Cele mai spectaculoase zece șosele din Carpați. Cum au fost construite și ce locuri de vis traversează

Munții Carpați sunt traversați de șosele spectaculoase, căutate de tot mai mulți turiști în timpul verii. Cele mai populare rămân Transfăgărășanul și Transalpina, deschise doar câteva luni pe an, însă alte câteva drumuri montane rivalizează cu ele în atracții.

Chipul lui Decebal, atracție turistică pe Clisura Dunării. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Mai multe drumuri din Carpați au devenit mai cunoscute decât atracțiile turistice pe care le înșiră de-a lungul traseelor lor. Cele mai faimoase sunt Transfăgărășanul și Transalpina, însă, pentru amatorii de călătorii cu mașina, numeroase alte șosele oferă trasee memorabile.

Adevărul prezintă zece dintre cele mai spectaculoase drumuri din zonele montane ale României, potrivite pentru excursii în timpul verii.

Transfăgărășanul (DN7C) leagă județele Argeș și Sibiu, traversând Munții Făgăraș, la peste 2.000 de metri altitudine. A fost construit între 1970 și 1974, cu mii de muncitori, mineri și militari, și inaugurat în septembrie 1974 de Nicolae Ceaușescu. Asfaltarea s-a încheiat în 1977.

Construcția segmentului su montan, de aproape 100 de kilometri, a fost extrem de dificilă din cauza reliefului alpin și al riscului avalanșelor și terenului instabil.

„Dificultatea nu era numai aceea a condițiilor de proiectare și trasare, ci, poate într-o și mai mare măsură, aceea că trebuia să căutăm soluții ingenioase care să evite dificultățile mari de construire și apoi de exploatare a viitoarei șosele, să evităm pe cât posibil zonele marilor avalanșe ori să concepem sisteme de prevenire și oprire a avalanșelor sau de apărare împotriva lor“, își amintea în 1986 inginerul Theodor Guțu, implicat în proiectul inițial.

Imaginea 1/27: Transfăgărășan Foto Colecția Attila Bekecs Sursa Azopan (13) jpg

Șoseaua are peste 150 de kilometri și urcă până la 2.042 de metri, în apropierea Lacului Bâlea. Traseul dintre Cârțișoara și Valea Argeșului trece prin căldarea Bâlea, prin Tunelul Bâlea–Capra și coboară spre Lacul Vidraru. Drumul este deschis integral doar din iunie până în octombrie.

Cele mai cunoscute locuri de pe traseu sunt Cascada Bâlea, Lacul Bâlea, Tunelul Bâlea–Capra, Lacul Vidraru, Cetatea Poenari și Mănăstirea Curtea de Argeș. Tunelul Bâlea–Capra, lung de 884 de metri, a rămas unul dintre cele mai spectaculoase puncte ale șoselei.

Transalpina (DN 67C), cunoscută și ca „Drumul Regelui", leagă localitățile Novaci, din Gorj, și Sebeș, din Alba, pe un traseu de aproape 150 de kilometri. A fost inaugurată în vara anului 1935 de regele Carol al II-lea, care a călătorit cu automobilul de la Săliște la Novaci, alături de fiul său, Mihai I.

Până atunci, trecătoarea Urdele era folosită mai ales de ciobanii aflați în transhumanță și uneori de trupele militare. După inaugurare, șoseaua a devenit o provocare pentru puținii șoferi care se aventurau pe munte, din cauza pantelor abrupte, curbelor mărginit de prăpăstii și carosabilului dificil.

„Cotește nesfârșit, și la fiecare pas se izbește de marginea unui gol fără fund. Ultimul vârf se ivește blând și prietenos, dar un nor gros îl înfășoară cu totul", relata publicistul C. Donescu, în revista „Vremea", în 1936.

Imaginea 1/18: Transalpina, iunie 2025 Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (70) JPG

Cea mai spectaculoasă parte a Transalpinei începe de pe Valea Lotrului, aproape de Obârșia Lotrului, și urcă în serpentine spre Rânca, peste crestele Munților Parâng. Drumul atinge 2.145 de metri în Pasul Urdele și oferă panorame spre Munții Parâng, Lotrului, Cindrel și Șureanu.

Pe traseu, turiștii pot opri la Obârșia Lotrului, în stațiunea Rânca și la punctele de belvedere din zona alpină. Stânele de oi, vechi sau transformate în popasuri, completează peisajul, iar lacurile glaciare ale Parângului rămân ascunse în zonele mai îndepărtate. Transalpina a fost asfaltată complet abia la sfârșitul anilor 2000 și rămâne deschisă, de regulă, doar în lunile de vară.

Drumul Național 6 dintre Orșova și Drobeta-Turnu Severin, lung de circa 18 kilometri, a fost construit în anii ’60, odată cu amenajarea Sistemului Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I. Șoseaua a fost ridicată pe un traseu nou, deasupra Dunării, după ce vechiul drum și vechea cale ferată din zonă urmau să fie inundate de lacul de acumulare.

„Paralel cu constructorii hidrocentralei își intensifică eforturile și cei de la întreprinderea care are sarcina dării în funcțiune a noii căi ferate și a drumului național. Ambele se ridică de-acum cu aproape 50 metri mai sus de vechile artere ce vor rămâne sub apă", informa Apărarea Patriei, în 1968.

Traseul a fost dăltuit în munte sau suspendat peste văile afluenților Dunării și peste golfurile sale. Cuprinde peste 30 de viaducte, două tuneluri și mai mult de șapte kilometri de ziduri speciale de sprijin. Tunelurile Bahna și Baba au fost săpate în stâncă, iar unele viaducte poartă numele localităților dispărute sub ape, precum Ada-Kaleh, Vârciorova, Jupalnic și Boșneag.

„Începută în 1965, odată cu construcția noii căi ferate Turnu-Severin–Orșova, șoseaua, lungă de 16,5 kilometri, a străbătut numeroase piscuri și văi, paralele cu Cazanele Dunării, de la Tr. Severin la Orșova. Șoseaua, a cărei panglică de inaugurare a fost tăiată, este un drum săpat în stâncă, deasupra Dunării", informa România Liberă, în 1969.

Drumul începe din zona portului și gării Orșova, trece peste Podul Cerna și continuă printr-un șir de viaducte și tuneluri până la barajul Porțile de Fier I, de la Gura Văii. Peisajul Dunării, văile adânci și barajul de la capătul traseului îl transformă într-una dintre cele mai spectaculoase șosele din sud-vestul României.

Șoseaua Baziaș–Orșova (DN 57) însoțește Dunărea pe aproape 140 de kilometri, prin Clisura Dunării, una dintre cele mai spectaculoase zone ale fluviului. Traseul leagă locuri cu o istorie veche: Baziaș, unde se afla castrul roman Lederata, și Orșova, vechiul oraș Dierna, două dintre punctele de trecere folosite de romani spre Dacia.

Drumul actual a fost construit în secolul al XIX-lea, când pe malul stâng al Dunării a fost amenajată șoseaua Széchenyi, cu sprijinul contelui István Széchenyi și după planurile inginerului Pál Vásárhelyi.

„De-a lungul malului stâng șerpuiește, tăiată în lespezi, șoseaua Széchényi. Ea amintește de primele proiecte, făcute la 1778 de căpitanul Lauterer, pentru exploatarea Porților de Fier, proiecte pe care Széchényi le-a reluat în 1830. Sub conducerea lui s-a început, prin labirintul de piatră al munților, construcția unei șosele apropiate de nivelul apei; lucrările, însă, au încetat în anul 1841, din lipsă de bani", informa revista Familia, la sfârșitul secolului al XIX-lea.

O altă relatare din acea vreme arăta felul în care șoseaua se strecura printre versanții abrupți ai defileului.

„Trecând peste viaducte, prin săpături cu multe bolți, pe lângă pereții uriași care se înalță drept în sus, drumul ne arată la fiecare cotitură a Dunării priveliști de o mare frumusețe", nota presa vremii, la sfârșitul secolului al XIX-lea.

În anii ’60, o parte din vechiul drum a fost inundată după amenajarea lacului de acumulare de la Porțile de Fier I, iar șoseaua a fost refăcută pe un traseu modificat. DN 57 trece prin localități și peisaje spectaculoase ale Clisurii, de la stânca Babacaia și Cetatea Ladislau, până la Cazanele Dunării, Chipul lui Decebal, Peștera Ponicova și Peștera Veterani.

Drumul Național 7, care traversează Valea Oltului între Sibiu și Râmnicu Vâlcea, are o istorie de aproape două milenii. Prin defileul Oltului au pătruns spre Dacia o parte dintre armatele romane, iar urmele drumurilor și fortificațiilor ridicate de romani se întâlnesc pe întreg traseul dintre Turnu Roșu și Cozia.

Fotografii epice de pe Transfăgărășan, realizate acum 50 de ani, înainte de inaugurare: „Urșii se obișnuiau pe atunci cu zgomotul dinamitei"

În secolul al XVIII-lea, după ce Oltenia a ajuns sub stăpânirea habsburgilor, a fost amenajată Via Carolina, șoseaua dintre Turnu Roșu și zona Râmnicului Vâlcea. „

Această şosea pe marginea Oltului fu considerată în acele vremuri ca o lucrare extraordinară şi fu asemănată cu construcțiile Romanilor", informa revista Familia, în 1890, amintind dificultățile întâmpinate în fața stâncilor Carpaților și a viiturilor Oltului.

Imaginea 1/5: Valea Oltului Zona Lazaret Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (12) jpg

La începutul secolului XX, defileul era încă greu de străbătut.

„De la Cozia în sus, nici vorbă nu era despre drum de care. Erau poteci pe care nu se putea merge decât cu calul, iar la trecerea râurilor ce dau în Olt erau aruncate scânduri, pe cari treceau caii, fiind ţinuţi de drumeţi de cap şi de coadă ca să nu scape în prăpastie", arăta preotul Eon Georgescu, în 1907.

Drumul a fost modernizat treptat, iar în 1901 a fost inaugurată și calea ferată de pe Valea Oltului. DN 7 rămâne una dintre cele mai circulate șosele din România, traversând un defileu spectaculos, mărginit de Munții Făgăraș, Lotrului și Cozia, cu repere turistice ca Mănăstirea Cozia, stațiunile Călimănești-Căciulata și Parcul Național Cozia.

Defileul Jiului începe la marginea municipiului Petroșani și urmărește cursul Jiului până la intrarea în Bumbești-Jiu, pe un traseu de peste 30 de kilometri, între Munții Vâlcan și Parâng. Drumul Național 66 și calea ferată Petroșani–Târgu Jiu au fost amenajate cu mari dificultăți, în condițiile în care versanții abrupți și albia îngustă a râului lăsau puțin loc pentru construcții.

Pentru realizarea șoselei, stâncile au fost dăltuite și dinamitate, unele porțiuni de munte au fost lărgite, iar versanții au fost consolidați cu ziduri și plase metalice. Podurile, podețele și curbele au fost refăcute în ultimii ani, pentru ca traseul să fie mai sigur, însă riscul căderilor de pietre nu a dispărut complet. Dificultatea trecerii prin munți era cunoscută și în timpul Primului Război Mondial.

„Ca un zid imens se ridicau Munţii Vulcan, din valea adâncă a Jiului românesc, spre coama înălţimii. Trecătoarea Surduc propriu-zisă, spărtura Jiului prin munţi, nu putea fi în niciun caz cucerită pe front. Îngustimea defileului, care nu avea spaţiu decât abia pentru curgerea râului şi pentru şoseaua săpată artificial în stânci, ca şi inaccesibilitatea versanţilor foarte abrupţi de ambele părţi, împiedicau succesul unei operaţiuni pe front", scria generalul german Erich von Falkenhayn, în Campania Armatei a 9-a germane împotriva românilor şi ruşilor 1916–1917.

Una dintre principalele atracții de pe traseu este Mănăstirea Lainici, ridicată în urmă cu peste două secole, una dintre puținele așezări din inima defileului. În apropiere se află crucea dedicată generalului Ioan Dragalina, rănit mortal în luptele din toamna anului 1916.

Defileul Jiului face parte din Parcul Național Defileul Jiului, o arie protejată cunoscută pentru pădurile, versanții abrupți, râul Jiu și peisajele montane sălbatice.

Drumul Național 12C, cunoscut ca Drumul Bicazului, leagă Gheorgheni de Bicaz, traversând Carpații Orientali pe un traseu de aproape 90 de kilometri. Cea mai spectaculoasă porțiune este cea din Cheile Bicazului, defileul de circa 15 kilometri dintre Lacul Roșu și Bicaz, unde șoseaua trece printre pereți abrupți de stâncă, prin una dintre cele mai impresionante zone montane ale României.

Cheile Bicazului sunt spectaculoase. Foto: Wikipedia

La începutul secolului trecut, trecătoarea era cunoscută și ca „Gura Iadului", iar pe sectorul cel mai dificil a fost construit un tunel pentru ca drumul să poată fi tranzitat cu automobilele.

„În adevăr, drumul care coboară spre Valea Bicazului te duce repede în fundul unor prăpăstii, nu se poate mai semeţe. Zarea se închide: în stânga şi în dreapta, păreţi de stâncă se ridică întocmai ca ruinele unei cetăţi", relata geograful Simion Mehedinți, în volumul România, din 1923.

Pe traseu, călătorii pot opri la Lacul Roșu, format în 1838 după prăbușirea unui versant al Suhardului, unde trunchiurile copacilor rămași din vechea pădure se mai văd ieșind din apă. Cheile Bicazului, Lacul Roșu și zona montană a Hășmașului Mare alcătuiesc una dintre cele mai căutate destinații din Carpații Orientali.

La circa 60 de kilometri de Lacul Roșu se află Lacul Izvorul Muntelui – Bicaz, cel mai mare lac artificial de pe râurile interioare ale României, creat după construirea barajului Bicaz, finalizat la începutul anilor ’60. Amenajarea hidroenergetică a schimbat valea Bistriței, iar mai multe sate au fost strămutate sau acoperite de ape.

Valea Prahovei, traversată de Drumul Național 1 între București și Brașov, a devenit una dintre cele mai cunoscute rute turistice din România. Înainte de a lega marile stațiuni de astăzi, traseul a fost o cale dificilă prin munți, folosită pentru legătura dintre Transilvania și Țara Românească.

„Capitala Maramureșului" dă uitării trecutul industrial. Cum se reinventează Baia Mare, orașul fostelor uzine, ocolit de autostrăzi

Începuturile sale sunt legate de Mănăstirea Sinaia, ridicată la sfârșitul secolului al XVII-lea de spătarul Mihail Cantacuzino. „Mănăstirea Sinaia, ctitorie a spătarului Mihail Cantacuzino, datează din anul 1695 și este considerată nucleul în jurul căruia a început să se formeze așezarea, preluând numele de Sinaia", arată Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Sinaia.

Potrivit aceleiași surse, primul drum spre mănăstire a fost amenajat prin lărgirea unei poteci, pentru ca carele cu boi să poată ajunge de la Posada până în curtea bisericii. Mai târziu, habsburgii au amenajat drumul de pe Valea Prahovei din motive strategice, considerându-l o rută mai rapidă spre București.

Drumul dintre Câmpina și Predeal a devenit tot mai circulat în secolul al XIX-lea, iar pe marginea sa au apărut hanuri și cârciumi. A fost modernizat în jurul anului 1865, iar popularitatea sa a crescut odată cu inaugurarea căii ferate Ploiești–Brașov, în 1879.

Drumul de pe Valea Prahovei oferă acces spre Sinaia, Bușteni, Azuga și Predeal, dar și spre atracții precum Mănăstirea Sinaia, Castelul Peleș, Cascada Urlătoarea, Crucea Caraiman și traseele din Bucegi.

Culoarul Rucăr–Bran, traversat de Drumul Național 73, leagă Brașovul de Câmpulung și trece printre Munții Piatra Craiului, Bucegi și Leaota. Traseul este apreciat pentru priveliștile spre culmile împădurite, fânețe și sate de munte, iar în zona Fundata urcă la peste 1.300 de metri altitudine.

Zona Rucăr. Foto Claudiu Nelega.

Satele Fundata, Fundățica și Șirnea s-au format în jurul păstoritului, exploatării pădurilor și vechilor drumuri de graniță dintre Transilvania și Muntenia. Fundata a fost, până în 1918, o localitate de hotar.

„Fundata era așezată chiar pe granița dintre Imperiul Austro-Ungar și Țara Românească, iar oamenii ajunseseră să aibă casa într-o țară și grajdul în alta. De câteva ori pe zi, treceau hotarul pentru a-și hrăni animalele", arată istoricul localității.

În 1973, Fundata–Șirnea s-a numărat printre primele sate turistice declarate în România, într-un program al Ministerului Turismului dedicat turismului rural. Peisajele alpine, gospodăriile tradiționale, stânele și traseele spre Piatra Craiului au transformat așezările într-o destinație căutată.

Drumul îi aduce pe turiști la Castelul Bran, Cheile Dâmbovicioarei, Parcul Național Piatra Craiului și în satele de munte din jurul Fundatei.

Transapuseana, Drumul Județean 107I din Alba, a fost inaugurată în 2024 și a devenit rapid una dintre cele mai apreciate șosele montane din România. Investiția de peste 70 de milioane de euro, realizată cu fonduri europene, a transformat un drum local cu porțiuni neasfaltate într-o șosea modernă de aproape 80 de kilometri, între Aiud și Abrud.

Drumul străbate localități din Munții Apuseni, de la Aiud și Rîmeț până la Mogoș, Bucium și Cerbu, unde se intersectează cu DN 74, în vecinătatea Abrudului. Urcă la peste 1.100 de metri altitudine, pe plaiuri mai domoale decât cele ale Făgărașului și Parângului, presărate cu sate tradiționale și gospodării răsfirate pe coamele munților.

„Nicăieri, în ceilalți munți, nu se întâlnește o îmbinare mai armonioasă între linia domoală a plaiurilor și verticalitatea rupturilor de relief, nicăieri nu există o asemenea concentrare de fenomene naturale și monumente ale naturii, iar nicăieri omul nu și-a legat viața atât de organic de munte, integrându-se atât de firesc în peisajul natural", arătau autorii ghidului turistic Munții Apuseni, în anii ’80.

Pe traseu, turiștii pot opri la Cheile Râmețului și la Mănăstirea Râmeț, unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din Transilvania. Mai aproape de Abrud, rezervațiile Detunata Goală și Detunata Flocoasă, cu coloanele lor de bazalt și priveliști spre Munții Metaliferi, Vulcan și Roșia Montană, completează atracțiile drumului.