S-a luminat de ziuă. Eu, de la orele 4,00, mestec cuvinte. Unele dulci, altele amare.
Până la răsăritul soarelui să vă spun cum am intrat la unul din cele două licee renumite din Rm. Vâlcea, Vasile Roaită, cu o istorie seculară și schimbări de denumire după cum băteau vânturile vremii, capitaliste sau comuniste.
După fuga din Ardeal, unde s-au ascuns părinții de brațul înarmat al societății comuniste, Securitatea, ce urmă să se oploșească peste un popor greu încercat în cel De-al Doilea Război Mondial, 1940-1945, am revenit în Sud, 1965, într-unul din cele mai frumoase și cele mai liniștite orașe ale României, Rm. Vâlcea . Aici mi-am finalizat ultima clasă gimnazială la Școala Nr.2 din zona Nord din apropierea Cetățuiei, locul unde a fost asasinat Radu de la Afumați.
Ce oraș, câtă istorie!
Dădusem probele scrise, româna și matematica. Urmau cele orale. Eu aveam o zi de pauză. Era o duminică. Am mai scris pe blog. Curios din fire, am trecut pe la liceu. Era proba orală de istorie.
Un coleg de suferință tocmai ieșea din sala unde era examenul. L-am întrebat ce i-a căzut. Două subiecte:
1. Importanța Revoluției de la 1848 și
2. Semnificația și importanța actului de la 23 august 1944.
Ei, drăcie! Dacă mi-ar fi căzut mie picam cu Brio examenul. Era undeva pe un pervaz un manual de istorie, cred al elevului ce ieșise din examen. L-am rasfoit repede. Ce-am citit despre cele două subiecte le am în memorie și astăzi. Un susur de idei abracadabrante, pline de minciuni. M- am convins ulterior, pe parcursul vieții .
A doua zi, ce credeți că mi-a căzut la examenul de istorie. Acest bilet. Am luat nota maximă.
Bunul Dumnezeu m-a ocrotit, ca de multe ori în viață.
Și să vă scriu ceva. Și azi mi se învârt în memorie cuvintele recitate din manualul de istorie al clasei a VIII -a, 1965-1966.
Corolarul examenului meu este faptul că am spus mult mai mult. Am adus în răspuns nume ca Lucrețiu Pătrășcanu, generalul Sănătescu, generalul Gheorghe Mihail, regele Mihai, Stârcea, Dămăceanu etc. Citisem eu prin manualele unui unchi al meu, ulterior profesor universitar la ASE, București.
Nu poți uita niciodată lucruri care te-au marcat!
Xxx
Prin anii '80, veacul trecut, mă plimbam prin Verçoix, Elveția, locul de refugiu al regelui Mihai.
Regele Mihai I al României a locuit o mare parte din viață în Elveția, în apropierea lacului Leman, în cantonul Vaud. Mai exact, reședința principală a familiei regale a fost în Versoix, unde au locuit timp de aproape 50 de ani, conform Știrile Pro TV. A murit la Aubonne, tot în cantonul Vaud, conform Wikipedia.
"Miguel I de Rumanía
(Sinaia, 1921) Rey de Rumania que ocupó el trono entre 1927 y 1930, y entre 1940 y 1947. La corona de Rumania fue instaurada en 1881 por un príncipe alemán de la familia de los Hohenzollern, Carol I. Cuarenta años más tarde, Carol II, el padre de Miguel, prefirió renunciar a sus derechos sobre el trono, abandonar a su mujer y a sus hijos y marcharse a París; después de tres años regresó, depuso a su hijo, que contaba a la sazón con nueve años, y expulsó del país a su ex mujer, la princesa Elena de Grecia, para instaurar en su lugar a su amante.
En 1940, la situación cambió cuando Hitler conquistó el poder y colocó como rey a Miguel; en 1944 un golpe de Estado, dirigido por el joven rey, despachó a los nazis y trató de reconciliar a su país con el bando aliado, pero era demasiado tarde. El ejército soviético invadió Rumanía y los comunistas obligaron a abdicar a Miguel a punta de pistola en 1947, cuando contaba con tan sólo veintiséis años de edad; fue expulsado del país y todos sus bienes quedaron expropiados.
El 10 de junio de 1948 se casó con la princesa francesa Ana de Borbón-Parma en Atenas; la familia vivió primero en Inglaterra y luego en Suiza, en Verçoix, un pequeño pueblo cercano a Ginebra, donde Miguel I pasó la etapa más feliz de su vida trabajando como piloto de pruebas para la compañía aeronáutica norteamericana Lear. En 1992 pudo volver a su país, siempre bajo control de las fuerzas rumanas; la segunda ocasión fue en 1996, cuando el presidente conservador Constantinescu selló la reconciliación."
Cum este viața!
Aud sunete prin curte. Nepoții dorm. Trebăluiește Cornelia.
O zi bună, dragilor!
"Ridicat pe un aşezământ dacic, schitul Cetăţuia a generat până acum o serie de controverse în rândul istoricilor şi a înfierbântat imaginaţia multor povestitori. În altarul bisericuţei a fost ucis mişeleşte de boieri un domnitor al Ţării Româneşti, iar legenda spune că, în urmă cu secole, de sub schit pornea un tunel secret, de câţiva kilometri, până pe malul stâng al râului Olt.
Schitul Cetăţuia veghează de sute de ani asupra Râmnicului şi a drumului care şerpuieşte pe lângă Olt, drum ce face legătura între Oltenia şi Ardeal. Biserica a fost construită pe vârful unui deal, în perimetrul unei aşezări preistorice de unde, în anii ’70 arheologii au scos la suprafaţă mai multe fragmente ceramice ce au aparţinut culturilor Coţofeni III, Verbicioara, Hallstatt. În aceeaşi zonă au fost identificate importante dovezi că pe dealul din nordul Râmnicului s-a suprapus ulterior şi o aşezare dacică, pe deal fiind descoperite resturile a două locuinţe, fragmente ceramice lucrate cu mâna şi la roată, o lamă de cuţit din fier şi un ac de la o fibulă din bronz.
Istoria Schitului Cetăţuia e strâns legată, însă, de o faptă abominabilă, care s-a petrecut în 1529, în a două zi a Anului Nou. Trădaţi de boieri, domnitorul Radu de la Afumaţi şi fiul său Vlad au pornit spre Craiova, în speranţa că vor primi ajutor de la Pârvu Banul. Sleiţi de puteri, după ce au parcurs un drum lung prin Curtea de Argeş, Goleşti, Runcu şi au trecut râul Olt pe un pod umblător, cei doi s-au refugiat la Schitul Cetăţuia. Oastea strânsă de boierii trădători i-a prins repede din urmă, însă, cei doi fiind asasinaţi chiar în sfântul altar, sub ochii îngroziţi ai călugărilor.
“Cei care puseseră la cale complotul erau rude prin alianţă ai lui Radu de la Afumaţi, fiind căsătoriţi cu două verişoare primare pe linie paternă ale acestuia: Neagoe din Periş şi Drăgan din Merişani-Bucşani, mare postelnic în 1523-1525. Nu cunoaştem care au fost cauzele asasinării domnitorului român. După o relatare din ianuarie 1529 a judelui de Sibiu, trimisă la Buda, capul lui Radu de la Afumaţi ar fi fost trimis sultanului Soliman Magnificul. Trupurile celor doi au fost îngropate la Mănăstirea Curtea de Argeş”, declară profesorul Florin Epure, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea.
Oricine ajunge la Schitul Cetăţuia din Râmnicu Vâlcea poate vedea, la câţiva paşi de bisericuţa zidită de Mitropolitul Teodosie, gura unui tunel. Arheologii care au făcut cercetări în zonă au susţinut că ar fi vorba, de fapt, despre un puţ adânc de cinci metri, unde obişnuiau să-şi ţină călugării proviziile.
Ce a mai rămas din Cetăţuia de odinioară
Trecând peste episodul sângeros din istoria acestul lăcaş, Schitul Cetăţuia continuă să impresioneze şi astăzi prin simplitate şi frumuseţe, dar şi prin originalitate. La mijlocul secolului al XIX-lea, la cererea Mitropolitului Teodosie, la Cetăţuia poposea nimeni altul decât pictorul Gheorghe Tattarescu.
Lângă biserică se încăpăţânează să rămână în picioare o căsuţă cu cerdac construită în 1929- casa parohială. Ochiul mai puţin format trece repede cu vederea faptul că prin acoperişul putred plouă, căci grădiniţa plină cu flori din faţa căsuţei te duce cu gândul într-o altă zonă. Oaza colorată i se datorează atât preotului Bărbuţ, cât şi fiecărui călător sau credincios care a lăsat aici, semn al trecerii pe la Cetăţuia, câte o floare. "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu