duminică, 22 decembrie 2024

Am desfundat o bârdacă de pălincă.

 Dac-ar fi cineva să-mi dea și mie... o bărdacă de apă de izvor să beau, ți-aș arăta și eu cine sînt. ISPIRESCU

Vin sărbătorile!

Ce-i mai frumos pe lume decât să ai aproape copiii, nepoții, nurorile, părinții, frații si cumnatele, cuscrii și cuscrele! 

Cum zăgazurile granițelor au fost deschise de 35 ani mulți dintre romanașii noștri s-au zburătăcit în cele patru zări. Cei rămași jinduiesc și ei la viața occidentală, la târgurile de Crăciun, la bucate orientale.

Câțiva dintre ai noștri se preumblă pe la marocani, pe la nemți sau pe la cehi. Să le fie de bine!

Noi, de la lovitura de stat din '89 stăm și ne reunim cu cei rămași. Ascultăm colindele, mirosim bucatele gustoase ce se pregătesc. Ba chiar le degustăm.

Desfudai bârdaca de pălincă, de proveniență Poienarii Rali, locul unde anual plămădim bucate din darurile grădinii de legume, pomilor fructiferi, viei, de-a lungul lungii noastre zbateri cu țărâna românească.
 
La prânz am ridicat cescuța cu pălincă ce însoțea o porție de sarmale, care-mi gadilaseră nările de peste două ore. Mirosul îmbietor mi-au activat hormonul foamei. Totul pare perfect! Viața este extraordinar de frumoasă alături de ai tăi și  bucatele tradiționale.Mâine umplem sacoșele cu bunătăți preferate de porc si le oferim invitaților. Marți  aranjăm masa în sufragerie. Miercuri după liturghie ascultăm colindele corului bisericesc.  Înainte de a gusta preparatele Corneliei mergem la biserică unde preotul Vanghele ne-a rugat să-l onorăm cu prezența. Așa va fi!

Dragi mei,
Sărbători fericite, oriunde ați fi!



https://vm.tiktok.com/ZNew8MNCe/

https://vm.tiktok.com/ZNew8MNCe/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iată bogăția mea!