Ne naștem, creștem în casele părinților, plecăm în lume, ne facem viața noastră, fiecare avem un curs în viață. Înclin să cred că totul este stabilit pe un răboj.
Azi, am comemorat plecarea unuia dintre noi, ca de obicei în ultimul timp, într-o locație pe malul lacului Fânari, un restaurant frumos cu priveliște splendidă spre luciul apei din zonă, un an de la dispariția unui bun prieten, nea Turcu, cum îi ziceam noi, fie-i țărâna ușoară. Preotul, preoteasa, copiii, nurorile, nepoții, rude ale dispărutului, vecini au fost prezenți la această masă de pomenire. Aceste comemorări sunt un bun prilej de socializare, de aflarea unor noutăți din comunitatea noastră, sătească, de schimb de opinii, moment de a ne cunoaște mai bine.
Dascălul, mâna dreaptă a preotului, de altfel un om hâtru, mi-a adresat un bun venit, întrebându-mă dacă sunt din Gîrliciu. Cu o expresie serioasă i-am confirmat. Nu m-a prins nici de această dată pe picior greșit.
Și acum să vă spun câte ceva despre satul Gîrliciu, actual Poienarii Rali:
"Satul a fost înființat pe la 1808 de Ralea Poenarul, proprietarul moșiei din zonă. Bătrânii satului povestesc că Ralea Poenarul a avut mai mulți frați care au inspirat numele actual al satelor din jur: Apostoli, Burchi. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Poienarii-Rali era reședința și unicul sat al unei comune, aflate în plasa Crivina din județul Prahova; în comună erau 774 de locuitori locuind în 160 de case, o școală mixtă cu 69 de elevi (din care 15 fete), o moară cu aburi și o biserică fondată la 1865 de Iancu și Gheorghe Andreescu. În 1925, comuna avea 1224 de locuitori, fiind arondată plășii Câmpul din același județ. În 1950 a trecut la raionul Ploiești din regiunea Prahova și apoi din regiunea Ploiești, pentru ca în 1968 să fie desființată, iar satul să fie arondat comunei Poienarii Burchii din reînființatul județ Prahova."
Din păcate, internetul este sărac în informații privind istoria satului Poienarii Rali.
Un lucru de noutate pentru mine, auzit la această comemorare, a fost informația că în casa noastră, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost sediul Comandamentului German din zonă. Cu aproape douăzeci de ani în urmă am avut proasta inspirație de a strânge tot fierul vechi din curtea proprietății și al face cadou unui țigan nevoiaș. Printre relicve erau multe obiecte de campanie nemțești, căști militare, obiecte sanitare.
Cosilul Local, în ultima legislatură PNL din comuna Poienarii Burchi, a restaurat o fântână și o cruce, chiar la intrarea în sat dinspre gara Crivina. Istoria satului este bine sa fie postament pentru generația următoare! Poate, cineva din comunitatea locală, cu mai multe cunoștințe decât mine, va reface inscripția de pe cruce. Pe cruce apare anul 1835.
Pentru cei care aveți intenția de a cumpăra case vechi, nu procedați ca mine, nu aruncați obiectele vechi! Sunt muzee care colecționează obiecte vechi, un bun exemplu este cel de la mănăstirea Verbila, am scris, anterior, despre acest loc minunat.
Am păstrat un primus suedez, acum la loc de cinste.
Pentru alte detalii recomand paginile din revista Historia:
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/fortareata-ploiestiului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu