USR și PNL atacă la CCR schimbarea conducerii Camerei Deputaților: „Nu este un simplu joc de funcții”. Anticipatele revin în discuție

USR și PNL anunță că vor contesta la Curtea Constituțională hotărârea adoptată marți de Camera Deputaților, prin care doi reprezentanți ai celor două partide au fost eliminați din Biroul Permanent și înlocuiți cu reprezentanți ai AUR și SOS România. USR acuză formarea unei noi majorități parlamentare în jurul PSD și susține că votul, la care s-au alăturat UDMR și reprezentanții minorităților naționale, le oferă AUR și SOS o treime din voturile Biroului Permanent al Camerei.
USR și PNL contestă modificarea componenței Biroului Permanent al Camerei Deputaților și susțin că aceasta nu poate fi realizată cu încălcarea regulilor constituționale și parlamentare privind reprezentarea grupurilor politice.
Cele două formațiuni anunță că vor ataca hotărârea la Curtea Constituțională.
USR interpretează votul de marți drept apariția unei noi majorități politice în Parlament, formată, potrivit partidului, în jurul PSD și cu sprijinul AUR și SOS România.
USR vorbește despre o „majoritate toxică” și aduce în discuție alegerile anticipate
Diana Stoica, lidera deputaților USR, acuză PSD că a ales prin votul din Camera Deputaților să ofere mai multă putere AUR și SOS România. Aceasta merge mai departe și afirmă că, dacă actuala configurație reprezintă noua majoritate parlamentară, ar trebui să se vadă și în susținerea unui nou guvern. În caz contrar, aduce în discuție scenariul alegerilor anticipate.
”Astăzi s-a creat o majoritate toxică în Parlament: PSD şi extremiştii. Nu mai vorbim despre declaraţii, speculaţii sau despre jocuri politice făcute în culise, ci despre un vot concret, dat la vedere, prin care PSD a ales să le ofere extremiştilor mai multă putere în conducerea Camerei Deputaţilor. Acesta este rezultatul politic al votului de astăzi şi PSD trebuie să şi-l asume. Dacă aceasta este noua majoritate pe care PSD vrea să construiască în Parlament, atunci aşteptăm să vedem şi noul guvern susţinut de această majoritate. Iar dacă nu există o majoritate capabilă să guverneze România responsabil şi să păstreze direcţia europeană a ţării, atunci soluţia democratică este întoarcerea la votul românilor: alegeri anticipate”, declară Diana Stoica, lidera deputaţilor USR.
Drulă: AUR și SOS au acum patru din cele 12 voturi ale Biroului Permanent
Cătălin Drulă, deputat USR și vicepreședinte al Camerei Deputaților, susține că schimbarea este cu atât mai importantă politic cu cât a fost posibilă și prin voturile UDMR și ale reprezentanților minorităților naționale.
Potrivit acestuia, după modificarea componenței conducerii Camerei Deputaților, AUR și SOS România dețin împreună patru dintre cele 12 voturi ale Biroului Permanent: trei pentru AUR și unul pentru SOS România.
”Astăzi, la Camera Deputaţilor, cu votul celor doi concubini politici, PSD şi extremiştii, au fost eliminaţi doi reprezentanţi ai USR şi PNL din Biroul Permanent al Camerei şi au fost înlocuiţi cu reprezentanţi AUR şi SOS. Nu este un simplu joc de funcţii în Parlament. Prin votul dat astăzi, PSD le-a oferit extremiştilor mai multă putere şi o poziţie mult mai puternică în conducerea uneia dintre cele două camere ale Parlamentului. Din păcate şi, pentru noi, inexplicabil, această operaţiune a primit şi voturile minorităţilor şi UDMR. Rezultatul este foarte simplu şi poate fi măsurat: extremiştii au acum patru voturi - trei AUR şi unul SOS - din cele 12 voturi ale Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor. Ni s-a vorbit despre stabilitate, responsabilitate şi proeuropenism. Astăzi vedem cum arată în practică această «stabilitate»: PSD deschide uşa conducerii Parlamentului pentru AUR şi SOS şi le oferă o treime din voturile Biroului Permanent”, declară Cătălin Drulă, deputat USR şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
USR anunţă că va folosi toate instrumentele constituţionale şi parlamentare pentru a contesta această decizie şi pentru a împiedica transformarea unui aranjament politic între PSD şi partidele extremiste într-o nouă normalitate în Parlamentul României.