Dar, să privim în continuare. E vorba de războiul taxelor vamale dus și propagat de americani, acel 10 % pentru un grup de state europene.
Dacă aș lega cele două aspecte eu le-aș numi tot o formă de război hibrid: Lovești tu cu taxe vamale (SUA), stai că te ating și eu la ficați - interesele tale,economice, în America de Sud (UE). Adică, ciupirea de cur a americanilor.
Continuare: Vine TRUMP cu perdaful: Consiliul De RĂZBOI, am greșit, al PĂCII.
Oare PACE ȘI RĂZBOI sunt cuvinte sinonime?
Ce va urma? Se va trece de la războaiele hibride, economice pe câmpul de luptă? Nu aș vrea să trăiesc așa ceva.
Al doilea fix al meu. COVIDUL-19, războiul din Ucraina, războaiele hibride or fi mijloace de micșorarea populației lumii.
Am ajuns la 8 miliarde, populația lumii. Prea mulți consumatori!
Or gândi unii, pac la războiu' și rezolvăm problemele.
Mai îndeaproape ce se vrea, la suprafață, cu acordul UE-MERCOSUR:
Acordul comercial UE-Mercosur a fost semnat sâmbătă la Asuncion, în Paraguay, marcând finalul a 25 de ani de negocieri între Uniunea Europeană şi statele Mercosur şi crearea oficială a uneia dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume, cu peste 700 de milioane de locuitori. „Alegem comerțul echitabil în locul tarifelor vamale, alegem un parteneriat productiv și pe termen lung în locul izolării”, a declarat, la ceremonia de semnare a documentului, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Preşedintele Argentinei, Javier Milei, a subliniat că acordul de liber schimb semnat de Uniunea Europeană şi Mercosur este „cea mai mare realizare" a blocului de integrare latino-american.
Oare voi fi exprimat bine ce vreau să transmit din GÂNDURILE NOPȚII?
Ieri la Bruxelles jandarmii, se pare, au trecut la folosirea gazelor de luptă împotriva fermierilor. Au fost mulți și români.
O mică aducere în memorie:
"Denumirea MERCOSUR este un acronim care provine din limba spaniolă și reflectă scopul principal al acestei organizații internaționale.
Semnificația denumirii:
Termenul este format prin combinarea cuvintelor:
MERCO (Mercado) + SUR (Común del Sur)
* În spaniolă: Mercado Común del Sur
* În portugheză (limba oficială a Braziliei): Mercosul (Mercado Comum do Sul)
* În română: Piața Comună a Sudului
Ce reprezintă MERCOSUR?
Creat în 1991 prin Tratatul de la Asunción, MERCOSUR este un bloc economic (o uniune vamală) format din țări din America de Sud. Semnificația numelui subliniază intenția statelor membre de a crea o zonă de liber schimb și o politică comercială comună, similară în concept cu etapele timpurii ale Uniunii Europene.
State membre depline:
* Argentina
* Brazilia
* Paraguay
* Uruguay
* Bolivia (recent admisă ca membru cu drepturi depline)
* Venezuela (este în prezent suspendată pe termen nedeterminat)
Obiective principale
* Libera circulație a bunurilor, serviciilor și factorilor de producție între țări.
* Tarif Extern Comun (TEC): Aplicarea aceleiași taxe vamale pentru produsele care vin din afara blocului.
* Coordonarea politicilor macroeconomice pentru a crește competitivitatea regiunii la nivel global.
Este interesant de menționat că, deși numele sugerează o "Piață Comună", economiștii consideră că organizația funcționează mai degrabă ca o uniune vamală imperfectă, deoarece există încă excepții comerciale între statele membre."

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu