Azi am ajuns în București și aproape de miezul nopții m-am întrebat oare care substanțe dau mirosul specific lavandei, cea cunoscută de toată lumea sub diminutivul levănțică . În grădina noastră avem două soiuri, aduse din Italia. Una se pare a fi Lavandula angustifolia sinonim cu Lavandula officinalis.
Căutând prin biblioteca mea am găsit că prin metoda gaz-cromatografcă HPLC au fost detectate în levănțică peste 118 componenți diferiți .
Componenții principali cantitativ și care imprimă mirosul de bază al uleiului de lavandă, sunt linaloolul și acetatul de linalil, buchetul este însă format și prin contribuția geraniolului, eucaliptolului,camforei. Buchetul cel mai fin se obține atunci când predomină esteri alcoolilor, îndeosebi cei alifatici, acetați, caproați, butirați, tiglați etc.
Componenții caracteristici sunt lavandulolul și acetatul de lavandulil, cis și trans-ocimenul.
Florile de lavandă , ca atare, au acțiune sedativă, la nivel central, antispastică, hipotensivă, coleretică, (datorită acidului rozmarinic), diuretică, stimulent aromatic și vermifug în medicina tradițională , ca insecticid pentru prezervarea vestmintelor și lenjeriei.
Acum, ceva foarte interesant:
Cea mai largă utilizare o are uleiul volatil. Asemenea uleiului de melisă, cel de levănțică are proprietatea de a regla starea de excitabilitate a unor receptori interni, ceea ce conduce la normalizare funcției cardiace. Ca mecanism al acestei acțiuni se presupune că determină anestezia receptorilor de reglare a presiunii și dilatării capilarelor, localizați la nivelul joncțiunii carotidă - plex carotidian, ceea ce conduce la ridicarea pragului de excitabilitate al cordului, de aici rezultă o dilatare capilară periferică , cu diminuarea stazei sanguine, astfel încât cantitatea de sânge circulant se mărește .
Azi, la ceasurile dimineții, am pus lavanda la uscat, la umbră, pe podina de intrare în pătul care este deasupra unor cămaruțe ale casei noastre, una din ele fiind iatacul ce-mi amintește pe cel din copilăria mea de la bunicii dinspre tată. Dumnezeu să vă odihnească în pace! Locul de veșnicie pentru neamul meu este chiar lângă altarul bisericii din localitatea mea de baștină! Noi cei răspândiți prin țară sau în afara ei unde ne vom odihni la capătul zilelor?
În rest, citiți multe informații pe internet. Un articol am scris anterior.
Știința oferă multe răspunsuri la întrebări! O facultate te învață multe dar, în principal, să știi unde să cauți!
Pentru chimiști, biochimiști, farmaciști, și nu numai, recomand un program android excepțional, făcut de chinezi, de determinarea structurii chimice, studii, analiză, predare în învățământ :
KingDraw Chemical Structure
Programul se găsește pe Google Play.
Hai la culcare! Miezul nopții a sosit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu