O analiză fără parti-pris. Citesc articole care mă informează, nu dezinformează. Războiul din Iran va dura mult și bine! Bolboroseala SUA este pentru neinițiați în arta negocierilor.
Pete Hegseth în faţa Congresului: SUA nu s-au împotmolit în Iran, să le fie „ruşine” celor care spun asta
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a încercat să găsească argumente favorabile războiului împotriva Iranului, în timpul unei audieri tensionate miercuri în Congres, unde a susţinut că Statele Unite nu s-au împotmolit în acest conflict şi i-a atacat verbal pe congresmenii opoziţiei democrate pe care i-a catalogat drept „secături" pentru că au criticat decizia preşedintelui republican Donald Trump de a porni acest război, potrivit Reuters.
"La două luni de la izbucnirea războiului cu SUA și Israelul, Iranul nu mai are un singur arbitru clerical incontestabil la vârful puterii - o ruptură bruscă față de trecut care ar putea să întărească poziția Teheranului în timp ce acesta analizează posibilitatea reluării negocierilor cu Washingtonul. De la înființarea sa în 1979, Republica Islamică s-a axat pe figura unui lider suprem cu autoritate finală asupra tuturor chestiunilor cheie de stat. Însă uciderea ayatollahului Ali Khamenei în prima zi a războiului și ridicarea la putere a fiului său rănit, Mojtaba, au inaugurat o ordine diferită, dominată de comandanții Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) și marcată de absența unui arbitru decisiv și autoritar, arată Reuters.
Mojtaba Khamenei rămâne în vârful sistemului, dar trei persoane familiarizate cu deliberările interne afirmă că rolul său constă în mare parte în a legitima deciziile luate de generalii săi, mai degrabă decât în a emite el însuși directive.
Presiunea din timpul războiului a concentrat puterea într-un cerc restrâns, cu o linie mai dură, ancorat în Consiliul Suprem de Securitate Națională (SNSC), biroul Liderului Suprem și IRGC, care domină acum atât strategia militară, cât și deciziile politice cheie, spun oficialii și analiștii iranieni.
„Iranienii sunt extrem de lenți în răspunsurile lor", a spus un înalt oficial al guvernului pakistanez informat cu privire la negocierile de pace dintre Iran și Statele Unite, la care Islamabadul a mediat. „Se pare că nu există o structură de comandă unică pentru luarea deciziilor. Uneori, le ia 2-3 zile să răspundă."
Analiștii au afirmat că obstacolul în calea unui acord nu îl reprezintă luptele interne de la Teheran, ci decalajul dintre ceea ce Washingtonul este pregătit să ofere și ceea ce Gărzile iraniene de linie dură erau dispuse să accepte.
Iranul amenință Azerbaidjan și declanșează exerciții militare masive la graniță cu Gardienii Revoluției. Sursa foto: Profimedia Images
Reprezentantul diplomatic al Iranului la negocierile cu SUA a fost ministrul de externe Abbas Araqchi, căruia i s-a alăturat recent președintele parlamentului, Mohammed Baqer Qalibaf – fost comandant al Gărzii, primar al Teheranului și candidat la președinție - care s-a impus în timpul războiului ca un intermediar cheie între elitele politice, de securitate și clericale ale Iranului.
Pe teren, însă, interlocutorul principal a fost comandantul IRGC, Ahmad Vahidi, potrivit unei surse pakistaneze și a două surse iraniene care l-au identificat în urmă cu câteva săptămâni drept figura-cheie a Iranului, inclusiv în noaptea în care a fost anunțat armistițiul.
Mojtaba, care a fost grav rănit în atacul inițial al Israelului și al SUA, care i-a ucis tatăl și alți rude și l-a lăsat desfigurat cu răni grave la picioare, nu a apărut în public și comunică prin intermediul asistenților IRGC sau prin legături audio limitate din cauza constrângerilor de securitate, au spus două persoane apropiate cercului său restrâns. Nu a existat un răspuns imediat din partea ministerului iranian de externe la o solicitare de comentarii cu privire la problemele ridicate în acest articol. Oficialii iranieni au negat anterior orice diviziuni cu privire la negocierile cu Statele Unite.
Iranul a prezentat luni o nouă propunere la Washington, care, potrivit unor surse iraniene de rang înalt, prevede discuții etapizate, problema nucleară urmând să fie lăsată deoparte la început, până la sfârșitul războiului și până la rezolvarea disputelor privind transportul maritim din Golful Persic. Washingtonul insistă că problema nucleară trebuie abordată încă de la început.
„Niciuna dintre părți nu dorește să negocieze", a declarat Alan Eyre, expert în Iran și fost diplomat american, adăugând că ambele părți cred că timpul va slăbi adversarul - Iranul prin influența asupra Strâmtorii Ormuz, iar Washingtonul prin presiune economică și blocadă.
Deocamdată, niciuna dintre părți nu-și poate permite să cedeze, a afirmat Eyre: Garda Revoluționară Islamică din Iran (IRGC) se ferește să pară slabă în fața Washingtonului, în timp ce președintele Donald Trump se confruntă cu presiunea alegerilor de la jumătatea mandatului și are puțin spațiu de manevră fără a suporta costuri politice. „Pentru ambele părți, flexibilitatea ar fi percepută ca o slăbiciune", a spus Eyre.
Această prudență reflectă nu doar presiunile momentului, ci și modul în care puterea este exercitată acum în Iran. Deși Mojtaba este, formal, autoritatea supremă a Iranului, el este mai degrabă o figură de aprobare decât de comandă, spun surse din interior, susținând rezultatele obținute prin consens instituțional, mai degrabă decât impunând autoritatea. Puterea reală, spun ei, s-a mutat către o conducere unificată de război centrată pe SNSC. „Probabil că acordurile importante trec prin el", a spus analistul iranian Arash Azizi, „dar nu-l văd contrazicând Consiliul Național de Securitate. Cum ar putea să se opună celor care conduc efortul de război?"
Iranul amenință Azerbaidjan și declanșează exerciții militare masive la graniță cu Gardienii Revoluției. Sursa foto: Profimedia Images
Personalități de linie dură, precum fostul negociator nuclear Saeed Jalili și un grup de parlamentari radicali, și-au ridicat profilul folosind o retorică puternică în timpul războiului, dar le lipsește influența instituțională necesară pentru a deraia deciziile sau a modela rezultatele.
Mojtaba își datorează ascensiunea Gărzii Revoluționare, care i-a marginalizat pe pragmatici și l-a susținut ca un apărător de încredere al agendei lor de linie dură. Deja consolidată de război, dominația crescândă a Gărzii Revoluționare semnalează o politică externă mai agresivă și o represiune internă mai strictă, au declarat pentru Reuters surse familiarizate cu cercurile interne de elaborare a politicilor din țară.
Motivați de islamismul revoluționar și de o viziune asupra lumii care pune securitatea pe primul plan, membrii Gărzii Revoluționare își văd misiunea în apărarea Republicii Islamice pe plan intern și în exercitarea unei forțe de descurajare în străinătate.
Această viziune, împărtășită adesea de susținătorii liniei dure din cadrul sistemului judiciar și al clasei clericale, acordă prioritate unui control centralizat riguros și rezistenței la presiunile occidentale, în special în ceea ce privește politica nucleară și influența regională a Iranului.
În practică, ideologia Gărzii revoluționare modelează strategia, iar luarea deciziilor se află ferm în mâinile lor. Cu țara în război și Ali Khamenei plecat, niciun actor din interiorul sistemului nu are puterea sau capacitatea de a le rezista, chiar dacă ar dori, au spus persoanele apropiate discuțiilor interne.
Alegerea cu care se confruntă conducerea Iranului nu mai este între o politică moderată și una de linie dură, ci între o linie dură și una și mai dură. O mică facțiune ar putea pleda pentru a merge și mai departe, au spus două surse iraniene apropiate cercurilor de putere, dar chiar și acest impuls a fost ținut sub control până acum de Gărzi.
Schimbarea marchează o reordonare decisivă a puterii, de la primatul clerical la dominația securității. „Am trecut de la puterea divină la puterea dură", a declarat Aaron David Miller, fost negociator american. „De la influența clerului la influența Corpului Gărzii Revoluționare. Așa este guvernat Iranul."
Mojtaba Khamenei. Foto: Profimedia
Deși există divergențe de opinie, procesul decizional s-a consolidat în jurul instituțiilor de securitate, Mojtaba acționând mai degrabă ca o figură centrală de coordonare decât ca un decizor unic, a adăugat Alex Vatanka, cercetător principal la Institutul pentru Orientul Mijlociu.
În ciuda presiunii militare și economice susținute din partea Statelor Unite și a Israelului, Iranul nu a dat semne de divizare sau capitulare la aproape nouă săptămâni de la începutul războiului.
De asemenea, după cum a remarcat Miller, nu există dovezi ale unor rupturi fundamentale în cadrul sistemului sau ale unei opoziții semnificative în stradă.
Această coeziune sugerează că comanda aparține acum Gărzii Revoluționare și serviciilor de securitate, care par să conducă războiul, mai degrabă decât să se limiteze la a-l executa. A apărut un consens strategic - evitarea revenirii la un război pe scară largă, păstrarea pârghiilor de influență, în special asupra Strâmtorii Ormuz, și ieșirea din conflict mai puternic din punct de vedere politic, economic și militar, a spus Miller.
Citește și:
Editor : C.A.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu