În data de 9 mai 2021 se împlinesc 144 de ani de când România și-a câștigat independența. La această dată, în anul 1877 a avut loc sesiunea extraordinară a Adunării Deputaților, care a proclamat independența de stat a României.

Una dintre personalitățile politice marcante ale acelei perioade a fost Mihail Kogălniceanu. El este și cel care a citit Declarația de Independență a României în Adunarea Deputaților. La data de 4 aprilie 1877, România a semnat Convenția cu statul rus, în timp ce în Balcani se trasa conflictul dintre Imperiul otoman și cel Țarist.

Kogălniceanu a fost cel responsabil pentru intrarea României în războiul ruso-turc din 1877-1878 de partea Rusieia, ocazie cu care țara și-a declarat independența. Acest rol politicianul și l-a exercitat ca ministru de Externe în Guvernul Ion Brătianu, alături de care, susținut și de Rosetti, o altă personalitate politică cu greutate a acelei vremi a susținut trecerea trupelor rusești prin România. În aprilie 1877, Kogălniceanu l-a convins pe Carol să accepte alianța cu Rusia, contrar sfatului Consiliului de Coroană. Franța, în calitate de putere ce superviza România, la acea dată, nu a susținut această mișcare pe tabla politică.

Susținut de Rosetti și Brătianu, Louis, duce Decazes, ministrul de externe francez, nu i-a oferit lui Kogălniceanu răspunsul ferm pe care i l-a cerut, refuz care a sugerat faptul că, dacă România se alătură armatei rusești, puterile nu-i vor mai oferi protecția de care s-a bucurat până atunci. Politicianul, luând la cunoștință, și-a exprimat, totuși speranța că Franța va susține România în momentul decisiv.

Discursul său din 9 mai 1877 din fața Parlamentului României s-a concentrat pe faptul că Guvernul consideră că țara a renunțat la suzeranitatea otomană. Parlamentul a adoptat declarația de independență în aceeași zi, principele Carol promulgând-o a doua zi, pe 10 mai, sub numele de „Proclamație".

Mihail Kogalniceanu a rostit un discurs rămas celebru din care redăm:


„În stare de rezbel cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare….Ce-am fost înainte de declararea rezbelului? Fost-am noi dependenți către turci? Fost-am noi provincie turcească? Avut-am noi pe sultan ca suzeran? Străinii au zis acestea; noi nu am zis-o niciodată. Așadar, domnilor deputați, nu am nici cea mai mică îndoială și frică de a declara în fața Reprezentanței Naționale că noi sîntem o națiune liberă și independentă".

În anul care a urmat, Kogălniceanu a depus eforturi pentru a obține recunoașterea independenței de către toate statele europene, afirmând și susținând că politicile guvernului său se centrează pe

„transformarea cât mai rapidă a agențiilor diplomatice și consulatelor străine din București în legații".

Atât Independența României, cât și independența Serbiei și a Muntenegrului, precum și unirea Dobrogei cu România, au fost recunoscute oficial prin Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano de la 3 martie 1878 și prin Tratatul de la Berlin, de13 iulie 1878.