GOGOL

Cărțile in format digital le găsiți în " Fișiere" din grupul:

https://www.facebook.com/groups/2850610868339035/?ref=share_group_link

A sosit toamna. Pomii sunt încărcați de fructe, unele pârguite, altele deja foarte coapte. Prunii, merii, perii, piersicii, gutuii, aluniii și nu în ultimul rând strugurii nu te lasă să lenevești deloc. Vreme-i așezată cu temperaturi nocturne la limita frigului și cele diurne încă călduroase. Licoarea fructelor a fost pusă la borcane, sticle și damigene. Pregătim butoaiele pentru ceea ce o să curgă din teasc, vinul lui Bachus. 

În pauzele binevenite, sărbătorile bisericești, mă retrag în iatc și pun la cale proiecte pentru vremea ce va să vie, iarna cu omătul alb și zile răcoroase. 

Vă propun proiectul Gogol, însoțit de câteva e-book-uri. Acest scriitor ucrainean merită toată atenția. Parcă ar trăi în zilele noastre!

Nikolai Vasilyevich Gogol was a Russian novelist, short story writer and playwright of Ukrainian origin. Gogol was one of the first to use the techniques of surrealism and the grotesque in his works. Wikipedia

Born: April 1, 1809, Velyki Sorochyntsi, Ukraine

Died: March 4, 1852, Moscow, Russia

Movies: Gogol. The Beginning, Dead Souls, Gogol. Viy, Viy, The Night Before Christmas, Taras Bulba, The Overcoat, The Nose, President Panchaksharam, more

Parents: Maria Gogol, Vasili Gogol-Yanovsky

Gogol s-a afirmat ca un scriitor care urmărește să redea adevărul vieții, smulgând fără cruțare vălul somptuos de pe societatea nobiliaro-birocratică a timpului său. Bielinski a menționat, drept calitate principală a creației lui Gogol, „fidelitatea sa extraordinară față de realitate" , realismul său încă în 1835, Bielinski scria, în legătură cu nuvelele publicate în Arabescuri (Nevski Prospekt și Însemnările unui nebun), că "scena pe care se desfășoară acțiunea se lărgește și, fără ca autorul să părăsească iubita și minunata lui Ucraina, el caută de astă dată poezia în moravurile clasei mijlocii din Rusia. Și, Dumnezeule, ce poezie adâncă și puternică descoperă el aici!" (Eusebiu Camilar)

1809: La 20 martie (stil vechi), în localitatea Sorocinții Mari (ucr.Velikie Sorocințy,rus.Bolșie Sorocințî),se naște Nikolai Vasilievici Gogol.

1818-1819: Împreună cu Ivan, fratele său mai mic, învață la Școala județeană din Poltava

1820-1821: Se pregătește și în particular cu un profesor de limba latină de la gimnaziul din Poltava

La 1 mai 1821 (deci spre sfârșitul anului școlar) este mutat la Gimnaziul de științe superioare din orașul Nejin

1828: La 27 iulie absolvă gimnaziul. La 13 decembrie, însoțit de un prieten, pleacă spre Petersburg, unde ajunge în ultimele zile ale anului. Încearcă, fără succes, să-și găsească o slujbă în capitală

La 7 mai primește aprobarea cenzurii pentru tipărirea poemului Hans Küchelgarten (scris, după spusele sale, încă din 1827). Apariția acestei opere de tinerețe (semnată cu pseudonimul V. Mov) este întâmpinată cu recenzii nefavorabile în revistele "Moskovskii telegraf" ("Telegraful Moscovei") și "Severnaia pcela" ("Albina Nordului"). Deziluzionat de eșec, Gogol retrage din librării exemplarele nevândute și le arde.

1830: În ianuarie traduce din franceză articolul "Despre comerțul rușilor la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea" care este acceptat, dar nu și publicat, de revista "Severnîi arhiv" ("Arhiva Nordului").

În numărul pe februarie și martie al revistei „Otecestvennîe zapiski" ("Însemnări din patrie"), fără semnătură, i se tipărește povestirea Bisavriuk sau "Seara în ajun de Sînt-Ivan Kupala"; în lunile mai și iunie frecventează Academia Artelor, unde studiază pictura.

La 18 decembrie, cenzura aprobă tipărirea almanahului Severnîe țvetî na 1831 god ("Florile Nordului pe anul 1831") unde, cu semnătura „oooo", Gogol publică un capitol din romanul istoric neterminat Hatmanul.

1831: La 1 ianuarie apare primul număr al revistei "Literaturnaia gazeta" ("Gazeta literară"), unde, cu pseudonimul P. Glecik, Gogol publică un capitol din nuvela malorusă Mistrețul fioros și, cu pseudonimul G. Ianov, articolul "Câteva idei despre predarea geografiei la copii".

La 16 ianuarie apare numărul 4 al aceleiași publicații, în care se tipărește articolul Femeia, prima scriere semnată cu numele de N. Gogol (în gimnaziu fusese cunoscut ca Gogol-Ianovski sau pur și simplu, Ianovski,după numele străbunicului său Jan Gogol ).

Pe 20 mai, la o serată dată de Pletniov, Gogol face cunoștință cu Pușkin, cu care continuă să se vadă. În septembrie apare prima parte a Serilor în cătunul de lângă Dikanka.

1832: La începutul lui martie apare partea a doua a Serilor în cătunul de lângă Dikanka.

1834: În numărul pe februarie al "Gazetei Ministerului învățământului" se tipărește articolul lui Gogol, Planul de predare a istoriei universale. La 27 februarie, cenzura interzice tipărirea povestirii Banduristul sângeros, prevăzută a apărea în revista Biblioteka dlea citenia („Biblioteca pentru lectură”).

La 18 aprilie cenzura aprobă apariția părții a doua a almanahului Novosele ("Casa nouă"), unde se tipărește, cu unele tăieturi, nuvela Cum s-a certat Ivan Ivanovici cu Ivan Nikiforovici.

1835: În ianuarie apare volumul Arabescuri, care, pe lângă nuvelele Nevski Prospekt, Portretul, Însemnările unui nebun, conține și 13 articole axate pe probleme de literatură, estetică, arhitectură, artă, istorie etc. În martie apare Mirgorod. Ambele volume sânt întâmpinate de Vissarion Belinski cu o scurtă recenzie binevoitoare în "Molva" ["Opinia"].

1836: La 13 martie se obține aprobarea cenzurii pentru tipărirea numărului 1 al revistei "Sovremennik" ("Contemporanul"), fondată de Pușkin; în acest prim număr Gogol publică nuvela Caleașca, fragmentul dramatic Dimineața unui funcționar (titlul schimbat de cenzură în "Dimineața unui om ocupat"), articolul Asupra mișcării literaturii din reviste în anii 1834 și 1835 și câteva recenzii mărunte. Tot aici se tipărește recenzia lui Pușkin la ediția a doua a Serilor în cătunul de lângă Dikanka.

1842: La 9 decembrie are loc premiera comediei Căsătoria la Petersburg . În această perioadă, deși gloria sa atinge apogeul , starea dispoziției psihice și fizice îi este din ce în ce mai precară.

1843: are loc premiera moscovită a comediilor Căsătoria și Jucătorii de cărți (Teatrul Mare, 5 februarie) și primul spectacol cu Jucătorii de cărți la Petersburg (26 aprilie). 1850: În primăvară Gogol o cere în căsătorie pe contesa Anna Vielgorskaia, care îl refuză.

1852: La 1 ianuarie, Gogol declară că volumul al doilea al Sufletelor moarte este gata. Starea sănătății i se înrăutățește.

La 4 februarie se hotărăște să înceapă un post mai lung și, după spusele doctorului care l-a îngrijit în ultimele zile, "și-a întrerupt lucrul la corectură, reducându-și la extrem hrana și somnul". La 7 februarie se spovedește și primește împărtășania. Același doctor spune: „împărtășania nu l-a calmat: a rămas la fel de posomorât, în ziua aceea n-a vrut să mănânce nimic: și când, mai târziu, a mâncat o prescură, a început să-și zică lacom, afurisit, nerăbdător și s-a întristat foarte tare". La 10 februarie scrie ultima scrisoare, mamei. Refuză orice medicament și postește în continuare. În noaptea de 11 spre 12 februarie arde manuscrisul volumului al doilea al Sufletelor moarte.

Moare la 21 februarie (4 martie - stil nou), la ora 8 dimineața.

La 25 februarie este înmormântat "unde a lăsat cu limbă de moarte să fie îngropat în pământul unei mănăstiri, cea a Sfântului Daniil din Moscova".

După închiderea mănăstirii de către regimul sovietic rămășițele sale au fost reînhumate la cimitirul Novodevicii.

Scrieri

• 1831/1832: Serile în cătunul de lângă Dikanka ("Vecera na hutore bliz Dikanki"), povestiri în care fantasticul este susținut de farmecul local
• 1835: Taras Bulba, roman istoric, în care se remarcă conflictul dintre caractere și pasiuni
• 1835: Arabescuri ("Arabeski"), nuvele în care visul și fantezia capătă valențele unui protest social
• 1836: Revizorul ("Revizor"), capodoperă a dramaturgiei ruse, unde sunt combătute, sub forma umorului, moravurile de provincie din acea epocă
• 1842: Mantaua ("Șinel")
• 1842/1852: Suflete moarte ("Mërtvîe duși"), capodopera lui Gogol, care unește epopeea cu satira, nefiind lipsite nici digresiunile lirice, iar prin analizele realiste întreprinse realizează tabloul complet al unei vieți sociale.

Însemnătate

Influența lui Gogol asupra literaturii ruse a fost imensă — a remarcat Bielinski în 1847 — Pe drumul arătat de el, s-au avântat nu numai toate tinerele talente, ci și unii scriitori, care se bucurau deja de un renume, au pășit pe această cale, părăsind-o pe cea dinainte..

Un nou ciclu de cărți în format digital din creația lui Gogol. Sunt multe de scris dar las un expert să facă definirea subiectului:

Mihaela HERBIL 

 NIKOLAI V. GOGOL:

ÎNTRE LUMINA CRITICII CLASICE ȘI PERSPECTIVA UNEI NOI CERCETĂRI

 Deşi ne despart mai bine de două secole de Nikolai Vasilievici Gogol, opera sa, caracterizată de o putere de expresie covârşitoare, continuă să impresioneze şi în zilele noastre atât pe cititorul avizat, cât şi pe cel profan, prin originalitatea manierei de creaţie. Gogol reuşește să rămână un clasic contemporan graţie forţei cameleonice de adaptare a scriiturii sale la orice epocă, „operă din care-şi trage seva romanul modern şi care ispiteşte permanent cu tainele meşteşugului în care sunt atât de mulţi chemaţi şi atât de puţini rămaşi.” De-a lungul acestei perioade, în Rusia şi în Ucraina, în Europa Occidentală sau în America de Nord, s-au elaborat nenumărate lucrări, exegeze remarcabile dedicate lui Gogol, au curs mii de pagini în care au fost dezbătute, pe de o parte, aspecte legate de viaţa acestuia, de experienţele trăite din copilărie până la maturitate, amprenta bagajului genetic asupra creației, locul femeii şi al iubirii în viaţa sa etc., iar pe de alta, a fost analizată opera sa, apreciată de unii, blamată de alţii (Suflete moarte, Revizorul, Pagini alese din corespondenţa cu prietenii). Nu întâmplător, critica literară a văzut în Gogol tipul de scriitor modern, în înţelesul cel mai generos al termenului, un modernist care îmbracă din când în când veşmântul tradiţiei.

Complexitatea personalităţii lui Gogol, ce a atras după sine şi atributul „misterios”, a dat naştere unei ţesături bogate de supoziţii şi speculaţii ale contemporanilor săi, şi nu numai, privind viaţa sa privată.

Totodată, a suscitat interesul numeroşilor critici şi literaţi care au tins, fiecare în parte, să ajungă să-l înţeleagă, să-i descifreze resorturile şi tainele sufleteşti, să decripteze mecanismele care l-au condus la conceperea Sufletelor moarte şi, mai ales, a volumului Pagini alese spulberă orice tentativă a fiecăruia dintre noi de a-i norma scriitura sau de a-l încadra în anumite tipare: „Nu mă judecați și nu trageți propriile concluzii: vă veți înșela aidoma acelor prieteni care, creând din mine propriul lor ideal de scriitor, după chipul și asemănarea lor, au început să pretindă de la mine să corespund acelui ideal. Eu sunt creația lui Dumnezeu și mi-a fost revelată misiunea mea pe pământ. (...) Este vorba de sufletul meu”1. 

Literatura critică şi memorialistică dedicată lui N. Gogol este colosală. Şi cu cât înaintezi în aprofundarea materialului biografic, cu atât devoalarea personalităţii scriitorului devine mai anevoioasă. 

Geniul lui Gogol rămâne nedesluşit până în zilele noastre şi nu doar pentru publicul larg, ci şi pentru acel segment de critici şi specialişti care şi-au dedicat viaţa relevării omului versus scriitorului Gogol. De fapt, însuşi scriitorul, într-una din scrisorile adresate mamei sale, datată din martie 1828, recunoaște următoarele: „Adevărul este că sunt o enigmă pentru toată lumea: nimeni nu mă va «descifra» vreodată în întregime”. 

La începutul secolul la XIX-lea, în cultura rusă, poate fi depistat un interes deosebit pentru Ucraina, văzută ca o imagine romantică a unei ţări exotice. Poziţia lui Gogol în acest context are valenţă duală. Pe de o parte, prin povestirile ce alcătuiesc volumul Serile în cătunul de lângă Dikanka, ca şi prin cele două articole pe această temă din volumul Arabescuri (Privire asupra întemeierii Malorusiei şi Despre cântecele maloruse), Gogol a creat „mitul Ucrainei”3. Succesul pe care l-a avut în rândul cititorilor abordarea tematicii ucrainene este strâns legat de puterea efectului estetic, realizându-se așa-numita dialectica stimulării reciproce între scriitor şi cititor. Mărturiile camarazilor săi, printre care S.T. Aksakov, A.S. Danilevski, M.S. Șcepkin, P.V. Annenkov etc., cu care deseori se  

1 N.V. Gogol, Vybrannyje mesta iz perepiski s druzjami, http://az.lib.ru/g/gogolx_n_w/text_0160.shtml 

2 N.V. Gogol, Opere, în 6 volume, în trad. lui Al. Teodoreanu, Anda Boldur, Ada Steinberg şi Petre Solomon, Ed. Cartea Rusă, Bucureşti, 1954-1958, vol. VI (Articole şi scrisori alese), p. 236. 

3 H. Hrabovyci, Gogol i mif Ukrajiny, în „Suceasnist'”, nr. 9-10, 1994.

întâlnea și coresponda, relevă profilul fizic și psihologic tipic ucrainean al lui Gogol și, mai ales, sursa național-ucraineană a umorului său inconfundabil. Pe de altă parte, imaginea Rusiei desprinsă, mai târziu, din Suflete moarte nu era nici pe departe similară imaginii idilice a Ucrainei (din Serile... și Taras Bulba, de pildă), fapt ce a generat impresii și emoții negative din partea publicului petersburghez, vehiculate în saloanele de altădată. Opinia publică îi imputa lui Gogol-ucraineanul faptul că nu a înțeles pe deplin viața, respectiv, societatea rusă: „Gogol nu iubește Rusia: uitați-vă cât de frumoasă este Malorusia în comparație cu Rusia; observați că nici chiar natura Rusiei nu este cruțată, timpul fiind mereu umed și noroios”4. În viziunea sa asupra societății ruse, N. Gogol pleacă de la constatarea că parcursul existențial al omului, văzut ca parte a macrocosmosului, traversează o criză a valorilor, ca urmare a pierderii consonanței cu Divinitatea. Întreaga pleiadă de critici ruși, de la A. Pușkin și V. Belinski, până la A. Belîi și V. Nabokov, de la K. Mociulski și G. Gukovski, până la V. Ermilov și M. Hrapcenko, de la M. Bahtin până la Terț, care s-au aplecat asupra substratului ucrainean al operei lui Gogol, în demersurile lor, uneori cu abordări diferite sau chiar antagonice, au ajuns la un numitor comun, și anume, acela că tematica cu colorit exotic malorus a povestirilor se pliază pe o bază general rusească. În acest context, continuând şi nuanţând tradiţia iniţiată de A.S. Puşkin în ceea ce priveşte „fundamentarea limbii ruse literare”, Gogol reprezintă, am putea spune, un liant între tradiţia, cultura şi, de ce nu, limba rusă şi cea ucraineană. 

În paralel cu școala rusească de critică literară, se dezvolta și cea ucraineană, bazele căreia au fost puse de Dmytro Cijevski. Prin studiile sale, criticul ucrainean a încadrat opera gogoliană în istoria literaturii ucrainene, relevând, în cercetarea sa, dependența scriitorului de tradiția național-barocă (mai exact, prezența elementelor barocului ucrainean în opera lui Gogol)5. Această premisă a declanșat apariția unui nou val de cercetători în ultimele decenii ale secolului al XX-lea, 

4 Inga Vidughirite, Ukrajinskyj Gogol, în „Literatura”, 2006, 48 (2), p. 62. 

5 D. Cijevski, Istoria ukrajinskoji literatury, New-York, 1956.

care au abordat barocul ucrainean gogolian în contextul celui european (Iu.Ia. Barabaș, A.E. Dmitrieva, P. Miched, V.N. Peretț etc.), respectiv, rafinarea practicilor și a abordărilor analitice de intrepretare a textelor literare, fapt ce presupune o serie de rigori ce împletesc științificul cu deontologicul. De exemplu, conexiunile creației lui Gogol cu literatura ucraineană a aceleiași epoci, în special cu opera lui Taras Șevcenko, au cunoscut o nouă perspectivă în cercetările lui Iu.Ia. Barabaș6. Atenția acordată acestei probleme a născut, ulterior, discuții între doi reputați cercetători, V. Voropaiev7 și P. Miched8, vizavi de apartenența națională a creației gogoliene. 

Primul se situează de partea pro-rusă a fenomenului Gogol, în timp ce P. Miched insistă asupra ideii că nu trebuie ignorat substratul ucrainean în conștiința și, implicit, creația acestuia. 

Și totuși, valurile de informaţii dintre cele mai variate, abundenţa unei bibliografii valoroase, precum şi pertinenţa abordării vieţii şi a operei lui N.V. Gogol (de exemplu, pornind de la clasicii P.A. Kuliș, V.G. Belinski, N.G. Cernâşevski, V.G. Korolenko, D. Merejkovski, V. Zenkovski și terminând cu cei contemporani atât din Ucraina, cât și din diasporă sau criticii români care și-au canalizat atenția critică în această direcție, ca de exemplu, Al. Mica, M. Petrişor etc.) descumpănesc, la prima vedere, un cercetător care se aventurează în asemenea studiu, provocându-i inevitabil întrebarea: ce aş mai putea adăuga eu în plus faţă de ceea ce s-a scris deja sau în ce ar putea consta originalitatea punctului meu de vedere în acest caz? Cu toate acestea, în momentul unei uşoare detaşări față de subiectul studiat, începe să prindă contur, să iasă în relief, nuanţându-se în culori din ce în ce mai vii, structura şi forma care vor susţine cercetarea. La fel cum o analiză completă şi complexă a textului literar presupune o interdependenţă a cercetării lingvistice cu cea literară, tot astfel şi opera scriitorului se află într-o relaţie de reciprocitate cu viaţa celui care „i-a dat viaţă”. Altfel spus, opera literară, înţeleasă în sens 

6 Iu.Ia. Barabaș, «Koly zabudu tebe, Ierusalyme...»: Gogol i Șevcenko: Porivn'al'no typolohični studiji, Harkiv, 2001. 

7 Victor Voropaiev, Gogol i russko-ukrajinskij vopros, în „Moskovskij jurnal”, nr. 1, Moscova, 2002. 

8 Pavel Miched, «Privatizacija» Gogol'a?, în „Voprosy literatury”, mai-iunie, 2003.

ducând, într-un final, la ceea ce numim „unitate în diversitate”. 

În concluzie, cei care l-au cunoscut în mod direct pe N.V.Gogol sau cei care şi-au dedicat viaţa cercetării operei sale, oferind cititorului o paletă largă de informaţii inedite şi observaţii pertinente, au remarcat faptul că trăsătura dominantă a personalităţii sale poate fi rezumată în sentimentul de distanţare faţă de oameni, de retragere în cochilie, nepermiţând niciun fel de apropiere afectivă (S.T. Aksakov a scris chiar o lucrare despre viaţa prietenului său, cu scopul de a învălui în lumină nu doar latura artistică a lui Gogol, ci şi cea profund umană, fără de care opera unui scriitor nu ar putea fi descifrată în totalitate). Manifestându-se încă din tinereţe, această trăsătură carcterologică se poate întrezări în finalul povestirii Iarmarocul de la Sorocinţî: „Minunat, dar vremelnic oaspete, bucuria, oare, nu ne părăseşte la fel? [...] În propriul ei ecou, tristeţea şi pustiul ascultă cu înfiorare. Tot astfel, voioşii prieteni ai furtunaticei şi neştiutoarei tinereţi se mistuie unul câte unul în lume, lăsând la urmă singur pe vechiul lor tovarăş...”9[s.n.]. 

 Visul bunicii şi al nepoatei   

9 N.V. Gogol, Opere, vol. I (Iarmarocul de la Sorocinţî), p. 92.

Vă salut, din iatac.