Mama mea este in al 91-lea an de viață. Fără să aibe multă carte aplică instictiv aceste principii. Ia puține medicamente, în special analgezice.
V-am mai scris, în urmă cu peste 40 de ani pe drumul de la Geneva la Lausanne, într-o parcare auto, am făcut două cereri providenței. Amândouă s-au îndeplinit, una la scurt timp, alta mai târziu.
Prima: să traiesc simplu ca bunii și străbunii mei care mi-au ocrotit primii ani din viață. Mă bucur mult de această realizare. Azi sunt un Refugiat în Fundul Grădinii-RFG, locuitor al țarinii românești. Si ce bine îmi este! Mulțumesc Providenței! Dacă aș fi constant în aplicarea principiilor, vezi mai sus, ar fi și mai bine.
Ieri am fost alături de o parte a neamului meu oltenesc, am însoțit o soră a soției pe ultimul drum către Veşnicie.
Cât de puțin îți trebuie să fi fericit pe Pământ!...
A doua cerere a fost îndeplinită la câteva luni după acea rugă. Redactam în sala de protocol a ambasadei rapoartele către instituțiile statului român care m-au instruit si m-au trimis la post în una din cele mai frumoase țări de pe pământ, Elveția, care rămâne în sufletul meu cât voi trăi. Trimisesem omul bun la toate în ambasadă să-mi cumpere câteva jurnale.
Prima știre citită în ziare mi-a spulberat mintea. Era despre un trădător român de țară. Ce-a urmat numai eu știu. Să-l ajungă Blestemul meu!
Viața mi-a demonstrat că orice şut în fund este un pas înainte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu