După ce am frunzărit Internetul, am mai compilat câte ceva, am citit știrile, unele revoltătoare, ba chiar le-am blagoslovit cu câteva cuvinte, nu m-a auzit nimeni, fiți fără grijă. Un ungur, acum prieten pe Facebook mi-a zis " Fosta-i Lele cât ai fost", "Las că-i bine și așa", m-am liniștit și am ieșit în curte.
Iaca, lângă ciobotele de curte un hexapod, răsturnat pe spate. Aștepta pe cineva să-l pună în poziție normală. L-am pozat, filmat și l-am pus pe un fir de iarbă în grădinița din fata camerei de la stradă. Mi-a mulțumit pentru totul și a dispărut printre frunze.
Prieteni dragi, tot ce este viu, uneori grăitor în limba lui este nădejdea omului pe pământ, speranța de mai bine. Optimiști să fim!
Ca în fiecare zi fac turul de onoare. Castraveții repicați, unii sunt căzuți la pământ. Furtuna de ieri i- a doborât. Amărâți, săracii de ei. Rușii sunt de vina!
Roșiile sunt viguroase. Au deja rod frumușel. Stau ca gărzile elvețiene la Vatican. Le-am salutat urându-le viață îndelungată și îmbelșugată.
Un câine latra la mine. Este câinele vecinilor, un mare prieten. Ne salută de fiecare dată când ne vede. Poate pică ceva! Motanii, pisicile nu s-au sculat. Să le vedeți mai târziu cât de mieroase sunt. Graurii au dispărut. Unde, unde? Dar las că-i bucurie.S- or înfrupta din cireșe nepoții și copiii noștri dacă or veni. Deh, treburi la împărăție, multinaționale. Nu-i vreme de cireșe. Banii, bani, vile, apartamente trebuie adunate.Săracă lume cât de relativă este! Mulți nu cunosc legea entropiei. La final va fi praful cosmic, o formă stabilă energetică. Așa că spiritul mercantil, americănesc a ajuns în România. Are mulți prozeliți. Îl văd pe Sebastian Burduja, instruit pe la americani. Strânge rândurile cu toate etniile. Oare o avea grijă și de etnia dacă?!
Nevasta mă anunță solemn: Hai, gata, scoală-te! Azi vor fi 30°C. Nu m- am abținut, am mai tras o poză spre grădinița din fata camerei de la stradă. Unde ești hexapodule?
Am trecut pe la pașapoarte, am cerut date de identificare, am deschis un dosar de caz, "Haimanaua". Uite- l pe intrus:
O întrebare: O fi fost femelă sau mascul?
" Unguru' " are o reacție splendidă la această schiță. Mulțumesc.
Stau strâmb și gândesc drept. Oare?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu