Moarea de varză, cum i se mai spune în mod popular în Moldova, este un detoxifiant excelent care ajută, pe lângă eliminarea toxinelor si la vitaminizarea întregului organism, pentru că prin murare, varza îsi păstrează vitaminele si antioxidantii, dar și alte substanțe benefice precum sărurile minerale, fermenții si enzimele.
Murăturile se obtin prin fermentarea acidolactică, naturală, cu tulpini de bacterii probiotice sălbatice, care provin din legume si fructe proaspete, adăugate în saramură, însă specialiștii spun că varza murată este singurul aliment care nu are adaos de probiotic extern, este de fapt un produs endogen.
Fermentație lactică
Fermentația lactică este un proces biologic, în care glucidele precum glucoză, fructoză, lactoză și zaharoză sunt convertite în energie celulară, iar metabolitul rezultat este acidul lactic.[1][2] Reprezintă forma anaerobă a respirației, care are loc în unele bacterii și celule animale, precum celulele musculare, în lipsa oxigenului. Organismele facultativ anaerobe, precum E.coli, au loc atât respirație celulară, cât și fermentație lactică în prezența oxigenului.
Fermentația lactică are o mulțime de aplicații. Prin această metodă sunt produse astfel de alimente precum iaurtul sau varza acră. De asemenea, în urma fermentării lactice a zahărului, sunt produse crampele stomacale.
Reacții chimice
Fermentație homofermentativă (rezultă doar acid lactic):
- C6H12O6 → 2 CH3CHOHCOOH
Fermentație heterofermentativă (rezultă acid lactic, etanol și dioxid de carbon):
- C6H12O6 → CH3CHOHCOOH + C2H5OH + CO2
Note
- ^ Battcock, Mike; Azam-Ali, Sue (). „Bacterial Fermentations”. Fermented Fruits and Vegetables: A Global Perspective. Food and Agricullture Oroganization of the United Nations. ISBN 92-5-104226-8. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Abedon, Stephen T. (). „Glycolysis and Fermentation”. Ohio State University. Arhivat din original la . Accesat în .
Pyrus comunis sau păr, numit în unele regiuni și prăsad (Regiunea Moldova) ,este un arbore cu frunze căzătoare din familia Rosaceae, care crește până la 10–20 m înălțime și al cărui fruct este para. Trăiește în medie 65 ani, în cazuri excepționale poate ajunge la 400. Are rădăcină lemnoasă și profundă, trunchiul drept, culoare gri cu coaja crăpată, frunze ovale până la 10 cm lungime, cu contur verde închis. Florile sale sunt albe sau roz cu petale de 1,5 cm, iar fructul este comestibil.
Crește în regiuni cu climat temperat și umed, rezistă bine la frig dar verile calde și secetoase împiedică fructele să crească. Clima cea mai bună se caracterizează prin ierni cu frig dar cu puține înghețuri primăvara și veri cu temperaturi moderate. Înflorește la 7 °C și rezistă până la -18 °C, dar în plin repausul din iarnă și până la -40 °C.
Există o gamă de varietăți adaptate la diferite clime în interiorul zonei temperate și la clime reci din munții tropicali cu media de 13 °C și precipitații medii anuale de 800 – 1000 mm.
Pyrus communis provine din Europa orientală și Asia Mică. În excavațiile arheologice s-au găsit resturile unui arbore domesticit datând din anul 3000 î.Hr. Romanii au îmbunătățit și răspândit cultivarea.
În ziua de azi principalii producători sunt: China, Italia, Statele Unite, Spania, Argentina, Germania, Coreea, Japonia, Turcia și Africa de Sud. Cea mai mare productivitate o are Austria cu 44 tone pe hectar.
