duminică, 5 aprilie 2026

Slavă Domnului! Trimiteți PNL-ul la păscut!

Eu ca fost  PNL -ist taliban vă rog făceți ceva să scoateți de pe scena politică acești vagabonți politici actuali, PNL și USR. Alexandru Mateescu


Sunt familii întregi care își calculează fiecare leu, care renunță la lucruri esențiale sau amână cheltuieli importante doar ca să poată face față. Acestea sunt efectele „politicii” și „reformei” marca Bolojan, o politică făcută din reflexe vechi, cu vanitate și cu dorință de putere. O politică făcută fără oameni”, a mai spus Daniel Băluţă.

80% dintre români cred că ţara merge într-o direcţie greşită

Acesta a subliniat că până pe data de 20 aprilie social-democraţii vor cântări foarte bine lucrurile și vor analiza fiecare dintre cele trei alternative. „Cert este că PSD a fost și este un partid pro-european, care a asigurat și asigură stabilitatea politică a României. Lucrul acesta nu trebuie să se facă însă cu prețul sărăcirii românilor. Putem avea stabilitate și prosperitate doar dacă, în centrul oricărei politici publice, vom readuce, așa cum este normal, interesul oamenilor, nu al punctajelor de partid.

ADVERTISEMENT

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Românii au talent. O apariție inedită. Un țigan = un fenomen de excepție.

Revenit în ȚARĂ după un periplu european, plecat din Botoșani ca un ins lovit de soartă. Măiestria sa în desen l-a ridicat din mizerie. ...