vineri, 5 iunie 2026

Fi prudent, nu fi naiv!

Escrocheriile pe WhatsApp și SMS,

„infracțiunea rapidă” a momentului. Pierderi medii de 733 de dolari
Un simplu mesaj primit pe telefon poate fi suficient pentru ca o persoană să piardă sute sau chiar mii de dolari în doar câteva minute. Un studiu global arată că fraudele prin aplicațiile de mesagerie au devenit una dintre cele mai rapide și eficiente metode de înșelăciune, peste jumătate dintre victime transferând bani sau furnizând date personale în mai puțin de 30 de minute. WhatsApp, SMS-urile și Facebook sunt principalele canale folosite de infractori, iar pierderea medie raportată la nivel mondial ajunge la 733 de dolari pentru fiecare caz.



Escrocheriile pe WhatsApp și SMS, „infracțiunea rapidă" a momentului. Foto Shutterstock

Aplicațiile de mesagerie au devenit parte din rutina zilnică pentru miliarde de oameni. De la conversațiile cu familia și prietenii până la comunicarea profesională și notificările privind livrările, acestea au ajuns să concentreze o mare parte din activitatea online. Tocmai această familiaritate le-a transformat și într-unul dintre cele mai profitabile instrumente pentru infractorii cibernetici.

Potrivit studiului, cele mai multe fraude încep pe platformele pe care utilizatorii le folosesc zilnic. WhatsApp este implicată în 43% dintre cazuri, urmată de SMS și iMessage, cu 40%, și Facebook, cu 27%.

Ceea ce diferențiază aceste fraude de metodele tradiționale este viteza cu care se desfășoară. Datele studiului arată că 52% dintre victime au trimis bani sau au furnizat informații personale în mai puțin de 30 de minute de la primul contact cu escrocii.

Mai mult, una din șapte persoane, respectiv 14% dintre respondenți, a luat această decizie în mai puțin de cinci minute.

Pentru a evita suspiciunile și a crea impresia unei conversații autentice, infractorii mută adesea dialogul de pe o platformă pe alta. Aproape două treimi dintre fraudele analizate, mai exact 63%, s-au desfășurat pe mai multe canale de comunicare, conversațiile fiind transferate din SMS în WhatsApp sau din WhatsApp în Telegram.

Această tehnică contribuie la consolidarea încrederii victimei și face ca întreaga interacțiune să pară naturală și legitimă.

Potrivit doctorului Elisabeth Carter, criminolog și specialist în lingvistică criminalistică la Kingston University London, succesul acestor fraude nu se bazează pe lipsa de inteligență sau de experiență a victimelor, ci pe modul în care sunt construite mesajele.

„Escrocii folosesc contexte familiare, situații sociale cunoscute și norme lingvistice bine integrate pentru a-i face pe oameni să creadă că deciziile lor sunt raționale și justificate în acel moment. În realitate, ei construiesc o falsă realitate în care acele decizii duc la prejudicii financiare și psihologice", explică specialistul.

Potrivit acesteia, este extrem de dificil pentru o persoană implicată direct într-o astfel de conversație să observe semnele de alarmă, motiv pentru care recomandă verificarea informațiilor cu membri ai familiei sau prieteni înainte de a efectua plăți sau de a transmite date sensibile.

Consecințele acestor fraude sunt semnificative. Mai mult de jumătate dintre victime, respectiv 51%, au declarat că au pierdut bani, în timp ce 43% au raportat furtul unor informații personale precum numere de telefon, adrese de e-mail, adrese de domiciliu sau date de autentificare.

La nivel global, pierderea medie raportată este de 733 de dolari pentru fiecare fraudă.

În contextul creșterii costului vieții, o asemenea sumă poate reprezenta echivalentul cheltuielilor pentru alimente pe o lună, plata utilităților, costurile de transport sau alte cheltuieli esențiale pentru o familie.

Val de atacuri online: campaniile de reduceri, paravan pentru infractorii cibernetici
Deși 36% dintre victime au pierdut sume mai mici de 135 de dolari, există și cazuri mult mai grave. Potrivit studiului, 11% dintre persoanele înșelate au raportat pierderi de peste 1.350 de dolari, un impact financiar considerabil pentru majoritatea gospodăriilor.

Dacă în trecut escrocheriile online puteau fi recunoscute relativ ușor prin greșeli de exprimare sau mesaje formulate neglijent, dezvoltarea inteligenței artificiale a schimbat radical situația.

Două treimi dintre victimele intervievate, respectiv 66%, consideră că tehnologiile bazate pe AI au fost folosite în tentativele de fraudă. Este vorba despre mesaje generate automat, voci sintetice sau clonate și imagini ori videoclipuri de tip deepfake.

Prin imitarea stilului de scriere, a tonului vocii și chiar a relațiilor personale, infractorii reușesc să creeze mesaje suficient de credibile pentru a depăși suspiciunile inițiale ale utilizatorilor.

Astfel, fraudele nu îi mai vizează doar pe cei mai puțin familiarizați cu tehnologia. Studiul arată că victimele provin din toate categoriile de vârstă, de la membrii Generației Z până la persoanele din Generația X, ceea ce demonstrează că experiența digitală nu mai reprezintă o garanție împotriva unor atacuri tot mai sofisticate.

Impactul unei fraude nu se rezumă la pierderea banilor sau a datelor personale. Cercetarea relevă că efectele psihologice pot continua mult timp după incident.

Imediat după ce au realizat că au fost înșelate, cele mai frecvente reacții raportate de victime au fost furia, menționată de 54% dintre respondenți, frustrarea, indicată de 42%, și supărarea, raportată de 38%.

La luni după incident, aproape jumătate dintre victime continuă să se simtă furioase, iar aproximativ o treime declară că resimt în continuare frustrare și supărare.

Specialiștii avertizează că aceste efecte contribuie la apariția unei veritabile crize de încredere în comunicarea digitală, într-un moment în care tot mai multe interacțiuni personale și profesionale au loc exclusiv online.

Val de amenințări cibernetice: 500.000 de fișiere periculoase detectate zilnic în 2025. Cum te poți proteja
Experții în securitate cibernetică recomandă în primul rând evitarea reacțiilor impulsive la mesajele care solicită plăți urgente, transferuri de bani sau furnizarea unor date personale.

Verificarea identității persoanei care transmite mesajul printr-un canal independent, precum un apel telefonic sau o discuție directă, rămâne una dintre cele mai eficiente metode de protecție.

„Acest nou val de fraude prin aplicații de mesagerie este conceput pentru a fi imposibil de diferențiat de comunicarea obișnuită. Inteligența artificială accelerează această tendință, ajutând escrocii să imite în mod convingător branduri, voci familiare și relații personale la scară largă", avertizează Marc Rivero, cercetător în cadrul echipei Global Research & Analysis Team a Kaspersky.

Potrivit specialistului, simpla conștientizare a riscurilor nu mai este suficientă. În fața unor fraude care exploatează urgența și emoțiile victimelor, cea mai eficientă apărare rămâne verificarea atentă a informațiilor și evitarea deciziilor luate sub presiune.

Într-o perioadă în care un singur mesaj poate provoca pierderi de sute sau mii de dolari în doar câteva minute, prudența a devenit una dintre cele mai importante măsuri de securitate digitală.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Fi prudent, nu fi naiv!

Escrocheriile pe WhatsApp și SMS, „infracțiunea rapidă” a momentului. Pierderi medii de 733 de dolari Un simplu mesaj primit pe...