miercuri, 28 iulie 2021

La umbra nucilor.




O zi ca oricare alta.  Se așteaptă temperaturi ecuatoriale, sute de apeluri la 112.
Trezitul de dimineață este o obișnuință, imprimată și de anii petrecuți în oștirea română.  Cu peste patruzeci de ani în urmă la ora cinci și jumătate mă bărbieream pe malul unei ape reci ca gheața, alături de colegii mei din trupele de arme chimice. Eram la o vârstă fragedă pentru înțelegerea realităților lumii acesteia. Tocmai mi se născuse primul copil și a trebuit să plec de acasă pentru îndeplinirea serviciului militar obligatoriu. 

Statul comunist și cel dinaintea acestuia a conștientizat din plin pericolele la care poate fi supus un popor, fie de vecinii săi, fie de imperialiști, nu-i numesc, îi cunoașteți bine. De aceea se impunea serviciul militar obligatoriu. O să ziceți că s-a dus vremea războaielor cu arme convenționale. Poate aveți dreptate. Eu nu sunt pe deplin convins. Războaiele atipice distrug tot globul, gen pandemii, războaiele convenționale sunt punctuale, vezi Crimeea. 

Au trecut anii și am cunoscut îndeaproape privațiunile la care sunt supuse cadrele militare române. Numai cine a fugit de armată ca dracul de tămâie, cunosc eu bine câteva cazuri, hulește armata, pensionarii militari, îi denigrează, îi împarte în două, unii care au servit sub drapel înainte de lovitura de stat din '89, alții după. Cei dinainte mai sunt numiți comuniști, ba chiar spioni sovietici. Cât de spălați la creier sunt unii! Oare cine-i spală? Ca sa fie treaba, treabă, pensiile nu le sunt actualizate. Dă-i dracu! Să moară mai repede! 

O prostie și o ură mai mare nu am putut sa văd și să aud de la politicieni cu câteva clase până la cei cu funcții înalte în stat. Nu vreau să-i cataloghez că iar mi se impune cenzură pe care am cunoscut-o din plin pe Facebook. 

Stau sub umbra nucului, privesc avioanele pe cer, trec în formație și câteva de vânătoare. Ce vânează? Cred ca urșii din pădurile României care nu mai au ce mânca. Habitatul le-a fost distrus prin tăierea pădurilor. De cine? Îi știm toți. Au apărut palatele românilor, chiar în zonele unde erau păduri seculare. Acum natura se răzbună. Ne trimite ploi deluviene, furtuni și, și urșii peste noi. Or fi trimiși de la Est ca cercetași, spioni,.. Vorba unuia: Est, Vest, tot un drac. 

Dar banii, banii, Cîţule ce ai făcut cu ei? Cui i-ai dat și pe ce? Vine și vremea socotelilor. Sper să fie pe lumea asta, nu pe cealaltă. 

Un comentariu:

Jean- Henri Casimir Fabre

Acum la vremea senectuții  vorbesc de mentori.  Multă vreme am deslușit buchia cărților științelor naturii la Biblioteca Județeană a orașulu...