Noaptea ce trecu fu aproape albă pentru mine. După miezul nopții gândurile îmi erau țintite pe noile tehnologii, AI, robotică, metode medicale controlate de AI, senectute, cum putem să ne menținem în formă metal și fizic la vârste înaintate etc.
Memoria, inteligența încă fac casă bună cu corpul meu gârbovit de ani și cu bolile induse de minicasta internațională de tip soroșist sau așa- zisă pro-eropeană. Mă gândesc la COVID- 19, la războiul din Ucraina. Refuz să mă aliniez curentului propovăduit de mulți farsori și nebuni. Unii, chiar conduc destinele noastre. Aștept cu înfrigurare CENZURA ce se vrea legiferată și îndrituită în societățile noastre.
Controlul oamenilor este foarte înaintat:
AI mi-a dovedit pe deplin acest lucru. M- am plâns de barbarii ce conduc națiunea noastră, puși în fruntea bucatelor de noii colonialiști, să-i numim, austrieci, francezi, nemți și americani, de pensiile ciuntite, a mea în acest an cu peste 20%.
Ce credeți că mi-a zis AI :
-Nu te plânge, nu ai probleme financiare!
Bădie, de unde dracu a scos informația asta?
Și un alt exemplu:
Tot ce înseamnă computere, tablete, telefoane mi le-am configurat singur de-a lungul timpului. Am avut norocul ca după lovitura de stat din ' 89 să fiu asociat într-o societate privată ce avea ca obiect de activitate asamblarea, configurarea, importul și exportul de PC-uri, un domeniu tare drag mie. Acolo mi-am desăvârșit cultura tehnică în domeniul hardware și software. VIAȚA m-a purtat în diverse sectoare ale economiei naționale atât în perioada comunistă cât și după. Cultura tehnică m-a ajutat extrem de mult fie în diplomație, fie în societăți comerciale, fie in instituții de stat, ministere, societăți private.
De aceea recomand celor tineri că trebuie să se specializeze cel puțin în două domenii total diferite, să obțină inclusiv diplome care dovedesc acest lucru. Am mai spus-o, prima profesie cea de chimist am practicat-o cu succes în producția de produse petrochimice, cercetare, apoi m-am specializat în comerț și relații internaționale, lucru care m-a ajutat enorm după așa-zisa revoluție.
Să n-o lungesc!
Am în casă o imprimantă matusalemică. Am folosit-o intens în ultimii 25 de ani. Este un Deskjet. Cele 7-8 cartușe le-am încărcat personal cu cheltuieli minime.
Fiind nevoit, am cumpărat în urmă cu doi ani tot un Deskjet Wireless de la aceeași firmă. Am făcut același lucru. Am încărcat cartușele singur. Mi-am procurat cele necesare, tuș, dispozitiv de umplere, seringi, ace. Softul imprimantei a înghițit procedura.
În ultimul an nu am mai folosit imprimanta. Aseară am încercat aceași procedură de umplere. Totul a fost până la imprimarea unui document. Softul mi-a dat peste mână sesizând contrafacerea. Firma are acum alte softuri ghidonate de AI.
Acum dai banul stai în față!
Altfel o pățiți ca mine...
S-au schimbat mult tehnologiile și softurile.
Mă întreb cum s-or descurca culegătorii de informații, acum în era digitală. Vorba generalului PREDOIU: - Nimic nu mai e ca înainte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu