Procesul de privatizare la care Securitatea a participat activ, inclusiv prin cadrele ei ”integrate” în serviciile de informaţii, a fost o copie la indigo a modului în care a decurs, pe numeroase segmente, aşa‑zisa tranziţie în fosta Uniune Sovietică. Singura excepţie o constituie caracterul nonviolent al acestui proces în cazul românesc. O explicaţie o constituie fidelitatea structurilor fostului DSS faţă de noii protectori din Frontul Salvării Naţionale, fidelitate sporită de faptul că Securitatea a fost salvată şi recuperată după decembrie 1989 de noua putere, în condiţiile în care majoritatea populaţiei cerea ”jos cu securiştii”. Între aceşti protectori ai foştilor securişti din subordine a fost generalul Ioan Talpeş, din 9 aprilie 1992 numit prin decret prezidenţial al lui Ion Iiescu şef al Serviciului de Informaţii Externe. Nu doar din dragoste, ci şi din interes.
Cei trei ”T” (Talpeş, Tănăsescu, Temeşan) – cei mai puternici români
Începutul mandatului lui Ioan Talpeş în fruntea SIE coincide cu perioada de înflorire a afacerilor, sub paravanul ”spionajului” românesc. Luîndu-i locul lui Mihail Caraman, cel care furase secrete NATO în anii ’60-’70 şi a ajuns în fruntea Serviciului de Informaţii Externe în 1990, Talpeş i-a preluat şi ”reţeaua”. Mai ales pe ”spaţiul” în care se înţelegeau pe un limbaj comun: pasiunea de colecţionari de artă şi antichităţi. Astfel că ”omul de casă” al lui Caraman, cu care acesta lucra zilnic împreună, deseori la achiziţii de mobilă veche şi obiecte de artă, mai ales tablouri, pentru care au adus prin SIE inclusiv reviste de specialitate din Anglia (cu semnături de pictori celebri, pentru identificarea tablourilor lor în România) a devenit nelipsit din biroul lui Talpeş.
Nu trebuie să ne închipuim că Ioan Talpeş s-ar fi expus, făcînd afaceri mai puţin curate el însuşi. Nu este chiar atît de naiv. Sau că Alexandru Tănăsescu, s-ar fi expus şi el. Nu – cei doi dădeau telefoane şi ”semnale” cui trebuie. În timp, generalul Tănăsescu, a ajuns mîna dreaptă şi bun prieten al directorului SIE Ioan Talpeş, care l-a promovat prim‑locţiitor al său.
Alexandru Tănăsescu s‑a născut pe 17 martie 1945 la Bucureşti şi a absovit, ca şi Talpeş, Universitatea Bucureşti – Facultatea de Istorie, dar în 1967 (la trei ani înaintea şefului său), după care a fost încadrat cercetător la Institutul de Studii Istorice şi Sociologice – Bucureşti. Dar drumul său fusese ”trasat” din faculate şi aceasta n-a fost decît fabricarea acoperirii. Din 3 ianuarie 1973 a fost încadrat în fosta Direcţie Generală de Informaţii Externe. Ca tînăr spion a fost practic crescut de Mihai Caraman, de cînd lucra pe „spaţiile” lui: se afla în Anglia, sub rezidenţa acestuia, în momentul defectării lui Ion Mihai Pacepa. Retras de urgenţă în ţară, a lucrat în centrala spionajului RSR, pe problema ”emigraţiei ostile”, sub conducerea unui securist veteran, colonelul Iordache, care avea studii la Moscova. De altfel, Caraman l-a şi promovat odată cu venirea lui la comanda Serviciului de Informaţii Externe, în 1990.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu