Cuibuşorul de nebunii, înainte și după moarte.

Am vizitat Portugalia cu mulți ani în urmă.  O țară frumoasă și  un popor ospitalier. Am poposit in zone turistice cu multa încărcătură  istorică, inclusiv în Cascais unde trăise  regele vagabond român și a doua sa consoartă, evreica Elena Lupescu.

Un articol din Cotidianul :

"Carol al II-lea a stat 50 de ani într-un loc pe care-l ura

În anul 2000, pe la sfârşit, am ajuns pentru prima şi până acum ultima oară la Lisabona. Acolo pot să spun că am realizat ceva. Am fost primul jurnalist român care a scris despre ce s-a întâmplat, postum, cu regele Carol al II-lea.

Mort în 1953, el fusese înhumat iniţial alături de regii Portugaliei din familia de Braganza, cu care se înrudea, în Pantheonul Sao Vincente.Elena Lupescu, cu care se căsătorise legal, îl urmase în sarcofag în 1977. În anii 80, Portugalia a fost condusă de un regim stângisto-naţionalist, aşa că nişte „responsabili culturali" ai acestuia s-au scărpinat pe cap, s-au bătut pe burtă şi au ajuns la concluzia că un rege român şi consoarta lui controversată nu au ce să caute acolo. I-au scos şi i-au trântit în ceva care semăna a gheretă de portar sau spaţiu de depozitare, tot la Sao Vincete.

Acolo i-am găsit eu, la indicațiile unei jurnaliste portugheze și după ceun paznic a încercat mai multe chei. Cum şi-au petrecut o parte importantă din viaţă unul peste altul, sicriele erau tot aşa, Carol fiind deasupra. Erau înveliţi cu un steag românesc prăfuit, care avea drept stemă mutra unui bour moldovenesc cu alură de hippiot. Pe un fel de sfeşnic cu picior am mai găsit o Biblie ortodoxă semnată „Elena Lupescu-1914, Cristos a-nviat!". Asta probează că la 14 ani Lupeasca era botezată şi infirmă zvonurile că ar fi trecut formal de la mozaism la creştinism doar când s-a căsătorit prima oară cu ofiţerul de cavalerie Ion Tempeanu. Nu ştiu ce s-a ales de cartea-document.

Când am revenit în ţară, am publicat în revista „Plai cu boi", unde lucram, un reportaj numit „Regele din debara".  Am nimerit pe un teren fertil. În acea perioadă Adrian Năstase tocmai încerca o împăcare istorică între PSD şi Casa Regală. Adrian Păunescu, pe atunci senator, a făcut o interpelare în parlament despre soarta postumă a lui Carol, toţi ăia care-l hăituiseră şi înjuraseră copios pe Regele Mihai în anii 90 au început să plângă de mila tatălui său ajuns în debara. Una peste alta, după tot felul de formalităţi, în 2003, Carol a ajuns la Curtea de Argeş, unde se află şi acum. E adevărat, Lupeasca a fost îngropată la vreo 300 de metri de bărbat-su, nu dădea bine la imagine, cu toate că soţii îşi doriseră să stea împreună după moarte.

De ce mi-am adus aminte toate astea? Fiindcă de curând mi-a picat în mână volumul 4 al memoriilor lui Carol „Regele Carol al II-lea al României însemnări zilnice 1937-1951" apărut la Editura Scripta în anul 2003. El tratează şi perioada de imediat după abdicare, când nimeni nu prea ştia ce să facă cu monarhul exilat. În primăvara lui 1941 el ajunsese la Lisabona. Pe 16 aprilie „am fost la Sao Vicente unde se găseşte Panteoul Casei de Braganza. Biserica e cam lipsită de caracter iar Mausoleul Regal mi-a făcut cea mai oribilă impresie. Este o sală mare, albă, prea bine luminată, în care găsesc, în mijloc, cele trei morminte în marmură galbenă: ale lui Don Carlos I, principele Don Luis-Philippe şi al lui Manuel II. De jur împrejur, în nişte cutii de marmoră albă , pe care stă înscris numele, se găsesc păstrate, parcă în nişte safeuri cosciugurile celorlalţi membri ai Dinastiei. Totul este bine ţinut şi extrem de curat, dar aceste cutii, aşezate de-a lungul zidului, dau întregului mai mult impresia de bancă decât de criptă regală."

Carol habar n-avea că peste nici 12 ani o să ajungă şi el la păstrare, închis iniţial într-un „safe", în locul care i-a făcut „cea mai oribilă impresie". Ce o fi zis, acolo unde a ajuns, sufletul lui? Dar mai târziu, când a aterizat în debara? Măcar acolo avut-o, o perioadă, pe Lupeasca lângă el. În România, a mai fost mutat de două ori, devenind probabil cel mai plimbat cadavru regal din ultimele sute de ani. Aşezat iniţial într-o capelă, a fost mutat în martie 2019 în Noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeş. Pe 19 octombrie 2019, lângă el a sosit din Elveţia sicriul Reginei Mamă Elena. O altă Elenă decât cea alături de care îşi dorea să-şi doarmă somnul de veci."

Cotidianul.ro

----------

Regele Carol al II-lea și Elena „Lupescu” (născută Elena Wolff) și-au petrecut ultimii ani din viață în exil pe Riviera Portugheză, la Cascais, o stațiune de coastă aproape de Lisabona.

Element	Detalii
Reședința	S-au stabilit la Vila Mar e Sol din Cascais în anul 1947, după ce au părăsit Brazilia.
Căsătoria	Înainte de sosirea în Portugalia, s-au căsătorit civil și religios în iulie 1947 la Rio de Janeiro (când Elena era grav bolnavă), oferindu-i titlul de Prințesă Elena de România.
Viața la Cascais	A fost o perioadă relativ liniștită, petrecută în comunitatea de fosti suverani și aristocrați aflați în exil în Portugalia (unde se aflau și alți foști monarhi, precum Regele Umberto al II-lea al Italiei sau Horthy Miklós).
Sfârșitul lui Carol al II-lea	Carol al II-lea a murit neașteptat în urma unui atac de cord la 4 aprilie 1953, la vârsta de 59 de ani. A fost înhumat inițial în Panteonul Regal al Casei de Bragança de la Mănăstirea São Vicente de Fora din Lisabona.
Rămânerea Elenei Lupescu	Elena Lupescu a continuat să trăiască la Vila Mar e Sol din Cascais încă 24 de ani după moartea fostului rege, până la propriul ei deces în 1977. A fost îngropată inițial alături de Carol al II-lea în Lisabona.

Rămășițele pământești: În anul 2003, sicriele amândurora au fost repatriate în România. Rămășițele Regelui Carol al II-lea au fost reînhumate la Mănăstirea Curtea de Argeș (în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală), iar cele ale Elenei Lupescu au fost îngropate în cimitirul Mănăstirii Curtea de Argeș, la o mică distanță de necropola regală.

Fiți mândri de evreii care au condus și conduc statul român,  devalizatori și corupți  până-n măduva oaselor!

"Domnia lui Carol al II-lea (1930–1940) a rămas în istorie ca una dintre cele mai controversate perioade sub aspectul corupției, al afacerilor ilegale și al contopirii intereselor financiare private cu resursele statului român. În centrul acestor operațiuni s-a aflat Camarila Regală — un grup restrâns de influență condus de Elena Lupescu și Ernest Urdăreanu, alături de mari industriași ai vremii.

Iată principalele direcții și mecanisme prin care Carol al II-lea a fost implicat în operațiuni comerciale oneroase și devalizarea bugetului public:

1. Sistemul „comisioanelor” pe comenzile de înarmare (Afacerea Skoda & Malaxa)

Principala sursă de îmbogățire a Regelui și a camarilei au fost achizițiile militare realizate de statul român înainte de Al Doilea Război Mondial:

• Comisioanele de la marii industriași: Nicolae Malaxa și Max Auschnitt obțineau contracte monopoliste cu statul (pentru armament, muniție, căi ferate) la prețuri umflate artificial. În schimb, Carol al II-lea primea pachete substanțiale de acțiuni sau comisioane directe.
• Plățile simbolice de ziua Regelui: Era de notorietate că de 10 Mai sau de ziua numelui, industriași precum Malaxa îi făceau cadouri regelui constând în cecuri de zeci de milioane de lei sau acțiuni la mari societăți (de exemplu, Reșița sau Astra).

2. Monopoluri de stat și monopoluri private protejate

Prin ordonanțe și decrete, regimul carlist a creat facilități fiscale disproporționate pentru companiile controlate de apropiații Palatului:

• Contracte pe bază de deduceri garantate: Fabricile lui Malaxa aveau profitul garantat de stat la cote fixe (până la 15-20%), indiferent de eficiența producției. Statul cumpăra scump și acoperea toate pierderile.
• Controlul creditului bancar: Prin intermediul Băncii Naționale și al Băncii Urbane (controlată de Aristide Blank, un alt membru influent al camarilei), fondurile publice erau direcționate strategic către proiecte private aflate sub patronaj regal.

3. Falimentarea Băncii Marmorosch, Blank & Co.

Una dintre cele mai mari fraude financiare din perioada interbelică a implicat Banca Marmorosch, Blank & Co. condusă de Aristide Blank:

• Banca acumulase datorii enorme din cauza speculațiilor și a împrumuturilor nerambursate acordate membrilor camarilei și Regelui însuși.
• Pentru a proteja interesele private ale grupului, Carol al II-lea a folosit BNR pentru a injecta sume colosale de bani publici în refinanțarea băncii, pasând pierderile pe umerii contribuabililor înainte de prăbușirea finală a acesteia.

4. Devalizarea tezaurului public la abdicarea din 1940

Momentul abdicării sale din septembrie 1940 a marcat culminarea acestui proces de golire a patrimoniului național:

• Trenul regal încărcat cu valori: Carol al II-lea a părăsit România într-un tren privat de 12 vagoane pline cu obiecte de artă (tablouri de El Greco, Rembrandt, Tizian din colecțiile regale), bijuterii din Tezaurul Coroanei, colecții valoroase de timbre, arme istorice și cantități mari de valută și aur.
• Sechestrul și procesele ulterioare: Regimul Antonescu a numit o comisune specială de anchetă și o instanță de judecată (Curtea de Casație) care, în noiembrie 1941, l-a obligat pe fostul rege la restituiri masive către statul român, constatând devalizarea deliberată a patrimoniului public.

5. Rolul Elenei Lupescu și gestionarea conturilor externe

Elena Lupescu a funcționat ca dispecer financiar al camarilei. Fondurile obținute din mită, comisioane și afaceri derulate cu statul erau transferate prompt în conturi bancare confidențiale din Elveția, Marea Britanie și America Latină (Uruguay, Argentina). Această avere acumulată în afara țării i-a asigurat lui Carol al II-lea un trai extrem de luxos în lungul său exil (Mexic, Brazilia și, în final, Portugalia)."