Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, după ce ÎPS Pimen a fost adus cu elicopterul la București: „Cei din Suceava au solicitat transferul, neavând posibilitatea să gestioneze situația”
acum o oraMinistrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit la matinalul Digi FM despre transferul lui ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților la București, după ce a fost infectat cu coronavirus.
ÎPS Pimen a fost adus la București, cu elicopterul, în cursul nopții și internat la Institutul Matei Balș.
„Starea sa este stabilă în acest moment. Cei din Suceava au solicitat transferul, neavând posibilitatea să gestioneze situația. S-a luat legătura și cu clinicile din București, și cu clinicile din Iași, cu domnul Arafat. Decizia a fost luată, pentru că mai era înafară de IPS Pimen și un tânăr intubat într-o stare gravă și atunci amândoi au fost aduși la București", a spus Nelu Tătaru.
Pentru părinții mei, simpli agricultori din Suceava, s-ar fi ridicat vreodată elicopterul?
Suntem sau nu egali în fața acestui sistem medical pentru care plătim asigurare lună de lună? E doar o întrebare care-mi vine în minte, mai ales atunci când îmi văd fluturașul de salariu și mă uit la cifra brută din care se scad taxele, inclusiv contribuția mea la sănătate.
1. De ce Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Pimen, este adus cu elicopterul la „Matei Balș", deși nu are o formă gravă de coronavirus?
„Am fost solicitați să-l aducem la București, probabil cu încă un pacient de acolo. Acum se ia decizia să sprijinim Suceava, să poată fi eliberat încă un pat de terapie intensivă. Am fost solicitați să-l aducem la București acum o oră jumătate. E un elicopter de la Iași, de la MAI, cu o echipă SMURD, care o să-l preia și o să-l aducă la Matei Balș", explică, neconvingător, Raed Arafat la TV. Cum adică să poată fi eliberat încă un pat de terapie intensivă?!
2. De ce acum un an senatorul PSD, Virginel Iordache, a fost adus cu elicopterul SMURD de la Suceava la București pentru o enteroviroză (diaree)?
Unui sucevean oarecare, de rând, i s-ar fi pus la dispoziție un elicoper (nefiind un caz grav, aidoma celor două prezentate)? Părinții mei sunt agricultori, oameni simpli din Suceava, pentru ei, de exemplu, s-ar fi mișcat vreo manșă de elicoper? Se trezesc la 4.00 pentru munca în gospodărie, scriu declarații de mână pentru treburi agricole pentru că eu nu am ajuns acasă să le duc variante printate, tata are peste 65 de ani... Și, da, plătesc lună de lună la sănătate, au fost unele în care s-au și împrumutat.
Răspunsul cred că vi-l dați singuri..
Sau poate există nediscriminare și orice sucevean bolnav va fi transportat cu elicopterul la București. Să urmărim cu interes ce se întâmplă cu următorul caz de coronavirus din județ.
În rest, egalitatea echitabilă de şanse („fair equality of opportunity") rămâne, din păcate, un concept filosofic cu aplicabilitate într-o societate ideală.
English to Japanese Translation
RăspundețiȘtergereEnglish To Sinhala Translation