Prestația lui Nicușor Dan la ONU, aspru criticată de Ștefan Popescu: „Politicienii confundă alianța cu tutela”. Modelele de bune practici din UE INTERVIU
Prestația la ONU din această lună a președintelui Nicușor Dan și a ministrului interimar de la Externe, Oana Țoiu, a generat diverse critici în spațiul public. Printre cei dezamăgiți se numără analistul de politică externă Ștefan Popescu.
În cadrul interviului acordat pentru Ziare.com, Ștefan Popescu a explicat motivele pentru care, în opinia sa, participarea României la reuniunea de la Organizația Națiunilor Unite, în New York, a fost mai degrabă un insucces. Din perspectiva lui Popescu, doctor în istoria relațiilor internaționale, politicienii români nu au capacitatea de a propune propriile proiecte strategice, de anvergură, în vederea atingerii obiectivelor de pe agenda națională.
Ștefan Popescu este de părere că în special din perioada „Iohannis", politica externă a României s-a deteriorat sever. Astfel, tot mai mulți politicieni români au căutat „tutelă", nu aliați, iar apartenența la NATO și UE a fost prea puțin fructificată pentru a genera prosperitate cetățenilor români.
În plus, analistul a mai prezentat modele de bune practici din Europa, din perspectiva stabilirii și urmării intereselor strategice. Printre acestea se numără inclusiv state vecine.
Ziare.com (Andi Miron): Care sunt concluziile dvs. după vizita președintelui Nicușor Dan și a ministrului interimar de Externe Oana Țoiu, la ONU?
Ștefan Popescu: Nu am nicio concluzie, din păcate. Nu pot decât să remarc agenda slabă, fără interlocutori de talie în marja adunării generale ONU. De fapt, nu discursul național era important, nu participarea la eveniment pentru ONU, cât ceea ce se întâmplă în marjă: se pot stabili canale de comunicare cu adversari, se pot stabili întâlniri importante cu lideri pe care altfel, stabilești mai greu întâlniri bilaterale.
Singurul aspect notabil este susținerea candidaturii domnului Cioloș pentru Organizația Internațională a Francofoniei. Dar oare, cu prim-ministrul Libanului, discuțiile nu puteau viza și situația din Orientul Mijlociu, situația din Liban? Comunicatul dat publicității nu face niciun fel de referință la acest lucru. Discursul președintelui, care a suferit grave carențe conceptuale, fără referiri la sudul global, fără a arăta că România poate pune un diagnostic de sus asupra problemelor sistemului internațional, un discurs făcut numai în optica publicului din România, un discurs care nu a reușit să treacă de cadrele regiunii, un discurs care nu a propus nicio soluție asupra problemelor, inclusiv pentru cele legate de regiunea noastră. De pildă, ar fi fost poate utilă propunerea unui mecanism de coordonare politică pentru ajutor umanitar în spațiile afectate de conflict - Marea Neagră, respectiv țările Golfului, care ar fi putut asocia celelalte țări, care sunt de cealaltă parte a baricadei, adică Iran și Rusia.
Polonia, care este pivotul intereselor americane în regiune și care se află într-o situație infinit mai inconfortabilă decât România, a înțeles orientările administrației americane. Domnul Sikorski a avut o întâlnire cu omologul său din Belarus, sesizând foarte repede schimbarea de ton a Washingtonului față de această țară. Ministrul de Externe al Germaniei a avut o bilaterală cu cel rus, oficial german care a amintit cât se poate de clar susținerea pentru Ucraina, faptul că Rusia trebuie să pună punct operațiunilor militare prin care agresează această țară, dar cu toate acestea, a arătat că diplomația poate chiar cu un adversar să mențină un canal de dialog și să se plaseze în perspectivă.
România, din păcate, în afară de câteva fotografii frumoase nu poate aduce ceva consistent. Aceasta este o chestiune structurală, pentru că oamenii politici români aleargă mai mult după fotografii și aproape deloc după substanță. Este regretabil, pentru că toate aceste deplasări le suportă cetățeanul român de rând, iar diplomația trebuia folosită pentru a atrage noi investiții, pentru a aduce prosperitate românilor, pentru a căuta elemente de compensare în domeniul investițiilor, în condițiile în care vom asista la un cutremur provocat de erodarea industriei auto germane. Știm foarte bine că România va fi puternic afectată. Două treimi din industria din țara noastră depinde de cea germană. În acest context, din păcate nu văd o sincronizare (n.r. - a diplomației române) cu aceste probleme reale ale economiei.
Ziare.com: Și atunci, pentru ce au făcut această deplasare oficialii din România?
Ștefan Popescu: Înțeleg că îmi fac un deserviciu spunând asta, dar realitatea este că s-au dus doar ca să bifeze. Și nu este numai vina lor, ci și a aparatelor din spate, a consilierilor care nu au curajul să le spună „așa nu!". Și asta, în condițiile în care o bună parte a oamenilor din această țară suferă de o comoditate cronică. Toată lumea are un anumit interes, toată lumea își dorește să aibă mașina la scară, să aibă consilier, cabinet cu secretară, să primească laude, să fie în centrul atenției. Acestea sunt prioritățile, din păcate. Prioritatea nu este fișa postului. Astfel, suntem într-un cerc vicios.
Dar acest lucru nu ține numai de agenda domnului Nicușor Dan sau a doamnei Țoiu. Sunt chestiuni vechi, care au fost și în timpul domnului Iohannis. Din păcate, sunt probleme care s-au acumulat în timp și va fi foarte greu pentru România, sper eu peste trei ani și opt luni, să fie corectate.
Ziare.com: În cadrul unui discurs recent ați evocat „sindromul" de care suferă politicianul român, „sindromul înaltei porți". La asta faceți referire?
Ștefan Popescu: Există și un „sindrom al tutelei". Din păcate, tot timpul, România a privit alianțele în care a intrat ca pe o tutelă. România a căutat tutelă, nu aliați. În momentul în care s-a luat o decizie, inclusiv în ecosistemul media și al liderilor de opinie s-a pus întrebarea „cum ne raportăm la partenerul strategic?", „cum ne raportăm la Bruxelles?", „cum ne raportăm la Washington?", nu „cum decizia pe care o ia România poate fi articulată cu interesele Bruxellesului și Washingtonului?". Asta e o mare diferență.
Cu alte cuvinte, am depersonalizat politica externă a României, crezând că interesul strategic al Washingtonului sau al Bruxellesului, ori al altor capitale europene coincide 100% cu interesul strategic românesc pe un anumit domeniu. Eu nu spun că nu pot exista suprapuneri. Dar în cele mai multe cazuri, nu se suprapun. Iar în momentul în care ești într-o alianță trebuie să vezi cum poți articula interesul tău mai bine cu interesul centrelor de decizie, astfel încât și o parte dintre interesele tale să se regăsească. Dar nu aliniere perfectă! Aliniere perfectă înseamnă supunere.
Este ironic: noi am intrat în Uniunea Europeană și în NATO tocmai pentru a scăpa de tutela Moscovei, de directive, de ingerințe, pentru că aceste alianțe, UE și NATO îți permit o libertate de mișcare, foarte mare. Există dispute extraordinar de mari între francezi și americani. Tot timpul au existat. Dar fără a exista frică de sancțiuni sau de presiuni. Nu. Pentru că există un anumit cadru democratic, pe care americanii l-au transpus din viața lor politică internă, în viața alianțelor și a ecosistemului pe care ei îl patronează. Și totuși, în condițiile în care ai această libertate de mișcare extraordinară, este nejustificat să ai asemenea atitudini.
Ziare.com: Ați vorbit despre politicieni, care manifestă o anumită atitudine neproductivă pentru România. În ce măsură credeți că atitudinile demnitarilor reflectă ideile cetățenilor?
Ștefan Popescu: Cetățenii au fost educați să gândească în spiritul „înaltei porți". Există un ecosistem media, iar în momentul în care se ia o decizie, toată lumea întreabă dacă se supără partenerul strategic sau capitala „x". Apoi, acele voci care ar dori să aducă o nuanță, imediat sunt etichetate. „Nu-ți pui aceleași întrebări, ești omul Moscovei", ori „ești omul chinezilor", ori „faci apologia lui Erdogan". Toate aceste lucruri sunt niște factori inhibitori. Sunt instrumente care nu aduc niciun fel de argument, prin intermediul cărora se inhibă orice dezbatere sănătoasă.
Orice decizie de politică externă are la bază opinia publică. În epoca modernă, opinia publică este un codecident. Iar cei care promovează asemenea factori inhibitori, cred că au o mare responsabilitate în degradarea politicii externe românești.
A discuta despre perspectivele războiului din Ucraina, a pune la îndoială anumite idei nu înseamnă că automat ești în slujba unei puteri străine. Înseamnă că printr-o dezbatere sănătoasă putem ajunge la soluțiile cele mai bune. Dezbaterea este cel mai important lucru. Dar din păcate, a fost ucisă ideea de dezbatere. Vedem cât de polarizate sunt principalele instituții media. Fiecare instituție media are invitații ei, nu prea migrează de la o instituție la alta. Deci din păcate, fiecare televiziune are „abonații" ei, care susțin o anumită linie. Și atunci, noi nu putem avea o dezbatere de politică serioasă.
Nu trebuie pusă problema de a fi sluga cuiva, ci trebuie să ne gândim la cum ne putem apăra interesele. Ce te faci când domnul Antonio Costa (n.r. - din Portugalia), președintele Consiliului European, a spus că trebuie să se pregătească un proces de negociere cu Federația Rusă? Acest proces de negociere a fost blocat de marile capitale europene, care voiau ca ele să păstreze controlul.
Agenda națională a României este profund occidentală - pro-americană, pro-europeană, întreaga arie euroatlantică. Prin urmare, numai având o agendă și idei clare, naționale, poți participa cu adevărat la jocul european. Consolidezi jocul european din perspectiva României. Arăți că România este un actor care are soluții, care își aduce aportul experienței propriei regiuni, experienței istorice proprii în raport cu Federația Rusă, a experiențelor traumatizante, a capacității de a observa un vecin de aproape - acestea sunt atuuri ale României, care sunt insuficient puse în valoare. Rămânem la stadiul de lozinci.
Ce te faci dacă aliații tăi se înțeleg cu rușii? Ori aliații fac înțelegeri care afectează regiunea, peste capul tău. Îmi aduc aminte de 1934 - stabilirea de relații diplomatice între România și Uniunea Sovietică. De ce? Pentru că Paris și Londra ne-au obligat să facem asta. Și pe noi, și pe polonezi. Asta a fost. S-a schimbat mediul strategic. În momentul în care în februarie, domnul Macron a spus că se află în contacte tehnice cu Federația Rusă, acestea sunt semnale că Europa dorește să stabilească un proces diplomatic. România trebuie să fie și ea acolo, pentru că este o constatare de copil: țările din vecinătate sunt cele mai expuse.
Mă mai uit și la faptul că măsurile asigurătorii se duc în zona de nord. Acordul SUA - Groenlanda - Danemarca reprezintă o deplasare a centrului de greutate al NATO și a priorităților americane către zona Arcticii. Intrarea în NATO a Finlandei și a Suediei este un demers pe care îl salutăm, dar în același timp marchează un dezechilibru în raport cu regiunea Mării Negre. Îmi pare rău, dar organizațiile internaționale au o disciplină numită geografie politică. Cu alte cuvinte, când o componentă intră, trebuie să te gândești la componentele pe care le schimbă în interior. Cu tot respectul, aici nu vorbim despre Muntenegru sau Albania. Vorbim despre Suedia și Finlanda, cu mare greutate militară, diplomatică, ce pot influența o anumită alianță. Să ne amintim și despre investițiile Google, de 13 miliarde de dolari în Finlanda, care înseamnă câteva baze de tip Mihail Kogălniceanu, cu baze de date. Înseamnă protecție pentru Finlanda, o măsură asigurătorie, o securizare a sistemului finlandez. Dacă voi vedea o investiție de un asemenea nivel în România, eu îmi cer scuze pentru tot ceea ce am afirmat și pentru tot scepticismul pe care îl pun înainte.
Ziare.com: Ați vorbit despre nevoia de „tutelă" și comoditatea politicienilor de vârf din România, din prezent. Cum s-a manifestat această atitudine în ultimii 36 de ani? Au fost momente în care a fost mai pregnantă sau chiar inexistentă?
Ștefan Popescu: De la preluarea președinției de către domnul Iohannis am rămas la lozinca „am ținut cârma și direcția euroatlantică". Și cu asta am acoperit orice dorință de a fi actori. I se pot reproșa multe lui Traian Băsescu, dar domnul Băsescu a avut o politică externă, a avut curajul să întindă o hartă cu Marea Neagră în Biroul Oval. Ne aducem aminte. A mers într-o direcție francofilă, da. Să ne amintim despre axa București - Londra - Washington. Deci a avut niște idei de politică externă. Dar din păcate, preluarea mandatului de către Klaus Iohannis a însemnat un regres semnificativ ascuns sub preșul că menține „cârma euroatlantică", de parcă România este în postura să decidă sistemul de alianțe căreia îi aparține.
Ziare.com: Unii sunt de părere că România nu poate avea greutate în relațiile internaționale, pentru că „oricum suntem mici". Ce părere aveți despre asta?
Ștefan Popescu: Oamenii care știu să se raporteze la tutelă sunt primii care trădează interesul național. Cred că este și ceva cultural, trebuie să o spunem. Înțeleg că este și o reacție la toată atitudinea naționalist-comunismului românesc. Toate acestea sunt de înțeles. Dar dacă vrem să generăm o dezbatere, trebuie să avem o critică constructivă. Trebuie să le punem pe tapet. Sunt niște realități. Întrebarea pe care noi trebuie să ne-o punem este „cum putem noi profita de pe urma alianțelor din care facem parte?", „cum putem găsi și căi care să favorizeze îndeplinirea obiectivelor naționale chiar într-un moment de criză și de ruptură?". Totul pleacă de la o gândire independentă.
Dacă noi a fi avut o gândire cu adevărat independentă și nu oameni care să capteze idei din afară și să le aducă în spațiul românesc, fiți siguri că nu am fi avut astăzi scandalul legat de posibilitatea, ipoteza că americanii ar fi fost implicați în dinamica politică internă. Problema este de ce o parte a populației nu exclude o astfel de ipoteză. Asta este o altă problemă.
Mie nu mi se pare că suntem mici. Mie mi se pare că suntem destul de mari. Ce să mai spună Georgia sau Armenia, state aflate în poziții mult mai dificile decât noi?
Notă: Din 27 de state ale UE, România este pe locul 6 la populație, pe 8 la suprafață și printre primele din Europa din punctul de vedere al resurselor naturale: locul 1 în UE la rezervele de petrol și de aur, locul 2 la gaze naturale, locul 10 la minerale naturale - la nivel global. Însă, din punctul de vedere al productivității resurselor naturale, România este pe locul 26 din 27 de state. De asemenea, România este pe locul 8 în UE la suprafața brută împădurită. În plus, țara noastră este cunoscută drept țara cea mai diversă din punct de vedere biogeografic, din UE. Pe teritoriul României se regăsesc cinci regiuni biogeografice distincte - alpină, continentală, panonică, pontică și stepică. Un alt aspect important demn de menționat, printre altele: Portul Constanța ocupă locul 10 în UE în clasamentul celor mai importante și aglomerate porturi maritime.
Ziare.com: Care este soluția pentru schimbarea acestei atitudini, pe care o criticați?
Ștefan Popescu: Sper ca toate aceste emoții din spațiul public românesc să permită și altor voci să iasă la suprafață, vocilor care caută să plece de la autonomia de gândire, care să pledeze în favoarea nuanțelor. Cred că de acolo poate pleca… De la a ne pune întrebări. De la a căuta să discutăm, indiferent de culorile politice… Oare mai este posibil un dialog între români sau nu mai este posibil? Suntem toți inamicii esențiali ai celorlalți?
Ziare.com: Dacă s-ar ieși din această optică, din perspectiva dvs. care ar fi efectele față de România?
Ștefan Popescu: Luciditate, în primul rând. De la luciditate poți repara foarte multe. Ca un medic ce-ți pune un diagnostic corect.
Ziare.com: Care sunt modelele de bune practici, dacă vorbim despre spațiul european?
Ștefan Popescu: Sunt multe. De exemplu, Franța, care pierzând imperiul a fost nevoită să se reinventeze, pentru a-și putea păstra o capacitate diplomatică non-neglijabilă, Polonia, țările baltice - atât de mici, dar atât de vocale. Deci vorbim despre marile puteri ale continentului, mergând până la dimensiunea țărilor baltice. Avem numeroase exemple de țări cu personalitate și cu orizont strategic. Există și în regiune. Toți vecinii noștri. Și bineînțeles, Ucraina, o țară cu suveranitate încălcată. Bineînțeles, Republica Moldova. Vorbim despre două țări cu suveranități încălcate și care au politici externe de foarte bună calitate și o imaginație extraordinară.
Ucraina a lansat această acțiune, C8, în condițiile în care România are cea mai mare deschidere a arcului carpatic, dar nu a avut inițiativa țărilor din arcul carpatic. Dar au avut alții și iată că s-a lăsat remorcată. Am apreciat imaginația, diplomația, viziunea regională a Kievului, în comparație cu Bucureștiul, care s-a lăsat efectiv remorcat.
Notă: Primul summit inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, cunoscut drept formatul Carpathian 8 (C8), a avut loc între 18 și 20 septembrie 2026 în regiunea Ivano-Frankivsk, Ucraina. Lanțul muntos al Carpaților traversează teritoriul a opt țări. România deține cea mai mare pondere, aproximativ 50% - 51% din întreaga suprafață. Urmează: Slovacia (17%), Ucraina (11%), Polonia (10%), Ungaria (4%), Serbia (4%), Cehia (3%).
Articol din Ziare.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu