Obiceiuri trăznite

  

Cele mai ciudate obiceiuri sexuale din lume. E IREAL!

Zece dintre cele mai ciudate ritualuri sexuale din jurul lumii le descoperiţi mai jos.

1. Pentru a preveni sexul înainte de mariaj, membrii mai multor triburi din estul Africii, cos labiile tinerelor şi lasă doar o deschizătură mică pentru ca acestea să poată urina şi elimina sângele în perioada menstruaţiei.

2. În Ghana, un trib cere văduvelor să îşi cureţe spiritul prin petrecerea unei nopţi cu un străin.

3. În Africa de Sud există o societate poligamă care consideră tabu întreţinerea relaţiilor sexuale în timpul zilei. Membrii acesteia evită, totodată, să facă sex în timpul furtunilor, sau după ce au avut un coşmar.

4. În nord-estul Siberiei există o comunitate care le cere fiicelor să poate un tip special de pantaloni confecţionaţi din piele pentru a-şi proteja virginitatea până la căsătorie.

5. O practică religioasă bizară a apărut în India, Babilon , Arabia, Africa şi Grecia încă din secolul 5 Î.Hr. Unele femei se dedicau zeilor şi zeiţelor fertilităţii. Acestea întreţineau relaţii sexuale cu preoţii sau cu cei care veneau să se închine la aceste zeităţi. Totul se întâmpla chiar în temple.

6. Într-unele dintre comunităţile nepaleze există obiceiul ca fraţii să se căsătorească cu aceeaşi soţie, în acest fel nefiind nevoiţi să îşi împartă pământul. Soţia trebuie să aibă însă un program bine gândit şi să petreacă timp cu fiecare dintre fraţi pentru a evita eventualele răbufniri de gelozie.

7. Un trib din Papua Noua Guinee obişnuia să îşi lase copiii să îşi înceapă viaţa sexuală de la o vârstă foarte fragedă. Fetele începeau să facă sex de la 6-8 ani, în timp ce băieţii aşteptau până la 10-12 ani. Deşi sexul înainte de căsătorie nu reprezenta o problemă în faţa tribului, era însă interzis ca tinerii să împartă o masă înainte să devină soţ şi soţie.

8. Într-o comunitate din Mangaia, o mică insulă din sudul Pacificului, băieţii îşi încep viaţa sexuală de la 13 ani. Ei fac sex cu femei mai în vârstă care îi învaţă cum să reziste mai mult în timpul actului sexual şi cum să mulţumească tinerele.

9. Un trib din Cambodgia construieşte adăposturi speciale pentru fete atunci când acestea devin adolescente. Diferiţi băieţi îşi petrec nopţile cu ele, până când îşi găsesc perechea. Divorţul este ilegal.

10. Într-o comunitate din Brazilia, bărbaţii concurează între ei pentru a convinge femeile să întreţină relaţii sexuale oferindu-le daruri şi peşte.

 

 

 

Atenție la Turcia! Megalomanul Erdogan apasă pe butoane periculoase.

Un nou război la porţile Europei

Preşedintele Turciei, Recept Erdogan, a anunţat, la 27 noiembrie, semnarea unui acord de „cooperare militară şi de securitate" între Turcia şi Guvernul de Uniune Naţională (GNA) din Libia condus de premierul Sarraj. Acest acord este însoţit de un tratat de delimitare maritimă care vizează zonele de foraj din Creta şi Cipru, fapt ce a declanşat furia capitalelor din estul Mediteranei. 

 

La jumătatea lunii decembrie, la mai bine de o sută de ani după ce ultimii soldaţi otomani au părăsit Libia, preşedintele turc a anunţat că este gata să trimită trupe pentru a sprijini guvernul de la Tripoli, riscând o altă escaladare în ţara sfâşiată de război civile. Pe 25 decembrie, Erdogan s-a întâlnit cu preşedintele tunisian pentru obţine sprijinul Tunisului în acest conflic. Războiul din Libia intră într-o faza periculoasă pentru Europa.

 

Războiul civil „uitat"

 

Venit la putere printr-o lovitură de stat în 1969, colonelul Gaddafi va guverna ţara timp de 42 de ani. Revoltele cunoscute sub denumirea de „Primăvara Arabă“,  combinate cu o campanie aeriană şi navală a francezilor şi britanicilor îi vor fi în cele din urmă fatale dictatorului de la Tripoli. Din 2011, această  „ţară mică" (populaţie de 6,5 milioane) dar care are cele mai mari rezerve de petrol din Africa, a fost afectată de haos şi război civil. 

 

Guvernul (condus de premierul Sarraj), aliat cu miliţiile islamiste şi recunoscut oficial de comunitatea internaţională, controlează doar o parte din Tripolitania, în timp ce facţiunea opusă, „Parlamentul Tobruk" susţinută de Armata de Eliberare Naţională condusă de mareşalul Khalifa Haftar, domină Cyrenaica. 

 

Restul ţării este împărţit între miliţiile Tuareg, Statul Islamic, gruparea  Ansa al-Sharia, miliţiile din Ciad şi Sudan, contrabandişti şi traficanţi de toate felurile. Conflictul continuă în parte din cauza slăbiciunii militare a protagoniştilor şi fragilităţii alianţelor care se schimbă în mod frecvent, reflectând structura tribală a ţării (berberi, arabi, tuaregi ...), explicabilă prin geografia ţării, o lungă fâşie de coastă juxtapusă cu deşertul.

 

Dar din 2016, lucrurile se schimbă. Susţinut de o coaliţie eterogenă, mareşalul Haftar alungă o parte din jihadiştii din Cyrenaica şi preia „zona  petrolieră" situată între Sirte şi Sarir (unde se află 70% din rezervele libiene). Haftar a participat la lovitura de stat care l-a adus pe Gaddafi la putere, a devenit unul dintre apropiaţii regimului, a luptat în timpul războiului de Yom Kippur şi a condus intervenţiile militare libiene în Ciad. El a fost capturat la N'djamena, l-a trădat pe Gaddafi şi s-a s-a pus în slujba CIA, s-a dus în exil în Statele Unite şi s-a întors în ţară după căderea dictatorului libian. În aprilie 2019, el a lansat o ofensivă spre Tripoli, dar în ciuda sprijinului pe care îl are, nu reuşeşte să cucerească capitala libiană.

 

Un nou război din Orientul Mijlociu

 

Conflictul libian este de tip nou, reflectând redistribuirea alianţelor în regiune după revoltele cunoscute sub denumirea „Primăvara arabă“. Pe de o parte, Haftar este sprijinit de Egipt, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Iordania şi mai discret de Rusia şi Franţa. De cealală parte, Sarraj este sprijinit de Turcia, Qatar şi Italia. Dintre cele trei războaie proxy care au făcut ravagii în regiune (Siria, Yemen, Libia), conflictul libian este cel mai puţin mediatizat, dar este cel care ar putea ameninţa interesele europene în modul cel mai direct, provocând o  escaladare a tensiunilor în Orientul Apropiat şi Mijlociu. Dar cine sunt aceste puteri implicate în conflictul libian şi care sunt motivaţiile lor?

 

Tabăra Haftar

 

Mareşalul Haftar pretinde că reprezintă tabăra „laicilor" împotriva islamiştilor şi, prin urmare, singura speranţă de stabilitate într-o ţară fragmentată. Cei care o susţin se raportează la  „exemplul Sissi" ( fostul general egiptean ajuns preşedinte în Egipt ): democraţia reprezentativă duce la victoria islamiştilor şi, prin urmare, la haos şi numai un om puternic susţinut de armată poate suda o ţară atât de împărţită ca Libia. 

 

Cine sunt susţinătorii

 

Începând cu 2011, Emiratele Unite, Arabia Saudită şi Bahrain au văzut islamul politic ca pe un pericol existenţial. Emiratele văd în Libia şi resursele sale petroliere din inima Mediteranei o miză strategică pentru interesele sale viitoare (diversificarea economică, liniile maritime ...). La şase ani de la lovitura de stat care l-a adus la putere pe generalul Sissi, Egiptul nu doreşte un guvern islamist şi o ameninţare teroristă la uşa sa. 

 

Sissi nu a iertat Turcia că a sprijinit Frăţia Musulmană şi îl vede pe Mareşalul Haftar drept cel mai bun scut împotriva pericolului haosului şi anarhiei. Rusia nu ratează niciodată o ocazie de a discredita Occidentul poziţionându-se ca arbitrul cheie al conflictelor din Orientul Apropiat şi Mijlociu. În timp ce îl sprijină pe mareşalul Haftar prin intermediul mercenarilor companiei private Wagner (conform surselor, între 200 şi 1000 de soldaţi sunt prezenţi în teren, lunetişti, supraveghere electronică, consilieri etc.), ruşii se asigură nu rup legăturile cu GNA. 

 

În acest sens, Moscova face acelaşi joc pe care l-a făcut cu succes în Siria. Franţa vrea să elimine orice posibilitate de sanctuar terorist în Libia, „ poarta de intrare atât în Europa, cât şi în Sahara", după cum spune ministrul de externe francez  Jean-Yves Le Drian. În timp ce căuta să împace cele două părţi beligerante, francezii l-au sprijinit pe Haftar pentru a împiedica eforturile Statului Islamic de a extinde califatul în Libia.

 

Tabăra Sarraj

 

Începând cu 2010, Turcia şi-a urmărit neobosit obiectivul de avea un cuvânt greu de spus în Orientul Mijlociu, în special prin sprijinirea grupării islamiste Frăţia Musulmană şi a mişcărilor populare islamiste, în timpul Primăverii Arabe. Scopul lui Erdogan în conflictul libian este de a zădărnici planurile Emiratelor, Arabiei Saudite şi Egiptului, dar şi de a devia atenţia de la dificultăţile politice interne cu care se confruntă în prezent Erdogan. În acest joc periculos, Ankara trebuie, înainte de toate, să fie atentă să nu intre în conflict cu ruşii, cu care au o cooperare delicată în Siria.

 

Qatarul îşi foloseşte mijloacele financiare pentru a submina eforturile rivalilor săi din Orientul Mijlociu (SUA, Arabia Saudită) care l-au izolat printr-un embargou din 2017 din cauza presupusului sprijin pentru mişcările teroriste.

 

Aproape neatinsă de terorism, Italia are un obiectiv clar: nu doreşte un nou val de migranţi. Cu toate acestea, din cauza apropierii de coaste sale a regiunii libiene Tripolitania,  unde se află 800.000 de posibili migranţi (inclusiv 8.000 în centrele de detenţie) care aşteaptă să o ocazie să se îmbarce spre Europa, Roma are nevoie de stabilitate în Tripolitania şi, prin urmare, îl sprijină pe Sarraj.

 

 Consecinţele unei eventuale escaladări

 

O ţară împărţită în multiple zone de influenţă, două facţiuni care se bat pentru supremaţie, graniţe poroase care atrag toţi mercenarii din Africa şi „veteranii“  Statului Islamic, totul este pregătit pentru o escaladare dramatică la porţile Europei. Cu cele mai mari rezerve de petrol din Africa, aproape de pieţele de consum, Libia atrage în mod natural diverse forşe care caută să pună mâna asupra puţurilor şi porturilor sale petroliere. Dacă conflictul se agravează, preţul petrolului va creşte. 

 

După şantajul Turcia în cazul crizei siriene, toată lumea a înţeles că Europa este incapabilă să gestioneze fluxul de refugiaţi; o nouă criză a migranţilor din Libia cu sute de bărci pline de refugiaţi pe Mediterana ar fi un dezastru politic pentru Europa. Criza siriană din 2015 a dus deja la Brexit, la creşterea guvernelor populiste în „noua" Europă şi în Italia. O criză libiană în 2020 ar avea consecinţe politice regretabile pentru Europa. Numeroase zăcăminte au fost descoperite recent în estul Mediteranei. 

 

Rezervele de gaz sunt estimate la 122 mii de miliarde de metri cubi. Egiptul, Grecia, Ciprul şi Israelul au făcut front comun pentru a le exploata, excluzând Turcia. Conflictul libian şi dorinţa Turciei de a lupta împotriva concurenţilor săi regionali ar putea duce la creşterea tensiunilor în Cipru şi în Marea Egee. Înainte de a fi prea târziu, Europa trebuie să recâştige controlul asupra situaţiei din Libia pentru că există un risc de destabilizare generală în Meditarana şi Sahel, susţin analiştii.

 Adevărul.ro 

Moscova. Misterele Kremlinului.

Misterele Moscovei. Ce se află sub Kremlin?

Kremlinul este cea mai mare cetate activă din Europa care a supravieţuit până în prezent şi deţine încă multe secrete. Generaţii de cercetători au căutat biblioteca lui Ivan cel Groaznic în subteranele Kremlinului şi pentru a stabili dacă există pasaje subterane care duc în alte părţi ale oraşului. Unele au fost descoperite, alte nu, scrie portalul rbth.com. 

 

Fiecare cetate medievală are pasaje şi ieşiri secrete. Kremlinul nu face excepţie. De când a fost creat, au existat tuneluri secrete care permit accesul la punctele de apă. Dar nici fortificaţiile din lemn originale ale Kremlinului, nici cele din piatră albă construite sub Dmitri Donskoi nu au supravieţuit.

Ceea ce vedem astăzi este Kremlinul lui Ivan cel Groaznic. 

 

La sfârşitul secolului al XV-lea, a devenit clar că cetatea Kremlinului nu mai era potrivită pentru războiul modern: zidurile şi turnurile deteriorate de asedii şi incendii nu mai puteau suporta atacul inamicilor. Ivan i-a invitat pe arhitecţii italieni să ridice ziduri şi turnuri din cărămidă, precum şi să construiască bisericile şi palatul Marelui Prinţ. Italienii au creat structuri subterane de bază pentru Kremlin, lucruri comune oricărei cetăţi. În 1485, o ascunzătoare  a fost construită în apropierea turnului Tainitskaia, dar cu un scop necunoscut.

 

În secolul al XVII-lea, a fost descoperită o ascunzătoare , dar ea nu mai era accesibilă: treptele fuseseră distruse, zidurile prăbuşite şi accesul la uşile încuiate  astupat cu resturi de construcţie. 

 

Tuneluri de ascultare

 

Arhitectul Ilia Bondarenko, care a examinat Kremlinul în 1918, a scris că într-unul dintre turnuri „era amenajată o ascunzătoare pentru a împiedica duşmanii să pătrundă".  Tunelurile subterane făceau fortăreţele puternice în acele timpuri. Pentru a feri cetatea de tentative ale inamicului de infiltrare, au fost săpate tuneluri  până la zidurile exterioare, unde existau mici „dormitoare“ de ascultare. Cel puţin 20 de astfel de tuneluri există şi astăzi sub Kremlin.

Temniţe

 

Din 1525, turnul Beklemicevskaïa a fost folosit ca loc de reţinere şi tortură a prizonierilor. Turnul vecin, Sfinţii Constantin şi Elena, este conectat printr-un pasaj subteran cu turnul Beklemicevskaïa. Acesta a fost transformat complet într-o temniţă (lungimea totală a acestor încăperi este de aproximativ 170 de metri).

 

În cartea „Moscova veche", un pictor din secolul al XIX-lea, Mikhail Piliaev, a descris „un coridor acoperit cu ferestre înguste în care erau închişi oameni condamnaţi la tortură ale căror guri erau nituite şi le erau scoase botniţele doar  pentru a răspunde interogatoriilor şi pentru mânca, fiind înlănţuiţi de perete cu lanţuri şi inele de fier. Şi lângă catedrala Arhanghelul Mihail au fost cândva temniţe pentru debitorii bisericii care erau aşezaţi pe scaune de tortură. Aceste temniţe sunt încă intacte.  

 

Ascunzători pentru obiecte de valoare

 

Unul dintre avantajele principale ale cetăţii de piatră a fost că putea ascunde obiecte de valoare chiar şi în caz de incendiu. În 1840, în timpul săpăturilor de sub Catedrala Bunei Vestiri, a fost descoperit un pasaj secret, din cărămizi de piatră şi  piatră albă şi patru ascunzători subterane care se întindeau de la Palatul Faţetelor până la Catedrala Bunei Vestiri - adică pe o distanţă de 40 până la 50 de metri. Subsolul Catedralei Bunei Vestiri a fost folosit pentru depozitarea obiectelor de valoare ale ţarilor. În 1894, prinţul Nikolai Şcerbatov, arheolog, a găsit ruinele ascunzătorii unde se depozita tezaurul ţarilor, construită în 1484.

Biblioteca lui Ivan cel Groaznic

 

Cercetătorii caută şi Biblioteca lui Ivan cel Groaznic. Numită „Liberey", de la latinescul „liber" — carte, este o colecţie legendară de cărţi şi documente, al cărei ultim proprietar a fost ţarul Ivan al IV-lea cel Groaznic. Nu se ştie exact dacă aceasta a fost pierdută sau ascunsă. Căutarea bibliotecii se desfăşoară, cu mici întreruperi, de câteva sute de ani, dar, nici până în prezent, aceasta nu a fost găsită. Unii cercetători bănuiesc că ea nu a existat niciodată, iar alţii au ajuns la concluzia că ar fi ars în incendiile din timpul epidemiei de răpciugă. 

 

Exemplarele din enigmatica bibliotecă au fost adunate pe parcursul a mai multor sute de ani şi, iniţial, au aparţinut împăraţilor bizantini, dintre care ultimul se presupune că ar fi fost Constantin al XI-lea. După căderea Constantinopolului, cărţile au fost duse la Roma, apoi au fost transportate la Moscova în calitate de zestre pentru Sofia Paleologul, nepoata ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea Paleologul, căsătorită cu ţarul moscovit Ivan al III-lea.

 

Când Sofia Paleologul a sosit în Moscova, a văzut consecinţele groaznicului incendiu din anul 1470. Sofia a înţeles că biblioteca ar putea fi nimicită de un incendiu şi, pentru siguranţa acestei unice colecţii de cărţi, a poruncit ca aceasta să fie păstrată în subsolul bisericii Naşterii Maicii Domnului din Kremlin.

 

În 1518, prinţul Moscovei Vassili al III-lea l-a invitat pe călugăr Maxime Grecul în Rusia să traducă cărţi liturgice. Acest om a sistematizat şi completat biblioteca lui Vassili III. Aceaste cărţi au stat la baza bibliotecii fiului său Ivan cel Groaznic. În anii 1560, ţarul Ivan i-a arătat biblioteca pastorului Johann Wettermann, care a descris-o ca pe o comoară preţioasă, păstrată în două pivniţe boltite de lângă Kremlin.  Se presupune că biblioteca Liberey a dispărut după anul 1571, când ţarul „s-a izolat de lume" în zona oraşului Aleksandrovsk. 

 

S-ar putea ca ea să fie închisă ermetic în unul din subsolurile Kremlinului, lipsa de informaţie explicându-se prin faptul că sângerosul ţar i-a executat pe constructorii acelor pereţi. Primele subsoluri în Moscova au fost săpate în secolul al XIII-lea, când spre palatele ţarului au fost instalate primele apeducte din oraş, executate din tulpini de stejari.

 

Primele săpături la scară largă pentru găsirea bibliotecii au fost efectuate la sfârşitul secolului al XIX-lea de filologul Edouard Tremer. În anii 1930, arheologul Ignatie Stelletski, cu permisiunea guvernului, a efectuat numeroase căutări în diferite părţi ale Kremlinului, ameninţând uneori integritatea clădirilor. Stelletski a găsit numeroase intrări îngropate sau umplute cu pietre care duceau în locuri necunoscute, dar nu nicio bibliotecă. În 1963, sub palatul Terems, au fost găsite pasaje, dar nu au fost complet eliminate. De atunci, cercetările nu s-au reluat, dar mulţi cercetători speră că biblioteca găsită.

 

Metrou strategic

Sub Kremlin  există şi un sistem de transport subteran în caz de mobilizare militară. Acest lucru a fost confirmat într-un interviu din 2006 de primul primar al Moscovei post-sovietice, Gavriil Popov. Acest sistem, denumit Metro-2 a fost creat probabil în acelaşi timp cu metroul din Moscova sau puţin mai târziu şi a fost destinat transportului de urgenţă între principalele locaţii de apărare şi management ale Moscovei (şi pentru evacuarea liderilor instituţiilor de stat în caz de conflict militar). 

 

Acest Metrou se află la o adâncime foarte mare (50 până la 250 de metri) şi nu este un metrou în adevăratul sens al cuvântului, (cu trenuri alimentate cu şină de contact), ci o linie feroviară pe care circulă locomotive electrice . În mai multe rânduri au fost modernizate si reparate aceste locomotive electrice care servesc liniile de metrou secrete. O parte a acestui Metro-2 este situat sub Kremlin, de unde o linie duce la aşa-numita „dacea apropiată" a lui Stalin - o locuinţă secretă, strategică, de la periferia Moscovei a liderului sovietic. Probabil există şi alte mijloace de transport sub Kremlin. Dar toate informaţiile referitoare la acestea sunt clasificate. Kremlinul, cea mai mare fortăreaţă activă din Europa continentală, nu-şi dezvăluie toate secretele...

Adevărul.ro 

Sunt lucruri care au mers bine în România anului 2019.

Investiții de miliarde în România! Suma impresionantă care a intrat în conturi în 2019


Autor: Gabriel Zamfirescu28 decembrie 2019


România este codașa Europei în economie, dar investițiile nu au lipsit în 2019. Ne referim la peste șase miliarde de lei care au intrat în conturi în primele nouă luni ale anului. Totul se datorează turiștilor nerezidenți.




Ultima Oră


13:30


Răsturnare de situație după accidentul lui Daniel Chiţoiu! Imagini compromițătoare









12:59


Oana Roman, de urgenţă la spital cu fiica sa! Diagnostic crunt al medicilor









12:29


Gigi Becali, mărturii teribile din anchetă! De ce a vrut să plece din țară









12:00


România, sub asediu! Viscolul a declanșat prăpădul! Zeci de turiști și mașini blocate









11:30


Surpriză! Simona Halep și Toni Iuruc au decis! Cine vor fi nașii de cununie ai cuplului









11:15


Contract-fulger pe final de an! Sumă uriașă acordată la o licitație cu un participant









11:00


Decizie bombă a Guvernului pe final de an! Numire importantă a lui Orban









10:45


SUA are parte de vești bune de Crăciun! Bursa a ajuns la un nivel record






Numărul total de nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective în primele nouă luni din 2019 a fost de circa 2,106 milioane persoane, iar cheltuielile acestora au depăşit 5,485 miliarde lei, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.


Turiștii nerezidenți, cheltuieli de miliarde


Afacerile (inclusiv participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii) au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de către 54,6% dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România în perioada menţionată, cheltuielile acestora reprezentând 57,7% din total (3,164 miliarde lei).


Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (49,7%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (91,9% din totalul cheltuielilor pentru cazare).


Cheltuielile în restaurante şi baruri au fost de 18,1%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 12,8%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături 45,6% au fost destinate alimentelor şi băuturilor, iar 32,5% cadourilor şi suvenirurilor. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 53,1% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 37,2% din totalul cheltuielilor pentru recreere.


Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-a reprezentat călătoriile în scop particular (45,4% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (66,8%).


Ca şi în cazul călătoriilor pentru afaceri, cea mai mare pondere în totalul cheltuielilor efectuate de turiştii nerezidenţi sosiţi în România în scop particular, de 2,321 miliarde lei, o reprezintă cheltuielile pentru cazare (49,2%), din care cazarea cu mic dejun inclus deţine ponderea principală (79,8%). Cheltuielile efectuate în baruri şi restaurante au avut o pondere de 16,7% din totalul cheltuielilor în scop personal, iar cheltuielile pentru cumpărături au reprezentat 15,7% din totalul cheltuielilor turiştilor

nerezidenţi sosiţi în România în interes personal. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 55,9% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru accesul în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 48,2% din totalul cheltuielilor pentru recreere.


Conform INS, din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 47,3% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 33,7% şi-au organizat singuri sejurul. Restul sejururilor au avut alt organizator (sindicate etc.) 10,4%, precum şi agenţia de turism o parte şi turistul nerezident cealaltă parte 8,6%.


Principalul mijloc de transport utilizat de turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (80% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au reprezentat 11,0%, urmate de autocare şi autobuze cu 7,4%, alte mijloace (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc) 1,6%.


Numărul turiştilor nerezidenţi cazaţi în unităţile de cazare privată (apartamente şi camere de închiriat) în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2019 a fost de 40.577, cheltuielile acestora în România fiind de 39,1 milioane lei, conform Agerpres.

Curiozități, nebunii sau ce-or mai fi?

Țările în care anul care vine nu este 2020

În cea mai mare parte a lumii, anul care urmează este 2020, totuși în unele părți ale lumii cronologia are un fundament diferit de cel propus de papa Grigore XIII în 1582, astfel că, de exemplu, în Israel deja vine anul 5780, remarcă platforma Matadornetwork, preluată de Mediafax.

Jurnalistul Eben Diskin a ales câteva țări în care anul care vine este luat în considerare din alte puncte de vedere decât cele cu care ne-am obișnuit.

Dacă în cronologia gregoriană numerotarea anilor începe de la anul în care se consideră că s-a născut Iisus Hristos, în Coreea de Nord, personalitatea centrală este cu totul alta. Kim Il-Sung este fondatorul republicii democrate astfel că așa numitul calendar Juche numără anii de la nașterea sa. Cum, Kim s-a născut în 1912, anul care vine este 109.

În Thailanda, calendarul budist începe din momentul în care Budha a atins nirvana. După o serie de adaptări și reformulări, din 1941, calendarul thailandez a mutat prima zi a anului de la 1 aprilie, cum era inițial, la 1 ianuarie, suprapunându-se cu începutul anului din calendarul gregorian, dar numărul anilor este deja 2563 în 2020. Aceeași diferență de 543 ani față de calendarul gregorian este folosită și în Sri Lanka, Cambodgia, Laos și Myanmar.

Un calendar străvechi, coptic, este folosit în Ethiopia. Acolo, anul care urmează abia este 2013. Potrivit vechiului calendar, nașterea lui Hristos se consideră că a avut loc cu șapte ani mai târziu decât arată calendarul gregorian. Calendarul ethiopian are și 13 luni într-un an (12 luni de câte 30 de zile și una de cinci sau șase zile), fiecare zi debutând la răsărit, nu la miezul nopții. Dar până anul viitor, etiopienii mai au de așteptat pentru că Anul nou 2012 abia a venit, în 11 septembrie. În schimb Crăciunul abia urmează să vină, fiind sărbătorit în ritmul bisericilor ortodoxe de rit vechi, pe 7 ianuarie.

Mult mai departe pe linia cronologie este calendarul ebraic. Acesta începe odată cu luna nouă din 7 octombrie a anului 3761 ÎEN. Astfel, 2020 este anul 5.780, în Israel. Anul nou evreiesc se numește Rosh Hashanah și fost marcat de la apusul zilei de 29 septembrie până la apusul de pe 1 Octombrie. În 2020, anul nou evreiesc va fi marcat de pe 19 septembrie.

Iranul folosește o cronologie persană bazată pe observațiile unui grup de astronomi clasici. În 2020, Iranul încheie anul 1.398, calendarul persan fiind urmat și în Afghanistan. Prima zi a anului este stabilită la echinoxiul de primăvară. Evenimentul de la care sunt numărați anii iranieni este călătoria profetului Mahomed, de la Mecca la Yathrib, localitatea redenumită în urma evenimentului Medina.

Mult mai devreme este în Japonia. Cum calendarul tradițional începe cu primul an odată cu fiecare schimbare a unui împărat, din 1989 până în 2019 a fost era “Heisei", a "păcii pretutindeni", sub împăratul Akihito. În 2019, fiul său, Naruhito a ajuns pe tron, iar noua eră care se pregătește de al doilea an este Reiwa, tradusă ca “armonie frumoasă". Teoretic, Japonia ar fi cea mai tânără țară din lume.

Asemenea multor țări musulmane, Arabia Saudită folosește și propriul calendar religios islamic pe lângă cel gregorian. Cu toate că pornește de la același eveniment ca și calendarul persan, fondarea primei comunități islamice odată cu drumul lui Mahomed de la Mecca la Medina, folosind un calendar lunar, în țările islamice odată cu luna nouă de la finalul lunii august, tocmai a început anul 1441. Folosirea calendarului lunar face și ca în cele 12 luni ale anului islamic să nu fie loc decât pentru 354 sau 355 de zile, față de cele 365-366 cu care suntem obișnuiți în cel Gregorian sau în cel persan.

Ce spun specialiștii despre anul 2020?

​Previziuni 2020. Încotro o s-o ia cursul în 2020? Va crește vârsta de pensionare? Vom avea taxe noi? Cum va arăta piața muncii? Răspunsurile Ellei Kallai, economist șef Alpha Bank

​"Probabil că vârsta de pensionare nu va crește în 2020, dar cu siguranță va crește după. Este o modalitate de a echilibra pe termen mediu și lung bugetul de asigurări sociale", spune Ella Kallai, economistul șef al Alpha Bank, într-o discuție cu HotNews.ro. În opinia ei, deprecierea controlată a leului fată de euro va continua și în 2020, "iar ce se va întâmpla în cursul anului va depinde mult de evoluția deficitelor gemene", explică Ella Kallai. Reporterul HotNews.ro a discutat cu principalii economiști șefi din bănci nu doar pe tema cursului ci și despre posibilele schimbări la care am putea asista anul următor.

Recesiunea în 2020 va fi mai degrabă improbabilă

"Cred de asemenea că recesiunea în 2020 va fi mai degrabă improbabilă. Estimez ritmul de creștere real al PIB în acest moment ca fiind în jur de 3% în 2020", mai spune dna Kallai, unul dintre cei mai respectați dar și cei mai discreți economiști șefi din bankingul românesc..

Întrebată despre cum consideră că vor evolua creșterile salariale în 2020, economistul șef al singurei bănci grecești rămase pe piață după criza financiară, spune: "Salariile medii vor continua să crească, dar mai lent decât în 2019. Despre un recul al salariilor nu cred că va fi vorba, dar există riscul că salariile să se stabilizeze în unele sectoare ale industriei prelucrătoare, unde mare parte a exporturilor depinde de cererea industriei prelucrătoare din Germania, care continuă să fie în declin".

Piața muncii: Tensiunile se vor menține în sectorul construcțiilor și a comerțului

"Tensiunea pe piața muncii, măsurată prin raportul dintre numărul de șomeri și numărul de locuri de muncă vacante, probabil se va mai aplana, ținând cont că în primele trei trimestre din 2019 dinamica anuală a numărului de locuri vacante a fost negativă și perspectiva este ca acest trend să continue. Tensiunea este posibil să se mențină în sectorul construcțiilor și a comerțului, sectoare care au continuat să creeze locuri de muncă în creștere în 2019", adaugă dna Kallai.

Întrebată dacă consideră că vor fi marite pensile conform prevederilor actuale ale legii pensiilor, economistul șef al Alpha Bank e de părere că "se vor respecta prevederile actuale ale legii pensiilor, cu toate că presiunea pe partea de cheltuieli va fi dificil de gestionat în 2021"

Mă aștept ca decelerarea economiei să continue

"În 2020 mă aștept că decelerarea economiei să continue și în consecință să aibă un efect moderator asupra inflației", continuă dna Kallai. Mă aștept ca inflația anuală pe întreg parcursul anului 2020 să fie sub nivelul superior al intervalului țintit, dar aproape de acesta.
Chiar și în aceste condiții inflația din România ar fi mai mult decât triplul inflației estimată pentru zonă euro, iar din această cauză pentru menținerea competitivității produselor românești pe piață zonei euro ar putea fi necesară o ușoară depreciere a leului față de euro.

Taxe noi ? Rațional ar fi să facem consolidarea bugetară pe căi cu impact negativ minim asupra creșterii economice

"Având în vedere că România are nevoie de consolidare bugetară-fiscală pe termen mediu, rațional ar fi să se ia măsuri de creștere a veniturilor. Dar, pentru că România are nevoie de asemenea de creștere economică pentru continuarea convergenței și eliminarea decalajelor de dezvoltare comparativ cu statele membre ale Uniunii Europene, rațional ar fi să se realizeze consolidarea bugetară pe căi cu efect cât mai puțin negativ asupra creșterii economice, adică mai degrabă prin eficientizarea cheltuielilor, atragerea fondurilor europene, eficientizarea colectării taxelor și impozitelor decât prin creșterea taxelor și impozitelor", spune Ella Kallai.

Cum vor evolua dobanzile la credite și respectiv depozite? "Aceste dobânzi vor fi caracterizate de o oarecare stabilitate cu condiția ca deficitul bugetului general consolidat să se plaseze pe un trend descrescător", crede economistul șef al Alpha Bank. " Cred că dobanda de politică monetară în 2020 se va menține, având în vedere că inflația cel mai probabil se va încadra in intervalul țintit", conchide dna Kallai.

• Vezi și opiniile pe aceleași teme ale celorlalți economiști șefi cu care HotNews.ro a discutat: Florian Libocor (BRD), Andrei Rădulescu (Banca Transilvania) și Ciprian Dascălu (ING)

Modele de urmat.

Regulile pe care nimeni nu le încalcă privind parcarea pe stradă, în Viena. Diferențe față de București

Autor: Stirileprotv.ro

Ultimul update: 28 decembrie 2019 08:30

Data publicarii: acum 18 ore 36 minute

Cele mai mari orașe din vestul Europei au reușit să elibereze trotuarele de mașinile parcate. Viena, de pildă, are un sistem de parcări bine pus la punct.

Vezi video. Apasă pe link: Regulile pe care nimeni nu le încalcă privind parcarea pe stradă, în Viena. Diferențe față de București (03:12) 

02:39

03:12

În spatele acestei armonii stau, însă, reguli asumate, pe care nimeni nu le încalcă. Parcarea în oraș este limitată la 2-3 ore și este scumpă, dar șoferilor li se oferă numeroase locuri la intrare în oraș.

Colegii noștri Vitalie Cojocari și Dan Nițescu au testat sistemul de parcări din Viena.

Haosul din Bucureșți, unde mașinile sunt peste tot, pe trotuare, în refugii, blocând transportul în comun, este de neimaginat în capitala Austriei. În Viena, autoturismele stau la linie în zonele special amenajate, chiar dacă și aici este foarte greu să-ți parchezi mașina.

Vitalie Cojocari: „Parcatul în centrul Vienei este o corvoadă. Există locuri pe stradă cu plată, însă nu va puteți lasă mașina aici mai mult de două sau trei ore. Pentru asta există parcări subterane, însă acestea costă foarte mult: 5 euro ora"

 

Citește și

 

Cum a reușit Viena să dezvolte unul dintre cele mai performante rețele de transport în comun din lume 

Doar rezidenții își pot lasă vehiculele toată ziua pe locurile plătite la primărie: 120 de euro pe an.

Ceilalți șoferi trebuie să-și mute mașinile după 2-3 ore de parcare pe stradă. Amenda este de aproape 40 de euro.

Christian Gratzer, expert VCÖ-Kommunikation: „Parcarea nu trebuie să fie gratuită. Avem nevoie de spațiu pentru alți oameni, pentru companii care distribuie bunuri. Avem nevoie de mai multe zone pietonale, de zone fără mașini. Trebuie să încerci să găseșți mai mult spațiu pentru bicicliști.”

Trotuarele, de pildă, trebuie să aibă 1.5 metri, la fel de largi trebuie să fie și pistele pentru biciclete. Numai așa pot fi convinși oamenii să meargă pe jos sau cu bicicletele, spun experții.

Cei mai mulți șoferi vienezi aleg parcările uriașe de la intrările în oraș. Acestea sunt legate de toate mijloacele de transport în comun: tramvai, autobuz, metrou, chiar și gări de tren.

Vitalie Cojocari: „Zilnic câteva sute de mii de austrieci intră în Viena la muncă. Pentru ei au fost gândite astfel de parcări de tip Park and Ride. Prețul pentru o zi este de 4 euro. Dar există și parcări gratuite.”

De altfel, primăria Vienei nu a introdus taxe de acces în oraș. Nici măcar pentru poluare.

Klemens Himpele, șeful departamentului Economic, primăria Vienei: „Avem regulamente pentru taxiuri, dar nu pentru mașini personale. Dar nu ai voie să-ți parchezi mașina oriunde vrei.”

Dar aceste reguli pentru parcările din oraș au fost gândite de primărie doar după largi consultări cu populația și cu experții din domeniu. Reprezentanții Organizațiilor Non Guvernamentale spun că altfel, fără consultări, ar fi fost haos.

Christian Gratzer, expert VCÖ-Kommunikation: „Primăria ne întreabă ce este important și ce nu. Ai nevoie de priceperea oamenilor. Oamenii locuiesc în oraș, merg pe jos, cu bicicletă. Ei știu unde sunt problemele.”

Practic, spun autoritățile, toți vienezii au un loc de parcare, doar că trebuie să îl plătească. De altfel, abonamentele pentru parcările de la intrările din oraș oferă reduceri și la transportul în comun și, evident, pot fi plătite online.

Între timp, în Bucureșți, cinci șoferi se bat pentru un loc de parcare. Cu toate acestea, autoritățile noastre au construit o singură parcare de tip Park and Ride supraterană la intrarea în Capitală, care are acces la metrou, troleibuz și autobuz.

Însă mulți șoferi preferă să parcheze tot pe străzi. Iar cei care folosesc această parcare nu primesc reduceri la transportul în comun.

Situația este similară și în alte orașe mari din România- Iași, Sibiu, Constanța, Cluj - unde se bat de la trei până la 11 mașini pe un loc de parcare.

Involuție, evoluție

De la telefoanele în cuplaj la cel mai rapid internet din lume. Evoluția comunicațiilor în România, în ultimii 30 de ani

Campania Știrilor PRO TV „După 30 de ani" vorbește astăzi despre comunicații, tehnologie și sectorul IT.

În anii scurși de la Revoluție, România a trecut, de la telefonul pe cuplaj, în topul țărilor cu cel mai rapid internet. Românii folosesc telefonul mobil, iar în aproape toate gospodăriile găsim câte un televizor.

Informatizarea statului a fost, însă, un eșec. S-au cheltuit sute de milioane de euro, dar marile contracte au generat și unele dintre cele mai mari cazuri de corupție. Și, în timp ce ne pregătim să trecem la internetul 5G, oamenii stau la coadă la ghișeu, ca să depună faimosul dosar cu șînă.

 

Orașul Stalin era denumirea Brașovului în anii '50. O perioadă în care telefonul era considerat un lux, iar românii comunicau mai des prin telegrame sau scrisori.

În următoarele decade aveai nevoie de aporbare de la partid ca să-ți instalezi un post telefonic acasă. Așteptai cu anii, asta dacă nu aveai pile la Palatul Telefoanelor.

Spre sfârșitul perioadei comuniste a fost introdus cuplajul. Numărul abonaților depășea capacitatea centralelor telefonice. Așa că două familii erau conectate pe același fir, iar vecinul putea să-ți asculte convorbirile. Dacă discuțiile căpătau conotații politice, riscai să te trezeșți și cu securitatea pe fir.

 

 

 

În 1961, România începe să producă televizoare, inclusiv pentru piețele de export. Iar în 1983 apar telvizoarele color Tehnicolor, produse pe platforma Electronică din Pipera. În 1980, în România erau 200 de televizoare la mia de locuitori. Doar că oamenii nu prea aveau la ce să se uite. În 1985, Ceaușescu restrânge programul TV la 2 ore pe zi. Și acelea, cu propagandă.

Spre sfârșitul anilor '70, apar primele calculatoare din gama Felix, cu procesoare Intel. Nu de puține ori tehnologiile erau furate din vest de agenții Securității.

Cu propagandă și cenzura în floare, libertatea întră în țară pe unde scurte.

Europa Liberă era una dintre puținele supape. Milioane de români, dornici să afle adevărul, ascultau seară de seară transmisiunile postului, pe ascuns.

Paranoia regimului era atât de mare, încât mașinile de scris se cumpărau doar cu aprobare de la partid. Comuniștii se temeau de puterea cuvintelor.

În 1993, Romtelecom introduce primele conexiuni de internet dial-up, iar autoritățile române înregistrează domeniul „.ro". Câțiva ani mai târziu, apar și primele modemuri destinate publicului larg.

 

În 1993 se înființează Telemobil. Primul operator de telefonie mobilă din România. Taxa de acces la rețea era de 650 de dolari. Iar telefoanele mobile aduceau mai degrabă a stație de transmisiuni.

Tot în anii '90, în România apar pagerele. Aparatul de plastic purtat la curea devine simbol de statut social.

În centrul orașelor apar tarabele cu casete, iar cu ajutorul walkmanului poți să-ți iei muzica cu tine peste tot.

 

În 1995 are loc o revoluție a informatiici. Apare primul sistem de operare Windows 95.

Iar la sfârșitul anilor '90 începe era Mircului, prima rețea socială utilizată pe scară largă în România.

Cam în aceeași perioada apar și internet café-urile și se raspandesc rapid în toată țara. În 1996 se lansează Hotmail, iar un an mai târziu, Yahoo. Românii descoperă emailul odată cu restul lumii.

În 1997 întră pe piață Connex și Dialog, primele rețele de telefonie mobilă destinate publicului larg.

Un an mai târziu se lansează și serviciile de tip SMS.

Românii încep să-și dea bipuri și apar convorbirile de două secunde. Spuneai rapid câteva cuvinte și inchideai înainte că operatorul să apuce să te taxeze.

În 2000, atât Connex, cât și Dialog depașesc pragul de un milion de abonați. Mobilul era unul dintre cele mai de preț lucruri pe care le puteai deține, așa că întra și în atenția hoților.

 

În 2001, Florin Talpeș înființează Bitdefender. Antivirusul devine rapid unul dintre cel mai bine vândute produse românești peste hotare.

În 2003, românii vorbeau cumulat 4,4 miliarde de minute la telefonul mobil și își dădeau în medie 5 sms-uri pe lună. Aveam doar 200.000 de conexiuni la internet.

În 2003, se semnează celebrul contract Microsoft. Prelungit și "vămuit" de afaceriști și politicieni pe parcurusul următorilor 10 ani.

 

De-a lungul anilor, contractele de digitizare a statului s-au dovedit a fi o sursă constantă de șpăgi.

După Microsoft, au izbucnit dosarele Siveco și Asesoft, care s-au lăsat cu condamnări pentru Irina Socol și urmăriri penale pentru Sebastian Ghiță. Informatizarea Casei Naționale de Sănătate este și ea în vizorul DNA. Statul Român cheltuiește sute de milioane de euro pe informatizare, dar suntem și astăzi nevoiți să stăm la coadă pe la ghișee sau să ne plimbam dintr-un birou în altul pentru ștampile și semnături.

 

 

În 2004, se lansează platforma de socializare Faceboook.

În 2005, este introduse internetul de mare viteză. În câțiva ani, România devine una dintre țările cu cel mai rapid internet de pe tot globul.

În 2008 este lansat primul iPhone - 3g.

Începe era Smartphone-ului. Telefonul mobil ia locul aparatului foto, laptopului, televizorului, mp3 player-ului. Se transformă într-un asistent personal care îți gestionează întreaga viață.

Pentru mulți, mobilul devine o extensie a corpului uman. Lipsa lui creează anxietate. Iar utilizarea îndelungată afectează postura corpului.

În 2009 se lansează serviciul de mesagerie Whatsapp, iar un an mai târziu apare Instagram. Și apare nebunia selfie-urilor.

În 2010 apar Televizoarele Smart, legate la internet. Cu timpul, electrocasnicele, sistemele de încălzire sau de aer condiționat din casă devin conectate la internet și pot fi controlate de pe telefonul mobil.

În 2011 Românii au vorbit 57 de miliarde de minute pe mobil. Iar numărul mediu de sms-uri pe lună a crescut de la 5 în 2003 la 40 în 2011. Patru din zece români intrau pe internet de pe mobil.

Cinci ani mai târziu numărul de minute vorbite pe telefonale mobile ajunge la 70 de miliarde de minute. Un român vorbește în medie 257 de minute pe lună pe mobil. Iar 84% dintre români folosesc internetul de pe mobil. În 2016, 97% dintre gospodării au un abonament la TV.

În 2016 Cambridge Analytica folosește informațiile furnizate de români pe rețelele de socializare pentru a încerca să influențeze rezultatul alegerilor în mai multe țări din lume, inclusiv în România.

 

 

 

În 2019, în România au început discuțiile pentru licitarea frecventelor 5G. Un internet ultrarapid la care se vor conecta toate aparatele din jurul nostru.

La 30 de ani de la revoluție, România a trecut de la cuplaj la una dintre cele mai mari viteze de internet din lume. Telefonul mobil ne controlează aproape toate aspectele vieții. Iar informațiile personale pe care încercam să le ascundem de urechile Securității le furnizăm acum de bună voie unor companii care de mult ori ajung să ne cunoască mai bine decât noi înșine.

 

La pas prin București, 27 Decembrie, 2019

La Mulți Ani, mamă !

Crăciun, 2019.


         În căsuța ei de la Poalele Capelei, Rm.Valcea, mama mea de aproape 84 ani, înconjurată de copii, nepoți și strănepoți. Noi suntem in spatele aparatului de filmat. Am facut aproape 400 km., ca in fiecare an, de peste 30 ani, să fim prezenți la un astfel de  eveniment. La Mulți Ani, mamă!

O mică completare:

          Mă întreb, câți dintre noi la vârsta ei am pregăti oale mari cu bunătăți, după datina stramoseasca, ciorbă acră, piftie, sarmale, salată de boef, friptură de pui, porc, drese cu o visinată și un vin din curticica ei? Și totul cu ambele mâini fracturate datorită bolilor cronice.