Dezvelirea statuilor principelui Gabriel Bethlen la Alba Iulia și a guvernatorului Transilvaniei, Samuel von Brukenthal, la Sibiu (prin meritele unui mecena oltean, dl. Mircea Ureche) dovedesc că, timid ca orice început, este amorsat procesul de recuperare a valorilor noastre transilvane, valori care sunt ale noastre, ale trăitorilor pe aceste meleaguri, indiferent de nație, etnie, religie sau confesiune. E un bun pas spre cucerirea acelei normalități, a unei atmosfere de inteligență și toleranță, de modernitate și valorizare a trecutului ca prim pas în găsirea de soluții pentru viitor. O normalitate care ar fi trebuit să debuteze la 1 decembrie 1918, dar care se lasă și astăzi așteptată.
Cele două episoade sculpturale nu trebuie să reprezinte acte izolate, ci doar un debut. Există o întreagă istorie și cultură transilvană, creată de toate etniile constitutive ale Ardealului, care ne-a fost ocultată pe vremea școlii, după cum continuă să fie ascunsă opiniei publice transilvane până astăzi. În schimb, suntem bombardați, abuzați, îndopați până la refuz cu un Ersatz de contrafacere istorică în numele căruia noi, ardelenii, nu trebuie să ne cunoaștem și să respectăm valorile și personalitățile propriului pământ, ci pe cele de peste munți, ale unor spații politico-economic- culturale de nivel mult inferior, atât cantitativ cât, mai ales, calitativ. Practic, de prin 1920 elevul transilvănean, mai ales cel român transilvănean, a fost spălat pe creier, mancurtizat, drogat cu modele discutabile, inferioare celor din locurile natale, dar care aveau singura calitate (dar determinantă!) de a aparține „dezrobitorilor”, „eliberatorilor” și alte năzbâtii ale contrafacerii culturale.
Să mă explic.
Nu este indiferent ce model de societate este promovat ca exemplu demn de emulat în rândul elevilor și al studenților- adică al membrilor societății transilvane și românești a viitorului. Pe de o parte avem un model european de tip occidental, extrem de bine reprezentat de Gabriel Bethlen (Bethlen Gábor) sau de George Rákóczi al II-lea (II. Rákóczi György): e un model purtând in nuce germenii parlamentarismului democratic de azi. Adică avem un principe- executivul- și un Parlament, o Adunare a Stărilor- Dieta. Dar mai avem și principiul autonomiei teritoriale, al descentralizării- fiecare comitat își avea reprezentantul regal- șpanul, dar și adunarea comitatensă- parlamentul regional, reprezentând interesele localnicilor.
Dați-mi voie să cred că un asemenea sistem, la scară istorică, era infinit preferabil oricăror glorioase succedanee ale Imperiului Bizantin. Care, în absolut toate ipostazele, s-au dovedit un fîs, un eșec la scară istorică, teritorii ale fărădelegii și sălbăticiei, ale înapoierii și mizeriei. Și nici nu puteau fi altcum- modelul bazileului bizantin e unul autoritar spre totalitar, sterilizator de inițiative și creativitate, criminal și dezumanizant- azi îl încarnează cel mai bine Vladimir Putin. La noi, acest model, ridicat în slăvi din stupiditate, ca tot ce era bizantin, a dat dictaturile lui Carol al II-lea, Statul Național Legionar, Antonescu, Gheorghiu Dej, Ceaușescu, precum și încercarea de dictatură personală a lui Liviu Dragnea. Toate au avut repercusiuni catastrofale asupra dezvoltării mintale, spirituale, morale, intelectuale și materiale a societății românești. Deci, îi mai dăm mult cu bizantinismul?
Mai mult, cred că o societate cum e cea transilvană- care a cunoscut Renașterea, Umanismul, Reforma, Contrareforma, Iluminismul, Uniația, Ortodoxia Reformată- e o societate alertă din punct de vedere spiritual, bogată cultural și de preferat inerției ce caracterizează stereotip și anost istoria Moldovei și Munteniei, cele refugiate într-o ortodoxie încremenită în proiect și-n lâncezeală.
Comparația devine tragică atunci când realizezi că peste Carpați, în Moldova și Muntenia, termenii de comparație pur și simplu nu există. Mult hulitele (pe nedrept și cu totala încălcare a oricărei probități științifice) Approbatae și Compilatae Constitutiones reprezintă adevărate monumente de drept constituțional- fără echivalent peste munți. Unde nici adunări de stări nu existau. Dar la fel de bine poți compara eruditul (și la fel de mult și pe nedrept hulitul) tratat tripartid de drept al lui Werbőczy cu vreun „monument“ juridic similar din extracarpatic, să zicem Pravila de la Govora- și te va pufni râsul.
Alteori e invers- de exemplu, sclavia romilor din Muntenia și Moldova, perpetuată până în epoca modernă, șase secole de-a rândul, nu-și are corespondent în Ardeal (unde și statutul țărănimii dependente era mult superior celui din ultraalpin) dar nu-și are corespondentul nici măcar în restul Europei; cel mult într-o altă, mândră, succesoare a Bizanțului, Rusia.
Nu putem la nesfârșit perpetua cultul mincinos al unor culturi medievale, premoderne și moderne care sunt inferioare celei locale, transilvane, dar sunt ridicate în slăvi strict pe criteriul oportunității politice. Nu e posibil ca un elev sau student transilvan să nu cunoască ce au făcut Bethlen sau Rákóczi pentru iobagii români, pentru limba română, pentru debutul literaturii române, pentru învățământul românesc pentru țăranii din Transilvania (inexistent pentru țăranii din Muntenia și Moldova) în schimb să fie îndobitocit cu însăilările contrafăcute și cu falsul umanism al unor odioși proprietari de sclavi, rumîni și vecini- ca voievozii și domnii Moldovei și Munteniei. Abia cultul statuar și apologia acestor sclavagiști nemernici sunt profund imorale, dacă nu cumva și ilegale.
Un Samuel von Brukenthal a lăsat societății primul muzeu din spațiul românesc. Primele biblioteci publice (și ce biblioteci!) - Batthyaneum (Alba Iulia) și Telekiana (Marosvásárhely- Tg. Mureș) aici au apărut- nu în Muntenia și Moldova unde boierimea trândăvea ca mandarinii valahi și se distra chinuindu-și sclavii romi și rumînii și vecinii din subordine. În Ardeal oamenii și-au folosit mintea, și-au pus-o la contribuție, au creat religii (ca Dávid Ferenc/ Francisc David) sau au inițiat drumul spre modernitate (ca parohul catolic al Bisericii Sf. Mihail din Cluj, Gaspar von Helt, mai cunoscut ca Heltai Gáspár). Istorici ca Anonymus, Kezai Simon, Rogerius (ce capodoperă e Carmen Miserabile- necunoscută elevilor români ardeleni!), Nicolaus Olahus, Szamoskőzy, Ápor, Kemény János, Bethlen Miklós, Haner, Hermann, toți acei istorici citadini ai vieții private (gen inexistent în Moldova și Muntenia ante sec. XIX deoarece neexistând orașe), pictorii, sculptorii, compozitorii medievali ai Transilvaniei – reprezintă un tezaur de cultură care se cere făcut accesibil elevilor, studenților și tuturor membrilor societății ardelene și românești. Ei vorbesc despre cele petrecute LA NOI, care au legătură cu meleagurile noastre natale- ceea ce, categoric, n-o fac nici cronicarii moldoveni cu care eram asasinați la română (vorbind și scriind într-un dialect care n-are legătură cu graiul român transilvan) și nici cei munteni (idem). A propos, acel enigmatic dialect rotacizant, scris și vorbit în Nordul Transilvaniei, de o grație exotică în latinitatea formelor sale arhaice, e la fel de necunoscut ardelenilor ca și klingoniana; deși, ca frumusețe, nu suferă comparație pe lângă mostrele mai târzii cu câteva secole, infestate de slavisme, din Scrisoarea lui Neacșu din Dlăgupole etc.
În sfârșit, va trebui ca românii ardeleni să-și recupereze acele episoade glorioase ale istoriei lor ardelenești, care astăzi le sunt ocultate: Unirea cu Roma, formidabila Biserică Șaguniană (cea mai modernă biserică ortodoxă din toate timpurile), ASTRA (o extraordinară societate culturală, creată și dezvoltată de românii ardeleni pe baze strict private) sau formidabila rețea de bănci românești- o epopee financiară care ar merita măcar două-trei lecții în programa de istorie.
Gabriel Bethlen, Samuel von Brukenthal, Ioan de Hunedoara, Iosif al II-lea, Maria Tereza, Matia Corvinul, Sfântul Ștefan (Szent István) sunt ai noștri, ai tuturor ardelenilor. Astăzi, pentru prima dată în istoria acestui pământ nefericit, avem șansa (și obligația ) să-i cunoaștem și să-i judecăm după faptele lor, nu după minciunile care le-au fost puse în cârcă de istorici cu epoleți dar fără scrupule.
Foto: dezvelirea statuii principelui transilvan Gabriel Bethlen
Sursa: Facebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu