CV-ul oficial al lui Adrian Câciu - ministrul Finanțelor/ UPDATE Cu ce se ocupau firmele pentru care a lucrat
CV Adrian Câciu - click pentru a deschide
În CV-ul publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor scrie că a fost "sale adviser" la Dima Prima SRL în perioada 1993-1998 și administrator la Intermad Impex SRL (1998-2001).
După 2001 a fost șef corp control la Agenția Domeniilor Statului, până în 2005, după care tot acolo a devenit inspector de specialitate. În 2007 a ajuns la Ministerul Agriculturii, unde a lucrat la corpul de control și a revenit din 2010 la ADS.
Din septembrie 2010 până în mai 2012 a fost membru în CA la ADS, iar în septembrie 2011- mai 2012, director la corpul de control al Ministerului Agriculurii.
A fost pe diferite funcții în cele două instituții până în noiembrie 2020, când a ajuns consilier personal primar la Primăria Municipiului Buzău și tot de atunci a devenit consilier pe probleme economice și fiscal-bugetare.
Potrivit CV-ului, este economist, licențiat în Relații Comerciale și Financiar Bancare Interne și Internaționale (ASE), cu un master în Managementul proiectelor de dezvoltare rurală şi regională.
Vorbește două limbi: engleză (avansat) și italiană (intermediar).
Cu ce se ocupau cele două firme și de cine erau deținute
Dima Prima Impex (click pentru a deschide) radiată din 2014, avea un capital social de 4.930 lei. Era deținută în proporție de 99,8% de un italian, din Bisceglien, pe nume Pinto Mauro, aportul său la capital fiind de 4.920 lei. Restul de 0,2% din acțiuni aparțineau româncei Dima Aurica din Sibiu.
Activitatea principală a firmei era comerțul cu ridicată nespecializat de produse alimentare, băuturi și tutun.
Avea și activități secundare, precum cultivarea cerealelor, orezului, legumelor și pepenilor, trestiei de zahăr, tutunului etc. Numărul de coduri CAEN este foarte mare, se încheie cu coafură și pompe funebre.
Cealaltă este Intermad Impex, dar singura firmă cu nume asemănător de pe ONRC este Intermad Comimpex. Problema este că aceasta a fost înființată în 2009, iar Adrian Câciu a scris în CV că a lucrat în 1998-2001.
Așadar, dacă este cum ne-a spus, nu ar fi vorba despre Intermad Comimpex despre care am scris:
Intermad Comimpex (click pentru a deschide) a fost radiată tot în 2014 și avea un capital social de 10.200 lei. Era deținută de Stan N. Petrișor, din Giurgiu, în proporție de 100%.
Activitatea principală a firmei era de transport mărfuri rutiere.
Ca activități secundare, pornește de la fabricarea lactatelor și se termină la coafură și alte activități de înfrumusețare
Activitatea principală a firmei era de transport mărfuri rutiere.
Ca activități secundare, pornește de la fabricarea lactatelor și se termină la coafură și alte activități de înfrumusețare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu