Multe mai am de învățat! Amintirile sunt bază, fundament pentru viitor. Trecutul este încastrat. Să privim cu încredere sensul evoluțiilor lumești. De suflet vor să aibă grijă unii!
Tot mai multe interziceri de tot felul. Ba chiar amenințări.
Sper să nu fiu, din nou, acuzat de nealiniere, supunere conștientă. Eu, iaca NU!
LOCURI de clocire a CONDUCĂTORILOR:
Institutul ecumenic este găzduit în castelul Bossey, situat între localitățile Versoix și Nyon, la aproximativ 25 km. de Geneva, regiunea fiind supranumită "terre sainte" sau "pământul sfânt", datorită bogatei sale moșteniri creștine.
Institutul ecumenic de la Bossey are ca principal scop crearea de legături între reprezentanții diferitelor biserici și culturi, pentru colaborare ecumenică, studiu academic și schimb de experiență. În fiecare an, Institutul găzduiește studenți și cercetători din întreaga lume pentru cicluri de studii legate de teologia ecumenică, misiologie și etică socială. Corpul profesoral este compus din profesori proveniți din medii culturale și teologice diferite, diplomele acordate de Institut fiind recunoscute oficial de Universitatea din Geneva.
Acest Institut, fondat în 1946, adică doi ani înainte de crearea Consiliului Mondial al Bisericilor (1948) a avut și are și astăzi o semnificație deosebită pentru educația tinerilor pentru dialog intercreștin, pentru întâlnirile clericilor și laicilor din toate Bisericile angajate în promovarea unității creștine.
Timp de opt ani (între 1980-1988) am organizat personal un astfel de seminar în fiecare an, pentru a facilita participanților o cunoaștere mai profundă a teologiei și spiritualității ortodoxe. Printre directorii Institutului de la Bossey care au activat înaintea noastră, menționăm numele profesorului Nikos Nissiotis (din Grecia), iar în prezent pe Părintele Ioan Sauca (din România). În ultimul deceniu mai multe clădiri ale Institutului Ecumenic de la Bossey au fost modernizate pentru a permite o activitate bogată și variată a Institutului.
Mulți tineri ortodocși care au studiat la Institutul Ecumenic de la Bossey în ultimii 60 de ani au devenit episcopi (inclusiv actualul Patriarh Ecumenic Bartolomeu), preoți, profesori și misionari laici ai Bisericilor Ortodoxe.
Pentru toate acestea exprimăm recunoștința noastră și dorim ca lucrarea prezentă și viitoare a Institutului de la Bossey să fie una bogată și dinamică pentru binele tuturor Bisericilor.
† DANIEL,
Patriarhul României
Château de Bossey,
26 ianuarie 2016
"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu