De ce romanii și maghiarii au perioade de aversiune unii față de alții. Deschideți poarta secuilor, maghiarilor spre lume!

De multe ori în istoria României au existat perioade marcate de violențe între români și maghiari. De ce? Este o întrebare la care aș vrea să găsesc un răspuns logic.

Mulți dintre noi majoritarii în ținuturile noastre am fost alimentați cu lucrări, documente, filme, imagini, care scoteau în evidență atrocitățile hortiste din perioada anilor '40 din secolul trecut, perioadă de ocupație maghiară asupra unor teritorii românești, lucru perfect adevărat.

Lupta pentru teritorii a creat un clivaj tragic între români și maghiari. Stăpânirea austro-ungară din Transilvania a exacerbat sentimentele ocupației teritoriale ale maghiarilor.

Momentele tragice din anii '90 de la Târgu Mureș au dus la explozia urii dintre români și maghiari.

Cum omul este trecător, pământul astupă gura tuturor și majoritarilor și minoritarilor. De ce să ne luptăm pentru pământuri, bogățiile acestuia, când ele dovedesc omul, în final.

Cât de falsă este lupta pentru teritorii care umple de tragism omenirea! Să privim războaiele din Afganistan unde mai marii lumii, americani și ruși au tocat, la propriu, populațiile afgane, în final acestea fiind învingătorii.

Imaginile TV cu americanii care au fugit ca hoții din Afganistan sunt concludente pentru expasionismul prin războaie pentru stăpânirea de teritorii. Noi românii am participat în Afganistan, oare ca proștii? Ne-am luat-o și noi. O grămadă de morți și răniți. Familii de români, îndoliate pe vecie.

Frumusețea vieții pe pământ este cu totul alta. Este traiul în comun, majoritari și minoritari, întrajutorare, comuniune sufletească, creare de bunuri materiale de care să ne bucurăm cât mai mulți, respectul unuia față de celălalt și multe altele și nu războaiele , violențele, distrugerile de orice fel.

Am să revin cu imagini când Google mă anunța ieri pe ecranul tabletei autoturismului că am ajuns la destinație , o minciună gogonată. Am oprit mașina pe dreapta străzii. O doamnă secui foarte zâmbitoare din pridvorul casei sale ne-a întrebat, mai mult prin semne decât prin vorbe, ce cautam. Nu știa românește mai de loc. A venit soțul ei la poartă și într-o limbă română stricată ne-a îndrumat spre pensiunea Olgăi, undeva mai in josul străzii.

Asta-i tragedie! Să trăiești într-o țară, sa nu-i cunoști limba, să-ți limitezi posibilitatile de comunicare, deplasare, angajare etc. In discuția cu Olga am aflat că cei doi copii ai ei nu știu o boabă din limba română. Era conștientă de tragismul situației.

În satul Zetea din Județul Harghita sunt 800 de copii. Oare câți știu românește?