Mănăstirile Verbila și Jercălăi

Azi, 12 septembrie, 2021, după ce am luat micul dejun, frugal pentru că nu ne era foame, am băut o cafea tare, am studiat câteva trasee în jurul casei noastre, aflată undeva la marginea de Sud a județului Prahova, am decis să vizităm două mănăstiri cu istorii interesante, Verbila (numele provine de la cei doi veri Bila) din satul Vărbila, și Jercălăi din satul cu acelasi nume.

În site-ul amfostacolo am găsit câteva impresii excelente ce descriu bine aceste monumente arhitectonice, mănăstiri cu o valoare culturală și istorică de suflet pentru vizitatorul puțin documentat dar avid de cunoașterea istoriei neamului său.

Mănăstirea Verbila

"Satul Vărbila, nume slav ce înseamnă „salcie” (datorită acestor specii iubitoare de apă existente pe gârla din mijlocul acestor păduri), este atestat documentar în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Biserica schitului înființat pe obcinile Vărbilei a fost ctitorită de marele spătar Dragomir, banul Thoma și al doilea vistier Cracea la 1532. Documente emise de cancelaria domnească îi fac pe istorici să presupună că lăcașul bisericesc a fost ridicat cu cel puțin 20 de ani mai devreme. Biserica și acareturile zidite de „meșterul Ștefan” au fost refăcute de boierul Pană Filipescu în prima jumătate a veacului al XVII-lea (vezi articolul dedicat Conacului „Pană Filipescu” din Filipeștii de Târg – vezi) și întreținute de urmașii săi. Închinat mănăstirii Mărgineni, aflată sub conducerea Muntelui Sinai, schitul Vărbila este condus de egumeni greci. Părintele egumen Paisie, reface între 1803-1805 ansamblul: … și au zidit-o și zugrăvit, și o împodobit-o cum se vede, și pre afară, curtea, cu zid, cu poartă, cu case... După 1863 când se emite Legea secularizării averilor mănăstirești, biserica schitului Vărbila devine biserică de mir.

Schitul Vărbila este prezentat pe scurt și de istoricul Nicolae Iorga în ghidul turistico-istoric publicat în 1928 în limba franceză: „Guide Historique de la Roumanie”.

În octombrie 1600 domnul Mihai Viteazul se afla în apropierea Bucovului în așteptarea încleștării cu armatele poloneze și a ajutorului promis de generalul Basta. Cu acest prilej se presupune că Mihai Vodă a venit să se roage în biserica schitului Vărbila.

Proiectul cu fonduri europene desfășurat între anii 2008-2013 a conduc către renașterea acestui ansamblu mănăstiresc, urmând ca în perioada următoare lăcașul de cult să își reia activitatea spirituală prin reînființarea mănăstirii și aducerea de călugări.

Vizita la fosta Mănăstire Vărbila

Am parcat în fața ansamblului mănăstiresc, într-un spațiu asfaltat, suficient pentru mai multe autovehicule. Am traversat podul de lemn peste gârla ce străbate așezarea și ne-am pomenit în fața frumosului turn clopotniță, înconjurat de un foișor de lemn pe toate laturile. Nu se cunoaște exact data construirii acestui turn care are și rol de a facilita accesul în cetatea mănăstirească, dar se presupune că este ridicat la jumătatea secolului al XVII-lea, probabil în timpul refacerii ansamblului de către boierii Filipești (alte păreri înclină spre construirea turnului la începutul veacului al XIX-lea). Zidul înconjurător, sprijinit cu mici contraforți, datează tot din epoca Filipeștilor, fiind restaurat/reconstruit de mai multe ori.

Silueta albă a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” se înalță în centrul incintei fortificate și impresionează prin masivitate și arhitectură.

Biserica de căpetenie a fost înălțată după datinile moldovenești, ... și a rămas încă înaltă și îngustă: fereștile samănă prin tăietura liniilor cu acelea din Moldova, dar, sus, aceste linii se mlădie încovoindu-se, iar jos cadrul se oprește înainte de sfârșitul deschizăturii, printr-o întrerupere cochetă. Ușa e însă fără păreche: două linii curbe care se taie în ogivă străbat o întrețesare de linii drepte care formează pătrate mărunte: pentru varietate s-a făcut câte o scobitură în fiecare din pătratele acestea - scrie Nicolae Iorga în volumul „România cum era până la 1918”.

Istoricul a descifrat inscripțiile prezente la mănăstire și a scris despre restaurarea starețului grec: Un egumen grec a dres cum l-a tăiat capul, zvârlind pietrele de ctitorie pe o scară nouă, înaltă, potrivind un pridvor de zidărie proastă, peste care se înalță un cerdac de priveală pentru sfinția sa... . Într-adevăr, elementul care distinge biserica este „cerdacul” sau „cula” care se află deasupra pridvorului. Foișorul sprijinit pe stâlpi de lemn este un bun loc de supraveghere a împrejurimilor sau de meditație.

Pătrundem în lăcaș pe sub frumosul ancadrament de piatră descris și de Nicolae Iorga și ascultăm explicațiile scurte ale doamnei muzeograf. Pictura actuală datează de la 1802-1805 (frescă, culori de apă și emulsie de ou), pe alocuri păstrându-se și straturi ceva mai vechi. Aspectul de pictură rurală naivă este pigmentat de elemente care te conduc cu gândul la Renașterea italiană. Ctitorii sunt reprezentați pe peretele vestic; aici apare domnitorul Radu Paisie (a cărui legătură cu lăcașul nu are nici o explicație) în costum oriental, dar și egumenul grec Paisie Sinaitul. Pictura interioară și catapeteasma au fost restaurate în urma proiectului desfășurat la Vărbila. În pereții bisericii sunt prinse și câteva cărămizi care se pun la căpătâiul călugărilor trecuți în lumea Drepților, iar în podea se păstrează lespezile de mormânt ale unor boieri.

Am fost apoi invitați în clădirea Stăreției, reîntregită volumetric pe baza fotografiilor de epocă, a amprentei rămase la sol și a ruinelor pivnițelor. În fotografia din 1901 se observă starea de degradare a Stăreției, comunitatea agricolă (majoritatea rromi eliberați de pe moșia mănăstirii) fiind săracă și neputând îngriji ansamblul mănăstiresc a cărui lăcaș devenise biserică de mir. La etaj este încropit un mic muzeu care a adunat obiecte care au legătură cu satul și mănăstirea. Vechi icoane împărătești, ușile centrale ale iconostasului, sfeșnice imense pentru lumânări, cărți bisericești, obiecte de cult, veșminte preoțești, hărți, reproduceri după documente și fotografii constituie exponate în unica sală a muzeului.

Am vizitat și partea de clădire unde se vor afla chiliile călugărilor (camere simple dotate cu un minim necesar) și bucătăria. Apoi am coborât în pivnițele Stăreției, loc unde s-a amenajat un lapidarium. Sunt impresionante bolțile de cărămidă, aerisirile triunghiulare, grosimea structurilor de cărămidă. În interiorul pivniței sunt amplasate vechile pisanii de piatră, cruci de piatră și mai multe panouri cu fotografii din timpul restaurării.

Ne-am mai plimbat puțin prin curte, am admirat biserica și clădirile noi care se încadrează armonios în arhitectura complexului, bustul de bronz a lui MihaiViteazul (autor: George Dumitru), structura turnului clopotniță (care seamănă izbitor cu turnul de poartă de la Conacul Bellu din Urlați).

Recomand o vizită la ansamblul monahal medieval de la Vărbila pentru o oră de liniște, relaxare, cunoaștere a trecutului. După ce se va reînființa mănăstirea presupun că va fi mai greu de plimbat peste tot și de făcut fotografii. În zonă mai puteți vizita Conacul Bellu de la Urlați, Mănăstirea Jercălăi (vezi impresii), Muzeul „Crama 1777” din Valea Călugărească (vezi impresii) sau Biserica Dintr-o Piatră din Năeni (vezi impresii).

Alegeri inspirate!"

Adăugăm câteva fotografii:

Autori A. M. și C. M.

Câte puține știm despre istoria țării noastre. Învățăm multe lucruri dar auzim de altele întâmplător și ne dam seama de nivelul cunoașterii noastre precare. Voi ați auzit de județului Saac dintre Prahova și Buzău? Ia citiți câte ceva despre Mihai Viteazu:

"

MIHAI VITEAZU ȘI MĂNĂSTIREA VERBILA

La 17 octombrie 1600, Mihai Viteazul se afla in tabara de la Ratesti, asezata la confluenta apei Lopatna cu raul Cricovul Sarat, la vreo 20 de km. in amonte de locul unde armata polona „se refacea” dupa cumplitele hartuieli la care fusese supusa de romani in ziua de vineri 13 octombrie. De la Ratesti, Mihai expediaza dis-de-dimineata generalului Basta si comisarilor imperiali, cu care restabilise o alianta precara, o scrisoare prin care solicita sprijinul promis impotriva inamicului comun, care invadase Tara Romaneasca. Cancelarul polon si Ieremia Voda, scrie si el „sunt principalii vinovati, pentru ca Polonia nu se impaca cu crestinatatea, fapt pentru care Domnul ni i-a dat in mana… Niciodata nu a existat o astfel de ocazie favorabila si nici nu va mai exista… De aceea va rog pe Domiile voastre sa va grabiti zi si noapte, daca vreti sa fiti de folos crestinatatii”. De fapt aliatii sai imperiali il tradasera si armata polona refacuta urma sa-si reia inaintarea spre Ploiesti in ziua de joi, 19 octombrie. Primind marti la amiaza la Ratesti aceasta informatie certa, in conditiile de incertitudine in care se afla cu privire la ajutorul din Transilvania, domnitorul hotaraste sa organizeze o ambuscada in calea lui Zamoyski, pe paraul Bucovel, in padurea din fata satului Bucov. In acest scop oastea sa urma sa plece miercuri in zori pe directia Podeni-Scaieni si o avangarda trebuia sa se deplaseze de indata in satul Varbila, mai aproape de teatrul de lupta, pentru a face din vreme recunoasterea terenului si celelalte pregatiri necesare. Rari sunt conducatorii de osti al caror geniu de osti se afirma atat pe plan ofensiv cat si defensiv. Luptele cu polonii au scos in evidenta din nou ca Mihai Voda era un mare strateg si tactician, capabil sa faca fata cu stralucire oricarui atac, chiar si atunci cand inamicii erau superior in numar si armament. Imperturbabil, si stapan pe sine, lua cu promptitudine cele mai bune decizii si le executa cu maiestrie. Faptul ca la Bucov, dupa doua zile de curajoasa rezistenta, a trebuit sa se retraga de-a lungul Carpatilor spre Craiova a fost gresit apreciat de multi istorici ca fiind pur si simplu o batalie pierduta.

Se uita insa ca in acelasi timp Turcii ocupasera orasul Targoviste, capitala tarii si ca aliatii sai imperiali l-au abandonat cu perfidie, situatie in care continuarea rezistentei fata de poloni si moldoveni nu mai avea sens. De asemenea nu trebuie omis nici ca la mai putin de doi ani (13/23-14/24 septembrie 1602), tot in bazinul Teleajenului, dupa batalia de la Ogretin si Teisani, s-a pus definitiv capat ocupatiei militare a Tarii Romanesti a domnitorului Simion Movila, venit de data asta cu 40.000 de tatari sa lupte cu Serban Voda, continuatorul lui Mihai Viteazul; Simion Movila a fost atunci pus in fiare de aliatii lui tatari si trimis in Moldova la fratele sau Ieremia Voda pentru rascumparare. Mai mult decat orice insa ar trebui avut in vedere finalul acestei aliante moldo-polone-turce : familia lui Ieremia Movila captive la turci, polonii constransi prin pacea de la Hotin (1621) sa renunte la veleitatile asupra Moldovei. Cu alte cuvinte, trebuie retinut ca prevedirile sumbre ale lui Mihai Viteazul privind consecintele nefaste ale dezbinarii crestinilor in fata turcilor s-au implinit intocmai.

“Chiar daca ar fi daca ar fi sa pierd totul nu vreau sa imi pierd sufletul prin tradarea crestinitatii”, asa scrie Mihai Viteazul la 27 septembrie 1600 lui Basta. Acum, la 17 octombrie, pastra ferm aceiasi atitudine care-l caracterizeaza si l-a indreptatit pe vistierul Stavrinos sa-l numeasca in cronica sa rimata, scrisa in greaca populara, “prea piosul si prea viteazul Mihai voievod”.

Manastirea Varbila evoca lui Mihai momente dramatice din relatiile dinastiei careia ii apartinea si neamul de mari boieri al doamnei Stanca, ctitorii ei. A fost ridicata la 1532, in satul cu acelasi nume, din spatele Dealului Mare, codru care se intinde pe o suprafata de peste 2500 ha. Este un monument istoric in curs de restaurare, care ar trebui sa devina un loc de pelerinaj pentru toti admiratorii eroului nostru national, cand vor intelege sa mearga pe urmele sale in luptele purtate cu polonii.

Inaintea unei batalii in care el punea totul in joc si care castigata, ar fi deschis perspective extraordinare, lacasul de rugaciune in care alaturi de portretele ctitorilor se afla si cel al bunicului Radu Paisie Calugarul (1535-1545), nu putea sa nu-l atraga pe Mihai si pe capitanii din “casa sa”, care-l excortau atunci. In impunatoarea biserica cu hramul Adormirii Maicii Domnului au ascultat toti cu evlavie slujba religioasa pentru victorie asupra dusmanilor facuta de popa Stan din Calugareni (jud. Sacueni, azi jud. Prahova) impreuna cu preotul manastirii. Observand ca bunicul sau era singurul domn zugravit acolo si gandindu-se ca din aceasta zona si-a trimis familia zalog imperialilor, Mihai hotaraste ca daca milostivul Dumnezeu il va ajuta sa iasa cu bine din luptele cu polonii, va infrumuseta biserica de la Varbila si va adauga portretele familiei sale alaturi de domnitorul Radu Paisie, care, scos din domnie de fratele sau, Mircea Ciobanul, a murit in exil la Alexandria in Egipt.

Tinand seama si de cei sapte ani ai propriei domnii, Mihai conchidea ca din veacul care se incheia, urmasii lui Vlad Calugarul au domnit Tara Romaneasca timp de doua traimi, jucand rol remarcabil in pastrarea finite statului dintre Carpati si Dunare care-l despartea de imperiul Otoman expansionist. Prin mijloace politicem diplomatice si militare, dinastia sa, care in conceptie feudala se confunda cu statul si era de drept divin a reusit sa evite trensformarea tarii in pasalac, situatie in care Ungaria ajunsese inca din anul 1541.

Text extras din „ANTI-DRACULA CITADELA CIORTEA-ISTRITA Eseuri si documente istorice comentate privind zona subcarpatica a judetului Tarii Romanesti numit Sacuieni (Saac), azi in Prahova si Buzau.”  Autor: Avocat Doctor CONSTANTIN DIACONU"