Text preluat din Adevărul.ro
Statele Unite riscă o înfrângere strategică ireversibilă în fața Iranului
O analiză semnată de reputatul politolog american Robert Kagan în The Atlantic trage un semnal de alarmă fără precedent: spre deosebire de eșecurile din Vietnam sau Afganistan, un eventual eșec în actualul conflict cu Iranul nu va putea fi nici compensat, nici ignorat. Pentru Washington, miza nu este doar stabilitatea regională, ci însăși supraviețuirea Americii ca garant al ordinii globale, într-un moment în care Strâmtoarea Hormuz riscă să devină o „proprietate" a Teheranului.
Conflictul SUA-Iran/FOTO:Shutterstock
Istoria militară a Statelor Unite este marcată de momente critice, însă rareori de înfrângeri totale. Chiar și după dezastrul de la Pearl Harbor, America a găsit resursele pentru a triumfa. Vietnamul și Afganistanul, deși scumpe și dureroase, au fost conflicte periferice care nu au clătinat fundamentul puterii americane. Însă actualul impas din Orientul Mijlociu are o greutate specifică diferită.
Dacă Iranul reușește să păstreze controlul asupra Strâmtorii Ormuz, vechiul status-quo dispare definitiv. Robert Kagan avertizează că nu va exista un triumf final care să repare daunele. Odată ce Teheranul devine „stăpânul cheilor" în cel mai important punct de tranzit energetic al lumii, rolul Rusiei și al Chinei, în calitate de aliați ai Iranului, se va consolida exponențial, în timp ce influența Washingtonului va păli periculos.
Conflictul nu a demonstrat forța Americii, așa cum sperau adepții liniei dure, ci dimpotrivă: a arătat o putere nesigură, incapabilă să ducă la bun sfârșit ceea ce a început. Efectul de domino va fi resimțit global, pe măsură ce aliații și adversarii deopotrivă vor începe să se adapteze la o lume în care „umbrela americană" este găurită.
Donald Trump, un președinte care excelează în discursuri despre cine deține „cărțile câștigătoare", pare să fi rămas fără opțiuni reale. Deși atacurile americano-israeliene au slăbit capacitățile militare ale Iranului în cele 37 de zile de conflict, regimul de la Teheran nu a făcut pasul înapoi.
Administrația Trump mizează acum pe o blocadă a porturilor iraniene, sperând că presiunea economică va reuși acolo unde forța brută a eșuat. Este însă un calcul riscant: un regim care a supraviețuit cinci săptămâni sub bombardamente intense este puțin probabil să cedeze doar din cauza foamei, mai ales când nu se teme de propria populație.
Mai mult, orice nouă escaladare ar împinge Iranul să atace infrastructura de petrol și gaze a statelor vecine din Golf, paralizând economia mondială pentru decenii. Este riscul care l-a făcut pe Trump să oprească bombardamentele acum o lună și care rămâne, în continuare, „sabia lui Damocles" deasupra Casei Albe.
Kagan subliniază că speranța într-o prăbușire a regimului ayatollahilor nu este o strategie, ci o dorință pioasă. Trump are nevoie de o soluție rapidă, pe fondul inflației galopante și al crizei alimentare globale. Însă orice soluție care nu înseamnă capitularea Teheranului presupune riscuri enorme:
-Un Iran care iese din criză mai puternic, transformând controlul asupra strâmtorii într-o armă mai redutabilă decât programul său nuclear.
-O lume în care țările dependente de resursele din Golf vor fi forțate să negocieze direct cu Iranul, sub ochii neputincioși ai flotei americane.
-O cursă a înarmării navale, în care Europa și Asia vor încerca să-și construiască propriile forțe de protecție, nemaiavând încredere în capacitatea SUA de a menține ordinea.
Înfrângerea în Golful Persic va avea ecouri departe de deșerturile iraniene. Slăbirea rezervelor de armament american și ezitarea Washingtonului ar putea fi interpretate de Xi Jinping ca o „undă verde" pentru o acțiune asupra Taiwanului, sau de Vladimir Putin ca o confirmare a fragilității europene.
America se află în fața unui test de rezistență pe care l-ar putea pierde. Iar o retragere mascată sub o „victorie declarată" nu va păcăli pe nimeni. În joc nu este doar prețul benzinei la pompele din Florida, ci arhitectura de securitate care a prevenit un al treilea război mondial în ultimii 80 de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu