sâmbătă, 6 noiembrie 2021
Cea mai veche meserie. Americanii sunt fete mari.
Agent chinez al serviciilor de secrete, găsit vinovat în SUA de spionaj economic. Beijingul respinge acuzaţiile
Xu Yanjun, un responsabil din provincia Jiangsu al biroului de informaţii externe, din subordinea Ministerului Securităţii Statului, a fost găsit vinovat de un tribunal din Cincinnati la capetele de acuzare de complicitate şi de tentativă de spionaj economic, precum şi la trei capete de acuzare de furt de secrete comerciale, notează Agerpres.
Fiecare din cele două capete de acuzare de spionaj economic poate aduce o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare, iar fiecare din celelalte trei este pasibilă de 10 ani de detenţie.
Autorităţile americane îl acuză pe Xu Yanjun că, începând din 2013, a încercat să obţină informaţii în contul Chinei despre mai multe companii aeronautice, printre care General Electric Aviation (din SUA) şi Safran (din Franţa), care colabora cu GE la dezvoltarea unui motor.
Agentul ar fi identificat experţi angajaţi de aceste companii şi i-ar fi atras în China sub pretextul unor conferinţe universitare, plătindu-le călătoriile.
El a fost arestat în 2018 în Belgia, unde, foarte probabil, fusese atras în cadrul unei operaţiuni de contraspionaj, crezând că se întâlneşte cu un angajat al GE.
Xu a fost extrădat în acelaşi an în SUA.
La acea vreme, Departamentul de Justiţie indicase numele altor zece acuzaţi, dintre care doi subalterni ai lui Xu, şase hackeri care lucrau cu ei şi doi bărbaţi care lucrau pentru Safran.
Niciunul dintre ceilalţi zece acuzaţi nu a fost arestat.
Potrivit Departamentului, o companie aerospaţială controlată de Beijing căuta să dezvolte un motor similar celui al GE, pentru a-l utiliza la un avion conceput în China.
Toate acuzaţiile au fost respinse de Beijing
Cetatea Neamțului
Neamt Citadel is a medieval fortress located in north-eastern part of Romania, near Targu Neamt, Neamt County. The citadel with its near perfect vertical walls, constructed based on a remarkable engineering design, proved to be indestructible. Even Muhammad II, the conqueror of Constantinople, was kept outside the city by the great walls.

The construction of the medieval fortress started in 14th century during Petru I of Moldova’s reign, but developed in 15th century further during the reign of Stephen the Great.
A Visit to Neamt Citadel…
A brief history of the fortress is written on one of the walls in the courtyard. You can learn interesting facts about it: the fact that the fortress was built during the consolidation of the medieval state of Moldova, during the time of Petru I Musat (1375-1391). The first documentary attestation of Neamt Citadel dates from 1395, during a military expedition carried out by Sigismund of Luxembourg, King of Hungary, to Moldavia, before being defeated.
The place was subjected to restoration works carried out between 2007-2009, so that the fortress regained its grandeur, this time not as a military objective, but as a historical monument and a place of interest for tourists.

The courtyard of the fortress attracts by its designed: several alleys paved with stone lead you to the main areas of visit and the lawn completes the free spaces. From place to place information panels appear, so that the visit to the fortress is instantly transformed into a history lesson for those who have the patience to read the details presented on each corner of the fort.
A bust statue of the Lord of Moldova is exhibited on the left side of the courtyard, along with four information panels: Petru I Musatinul – “the founder of the fortress”, Stephen I – “the winner from Hindau”, Stephen the Great – “the protector of Moldova” and Vasile Lupu “the last great founder”. On the opposite side of the courtyard, on the northern side, there is a second entrance to the fortress.
Do you like Neamt Medieval Citadel? Read an article about other medieval fortress, Suceava Fortress
vineri, 5 noiembrie 2021
Ca fost susținător taliban al PNL, un votant cu acribie la toate alegerile și acum cui voi da votul meu? Vreau un sfat documentat.
Nătângii la poarta stângii
Cu prețul unei considerabile solicitări a creierului gros și a celui subțire, Iohannis și Cîțu au reușit să trimită PNL, din poziția de principal partid la guvernare, să zgrepțene acum la poarta PSD. Ceea ce reprezintă condiția firească și neschimbătoare a liberalilor post `89: partid atârnător de PSD.
Privind istoria politică a ultimilor 30 de ani, prima constatare e că referirea la PNL ca partid al Brătienilor e o glumă. Vechiul PNL a fost un partid, cu părțile lui bune și rele, dar un partid doctrinar, conturat ideologic și ales ca atare de electoratul său. PNL-ul contemporan a fost votat doar ca alternativă la „comuniștii" PSD și, de fiecare dată, a guvernat agățându-se de „comuniști". Între 2000 și 2004, a susținut din parlament guvernul Năstase. Din 2005 până în 2008, rocada, guvernul minoritar Tăriceanu a fost susținut de PSD. În 2009, PNL Crin Antonescu l-a sprijinit în finala prezidențialelor pe candidatul PSD pierzător Mircea Geoană, sperând să i-l atașeze pe Klaus Iohannis ca premier. Apoi, n-au mai avut de cine să se atârne și au rămas pe dinafară până în 2012, când, din nou s-au lipit de PSD în USL-ul Ponta-Antonescu. Încă o dată, se despart în 2014 de PSD și, în consecință, nu mai ajung la Palatul Victoria decât în toamna 2019, cu ajutorul unor dezertori de la PSD.
Iar în clipa de față, după 8 luni de guvernare cu premier PNL, Ciolacu îi transmite lui Cîțu că are agenda încărcată și că o să se întâlnească cu el, ca să discute scoaterea de ceafă a PNL din rahat de către PSD, când îi va permite timpul.
În mai bine de trei decenii, PSD a fost la guvernare 70% din timp. Principala explicație este pseudoopoziția la PSD pe care a întreținut-o numitul Partid Național Liberal, împiedicând astfel afirmarea unei opoziții autentice, cu valoare de alternativă.
Puterea, fie și aparentă, a contat mereu pentru așa-zișii liberali mai mult decât ideologia. Putere pe care n-au fost în stare s-o păstreze din prostie și trufie.
„Ministeriul Agriculturei, Comerțului și Lucrărilor Publice a inventat un meșteșug sau o negustorie nouă – nu știm bine ce o fi – care se numește «pomologia». Dacă ministeriul voiește să zică cultura pomilor prin acel cuvânt, atunci îi recomandăm încă câteva compuneri tot atât de ingenioase. În loc de patologie să zică bologie (de la boală), în loc de cranioscopie – capologie, în loc de botanică – tufo sau buruionologie și, în fine, în loc de zoologie – dobitocologie. Mai cu seamă această din urmă știință e foarte necesară pentru a cunoaște regnul liberalilor", scria Mihai Eminescu.
Nu mai văd altă concluzie decât că dacă PNL va împărtăși soarta PNȚCD, nu va fi o pierdere pentru evoluția politică a României. Dimpotrivă.
Stau la gura sobei, compilez articole, scriu pe tabletă, dau titluri noi cu semnificație, unii mă povațuiesc sa-mi vad de treabă.... Și eu nu tac.
Aşezat la gura sobei noaptea pe când viscoleşte
Privesc focul, scump tovarăş, care vesel pâlpâieşte.
Şi prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveştilor minuni.
Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur;
Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punţi de aur;
Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripaţi
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpăraţi.
Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume,
Aducând pe lumea albă feţi-frumoşi cu falnic nume;
Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai…
Nu departe stă Pepelea, tupilat în ilori de mai.
Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă
E Ileana Cosânzeana!… în cosită floarea-i cântă.
Până-n ziuă stau pe gânduri şi la ea privesc uimit,
Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!
Personal, am cunoscut mulți trădători de țară. O pacoste!
Cum rămâi în istorie ca trădător
Toți au rămas în istorie. Toți. Și trădătorii și eroii…
Primul trădător al neamului nostru despre care pomenește istoria este Bicilis, un tarabostes dac, poate chiar o rudă a lui Decebal, ce l-a trădat pe rege și a spus romanilor unde sunt ascunse comorile dacilor și unde este Decebal. Din numele lui s-a născut cuvântul „bicisnic" și de mii de ani istoria nu l-a uitat.
Nu e totuna să rămâi peste veacuri pomenit de neamul tău ca martir care ai murit strivit pe roată pentru că ai luptat să fie un pic mai bine pentru ai tăi sau ca trădător. Între una și alta e distanța de la rai la iad.
Din lucrarea lui David Prodan, „Răscoala lui Horea“, aflăm că cei şapte ţărani din Apuseni care i-au prins pe Horea şi Cloşca urmau să primească 600 galbeni şi să fie eliberaţi din iobăgie, iar pădurarul responsabil de planul prinderii 100 de galbeni. Premiaţi urmau să fie şi românii care l-au trădat pe Crişan: 30 de galbeni şi o medalie de aur pentru protopopul Iosif Adamovici şi 70 de galbeni pentru cei care s-au ocupat de prinderea lui Crişan.
Știți cum au fost premiați trădătorii!? Să nu vă imaginați că au fost chemați pe ascuns și li s-a strecurat punga cu arginți ca lui Iuda după ce l-a vândut pe Hristos, ci într-o zi de târg, la Zlatna, pe 5 februarie 1875, a fost locul în care autorităţile austriece au organizat solemn premierea trădătorilor și au dat ospăț în cinstea lor.
Istoria spune că pe o masă în trei talgere de argint erau galbenii pentru trădători, medalia de aur pentru protopopul ce a ajutat la prinderea lui Cloșca și cele șapte documente de eliberare a țăranilor din iobăgie.
„Fură citite mai întâi în faţa poporului, înalte prescripte, traduse în româneşte. Apoi, comisarul gubernial Mihail Brukenthal aduse la cunoştinţă numele tuturor celor care vor fi premiaţi şi după aceea rosti celor adunaţi o cuvântare în limba română. Aici se pot vedea – vorbi el – o pildă grăitoare în ce chip împărătesc se răsplăteşte credinţa către capul Ţării, ascultarea faţă de mai marii ei şi purtarea liniştită. Din răsplăţile în sume aşa de mari care se împart azi, împreună cu eliberarea din iobăgie, pentru prinderea acestor nelegiuiţi, porniţi spre rele, pe care toţi îi cunosc, pot să vadă limpede şi lămurit că înălţatul împărat urăşte păcatul şi fărădelegea şi nu lasă nepedepsiţi pe oamenii nelegiuiţi şi pe făcătorul de rele, pe amăgitorii şi înşelătorii poporului...“, descrie David Prodan în „Ospăţ pentru trădători".
Ce bine erau ticluite lucrurile și cuvintele ce făceau din alb negru, din bine rău și din fărădelege lege! Parcă sună atât de cunoscut!
Există legenda în Ardeal că vărul lui Horea, în ciuda laudelor și cuvintelor ce trebuiau să îl convingă că este de partea adevărului și a dreptății, a documentului eliberator și galbenilor primiți, nu îi prea mergea mâncarea pe gât și în cap îi răsuna scrâșnetul oaselor rupte și strivite pe roată ale vărului său, ar fi spus unui preot așezat lângă el la masă: „De bună seamă o să cadă blestemul pe noi şi mai ales pe mine pentru păcatul săvârşit vânzând pe Horia, duşmanilor!“ Părintele l-a liniştit spunându-i că „stăpânirile sunt de la Dumnezeu şi cine-i cu stăpânirea cu Dumnezeu este!“
Și totuși, blestem sau nu, viața l-a pedepsit: doi feciori i-au murit de moarte năpraznică, fiica i-a căzut într-o prăpastie, nevasta a luat ultimul copil și a plecat în lume. Chinuit de remușcări a luat calea mănăstirilor în căutarea iertării. A fost un timp la Prislop. Apoi la Cozia. Mereu și-a mărturisit și regretat marele său păcat. Aici şi-a găsit şi sfârşitul. Ciobanii transilvăneni când ajungeau vara cu oile pe o creastă din Parâng la un loc acoperit cu lespezi grele spuneau că acela e „mormântul călugărului ardelean", al trădătorului lui Horea.
O altă poveste am auzit-o la televizor povestită de Cristian Diaconescu și e esențială pentru a înțelege cum s-a păstrat în Apuseni amintirea trădătorilor. Acesta vizita Apusenii cu un ambasador străin. La întoarcere șoferul sau ghidul le-a arătat o căsuță cocoțată pe un vârf de deal.
Musafirii au privit spre casa, ce nu avea nimic special și nu înțelegeau de ce le este arătată atât de insistent.
-E casa unui stră-stră-stră-nepot de-al unui trădător al lui Horea, li s-a explicat.
Morala
Astăzi e mai actual ca niciodată să nu vă lăsați înșelați de mărirea lumii, să nu vă lăsați cumpărați de premii și de funcții. Ci priviți-vă dimineața în oglindă și întrebați-vă: Eu cum voi rămâne în istorie!? Nu contează ce primiți azi – e puțin și trecător –, ci să nu fiți peste timp un mormânt spre care urmașii vor arunca cuvinte de ocară. Dacă greșiți numai pentru voi, nu e o problemă, toți greșim, dar dacă vi s-a pus țara în mâini și greșiți pentru țară, asta nu vi se va ierta în veci...
Tragic! De ce au plecat și de ce pleacă românii?
O nouă generație părăsește România. Este valul familiilor încă tinere care caută școli pentru copiii lor
acum 33 minuteFoto: Getty Images
Primul val de români care au părăsit țara a fost al oamenilor muncitori și fără studii. S-au dus pentru un venit mai decent, cu prețul multor sacrificii familiale.
Al doilea val de români care au părăsit țara a fost al profesioniștilor - cu studii medii și superioare - și al studenților. S-au dus pentru condiții de muncă mai bune. Au căutat, de data asta, decența mediului de lucru.
Al treilea val de români care au părăsit țara este al familiilor cu autonomie profesională și financiară peste medie. S-au dus pentru medii sociale mai organizate și împlinire profesională la alt nivel.
S-au dus de lehamitea imposturii politice și a iluziilor despre lupta împotriva corupției.
Al patrulea val de români pleacă acum. Este valul familiilor încă tinere, stabilizate economic și profesional, oarecum împăcate cu metehnele balcanice, corupte și birocratice ale autorităților. Se duc din alt motiv. Se duc să caute școli pentru copiii lor.
S-a plecat de foame. S-a plecat din umilința locului de muncă. S-a plecat pentru alte perspective în carieră. Acum se pleacă fiindcă nu mai avem școli.
O să fie un val șocant de oameni care s-au implicat aici din toată inima, au ieșit la proteste, au luptat pentru medii mai curate în comunicare, educație, parenting, afaceri. Măcar pentru ce urma pentru copiii lor. Oameni care s-au implicat civic și care nu mai au energie. Nu mai au speranța reformelor. Dintre toate, școala a rămas cea mai nereformată instituție. Lumea se schimbă cu o viteză uluitoare, iar noi încă le cerem tinerilor de 18 ani să comenteze, la bac, "Moara cu noroc".
Știu zeci de cazuri concrete în jurul meu, de familii care atât mai caută. Viitor și educație pentru copiii lor.
Ce se întâmplă acum la nivel politic și decizional în România este prăbușirea speranței generațiilor între 30 și 40 de ani, educate, cu copii mici la școală.
CNC -Centrul Nervos Enteric, nervul vag, creier
Omul este cea mai performantă mașinărie,. CNC de peste 600 milioane de neuroni este localizat sub buric și este încorporat în pereții inte...
-
Aur, aur, aur! Barca de 8 plus 1 aduce al treilea succes al României la Jocurile Olimpice, după 20 de ani După 4 medalii la Jocurile Olimpic...
-
România strigă hoții la Paris: Sabrina Voinea, declarații disperate, cu lacrimi în ochi Gimnasta Sabrina Maneca-Voinea a declarat că se simt...
-
⚠️ Nu, domnule Bolojan, nu suntem proștii nimănui. Nici ai dumneavoastră. Am urmărit cu atenție conferința dumneavoastră de pres...