Câte ore muncesc de fapt românii pe zi. "8 ore, în medie: două Reddit, două YouTube, două lucru, două Netflix"
Vineri, 17 Martie 2023, ora 22:30, Ziare.com
Programul de lucru obișnuit în România este de 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, ceea ce înseamnă că românii lucrează în medie 40 de ore pe săptămână.
Există, totuși, și alte programe de lucru, cum ar fi cel în ture, care poate varia între 6 și 12 ore pe zi.
Sunt situații în care angajații nu își petrec toate cele 8 ore muncind.
Este tema de discuție lansată în mediul online.
"Sunt curios câte ore lucrați efectiv pe zi? Indiferent că lucrați de acasă, IT-iști sau sunteți vânzători la Vodafone.
Întrebarea mea: din alea 8 ore, câte ore lucrați și în ce domeniu.
Eu lucrez de acasă. Am zile când lucrez 2h, dar am și zile când lucrez 10h. Media e sub 8. La voi cum e?", a întrebat un utilizator al platformei Reddit.
Mulți recunosc că lucrează mai mult sau mai puțin, în funcție de volumul de muncă dintr-o perioadă anume.
"Sunt bugetar. Lucrez câteva minute pe zi."
"Lucrez cam 6h din cele 8, pentru că 2 ore în fiecare zi sunt meetings."
"Sunt navigator, muncesc la program, 8 ore pe zi, dar la muncă sunt 24 de ore, casa mea fiind vaporul 8 luni pe an, minim."
"Din 8 ore pe zi lucrez în medie 10. Dar e fain în IT… crede lumea că ești bogat."
"Lucrez 24 de ore, cu 48 de ore pauză. Preponderent muncă fizică."
"De acasă, digital data operations, pe program 8 ore (în medie: 2 Reddit, 2 Youtube, 2 lucru, 2 Netflix)."
"Din 8 ore 9:00-17:00 scad 30 min. "Recreația mare" când mănânc și citesc chestii pe net și vreo 15-20 minute pauze de pipi. Per ansamblu, lucrez vreo 7 ore și un pic la foc continuu cam zi de zi. Da' nu fac niciodată overtime. E și asta ceva."
"Eu la muncă am timer, trebuie mereu să dau start/stop de fiecare dată când iau pauză. La o normă de 8 ore, trebuie să lucrez 7 ore jumate efectiv. Și de obicei stau la muncă 8 ore jumate, pauzele însumând cam o ora. Lucrez în IT."
"De obicei 6/7, minim 4, maxim 9, tot IT. O singură dată am stat vreo 10 ore că intervenise o urgență."
"5-11 (contorizez timpul activ la laptop - exclud pauzele <= 5 min) depinde de volum, chef, deadlineuri și altele. Azi închid cu 7."
"Eu lucrez pe PFA (din ăla real), deci poate să varieze destul de mult. În medie să zic vreo 5 ore, da mai bine le grupez și îmi iau o zi liberă.
Deci cel mai puțin: 0. Cel mai mult: cred că vreo 14, cu pauze de vreo 5 minute la fiecare oră. Am mâncat în față calculatorului în ziua aia."
"7 ore jumate program din care 30 de min pauză de masă. Lucrat propriu zis…uneori 4-5 ore dar de multe ori 1 ora sau 2."
"8-10 ore, acum spre 0. Perioade și perioade, media anuală e sub 8h/zi, dar asta nu înseamnă că în acele 8h cu 0 muncă pot face altceva."
"40h pe săptămână, pot munci într-o zi 10/ 12h și următoarea zi stau mai puțin cu 2/4h."
"4h sau uneori 2-3h. Marketing digital."
Citește și:
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat fără emoţii în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8,8 milioane de...
Pompierii din Bucureşti intervin marţi, 14 martie, după ce au fost sesizaţi cu privire la degajarea de fum în sediul BNR, iar angajaţii au fost evacuaţi."Intervenim ca urmare a unei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu