Ca de obicei, în ultima vreme, mă scol la ore mici. Nu mișcă musca în imobilul nostru. Descifrez tainele cărților în continuare, ca în vremurile tinereții când vroiam să aflu cât mai multe, să-mi sporesc cunoștințele pentru viața și necunoscutul ce îmi stătea dinainte.
Imediat după facultate ne stabilisem într-un oraș prosper. Au venit și copiii. Casa era mai bogată. Prietenilor li se întâmplase și lor la fel. Ne vizitam. Făceam schimb de opinii, ne strângeam în jurul mesei din sufragerie umplută de soție cu bunătăți, scoase fierbinți de la cuptor. O lume apusă, rămasă în urmă, nostalgică.
A venit vremea schimbatului. Ne-am mutat în Capitală. Mă gândeam adesea cum să-mi îndestulez casa, cum să le creez copiilor un viitor, să aibă posibilitatea să urmeze școli, universități fără a nu ne îngreuna financiar și a le fi și lor mai ușor.
Atunci nu erau posibilitățile actuale, să strângi bocceluța și să fugi în Occident.
Occidentul a venit el peste noi. Am fost trimiși la post într-o ambasadă. Copiii au rămas zălog în țară. Un ordin de la Împărăție.
Au trecut anii. Copiii ne sunt maturi. Frica cea mare mi-a dispărut. Plecarea în Occident a lor. N-au plecat. Au rămas în țară. Și-au creat profesii care le-au adus îndestulare în casă și în conturile bancare. Au și ei copii la rândul lor.
Unul din nepoți, azi, a ajuns la vârsta majoratului. Suntem invitați la o întâlnire familială într-un restaurant din centrul Bucureștiului. Familie și rude. Ne vom ospăta, vom socializa.
Familia ne-a rămas unită, aici pe vatra strămoșească.
Doamne, mulțumim pentru bucuriile care ni le oferi!
Azi, aici ni se va reuni familia:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu