Șeful Corpului de Control al Ministerului Sănătății, Sorin Luca, a demisionat miercuri, 14 august, în urma deschiderii unui dosar penal în cazul morților suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon. Ministrul Alexandru Rafila a confirmat decizia medicului.
Sorin Luca, care deținea funcția de șef al Corpului de Control al Ministerului Sănătății din martie 2022, și-a înaintat demisia, a patra după managerul Spitalului Sfântul Pantelimon și directorul medical al instituției. Pe 10 august, și medicul Gabriel Diaconu, care a avut mai multe poziţii controversate pe tema scandalului de la Spitalul Pantelimon, și-a anunțat demisia din funcţia de consilier onorific al ministrului Sănătăţii.
„El a considerat că în urma acestei probleme grave de la Spitalul Sfântul Pantelimon, el fiind cel care a participat acolo, trebuie să demisioneze", a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, citat de Euronews.ro.
Corpul de Control a fost trimis la Spitalul Pantelimon pentru a ancheta acuzațiile reducerii dozei de noradrenalină în perioada 4-7 aprilie. Concluziile organului care are doar competențe administrative, potrivit ministrului Sănătății, au fost că tot ce s-a întâmplat a ținut de o „comunicare defectuoasă".
„Sesizările formulate de către angajații spitalului au la bază o comunicare defectuoasă între conducerea unității și persoanele în cauză. Sesizările vizau imixtiuni în activitatea de control a directorului de îngrijiri și presupuse acțiuni de hărțuire exercitate asupra unui medic din cadrul secției ATI", se arată în raportul Corpului de Control.
Nici comisia de anchetă a spitalului nu a găsit vreo neregulă, dar procurorii au reținut în august două doctorițe acuzate că au redus intenționat doza de noradrenalină a pacienților de la secția ATI pentru a le provoca moartea.
Alo! ALO! 2022
Surse din minister ne-au declarat că Rafila a decis să îl numească șef interimar al Corpului de Control, pe Luca Sorin Ion, pensionar MApN, care este calificat în expertiza medicală a capacității de muncă. Luca e finul fostului șef al Casei Naționale de Sănătate, Vasile Ciurchea. Ciurchea l-a angajat în 2009 pe finul Luca, proaspăt pensionar la acel moment în vârsta de 46 de ani, la Casa Națională de Sănătate. În 2022, îi regăsim pe Luca la Ministerul Sănătății, iar pe Ciurchea trimis în judecată pentru luare de mită, 60.000 de Euro de la HP, pentru celebrul SIUI.
Procurorii verifică alte cinci decese, șefa Secției ATI de la Pantelimon audiată

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti verifică rezultatele autopsiilor efectuate anterior în cazul a cinci morţi suspecte la Spitalul Pantelimon, au declarat surse judiciare.
Potrivit surselor, nu vor fi efectuate exhumări, ci vor fi analizate documentele privind autopsiile efectuate înainte de începerea anchetei, în cazul unor persoane decedate la Spitalul Pantelimon şi pentru care s-au făcut la momentul respectiv dosare de moarte suspectă.
În prezent, şefa Secţiei ATI de la Spitalul Pantelimon, Florina Pompilian, este audiată la Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei, în dosarul în care două doctoriţe au fost arestate preventiv pentru că ar fi provocat decesul unui pacient internat la terapie intensivă, prin scăderea intenţionată a dozei de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale.
Florina Pompilian nu a dorit să dea declaraţii presei, fiind însoţită de avocat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu