Banatul Montan, una dintre cele mai bogate regiuni în resurse naturale ale României, a ajuns într-o situație dramatică, lucru observat și descris de Alin Ușeriu, unul dintre cei care au explorat-o.
Oțelu Roșu, traversat de Terra Banatica. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Alin Ușeriu, fondatorul Asociației Tășuleasa Social, care în 2018 a lansat proiectul Via Transilvanica, a descris problemele de pe Terra Banatica, una dintre cele mai spectaculoase secțiuni ale rutei turistice.
Parte a traseului de drumeție care traversează 1.400 de kilometri de la nord la sudul României, Terra Banatica cuprinde mai mult de 230 de kilometri. Ea începe de la Porțile de Fier ale Transilvaniei, trecătoarea legendară dintre regiunile istorice Ardeal și Banat, urmând fosta rută imperială din vremea romanilor, până la Caransebeș (video), orașul clădit pe ruinele așezării romane Tibiscum.
Apoi continuă spre Reșița (video), orașul vechilor uzine metalurgice ale Banatului, și se afundă în ținuturile Banatului Montan, care cuprind foste așezări miniere înființate în secolele trecute de români și șvabi, dar și păduri seculare.
„Dacă mergi prin pădurile din Terra Banatica, pe Via Transilvanica, la un moment dat simți pe deplin că planeta este vie. Și parcă trăiești într-o pădure care nu se mai termină niciodată, iar tu ești parte din ea. M-am trezit într-o dimineață, într-o casă dichisită și atât de frumos restaurată, care era un sălaș construit pe la sfârșitul anilor 1800. Și când m-am învârtit pe acolo, l-am căutat pe Brad Pitt cu noua lui gagică, care sigur ar fi dat Franța pe locul ăsta. Și ar fi fost invidios că eu am dormit acolo și nu el", afirmă Alin Ușeriu, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, care a strâns mii de reacții online.
La începutul secolului al XVIII-lea, când Imperiul Habsburgic a început colonizarea masivă a Banatului, zona sa de munte era în mare parte un ținut sălbatic, acoperit de păduri și foarte puțin populat.
Resursele naturale ale Banatului Montan au atras aici, alături de români, șvabi (termen generic pentru coloniștii germani proveniți din Suabia, Austria, Boemia, Bavaria, Franconia), dar și cehi, slovaci, sârbi, maghiari și evrei.
„Pe la 1700, aici, după ce s-au retras otomanii, era curată sălbăticie. Iar atunci, fierul era aur curat. Nici că se putea un loc mai potrivit din care acest metal prețios să fie prelucrat: minereul aproape, lemn cât vrei și apă destulă. Iar pentru că asta presupunea forță de muncă și inginerie, s-a început aducerea, din toată Europa, a unor oameni pricepuți și foarte pricepuți să facă asta. Nu putea funcționa decât dacă acestor oameni li se promiteau foarte multe avantaje – și, culmea, li s-au și respectat", notează Alin Ușeriu.
În vremea habsburgilor, adaugă acesta, locuitorii regiunii Banat nu trebuiau să trăiască precum cei din Transilvania, cu slănina ținută într-un turn dintr-o biserică fortificată, unde aveau acces o dată pe săptămână să-și taie din ea și să supraviețuiască.
„Și nu trebuiau să se apere singuri de năvălitori, fiind sub protecția împăratului. Așa că satul bănățean are zidurile pe mijlocul lui și toată viața se petrecea individual, în spate, unde își păstrau averea", mai spune Alin Ușeriu.
Când, în 1919, Banatul a devenit parte din România Mare, era cea mai bogată regiune din noua țară, adaugă el, iar până în 1989, regiunea a continuat să fie avantajată de resursele sale și tradiția bogată în minerit, primindu-și cu mândrie epitetul „Banatul e fruncea".
Epoca oțelului (video din Oțelu Roșu) s-a stins treptat și brutal după 1990, dar pădurile au rămas marea bogăție a Banatului Montan. Însă așezările de aici au început treptat să se depopuleze, iar multe sate au rămas aproape pustii.
„Dacă, de exemplu, luăm Gărâna – care are un super brand prin festivalul de jazz ce împlinește la anul 30 de ani – e ca și cum România ar avea ceva foarte special în interior: cu oameni destul de mulți veniți din afară, care se numesc investitori și care au reparat toate casele, fără excepție, din satele de acolo. Jumătate dintre cei care locuiesc acolo permanent lucrează la primărie.
Și dacă vrei un bon fiscal, mai bine te lasă în drum decât să ți-l dea. Dar chiar și așa, nefiscalizat, am fi avut de unde începe. Așa România e ca restul Banatului Montan: cu sate goale, care mai au câțiva bătrâni ce lucrează într-un fel în care eu nu cred că mai e posibil să lucreze cineva din generația nouă. Și, pe cea mai mare căldură, la amiază, fac o muncă de câmp care e mai degrabă pentru titani", scrie Alin Ușeriu.
Cei care au plecat din așezările din Banat revin însă o lună pe an acasă, pentru a-și repara și îngriji casele, pentru a petrece împreună cu familia și apropiații lor, iar apoi să întorc în Occident.
Satul Ineleț, aproape pustiu. Foto: grup Via Transilvanica
„Pentru că, acum știu sigur: oamenii au fost alungați din România. Și fără ei, mare lucru nu se mai poate face", scrie acesta.
În unele sate, ca Glimboca, dealurile sunt acoperite cu ferigi și, deși par atractive în peisaj, sunt imaginea părăsirii acestor locuri, ocupate în trecut de mii de vaci și de oi.
Călătorul compară regiunea cu un palat aproape gol, unde oamenilor, mândri, le este aproape imposibil să accepte situația. Iar parcul palatului - pădurea - a rămas resursa de preț care este exploatată intens, dar adesea în mod dăunător.
„Dar am văzut deja mașini forestiere cu numere din județe pe care le cunosc prea bine, cu utilaje aduse cu butoaie de motorină colorate în roșu, galben și albastru, care nu se încurcă în detalii de-astea cum că e parc național. O vor rezolva. Baiul nu e că se taie lemn – că Semenicul a dat lemn destul și mai dă – dar cum se face asta e marea problemă. Dacă înainte canalele erau făcute să transporte, odată cu apa, și lemnul, fără efort și fără dezastru ecologic, acum – cu solul nisipos de acolo – se colmatează lacurile și canalele mai repede. Drumurile sunt deja praf. Și atunci fruncea se zdrobește cu totul. Pentru că și uriașul potențial turistic este irosit cu rugi de mure și ferigă, pe unde nu mai răzbești să găsești drumul", adaugă acesta.
Fondatorul asociației care a pus bazele Via Transilvanica îi sfătuiește pe români să meargă cât mai des pe potecile din Terra Banatica.
„Este neapărat nevoie să începem să mergem și dinspre Severin pe Via Transilvanica. Cea mai bună opțiune este să plecați cu bicicleta de acolo. Dacă drumețul trebuie să pornească de la Putna, atunci sigur bicicliștii vor avea o experiență foarte bună cu plecare din cealaltă parte. Și vă spun eu că merită. Este unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le cunosc în lumea asta. Și nu pentru multă vreme", mai spune Alin Ușeriu.
Articol din Adevărul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu