Am citit si am vazut cate ceva în emisiuni TV din activitatea scriitorului american Irvin Yalom, un mare psihoterapeut american, din care am publicat mai multe carti in grupul de pe Facebook "O mie si una de nopti, carti in format digital". Acest cetatean renumit al planetei, psihoterapeut de meserie, a combinat activitatea sa de zi cu zi, fie terapia de grup, fie unilaterala, cu arta scrisului pe care o face in mod exceptional. El s-a inspirat din cazurile sale coafand numele personajelor dar redand suferintele si zbaterile pacientilor prin viziunea unui scriitor de exceptie.
La fel am sa procedez si eu, un umil sodat al patriei mele, cu o poveste ce imbina doua imagini cutremuratoare din viata noastra cotidiana, din doua localitati transilvane.
Sa fie zece ani in urma cand multi prieteni de ai mei, inca, erau in viata. Intr-un sat din Transilvania am cunoscut mai multe familii, oameni gospodari. Satul a fost locuit de multi sasi care imediat dupa revolutie au emigrat in Germania. Anual multi dintre acestia revin in tara, mai ales in luna august cand cu prilejeul diverselor evenimente se strang in jurul bisericii si petrec ca atunci cand erau cetateni ai patriei noastre. Aproape o luna redevin cetateni romani. Satul clocoteste de viata, ca odinioara. Astfel de intalniri ale ale fostelor conationalitati, sasi, unguri, bulgari etc., devin stiri pentru posturile de radio si televiziune.
Familia al caror oaspete eram ne-a invitat intro seara la o ruda apropiata unde am cunoscut o alta famile din Republica Moldova, invitati de seama, fata lor urma sa se casatoreasca cu unul din baietii gazdelor. Am mancat, am sporavait vrute si nevrute pana dupa miezul noptii.
Si acum vine imaginea, unii ar zice frumoasa, eu ii zic tragica.
Am fost invitati sa vizitam casa mare, construita pe locul casei bunicilor baiatului ce urma sa se casatoreasca, arata bine moldoveanca, viitoarea sotie. O casa ca in filmele americane. Scara de la intrare, cum sa spun, ceva imens in arc de cerc cu deschidere de 180°, foarte inalta, ducea la un etaj cu peste zece camere, fiecare cu o suprafata imensa, echivalentul unui apartament de dou-trei camere din blocurile comuniste. Mobilierul din fiecare camera era ceva de vis, o buna parte adus din America unde baietii gazdei au emigrat cu multi ani in urma. Baile erau incomensurabile. Paturile de tip matrimonial cred ca erau construite pentru uriasi, bune pentru baieti, acum cetateni romano-americani, de doi metri fiecare. Noi si moldovenii paream pigmei pe langa cei doi baieti, prezenti amandoi la ospatul oferit de gazda ardeleana.
Cei doi baieti au dezvoltat afaceri in America. Au incercat si in Romania dar au fost furati de angajati si s-au lasat pagubasi. Langa casa urisa cei doi "americani" au mai ridicat alte doua constructii imense, cu multe camere de locuit, am vazut poze, casele sunt niste vile supradimensionate. Domeniul a fost extins fiind achizitionate terenuri si case batranesti din jurul proprietatii. In una din camerele de la parter a fost amenajat cu obiectele din casa bunicilor, de fapt un muzeu in amintirea acestora. Gazdele noastre, octogenari, ardeleni de frunte in comunitatea lor se multumesc cu cateva camere la parterul imenselor constructii, azi goale. Proprietarii imensului domeniu, "Beverlly Hills" vin sporadic in Romania. Si-au construit case in America. Acum au copii, moldoveanca a dat nastere a trei urmasi, acum sunt elevi in scolile americane. Proprietatea este administrata de un roman harnic si serios, platit bine de "americani".
Prin vilele somptuoase suiera vantul numai cand sunt deschise usile. In rest, se aude numai bazait de musca. Unde-s locatarii? In America. Se vor intoarce vreodata in tara. Eu zic, Niciodata. Si, si la ce bun aceste palate. Investitii aiurea in tramvai!
Am mai scris si despre un oras din Ardeal unde un cartier de vile, in marea majoritate sunt inaltate de romanii expatriati, acum plecati aiurea pe mapamond. Multi caini latrau in curtile vilelor parasite. O imagine sumbra pentru mine desi viele aratau ca cele din atlasurile agentilor imobilari, vanzatori de iluzii. Aici si acolo in orasul ardelean, un cartier de vile noi unde "urla cateaua din Giurgiu".
Doua imagini care ma fac sa gandesc ca viitorul Romaniei este sumbru. Deja, statisticile indinca o evolutie dramatica a populatiei noastre.
Se goleste Romania!
Si la ce bun casele, viloaiele "Beverlly Hills" construite in tara de bastina de romanii expatriati? Cred ca descatusarea de comunism a dus si la monstrii in sufletele noastre. Fuga dupa bani, averi colosale, proprietati imense prin orice mijloace, unii prin munca cinstita dar si multi prin frauda.
Am vazut multe comentarii la ce spunea Ioan Slavici:
"Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă este vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit"
✍_____Ioan Slavici.
Voi ce ziceti?
i a
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu