteazul a intrat triumfal în Cetatea MedievalăLa sfârșitul lunii aprilie 1595, o delegație valahă era trimisă de Mihai Viteazul la Alba Iulia, în Transilvania, pentru a purta tratative cu principele Sigismund de Báthory. Mihai Viteazul urmărea o alianță militară, de la egal la egal, cu Transilvania. „Mihai Vodă să fie ascultător de Batîr Jicmon, iar de țară să n-aibă scădere, ci să și-o ție deplin și să se ajute unii pe alții, cum le-a fost jurământul dintâi", se preciza în instrucțiunile domnitorului.
Nu același lucru îl dorea și Sigismund. Iar delegația de feudali munteni, din care făceau parte și mitropolitul Eftimie, episcopii Luca de Buzău, Teofil de Râmnic, dar și alți 12 mari boieri, i-au făcut jocurile principelui maghiar. Mai precis, au dat pe mâna lui Sigismund țara, dar și pe domnitorul ei, într-un tratat de vasalitate extrem de înjositor. O umilință pentru Mihai Viteazul.
Practic, în urma acestuia, Mihai Viteazul devenea un supus al principelui Transilvaniei, cu o autoritate scăzută inclusiv față de marii boieri ai țării. Practic, țara era condusă de un sfat format din domnitor și 12 boieri. Aceștia nu puteau fi schimbați de domnitor fără știrea și aprobarea lui Sigismund. Voievodul nu va mai fi „din mila lui Dumnezeu", ca toți înaintașii săi, și nici nu mai putea întreține politică externă. Bugetul țării era aprobat de Dieta transilvăneană și controlat de marii boieri valahi, care vor da socoteală doar lui Sigismund. Ei hotărau și cât primește ca venituri domnitorul. Sigismund Báthory devenea domn stăpânitor al Țării Românești, iar Mihai Viteazul simplul său locțiitor. A fost efectiv un joc pe sub masă al boierilor cu Sigismund.
„El chemă solii lui Mihai ca să-i facă jurământ de credință. Aceștia, în frunte cu mitropolitul Eftimie, boierii Buzești, Teodosie Rudeanu și alții, sosiră la Alba Iulia în mai; între ei și principele Ardealului se făcu o înțelegere: boierii jertfiră autonomia politică a țării ambiției ardeleanului în schimbul asigurării situației lor sociale. Cel sacrificat a fost domnul, de ale cărui instrucțiuni nu se ținuse seamă. Lui Sigismund i se recunoscu titlul de domn stăpânitor al Țării Românești; boierii îi supun țara și pe voievodul ei. Cu rezerva că domnul va fi totdeauna ortodox și de limbă românească, el nu rămâne decât locțiitor al principelui Ardealului. Țara va fi guvernată de un sfat de 12 boieri, care nu pot fi schimbați fără știrea și voia lui Sigismund. Actele de proprietate vor fi întărite și ele de Sigismund (dar numai pământenilor). Domnul nu se va mai putea numi „din mila lui Dumnezeu", nu va mai putea trimite soli în țările străine, venitul țării va fi aprobat de Dieta ardeleană și controlat de boieri, care vor da socoteală anuală principelui ardelean. Domnul va primi din venit ceea ce vor hotărî boierii și principele Ardealului", preciza P.P. Panaitescu în aceeași lucrare.
Pe 20 mai 1595, delegația de fețe bisericești și boieri din Valahia a încheiat acest act înjositor pentru țară și voievod cu principele Sigismund Báthory, care se autointitula „prin grația lui Dumnezeu, principe al Transilvaniei, Moldovei, Valahiei Transalpine și al Sfântului Imperiu Roman, domn al părților regatului Ungariei și comite al secuilor".
Mihai Viteazul, de voie, de nevoie, a trebuit să semneze tratatul, fiind foarte strâmtorat. Mai mult decât atât, pentru că trupele otomane se apropiau, Mihai a trimis la nunta lui Sigismund cu arhiducesa Maria Christina „un cal foarte frumos, luxos împodobit, cu un paloș bătut cu pietre scumpe și opt bucăți de brocart cu fir de aur pentru mireasă".
Liderul român care a ajuns faimos în tot Occidentul. Care au fost cu adevărat cele mai importante fapte de arme ale lui Mihai Viteazul, devenit spaima turcilorCulmea, un tratat de vasalitate cu un principe creștin se dovedea mai dezavantajos decât cel cu marele padișah islamic. Sultanul nu avea dreptul de a se amesteca în politica internă; domnul avea puteri depline, comanda oastea, împărțea slujbe și făcea politică externă. În schimb, Sigismund îl transformase pe Mihai Viteazul într-o marionetă. A sa și a marii boierimi.
„Niciodată turcii nu puseseră asemenea condiții și nici chiar în cele mai negre zile de decădere politică din veacul al XVIII-lea țara noastră n-a primit condițiile ce fură iscălite de boierii lui Mihai Viteazul. În schimb, ei obțineau cele mai mari avantaje: garantarea slujbelor lor, din care domnul nu-i putea scoate; nu puteau fi condamnați la moarte; iobagii fugiți puteau fi aduși cu forța; grecii nu puteau ocupa funcții în cârmuirea țării (aceasta era, cum am văzut, o mare izbândă a boierilor); străinii nu puteau avea proprietăți în țară; chiar soldații ardeleni din țară, de s-ar atinge de bunurile boierești, erau pedepsiți cu moartea", adăuga P.P. Panaitescu în „Mihai Viteazul".
Evident, Sigismund Báthory pusese mâna pe Țara Românească, dar fără să ofere vreun ajutor țării în fața otomanilor. Văzând că a fost umilit și, pe deasupra, degeaba, Mihai Viteazul, un domn energic și orgolios, a început o misiune de a scăpa de vasalitatea față de Sigismund.
După Călugăreni și prăpădul făcut de turcii lui Sinan în țară, Mihai Viteazul acționează pe două căi. Pe de o parte, face pace cu turcii, care se dovedeau mai puțin periculoși și mai înțelegători decât creștinii, iar, de cealaltă parte, a luat legătura direct cu împăratul habsburgic. În ciuda eforturilor lui Sigismund de a bloca corespondența și solii, Mihai reușește să facă o înțelegere cu Ferdinand de Habsburg, exasperat, la rândul său, de ineficiența, dar și ambițiile absurde ale lui Sigismund. Totul se termină cu bine odată ce Mihai primește „undă verde", dar și bani și arme de la împăratul habsburgic, și cucerește Ardealul.
Evreii își mușcă buzele!
Blocada americană a porturilor iraniene a fost ridicată, a anunțat Teheranul Blocada americană a porturilor iraniene - impusă în urmă cu dou...
-
⚠️ Nu, domnule Bolojan, nu suntem proștii nimănui. Nici ai dumneavoastră. Am urmărit cu atenție conferința dumneavoastră de pres...
-
Un articol publicat recent de cotidianul francez Le Monde (pe 3 februarie 2026), semnat de jurnalista Marine Leduc. Titlul articolului, trad...
-
"Au spus că nu sunt demnă de încredere. Șaptesprezece ani mai târziu, am intrat la nunta fratelui meu purtând uniforma de gală. Iar în ...









