Am stat mult timp pe gânduri dacă să scriu acest articol. Nu îmi place să intru în polemici. Românii sunt oricum sătui oricum până peste cap. Am crezut întotdeauna că faptele vorbesc de la sine, că rezultatele contează mai mult decât declarațiile publice și că munca bine făcută nu are nevoie de justificări.
Dar când vezi că adevărul este ascuns sau distorsionat, când vezi că ani de muncă și rezultate concrete sunt fie ignorate, fie atribuite altora, iar România riscă să piardă sute de milioane de euro din cauza inacțiunii, tăcerea nu mai este o opțiune. Pentru că devine complicitate.
Urmează un text lung. Nu e pentru cei superficiali, nici pentru cei deja convinși de adevărul lor. Dacă vă încadrați aici, puteți să vă opriți acum.
Acest demers nu este despre mine. Urăsc deopotrivă sindromul „foștilor miniștri”, care cred că au fost fără greșeală și sindromul „miniștrilor în funcție”, care dau vina pe greaua moștenire. Nu este un text nici măcar pentru echipa cu care am lucrat și fără de care nimic nu ar fi fost posibil, oameni care au sacrificat totul și cărora le datorez enorm.
Am fost ministru al energiei timp de doi ani, din iunie 2023 până în iunie 2025. Am lucrat într-un ritm infernal, într-un minister extrem de greu – ultra tehnic, greu de urnit, aproape imposibil de comunicat pe înțelesul tuturor. Nu am venit „din sistem”. Și am destule defecte, dar am, probabil, și o calitate: caut opiniile specialiștilor și le pun în practică împreună cu ei. Nu mă consider atotștiutor. Și muncesc – îmi place să învăț lucruri noi și să devin mai bun, prin a coopta oameni mai buni ca mine.
Sunt câteva lucruri pe care le-am făcut și vreau să le notez de la bun început. Realizări reale, verificabile, documentate. Nu povești, nu declarații politice.
• Am adoptat prima Strategie Energetică Națională după 17 ani de blocaje. Acum avem o viziune, știm ce avem de făcut.
• Am atras 14 miliarde de euro în fonduri nerambursabile pentru investiții, iar România a devenit campioană europeană la banii obținuți din Fondul pentru Modernizare.
• Am conectat la rețea peste 1.800 MW capacități noi de producție — mai mult decât s-a făcut într-un întreg deceniu anterior. Pentru că singura soluție pentru a reduce facturile românilor sunt investițiile.
• Nu am închis niciun grup, pe întreg mandatul meu – 0MW. Între 2009 și mai 2023, din păcate, România a închis peste 7000MW. Dar nu pe conștiința mea, pentru că mereu am spus că nu poți închide capacități de producție în bandă fără să pui grupuri echivalente în loc.
• Am deblocat hidrocentralele în lucru, începute de zeci de ani și înțepenite în birocrație. M-am luptat cu 2-3 ONG-uri, specializate în sabotarea proiectelor energetice strategice, fără să-mi pese de amenințările lor și campaniile plătite de denigrare.
• Am semnat contractul pentru Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă, cel mai important proiect energetic al ultimelor decenii.
• Am semnat ultimul contract necesar pentru retehnologizarea Unității 1, unde a început recent șantierul. Iar din 2029 vom avea încă 30 de ani de exploatare.
• Am susținut proiectul Neptun Deep pentru exploatarea gazelor românești din Marea Neagră. Investiția va aduce peste 20 de miliarde EUR la bugetul de stat și va dubla producția de gaz românesc începând cu 2027. În mandatul meu a început forajul.
• Am obținut 361 milioane EUR fonduri nerambursabile pentru modernizarea masivă a celor trei CET-uri din București, după 60 de ani de exploatare: Grozăvești, Progresu și Sud. Când vor fi gata, aceste proiecte pot scădea la jumătate factura bucureștenilor la întreținere.
• Am dus România în prima linie a securității energetice europene și m-am luptat la Bruxelles pentru eliminarea dependenței europene față de șantajul energetic rusesc și pentru dezvoltarea interconexiunilor cu Estul Europei, pentru a avea și noi acces egal cu alți europeni la energia ieftină produsă în Vest.
• Și da, am ținut sub control facturile românilor și companiilor românești prin schema de compensare-plafonare. În cei doi ani, pe datele Eurostat, România a avut al patrulea cel mai mic preț la gaz și al cincilea cel mai mic preț la energie electrică pentru consumatorii casnici. Oare cum ar fi fost alegerile de anul trecut și de anul acesta în lipsa acestei măsuri? Oare câți înțeleg că schema a adus de două ori mai mulți bani la bugetul de stat decât a costat, tocmai prin impozitarea veniturilor mai mari ale producătorilor și traderilor de energie?
Bilanțul complet este aici. Sunt peste 150 de pagini, pentru că mi s-a părut normal să dau seamă pentru ce am făcut într-o funcție publică.
Așadar, acest articol este pentru români. Pentru cei care plătesc factura la energie. Pentru cei care muncesc în termocentrale și cariere. Pentru cei care vor să înțeleagă ce s-a întâmplat cu energia României în ultimii ani. Pentru viitor. Și l-am scris din convingerea că există încă destui români care merită și vor să afle adevărul. Să începem.
1. INVESTIȚII: În 2 ani cât în 10
Hai să vorbim despre cifre concrete. Nu despre promisiuni, ci despre bani europeni transformați în capacități de producție. 14 miliarde de euro în fonduri nerambursabile. Aproximativ 70 de miliarde de lei, iar asta e doar partea de fonduri nerambursabile, la care se adaugă contribuțiile beneficiarilor. Deci proiecte de peste 130 de miliarde de lei pentru energia României – energie mai sigură, mai ieftină și mai curată, deci facturi mai mici în 2-3 ani, locuri de muncă, dezvoltare. 130 de miliarde de lei este un nivel fără precedent după 1989, echivalentul a ceea ce România ar fi trebuit să investească din bugetul propriu în zeci de ani.
Cum am reușit? Prin muncă. Apeluri de proiecte pregătite, proiecte evaluate, contracte semnate, proiecte monitorizate. Negocieri constante la Bruxelles. Presiune pe companiile de stat să-și facă treaba. Transformarea Ministerului Energiei dintr-o instituție care așteaptă lucrurile să se întâmple într-una care le face să se întâmple.
România este campioană europeană la atragerea de fonduri din Fondul pentru Modernizare. Nu pentru că am avut noroc. Ci pentru că am avut strategie și pentru că am muncit.
Capacități noi: cifrele nu mint
În 2024: am conectat 1.251 MW capacități noi la Sistemul Energetic Național. Să punem asta în perspectivă: între 2016 și 2023 (în opt ani de zile!) s-au conectat la rețea mai puține capacități decât am conectat noi doar în 12 luni. Până la 31 mai 2025: încă 594 MW puși în funcțiune. Total: peste 1.800 MW în doi ani.
Nu sunt cifre teoretice. Sunt parcuri fotovoltaice finalizate, care produc energie chiar acum (de ex., Teiuș – 60MW plus stocare, Sărmășag – 50MW). Turbine eoliene care se învârt (Romcim – Medgidia – 30MW, primul parc eolian finalizat după mulți ani de pauză în România). Centrale care alimentează rețeaua în timp ce citiți acest text: grupuri pe cărbune (Rovinari V), hidroagregate (Bicaz), baterii (despre stocare, pe larg, mai jos).
Și acum, să facem o comparație onestă:
Perioada 2009 - mai 2023 (14 ani):
• Capacități ÎNCHISE: 7.166 MW (pe gaz și cărbune)
• Investiții: puține, preponderent proiecte private regenerabile 2011-2013
• Proiecte strategice: stagnare completă
• Rezultat: România a importat vulnerabilitate în loc să exporte siguranță
Iunie 2023 - Iunie 2025 (2 ani):
• Capacități ÎNCHISE: 0 MW
• Capacități noi conectate: Peste 1.800 MW
• Fonduri atrase: 14 miliarde EUR
• Proiecte strategice deblocate: Cernavodă 3&4, CET-uri București, hidrocentrale, Rovinari
• Rezultat: România pe drumul corect
Să repetăm: pe mandatul meu, nu am închis niciun grup. 0MW închiși. Zero. Și am făcut în 2 ani cât alții în 10. Diferența nu e despre partide sau despre un ministru sau altul. E despre atitudine: pasivitate versus acțiune. Așteptare versus execuție. Rezultate versus povești.
2. NUCLEAR: De la discuții eterne la contracte semnate
„Pe nuclear nu s-a făcut nimic.” Aud asta din când în când și mă minunez. Hai să clarificăm ce înseamnă „nimic”. Pe 15 noiembrie 2024, a fost semnat contractul cel mai important pentru Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă: 3,2 miliarde de euro. Visul energetic românesc din ultimele decenii.
Pentru cei care nu lucrează în energie: Cernavodă nu e doar o centrală printre altele. E 20% din energia electrică a României. E siguranță. E independență. E energie fără emisii, produsă 24/7, indiferent de vânt sau soare, indiferent de temperatură sau sezon.
Unitățile 3 și 4 vor adăuga peste 1.400 MW la capacitatea națională. În 2032-2033, România va avea patru reactoare nucleare operaționale. Nu două. Patru. Fără emisii. Stabil. Sigur.
Dar contractul nu s-a semnat singur. Nu a căzut din cer după 20 de ani de discuții sterile. Au fost ani de pregătire tehnică, luni de negocieri complexe cu Comisia Europeană, mii de ore de muncă. Parteneriat strategic cu SUA, Canada și Italia (7 miliarde EUR finanțare obținută). Colaborare cu canadienii pentru tehnologia CANDU (aceeași de la primele două reactoare) și cu italienii de la Ansaldo pentru turbine (aceleași de la unitățile 1 și 2). Certificări de securitate. Evaluări de impact. Aprobări internaționale.
Am preluat acest proiect în infinitul birocrației și al discuțiilor fără finalitate. Am reluat și finalizat negocierile cu patru dintre cele mai mari companii din domeniu. Am obținut aprobările necesare de la Comisia Europeană. Am consolidat parteneriatul cu SUA. Am asigurat finanțarea. Reactoarele 3 și 4 se vor face, sunt acum pe un drum fără întoarcere. În 2033, când se vor finaliza lucrările, alții vor tăia panglica – dar asta chiar nu contează.
Cernavodă nu înseamnă doar construcție de capacități noi. Înseamnă și păstrarea celor existente. Unitatea 1 a fost pusă în funcțiune în 1996. Tehnologia CANDU are o durată de viață de aproximativ 30 de ani. Fără intervenție, România ar fi pierdut jumătate din capacitatea nucleară actuală în anii următori.
Am semnat ultimul contract necesar pentru retehnologizarea Unității 1. Lucrările se finalizează în 2029. Rezultat: încă 30 de ani de exploatare. Încă 700 MW garantați pentru sistem. Energie fără emisii. Stabilitate pe termen lung. Șantierul a început deja. Nu e proiect pe hârtie. E realitate. Muncitori pe teren. Echipamente instalate. Termene clare.
Hai să fim foarte clari: fără energie nucleară, România nu poate atinge neutralitatea climatică. Punct. Sursele regenerabile (solare și eoliene) sunt esențiale și trebuie dezvoltate masiv. Dar sunt intermitente. Soarele nu strălucește noaptea. Vântul nu bate constant. Ai nevoie de capacități de backup sau de stocare masivă (care costă enorm și nu sunt încă la scară suficientă).
Energia nucleară oferă energie stabilă, fără emisii, 24/7, 365 zile pe an. E complementul perfect pentru regenerabile. Nu concurează cu ele. Le susține. Le face posibile la scară largă. Cei doi ani de mandat au transformat discuțiile repetate de 20 de ani despre Cernavodă în contracte semnate, șantiere active, termene clare, bani alocați. Termene respectate. Cei care spun că nu s-a făcut nimic ar trebui să răspundă: ce se putea face mai mult?
3. HIDROCENTRALELE
Acum toată lumea vorbește despre hidrocentrale. Toată lumea a descoperit subiectul. Dar unde erau în ultimii 20-30 de ani, când proiectele mureau în dosare și litigii?
Am preluat un portofoliu de proiecte hidroenergetice începute de zeci de ani și înțepenite la 70-80-90-98% din stadiul de finalizare. Proiecte blocate în contestații, în avalanșe de adrese contradictorii, în birocrație kafkaiană, în litigii cu ONG-uri.
Imaginează-ți: ai un proiect finalizat în proporție de 95-98%. Investiția e făcută aproape complet. Turbinele sunt acolo. Infrastructura e acolo. Barajul e acolo. Totul funcțional din punct de vedere tehnic.
Dar proiectul nu produce niciun MW pentru că lipsește o autorizație, un aviz, un acord care stă de ani (uneori decenii) blocat într-un sertar, într-o instanță, într-un ping-pong între instituții.
Asta am găsit. Proiecte în agonie birocratică. Bani publici irosiți. Potențial energetic mort. 700MW aproape gata, miliarde de euro investite deja din banii românilor.
Și aici trebuie să fiu direct, pentru că altfel nu se înțelege gravitatea situației. Am avut de luptat cu 2-3 ONG-uri care s-au specializat în sabotarea proiectelor energetice strategice. Nu vorbesc despre organizații care apără cu bună-credință mediul. Vorbesc despre entități care contestă orice proiect energetic (indiferent de impactul real, indiferent de necesitatea națională, indiferent de rapoartele de mediu favorabile) și care folosesc toate pârghiile legale (și nu numai) pentru a bloca.
Au orchestrat campanii de denigrare, plătite cu bani grei, direcționați în proporție de 99,98% din afara României (cazul Greenpeace, chiar din raportul lor public). M-au amenințat. Au încercat să mă prezinte drept „dușmanul poporului” pentru că am vrut să finalizez proiecte deja începute, cu impact de mediu minim și beneficiu maxim pentru sistem.
Nu m-am lăsat intimidat. Am continuat. Pentru că interesul național vine înaintea agendelor ideologice și pentru că securitatea energetică a României nu este negociabilă.
Recent, Parlamentul a adoptat un proiect de lege privind deblocarea hidrocentralelor. Unii spun că asta „rezolvă problema” și se reiau lucrările ca prin vrajă. Din păcate, nu este adevărat. Și veți vedea, nu se va întâmpla nimic dacă nu facem lucruri în plus.
În mandatul meu am pregătit un proiect mult mai amplu și mai solid, pe care l-am prezentat chiar în CSAT, când Ilie Bolojan era președinte interimar. CSAT a avizat proiectul de principiu.
Acel proiect stabilea un cadru complet pentru finalizarea rapidă a tuturor hidrocentralelor în lucru, prin declararea lor ca obiective de securitate națională. O să vin cu acest proiect în Parlament în săptămânile următoare și sper să fie susținut real de o majoritate. Pentru că România nu are timp să mai piardă zeci de ani cu 95-98% din investiție făcută și 0 MW produși.
4. STOCAREA: Scheme de sute de milioane EUR
Aici devine interesant. Stocarea energiei este viitorul sistemului energetic. Cu cât produci mai multă energie din surse regenerabile intermitente (solare, eoliene), cu atât ai mai mare nevoie de capacități de stocare pentru a echilibra sistemul când soarele nu strălucește și vântul nu bate. Este deranjant să aud, și aici, că „nu s-a făcut mai nimic pentru stocarea energiei”.
Am spus din primele săptămâni de mandat, în iunie 2023, că stocarea este prioritatea zero a mandatului meu. Și nu doar am spus. Am crescut de 25 de ori capacitatea disponibilă de stocare în baterii, într-un singur an, de la 14 MWh la 404,9 MWh.
Am modificat legea prin OUG și am eliminat dubla taxare a operatorilor de capacități de stocare. Asta stimulează masiv investițiile în baterii și în hidrocentrale cu acumulare prin pompaj.
În plus, am inițiat proiecte noi, cu finanțare din fonduri europene, care vor crește de încă 10-15 de ori capacitatea de stocare în baterii. Prin aceste investiții, în 2-3 ani, vom ajunge la peste 7000MWh, acoperind aproape toată nevoia de stocare a României de azi.
Am finalizat scheme concrete, cu bugete alocate, cu criterii de eligibilitate, cu proceduri de evaluare.
A. PNRR: Investiția nr. 1 (Regenerabile + Stocare)
• 723 proiecte evaluate
• 446 proiecte aprobate spre finanțare
• 306 contracte de finanțare semnate
• Valoare: 592,7 milioane euro
• Capacitate de stocare integrată: 728,42 MW
o 39 proiecte mari (peste 1 MW): 601,20 MW
o 205 proiecte mici (sub 1 MW): 127,22 MW
• Status actual: În implementare, finalizare 30 iunie 2025
• Progres la 1 octombrie 2025: 231 proiecte finalizate tehnic, 1.015,50 MW deja în funcțiune
B. PNRR: Investiția nr. 4.3 (doar Baterii)
• 122 proiecte evaluate
• 38 admise, 11 contracte de finanțare semnate
• Valoare: 78,4 milioane euro
• Capacitate de stocare: 1.546,16 MWh
• Status actual: În implementare, 5 beneficiari cu achiziții finalizate (697,45 MWh deja instalate)
C. Fondul pentru Modernizare: Program-cheie 1 (Behind the meter - Entități private)
• Apel lansat 19 noiembrie 2024 – 17 februarie 2025
• 134 proiecte depuse
• Buget alocat: 150 milioane euro
• Capacitate estimată din cererile depuse: 2.361 MWh
• Status la 1 octombrie 2025: În evaluare. Ministerul trebuie să urgenteze masiv procedurile și să contracteze aceste proiecte.
D. Fondul pentru Modernizare: Stocare standalone pentru entități private
• Schemă pregătită complet în iunie 2025
• Buget alocat: 149 milioane euro
• Capacitate estimată: 2.000-3.000 MWh
• Observații primite de la DEN (Transelectrica) și ANRE
• Status octombrie 2025: Schema a fost lăsată la cheie de echipa mea, încă din iunie a.c. Înțeleg că „s-a renunțat” la ea, deși unii și alții deplâng lipsa capacităților de stocare.
E. Fondul pentru Modernizare: Stocare pentru entități publice
• Schemă pregătită complet în iunie 2025
• Buget alocat: 150 milioane euro
• Gata să fie solicitată la finanțare în octombrie 2025
F. Fondul pentru Modernizare: Regenerabile + Stocare pentru entități publice
• Schemă pregătită complet în iunie 2025
• Buget alocat: 500 milioane euro
• Gata să fie solicitată la finanțare în octombrie 2025
TOTAL CAPACITĂȚI DE STOCARE susținute prin toate aceste scheme: peste 7.000 MWh până în 2029. Repetă cifra: 7.000 MWh. Asta înseamnă capacitatea de a stoca energie pentru aproximativ 7 milioane de gospodării pentru o oră, doar din baterii. Iar dacă la vârfurile de consum importăm 2000 MWh, am putea acoperi liniștiți din baterii această nevoie și să mai și exportăm. Asta înseamnă flexibilitate pentru sistem. Asta înseamnă viitor. Asta înseamnă energie ieftină și curată, produsă din soare și vânt, și stocată pentru când avem nevoie de ea.
5. CĂRBUNELE: Deocamdată, nu se poate fără!
Prelungirea termenului de exploatare a centralelor pe cărbune nu e o favoare de la Bruxelles. Nu e un cadou. E rezultatul logicii, al argumentelor solide și al muncii intense. Este un drept firesc al României, recunoscut după doi ani de discuții, tensiune, efort diplomatic și tehnic din partea multor oameni care au apărat interesul național.
De ce este dreptul României? Pentru că în PNRR grupurile pe cărbune trebuiau înlocuite cu grupuri pe gaz. Prețul turbinelor pe gaz a explodat la nivel global – interesant, mai ales din cauza cererii enorme pentru centre de date. Asta nu e vina României. Fix din cauza asta, nu au fost ofertanți la licitațiile organizate la Ișalnița sau Craiova.
Iar legat de Craiova, pentru adevărul istoric: în iunie 2023, am găsit un proiect megaloman de 300 MW, cu finanțare din PNRR (pe hârtie). Am semnat contractul de finanțare din PNRR în a doua săptămână de mandat (nici măcar acest pas nu fusese făcut). Aveam două opțiuni mai departe: refacerea proiectării (minim 12 luni, cu tot cu achiziții) sau să dăm înainte și să vedem dacă avem ofertanți la licitație, având în vedere că mai erau doar trei ani din PNRR, deci proiectul trebuia finalizat în august 2026 cel mai târziu. Cei care au astăzi probleme de memorie ar trebui să explice de ce până în iunie 2023 nu fusese derulată nicio achiziție, când o centrală de 300 MW durează 2-3 ani doar în stadiul de execuție? Într-adevăr, nu au fost ofertanți (oricum, banii nu ajungeau, pentru că prețul la turbinele pe gaz crescuse cu peste 50% la nivel global, așa cum am arătat) și proiectul a fost scos din PNRR, pentru că nu mai era timp fizic de finalizare a investiției.
Un stat responsabil nu poate închide capacități de producție fără să pună ceva comparabil în loc. Nu fără sacrificii economice și sociale care nu se justifică. România a mai făcut greșeala asta în trecut. Între 2009 și mai 2023, predecesorii mei au închis 7.166 MW pe gaz și cărbune. Rezultat? Dependență crescută de import. Vulnerabilitate. Prețuri mai mari.
În mandatul meu am depus eforturi supraomenești pentru a atrage investițiile necesare și a relansa marile proiecte care să umple golul lăsat de alții. Dar investițiile durează. Până atunci, ai nevoie de capacități care funcționează acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu