marți, 14 aprilie 2020

PNL la vale!




Dezastru total pentru PNL! Orban, la un pas să piardă puterea! Ce funcție i se pregătește lui Raed Arafat(SURSE)


Autor: Anca Andrei14 aprilie 2020  


Toate sondajele au arătat că românii au fost de acord cu starea de urgență, ba chiar au reproșat că decizia în acest sens a venit prea târziu. Doar că după o lună de izolare, situația a început să se schimbe. Prețurile au crescut enorm, pensiile și alocațiile copiilor nu. Sute de mii de angajați au fost trimiși în somaj tehnic sau și-au pierdut complet locul de muncă, iar viitorul nu se anunță prea luminos. Sute de companii s-au închis, iar altele riscă falimentul. 


Guvernul Orban a luat măsuri, însă acestea nu sunt suficiente pentru a contracara nemulțumirea și frustrarea pe care au început să o resimtă din ce în ce mai mulți români. Nu mai suportă izolarea și nici incertitudinea. Nesiguranța naște monștri, iar cineva va trebui să deconteze toată această situație dezastruoasă. Iar nota de plată va fi achitată de PNL și Ludovic Orban.


OPentru că de fiecare dată când încep să înflorească aceste sentimente de revoltă, cineva trebuie să fie țap ispășitor, chiar dacă de data aceasta situația este globală și nu depinde prea mult de politicienii români. De ce nu poate fi oprit COVID-19? De ce nu există un vaccin deja? De ce nu s-au luat măsuri de prevenție din timp, știindu-se situația din China și având experiența SARS din trecut?


Aceste întrebări au început să se resimtă din ce în ce mai mult în ultimele zile, iar oamenii și-au pierdut răbdarea. Polițiștii și jadarmanii dau amenzi pe bandă rulantă, unele din exces de zel, ceea ce accentuează sentimentele de frustrare ale populației.


Ce funcție ar urma să primească Raed Arafat


Ei bine, liderul spre care se va îndrepta această furie, care trebuie să fie revărsată la un moment dat va fi probabil Ludovic Orban, iar partidul țintă automat PNL, chiar dacă nu au greșit major în vreo decizie. Și asta pentru că ceilalți președinți de partide au simțit momentul și au ieșit din hibernare aruncând cu acuze și venin, desigur fără să vină cu soluții concrete. Opoziția se aude puternic în aceste momente pentru că poporul este ca un vulcan în erupție și are nevoie ca cineva să-i strige of-ul. Iar PSD, Pro România și ALDE speculează electoral momentul.


Marele câștigător din toată această poveste este desigur Raed Arafat, cel mai bun comunicator și cel mai bun strateg politic din ecuație. Căci absolut tot ce și-a propus a reușit. Deși face parte din echipa care impune restricții, furia poporului nu se îndreaptă către el nicicum, pentru că aura de erou pe care și-a clădit-o este mult prea puternică. El a avut mereu grijă de imaginea lui și face același lucru în continuare.


Raed Arafat va continua să joace apolitic, deși pare a fi cel mai abil politician din scenă în momentul de față, își va întări poziția în scaun, iar când vor veni alegerile parlamentare toate partidele vor încerca să se îngrupte din aura lui. În ce tabără va intra șeful DSU? De fiecare dată a marilor câștigători. Surse politice au spus pentru Capital că acestuia ar urma să i se propună funcția de ministru al MAI în viitorul guvern de stânga format din Pro România și PSD.


Un comentariu:

Iată bogăția mea!