Din fuga calului prin câteva sate românești

Săptămânal fac un drum de cca 14 km, dus-întors până acasă, pentru burdușirea cămării cu alimente și multe ale nimicuri de magazinul Mega Image. Am vrut, azi, să cumpăr cât mai multe alimente românești. La dracu! Oferta de produse era, de peste 90%, de produse străine. Nici cartofi românești n-am putut cumpăra. Mi se ofereau cei belgieni, franțuzești sau egipteni.

Trec cu mașina prin câteva sate. Remarc de fiecare dată schimbări majore: lărgirea drumului principal, taluzarea și betonarea șanțurilor, canalizarea terminată de curând, gazul metan a fost introdus în toate satele, introducerea apei potabile a fost finalizata cu mulți ani în urmă, casele sunt mărite, înfrumusețate cu un design nou, din bujdule sunt transformate în adevărate vile, noi vile, multe în construcție, multe garduri din fier forjat, multe flori, apar zone industriale, unele sunt în construcție. Curățenie și iar multă curățenie, deja firmele de salubritate ridică la doua săptămânii gunoiul sortat iar pe cel menajer, săptămânal.

Noi școli în construcție.

Lumea parcă s-a mai civilizat, și datorită pandemiei.

O Românie frumoasă care are un viitor pe măsură.

Mi-e dragă țara noastră, mi-e drag poporul meu!

Am căutat pe internet să văd ce zic alți românași sau străinii.

Articolul este scris în 2018.

Numai răuvoitorii nu văd progresele fantastice din zona rurală românească.

Nu-i înțeleg pe românii care mânjesc cu rahat imaginea țării.

Am cunoscut mulți români, emigrați prin Europa, Orientul Mijlociu. Stâlceau limba română. Se făceau că nu-și mai aduc aminte unele cuvinte din limba lor maternă. Ăștia sunt idioții lui Petre ȚUȚEA. O să le putrezească oasele pe pământ străin.

Bine că mulți netrebnici au părăsit țara! Au plecat și mulți intelectuali și mulți oameni muncitori. O bună parte dintre ei spală popoul vesticilor. Degradare și umilire "in integrum" . Păcat! 

"Calea către o Românie mai prosperă şi mai incluzivă

• DONATO DE ROSA
• YEON SOO KIM

|JUNE 05, 2018

This page in:

• Romanian
• English

Stânga: ©Mihaela-Iuliana Stancu / bigstockphoto.com; Dreapta: ©CalinStan / bigstockphoto.com. Utilizat cu permisiune. Reutilizarea necesită permisiune adițională.

000

Dacă facem un tur al României, vom putea identifica două țări: de o parte, o țară urbană, dinamică și integrată în UE și, de cealaltă parte, o țară rurală, săracă și izolată. București este o metropolă plină de viață, cu servicii moderne înfloritoare și cu un venit pe cap de locuitor situat peste media din Uniunea Europeană.

Câteva dintre orașele secundare, precum Cluj, Iaşi și Timişoara, trec printr-un proces de transformare rapidă în centre de prosperitate și inovare; totodată, Cluj începe să devină cunoscut ca o regiune de tip Silicon Valley a României. Însă, atunci când ajungem în orașe mai mici și în zone rurale, avem sentimentul că aceste locuri se regăsesc încă la decenii distanță atât față de capitală, dar și față de restul Europei.

A beneficiat cu adevărat România de pe urma Europei? Ce poate face România pentru ca prosperitatea să se răspândească dincolo de câteva orașe mari? Acestea sunt o parte dintre întrebările la care am încercat să dăm un răspuns prin intermediul unui Diagnostic Sistematic de Țară pentru România - o analiză a Băncii Mondiale care examinează constrângerile și oportunitățile unei creşteri economice incluzive şi sustenabile.

România și motorul de convergență european

Sunt puține țările care au beneficiat la fel de mult ca România de pe urma integrării în UE. Reformele încurajate de aderare au adus investiții străine și au generat creșterea productivității și a nivelului de trai. PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de la 30% din media UE în anul 1995, la 60% în anul 2017. În prezent, peste 70% din exporturile țării, care sunt caracterizate de o complexitate tehnologică din ce în ce mai ridicată, sunt direcționate către UE. Cu o creștere de 6,9% a PIB în 2017, România este una dintre cele mai performante economii din Europa.

În același timp, populația României s-a redus începând cu anul 2000, de la 22,8 la 19,6 milioane, preconizându-se că această tendință de scădere va continua. Între 3 și 5 milioane de români, majoritatea apţi de muncă, trăiesc și muncesc în alte regiuni ale Uniunii Europene. Totodată, rata de participare a forței de muncă este de doar 66% (și un procent modest de 56% în cazul femeilor), ceea ce reprezintă un nivel mult prea scăzut pentru a putea compensa procesul de îmbătrânire și emigrația.

Pentru asigurarea unei creșteri economice sustenabile care să permită convergența către nivelul de trai din UE, România va trebui să întreprindă o serie de schimbări.

Așa cum în ultimele două decenii România a utilizat accesul la piețele și instituțiile din UE pentru a accelera creșterea economică, tot astfel, la momentul de față, va trebui să utilizeze aceste piețe și instituții pentru a aplana decalajul dintre românii care beneficiază de dezvoltare și românii care sunt lăsați în urmă. Aşadar, țara are nevoie de o forță de muncă cu un grad sporit de calificare, investiții mai eficiente și o alocare mai eficace a resurselor.

Sistem de învățământ învechit, infrastructură inadecvată și reglementări incerte

Competențele forței de muncă nu au ținut pasul cu natura din ce în ce mai sofisticată a economiei. România a făcut trecerea de la exporturi în sectoare caracterizate de utilizarea intensivă a forței de muncă și de un nivel tehnologic scăzut, la exporturi în sectoare mai avansate, precum industria autovehiculelor, utilajelor, echipamentelor electronice și TIC.

Însă, cu un nivel de numai 25,6%, rata de absolvire a învățământului terțiar este cea mai scăzută din UE. Angajatorii consideră că angajaților le lipsesc atât competențele tehnice (hard), cât și cele non-tehnice (soft). România este în urmă din punctul de vedere al numărului de absolvenți ai disciplinelor din categoria STIM (științe, tehnologii, inginerie și matematică), în timp ce formarea profesională pentru aspecte non-tehnice este deseori deficitară.

Calitatea infrastructurii este profund deficientă. În conformitate cu Raportul privind Competitivitatea Globală 2017-2018, România se situează pe locul 102, din punctul de vedere al calității infrastructurii de transport, într-un clasament cuprinzând 137 de țări. Constrânsă de un proces necorespunzător de planificare și de o administrație publică slabă, România este singura țară din UE care nu a fost capabilă să valorifice abundența de fonduri structurale de care a beneficiat începând cu momentul aderării. Suma alocată României pentru infrastructură era de 15,4 miliarde de euro pentru perioada 2007-2013, plus 17,6 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020. Pentru o țară cu un PIB mediu de 140 miliarde de euro în perioada 2007 - 2017, 33 de miliarde de euro nu reprezintă o sumă de ignorat.

Din cauza impredictibilității reglementărilor, întreprinderile mici se luptă din greu să devină competitive și să facă parte din lanțurile valorice globale: Codul Fiscal s-a modificat de 20 de ori în ultimii doi ani! Există totodată 1.200 de întreprinderi de stat, multe dintre acestea sunt mari și ineficiente și trag în jos productivitatea agregată.

Sărăcie generalizată - în cea mai prosperă Uniune a lumii

Peste un sfert din populația României trăiește cu mai puțin de 5,50 dolari americani pe zi, ceea ce reprezintă cea mai ridicată rată a sărăciei din UE. Populația săracă este deconectată de la factorii ce favorizează creșterea economică: jumătate din cei mai săraci, reprezentând 40% din populația României, nu are un loc de muncă, iar alţi 28% trăiesc de pe urma agriculturii de subzistență.

Unul din cinci oameni nu are acces la apă potabilă, iar o treime dintre aceștia nu are acces la toaletă cu apă curentă. Situația este deosebit de gravă pentru populația de etnie romă, în cazul căreia rata de participare pe piaţa muncii este de 28%, iar rata de sărăcie de 70%.

România rămâne una dintre țările cu cel mai scăzut grad de urbanizare din UE, iar un număr ridicat dintre persoanele sărace - 75% din populație- trăiește în zonele rurale. În ultimii cinci ani, doar 2% din populație și-au schimbat domiciliul reflectând o mobilitate teritorială redusă probabil rezultat al slabelor competențe și al politicilor greșit direcționate.

Sistemul de învăţământ se confruntă cu grave probleme: 40% dintre studenții români fac parte din categoria studenților afectați de analfabetism funcțional, ceea ce înseamnă că, tehnic vorbind, pot să scrie și să citească însă nu au capacitatea de a aplica aceste competențe într-un mod relevant în viața de zi cu zi. Aproximativ 1 din 5 copii abandonează școala, rata abandonului fiind printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană.

Indemnizațiile relativ generoase pentru creșterea copilului și lipsa locurilor de muncă cu fracțiune de normă (part-time) a generat efectul nedorit de înlăturare a femeilor de pe piața forței de muncă. Indiferent dacă femeile fac sau nu parte din forța de muncă, normele de gen adânc înrădăcinate continuă să plasează întreaga povară a creșterii și îngrijirii copiilor și bătrânilor pe umerii femeilor.

O pondere ridicată a forței de muncă continuă să fie blocată în activități agricole caracterizate de o productivitate scăzută și în alte activități informale, ceea ce contribuie la o subutilizare a resurselor și o distribuire inadecvată a acestora. Prim urmare, procesul de tranziție către locuri de muncă mai productive este lent.

Cheltuielile sociale înregistrează un nivel scăzut, respectiv 14,4% din PIB, si sunt distribuite asimetric favorizând pensiile în detrimentul altor categorii. În plus, acoperirea redusă și în continuă scădere a drepturilor la pensie în zonele rurale conduc la direcționarea din ce in ce mai redusă a resurselor publice înspre populația săracă din zona rurală. Prestarea de servicii sociale în domeniul protecției sociale, ocupării , învățământului și sănătății este fragmentată și neconsecventă, în special în zonele rurale, unde nevoile (și beneficiile de ordin economic) sunt cele mai mari.

Se regăsește România într-o “capcană a încrederii”?

Aşadar, care sunt motivele ce generează lipsa unei prosperităţi împărtășite în România? Analiza noastră evidențiază că acestea se datorează parţial incapacității statului de a se angaja în atingerea unor obiective de politici publice pe termen lung, dar şi implementării necoordonate a acestor politici.

Mulţi români consideră că politicile publice sunt promovate de interese particulare. Mulți suspectează că reformele întreprinse pentru aderarea la UE au reprezentat o chestiune de suprafață și nu au abordat problemele sistemice. Toate acestea au dus la subminarea încrederii.

În lumina tuturor acestor contradicții, se mai poate mândri România cu realizările sale? Privind retrospectiv, răspunsul este cu siguranţa “Da”. În mai puțin de o generație, România a construit o societate deschisă, a consolidat democrația și a atins cel mai înalt nivel de prosperitate în istoria sa.

Însă, dacă privim spre viitor, românii ar trebui să se îngrijoreze. Dacă România nu remediază eșecurile de guvernanţă, creșterea economică va deveni din ce în ce mai volatilă și prosperitatea din ce în ce mai puțin împărtășită de către toţi membrii societăţii. O Românie cu adevărat angajată pe calea dezvoltăriiunei societăţi prospere şi incluzive nu ar trebui să lase pe nimeni în urmă.

Ca să ai cultură trebuie să ai întâi bunăstare!

Lacrimi de mandrie si nostalgie UN INTERVIU DEOSEBIT - BURGHEZIA SPIRITULUI Un interviu captivant cu muzicologul Viorel Cozma - Un personaj fabulos: Enescu "Traim azi intr-un mediu semicultural si parvenit, impulsiv si brutal. Suntem departe, foarte departe de ce am fost candva. Iar eu nu pot sa fiu decat frustrat si trist. Ma simt exponentul unei lumi in destramare. Dar am credinta ferma ca ceva se va schimba intr-o zi, ca vom ajunge la o societate cu respect pentru valoare, prin care sa construim alta Romanie, la nivel spiritual. Asta e ceea ce ne lipseste la momentul actual". Sunt vorbe spuse de intervievat, dar parca le-as fi spus eu insumi... - As porni dialogul nostru de la o curiozitate. Cum va explicati ca cea mai mare inflorire a muzicii din istoria romanilor a avut loc in epoca interbelica? - Ca sa ai cultura, trebuie sa ai intai bunastare. Dupa unirea din 1918, romanii o duceau bine si tara intreaga era cuprinsa de un mare avant patriotic, de o dorinta puternica de a face ceva concret pentru aceasta Romanie Mare. Atunci au aparut institutii importante, care ne lipseau si care au creat, prin prezenta lor, un cadru favorabil. In 1920, Filarmonica se modernizeaza, sub conducerea dirijorului George Georgescu, care se intoarce de la Berlin si aduna in preajma lui crema absolventilor de Conservator. In 1921, Opera Romana devine institutie finantata de la buget. Apar Conservatorul si Teatrul National de la Cluj. Apar radioul si discul si, odata cu ele, posibilitatea de a-i asculta pe interpretii preferati si in saloanele de acasa. Dar poate ca adevarata explicatie pentru spiritul extraordinar de emulatie care a existat pe scena muzicii interbelice este fabuloasa prezenta a compozitorului George Enescu. Enescu a reusit sa coaguleze in jurul lui personalitatile de varf ale epocii. El este cel care, prin muzica, a sincronizat cultura romana cu cea occidentala. A avut extraordinara dorinta de a ridica nivelul culturii romane si al muzicii in special. Facea circuite obositoare, mergea in douazeci, douazeci si cinci de orasele de provincie sa cante Bach si, daca era intrebat la ce bun, ca lumea simpla nu intelege o muzica atat de profunda, el raspundea: "Nu-i nimic ca nu pricepe Bach, sa-l ia ca pe un medicament!". In 1913, a instituit un premiu national de compozitie pe care l-a acordat anual, pana in 1946, cand a parasit definitiv Romania Mai mult, el si dirija compozitiile castigatoare, pentru a le populariza. Enescu a fost un far calauzitor pentru intreaga generatie interbelica, a ridicat nu doar nivelul epocii respective, ci si al celei care i-a urmat. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, am avut un manunchi de muzicieni adevarati, care au fost recunoscuti peste hotare si care i-au dus lui Enescu faima mai departe. Despre ei s-a vorbit ca despre Scoala lui George Enescu: Anatol Vieru, Stefan Niculescu, Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Pascal Bentoiu, Theodor Grigoriu, Dumitru Capoianu, Miriam Marbe. - Ati putea sa-i faceti un portret artistului si omului Enescu? George Enescu - Enescu a fost o faptura cu totul exceptionala. Avea o memorie fantastica. Bela Bartok i-a dat odata in tren o partitura. Enescu a citit-o atent de cateva ori, pana la destinatie, apoi i-a returnat-o. A doua zi a cantat-o din prima, fara s-o mai deschida.   Canta cincizeci si doua de volume de Bach pe de rost. Dirija Wagner pe dinafara. Era parca venit din alta lume. Canta din gura, canta la fluier, la pian, la vioara, la violoncel, la flaut, la corn, la orga. Era un poliinstrumentist. Avea tot timpul ce povesti. Era glumet, spontan, facea poezii, epigrame si cuplete. Avea dar literar si dar de desenator. Era un excelent caricaturist.           Era tipul renascentist, cumula un talent fabulos. Avea maniere, stia sa fie elegant cand se cerea, dar era si nepretentios, de o mare modestie. Cand pleca in turnee, nu-si lua bilet la vagonul de dormit. Se culca la clasa a doua, intins pe scaune, asa cum era imbracat. Mergeau colegii lui si-l rugau pe seful de vagon sa nu mai bage pe altcineva in compartiment, fiindca "maistrul doarme un pic ca ari concert la Botsieni".            Cand ajungea, cu pantalonii necalcati, suia direct in trasura si gonea la hotel. Era gurmand. Ii placea mancarea buna. Si ii placeau mult femeile.             Era un barbat foarte frumos si dorit. Cand se terminau concertele, navaleau femeile pe el sa-l invite la ele, sa ia masa. In mare parte din fotografii, apare alaturi de femei frumoase din societatea inalta. A avut nu stiu cate propuneri de casatorie. A avut si o fata din flori, despre care nu s-a stiut nimic in timpul comunismului. - Despre cine e vorba?              - Fata lui a fost croitoreasa la Opera Romana, de unde a iesit la pensie. A murit in Bucuresti. A fost o fiinta foarte modesta, care nu s-a batut niciodata cu nimeni sa demonstreze nimic. S-a multumit cu conditia ei.   - Enescu s-a casatorit, totusi, dar foarte tarziu. Avea 57 de ani. De ce tocmai atunci? Maruca Cantacuzino - Marea lui dragoste a fost Maruca Cantacuzino, pe care a iubit-o ca un nebun. A cunoscut-o, din cate se pare, la Peles, prin 1911-1913, in cercurile Reginei Maria, de care ea era foarte apropiata. Maruca era casatorita cu Misu Cantacuzino, care se pare ca stia de idila ei cu Enescu. Misu a murit in 1928, intr-un accident de automobil.           Tot atunci, Maruca l-a cunoscut pe Nae Ionescu, de care s-a indragostit, la randul ei, nebuneste. Langa el, cum marturisea in jurnalul ei, simtea cum ameteste, ghicind, sub pielea lui, pe insusi Lucifer.              Relatia lor a durat sapte ani, iscand gelozii cumplite din partea lui Enescu, cu care a intrerupt si reluat legatura de foarte multe ori. Enescu a asteptat-o insa rabdator. Ce fascinatie trebuie sa fi exercitat aceasta femeie asupra acestor barbati, ambii mai mici ca ea! Enescu cu 3 ani, Ionescu cu 12! Cand acesta din urma a parasit-o, Maruca s-a imbolnavit de nervi. Enescu s-a intors din strainatate, a intrerupt toate concertele ca sa se ocupe de ea si a dus-o la tratament, la Viena.             De abia in 1938 i-a acceptat Maruca cererea in casatorie. A fost o nunta foarte mica. Au locuit impreuna la Palatul Cantacuzino, mostenit de la Misu, dar nu in odaile mari, somptuoase, ci in casuta din spate, in fostele camere ale servitorilor. Apoi au plecat la Paris. "Pe Calea Victoriei mirosea a parfum frantuzesc" - Ne-ati vorbit de aristocratia vremii, dar cum era Bucurestiul oamenilor modesti, din cartierele cu tramvai si cismea? - Sa stiti ca intreaga societate era marcata de o usoara burghezie. Dupa Unire, agricultura mergea excelent in tara. Oamenii se instarisera. Ii vedeai frecvent in restaurante, cofetarii si baruri. Lumea nu statea seara in casa.            La 8 seara se pregateau de iesit. Mergeau cu familiile in cate doua locuri pe seara. Ieseau, de exemplu, la restaurant, unde mancau si ascultau muzica, iar apoi intr-un bar, unde beau si dansau. Vara mergeau la gradini. Duminica ieseau toti la plimbare, imbracati frumos.             Pe Calea Victoriei mirosea a parfum frantuzesc. De la Palat pana la CEC curgeau rauri de oameni. Unii se opreau la cofetarii, sa comenteze pe cine au vazut, descantau cate trei ore o cafea, alaturi de prieteni vechi. Si nu costa o avere sa faci asta! Burlacii, pe atunci, mancau numai in oras!                Nu trebuia sa fii om bogat ca sa-ti permiti. - Unde se putea asculta muzica in vremea aceea?  Viorel Cosma - Depinde de tipul de muzica. Intre razboaie, Bucurestiul rasuna de muzica. Da-i rusului vodca, francezului cafea si ziare si romanului muzica si mancare! Vor fi toti fericiti!              Cine voia sa asculte muzica culta mergea la Ateneu si la Opera Romana. Sau la Sala Dalles, unde aveau loc concerte de muzica de camera si lieduri.              Puteai sa-i asculti pe compozitorii si dirijorii Theodor Rogalski, Paul Constantinescu, Martian Negrea, Mihail Andricu. Oamenii astia mi-au fost profesori la Conservator, imediat dupa razboi. Erau toti scoliti la Paris, aveau eticheta si maniere. Adevarati intelectuali de rasa.             Tot asta a fost perioada marilor nostri interpreti: pianistii Dinu Lipatti si Cella Delavrancea. Pe atunci se mai putea asculta muzica culta si in saloanele mondene ale marilor doamne, care dadeau serate muzicale. Chiar Cella Delavrancea organiza astfel de seri, la care chema lume buna, oameni de litere, muzicieni. Se serveau tot felul de prajiturele, de sendviciuri.               La inceput erau prezentate tinerele sperante muzicale, care isi faceau numarul. Apoi urma un recital adevarat al unui artist deja afirmat. Cella era casatorita Lahovary, avea mari posibilitati financiare, isi permitea astfel de serate. - Ati cunoscut-o pe Cella Delavrancea? - Da, am fost si la ea in casa, pastrez si acum scrisorile de la ea. Era adorabila, inteligenta, sclipitoare, un om cu care puteai sa stai de vorba ore in sir si sa nu te plictisesti. Putea sa cante un repertoriu de 5 ore fara sa oboseasca. Avea o forta barbateasca aproape. Foarte buna prietena cu dirijorul George Georgescu, mi-a fost colega de catedra la Conservator. Ea i-a luat locul Marucai in inima lui Nae Ionescu. A trait 104 ani. "Sa mananci peste batog si sa-ti cante Zavaidoc" - Tot atunci insa e si perioada marilor succese ale muzicii usoare, perioada din care ne-au ramas cele mai bune romante, cea mai buna muzica lautareasca. Unde s-au lansat marii interpreti?  Cella Delavrancea  - Muzica usoara se asculta numai in restaurante. Existau in epoca saizeci si trei de restaurante cu muzica! Va dati seama ce pleiada de artisti la atatea localuri! Interpretii cantau la cel putin doua, trei restaurante si o gradina, pe seara. Faceau toti tururi. In felul asta, la un restaurant vedeai mai multi artisti.             Restaurantele erau frecventate, si ele, de clase sociale diferite. Erau, pe de-o parte, cele de langa gara, unde cantau tarafurile Julea, Fanica Luca, Maria Lataretu. Catre centru erau gradinile de vara ale boierimii: la Bufet, la Sosea, la Bonaparte (Floreasca) sau terasa Otetelesanu, unde-i puteai intalni adesea pe Camil Petrescu, pe Sadoveanu, pe George Calinescu.              Scriitorii erau oameni de lume, erau o breasla cu mult mai mondena decat a compozitorilor, de exemplu. Dar in fiecare cartier erau zece, cincisprezece carciumi, asa ca nu era nevoie sa pleci de acasa pana nu stiu unde, daca voiai sa mananci.           La restaurantul Continental, unul din cele mai selecte (azi vizavi de hotel Novotel) canta Grigoras Dinicu. Daca, de exemplu, seara era concert cu Herbert von Karajan sau Yehudi Menuhin la Ateneu, impresarii ii duceau dupa aceea la Continental, unde ii lua in primire seful de sala, care le oferea un meniu gastronomic romanesc foarte rafinat si apoi ii invita sa asculte muzica. Si canta Dinicu numai muzica clasica pana la 11 seara, apoi trecea, treptat, la populara, la hore, sarbe, veneau guristii.              Dupa 1 noaptea, se puneau pe dansat: tango, foxtrot, cha cha. Si daca respectivii mai voiau sa petreaca, se duceau la barul Zissu, unde era numai dans pana la 3 dimineata. La Zissu se beau numai bauturi scumpe, sampanii, vinuri frantuzesti, lichioruri. Acolo canta Jean Moscopol. Era un tip megaloman Moscopol. Vorbea frantuzit, se imbraca in culori tipatoare, ca la Paris, umbla cu esarfe si palarii de fetru. El nu canta decat in locuri bune, la cofetaria de pe Calea Victoriei, la Zissu la bar, la Parcul Trandafirilor. Nu canta niciodata in carciumi si bodegi. Cristian Vasile            Acolo il gaseai pe Zavaidoc. Zavaidoc a cantat la Berbec si la Ciresica, langa Cismigiu, unde se golea tramvaiul. I se facea reclama: "coboara neamule, sa mananci peste batog si sa-ti cante Zavaidoc". Era un om mai simplu Zavaidoc, venit de la Pitesti. Dar avea o voce formidabila, de opera, cu niste acute de tenor.            In alte restaurante cantau romante Ioana Radu sau Mia Braia. Erau surori. Ioana era o femeie simpla, nu era culta. Nu stia sa scrie decat cu litere de tipar. Mia facuse insa facultate. Erau fete de plutonier major, venite de la Craiova. Mia s-a casatorit cu Petre Alexandru, cu care a si cantat duete.                Ioana a avut cinci barbati cu cununie. Avea o voce fantastica. Fuma cate un pachet de tigari pe ora si bea cafele pana nu mai putea. I se ingrosase vocea ca la barbati. La romante, n-a egalat-o nimeni, niciodata. Vedeti, lumea stia sa se si distreze pe atunci. Se muncea pe branci, dar aveau si bucurii.              A ramas celebru in epoca un personaj cu bani si foarte petrecaret, care obisnuia sa mearga seara pe la 10 pe Soseaua Kisseleff, unde era un sirag de terase si restaurante: la Bufet, la Visoiu. Lua taraful cel mai bun, angaja sapte, opt trasuri, instala cantaretii in doua din ele si in restul pe ceilalti cheflii din restaurant si mergea la margine de Bucuresti, unde el avea o vie, sa chefuiasca toata noaptea cu vin de Valea Calugareasca. Si avea si o tacaneala omul asta: urca lautarii sa cante in cei doi stejari din curtea casei. Va puteti imagina ce chefuri se incingeau! "Cand incepea sa cante Maria Tanase, toata lumea lasa lingurile jos" - L-ati amintit pe Grigoras Dinicu, varful muzicii lautaresti, cel care a influentat atatea generatii de interpreti. Ii dedicati multe pagini si in cartile dvs.                - Pe Dinicu l-am cunoscut tarziu, in 1946, era deja bolnav de cancer la laringe. Suferise si doua operatii. Am mers de mai multe ori la el acasa, sa stam de vorba, dar in ultima perioada, nici nu mai putea vorbi, ne scriam intrebarile si raspunsurile pe bloc-notesuri. Maria Tanase pe scena                Dinicu era un lautar umblat, un om care se scolise, care facuse Conservatorul, intalnise multa lume buna, canta pe la ambasade, pe la festivaluri. Hora staccato a lui e inegalabila si azi.               La inmormantarea lui Dinicu, era asa de multa omenire, ca s-a intrerupt circulatia de pe strada Finlanda, unde locuise, si pe Soseaua Stefan cel Mare, pana la Lizeanu. Au venit 400 de lautari din toata tara cu tambal, contrabas, violoncel, viori, si de la casa lui pana la cimitir i-au cantat tot repertoriul. A fost fabulos. Parca a explodat tot Bucurestiul de muzica. Nici Maria Tanase n-a avut asemenea funeralii. - Cu Maria Tanase ati fost coleg de catedra la Liceul de Muzica. Era asa de teribila precum se spunea? - In 1953, cand a fost numita profesoara la scoala de muzica, Maria canta la optsprezece restaurante pe noapte. Avea sofer care o astepta in fata. In spate, pe bancheta, era Faramita Lambru cu acordeonul - unul mic, negru, prost si gaurit. Ii zicea Maria: "Da-te, mai, mai incolo, ca ai acordeonul spart si-mi faci curent". Pana la urma, i-a cumparat ea unul mai bun.               Faramita era peste tot umbra Mariei. La 9 seara, erau la Cina, la 9.20 la Continental, la 10 fara un sfert, la Bufet. Cand incepea ea sa cante, toata lumea lasa lingurile jos. Nu misca nimeni, timp de cincisprezece, douazeci de minute.             Faramita ii stia perfect repertoriul, nu trebuia sa i se spuna decat: "do diez!", "sarba!", "fa!". La restaurantele bune, avea un repertoriu elevat. La miezul noptii, ajungeau si la carciumi. Faramita Lambru                La Maria Bortoasa, in Calea Grivitei, canta cantece porcoase, din vremea lui Anton Pann. Fiindca erau multi care o stimau si o invitau la masa, spre dimineata, se intorcea la cate un restaurant, cu Faramita alaturi. Mancau si cantau amandoi, pentru cate zece prieteni. Era o femeie teribila Maria, sclipitoare, captivanta.               A fost casatorita cu mosierul Clery Sachelarie, dar Maria nu era o femeie de tinut in frau. Era o sfarleaza. A trait cu prim-ministri, cu ambasadorul Germaniei la Bucuresti, a fost implicata in spionaj, chemata in Turcia de presedintele Turciei. Era o femeie arzatoare, care se daruia mult. Nu se intalnea cu tine doar ca sa te sarute pe frunte. - Tot in vremea cand Maria Tanase fascina Bucurestii cu vocea ei grava, orasul fremata sub acordurile "Zarazei". Cum s-a nascut legenda acestei femei atatatoare?  Ioana Radu               - "Zaraza" a devenit celebra in interpretarea lui Cristian Vasile, pe care l-am mai prins in viata. In 1929, in Uruguay, s-a tinut un concurs de compozitii, iar premiul doi a fost castigat de aceasta melodie, compusa de un oarecare Benjamin Tagle Rara. De acolo, melodia a ajuns la Paris si a fost auzita de lautarii romani, care i-au cerut lui Nicolae Kiritescu sa scrie niste versuri.             Kiritescu nu a facut o traducere. A pastrat din textul initial doar cuvantul Zaraza, care nu era, in original, decat un indemn de manat boii, un fel de "hais, cea!" Nu stia el asta atunci! Cum nu a stiut nimeni. El a facut din Zaraza "un poem de nebune dorinti", portretul unei femei irezistibile.               Tot el a inceput, la un pahar, sa raspandeasca legenda ei: Cristian Vasile s-ar fi indragostit nebuneste de o femeie, pe care apoi cineva, intr-o noapte, ar fi omorat-o. Scriitorul Mircea Cartarescu a dus legenda la rafinament. Zaraza ar fi fost incinerata, iar urna cu cenusa ei ar fi fost furata de insusi Cristian Vasile, care, in amintirea iubirii lor, a inghitit cate o lingurita din ea, in fiecare zi, timp de un an de zile. Foarte departe de ce-am fost candva... - Domnule profesor, in incheiere as vrea sa va mai adresez o intrebare. Credeti ca Romania va ajunge vreodata sa egaleze perioada aceasta, interbelica? Mai poate fi luata de romani drept reper sau e mai degraba un model depasit?           - Din nefericire pentru poporul roman, ne aflam intr-un stadiu cu mult inferior epocii de atunci. Nu mai avem in primul rand bunastarea de odinioara, care permitea oricarui om de rand accesul la cultura si la viata mondena. Am pierdut constiinta patriotica, iar asta e una dintre cele mai grave pierderi. Nu ne mai intereseaza tara asta, probabil pentru ca nu mai avem nimic de revendicat.              Ne-am pierdut valorile, traim intr-o confuzie totala a lor, asa cum se poate vedea si la evenimentele astea, de tipul Zece pentru Romania. Ne-am pierdut simtul estetic, dorinta de a trai frumos. Am pierdut respectul pentru oamenii cu adevarat valorosi, care au realizat ceva pentru omenire.             Marii inventatori, marii doctori, muzicienii, scriitorii, pictorii nu mai sunt azi respectati si recunoscuti. In Academia Romana exista un singur membru corespondent in domeniul muzicii.            Ne-am pierdut modelele, care azi traiesc retrase si refuza sa apara la televizor, de teama sa nu se compromita. Un obicei care s-a pierdut: dansul in restaurante                    Ne-am captusit cu modele false, modelul omului care reuseste usor, care se descurca, care stie sa faca bani. Ne-am pierdut moralitatea. Ne-am pierdut manierele si educatia. Am uitat sa ne mai imbracam frumos, sa ne mai purtam elegant.                 Am pierdut - nu burghezia materiala, ci burghezia spiritului, nobletea spirituala. Traim azi intr-un mediu semicultural si parvenit, impulsiv si brutal. Suntem departe, foarte departe de ce am fost candva. Iar eu nu pot sa fiu decat frustrat si trist.                Ma simt exponentul unei lumi in destramare. Dar am credinta ferma ca ceva se va schimba intr-o zi, ca vom ajunge la o societate cu respect pentru valoare, prin care sa construim alta Romanie, la nivel spiritual. Asta e ceea ce ne lipseste la momentul actual.                 La 30 martie, Viorel Cosma va implini 88 de ani. Este doctor in muzicologie si, de-a lungul timpului, a fost distins cu Premiul Academiei Romane, cu Premiul International al Criticii Muzicale Artjus din Budapesta si de zece ori cu premiile Uniunii Compozitorilor.              Este autorul a 99 de carti de muzicologie, lexicografie si critica muzicala. A cunoscut personal aproape zece mii de interpreti, compozitori, dirijori, lautari si muzicologi din Romania.              Lucreaza in prezent la "Enciclopedia muzicii romanesti", lucrare de proportii, programata pentru 10 volume a cate 500 de pagini fiecare, in formatul "Enciclopediei Britanice".Ca să ai cultură trebuie să ai bunastare

Mihai Eminescu

Se împlinesc 132 de ani de la moartea marelui poet MIHAI EMINESCU!

Ultima poza cu Mihai Eminescu schimbat foarte mult în ultimii trei ani !!

Ultima poezie scrisă de Mihai Eminescu.   

Moartea l-a găsit într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital. Cu doar câteva minute înainte de a trece în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: ”sunt năruit”. S-a întins pe pat şi la scurt timp a murit.

Halatul ponosit avea să fie, de fapt, de-o valoare incomensurabilă.

Într-unul din buzunare se afla un mic carneţel. Pe acesta erau scrise... poezii. Ultima a fost scrisă chiar cu o oră înainte de moarte.                            

  "Stelele-n cer 

Deasupra mărilor

 Ard depărtărilor

 Până ce pier.   

După un semn 

Clătind catargele 

Tremură largile 

Vase de lemn;  

 Nişte cetăţi 

Veghind întinsele 

Şi necuprinsele 

Singurătăţi.   

Orice noroc

 Şi-întinde-aripile 

Gonit de clipele 

Stării pe loc. 

Până ce mor, 

Pleacă-te îngere 

La trista-mi plângere 

Plină de-amor.   

Nu e păcat? 

Ca să se lepede 

Clipa cea repede 

Ce ni s-a dat?"/Mihai Eminescu