Ce ziceți? Puteți trăi și voi ca Narcisa?

Multe case frumoase au apărut în satul nostru! Sunt aproape douăzeci de ani de când am cumpărat casa la care mereu mai restaurăm câte ceva.

Zilnic ne bucuram de priveliștea din curtea noastră. Imaginile se schimbă, zi de zi.

Majoritatea caselor din sat, din comună și pot să spun că din țară au fost restaurate, îmbunătățite. Spre proprietatea noastră trec prin satul Poienarii Apostoli, județul Prahova. Mă uimesc transformările, în bine, ale caselor, ale străzilor, magazinelor și chiar ale oamenilor, grija lor față de proprietate. 

Marile lanțuri de magazine simt potențialul financiar și de consum al românilor. La o aruncatura de băț este Mega Image, Potigrafu. Așa cum spune Narcisa poți plăti cu cardul cumpărăturile din micile magazine. 

Parcă și oamenii satului au mult mai mare atenție față de proprietățile lor, culturile din câmp. Garduri noi, școli noi, case ecologice, din lemn, curți curățate, flori multe, gazon,etc.

Un lucru mă amărăște: mulți localnici dispar, fie prin moarte naturală, fie emigrare temporară sau definitivă.

Mă bucură poveștile tinerilor, via Internet. Ce mai! România s-a schimbat mult în ultimii treizeci de ani, în bine.

Începusem restaurarea, 2007. Casa cumpărată în 2004. Pridvorul și polata ne-au atras mult. 

Azi, după restaurare. Am păstrat stilul tradițional. 

O poveste de viață de pe Internet:

Casa din vis. Anul trecut, într-o zi de joi, soțul meu a găsit un anunț de vînzare pentru o casă dintr-un sat din Subcarpații de Curbură, la vreo 15 kilometri de orașul Buzău. Vineri am sunat, sîmbătă ne-am dus să o vedem, duminică am bătut palma cu vînzătorul. Poate că a fost dorința majoră de a pleca, poate că a fost casa care arăta chiar ca în visele și visurile noastre niciodată descrise, poate că a fost ziua aia minunată de octombrie în care am ajuns acolo. După vreo lună, un mic credit, ajutoare de la familie, acte peste acte, ne-am mutat. Era început de noiembrie, încă mai erau cîteva flori în grădină, livada se desfrunzea încet, caii vecinei alergau liberi, cîinele nostru zburda fericit, eu mă trezeam zilnic pe la 6 ca să mă uit pe geam și să respir în sfîrșit aerul ăla curat. Am plantat roșii, castraveți, pătrunjel și ierburi aromatice, avem pomii plini de mere, flori pe care nici nu le cunosc, păsări nemaiauzite pentru care inventez nume (de exemplu, „pasărea alarmă“), ne-am împrietenit cu vecinii. Peste doar patru zile, îl voi naște pe băiețelul nostru și abia aștept să-l creștem în noua noastră casă de la buza pădurii. Nu sîntem și nu vom fi nicio­dată rupți de lume ori izolați. Avem curent, gaze, apa curentă, Internet prin fibră optică, semnal 4G și un drum asfaltat de doar 15-20 minute cu mașina pînă în oraș. În comună, avem serviciu de salubritate, cameră de gardă, medic de familie, pediatru, grădiniță bună, școală bună și transport gratuit pentru copii. La toate magazinele din comună se poate plăti cu cardul, mereu am primit bon fiscal, iar localnicii spun că infracționalitatea este zero în zonă. Ne-am păstrat locurile de muncă, al meu remote, iar al soțului parțial remote. Din cînd în cînd mai venim în București pentru diverse chestiuni administrative, facem doar o oră și jumătate pe drum, dar ni se face dor rapid de casa noastră de la țară.

Cum mi s-a schimbat viața de cînd am plecat din București. Ne simțim mereu ca la pensiune, deși muncim mult mai mult fizic ca să întreținem casa și curtea, relația noastră de cuplu parcă e și mai bună, relația cu părinții s-a îmbunătățit, eu nu mai am nici o problemă de piele, iar rinita mi-a dat pace, cele nouă luni de sarcină au fost fără probleme, soțul meu este foarte bucuros să meșterească prin gospodărie, cîinele e în extaz și are o stare de sănătate excelentă, mîncăm un pic mai sănătos, ne facem provizii, dischetele mele demachiante sînt curate, petrecem serile pînă tîrziu afară sub stele la foc și dormim cu geamul larg deschis. Respirăm. În sfîrșit, respirăm. 

Narcisa Dumitru este blogger la TravelGirls.ro.