După întoarcerea din Transnistria, ținutul deportării sale:
evreieşti în nume româneşti – Gidale Deutsch în Gheorghiu-Dej, Bodinger în Bodnăraş, Vily Lister în Vasile Luca, Motel în Moghioroş, Leiba Polanski în Lucreţiu Pătrăşcanu, Sami Clein în Chivu Stoica, Gold Asher în Gheorghe Apostol, Nahum Ceauşu în Nicolae Ceauşescu, Iţic lţicovici în Ion Iliescu şi aşa mai departe – pentru a putea prosti cît mai bine masele asuprite. Datorită prejudecăţilor mele rasiale şi ideologice nu am luat parte la larga mişcare de rezistenţă anticomunistă din România, condusă de tovarăşul Corneliu (
acărui familie se numise într- o viaţă anterioară Codreanu), fostul poet de curte al lui eauşescu,azi în Parlamentul E uropean sub numele de Corneliu Vadim Tudor, şi pentru asta cer iertare poporului român preamilostiv."
"Antisemitismul este o anumită percepție referitoare la evrei, care poate fi exprimată ca fiind ură împotriva evreilor. Manifestările retorice și fizice ale antisemitismului sunt îndreptate împotriva evreilor sau neevreilor și/sau proprietăților acestora, împotriva instituțiilor comunităților evreiești și lăcașurilor lor de cult.
Aceasta este definiția de lucru adoptată de Alianța Internațională pentru Comemorarea Holocaustului (IHRA) în 2016, utilizată pe scară largă pentru a identifica și combate fenomenul. Ea include exemple ilustrative, cum ar fi negarea Holocaustului, acuzații de conspirații globale sau aplicarea de standarde duble față de Statul Israel, fără a echivala criticile legitime ale politicilor sale cu antisemitismul."
Cunoașteți pe tovarășii de mai sus?
Un detaliu important pentru TFL-știi de azi:
Câteva detalii din Ziarul de Ialomița din 24 decembrie 2024:
"și deposedarea de terenuri agricole a numeroșilor evrei care cumpăraseră pământ, sau care deveniseră proprietari de pământuri ale țăranilor care nu au putut restitui banii luați cu camătă de la evrei. Pentru aceste poziții, Ana Pauker a fost lăudată în mass-media din Occident, dar a primit „bilă neagră” la Moscova, unde se învârtea contorul care-i înregistra „deviaționismul de dreapta”.
În anul 1950, Ana Pauker s-a internat într-un spital din Moscova cu diagnosticul „cancer la sân” și a fost operată. Revenită în țară, a constatat că nu se mai bucura de influența de până atunci. După revenirea de la spital, în decurs de doar doi ani, au plecat definitiv în Israel 100.000 de evrei din România. În 1951, Ana Pauker a mai înfiat un copil de la un orfelinat din România.
În finalul anului 1952, la spitalul C.C. al P.C.U.S. de la Kremlin, a fost descoperit un complot al unui grup de șase medici profesori universitari evrei, care acționa de câțiva ani pentru asasinarea unor personalități politice care nu erau evrei. Câţiva dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Stalin, au fost asasinați prin otrăvire de către acest grup de medici evrei sionişti. Între cei care au decedat s-a aflat și Andrei Aleksandrovich Jdanov, pregătit de Stalin să-i fie succesor, căruia i s-a scris în certificatul de deces diagnosticul eronat de „insuficiență cardiacă” și generalul Vladimir Ivanovici Scerbakov. Ulterior, unul dintre medici, L.F. Timoşciuc, de teamă să nu fie prins, i-a denunțat pe toți ceilalți. La anchetă s-a dovedit că ei așteptau consultarea și eventuala proximă internare a lui Stalin pentru a-l lichida. Toți medicii evrei din spital, nu doar cei șase din complot, au fost împușcați fără judecată. În timpul anchetei s-a acreditat ideea că acest complot era unul mai larg, care se întindea printre evreii din întreaga sferă sovietică de influență, inclusiv la București. Evreimea internațională încearcă mereu să ascundă acest fapt istoric și afirmă că de fapt totul a fost o invenție pentru a-i compromite pe evre4i și a justifica măsurile împotriva lor. Evreii susțin și astăzi că ar fi fost doar „paranoia” lui Stalin.
Stalin fusese informat de legăturile foarte strânse ale Anei Pauker și ale fratelui ei cu Israelul și serviciile sale. Securitatea și consilierii sovietici au aflat imediat și au raportat la Moscova de vizita ofițerului Mossad Mordehai Namir la ministrul român de Externe. În plină perioadă de epurare a unei mari părți din activul evreiesc de partid, de stat, militar și informativ la care se lucra în U.R.S.S., aceste informații i-au șubrezit poziția Anei Pauker și a puternicului grup pe care îl conducea în P.M.R.
Gheorghiu-Dej s-a dus la Stalin pentru a-i cere aprobare să debarce grupul Pauker în cel mai potrivit moment, acela în care Stalin a dorit să elimine puterea evreiască de la Moscova și din statele satelit, în favoarea majorităților etnice din statele respective. La finalul anului 1952 și la începutul anului 1953, la Kremlin se analiza proiectul de deportare a tuturor evreilor în Siberia.
Stalin i-a permis lui Dej să o debarce pe Ana Pauker și pe principalii ei colaboratori devotați. Interesele lui Stalin și ale lui Dej s-au aliniat perfect și în mai 1952, grupul Anei Pauker, Vasile Luca (Laszlo Lukach) și Teohari Georgescu (Baruh Tescovici) a fost debarcat din funcții. Luca și Georgescu, puternicii miniștri de Finanțe și de Interne, au fost imediat arestați. Ana Pauker nu a fost arestată imediat, ci a fost mai întâi anchetată timp îndelungat, zilnic, de către activiști ai C.C. al P.M.R. A fost scoasă din vila în care locuia și mutată într-un apartament elegant și i s-a permis să folosească o vilă la Snagov şi alta la Breaza.
Cu ocazia anchetării Anei Pauker, a ieșit la lumină faptul că fratele ei, Zalman Rabinsohn, era agent al Mossad-ului trimis în România din Israel, în 1949, după ce în 1948 se realizase prima legătură dintre Ana Pauker și ofiţerul Mossad Mordehai Namir. Rabinsohn devenise principala cale de comunicare a organizaţiilor sioniste cu Ana Pauker, rămasă în funcțiune și după interzicerea oficială a tuturor organizațiilor sioniste. Ana Pauker avea şi rolul de a transmite comenzile de manipulare a politicii statului român şi a partidului comunist. El a recunoscut că transmitea informaţiile prin intermediul legăturilor de la ambasada Israelului la Bucureşti, oamenii de legătură fiind liderul sionist A. Zissu şi Dina Rabinsohn, soţia ministrului israelian de Externe, Moshe Sharett. Faptul că Ana Pauker și-a recunoscut faptele i-a salvat viața. Cunoscut fiind profilul ei psihologic, tăria ei psihică, este probabil că dacă nu ar fi fost adevărat, Ana Pauker n-ar fi recunoscut, indiferent cât ar fi fost torturată.
Ancheta a dovedit legătura grupului Pauker cu sioniștii de la Praga conduși de Rudolf Slansky, prin intermediul lui Vasile Luca și prin fostul colonel evreu basarabean din Armata Roșie, Samilov (nume real Samuel), cel care îl recrutase pe Vasile Luca încă din 1940 în folosul mișcării sioniste. A mai fost arestat şi medicul personal al lui Vasile Luca şi al altor lideri ai partidului comunist, Sandu Lieblich, care avea legături cu Joint Distribution Committee, organizaţie evreiască cu care aveau legături şi medicii din complotul de la Kremlin.
Vasile Luca era căsătorit cu evreica Elisabeta Birnbaum, una din secretarele Anei Pauker. Fusese combatant în Armata Roșie maghiară a lui Bella Kuhn, luptând împotriva României, în 1919. În iunie 1940, era viceprimar la Cernăuți, postură în care a organizat direct deportarea a 30.000 de cetățeni români, firește, numiți „dușmani de clasă”. Luca a făcut numeroase „execuții într-un pogrom, rivalizând cu ceea ce trupele lui Horthy implementaseră în nordul Transilvaniei”. L-am citat pe istoricul american Larry L. Watts. Gheorghiu-Dej știa toate acestea și nu le-a iertat. Timp de 13 ani cât a stat întemnițat, Vasile Luca i-a trimis într-una scrisori lui Gheorghiu-Dej, rugându-l să-l ierte. N-a primit răspuns la nici una dintre ele, iar în 1963 a decedat în Penitenciarul Jilava.
Stalin şi Lavrenti Beria, președintele N.K.V.D., nu au putut termina anchetele şi procesele, datorită asasinării lui Stalin, dar declaraţiile obţinute au confirmat teza conspiraţiei. După încheierea anchetei privitoare complotul medicilor evrei, Stalin l-a acuzat și pe Beria de neglijență, ceea ce a fost, probabil, cea mai mare greșeală a sa, întrucât Beria s-a temut să nu aibă soarta lui Jagoda și a lui Yezhov și, într-un moment favorabil, l-a ucis pe Stalin.
În ianuarie 1953, în cadrul unei şedinţe a Biroului Politic al partidului, Gheorghiu-Dej a criticat dur iudeo-sionismul și activitatea grupului Anei Pauker. El a arătat că Joint-ul, centrul mișcării sioniste, a intervenit și în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (1946-1947) pentru a impune clauze de amestec şi control în treburile interne ale României. Dej a arătat că Joint-ul trimitea ajutoare şi, pe calea aceasta, a stimulat activitatea a 37 de organizaţii sioniste ilegale din România, dar tolerate de Securitatea eminamente evreiască. Erau ilegale pentru că Dej și Petru Groza desfiinţaseră prin act normativ toate organizaţiile sioniste de toate nuanţele. Dej a catalogat aceste organizații sioniste alături de cele naziste și fasciste, ceea ce în acele timpuri, în primul deceniu după război, era ceva deosebit de grav. Dej a arătat că organizațiile sioniste din România făceau demonstraţii, organizau kibuţuri, făceau tabere de concentrări şi educaţie a tineretului în spirit şovin şi de un naţionalism numit de Dej „feroce”. Conducătorul României a arătat că atâta timp cât au funcţionat aceste organizații, până la aşa-numita «auto-dizolvare», au mişunat în ţara noastră zeci şi sute de agenţi, printre care agenţi ai spionajului american şi englez, ai Intelligence Service-ului, care vizitau ţara în lung şi lat, îşi consolidau legături, le lărgeau, organizau reţele pentru viitor, a mai spus Dej.
În acel discurs istoric al lui Gheorghiu-Dej, puțin cunoscut în România, vorbitorul a spus că grupul Anei Pauker a încheiat o convenție cu Joint-ul, semnată de Vasile Luca. Peste capul conducerii partidului și al României, Ana Pauker s-a angajat în faţa reprezentantului Israelului că va promova interesele acestui stat.
Vasile Luca și Teohari Georgescu au fost arestați în mai 1952, dar Ana Pauker a fost arestată abia la jumătatea lunii februarie 1953. Spre deosebire de ceilalți doi, Ana Pauker nu a fost torturată, nu pentru că era bolnavă de cancer, ci pentru că Stalin dorea ca la București să se organizeze un proces public în care să fie devoalată toată trădarea evreilor față de partid și țară. În cadrul acestui proces, Ana Pauker urma să-și recunoască public faptele. Procesul n-a mai avut loc datorită asasinării lui Stalin și reabilitării lui Viaceslav Molotov, care a revenit în funcție de ministru de Externe și a intervenit la Dej pentru Ana Pauker. În plus, imediat după asasinarea lui Stalin, Uniunea Sovietică era condusă de un triumvirat format din Nikita Hrușciov, Lazar Kaganovici și Lavrenti Beria. Primii doi erau evrei. Campania antisemită s-a oprit brusc. Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost și el nevoit să oprească epurările de evrei din aparatul de partid și de stat. Ana Pauker a fost trecută în arest la domiciliu, pe caz de boală și, pentru că nu avea nici o avere, i s-a dat posibilitatea să muncească în calitate de traducător de franceză și rusă la Editura Politică. Pe lângă aceste două limbi, Ana Pauker cunoștea și limba germană.
În anul 1953, când a murit Stalin, Ana Pauker a plâns, cu toate că Stalin a fost cel care a ordonat împușcarea tuturor celor trei bărbați cu care Ana Pauker a avut copii și cu toate că el a fost cel care i-a decis eliminarea din politică. Aceleași sentimente le-a împărtășit și Viaceslav Molotov. Cu toate că Stalin l-a destituit și i-a întemnițat soția, el l-a elogiat toată viața și a spus că asasinatele comise din ordinul lui au fost benefice pentru Uniunea Sovietică. Molotov a spus că U.R.S.S. nu ar fi câștigat războiul mondial dacă nu ar fi existat unitatea conducerii țării și dacă Stalin ar fi rămas cu acei adversari deosebit de periculoși.
În iunie 1953, a avut loc o acțiune surprinzătoare a lui Hrușciov și a ginerelui său, Alexander Nikolayevich Shelepin, președintele K.G.B., acțiune prin care Lavrenti Beria a fost arestat, torturat și asasinat. Abia în decembrie 1953, în ziarul Pravda, s-a dat un comunicat scris cu litere mai mici decât restul ziarului, prin care se anunța că „trădătorul Lavrenti Beria a fost condamnat la moarte și executat”. Hrușciov l-a înlăturat și pe Kaganovici și a devenit secretar general al P.C. al U.R.S.S., cu toată puterea în mâna lui. Intervențiile lui Hrușciov au salvat și evreii din P.M.R.
Întrucât privitor la activitatea sionistă a Anei Pauker s-au mai formulat unele acuzații, în anul 1956, ea fost chemată în fața unei comisii a Secției organizatorice a C.C. al P.M.R, subordonată lui Nicolae Ceaușescu, secretarul C.C. al P.M.R. cu problemele organizatorice. Ana Pauker nu a recunoscut acuzațiile care i-au fost aduse și acestea au fost retrase.
În anul 1959, Ana Pauker a aflat că Marcel Pauker, soțul ei care-i tolerase multe derapaje, tatăl a trei dintre copiii ei, pe care îl credea în detenție, fusese împușcat cu 23 de ani în urmă.
În anul 1960, Ana Pauker a decedat. A fost incinerată, iar urna cu cenuşa ei a fost depusă la Mausoleul din Parcul Carol, iar după dezafectarea acestuia, în 1990, urna a fost luată de familie şi dusă în Israel."
Semitismul și antisemitismul sunt antagonice?
Da, **semitismul** și **antisemitismul** sunt concepte antagonice, dar ele operează în registre diferite și necesită o clarificare pentru a înțelege relația lor.
1. **Semitismul**:
- În sens strict, semitismul nu este un termen frecvent utilizat în limbajul curent. El poate fi înțeles ca o referire la susținerea, promovarea sau identificarea cu popoarele semitice (ex. evrei, arabi, asirieni) sau cu culturile, limbile și tradițiile lor.
- În contexte istorice sau academice, „semitismul” poate descrie o atitudine pozitivă față de popoarele semitice sau o concentrare asupra contribuțiilor lor culturale, religioase ori lingvistice.
- În practică, termenul este rar folosit explicit, dar poate apărea implicit în contexte precum susținerea drepturilor evreilor sau arabilor ori promovarea dialogului intercultural în Orientul Mijlociu.
2. **Antisemitismul**:
- Antisemitismul este ostilitatea, prejudecata sau discriminarea îndreptată împotriva evreilor, ca grup etnic sau religios. Termenul a fost inventat în secolul al XIX-lea în Europa, dar fenomenul are rădăcini mai vechi.
- Deși „antisemitismul” implică o referire la „semiți” în general, în practică se referă aproape exclusiv la atitudini anti-evreiești, nu la alte popoare semitice (ex. arabii).
- Antisemitismul se manifestă prin stereotipuri, discriminare, violență sau propagandă și a avut consecințe tragice, cum ar fi Holocaustul.
**Antagonismul**:
- **Semitismul** (dacă este înțeles ca o atitudine pro-semitică, de exemplu, susținerea evreilor sau a altor popoare semitice) este opusul antisemitismului, care este o atitudine negativă și ostilă față de evrei.
- Într-un sens mai larg, antisemitismul se bazează pe ură și prejudecăți, în timp ce semitismul (în sensul pozitiv) promovează înțelegerea, respectul sau solidaritatea cu popoarele semitice.
- Totuși, antagonismul nu este întotdeauna simetric, deoarece „semitismul” ca termen sau concept este mult mai puțin folosit și mai puțin definit decât antisemitismul. În plus, antisemitismul are o istorie specifică și bine documentată, pe când „semitismul” este mai degrabă un concept teoretic sau contextual.
**Nuanță importantă**:
- În unele cazuri, antisemitismul este justificat de promotori prin acuzații false că evreii ar promova un „semitism” conspirativ (ex. mituri precum „dominația evreiască”). Aceste narative sunt antisemite și nu au bază istorică sau factuală.
- În contextul modern, antisemitismul poate fi combătut prin educație, promovarea toleranței și respectul pentru diversitatea culturală, ceea ce ar putea fi asociat cu un „semitism” implicit (susținerea drepturilor și demnității popoarelor semitice).
**Concluzie**: Da, semitismul (ca susținere a popoarelor semitice, în special a evreilor) și antisemitismul sunt antagonice, deoarece primul implică o atitudine pozitivă, iar celălalt una negativă și distructivă. Totuși, termenul „semitism” este rar folosit în contrast direct cu antisemitismul, iar lupta împotriva antisemitismului se concentrează mai mult pe combaterea urii decât pe promovarea explicită a „semitismului”. Dacă dorești detalii suplimentare despre un anumit aspect (ex. istoria antisemitismului sau contribuțiile culturale semitice), pot aprofunda!
Cuvântul **„semiți”** se referă la un grup de popoare care vorbesc limbi semitice și care au origini comune în regiunea Orientului Mijlociu și a Africii de Nord. Termenul provine din lingvistica și antropologia culturală și are mai multe sensuri, în funcție de context:
1. **Lingvistic**: Semiții sunt popoarele care vorbesc limbi din familia semitică, o ramură a familiei de limbi afro-asiatice. Aceste limbi includ:
- **Araba** (vorbită în lumea arabă)
- **Ebraica** (limba evreilor, folosită în Israel și în texte religioase)
- **Aramaica** (vorbită istoric în regiuni precum Siria și Mesopotamia)
- **Amharica** (vorbită în Etiopia)
- Alte limbi precum akkadiana (vorbită în Mesopotamia antică) sau feniciana.
2. **Istoric și cultural**: Semiții sunt asociați cu popoarele antice din Orientul Mijlociu, cum ar fi:
- Evreii
- Arabii
- Asirienii
- Babilonienii
- Fenicienii
- Etiopienii (unele grupuri, precum amhara și tigray)
Aceste popoare au jucat un rol important în istoria regiunii, contribuind la dezvoltarea civilizațiilor antice (ex. Mesopotamia, Canaan, Arabia preislamică).
3. **Mitologic**: În tradiția iudeo-creștină, termenul „semiți” este legat de descendenții lui **Sem**, unul dintre fiii lui Noe, conform Genezei din Biblie. Aceasta este o referință simbolică, folosită pentru a explica originea anumitor popoare.
4. **Modern**: Termenul este uneori folosit în contexte socio-politice, mai ales în legătură cu evreii și arabii, dar utilizarea sa poate fi sensibilă din cauza asocierii cu antisemitismul sau cu conflictele din Orientul Mijlociu.
**Semnificație culturală și istorică**:
- Popoarele semitice au contribuit semnificativ la cultură, religie (iudaism, creștinism, islam) și științe (ex. scrierea alfabetică feniciană, care a stat la baza multor sisteme de scriere moderne).
- Termenul este uneori folosit greșit în discursuri rasiste sau stereotipizante, ceea ce necesită prudență în utilizare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu