miercuri, 7 august 2024

Medici criminali. Halucinant. Jos cu mafia din domeniul medical!


La Colectiv, Bănicioiu şi Arafat spuneau că totul e ok, că nu există nosocomiale şi arşii grav nu au de ce să plece din ţară. Şi arşii au murit, unii în ţară, unii trimişi prea tîrziu în afară.

În urmă cu doar cîteva săptămîni, Colegiul Medicilor şi Corpul de Control al lui Rafila ne spuneau că la Pantelimon totul a fost ok şi e doar o răzbunare a unora scandalul iscat. Mai mult, fosta şefă a ATI a fost destituită fiindcă a încurajat asistentele să spună adevărul. Procurorii astăzi au săltat astăzi doi medici şi o asistentă cu acuzaţia de omor calificat.

Au existat probabil zeci de mii de cazuri de-a lungul timpului în care Colegiul Medicilor a spălat fără excepţii toate cadrele medicale acuzate de malpraxis şi a muşamalizat situaţii inclusiv cu morţi suspecte, o parte mică dintre aceste cazuri traspirînd în presă, inutil însă, fiindcă acest Colegiul al Medicilor este stat în stat, cu organizare tipică de clan mafiot.

Să ne amintim, bunăoară, că în pandemie, rata de mortalitate din ATIuri a fost uriaşă, cea mai mare din Europa, şi tot atunci medici ticăloşi, în timpul cărora pacienţii închişi cu cheia în saloane au ars de vii, au fost consideraţi de presa oligofrenă eroi, deşi trebuiau să fie acum în puşcărie.

Da, România are medici criminali. Are asistente criminale. Are infirmieri criminali. La propriu criminali. Mulţi. Nu doar ăştia trei săltaţi acum. Şi pînă ce nu vom vedea această realitate crudă şi cruntă, România va continua să aibă criminali în halate albe care fac pipi cu jet de jurămîntul medical şi pe pacienţii ajunşi în grija lor din simplul motiv că pot.

Iar dacă cineva îşi imaginează că ăştia trei săltaţi acum au inventat apa caldă şi reducerea dozei de noradrenalină, atunci îi urez sănătate multă dacă doamne fereşte va ajunge vreodată la terapie intensivă.

PS - Mă aştept ca Rafila să demisioneze zilele următoare. Asta nu înseamnă că se va schimba ceva în sistemul medical românesc.

Text Facebook: Dana Iuliana TOBĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iată bogăția mea!