Anul acesta n-am mai trimis urări de sărbători din proprie iniţiativă. Am constatat ca puține rude si-au adus aminte de mine. Nu-i nimic. Viața merge înainte.
Mă afund între paginile cărților și puținele ziare pe care le mai cumpăr. Acestea, unele, scot la suprafață multă amărăciune, tristețe. De ce oare? Contribuie, poate, și pandemia.
Cercul prietenilor s - a spart. Mulți au trecut la cele sfinte. Noroc cu nepoții, copiii care ne -au umplut casa de Crăciun. Vorbele, planurile lor ne-au bucurat.
Mă gândesc la sașii, țiganii, românii care au părăsit patria, heimat în germană, duși de valul emigrării, imediat după '89. Schneider, un sas din Moșna, zona Sibiului, pe Târnave, rămas singur după moartea soției spune multe într-un interviu din Formula As, ultimul număr din acest an. Cuvintele lui mi-au mers la suflet dar multe m-au întristat când am citit articolul. Îmi aduc perfect aminte discuțiile purtate cu aproape un deceniu în urmă, cu ultimul sas dintr-un sat de lângă Rupea. Cei doi sași care n-au părăsit patria gândesc la fel.
Am mai scris, și cei doi sași mă confirmă : toți cei plecați sunt niște dezrădăcinați, lipsiți de istoria patriei lor, de locurile copilăriei, de rude, de vecini, de prieteni, de limbă comună nației lor etc. Câtă tristețe în poveștile sașilor, doi cetățeni români care nu s-au urcat în primul vagon de tren pentru a părăsi țara.
Nu-i bai! Satele se vor popula. Vin străinii și cumpără casele părăsite. Ba se înghesuie și orășenii noștri. Mă întreb, tradițiile se vor păstra? Nu prea cred.
A bon entendeur, salut !
Satul Moșna:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu