Păcatul meu

Să fie ăsta păcatul meu

Cred că suntem un popor care trebuie să se găsească, neavând prea multe de regăsit.

Mulți dintre noi, în aceste zile, ne rupem sufletul, dar și trupul, într-o realitate bipolară, țopăind frenetic între preaplinul sacoșei din Piața Obor și umplerea inimii cu Lumina Sfântă adusă din exterior.

Nu pot, mergând la Biserică de când mă știu, să nu-mi aduc aminte că sunt destui concetățeni de-ai noștri care în noaptea Învierii nu iluminare primesc, ci doar statură de felinar.

Dragostea pentru Dumnezeu se aprinde mai întâi în tine și apoi în candelă. Iar aprinderea sufletului e imposibilă fără ca, mai înainte, să se instaleze la conducerea interiorului tău câteva valori fundamentale ale creștinismului, printre care și iubirea aproapelui.

Așadar, iubindu-mi familia, părinții, apropiații, am decis să fiu un bun creștin și să nu solicit preotului din parohia mea să ne aducă Lumină Sfântă.

Nu știu anul ăsta cum altfel să fac pace între dorul de a ține în mână Lumina și dorința de a o aprinde în mine.

Să fie ăsta păcatul meu.

La final, îmi permit să las aici câteva gânduri ale călugărului ortodox Nicolae Steinhardt, care are și el, ca noi toți, păcatele sale.

"Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creștinismul cu prostia, un fel de cucernicie tâmpă și lașă,..., ca și cum menirea creștinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forțele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind că e prin definiție osândit la cecitate și paraplegie.

Denis de Rougemont: Să nu judecăm pe alții, dar când arde casa vecinului nu stau să mă rog și să mâ îmbunătățesc; chem pompierii, alerg la cișmea. De nu, se numește că sunt fudul și nu-mi iubesc aproapele...

Creștinismul neajutorat și neputincios este o concepție eretică deoarece nesocotește îndemnul Domnului (Matei 10, 16 : "fiți dar înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii") și trece peste textele Sfântului Pavel (Efes. 5, 17: "Drept aceea, nu fiți fără de minte", II Tim. 4, 5: "tu fii treaz în toate...", 7/7. 1, 8: "să fie... treaz la minte" și mai îndeosebi I Cor. 14, 20: "Fraților nu fiți copii la minte; ci la răutate fiți copii, iar la minte fiți oameni mari").

Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiți, smeriți cu inima, dar nu tâmpiți"

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii).