Paște

La origini, Paștele celebra un genocid

Foto: Guliver Getty Images

A fost o coincidență faptul că Isus a murit de Paști. Nu el a inventat sărbătoarea Paștilor, ea exista deja, și era celebrată grandios de poporul evreu. Fiind un tip documentat, Isus era la curent cu diversele profeții care îl anunțau pe Mesia, ultimul mare rege, și pe care evreii le acceptau fără să se îndoiască. Unele profeții erau foarte specifice, cum ar fi intrarea regelui în Ierusalim călare pe un măgăruș, sau purtând cu el o ramură de măslin. Îndeplinirea profețiilor, alături de carisma sa personală, i-au crescut popularitatea lui Isus, în epocă. După răstignirea sa, semnificația Paștelui s-a schimbat pentru creștini. Însă multe meme ale vechiului testament, inclusiv ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, au rămas valabile și în Biserica lui Christos.

Pentru evrei, semnificația Paștelui a rămas aceeași. Pessach este evenimentul eliberării poporului sfânt din robia egipteană, de către Moise, cu ajutorul lui Yahweh (Dumnezeu). Astăzi evenimentul propriu-zis poate fi descris ca o răscoală, revoluție și migrație în masă (exodul). Evreii îl văd ca pe o intervenție divină a lui Yahve, zeul protector al poporului, rival al lui Baal, Ra sau al altor divinități contemporane. El a despicat Marea Roșie în două și i-a purtat pe evrei prin deșert, timp de 40 de ani, hrănindu-i cu mană cerească, adică niște pâinici dulci, care cădeau din cer.

Spre deosebire de Dumnezeul creștin, Yahweh este un tip destul de coleric, impulsiv și uneori viclean. El nu iubește toți oamenii, ci doar un neam îngust, de doar 12 familii, iar asta numai atunci când aceștia sunt ascultători. Este doar aparent atotputernic, uneori nu reușește nici el să rezolve problemele grave ale poporului. Se pierd războaie, se demolează temple, se traversează perioade de secetă și foamete sau evreii ajung sclavi în Babylon. Deseori, Yahweh se comportă ca un tată foarte exigent și răzbunător. Uneori își testează făpturile create, cu cinism, ca în legenda lui Iov sau a copiilor lui Abraham.

Atunci când negocierile cu faraonul Egiptului, pentru eliberarea sclavilor evrei, au eșuat, Yahweh a conceput o strategie neașteptată. A aruncat asupra egiptenilor 10 blesteme cumplite. Ele îi priveau pe toți egiptenii de rând, nu numai pe conducători, iar asta doar pentru că oamenii erau supușii infexibilului faraon. Primele 9 blesteme, incluzând mai multe boli, broaște, păduchi și lăcuste, au fost suportate cu stoicism de egipteni. Însă ultima, cea care ulterior a purtat numele de Paște, le-a fost fatală.

Yahweh le-a sugerat evreilor să se izoleze în case și să-și vopsească tocul ușii cu sânge de miel. Apoi a ucis primul născut al fiecărei familii, din fiecare casă care nu avea semnul distinctiv pe ușă. După genocidul uman, a aplicat același tratament și animalelor domestice, omorând primul pui al tuturor dobitoacelor de pe teritoriul Egiptului antic. Explicația că „necunoscute sunt căile Domnului!", concluzie utilizată de creștini în polemici, după epuizarea argumentelor logice, nu apăruse încă, urma să apară mult mai târziu, abia în secolul 18. Probabil că uciderea animalelor lipsite de conștiință părea logică pe atunci. Însă chiar și pe atunci, părea lipsită de logică incapacitatea lui Yahweh cel atotștiutor de a ști care sunt casele evreilor, chiar și fără semnalizarea cu sânge pe tocul ușii.

Sărbătorirea masacrului copiilor este la fel de ciudată cum ar fi dacă americanii ar sărbatori anual distrugerea orașului Hiroshima. Nu vom afla probabil niciodată care au fost cauzele științifice ale evenimentelor care s-au produs în Egipt, acum 3000 de ani, nici măcar dacă ele chiar s-au întâmplat, cu adevărat, sau sunt doar basme din cărți vechi. Diverși oameni de știință au avansat mai multe variante, inclusiv epidemii similare cu cea din 2020. Cert este că Paștele a fost o sărbătoare mult mai veche decât creștinismul, la fel ca și tradiția vopsirii ouălor. 

Toate religiile lumii au sărbători fastuoase, multe dintre ele celebrând orori săvârșite de zei în trecut sau alte evenimente miraculoase în care divinitatea și-a făcut simțită prezența. Ca de obicei în religie, ritualul ajunge, în câteva secole, să fie mai important decât esența teologică a ideologiei. Echivalentul indian al Paștelui, sărbătoarea Holi, a primăverii, celebrează salvarea din foc a unui protejat al zeului hindus Vishnu. Timp de câteva zile, indienii se împroșcă reciproc cu praf de vopsea, pentru a slăvi uciderea lui Hiranyakashipu, echivalentul lui Satan. Tradiții religioase sunt multe prin lume, iar celor veniți din alte culturi, unele obiceiuri li se pot părea sinistre sau hilare.

(festivalul Holi, India/ Foto Guliver/Getty Images)

O altă problemă cu care s-au confruntat creștinii, în dorința lor de a cimenta credința oamenilor prin ritualuri dogmatice, a fost datarea exactă a Sărbătorii de Paști. Această problemă le-a dat multe dureri de cap cercetătorilor scolastici medievali. Până și data nașterii lui Isus Hristos a fost estimată greșit, iar astfel, mântuitorul s-a născut în anul 4, înainte de Hristos! Schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian, din secolul 16, a fost greu de înghițit pentru toți contemporanii. Oamenii și-au dat seama că anii se calculaseră prost, dintotdeauna. Estimat la 365.25 de zile, încă de pe vremea lui Cezar, anul calendaristic are câteva minute în minus, respectiv este ceva mai scurt decât se estimase. În 1582 au înțeles eroarea și și-au dat seama că sunt cu 11 zile în urmă. Pentru prelați, informația a fost devastatoare: au conștientizat, nu numai că trebuie să corecteze deîndată problema științifică revelată, dar și că sărbătoriseră greșit Paștele, în ultimii 1600 de ani.

Sarabanda pierderii celor 11 zile, prin Europa, este o poveste savuroasă, care nu încape însă aici. Fiecare regat a ales altă variantă de a-și sincroniza calendarul cu cel papal. Schimbarea a fost un proces lung și anevoios, care a încurcat comerțul european și a îndepărtat și mai mult ortodocșii de catolici și de protestanți. În România, reforma calendarului a avut loc foarte târziu, respectiv în secolul 20. Data de 31 martie 1919 a fost urmată de 14 aprilie 1919. Observați că pâna la reforma românească, mai trecuseră câteva sute de ani, așadar, între timp se făcuseră 14 zile care trebuiau pierdute. Practic, în viața românilor de acum 101 ani, ultimele două săptămâni nu au existat. Datele duble din istoria recentă, cum ar fi unirea principatelor 12/24 ianuarie, se explică astfel. 

La fel se explică și datele diferite ale Paștelui, la Roma și la București: catolicii s-au adaptat la calendarul gregorian, cel corect. În schimb, ortodocșii retrograzi, nu au înțeles nici până în ziua de astăzi că durata unei revoluții a Pământului în jurul Soarelui atât durează, și că ar trebui să accepte și ei această realitate obiectivă. Cel puțin până în 2020, respectarea unor tradiții greșite a părut mai importantă decât adaptarea la realitate. Unii ortodocși ruși sărbătoresc si Crăciunul pe rit vechi (adică greșit) la începutul lui ianuarie. Și tot din această cauză marea lor Revoluție din Octombrie a avut loc de fapt pe 7 noiembrie.

Semnificația actuală a Paștelui este celebrarea sacrificiului lui Isus Hristos. Informațiile noastre sunt 4 texte vechi, redactate la aproape o sută de ani de la întâmplarea evenimentelor. Cei 4 evangheliști au fost trei, Luca și Matei - este o sintagmă populară cunoscută de toată lumea. Remarcabilă este valoarea de adevăr a anecdotei: Cele 4 evanghelii au fost, de fapt 3, respectiv cele după Ioan, Marcu și pierduta sursă Q. Este evident acum faptul că evangheliile după Luca și după Matei sunt doar niște copii, cu foarte puțin conținut original și cu texte preluate în bloc din evenghelia lui Marcu și din sursa Q.

Religiile au ajutat specia umană să evolueze, facilitând încrederea reciprocă și cooperarea dintre oameni. Un creștin avea mai mare încredere într-un străin cu o cruce de gât, decât într-unul fără acest accesoriu. Sentimentul de apartenența la un grup unitar, cu o ideologie coerentă, i-a motivat dintotdeauna pe oameni. Creștinismul, în mod special, a fost un catalizator excelent pentru europenii medievali: ei au construit catedrale, au cucerit lumea și au inventat motorul. Tradițiile religioase, așa cum e Paștele, au fost repere calendaristice necesare, pentru ca adepții să simtă siguranța apartenenței lor, în sânul comunității. Totuși, nivelul evoluției cognitive umane din secolul 21, face toate tradițiile religioase inutile in viitor.